Contemporanul, iulie-decembrie 1989 (nr. 28-50)
1989-09-15 / nr. 37
• '••K-' •>*> S/ ÎÎXvi'ŞStţiţiiÂI— s>( •■**><■' /y ţfc i>:< Alma mater D E FIECARE dată, deschiderea anului de învâfdintînt este o sărbătoare a culturii, cu atit mai bogată in semnificaţii cu cit, vechi *i frumoase tradiţii iji proiectează prin prezent un viitor mai bogat, mai frumos. In acest an, Universitatea din Bucureşti iţi deschide larg porţile pentru a o ruta douăzeci şi cincea oară, găzduind generos cu fiecare nou student noi aspiraţii îi idealuri de împlinire. De fapt, începuturile acestui aşezămint ştiinţific şi cultural il aflăm mai înainte in Academia domnească de la Sf. Saca, vestită in tot răsăritul Europei, infiinţată in anul 1694 de către Constantin Brăncoveanu, adevărat focar de răspindire a ideilor înaintate, de combatere a dogmatismului scolastic, de laicizare a culturii, de apropiere de realităţile vieţii şi istoriei acestor păminturi. Primii dascăli ai Academiei, precursorii universitarilor de azi, s-au străduit, in cursul secolului al XVIll-lea, sub semnul ideilor iluministe, să lupte impotriva înapoierii feudale, impotriva dominaţiei otomane. Ei au fost printre făuritorii conştiinţei naţionale a tineretului studios. Multi dintre profesorii sau elevii de la Sf. Sava, (Gheorghe Lazar, Nicolae Bălcescu, Ion Ghica), au avut roluri de frunte in pregătirea revoluţiei dn 1848. In 1857, pe ■aceste locuri profund evolcatoare, s-a pus piatra de temelie a actualului edificiu al Univerităţii, iar ciţiva ani mai tirziu, in 1884, cu decretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza prin reunirea iniţială a facultăţilor de ştiinţă, litere şi drept, la care s-au adăugat ulterior, facultăţile de medicină şi farmacie, a luat fiinţă Universitatea din Bucureşti. In cei 125 de ani de existenţă, Universitatea bucureşteană l-a dezvoltat continuu, devenind un important centru de culturi. Catedrele sale au fost ilustrate de inulte personalităţi ştiinţifice care au ridicat prestigiul invătămintului superior din România. Astfel, in decursul anilor, in Universitate s-a creat o puternică şcoală matematică cunoscută ţi preţuiţi ţi peste hotare, ilustrată de mari şi profunzi matematicieni ca Emanoil Bacalogu, Spiru Horea, Gheorghe Ţifeica, Traian Lalescu, Dimitrie Pompei, Simion Stoilov, Dan Barbilian, G. Moisil, Octav Onicescu, Gh. Mihoc, Miron Nicolescu, N. Teodorescu. O puternică tradiţie ştiinţifică s-a format şi a fost perpetuată şi in celelalte ramuri ale ştiinţelor naturii In domeniul biologiei prin Dimitrie Brindza, Grigore Antipa, Dimitrie Voinov, Ion Simionescu, Em. Teodorescu ; in domeniul geografiei şi geologiei prin Grigore Ştefănescu, Sabba Ştefănescu, Sava Athanasiu, Gh. Vilsan, Simion Mehedinţi, M. Filipescu ; in domeniul chimiei prin G. Istrate şi G.G. Longinescu, I. Murgulescu. Profesori de seamă au ilustrat şitin-feţe umaniste : istoricii Nicolae lorga, Vasile Părvan, filologii B.P. Başleu, Z. Bogdan, Ovid Densușianu, I. Bianu, N. Cartojar. Al. Rosetti, Al. Graur, Tudor Vianu, Mihai Rated, G. Călinescu. Pini In anul 1948, cind s-a desprins ca institut de sine stătător, in cadrul Universităţii a funcţionat şi facultatea de medicină şi mulţi dintre profesorii ei, Carol Davila, Victor Babeş, Gh. Marinescu, Ion Cantacuzino, C. Levaditti, D. Bagdazar, C.I. Parhon, au dus departe in lume faima îndreptăţită a şcolii medicale româneşti. De-a lungul celor o sută douăzeci şi cinci de ani, in Universitate i-a dezvoltat o intensă tradiţie umanist progresistă. Numeroşi profesori şi studenţi au participat la mişcările sociale înaintate, militind pentru ideile de progres şi civilizaţie, pentru crearea unui inviţămint, accesibil celor mulţi, pentru îmbunătăţirea continui a condiţiilor de studii şi de trai ale studenţilor, inserari de adevăr şi cunoaştere. Anii care au trecut au însemnat tot atitea trepte, mereu mna înalte, in perfecţionarea invătămintului, in dobîndirea vastelor cunoştinţe legate de cele mai noi cuceriri ale