Convorbiri Literare, 1910 (Anul 44, nr. 1-10)

1910-01-01 / nr. 1

CONVORBIRI LITERARE ÎNSEMNĂRI PRIVITOARE LA ISTORIA CULTURII ROMÂNEŞTI UNITATEA CULTURALĂ. Prin aceste cuvinte, înţelegem unitatea de limbă şi, pe cât este cu putinţă în obştea unui neam, unirea în gânduri şi sentimente cu privire la toate chestiunile de care atârnă viitorul naţiunii. Sfârşitul anului 1909 aduce în discuţie, pentru noi Românii, toc­mai această unitate. D. O. Goga, într’o scrisoare publicată în Lupta din B.-Pesta, şi apoi reprodusă de unele ziare din ţară, constată că ar fi scăzut în timpul din urmă prestigiul regatului român în faţa connaţionalilor noştri de peste hotare. „Noi, cărturarii din Ardeal, în toate zvârcolirile grozave din ulti­mele decenii, aveam o credinţă care ne mântuia, un razim care ne învioră şi ne zmulgea din ghiarele desnădejdei, eră încrederea în Ţara românească. A venit insă­­ Iorga cu „Neamul Românesc" şi această revistă, în doi-trei ani de zile a zdruncinat cu totul credinţa noastră. Intr’o critică exagerată li se înfăţişează a­lor noştri o ţară putredă din temelie, în frunte cu un Rege izolat de durerile ei, cu o regină al cârui sentimentalism bolnav alintă doar pe câţivă ovrei la „Vatra Luminoasă". O ţară cu nişte politiciani perfu­zi şi lacomi, care trag cu puşca în ţărani , despore văduvile ... o ţară ridicolă, o ţară pe povârnişul căderii . . . etc." N’avem să cercetăm în ce măsură revista d-lui N. Iorga va fi con­tribuit să nască desnădejdea în sufletul Românilor de sub stăpâniri streine. Nu cercetăm de asemenea, în ce proporţie simpatia sau an­tipatia pentru unele partide politice din România îngreuiază judecata publiciştilor de peste graniţă asupra oamenilor şi întâmplărilor din regat. Reţinem atâta : credinţa d-lui O. Goga în Statul românesc e cu totul zdruncinată şi, afirmă d-sa, tot aşa de zdruncinată ar fi şi credinţa celorlalţi cărturari din Ardeal (!). Relevăm această mărturisire, precum şi cauza invocată, căci ele sunt un simptom îngrijitor. Se dovedeşte că unitatea culturală e o operă pentru care se cere mai întâi de toate o sinceră impersonalitate în tot ce zicem sau scriem Criticele exagerate, ori de la cine ar porni şi ori cui ar fi adresate, nu pot duce decât la ştirbirea unităţii. Şi cu cât cineva este, sau se crede mai talentat, cu atâta în această di­recţie vinovăţia sa este mai mare. Convorbiri Literare, No. 1, 1910. No. 1. BUCUREŞTI, IANUARIE, 1910 Anul XLIV.

Next