Cotidianul, februarie 1994 (Anul 4, nr. 25-48)

1994-02-01 / nr. 25

TIDIANUL MARȚI • 1 FEBRUARIE 1994I PAGINA 2 OPINIA Diversiunea naționalistă Gabriela Stoica Cea mai primejdioasă, activă și nocivl relicvă a ceaușismului este naționalismul diversionist. în perioada dictaturii, puterea sa de influență a fost limitată. Lipsiți de cele mai elementare drepturi și libertăți, înfrigurați și înfometați, oamenii au fost solidari în fața agresiunii demagogiei naționaliste. Sămânța vrajbei interetnice nu ar fi rodit. Așa cum nu ar fi “prins” nici cărțile cu ambiții mesianice ale lui Pavel Coruț (a propus, cum e posibil ca unui scriitor obișnuit să-i apară nouă cărți în patru ani?), nici poveștile cu spioni ale lui Vadim Tudor! Nimeni nu vedea în Ceaușescu pe urmașul lui Decebal, Ștefan sau Mihai Viteazul, așa cum nici un om normal (cu excepția doamnei Zoe Bușulenga) nu ar fi putut stabili vreo legătură între epoca lui Pericle și cea a dictatorului de la Scornicești. Cu toate acestea, virusul naționalist fusese inoculat în subconștientul colectiv, iar condițiile de proliferare au apărut tocmai după moartea lui Ceaușescu. Orgoliul acestuia de a revizui teoria și practica marxistleninistă, de a crea un model românesc de socialism, după exemplul lui Tito, se materializase într-o “operă” cu predare obligatorie în școli, universități și instituții. O armată de propagandiști itineranți, calificată la “Ștefan Gheorghiu” își făcea din plin datoria, având misiunea să critice deschis perestroika lui Gorbaciov și tendințele de liberalizare din comunism. De altfel, diversiunea naționalistă a cunoscut două momente de vârf: în anii ‘60 când Gheorghiu-Dej a pus-o în practică pentru a se apăra de linia destalinizării hotărîtă de Hrușciov la Moscova și, în anii ‘80, când aceeași amenințare venea din partea lui Andropov, mentorul lui Gorbaciov. De aceea, nu trebuie să ne mire faptul că un Vadim Tudor sau un Păunescu nu au nimic împotriva unui proces al comunismului, cu condiția ca el să se oprească la domnia lui Ceaușescu. Scopul partidelor extremiste stă în salvarea diversiunii naționaliste și nu a comunismului clasic. După ce Ceaușescu a reușit românizarea comunismului, dându-i cea mai inumană față, partidele care-i clădesc astăzi posteritatea de “bun român” încearcă să etnicizeze sentimentul patriotic, să promoveze un naționalism autarhic, cu valențe antimaghiare,antirusești, antioccidentale. Cooptarea acestor partide la guvernare înseamnă asumarea unei mari răspunderi din partea PDSR și a instituției prezidențiale. Să nu uităm că există deja două Europe: Europa lui Jirinovski, Csurka, Frey, a naționalsocialiștilor din est sau din vest se află în plină ofensivă și mizează tot mai mult pe războiul informațional și pe degradarea condițiilor materiale de viață. Cu procente electorale de 3% (PRM) și 8% (PUNR) domnii Vadim Tudor și Gheorghe Funar se poartă deja ca niște zmei. Ce se va întâmpla dacă, la braț cu Puterea și, poate, chiar împotriva ei, vor ajunge la procente de peste 25% ca Jirinovski? Aceasta e întrebarea la care președintele Iliescu el să răspundă cât nu e prea târziu. Există partide pro și contra reformei Credibilitatea și eficiența partidelor și a Puterii sunt grav afectate în lipsa unui dialog politic. Din păcate, singurul scop al actualei coaliții guvernamentale pare să fie deținerea cu orice preț a puterii și împiedicarea accesului la guvernare a partidelor din opoziție. Aceasta este concluzia la care a ajuns Convenția Națională a Partidului Alianței Civice, în urma analizării situației interne. Economia românească este în continuare în cădere liberă: șomajul, inflația, prăbușirea dramatică a nivelului de trai pot fi oprite, dacă există o colaborare în primul rând pe plan politic; se impune, ca primă măsură, recunoașterea, restabilirea și garantarea dreptului de proprietate în România; singura soluție este