ştiinţei. Astăzi, in activitatea didactică şi ştiinţifică a Universităţii se împletesc tradiţionalele direcţii de cercetare cu abordarea unor probleme noi, generate de dezvoltarea Infinită a ştiinţei, de preocuparea directă a catedrelor de a-şi lega activitatea de practica făuririi economiei şi culturii noi, de formarea studenţilor ca viitori specialişti cu o înaltă calificare. In toate facultăţile există şcoli ştiinţifice constituite, grupind cercetători din generaţii diferite, uniţi strins prin comu■nitatea de preocupări şi de idei. Numeroase figuri proeminente ale vieţii ştiinţifice şi culturale româneşti sunt profesorii Universităţii care înţeleg să-şi pună întreaga lor energie, forţa etici in apărarea şi indicarea omului, în cucerirea ştiinţifică a realităţii, cucerirea filosofică a adevărului, cucerirea artistică a frumuseţii. Alexandru BĂLĂCI Regăsiri şi împliniri ÎNŢELEGÂND. puni la capăt nevoia de amintiri, de recapitulare a trecutului, întrezărim posibile explicaţii de păstrare a ceea ce a fost semnificativ, luminos şi uitind, cu sau fără voie, umbrele, răul, ca şi cum, astfel, i-am interzice viitorul. Este, poate, vorba şi de conştientizarea propriei şi inevitabilei limitări ce iţi cere încă dreptul la depăşire sau, de ce nu, dorinţa de a fi solidari, insolitudinea fiecăruia, cu toţi cei frimîntaţi de aceleaşi întrebări, rostindu-se sau nu în răspunsuri ...ori mai poate fi, încrederea ci gindul sau cuvintul, tot ceea ce face cuprinsul vieţii tale poate creşte negentropia timpului sau... Sunt ginduri ivite ca de la sine, citind cele două cârţi ale distinsului medic-profesor şi om Pius Brînzeu, apărute la scurt interval una după cealaltă, şi luminindu-ne un drum pe care e bine a-l cunoaşte chiar dacă nu-l putem urma. Aşa s-a făcut că după cartea Dincolo de bisturiu in chirurgie (Editura Academiei R.S.R.) ne-am reintilnit cu Pius Brînzeu in Regăsirile lui Asclepios (Editura Facla) in dorinţa-nevoie a autorului de a fi, şi in acest fel, folositor semenilor. Odinioară, totuşi nu cu atit de mulţi ani in urmă, bisturiul tău, condus de o mină şi gindire sigure reda sănătate celor suferinzi, din „preaplinul inimii ne apropie altfel de ei, invăţindu-ne cit de necesar (şi sănătos) este să uifi tot ce e rău in viaţă, fiindcă in asemenea cazuri „uitarea e o biruinţă". Să nu uităm insă tot ceea ce prin registre poate fi de folos împlinirii, sporirii omului in valorile sale fundamentale — adevărul, binele, frumosul. Din aceste motive, in principal, aceste cărţi, in care harul de povestitor al autorului te întovărăşeşte cu blindeţea moralistului, ne înfăţişează atit de numeroasele posibilităţi de vindecare a suferinţei umane. De virsta omului însuşi poate, chirurgia a urmat drumul sinuos al cunoaşterii, al încercărilor nu întotdeauna reuşite, dar mereu dătătoare de speranţe, fiind deopotrivă ştiinţă şi artă chiar şi astăzi sau in viitor, cind laserul va înlocui bisturiul, dar nu ineditul. Şi este astfel, aşa cum demonstrează sigur şi ilustrează bogat autorul, fiindcă chirurgii apelează, deopotrivă la limpezimea minfii dar şi la docilitatea minii. Rămîne o deosebire esenţială faţă de artă şi, intr-o anume măsură, de ştiinţă, constind in faptul că, „obiectul* intervenţiei chirurgului in special îi in general a medicului este omul sau, mai precis, viaţa sa ; acea viaţă unică şi irepetabilă aflată incă pentru ştiinţă o taină pe care speră a o desluşi curind. Spaţiul-timp al muncii chirurgului — medic şi om — este intr-un mod cit se poate de concret — a fi sau a nu fi, dacă ţinem seama de riscul care există chiar si in cazul unei operatii uşoare. Intre cele două extreme, un evantai foarte larg de posibilităţi, pe care medicul le transformă intr-o nouă formă a lui a fi intre semeni şi cu ei prin împlinirea unei misiuni profesionale de mare nobleţe. Deci, suntem înclinaţi a crede că medicina cu toate disciplinele ei, (chirurgia în special) este deopotrivă ştiinţă şi artă ; este o ştiinţă care acum îşi apropie din ce in ce