Cotidianul, iunie 1993 (Anul 3, nr. 126-151)

1993-06-10 / nr. 134

Țăranii câștigă­ bani munciți cu lacrimi Azi, sindicatele Pe sub tei, sâmbătă seară Arnoteni și Komintenii Doina Bâscă Pentru bucureșteni, sintagma “la Șosea” a însemnat dintotdeauna plăcerea unei plimbări sub teii bulevardului Jianu sau Kiseleff și bucu­ria ascunsă de a te identifica cu high-life-ul dâmbovițean. Pe vremuri, unii, precum Caragiale sau Goga, se bateau cu flori. Malaxa și, ulterior, Lupeasca își garau emfatic limuzinele, stropind toți plimbăreții. La Palatul Elisabeta, tânărul Rege Mihai aștepta să fie ridicat în ‘47, ceea ce ulterior s-a numit abdicare; în tranziția anilor ‘47-’50, Sadoveanu își păstra încă somp­tuoasa vilă și enormul (dacă ar fi să socotim zona în care se întin­dea) domeniu de vânătoare, cu prețul abdicării sale morale. Petru Groza își câștigase palatul lui Auschnit, de pe Aleea Alexandru, colț cu Jianu (actuala Ambasadă a Argentinei), cu prețul coabitării cu emisarii Kremlinului. Adesea, familiile izgonite din zonă se plimbau (până în ‘64 fără bărbați, care de regulă erau “reținuți în pensioanele” Republicii Populare), ca să-și mai revadă casele și să le poată povesti nepoților: “Uite, mamă, în casa aceea de cărămidă roșie am copilărit și m-am măritat. Taică-tău era avocat mare”. Teii miroseau la fel, atât pentru Mateiu Caragiale, Vinea, Voiculescu sau Streinu, cât și pentru Arghezi, braț la braț cu Groza, sau Brucan cu Apostol. “Șoseaua” și superbele sale vile au fost mereu gazda lumii bune, dacă prin aceasta înțelegem pe “cei de la putere”. Ca un Downing Street, care-și schimbă locatarul după alegeri, această zonă de protocol a Bucureștilor a cunoscut multiple schimbări de personaje. Doar visul bucureșteanului de rând a rămas același: să stea la Șosea. Generația Dej “a prins” cele mai procopsite case, vilișoare și palate. Istoria recentă, cu toate bulversările ei, nu a înregistrat aproape nici un caz de “expulzare” a acestora (dacă îi socotim și pe cei reîntorși, ca toț­ dl Brucan). Generațiile Ceaușescu s-au inserat pe străduțele laterale, din spatele bulevardelor, dar au cunoscut și “deportări” în cartiere mai puțin nobile. La un moment dat, furioși, nou­-veniți, rămași pe dinafară, au trântit “blocuri” pe Șos. Kiseleff, stricând unitatea arhitecturală a zonei, chiar în vecinătatea Arcului de Triumf. Generația Iliescu, dincolo de recrutații din perioada Dej, se uită cu jind dacă a mai rămas ceva, dacă n-a mai “plecat” cineva, sau dacă nu cumva o persoană non-grata ar putea fi evacu­ată. Este și acesta unul din motivele pentru care se întârzie într-atât Legea privind restituirea caselor preluate abuziv de stat. Amuzant este doar faptul că astăzi, se plimbă, nostalgic, cu același sentiment de frus­trare, atât “adevărații Arnoteni”, boieri de viță expropriați de comuniști, cât și “adevărații sta­­liniști”, care nu văd nici o diferență de ideolo­gie, educație sau manifestări între ei și actuala lume bună (vezi accepția de mai sus). Pentru moment, nimeni nu inhalează mirosul zeilor cu inima ușoară, nici cei dinăuntrul caselor confis­cate, nici râvnitorii aflați la putere acum. Oare­cum va bate vântul­ spre Est sau spre Vest? Să-i supere sau nu acum pe stalinofili? Ce să facem(facă) cu casele ilegal naționalizate? Până una­ alta, blocajul economic și politic promovat de dl Iliescu, ca rod al nefericitei alianțe a partidului de guvernământ cu extrema stângă (PRM și PSM), a stopat iresponsabil Reforma, încălcând grav interesele naționale în folosul personal al unei mafii de “conservatori” corupți, rezidenți sau aspiranți la un corp de casă la Șosea. Prăbușirea producției industriale la jumătate și autorizarea Guvernului