Cotidianul, iunie 2004 (Anul 14, nr. 127-152)

2004-06-11 / nr. 136

DEZBATERI SI OPINII Tara victoriilor fără sfârșit Inocent braconier Petru Berteanu Nicolae R. Dărămuș PAGINA 11 EXERCIȚII DE SINCERITATE Au fost, chiar, „locale“ alegerile locale? (II) Octavian PALER Presupun că dacă toți românii atinși de leha­mite (reprezentând, potrivit unor sondaje, vreo 80 la sută din populație) ar vota acum contra PSD, indiscutabil principalul producător de lehamite, d-l Năstase și miniștrii săi ar trebui să plece, în mare grabă și fără nici o conferință de presă, de la Palatul Victoria. Nu merg cu gândul până la a-mi imagina că d-l Năstase ar putea împărtăși soarta lui Craxi (cunoscutul prim-ministru, socialist, fu­git din Italia) întrucât la noi nu există „mâini curate“ care să îndrăznească să caute și prin baga­jele înalților demnitari. Dar mi-i pot închipui cu un mare gol în jur. Căci, asemenea șoarecilor, linguși­torii părăsesc întotdeauna pozițiile avariate. Am luat în calcul această presupunere în baza unei logici simple. Care o și inspiră, o și menține ca simplă ipoteză. Bineînțeles, regimul oligarhic de azi nu dispune, ca regimul comunist, de ajuto­rul fricii politice. El nu dispune decât de frica eco­nomică, de care se servește în momente de panică, făcând promisiuni demagogice, de genul celor au­zite de la d-1 Năstase duminică seara. Obligat să joace comedia democrației, regimul oligarhic nu se poate baza pe poliție pentru a se menține la putere. Se poate baza doar pe slugi, pe trepăduși, pe mercenari, pe clientelă. Dar, din păcate, și pe o meteahnă a psihologiei noastre! E vorba de ten­dința noastră, funestă, de a „normaliza“ anorma­lității, de a ne împăca, de a ne obișnui și de a ne resemna cu ele. Spun o banalitate, desigur, carac­terizând perioada post-decembristă ca fiind una a dezamăgirilor. Spun o altă banalitate adăugând că dezamăgirile au creat - mai ales după ce am văzut ce-a ajuns „schimbarea“ promisă și sperată în ’96 - o stare de lehamite care a transformat surogatul de istorie de azi într-un fel de baltă, devenind o scuză bună la toate. Și pentru abandonarea oricărei atitudini („la ce bun? tot nu se schimbă nimic“), și pentru sila de politică („toți sunt o apă și-un pământ, dom’le“), dar și pentru ceea ce eu numesc „turcire“ („de ce-aș fi prost? măcar mie să-mi fie bine“), adică dorința de a obține un loc, cel puțin, la bucătăria unde se pregătește ospățul, dacă nu se poate, deocamdată, în salon. Alegerile locale mi-au creat impresia unei ieșiri parțiale din inerția adusă de lehamite. în fond, să recunoaștem, rezultatele au fost pentru mulți dintre noi o surpriză. Ne obișnuisem cu ideea unui PSD arogant și putred, dar fără rival. De patru ani, căruța democrației autohtone mergea cu o singură roată. Devenise un clișeu să spui că vocea Opoziției nu depășea limitele unui scâncet. Și, dintr-odată, am văzut un PSD, speriat, constrâns să se retragă din multe orașe spre sate. Să fi apreciat, oare, rău, până acum, bărbăția Opoziției? Opinia mea e că am apreciat rău - la fel ca PSD, de altfel - antipatia populației, ajunsă în destule locuri până la repulsie, față de „oligarhia baronilor“. Resemna­rea, inerția, pe care PSD a contat prea mult, au început să crape. Aceasta a făcut ca, în București și în alte mari orașe, alegerile locale să nu fie deloc locale. Votul a devenit politic. Negativ. Cred că bie­tul Geoană ar fi pierdut și în fața unui scaun gol. Cu obișnuita sa nerușinare, Viorel Hrebenciuc vorbea, serile trecute, despre „bucuria indecentă“ a Opoziției și se căznea să demonstreze că PSD ar fi câștigat alegerile locale. Fără să vrea el a „scă­pat“, la un moment dat, o dezvăluire semnifica­tivă. PSD contează, acum, a zis el, pe trei milioane de voturi în întreaga țară, dintre care un milion la orașe (în București doar 200.000­) și două milioane la sate. Iată o situație, în egală măsură, stranie și perversă. Vasăzică, un partid al oligarhiei, al ma­rilor învârtiți, e susținut de partea cea mai ignorată și mai umilă a țării! Năstase, Mitrea, Hrebenciuc și alți „subtili“ cunoscători ai satului românesc sunt ținuți de țărani în fotoliile lor. Nu e ridicol? E, mai degrabă, absurd. (va urma) Fondator Ion