mai mult, deşi in grade diferite de mediere, toate disciplinele, filosofia însăşi, după cum este o artă cu specificul ei inconfundabil. De aici, poate, atitudinea tuturor pacienţilor (sau a potenţialilor pacienţi, adică noi toţi) care fie ei investesc întreaga lor încredere in medicul de la care aşteaptă tot, adică sănătatea, văzind in el un fel de zeu, fie că şi-a retras in egală măsură. Insă cum spune Pius Brînzeu „chirurgul nu este un zeu, el nu poate da viaţă, dar poate prelungi viaţa şi reda sănătatea prin munca sa plină de dăruire, in sensul curat al intr-ajutorării umane“. Am ales această formulare a unui crez de viaţi (aflat in ambele cărţi) pentru accentul pus pe un anumit fel de etică afirmată expres nu ca teorie, ci ca experienţă de muncă şi viaţă cotidiană. întemeierea, principială in mare parte, din Dincolo de bisturiu in chirurgie, este dezvoltată pe larg prin „regăsiri“ in cea de a doua carte intr-un fel de iniţiere a viitorului specialist, dar şi a cititorului pe care un interes.„ dezinteresat il aduce in preajma acestui univers, pe un drum al ştiinţei şi dăruirii de sine pentru salvarea vieţii, redarea sănătăţii şi a bucuriei de a trăi. Toate aceste regăsiri ale lui Asclepios, in împrejurări concrete de muncă şi viaţă, sunt tot atitea forme de împlinire umană in ceea ce rămine a fi mereu cea mai umană dintre profesiuni — medicina. Elena SOLNNCA Principalul izvor de cultură (Urmare din pag. 1) diferite trepte ale construirii socialismului şi conştiinţa socialistă. Prima, aşa cum a arătat secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, păstrează Încă unele reminiscenţe ale orinduirilor precedente şi trebuie ţinut seama de această situaţie in procesul educativ. Cred că adesea în acest proces se apelează prea mult la latura raţională şi prea puţin, sau deloc, la latura afectivă. Misticismul, de exemplu, nu poate fi combătut rezumindu-ne la a-i opune adevărul ştiinţific, raţional. Probleme asemănătoare se pun şi în educaţia patriotică. Ea nu se poate promova numai insiruind evenimente şi date istorice, sau cifre care să oglindească realizările contemporane. Acestea sunt necesare, dar nu şi suficiente, pentru că patriotismul înseamnă şi o anumită stare afectivă. Procesul de educare cel mai eficient se face prin muncă. Muncind tinărul învaţă să respecte această activitate care l-a format pe om in timpuri imemorabile şi care-l formează şi astăzi. Respectînd munca, respectînd produsul muncii sale, respectînd produsul muncii tuturor, tînărul se va convinge că tot ce avem în patria noastră este rodul muncii moşilor şi strămoşilor noştri şi al muncii noastre, că, aşa cum spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu, „nimic n-a căzut din cer, nimic nu ne-a fost oferit pe gratis“. Aceasta este raţiunea supremă a dragostei noastre de patrie, de locul in care ne-am născut ca oameni şi ca popor, In care muncim astăzi liberi, demni, cu dăruire, făurindu-ne, sub conducerea Înţeleaptă a partidului, un viitor fericit. Cu peste 40 de ani in urmă mă număram şi eu printre tinerii asistenţi ai Politehnicii. Cind au trecut aceşti ani . Nu ştiu. Am trăit şi trăiesc incă iluzia unei tinereţi perpetue. Este tinereţea pe care ţi-o dă cea mai frumoasă dintre profesiuni, aceea de cadru didactic. Intr-adevăr, ce poate fi mai frumos decit să modelezi suflete, să instruieşti tineri şi să formezi, in acelaşi timp, caractere, să te dăruieşti, să faci operă de apostolat. Şi cită răspundere implică această nobilă profesiune ! Un proces didactic irreal este acela in care studentul sau elevul nu învaţă de frică, ci de jenă de a se prezenta la examen nepregătit. Fireşte, aceasta pretinde din partea studentului sau elevului un înalt nivel de conştiinţă, dar şi din partea cadrului didactic un efort de a preda un curs ireproşabil, care să determine o asemenea stare de spirit din partea celui ce îl audiază. Fireşte, un curs trebuie să fie actual, să ofere ultimele cunoştinţe dobîndite de omenire în domeniul