Cotidianul, octombrie 1994 (Anul 4, nr. 232-233)

1994-10-03 / nr. 232

Conține gratuit suplimentul IA și Ministerul Sănătății a comunicat situația cazurilor de holeră din Ro­mânia la data de 30 septembrie 1994. Până în prezent au fost înregistrate două cazuri la Medgidia (focar în­chis), 58 internați la Chirileu și Vidra­­său în județul Mureș, dintre care 22 cu diagnosticul confirmat de Institutul Cantacuzino și cca 24 confirmați de Institutul din Mureș, focar localizat în curs de lichidare. La spitalul de copii neuropsihici Nicorești din Galați au fost internați 23 copii, dintre care 2 confirmați de Cantacuzino și 19 de Institutul din Galați. Alte cazuri izolate au fost semnalate Ministerului Sănătății la Brăila (un caz), la Sibiu (un suspect din 32 de turiști veniți din Turcia) și un caz confirmat la Gura Ocniței (Dâmbovița), care a fost adus în București și se află în stare critică. Ministerul Sănătății afirmă că situația este stăpânită și localizată, fapt pentru care nu au fost luate măsuri speciale de restricție a circulației turistice. De asemenea, ministerul infirmă apariția cazurilor de ciumă pe teritoriul țării noastre. (ARPress) Procedura de orgoliu Procedura de suspendare (cu­tenm­en) a PSDR propusă de Consiliul Convenției Democratice a stârnit numeroase comen­tarii, opinia cea mai vehiculată fiind aceea că momentul echivalează cu “spargerea” Convenției. Alarmanta perspectivă n-a condus însă - așa cum impunea chiar gravitatea acestei prea­­grăbite concluzii­­ la analiza cauzelor defecțiunii. Dimpotrivă, cu o rapiditate suspectă, atenția generală s-a concentrat într-un singur punct: a cui e vina? Atât identificarea motivelor care au dus la impasul actual cât și evaluarea consecințelor au fost sacrificate pe altarul identificării și stigmatizării vinovatului “unic”, nimeni altul decât dl Sergiu Cunescu, președintele PSDR. Lăsând la o parte faptul că în asemenea cazuri îngrămădirea întregii răspunderi pe capul unei singure părți și absolvirea“din oficiu a celeilalte e cel puțin ciudată, rămâne să constatăm ușurința cu care s-a ignorat un pericol mult mai grav. Nu e vorba aici de inițierea unei proceduri, ci de crearea unui precedent care, o dată instituit, ar putea afecta, în timp, chiar pe inițiatori. Dacă fiecare partid sau persoană care va avea opinii diferite sau va formula critici va fi eliminat, până unde va putea fi folosit procedeul suspendării fără a afecta însuși nucleul actual al Convenției? în fine, întrebarea cea mai gravă ar fi: cui folosește această suspendare? Este limpede că atât PSDR cât și Convenția Democratică vor plăti această procedură de orgoliu mult mai mult decât face. Unii vor considera că dl Cunescu singur e de vină și-l vor sancționa la vot, oriunde s-ar afla. Alții vor considera însă că în Convenție problemele nu se discută, ci se execută și că oricine ține la personalitatea propriului partid riscă să devină persona non grata. Era nevoie de așa ceva? Și, pe urmă, merită dl Cunescu stigmatizarea la care este supus? Și care, în treacăt fie spus, nu face onoare celor care o practică, întrucât încalcă­ însăși regula democrației: nu sunt de părerea ta, dar voi lupta pentru ca să ți-o poți susține. Se uită prea repede că PSDR a fost prima victimă a sciziu­nilor comandate din 1990, fiindcă falșii social-democrați de azi puseseră ochii pe titlul său. în fine, se face mare caz de faptul că PSDR și, se subînțelege, și PAC și-ar fi găsit alte alianțe, mai tinere, mai frumoase și mai bogate, dar și mai deocheate - adică PD(FSN) - și caută pretexte pentru a pleca de-acasă lăsând cheia sub preș. Aici ar trebui să ne întrebăm de ce s-a procedat,în așa fel încât cele două partide (în caz că o adevărată supoziția) să fie împinse spre PD? Nimeni nu pleacă de bine de undeva­­ în cazul, firește, că e vorba de partide normale la cap. Dr, dl Cunescu î-a spri­jinit pe dl Emil Constantinescu în desem­narea sa drept candidat unic al Conven­ției în 1992, chiar împotriva dlui Mano­­lescu. Oare atașamentul său de atunci față de dl Constantinescu nu reprezintă astăzi nici un motiv pentru a șovăi înainte de a-l declara vinovat? Anii de închisoare ai dlui Cunescu nu mai reprezintă astăzi nici o garanție cu privire­ la