să garan­teze, fără aprobarea Parlamentului, credite bancare pentru agenții economici în imposibili­tate de plată, nu face altceva decât să ascundă falimentul segmentului neviabil al industriei. Inutil să menționez că una din condițiile FMI este tocmai asanarea acestui segment al economiei. Mai deunăzi, când se negocia aran­jamentul de credit stand-by, se vorbea de izolarea financiară a peste 100 de întreprinderi și trecerea în regim de supraveghere guverna­mentală a 30 dintre acestea. Pe cine să mai crezi? Pe de o parte, Executivul face promisi­uni pro-reformiste, iar pe de alta, trece prin Parlament măsuri cu tentă etatistă, precum amendamentul menționat mai sus, care obligă toată populația țării să plătească, în continuare, tribut întreținerii industriilor falimentare și amendează Legea nr. 58 a privatizării, amenințând definitiv Reforma. Asociația “21 Decembrie” organizează duminică 13 iunie 1993, orele 16.00 - 21.00, în Piața Universității, un remember 13.05.1990 - 13.06.1993. Vă așteptăm cu o floare și o lumânare! Jane Fonda ne ajută să fim suple . Știri contradictorii din Balcani Vremea astăzi se va încălzi treptat, începând din regiunile vestice și centrale, unde cerul va fi mai mult senin. Temperaturile minime se vor situa între 13 ° și 18 ° C, iar cele maxime între 22 ° și 30 ° C. Ion Iliescu provoacă Opoziția cu mâna stângă Deși în ședința de ieri a Camerelor reunite s-a discutat statutul Comisiei Parlamentare pentru controlul SRI-ului, lucrurile păreau să decurgă normal până în momentul în care au luat cuvântul senatorii Adrian Păunescu și Gheorghe Dumitrașcu, referitor la competențele amintitei comisii. Cei doi senatori reprezentând coaliția guvernamentală, au cerut limitarea atribuțiilor Comisiei doar la controlul “comportării” SRI-ului, fără a se amesteca în sectorul “informații”. Afirmația dlui Dumitrașcu potrivit căreia “atâta timp cât această dreaptă (gest teatral către opoziția parlamentară) nu va lua puterea în țara asta, va exista un stat românesc!” a determi­nat opoziția să se ridice și să părăsească sala în timp ce președintele Adrian Năstase încerca să oprească diatriba senatorului Dumitrașcu, condiționându-i continuarea cuvântului de cererea de scuze față de opoziție: “Vă retrag cuvântul dacă nu vă cereți scuze! Este inadmisibil! Ați folosit un limbaj incom­patibil cu instituția parlamentară!”. Cum senatorul Dumitrașcu nu și-a cerut scuze și opoziția a părăsit sala, dl Adrian Năstase a suspendat ședința “pentru zece minute”, spunea dânsul, dar ea nu s-a mai re­luat, convocându-se în schimb o conferință de presă de către toate forțele opoziției. Menționăm că pe hol dl Adrian Păunescu i-a adresat dlui Năstase următoarele cuvinte: “Die președinte, ați trecut în partea dreaptă a sălii! Ne vedem mâine, în presă!”. De altfel, în plenul Camerelor, Adrian Păunescu afirmase că nu înțelege de ce este necesar un control al SRI-ului când atâtea agenturi străine își fac de cap în România, în cadrul conferinței de presă au luat cuvântul, pe rând, dnni: • Corneliu Coposu (PNȚCD), care a spus că este inadmisibil ce se întâmplă și că “după agresiunea fizică am urmat enormitățile pe care le-am auzit cu toții astăzi­ în aceste condiții, dacă nu se ia atitudine împotriva celor care se manifestă huliganic și iresponsabil, ne retragem din Parlament, care a fost transformat în­tr-o mahala!”