continuarea privatizării, domeniu unde este necesară o puternică infuzie de capital străin, iar industria și agricultura ar trebui restructurate pe baze reale. Dl Nicolae Manolescu a afirmat: “Fără compromis, nu există politică”. Afirmația domniei sale capătă un sens mult mai adânc în contextul în care Convenția Democratică a făcut o ofertă de compromis politic conducerii țării. Referitor la negocierile de la Cotroceni, dl Manolescu sublinia importanța unei platforme comune economico-sociale, pe baza căreia să se aplice măsurile reformei. “Are mai puțină importanță cum se dorește reforma; acum nu mai există partide comuniste sau anticomuniste, ci partide pro sau contra reformei”, afirma președintele PAC. Convenția Națională a PAC a decis să dea mandat conducerii partidului pentru continuarea tratativelor cu celelalte formațiuni de orientare liberală, în vederea realizării unei alianțe sub forma unei federații civic-liberale, care să garanteze identitatea fiecărui partid component și respectarea angajamentelor anterior asumate îndeosebi a celor față de CDR. In acest scop, conducerea PAC este abilitată să elaboreze o propunere concretă către toate fomațiunile de orientare liberală. “PAC a ajuns la liberalism pe cont propriu. Noi dorim alianță liberală, nu refacerea PNL”, afirma dl Manolescu. Negocierile PAC cu PD (FSN) si PNL, sublinia dl Dan Căpățână, au fost încununate de succes. Aceste discuții s-au desfășurat în două runde, ajungându-se la concluzia că există o identitate în multe puncte de vedere între cele trei formațiuni politice. Pe de altă parte, atât PAC, cât și PNL și PD(FSN) au un număr mare de reprezentanți în consiliile locale, o colaborare între aceștia fiind mai mult decât utilă pentru cetățeanul de rând. PD(FSN) a propus și un protocol pentru crearea unei asocieri în care partidele își păstrează identitatea, dar folosesc o strategie comună. Celelalte negocieri cu formațiunile liberale sunt încă într-un stadiu incipient. “PAC nu are nici o inițiativă, deocamdată, în această direcție, așteptăm să se limpezească apele”, a declarat dl Căpățână. Cât despre vizita dlui Iliescu la Timișoara, dl Oancea, primarul acestui oraș, a spus că “de fapt a fost o vizită la Prefectura județului Timiș“. Domnul președinte al țării a fost permanent înconjurat de armată, militari în uniforme negre, kaki (cu sau fără mască), de la antitero și SPP. însoțit de această mulțime de militari, președintele țării s-a deplasat de la Prefectură spre marginea orașului, unde a vizitat o fabrică de încălțăminte. A urmat o vizită la o unitate militară, după care tot alaiul prezidențial (format de fapt din președinte și trupele de intervenție) s-a îndreptat spre Cimitirul Eroilor Revoluției, unde dl Iliescu a depus o coroană de flori. Dl Oancea remarca: “Practic, pe o rază de 300 de metri, singurul om care s-a putut mișca liber a fost președintele. Numărul celor solicitați a fost enorm; nici Kadafi nu avea așa mulți păzitori”. Dl Iliescu a înnoptat la Pișchia, o fostă reședință de vânătoare a “regretatului”. Scenariul vizitei sună foarte cunoscut. Dar de ce a fost nevoie de o desfășurare așa impresionantă de forțe? (Robert Schira) Noua sesiune parlamentară și dialogul cu România istorică Costel Ionescu Atotputernicia mediocrităților, abuzurile de putere, corupția, birocrația, încălcarea și situarea deasupra legilor au pregătit condițiile de prăbușire ale oricărui imperiu. Atare condiții au ruinat popoarele, supunându-le sărăcirii, a arbitrariului, pierderii capacității de face față vicisitudinilor. Supraaglomerarea legilor, continua lor “cârpire”, neabrogarea celor depășite, ambiguitatea acestora, n-au fost și nu sunt expresia puterii de a stăpâni o situație sau alta, a normalității. Tabloul prăbușirii și nesiguranței este propriu situației de după prăbușirea comunismului. El este cu atât mai dramatic cu cât este mai mare interesul