buna sa credință? Singura soluție rezonabilă ar fi acum ca neinspirata sancțiune să fie retrasă și cele două părți să încerce să-și discute problemele. Dar tocmai pentru că este rezonabilă, ea pare să fi devenit imposibilă. Din păcate. _________Tia Șerbănescu 4 Din ce motive a declarat premierul Văcăroiu stare de necesitate în agricultură? Citiți pagina 5. ȘTIRI • INFORMAȚII • ULTIMA ORGANUl IV / Numărul 232 (970) / Luni 3 octombrie 1994 • 8 pagini 150 lei Cel mai grav accident din siderurgia românească Vineri, 30 septembrie a.c., ora 15.16 a.m., la Furnalul nr. 6 al Combinatului Siderurgic Galați s-a produs o puternică explozie. 2000 de tone de cocs și fontă incandescentă au străpuns blindajul metalic al furnalului, gros de 180 mm, împrăștiindu-se pe o rază de câțiva zeci de metri. Spărtura, cu dimensiu­nile de 2,5 x 5,5 mp este situată la aproximativ 18- 19 metri deasupra solului, înălțime ce corespunde cotei de 13 metri a furnalului. Muncitorii care se aflau pe platforma de încărcare, situată la cota 6 metri, au fost surprinși de masa de metal topit, care, ulterior exploziei, s-a prelins pe peretele furnalului. Jenică Coman (44 de ani) și Alexandru Câmpeanu (32 de ani) au fost carbonizați, iar Emilia Burghelea (46 de ani), macaragiu, de profesie, a murit asfixiată în cabina de comandă. Alte patru persoane: Viorel Ciocan și Iancu Dănilă, ambii de 26 de ani, Zaharia Cosma (25 de ani) și Paul Ariton (19 ani), au suferit arsuri de gradul I, II și III, fiind în prezent internați în stare foarte gravă la Spitalul Județean Galați, Secția Arși. La ora producerii exploziei, furnalul, având capacitatea de 3600 mc, era umplut în proporție de 75%. S-a format o comisie de anchetă, din reprezentanți ai Poliției, Procuraturii, SRI, Inspectoratului Județean pentru Protecția Muncii și ICPPAM. Este posibil ca explozia să se fi produs ca urmare a existenței unei pungi de apă între straturile de calcar, cocs și minereu de fier, într-o altă ipoteză, accidentul de la CSG a fost favorizat de prezența în masa de minereu de fier a unei încărcături explozive. Faptul că muncitorii de la furnale au găsit în mai multe rânduri în minereul de fier fragmente din corpurile unor încărcături de luptă din timpul celui de-al doilea război mondial susține această ultimă ipoteză. Este posibil ca acest accident să se datoreze și unei neglijențe în serviciu. Ora producerii explo­ziei, 5 a.m., este caracteristică micilor accidente și avarii produse de-a lungul timpului la Combinatul Siderurgic din Galați. In general, în intervalele de timp 5-6 a.m. și 12-13 a.m., dinaintea schimbului de tură, aparatele de măsură și control nu sunt supra­vegheate cu atenție. Explozia de la Furnalul nr. 6 ar fi putut fi evitată, susțin unii siderurgiști, care averti­zaseră asupra disfuncționalităților existente la încăr­carea acestuia. In prezent, la CSG mai funcționează doar două furnale, 2 și 3, furnalele 4 și 5 fiind în reparație capitală. Administrația CSG și sindicatele au­ acordat primele ajutoare familiilor celor decedați. Accidentul produs vineri la Galați este cel mai mare din istoria siderurgiei românești. (Claudiu Pamuc) De ce a demisionat dl Eugen Preda? Motivele demisiei directorului general al Societății Române de Radiodifu­ziune (SRR), Eugen Preda, rămân în continuare necunoscute, în absența unor detalii oferite de cel în cauză, care, începând din 29 septembrie a.c., nu s-a mai prezentat la post, nu se pot face decât supoziții. Astfel, Dan Ursuleanu, purtător de cuvânt al Societății Române de Radiodifuziune, declara că nu crede în motivele menționate în scrisoarea lui E. Preda publicată în presa de joi, acesta dorind, în realitate, să-și continue activitatea în pofi­da vârstei de 65 de ani (împliniți joi) și a urmărilor unei pareze recente. Joi a fost chiar ziua când Eugen Preda ar fi trebuit să fie examinat, împreună cu ceilalți candidați la posturile din viitorul Consiliu de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune, de către Com­­ia Senatorială pentru Cultură, artă și mijloace de informare în masă, condusă de Adrian Păunescu. Dintre cei 13 membri ai viitoru­lui Consiliu de Administrație, doi vor fi aleși din cele patru propuneri făcute de însăși