Convorbiri Literare, 1891-92 (Anul 25, nr. 1-12)

1891-04-01 / nr. 1

4LUME NOUĂ ŞI LUME VECHE bucată de sute de ori, până scotea din pepeni pe slugile megieşilor, cari ziceau in gura mare de cealaltă parte a za­­plazului: — Da ajungă-ţi odată, fi-ţi-ar de cap !... El auzea, dar ridea şi-şi căuta de treabă. Alegerea şopronului pentru această indeletnicire avea, afară de grija lui personală, și un alt cuvânt: ii era frică de frate-său. De când le murise tatăl, fratele mai mare se înhămase la nevoile traiului, și-i crescu pe amândoi, punând pe fată intr’un internat, iar pe el urmărindu-1 la liceu pănă mai in vremile din urmă. Insă Tache eșea poamă rea, du­pă zisa tuturor. De prin clasa a şasea o rărise de pe la şcoală, şi se ţinea numai de conservator. Teatrul il atrăgea, ca lu­mina pe un fluture. Ce făcea, ce dregea, era de faţă la toate concertele, la toate reprezentaţiile mai insemnate. Se alipise pe lăngă profesorii şi tovarăşii mai inaintaţi decât el, şi ajunsese să se strecoare in orchestră. înainte de-a se ivi cu totul, işi scotea capul in uşa cea ăngustă de sub scenă, să vadă dacă nu care cumva frate-său se află in sală, şi nu­mai cănd era­ cu totul sigur că nu-1 cunoaşte nimeni, păşea pănă lăngă toba cea mare, unde se aşăza­ fricos pe colţul unui strapontin şi se perdea in valurile muzicei, ori in in­triga dramelor. Intr’acolo il purta firea. Intr’o zi, la masă, frate-seu ii zise cam in glumă: — Bravo, musiu Tache, ai ajuns departe cu arta. Eu te ţiu că te pregăteşti de bacalaureat și dumneata sprijini barabana la teatru!.. — Cum dracu Mitică?.. zise mama supărata. — Da... Uite-l, dumnealui. Băiatu se roșise și nu știa cum să iasă din încurcătură. — Nu te-am văzut, nene, zise el cu blândețe, par’că ar fi voit să-i spue ,că dacă ar fi știut că e acolo, nu ar fi eşit de loc la iveală. — Și cănd asta, mamă ? intreba betrăna, pe acelaş ton de desperare. * — Aseară. — Cu Stroeştii?

Next