stângii politice descendente din comunism de a deține puterea. Neputința legislativului și a executivului de a pune stavilă adâncirii anormalității combină controlul ideilor cu blocajul spiritual, ce nu le permite să depășească reflexele favorabile exclusiv perpetuării celor învățate în comunism. Ceea ce se constituie în subiectul principal al politicii și al anormalității, în cadrul căreia se desfășoară viața românească a ultimilor patru ani, este conflictul dintre două viziuni: una care-l vrea pe fiecare român dependent de chipul pe care caută să i-l impună ca model; cealaltă, care-i propune redescoperirea identității naționale autentice pentru revenirea la destinul României istorice necomuniste. Esențial în viziunea naționalcomunistă și a derivatelor sale cu alunecări în extremism este înrudirea de spirit cu comunismul, în tot ce înseamnă a fi după chipul cioplit de ea. Se continuă astfel falsificarea ființei, a specificului de spirit și morală, falsificare începută o dată cu colonizarea comunistă. Falsificarea are nevoie și de selecția operată în cunoașterea propriei istorii de supradimensionare a importanței unor acte sau momente în defavoarea altora, pentru a găsi suportul succesiunii și legitimității în perioada postcomunistă, în viziunea autentic democratică, proprie partidelor istorice și în mod special a vocației naționale și europene a PNȚCD, este chemarea către ce poate face fiecare român spre binele lui și al nației, fără a-i schimba firea. A-l ajuta să renunțe la comportamente și mentalități nefaste, de împrumut, a însemnat și continuă să însemne una din obligațiile de prim rang ale vocației României istorice democrate. A-i schimba firea înseamnă a-i lua puterea datorită căreia a făcut față vicisitudinilor istoriei sale. Pentru român nu există neant după moarte, fapt pentru care nu s-a temut în fața morții. Nimic nu se impune pentru el de la sine, ci trece prin compararea cu alții. Comparația făcută s-a decis, în istorie, să poată face altfel. Fundamentată pe omenie, pe toleranță, pe morala creștină, putința de a face, de a realiza în manieră românească a devenit realitate istorică, îmbogățită de fiecare generație în parte. Națiunea și patriotismul, ca expresii superioare ale puterii de a crea, au dobândit, în istoria de după 1848 și până în 1944-1947, sensurile nobile ale lui a fi tu însuți în raport de ceilalți și împreună cu ei. Revitalizarea spiritului critic național, înțelegerea naționalului în relație cu europenismul, a democrației prin prezenta instituțiilor de tip occidental, deschid câmpul de afirmare a vocației de a sincroniza devenirea istorică a României cu Europa unită, de a mări astfel putința românească de a compara, de a realiza, de a fi competitivă și concurentă. România nu poate redeveni bogată și puternică decât atunci când oamenii săi vor avea garantate condițiile de a fi stăpâni pe puterile și aspirațiile lor. Rămânând dependenți, clientelari și manipulabili de către o viziune politică, socioeconomică, culturală, ce-i vrea neapărat după “știința ei”, după tentațiile ei autoritare, românismul și românii rămân vulnerabili pe toate planurile. Mentalitățile și comportamentele, de la cele cotidiene la cele politice, lărgesc vulnerabilitatea prin rearuncarea în zona de influență euro-asiatică, ca și prin cultivarea gusturilor pentru superficialitatea “strălucitoare” a bazarului oriental. România istorică, autentică în destinul și ființa sa națională, indiferent de ceea ce poate aduce aplicarea unei politici cu privire la șomaj, inflație, nemulțumiri sociale etc., nu-și are viitorul în altă parte decât în geografia fizică, spirituală și morală a istoriei sale și a Europei din care face parte. Asumarea acestei geografii, cu tot ce reprezintă obstacol și primejdii, devine legea democrației, a insuflării încrederii în puterile fiecăruia, a vocației clasei politice de a