SRR. Propunerile au fost urmă­toarele: Eugen Preda, director general­­ neprezentat; Ilie Mihai, director general adjunct al SRR; Emilian Georgescu, direc­tor economic al SRR; Mircea Dinescu, scriitor - dosar de participare la concurs nedepus. Dintre propunerile făcute de partidele politice se pot menționa: Dioni­­sie Șincan - PDSR; Costin Diaconescu - PD. Purtătorul de cuvânt al SRR apreciază că, în situația actuală, șansele cele mai mari de a fi numit președinte al Consi­liului de Administrație le are Dionisie Șincan. în ceea ce privește motivația reală a demisiei lui Eugen Preda, purtătorul de cuvânt a ținut să infirme speculațiile apărute în presa de joi, conform cărora de­misia ar fi fost determinată de dificultățile continuării construcției Casei Radio. De asemenea, domnia sa nu crede că atacurile antisemite ar fi putut să determine această­ demisie. Domnia sa a opinat, însă, că este posibil că motivul să-l fi constituit “un afront venit de undeva de sus” sau con­vingerea că membrii comisiei senatoriale îi vor invalida candidatura. Purtătorul de cuvânt a mai afirmat că Radio­ul își va menține imparțialitatea (și implicit, credi­bilitatea) de până acum, oricare va fi noul director general, “mai ales dacă va fi unul ales din interiorul Societății Române de Radiodifuziune”. (AR Press) Epava feribotului “MS Estonia” a fost localizată, ieri, în Marea Baltică. O navă finlandeză a coborît doi roboți submarini, echipați cu camere de luat vederi, pentru a filma vasul și a stabili cauzele naufragiului. Ultima ipoteză referitoare la acesta ar fi lovirea feribotului de o mină plutitoare, din timpul celui de-al doilea război mondial. Mai­ multe dispozitive de acest fel se mai găsesc în Marea Baltică. (C. D.) Devenit celebru în urma procesului pe care l-a intentat soției sale, acuzată că l-a mutilat, John Wayne Rabbit a ajuns star de filme porno. Partenera sa Tiffany Lords a rămas însărcinată de pe urma relației sale cu fostul mutilat, pe platouri și în afara lor. în imagine cei doi anunțând această știre presei.­­ (Foto: Reuter) Proces strămutat înaintea sentinței Primul proces derulat la Constanța, în care a fost acuzat un inițiator de așa-zis joc de întrajutorare, a luat o întorsătură neașteptată. Inculpata Marilena Zoe Miha­­lache, fostă patroană a jocului “MCM - Caritas” a solicitat strămutarea procesului. Reamintim că în urma “căderii” sis­temului, majoritatea depunătorilor au ră­mas cu buzele umflate. Procesul a necesitat patru ședințe de audiere a martorilor, plus altele de judecată. In momentul în care ar fi trebuit să fie dată pronunțarea, dl Dan Frângeti - președintele Judecătoriei Constanța a fost nevoit să o amâne, datorită cererii de strămutare a procesului. Curtea Supremă de Justiție a acceptat această cerere, desemnând și instanța de judecată, respectiv Judecătoria Brăila. (T. Vasiliu) j l Cum se fură benzină la stațiile PECO După Decembrie ‘89 în România, numărul stațiilor de benzină s-a dublat, în rețeaua națională PECO furturile se țin lanț. Se fură în rafinării, în depozite, se sparg conductele de transport ale combustibililo­r, se decalibrează cis­ternele, se sustrage benzină din vagoanele CFR. Lucrătorii PECO de la stațiile de benzina sunt ultimii în acest “lanț al hoției”. Mulți dintre ei au devenit mici Ewingi cu vile la munte și la mare și cu câte două-trei autoturisme în curte. Unii dintre aceștia, în înțelegere cu verificatorii și inspectorii de la birourile de metrologie din teritoriu “legalizează” furtul de benzină, aducând prejudicii de milioane statului român, în paralel o altă afacere se dovedește pros­peră: importarea din țările Comunității Europene a pompelor de benzină deza­fectate. Această nouă clasă de bussines­­mani știu că obținerea aprobării de model pentru pompele importate costă câteva milioane de lei. Dar pentru că afacerea “merge”, rețeaua nu este deconspirată. La Cotroceni se fură benzină! Un recent control al Biroului Român de Metrologie Legală (BRML) a evidențiat că 92% din cele 3300 de pompe de benzină existente pe teritoriul României erau la data controlului verifi­cate metrologic. Inspectorii BRMS au verificat 2647 de pompe. 