Contemporanul, 2006 (Anul 16, nr. 1-12)

2006-12-01 / nr. 12

Hi­­otârât lucru, anul 2006 va rămâne un moment euforic ,în istoria filmului românesc. Sunt de luat în consideraţie importantele premii obţinute de noi creaţii cine­matografice la importante festivaluri inter­naţionale (printre care „Camera d’or” la Cannes, distincţie obţinută chiar de filmul despre care vorbim. A fost sau n-a fost? de Corneliu Porumboiu) şi avem în vedere ofensiva de „ultimă oră” a filmului tânăr, lansarea unor noi cineaşti de mare talent precum Cătălin Mitulescu sau Corneliu Porumboiu, cu două filme care au polari­zat, în miezul anului, interesul public şi al criticii de specialitate. Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii şi a fost sau n-a fost?. Din nefericire, tot în miez de vară, un accident înspăimântător de tragic a întrerupt o altă carieră cinematografică promiţătoare, aceea a tânărului regizor Cris­tian Nemescu, al cărui film de scurt metraj Marilena de la P 7 a fost prezent şi el anul acesta la Cannes, un cineast care tocmai îşi terminase primul lung me­traj, California dreaming, o pre­mieră pe care o aşteptăm cu ne­răbdare, dar pe care autorul n-a mai apucat să o vadă în circuit public. Sunt premise, aşadar, ţinând seama şi de alte pelicule aflate în pragul premierei, ca acest nou val cinematografic să ne ofere şi alte întâlniri semnifi­cative încă în această toamnă. Revenind la recentele premiere de lung metraj românesc, aş reţine, în primul rând faptul că ambele conţin pro­priile experienţe de viaţă ale autorilor privind evenimentele de cotitură istorică din decembrie 1989, văzute cu ochii gene­raţiei foarte tinere (vârsta celor doi regi­zori, atunci). Intr-un anume fel, aceste „mărturisiri” cinematografice ale autorilor, pot fi asemănate, să zicem, cu debuturile unor importanţi regizori polonezi, Jerzy Kawalerowicz şi Andrzej Wajda, care au impus o prestigioasă „şcoală de film” prin creaţii care concentrau propriile trăiri şi experienţe de viaţă din anii celui de al doilea război mondial (Adevăratul sfârşit al războiului la primul, Generaţie, Canalul, Cenuşă şi diamant la al doilea)d­acă în filmul regizorului I Cătălin Mitulescu era vorba despre ultimele opt luni ale epocii ceauşiste, evenimentele din decem­brie 1989 însemnând, pentru personaje, o „ieşire din coşmar”, în A fost sau n-a fost? se vorbeşte despre acelaşi crucial moment istoric după 16 ani, în prezentul imediat. La conferinţa de presă care a precedat lan­sarea filmului pe piaţă, cineva l-a întrebat pe regizor la ce concluzii ajunge filmul la capătul acestei investigaţii. I s-a răspuns că filmul nu ajunge la vreo concluzie. Fără a-l contrazice pe regizor, aş spune că filmul are, totuşi, o concluzie, concentrată în în­trebarea din titlu: a fost sau n-a fost revo­luţie? (în oraşul de provincie care găzduieş­te acţiunea). întrebarea din titlu este, aşa­dar, nu numai o premisă, un „punct de plecare”, o întrebare pe care şi-o pune regi­zorul la declanşarea intrigii, şi la care în­cearcă să răspundă pe parcurs, ci este şi un „punct de sosire”, la capătul investiga­ţiei, când regizorul adresează întrebarea spectatorilor, după ce le-a oferit acestora suficient şi dens material de reflecţie. Deloc întâmplător (nu din pricini neapărat cinematografice), oraşul de provincie în care se desfăşoară acţiunea filmului este Vaslui­ul, oraşul de baştină al regizorului, şi una dintre calităţile primordiale ale de­mersului cinematografic este tocmai lumi­na relevantă pe care regizorul o aruncă asupra acestei „lumi” particulare. Virtuţile acestui valoros film de autor pornesc încă de la scenariul lui Corneliu Porumboiu, care vădeşte un ataşant ton confesiv, se impune printr-o viguroasă sinceritate a „privirii” asupra oamenilor şi vremii evoca­te (vremea evocată fiind nu numai aceea a evenimentelor de acum 16 ani ci şi aceea a prezentului imediat, în care se reconstitu­ie, se rememorează şi se judecă, în stil emi­namente contemporan, întâmplările