sluji aceste puteri, de a crea în manieră românească și nu de a impune chipuri și direcții conforme cu propria sete de putere, nu de a repeta ceea ce acest secol a experimentat demențial. Noua sesiune parlamentară nu are cum evita clarificările obligatorii privind cele două direcții de viață și de vocație enunțate. Neputând să le evite, va fi obligată să-și asume răspunderea răspunsului la întrebarea: ce vrea să fie România? Omagierea ziaristului francez Bernard Poulet maltratat de securitate în ședința de vineri 28 ianuarie a.c., Consiliul local al municipiului Ploiești a adoptat ultimele dispoziții privind textul și amplasamentul, din cadrul unei măsuri aprobate în principiu cu o lună în urmă. Este vorba de expunerea unei plăci comemorative care să-l omagieze pe ziaristul francez Bernard Poulet. Venit la Ploiești în iarna anului 1982 să-l intervieveze pe disidentul Vasile Paraschiv, dl Bernard Poulet a fost violent agresat de câțiva “romi neidentificați”, cu scopul de a-l jefui - suna versiunea oficială. Specific pentru procedeele de intimidare folosite de poliția politică comunistă, este faptul că respectivii “hoți” i-au lăsat ceasul pe mână, dar i-au luat toate documentele și însemnările. Placa evocatoare va fi expusă pe zidul unei librării papetării de la intersecția străzilor Basarabi și C.D. Gherea, în zona unde s-a petrecut atacul. Ea va avea următorul text: “în acest loc, a fost maltratat de către Securitatea română, pe 11 februarie 1982, ziaristul francez Bernard Poulet, pentru a-l împiedica să-l contacteze pe militantul român pentru drepturile omului, Vasile Paraschiv”. (Constanta Munteanu) PSM se dorește arbitru In actuala partidă PDSRPUNR, PSM-ul dorește să joace rolul de arbitru pentru “a aduce cele două partide la un numitor comun”. Conducerea partidului speră ca în acest mod să împuște doi iepuri dintr-o singură lovitură, încercând să dea dovadă de o așa-zisă echidistanță. Astfel, pe de o parte PSM apreciază că “PDSR-ul a manifestat flexibilitate și receptivitate față de propunerile PSM-iste”, pe de altă parte, același PDSR “nu acceptă să se deplaseze de pe poziție” din cauza unei anumite “rigidități” care s-a instalat în ultima vreme. Greșeala penieriștilor, în opinia liderilor PSM a constat în faptul că aceștia “au dorit să pornească de la o înțelegere bilaterală, fără a ține cont de opinia celorlalte partide proguvernamentale”. Totuși, primii care au călcat înțelegerea cu PUNR-ul “prea riguros în poziție” au fost cei de la PDSR, întrebați dacă vor accepta să facă parte efectiv dintr-un viitor guvern, fruntașii PSM-ului au declarat că “PSM nu poate să refuze preluarea unei părți din greutatea guvernării” și dacă vor considera că “sunt create condiții", vor intra în guvern. Totodată, vicepreședintele PSM-ului, Tudor Mohora, invită conducerea UDMR să se înscrie în prevederile Constituției. (Monica Popescu) CDR Constanța, încotro? După cum a fost anunțat în mass-media, sâmbătă 29.01.1994, la orele 11.00, urma să aibă loc în Sala mare a Consiliului județean întâlnirea Biroului Executiv al CDR din Constanța cu primarul și consilierii aleși. Reuniunea avea ca scop analizarea activității la jumătatea mandatului și stabilirea măsurilor ce se impun unei bune activități viitoare. La ora stabilită, ziariștilor prezenți în număr mare (net superior reprezentanților CDR) le-au fost oferite câteva explicații confuze, referitoare la motivele pentru care întâlnirea nu se va mai desfășura. De menționat că primarul municipiului și consilierii nu au participat la această acțiune. Dl George Mihăescu (PSDR), responsabil cu presa și președinte în exercițiu al CDR, a anunțat că în următoarele zile va fi organizată o conferință de presă în care îi va “demasca” pe cei care sabotează Convenția și acțiunile acesteia. Pentru a ne lămuri asupra celor întâmplate am contactat surse ale Convenției, de la care am aflat