. • Sergiu Cunescu (PSDR) a cerut suspendarea senatorului Dumitrașcu, propunând în același timp retragerea din ședință cu condiția să se revină numai dacă, astăzi dimineață, Birourile permanente ale Camerelor reunite se întâlnesc și iau o hotărâre justă în această problemă; • Emil Negruțiu (PAC) a afirmat că sediile PAC și PL din Alba Iulia au fost ocupate cu forța de România Mare cu acordul prefectului FDSN Ion Rus; • Nicolae Cerveni (PNL-CD) a opinat că intervenția senatoru­lui Dumitrașcu face parte dintr-un plan bine pus la punct, de anihilare a opoziției; • Petre Roman (PD­­FSN) a afirmat că senatorii Păunescu și Dumitrașcu nu doresc, în fapt, un control real al SRI-ului și e clar, pentru toată lumea, că, în această sesiune parla­mentară, dnii Păunescu, Dumitrașcu și Vadim au fost liderii de opinie ai majorității; • Radu Ceontea (independent) a spus că puterea actuală e pregătită să conducă fără opoziție. Așa că opoziția nu are altă alternativă decât să ajungă la putere. In ceea ce privește lista lui Vadim, ea cuprinde “câteva guverne”. Azi vom ști dacă Parlamentul se va mai bucura de prezența opoziției. Și, în consecință, de un statut normal într-un stat democratic. (Raluca Stroe- Brumariu, Alexandru Ganea, Petru Ionescu) Iată moștenirea Kremlinului Vartan Arachelian Deși sunt încă proaspete în memoria noastră colectivă imaginile “Revoluției române în direct”, ne luăm libertatea de a le inventaria, fie și fugitiv, pentru că multe dintre nenorocirile noastre istorice pot fi puse și pe seama memoriei noastre selec­tive, care se încăpățânează, și dintr-o nevoie de confort interior, să le capitalizeze doar pe cele convenabile. Recapitulând, vom admite lesne că dl Iliescu și echipa sa de comandă au vrut să joace, după fuga soților Ceaușescu, rolul local al lui Gorbaciov. Perestroika românească se voia interpretată (că tot avem noi tradiție... republicană!) de un despot luminat, iar acela era, indiscutabil, cel la care ne gândeam cu toții, atunci când prăbușirea comunismului ne părea un vis tare îndepărtat: Ion Iliescu, în cartea “Moștenirea Kremlinului”, care ne prilejuiește aceste meditații de lectură, Ion Mihai Pacepa administrează suficiente dovezi pentru a ne convinge că atât Gorbaciov, cât și Iaruszelski al Poloniei, au servit Occidentului caceal­maua recomandată de fostul șef al KGB- ului, Iuri Andropov, și anume “parfumând” cu o nuanță de libertate politica de deschidere pentru Occident, să inducă în eroare cancelariile marilor puteri, pentru a obține necesare avantaje materiale, care să prelungească agonia regimurilor lor. Din păcate și marile puteri democratice au o memorie selectivă. Dintr-o explicabilă nevoie de confort interior, ele ar fi conti­nuat să achite nota de plată a “coexistenței pașnice”, dacă n-ar fi fost un papă polonez, care și-a luat riscul de a fi și un lider politic, ca și un președinte american, Ronald Reagan, exasperat de șantajul tigrului de... hârtie. Dar nu a fost doar atât ca perestroika ruso-poloneză să eșueze; dacă pentru Gorbaciov lipsa de soluții pentru problemele naționalităților din “închisoarea popoarelor”, cum a continuat să fie Rusia țaristă și ca Uniunea Sovietică, a fost fatală (cazul enclavei Nagorno- Karabah a fost coaja de banană pe care el a alunecat definitiv) toboganul generalului polonez, care a introdus Legea Marțială, a fost puternica mișcare sindicală “Solidamosci”. Dacă la 22 decembrie 1989 situația comunismului în Polonia era defi­nitiv tranșată, faptul că Occidentul făcea eforturi să-l sprijine pe Gorbaciov i-a încurajat pe conspiratorii anti-ceaușiști, acum aflați la putere, să spere că pot salva comunismul autohton printr-o operație de cosmetizare. (Am arătat pe scurt, în numărul trecut, graba cu care această echipă s-a subordonat Moscovei, lozincile antidemocratice și antioccidentale care au pus în mișcare mase umane dezinformate, după 45 de ani de comunism!) în scenariul inițial, pluralismul politic se rezuma doar la un pluralism de opinii în cadrul FSN și doar într-o