respectiv, dar aceste cunoştinţe trebuie prezentate intr-o anumită perspectivă. Un curs nu trebuie să fie o fotografie, oricit de completă de detaliată a prezentului, ci mai degrabă o imagine dintr-un film nesfîrşit care s-ar putea intitula Drumul omenirii spre progres. De aceea prezentarea, chiar pe scurt, a evoluţiei gîndirii In domeniul respectiv şi a unor perspective in viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat, apare ca o necesitate, pentru formarea unor viitori specialişti, chemaţi nu numai să aplice ceea ce au descoperit alţii, ci care să fie capabili să facă şi ei noi descoperiri. Din acest punct de vedere, stabilirea unui raport optim intre clasic şi modem intr-un curs este de cea mai mare importantă. Este necesar întotdeauna să se discearnă intre ceea ce este învechit şi ceea ce este clasic. După cum este necesar să se discearnă intre ceea ce este o modă trecătoare şi ceea ce este cu adevărat modem. Prezentarea elementelor clasice ale unui curs trebuie făcută in aşa fel incit studenţii sau elevii să aibă impresia că adevărul respectiv se descoperă atunci în faţa lor, ca şi cind profesorul s-ar confunda pentru citeva momente cu savantul a cărui teoremă o demonstrează. Fireşte nu e uşor. In ceea ce mă priveşte trebuie să vă mărturisesc cit de greu îmi este uneori să joc rolul lui Newton, Euler, Lagrange, Hamilton, Poincaré etc. Fără îndoială că oricit de perfecţionat ar fi procesul didactic, el nu poate oferi studenţilor sau elevilor toate cunoştinţele de care vor avea ei nevoie în viaţă, pentru simplul motiv că ei vor lucra citeva decenii bune din mileniul viitor şi că o parte din aceste cunoştinţe nici n-au fost descoperite incă. Este necesar, din această cauză, ca viitorul specialist să fie astfel pregătit incit să se poată pune uşor la curent cu noile cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii ce se vor fi făcut după ce el a absolvit şcoala. El trebuie învăţat cum să înveţe singur. Un rol important in asimilarea cuceririlor ştiinţei şi tehnicii II are cultura generală sub toate formele ei : ştiinţifică tehnică, literară, artistică etc. ...Ea dă specialistului un orizont larg, o elasticitate şi o mobilitate a gîmlirii absolut necesare chiar in domeniul său strict de specialitate. In încheiere aş dori să adresez studenţilor din anul I, „bobocilor“, citeva cuvinte : Ieri băteaţi, mai mult sau mai puţin încrezători, la porţile Institutului Politehnic din Bucureşti. Porţile institutului s-au deschis in faţa voastră. Sînteţi studenţi. Să nu uitaţi însă că aţi devenit studenţii celui mai mare institut de învâţămînt superior din ţară. E o mare cinste pentru voi toţi. Este însă şi o mare îndatorire. Institutul Politehnic din Bucureşti are o tradiţie de peste 170 de ani, incepind cu Şcoala lui Gheorghe Lazăr, prima şcoală de invăţămînt superior tehnic în limba română din Bucureşti, continuând cu prestigioasa Şcoală Naţională de Poduri şi Şosele şi ajungînd la Politehnica bucureşteană de astăzi cu peste 25 000 de student. Cit de importantă este Politehnica noastră ne spune o singură cifră : fiecare al 6-lea Inginer al ţării este absolvent al Institutului Politehnic Bucureşti. Şi aceşti absolvenţi s-au achitat cu competenţă de sarcinile pe care leavut. Datoria voastră este să faceţi sa crească, prin activitatea voastră, acest prestigiu. Să fiţi atenţi că în Politehnică ştacheta este ceva mai ridicată decit a fost un liceu. Daţi atenţie egală şi problemelor teoretice şi celor aplicative. Un specialist de înalt nivel, cum veţi fi voi peste 5 ani, va trebui să ştie nu numai cum se face (practic), ci şi de ce se face aşa (teoretic). Dintr-un anumit punct de vedere veţi fi mai puţin controlaţi decit aţi fost în liceu. Vi se cere in schimb o mai mare conştiinciozitate. Există un singur secret : acela de a învăţa continuu, zi de zi, ceas de ceas, de a nu lăsa să se irosească timpul. Amintiţi-vă din mecanică proprietatea de ireversibilitate a timpului. Nu vă amăgiţi cu ideea că se poate