că joi, la ultima ședință, s-a discutat despre întâlnirea care urma să aibă loc sâmbătă. Apreciindu-se că timpul este scurt și nu poate fi pregătită, la ora respectivă neexistând nici un material, s-a apelat la dl Mihăescu pentru a fi contramandată acțiunea, dar acesta a refuzat. Nu negăm faptul că o analiză pertinentă a realizărilor și nerealizărilor din acești doi ani de activitate este utilă și interesantă, în momentul în care, însă, acest lucru se face în pripă, doar pentru a satisface anumite orgolii, nu este nici un câștig, dimpotrivă. Iar afirmația dlui Mihăescu că CDR este sabotată (probabil de cei care nu au acceptat o acțiune de complezență fără o pregătire prealabilă - n.red.) nu aduce decât de servicii Convenției. (Ciprian Vasiliu) ‘61'Regimul actual este prea legat de trecutul pe care vrem să-l schimbăm” Dacă va fi invitat la discuții cu PDSR, PNȚCD și-a declarat, prin persoana dlui Ion Diaconescu, disponibilitatea de a participa la convorbiri pentru că: “regimul actual este prea mult legat de trecutul pe care vrem să-l schimbăm”. PNȚCD are, deci, datoria de a încerca să producă o schimbare în bine a țării, chiar dacă în ochii electoratului acesta ar părea un compromis. Pentru moment însă, nu există o invitație oficială din partea PDSR și nici o strategie de abordare a discuțiilor a CDR. Oricum, pentru început convorbirile se vor limita la chestiuni de principiu. Aceasta, în ipoteza în care PDSR nu va forma un guvern cu celelalte formațiuni din coaliția majoritară, caz în care discuțiile cu CDR nu ar mai avea sens. Dl Diaconescu crede însă că: “la ora actuală jocurile nu sunt încă făcute. PDSR nu s-a decis încă”. O problemă fierbinte, care indiferent de alte “negocieri” ar trebui discutată cu PDSR, este cea a Memorandumului cu FMI. PNȚCD nu va accepta ca acesta să nu fie dezbătut și supus votului Parlamentului. Totodată, trebuie să fie prezentate Parlamentului și rezumatul bugetului pe 1994 și veniturile bugetare pe 1994. Dl Radu Vasile a apreciat că opoziția va vota în principiu aranjamentul cu FMI, dar va cere să fie expuse foarte clar implicațiile sociale grave pe care adoptarea lui le va avea. De asemenea, dl Vasile a atras atenția că un alt guvern ar fi negociat cu FMI alte condiții. întors recent de la sesiunea Parlamentului Europei, dl Valentin Gabrielescu a declarat: “Am fost singurul parlamentar român care nu a luat cuvântul în plenul lucrărilor. Am preferat să fac decât să le spun că România nu a îndeplinit nici una din recomandările CE”. Oricum, raportorii CE își vor da seama singuri de acest fapt la sfârșitul lunii martie când, conform Rezoluției 488 (Hallowen) vor vizita România pentru a constata dacă cele nouă amendamente ale CE au fost îndeplinite. Anca Lăzărescu Strategia opoziției privind Memorandumul FMI Liderii Convenției Democratice și ai Partidului Democrat au stabilit strategia care va fi adoptată ținând cond de poziția partidului de guvernământ, care încearcă ocolirea discutării de către Parlament a Memorandumului încheiat între Fondul Monetar Internațional și Guvernul Văcăroiu; în acest sens, au fost analizate trei variante: moțiunea simplă, moțiunea de cenzură, părăsirea sălii de ședințe și adresarea unui protest către FMI. în final, s-a convenit asupra ultimei variante, deoarece primele două sunt considerate ca ineficiente în actuala configurație parlamentară. Partidul de guvernământ încearcă să ocolească dezbaterea Memorandumului, deoarece aliații săi Partidul Socialist al Muncii și Partidul România Mare ar trebui să voteze favorabil, lucru care i-ar conduce la o pierdere a electoratului lor, realizat tocmai prin atitudinea deschisă împotriva forurilor internationale. (AMPress) România va fi reprezentantul Europei de Est la reuniunea tineretului socialist Prima reuniune a Biroului Uniunii Internaționale a Tineretului Socialist, de după Congresul XX, va avea loc