Convorbiri Literare, 1868-69 (Anul 2, nr. 1-24)
1868-09-15 / nr. 14
RIENZIN Răpită prin putere şi împărţită plebei Şi oară nu’i minută născută de-acestu timpu In care amu fi siguri, că nu vomu fi loviţi. Amara-i resbunare ca şi-o furtună geme, Ce nu se mai sfirşesce. Adrian inşălatu De vorbele-i frumoase pe noi ne părăsesce, Şi cu ai sei se duce şi se închină lui. Triumfu asupra noastră va câştigă ca măneci fără greutate stăndu noi şi asceptăndu Cu braţele la seni. Colonna. Rienzi păn aice ţi-a fostu menită ţie. —La căte mii se urcă armata noastr’acuma? Stefanello. Lănceri şi călărime sunt peste doue mii. Trei mii de arcaşi pedeştri tot sub comanda noastră. Frangipani. Și dintre noi ori care cu doue mii măresce Acesta numeru falnicul Colonna. Căt e de tare Orsini? Stefanello. Vr’o patru mii de capuri comandă păn acuma! Colonna. Te’ntoarce ear la densul și du-i această scrie: Îi place lui Colonna să afle, că Orsini A datu uitării ura, ce a viritu otravă In sufletele noastre, şi dacă se’nvoesce, Ilu chemu la o ’ntălnire spre-a pregăti împreună Unu planui asupra Romei. — Puţine,Uleoru trece Şi-atunci sau morţi in luptă, sau vii ce-amu fostu odată, (ese.) Scena a treia. O odae. Nina, Erina. Nina. Tu ear in starea ceasta pre scumpa mea Erină? Erina. Căt visul de iubire iubita fericesce Atăt pe astă lume viaţa preţuesce. Nina. Cunoscu acele zile. Dar cănd iubita’mparte Cu sigură speranţa amoru adeveratu, Pe faţa-i veselie in locu de întristare Seninul timpu desearană. —• Al teu va fi, Erina. Erina. Ah Nina! bucuria să poată inflori, De-al seu iubitu iubita nimic cănd va mai sei ? Al sclavului pasu iute prin tinda părăsită Îmi pare-al lui Adrian ce vine la iubită; De ciripesce’n vatră vreunu gieru plinu de jele, Spre ușa ruginită arunca genele mele; De trece vre-o fiinţă pe uliţă grăbindu, De ce nu e Adrian găndescu eu suspinăndu. Şi Nina’n aşceptare nu este bucurie, Senin’a mea viaţă nu poate-astfeliu să fie. Nina. Această tulburare! Erina. Prea multe vede-amorul Cănd este părăsiţii. In taină urmăresce iubitul pe-a sa cale. Pe urma sa ș’acuma eram eu rătăcită. De-o parte stăm cu densul, priviam cum inimicul Urdesce planuri grele asupra lui Nicola. O ei vreu să-lu ucidă grăindu Ci audiamu. Acestu teribilu cugetu sfărmă a mea găndire: îmi dispăru iubitul și nu vedeam nimică Decăt pustietate in juru’mi părăsitu. Pe ea o cruce tristă, tu Nina lăngă densa Varsai ca şi unu nourii durerea ta in lacrimi. —O vane presimţiri! Nina. Aceasta-i firea noastră amoru cănd ne incăntă. Acum privimu cu jele iubitul cum ne lasă, Acum vr’o întâmplare din braţu cum ne-lu răpesce, Şi nu e nici unu Cresus ca fantasia noastră Avută, cănd iubimu. Din grijă earin grijă formămu puternici lanţuri Spre a legă durerea nn sănu mai cu tărie. Ori ce minutu mai veselu ne-lu turbură icoane Produse de natura mai slabă ce-o purtămu. In sufletu vestei vesee şi linisce şi cumpătu, Şi noi n’avimu nici soare nici lună, ce-ar apune, Senine să resară. De mergemu in grădină, La flori durerea spunemu, şi noi să inveţemu Zimbirea de la ele, cu noi le intristămu. 219