perspectivă îndepărtată despărțirea tufei de trandafiri în două. Nici pomeneală de partide istorice sau de apariția altor formațiuni fără paternitatea defunctului “partid unic”. Teoriile lui Silviu Brucan, menite să intoxice opinia publică, mineriadele, apariția presei huli­ganice de culoare roșie (mai întâi “Azi”, avându-l ca director onorific pe Al. Bârlădeanu, și apoi, “România Mare”, apariție în care rolul lui Petre Roman e încă nelimpezit), prestația “Actualităților” de la TVR au fost menite să stăvilească afir­marea valorilor umane tinere și de vârsta medie spre partidele de orientare net anti­comunistă. Probabil că aceste eforturi anti­democratice (care sunt azi dovedite ca fiind criminale, pentru că au dus țara într-o situație disperată!) ar fi impus croirea unei realități politice după sufletul acestor comuniști incurabili dacă: 1. cei care au murit nu s-ar fi jertfit doar pentru alungarea clanului Ceaușescu, ci pentru dărâmarea comunismului; 2. dacă generația vârstnică de oameni politici, care au suferit ani nenumărați de recluziune, nu ar fi ridicat steagul democrației; 3. dacă mediatizarea prrin televiziune, în 10 mai 1990, a Regelui­­ Mihai, o scăpare inexplicabilă a conducerii RTV, n-ar fi devenit o alternativă; 4. dacă ar fi reușit cacealmaua lui Gorbaciov și URSS ar fi supraviețuit printr-o fede­ralizare; 5. dacă echipa Petre Roman n-ar fi rupt coloana vertebrală a economiei centralizate; 6. dacă țăranii n-ar fi distrus sistemul agriculturii colectiviste; 7. dacă armata n-ar fi respectat mentalitatea politică în timpul mineriadelor; 8. dacă, după mineriada din 13-15 iunie, “Alianța Civică” n-ar fi preluat lupta extraparlamen­tară; 9. dacă starea economică dezastruoasă n-ar fi obligat puterea criptocomunistă să se supună exigențelor democratice ale Consiliului Europei etc. După ce URSS și-a tras obloanele și pactul Iliescu-Gorbaciov a fost avortat, a luat sfârșit, oare, nostalgia echipei Iliescu după vechiul vis al “comunismului cu față umană”?­­ iată o întrebare pe care aș fi vrut să i-o pun autorului cărții “Moștenirea Kremlinului”, în interviul pe care voiam să i-l iau la New York: Deși în cartea sa, apărută luna trecută la București, o astfel de întrebare nu e formulată explicit, sunt încă suficiente elemente care pot conduce la un răspuns. Dar nu numai din cartea extrem de incitantă a generalului... (va urma) Disecția caracatiței de la concluziile unei anchete Definiția sintetică a corupției: “Dobândirea ilicită de bunuri și foloase prin funcție” (Neculai Constantin Munteanu - Radio Europa Liberă), în decembrie ‘89, când au învins la Revoluție­?!), românii au luat startul către o lume și o viață nouă. Startul, ca orice start, se dă de la o linie, de unde toți pornesc deodată, în condiții de perfectă egalitate, în filmele americane gen “western”, chiar am văzut o astfel de scenă, în care pretendenții la un loc mai bun sub soare, porneau, acum 150 de ani, cu căruța­­ cu cățel, cu purcel­­ într-o cursă nebunească, dar dreaptă. Românii care au luat startul în decembrie ‘89 au pornit în cursa economiei de piață după cum urmează: - unii cu câteva milioane de lei (dacă nu de dolari) la teșchereă; - alții, adică majoritatea, cum i-a făcut mămica lor, cu fundul și buzunarul gol. Primii sunt ast­fel departe și ne fac cu mâna, ba, mai mult, ne dau cu tifla de pe poziția lor consolidată de genii financiare­­industrialo-comerciale ce se simt. Cea mai mare parte dintre aceștia s-au făcut oameni politici, pentru ca, din fruntea țării, să ne hotărască și viitorul, nu numai al nostru, ci și pe cel al urmașilor urmașilor noștri. Așa se face că, în timp ce americanii și-au selecționat acum 150 de ani în mod