în perioada 5-7 februarie a.c., la Bonn, în Germania. Organizația reunește peste o sută de formațiuni social-democrate și socialiste de tineret din întreaga lume. Ordinea de zi cuprinde discuții pe probleme legate de mișcarea socialistă de tineret, modificările de politică și ideologie survenite, aspecte ale dezvoltării internaționale. Dra Gabi Leu Cătălina, membru al Partidului Social Democrat Român, în cadrul organizației de tineret, și reprezentant pentru Europa de Est în Biroul UITS a declarat unui redactor AM Press: “Fiind o reuniune la vârf, am contactat celelalte organizații din țările vecine. Aștept și propunerile lor, pe care le voi prezenta Biroului. Eu sper să fac acest Birou să funcționeze mai bine".(AMPress) Delegație PD în Statele Unite Luni, 31 ianuarie a.c., o delegație a Partidului Democrat (FSN) delegație din care fac parte din: Petre Roman - președinte, Adrian Severin și Victor Boștinaru - vicepreședinți, au început un turneu politic în Statele Unite.Agenda de lucru cuprinde: întâlnire cu șeful consilierilor de Planificare politică din Departamentul de Stat - dl Charles Găti, masă rotundă cu Terri Snell - directorul Oficiului pentru Europa de Est, întâlnire cu Mary Ann Peters - adjunct al Asistentului Secretariatului de Stat; dl Flecer Burton - coordonator Asistență pentru Europa de Est și dl Gere Hyhan - reprezentant al USAID - Divizia Pluralism Democrat; dl Dan Freed - director Europa de Est, Consiliul Național al Securității; dl Frank Wisner - Departamentul Apărării, întâlnire cu senatorul Dennis de Concini (CSCE) și cu congresmenii: Frank Wolf, Martin Frost, Tom Lantos, Charlie Rose, Cris Smith, Bart Gordon, John Mania (președintele Comitetului pentru Finanțe și Comitetul pentru Apărare); masă rotundă la Woodrow Wilson Center cu tema: “Reformă și contrareformă în România contemporană”; întâlnire cu: Julie Kim - Congressional Research Service, Ken Wollack - președintele NDI, Mark Siegel - unul din liderii Partidului Democrat, președintele companiei Hark Siegel and Associates, masă rotundă la Center For Strategic and International Studies (între cei prezenți, ambasadorul SUA la NATO dl David Abeshire); întâlnire cu membrii Camerei de Comerț Româno-Americane, la Public Broadcasting Service; întâlnire cu directorul executiv al Comitetului Senatorial Republican Bill Harris. (Biroul de presă al PC) UDC și Federația Ecologistă conlucrează în domeniul ecologic Reprezentanții Uniunii Democrat Creștine și ai Federației Ecologiste din România au subliniat faptul că alianța dintre aceste două formațiuni se bazează în special pe conlucrarea în domeniul ecologic, latură care are ca obiectiv principal obținerea promovării Legii protecției mediului. De asemenea, o problemă importantă pentru UDC o constituie așa-zisele titluri colective de proprietate care, în opinia dlui Ion Gâtlan, sunt o modalitate de a fura țăranul român la drumul mare. în acest sens, conducerea UDC intenționează să sesizeze Procurorul General care, de fapt, ar fi trebuit să se autosesizeze. (Monica Popescu) Nu Puterii trebuie săplângem de milă Nicolae Macovei Eforturile Opoziției dar și cele cetățeanului oarecare, dispus învețe să-și apere drepturile libertățile, pentru a imprima un ri accelerat reformei economic privatizării și proceselor de demoratizare, s-au lovit, se lovesc și, siguranță, se vor mai lovi de acee; opacă “liniște” și politică a “pași mărunți” practicată de către actul Putere și cei ce o susțin. Ace fenomen are explicația lui legată inerția vieții sociale și individua funcționând cu o întindere și eficiență mult peste previziu. Există, cu siguranță, o reală rezentă la schimbare, prea puțin Iu în seamă de către Opoziție, schimb, Puterea, ca și partide naționalist-extremiste ce o susținu numai că au remarcat fenomen (oarecum normal după atât decenii de totalitarism), dar șiconstruit întreaga lor “strategi