Convorbiri Literare, 1868-69 (Anul 2, nr. 1-24)

1868-09-15 / nr. 14

RI­ENZ­I­­N Răpită prin putere şi împărţită plebei Şi oară nu’i minută născută de-acestu timpu In care amu fi siguri, că nu vomu fi loviţi. Amara-i resbunare ca şi-o furtună geme, Ce nu se mai sfirşesce. Adrian inşălatu De vorbele-i frumoase pe noi ne părăsesce, Şi cu ai sei se duce şi se închină lui. Triumfu asupra noastră va câştigă ca măne­ci fără greutate stăndu noi şi asceptăndu Cu braţele la seni. Colonna. Rienzi păn aice ţi-a fostu menită ţie. —La căte mii se urcă armata noastr’acuma? Stefanello. Lănceri şi călărime sunt peste doue mii. Trei mii de­ arcaşi pedeştri tot sub comanda noastră. Frangipani. Și dintre noi ori care cu doue mii măresce Acesta numeru falnicul Colonna. Căt e de tare­ Orsini? Stefanello. Vr’o patru mii de capuri comandă păn acuma! Colonna. Te’ntoarce ear la densul și du-i această scrie: Îi place lui Colonna să afle, că Orsini A datu uitării ura, ce a viritu otravă In sufletele noastre, şi dacă se’nvoesce, Ilu chemu la o ’ntălnire spre-a pregăti împreună Unu planui asupra Romei. — Puţine­­,Ule­oru trece Şi-atunci sau morţi in luptă, sau vii ce-amu fostu odată, (ese.) Scena a treia. O odae. Nina, Erina. Nina. Tu ear in starea ceasta pre scumpa mea Erină? Erina. Căt visul de iubire iubita fericesce Atăt pe astă lume viaţa preţuesce. Nina. Cunoscu acele z­ile. Dar cănd iubita’mparte Cu sigură speranţa amoru adeveratu, Pe faţa-i veselie in locu de întristare Seninul timpu desearană. —• Al teu va fi, Erina. Erina. Ah Nina! bucuria să poată inflori, De-al seu iubitu iubita nimic cănd va mai sei ? Al sclavului pasu iute prin tinda părăsită Îmi pare-al lui Adrian ce vine la iubită; De ciripesce’n vatră vre­unu gi­eru plinu de jele, Spre ușa ruginită arunca genele mele; De trece vre-o fiinţă pe uliţă grăbindu, De ce nu e Adrian găndescu eu suspinăndu. Şi Nina’n aşceptare nu este bucurie, Senin’a mea viaţă nu poate-astfeliu să fie. Nina. Această tulburare! Erina. Prea multe vede-amorul Cănd este părăsiţii. In taină urmăresce iubitul pe-a sa cale. Pe urma sa ș’acuma eram eu rătăcită. De-o parte stăm cu densul, priviam cum inimicul Urdesce planuri grele asupra lui Nicola. O ei vreu să-lu ucidă grăindu Ci audiamu. Acestu teribilu cugetu sfărmă a mea găndire: îmi dispăru iubitul și nu vedeam nimică Decăt pustietate in juru’mi părăsitu. Pe ea o cruce tristă, tu Nina lăngă densa Varsai ca şi unu nourii durerea ta in lacrimi. —O vane presimţiri! Nina. Aceasta-i firea noastră amoru cănd ne incăntă. Acum privimu cu jele iubitul cum ne lasă, Acum vr’o întâmplare din braţu cum ne-lu răpesce, Şi nu e nici unu Cresus ca fantasia noastră Avută, cănd iubimu. Din grijă ear­in grijă formămu puternici lanţuri Spre a legă durerea nn sănu mai cu tărie. Ori ce minutu mai veselu ne-lu turbură icoane Produse de natura mai slabă ce-o purtămu. In sufletu vestei vesee şi linisce şi cumpătu, Şi noi n’avimu nici soare nici lună, ce-ar apune, Senine să resară. De mergemu in grădină, La flori durerea spunemu, şi noi să inveţemu Zimbirea de la ele, cu noi le intristămu. 219

Next