natural pe cei mai tari dintre ei, noi ne-am selecționat pe cei mai parșivi, pe hoții hoților și pe pungașii pungașilor. Dintre aceștia, câțiva mai siguri pe ei sau cu neveste mai cicălitoare au început să-și expună “standing”-ul. Noul nivel de trai se poate afișa și la Slobozia, și la Afumați, dar e mai bine să ți-1 etalezi pe litoral sau la munte, la aer curat; nu îți expui acolo, bineînțeles, toată agoniseala de trei ani și jumătate, ci numai un mizilic din ea, mai precis o vilișoară de 100-200 milioane lei. în răstimpul ăsta, ciumeții care au pornit din start, proști de cinstiți, au ajuns să-și pună problema de unde-și vor plăti luna viitoare întreținerea la bloc, când gigacalo­­ria se va scumpi de la 1000 lei la 9000 lei; câțiva pensionari din blocul meu, oameni cu 40-45 de ani de muncă în spate, pe care îi cunosc personal de 20 de ani, și care-și făceau un titlu de noblețe din a-și plăti cu sfințenie cotele modice de întreținere, au anunțat, la ședința Asociației de locatari, că nu mai au de unde plăti. Deocamdată, dife­rențele se vor acoperi din fondul de rulment al blocului, dar, în câteva luni, acesta se vă epuiza. Și atunci, pensionarilor mei nu le mai rămâne decât să se arunce pe geam, pentru că au votat cum au votat de două ori consecutiv. Dar asta nu rezolvă problema, căldura și apa vor fi închise în tot blocul; numai în București în această situație vor fi în curând câteva mii de blocuri. Dacă le adăugăm și pe cele din celelalte orașe ale țării, vom avea imaginea apocalipticei ierni care ne așteaptă, închei astfel introducerea la capitolul de concluzii. I. Problema politică­­ nu a fost abordată în această analiză, sau mai bine spus, am evitat-o cu bună știință, așa după cum am promis la început dlui președinte Iliescu, ale cărui declarații anticorupție au fost pentru mine echivalentul unui șut în fund, care m-a pus să treabă. Oricum, hoția e hoție și nu contează culoarea politică, ci calitatea Zamora sau de presă (I) morală a celor care au această înrăită apucătură. II. Problema economică și socio­­morală - Dintr-un anumit punct de vedere, pitoreasca localitate Zamora e un mic labo­rator în care se reproduc “in vivo” și la scară redusă direcțiile și condițiile de evoluție ale societății românești în următorii 50 de ani. De aceea, de acum încolo, nici nu mai e vorba despre Zamora, ci de România. Pe de o parte, câțiva ultrabogătași, cu vile sfidătoare și comportamente pe măsură, pe de altă parte, masa de necăjiți cu teama zilei de mâine, iată compoziția socială în care vor trăi copiii și nepoții noștri. Presa a calculat că volumul valoric al jafului la care a fost supusă economia românească în perioada postrevoluționară este echivalent cu bugetul țării pe întreg anul 1991; în timp ce statul nu mai are bani nici să zugrăvească apartamentele neterminate de Ceaușescu (râde Nicu de noi!), un număr de circa 100 particulari cheltuie, numai într-o singură localitate (Zamora), pentru construcția de vite, o sumă de circa 5 miliarde lei, adică dublul fondului alocat de la buget pentru ajutorarea Victimelor Revoluției pe anul în curs (2,5 miliarde lei); nici chiar acest fapt n-ar fi prea alarmant, dacă foarte mulți dintre aceștia n-ar fi “oameni de stat”sau administratori ai bunurilor publice. în același timp, din această sumă, de 5 miliarde lei, în buzu­narul obștii nu intră, practic, nici un sfanț sub formă de impozit. Dr. Bărbi (continuare în pagina 3) Conferință de presa fără rost­ ul Ivanciu Nicolae Văleanu e fedesenist. In particular, e un om demn de toată stima. Așa ne-au asigurat câțiva deputați din opoziție. Nu s-a “remarcat”, în ședințe, prin excese verbale și nici prin exprimarea unor puncte de vedere