politică și propagandistică pe . Mai mult chiar, l-au amplificat, 1 diversificat cu ajutorul unui limbaj de “lemn”, împănat cu vocabular și noțiuni politice “demcratice”, în acest sens acuzele , neocomunism ori naționalist comunism etc., se pare că nu ledăunat prea mult, ba, chiar le-a făcut o bună propagandă în medii unde schimbările sunt acceptate < reținere. Și asta nu pentru că aces medii s-ar fi lăsat atrase de mineiiile fostei ideologii comuniste, i dintr-un motiv mai simplu și nu complex, în același timp. Simpl pentru că între realitate și teci comuniste nu există nici o legăturăincolo, însă, de acest fapt, dictatra i-a învățat pe oameni să mulțumească cu puțin dar, mai ale să se fixeze într-un singur fel de a și înțelege rosturile vieții și a societății (statului). S-a dezobișnt cu diversitatea, cu dinamica, pea stresantă, a unei societăți și vie aflate într-un continuu proces c autoperfecționare, cu riscurile intente și, mai ales, cu asumarea indviduală a acestor riscuri. Se interzis alternativele, începând de cea mai fragedă vârstă și până moarte. S-a încremenit în proiec cum spunea un filozof român. Descurajam nu-i că Puterea apără interesele ei de grup, punâi pe ultimul plan interesele național Ce-ar fi putut ea face? declanșeze ea un proces al comunismului? Să vadă ea în economia c piață, în statul de drept și democrație, în concurență competitivitate, în proprietate privată, în morala democrat-creștin ori în cea liberală sau în managementul postindustrial occidenta cele mai eficiente mijloace practic și teoretice pentru a ne îndepărta trecutul comunist? Când el a desconsiderat aceste concepte idei, aceste strategii și viziui sociale, ca fiind decadente, instrumente imorale ale capitalismuli exploatator, urîndu-le, disprețuindi le? Descurajant nu-i faptul c Puterea se simte de neclintit la focul concentric al criticilor venii din toate direcțiile. Crescuți , educați la școala “haosului bun organizat” al comunismului, fie el cu “față umană”, cei ce alcătuies astăzi Puterea și conduc instituții de bază ale statului: Președinți, Parlamentul, Guvernul etc., nu fi decât să pună în practică principii tehnici de manipulare rămase în “proaspete”, atâta timp cât sărăcia , imoralitatea sunt generalizate scara întregii țări. Oricum, a Puterii trebuie să-i plângem de mn Ea găsește mereu alte instrument pentru a-și apăra interesele și dacă mai rămâne timp și mijloace, mi face câte ceva și pentru națiune. Descurajant este altceva. Cum n reușește Opoziția democratică î fața dezastrului moral și economi în care ne aflăm să lase deopart micile și marile ei vanități, micii ori marile deosebiri doctrinar pentru a se opune unitar și, mai ales eficient, cu profesionalisma inteligentă, dezlănțuirii unei Pute, mai nesătulă ca oricând de puteri mai lipsită de scrupule în atingere scopurilor și mai puțin temătoare , oricând de vreo judecată pentr ceea ce face. Oare Opoziția sa societatea civilă în curs de constituire, oare cetățeanul obișnuit sar chiar atât de “descoperiți” în fața saltului continuu al poftelor Puter de mărire și sunt chiar atât d neputincioși în a-și apăra și impun drepturile și libertățile până capăt? Oare Opoziția este numai “pată de culoare”, având doar o funcție decorativă, de export, lăsân pe plan intern, la discreția forțele conservatoare de stânga și naționalist-extremiste, întreaga răspunder a desfășurării vieții socio-economice? Oare prezentul nu-i decât u câmp al nefericitelor experiment ale unei puteri în apogeul cariere sale? Câtă sărăcie se va ma acumula și câtă durere va ma încovoia spinarea națiunii române până Opoziția, societatea civilă or cetățeanul oarecare vor reuși să si elibereze de complexele unu amatorism politic, care, alături de cinismul și tenacitatea Puterii ai transformat România în “lanterna roșie” a Europei, iar viața românului doar într-o luptă pentru supraviețuire.