de atunci). Scenariul şi filmul ies din canoa­nele „clasice” şi prin faptul că aproape ju­mătate de film - după elementele expozi­tive în care sunt prezentate principalele personaje în viaţa de toate zilele - se pe­trece într-un studio de televiziune local, unde un moderator cu doi invitaţi (şi „oaspeţi” telefonici) îşi propun, împreună cu regizorul-scenarist, să răspundă întrebă­rii iniţiale, dacă a fost sau nu revoluţie în oraşul lor. Cum se întâmplă în viaţă (şi în viaţa unor tele-emisiuni similare, printre care şi aceea care i-a oferit regizorului ideea filmului!), discuţiile o iau, nu o dată, razna, sunt agresate de digresiuni irelevan­­te, vizează detalii nesemnificative, pier­zând din vedere elementele esenţiale ale e­­venimentelor evocate. Rămas minute în şir alături de participanţii la respectivul „talk­­show”, filmul renunţă la mobilitatea „ca­merei”, care animase şi ritmase până atun­ci desfăşurarea intrigii, filmul devine, prin forţa lucrurilor, mai static, dar - fapt foar­te important - nu scade deloc în interes ci, dimpotrivă, tensiunea sa creşte, persona­jele dialogului fiind, ele însele, nişte uni­versuri pasionante, regizorul izbutind o in­teligentă concentrare a intrigii în replicile lor, în „duelul” dialogului, investit şi cu un umor spontan, nu o dată savuros, susţinut de interpreţi cu un firesc de-a dreptul cap­tivant uneori. Efectiv, regizorul a alcătuit o distribuţie care evită soluţiile „bătătorite”, recurgând la actori mai puţin folosiţi în fil­mul românesc, capabili să impună un peisaj tipologic original şi puternic. în rolul moderatorului TV Virgil Jderescu, actorul Naţionalului ieşean Teo Corban se află la primul rol principal în film şi reuşeşte să dirijeze cu abilitate, încordat sau destins (în funcţie de fazele discuţiei), „dialogul în direct” din studioul TV, fiind mult ajutat şi stimulat de interlocutorii săi: actorul braşovean Mircea Andreescu în rolul bătrânelului simpatic şi hazliu Emanoil Piscoci, un personaj care câştigă pe drept adeziunea publicului, şi actorul ie­şean Ion Sapdaru, interpretul profesorului Tiberiu Mănescu, un personaj controver­sat, cu vocaţie de perdant şi înglodat în datorii, cu o participare discutabilă la e­­venimentele din decembrie 1989, desenat cu calm şi fără încrâncenare. Parcă ştiind că premiera filmului său va avea loc în „zo­dia dosariadei”, scenaristul-regi­­zor, încercând să afle dacă a fost sau n-a fost revoluţie în respecti­vul oraş de provincie, aduce vor­ba şi despre securişti de ieri ră­maşi în contextul vieţii contem­porane. Mai joacă, în filmul lui Corneliu Porumboiu, Luminiţa Gheorghiu (consoarta lui Jderes­cu), Cristina Ciofu, Mirela Cioa­­bă, Lucian Iftime (un operator în studioul de televiziune provin­cial), un interpret chinez, într-un rol amuzant, plăcut. Au fost şi câteva „voci” de reţinut (inter­locutorii telefonici ai talk-show­­ului), printre care aceea a Cocăi Bloos, una dintre ultimele voci ale filmului, o mamă care şi-a pierdut fiul la revoluţia care a fost sau n-a fost, dar care sună în emisiune pentru a-i anunţa pe participanţii la dialog că... afară ninge. Din echipa de filmare au mai făcut parte operatorul Marius Panduru (director de imagine în mai multe filme, lungi sau scurte, ale tine­rilor), din nou performant, scenograful Daniel Răduţă, autoarea costumelor Moni­­ca Răduţă, monteuza Roxana Szel, autorii sunetului Alexandru Dragomir şi Sebastian Zsemlye. Produs de „42 km. Film”, filmul lui Corneliu Porumboiu reprezintă o plăcu­tă surpriză a anului cinematografic, şi da­torită faptului că a fost realizat cu discre­ţie, fără surle şi trâmbiţe, dar şi inteligent, cu multă atenţie şi - la rândul ei surprin­zătoare - seriozitate profesională. Despre film, scria Le Monde, după festivalul de la Cannes: „O satiră delicată a iluziilor post­­comuniste, care subliniază cruzimea istori­ei, fără a fi crudă cu personajele”... L* Ml* Dl CĂLIN CĂLIMAN A fost sau n-a fost? I Anul XVII ♦ Nr. 12 (657)

Next