învăţa in salturi, in cele citeva zile dinaintea examenului. Veţi fi siliţi să faceţi eforturi supraomeneşti, fără să reuşiţi, in plus existind şi riscul de a vă îmbolnăvi grav. Fireşte, a învăţa continuu nu înseamnă a nu vă distra. Nu uitaţi însă că aveţi dreptul de a vă distra numai după ce v-aţi făcut datoria. Este bine să ştiţi că omul superior se cunoaşte şi după modul cum se distrează. Fiţi atenţi la prietenii pe care vi-i faceţi îndeosebi la cei care vor să înveţe pe studenţii veniţi din alte oraşe „cum se trăieşte la Bucureşti“. Riscaţi să vă treziţi pe un plan înclinat, pe care, mişcarea descendentă este, aşa cum ştiţi din mecanică, uniform accelerată. Mă limitez la aceste citeva sfaturi şi vă urez din toată inimii mult succes ! Acum exact 60 de ani, la 15 septembrie 1929 cu ghiozdanul în spate. In care se afla un abecedar, o tăbliţă şi un condei, iar afară, legat cu o sfericică un burete, mă îndreptam către Şcoala primară ,,Petrache Trişcu“ din Craiova. Cind au trecut atâţia ani ? Şi în momentul în care caut răspuns la această întrebare, văd pe nepoţii mei, Cristian şi Dana, cu ghioz, danele in spate, ţinîndu-se de mină, cum se îndreaptă cu paşi repezi către Şcoala generală nr. 156. E prima lor zi de şcoală ! 2 CONTEMPORANUL REFLECȚII Wm M fpMMmmm Învăţînd pentru viaţă , RI DE ClTE ORI pes-M ■ te cuprinsurile romă-Vi ne se aude clopoţelul de argint şi lumină al deschiderii unui nou an de invăţămînt, sunetul lui se reverberează cu ample rezonanţe şi in inima mea. Mă revăd elevul sau studentul de odinioară, simt aceeaşi emoţie de început de an şcolar — a reintilninirii cu colegii si profesorii, a startului intr-o nouă competiţie (in primul rind, cu tine însuţi), pe o treaptă superioară, care va solicita, evident, strădanii şi eforturi superioare. Să se datoreze aceasta faptului că după terminarea studiilor universitare am rămas să lucrez la reviste de invătămînt, deci să tin un permanent contact cu şcoala — cu elevii si cadrele didactice —, inoculîndu-mi zi de zi acea efervescenţă mnici şi inegalabilă de transmitere-receptare a cunoştinţelor, de inducţie (prin predare, prin sugestie, prin comportare si exemplu personal) a educaţiei ? Sau să fie rodul asimilării pe cale intuitivă. In primul rind, a celebrei maxime latine : „Non scholae red vitae discimus !“ (..Nu învăţăm pentru şcoala, ei pentru viaţă !“), al cărei indemn mi-a fost de un enorm folos in tot cursul existentei . Începem acest nou an de invătămînt sub semnul Congresului al XlV-lea al Partidului Comunist Romăn. După o vară Incandescentă, bogată in măreţe fapte de atunci, prin care tinerele generaţii ale patriei, împreună cu cadrele didactice, împreună cu noi toţi care alcătuim poporul român am sărbătorit cea de a 45-a aniversare, a Revoluţiei de eliberare socială si naţională, antifascistă si antiimperialişti, elevii si studenta patriei se intere in sălile de clasă si-n amfiteatre. In laboratoare si ateliere ori in amfiteatrele muncii, pregătindu-se pentru profesiunea aleasă, implinindu-şi prin studii temeinice vocaţia şi destinul. La înaltul forum al comuniştilor români, inviţămintul din ţara noastră va raporta succese de seamă pe toate treptele sale de şcolaritate. El se va prezenta ca un invătămint înaintat, modern, in concordantă cu cele mai mari exigente şi mai noi cuceriri ale contemporaneităţii. Este un invăţămint care formează nu numai buni specialişti in toate domeniile de activtate, ci şi oameni cu un vast orizont cultural şi ştiinţific, crescuţi si educaţi in spiritul principiilor eticii şi echităţii socialiste, capabili oricind să discearni griul de neghină, patrioţi înflăcăraţi, pata in orice moment să-şi apere glia străbună şi cuceririle noastre revoluţionare. Peste întinderile române se aude caldul pur, glasul clopoţelului de argint si lumini al deschiderii noului an de invitimint. Il simt pătrunzind in inimă ca un izvor nesecat de încredere in perpetua tinereţe a patriei, dăruită de veşnic tinerele ei generaţii. Dim RACHICI