absurde. Fedesenist moderat, cum se zice. Insă domnia sa mai este și președintele Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaților. Această comisie i-a audiat ieri pe trei viitori ambasadori: dnii Mihai Botez (la ONU), Ion Vasile (în Ecuador) și Radu Urzică (în Uruguay). După audieri, dl Ivanciu Văleanu a ținut o conferință de presă, care a semănat cu un meci de box: ziariștii întrebau, iar domnia sa, după eschive nereușite (“sunt foarte obosit”), recepționa fără replică; în final, a notat toate întrebările la care nu a răspuns, făgăduind că o va face mai târziu, prin inter­mediul Biroului de Presă, în aceste condiții, nu prea înțelegem ce rost a avut conferința; era suficientă o informare scrisă, două-trei rânduri acolo... Revenind la ambasadori, să notăm operativitatea autorităților românești în cazul dlui Mihai Botez. Săptămâna trecută, joi, a avut o întâlnire cu dl Ion Iliescu; vineri a fost emisă adresa Ministerului de Externe, despre care dl Văleanu susține că a luat cunoștință luni. Anterior, a fost audiat pentru același post dl Constantin Ene. Apoi, “factorii de decizie au hotărît orientarea lui către Bruxelles”, după cum ne-a spus președintele Comisiei de politică externă. Deci, ambasador în Belgia? La NATO? La alt organism internațional? Va fi audiat din nou? înainte sau după ce se va prezenta la post (s-au mai văzut cazuri)? “Sunt aspecte și aspecte” - a fost tot ce a putut să răspundă dl Văleanu. Dl Mihai Botez a fost singurul audiat neavizat în unanimitate, “beneficiind” de trei voturi împotrivă și două abțineri. Cum spuneam, dl Văleanu era obosit și nu ne-a spus cui au aparținut aceste voturi... Din alte surse, am aflat că a existat un singur vot împotrivă și două abțineri (aparținând unor membri ai PUNR). Dl senator Ovidiu Popescu (FSN), cel care a votat contra a motivat prin faptul că este împotriva locului și nu împotriva persoanei dlui Mihai Botez. Se pare că, astfel, dl senator a dorit să protesteze la adresa modu­lui formal în care au loc audierile, membrii celor două Comisii de politică externă primesc un curriculum vitae al candidatului și îl audiază fără să fie înștiințați oficial asupra locului unde urmează să fie acreditat. Așa încât “grija” invo­cată de dl Ivanciu Văleanu își pierde orice semnificație. Așteptăm răspunsul în scris al președintelui Comisiei de politică externă din Camera Deputaților, Alexandru Ganea Concurs de tir între parlamentari Suntem în posesia unui interesant “tabel nominal” cu nume de parlamen­tari dotați cu “pistoale de apărare”. L-am obținut, bineînțeles, pe căi oculte. Mai mult nu spunem nici morți. Să luăm câteva nume, absolut la întâmplare. Dl Adrian Năstase, de exemplu, posedă un Makarov de calibru 9. Comisarul Moldovan, pardon, dl Sergiu Nicolaescu, și-a ales un Browning. Tot de calibru 9. Aceeași tip de armă o po­sedă și dl Petre Roman, marcând și în acest fel deschiderea Partidului Demo­crat (FSN) către Occident. Vice­președintele Senatului, dl Ion Doru Tărăcilă (FDSN), este dotat cu un Mauser, calibru 7,65. Senatorul UDMR Attila Vercestoy și deputatul FSN Ioan Timiș au optat pentru modelul 74, cali­bru 7,65. Pe listă mai apar niște consilieri, dintre care unul (Lungu Grigore) este al dlui Năstase. Pe când un concurs de tir între parlamentari? Doru Viorel Ursu, deputat FSN, fost ministru de Interne, posedă un Walther, calibru 6,35. Dl Vermestoy ne-a declarat că a primit pistolul și 12 cartușe în baza unei Decizii a CPUN, în primăvara lui 1990, domnia sa făcând parte pe atunci din Comisia pentru cercetarea eveni­mentelor de la Târgu Mureș. Dl Vermestoy a declarat că nu poartă această armă asupra sa, mulțumindu-se cu proiectile verbale. (A.G.)

Next