239 dintre­ acestea nu corespundeau normelor metrologice în vigoare. Au fost constatate erori de măsurare peste tole­ranța admisă (0,5%), defecțiuni ale indi­catoarelor de preț și volum, dar și exis­tența unor furtunuri și conducte sparte. Unele dintre pompe taxau chiar și aerul pus în rezervoarele clienților. 123 pompe de benzină au fost sigilate și interzise folosirii. Alături de sigilii puternic corodate, cu câteva ore înaintea “inopinatului” control al BRMS la unele pompe de benzină au apărut sigilii noi fără însă ca această intervenție să fie consemnată în rapoartele inspecțiilor interjudețene de metrologie. Acest fapt indică existența unor înțelegeri între gestionarii PECO și verificatorii de la inspecțiile de metrologie. Majoritatea pompelor din rețeaua PECO sunt vechi de peste 20 de ani, iar cele aduse de întreprinzătorii particulari au o vechime de șapte-opt ani și prezintă defecțiuni ale părții electronice, peri­colul de explozie fiind iminent. BRMS a aplicat amenzi în valoare de 25 milioane lei dintre care s-au încasat doar șase milioane lei, majoritatea contravenien­ților preferând “facilitățile” oferite de Legea 32/1968. La Breaza, Băicoi, Buftea, Chitila și în alte localități din țară au fost depistate mai multe pompe defecte. Stația de benzină Cotroceni 2 de lângă Palatul Președintelui Iliescu deține recordul în materie: patru pompe defecte din patru­ (continuare în pagina 5) Claudiu Pamuc Firme particulare de control în România, în perioada 26 - 29 septembrie a.c., s-au desfășurat la Londra lucrările unui seminar pregătitor al Congresului Curților de Con­turi Europene, ce va avea loc în România în anul 1996. Vineri, pe aeroportul Otopeni, dl Ioan Bogdan, președintele Curții de Conturi a României, ne-a declarat: “Spre surpriza noastră neplăcută, nu eram trecuți nici pe ordinea de zi, nu eram incluși în nici un material, dar rezultatele cu care ne-am întors sunt excepționale. A fost recunoscut de către toți reprezentanții Curților de Conturi Europene rolul important al Curții de Conturi a României în desfășurarea Congresului din anul 1996. Această mani­festare ne-a plasat efectiv în centrul Europei”. Dl Ioan Bogdan ne-a precizat și temele stabilite pentru Congresul din 1996 și anume: Privatizarea și Relația Curților de Conturi cu Parlamentul, Controlul intern, Justiția și mijloacele de informare în masă. Președintele Curții de Conturi a României a enumerat în declarația acordată ziarului nostru problemele concrete discutate în cadrul seminarului de la Londra: mij­loacele de asanare a corupției, modul de lucru al Curților de Conturi cu controlul intern și apariția unor firme particulare de control. Cu privire la această ultimă pro­blemă dl Ioan Bogdan spunea: “Aceasta este o noutate căreia trebuie să-i dăm toată atenția, firmele particulare de control vor fi un concurent deosebit al tuturor organelor de control financiar, pentru că firmele private nu mai țin seama de subordonare, de influențe politice și administrative”. Cristina Țurlea în București sunt șase șobolani pe cap de locuitor în subsolurile Capitalei trăiesc­ 12 milioane de șobolani. Ei se pot transforma oricând în 12 milioane de purtători ai bacilului Yersinia care provoacă pesta bubonică și în cele din urmă ciuma bubo­­nică. Altfel spus, la viața fiecărui bucu­­reștean atentează șase șobolani posibili purtători de ciumă. “Deocamdată șobo­lanii noștri nu au purici purtători de Yersinia” - declară doamna Laurenția Velea, inspector la Poliția Sanitară Bucu­rești. Totuși, prezența unui singur purtător de Yersinia în bagajele călătorilor din aeroport sau ale marinarilor din porturi, poate readuce în România cumplitele vremuri ale domnitorului Caragea. (C.P.) Pentru că extinderea așezărilor umane în Indonezia a restrâns considerabil habitatul elefanților, aceștia sunt grupați într-un mare centru la Riau. Aici, elefanții sunt domesticiți pentru a fi folosiți ulterior în agricultură și în industria forestieră­­ (Foto­ Reuter) “Miss Europa” din acest an e reprezentanta Israelului Lilah­ Ben Simon. Ea a fost încorona­tă de turcoaica Artum Onan, câștigătoarea precedentei ediții a con­cursului. Pe locul doi s-a situat “Miss Ucraina”. La concurs au participat în acest an 33 de reprezentante din tot atâtea țări. (Foto: Reuter) k

Next