RAȚIU Director onorific Octavian PALER Anul XIII, numărul 136 (3911), vineri, 11 iunie 2004,12 pagini, două ediții, 5000 lei V*. ECONOMIE Banca Mondială avertizează că subordonarea autorităților de reglementare poate crea haos Prețul gazelor și comunicațiilor, 9­9­7 controlat politic din Dan Odagiu Tarifele la gaze și telecomunicații nu sunt adecvate, iar acest fapt întârzie reforma în domeniul infrastructurii, potrivit unui raport al Băncii Mondiale. Conform do­cumentului, în sectorul de telecomunicații se remarcă o lipsă de coerență în ceea ce privește stabilirea tarifelor, existând probleme cum ar fi diferențele de prețuri la ser­viciile locale, interconectările între RomTelecom și opera­torii de telefonie mobilă și între aceștia din urmă. Iar acest lucru se întâmplă datorită faptului că serviciile de tele­comunicații sunt con­trolate de mai multe ins­tituții: Agenția Națională de Comunicații și Infor­matică, Guvern și Con­siliul Concurenței, în domeniul gazelor naturale, Autoritatea Na­țională de Reglementare nu este independentă, iar asta se întâmplă pentru că Ministerul Economiei și Comerțului numește președintele, vicepreșe­dintele și cei trei membri ai conducerii, fapt ce instituie controlul ministerial asupra instituției; în schimb, președintele autorității, Dan Pantilie, neagă afirmațiile din studiul Băncii Mondiale, susținând că instituția pe care o conduce se află în subordinea prim-mi­­nistrului și, deci, ar fi independentă. Totuși, raportul Băn­cii Mondiale arată și succesele înregistrate în unele dome­nii de România. Astfel, se subliniază faptul că s-au înre­gistrat progrese în privința reglementării pieței de energie electrică, prin crearea unei autorități independente, iar exemplul cel mai grăitor este Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, care funcționează după modelul britanic. Concluziile raportului spun că autoritățile de profil trebuie să clarifice drepturile de proprietate și să asigure prevederi echi­tabile pentru investitorii privați. „Protejarea intere­selor investitorilor și con­sumatorilor este crucială pentru atragerea de inves­tiții private pe termen lung“, se mai arată în ra­portul Băncii Mondiale. PAGINA 4 ț/ Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale nu este independentă­­­ Prețurile la telecomunicații sunt stabilite de trei instituții diferite, neexistând o coordonare între ele .­ Nu sunt protejate cum trebuie drepturile de proprietate, de aceea, străinii nu investesc în România­­­ Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei este singura care își ia în serios rolul TABLETA DE SCRIITOR Chipul și asemănarea­ ­ ti Liviu Ioan Stoiciu Aranjamentele din consiliile județene (parlamente locale) vor influența nu numai turul doi la primării, ci și alegerile generale parlamentare. Votul politic dat pe 6 iunie îm­potriva partidului de guvernământ a dominat alegerile locale, PNL și PD mizând în cam­pania electorală pe succesul repurtat cu lo­zinca detronării „baronilor“ instalați după alegerile din anul 2000, electoratul informat (cel de la orașe) fiind extrem de sensibil la corupția care azi se confundă cu PSD (cel ce deține resursele publice). Mass-media (în principal, aceea scrisă, dar și emisiunile politice în direct la televiziune, programate la ore de maximă audiență) a avut o con­tribuție esențială în a dezavua oligarhia PSD. Azi, PNL și PD sunt pe val, chiar dacă votul dat lor e doar un vot dat împotriva PSD, nu unul de încredere. A crescut numărul celor nemulțumiți de guvernarea PSD, deși „per general“ nu se vede asta, supremația PSD la primării și în consilii se perpetuează... (continuarea în pagina II) ALEGERI Toate partidele rămase în turul doi negociază cu Vadim PRM face jocurile După ce, în ultimii ani, a fost tratat cu dispreț de toate partidele de pe scena politică, PRM a devenit, în aceste zile, cel mai dorit partid. Atât PSD, cât și Alianța PNL-PD au declanșat negocieri la concurență cu partidul lui Va­dim Tudor, pentru a obține majoritatea în nou-formatele consilii județene, în condițiile polarizării voturilor între PSD și coaliția PNL-PD. PRM are în multe județe exact numărul de voturi necesare pentru a stabili cine va forma majoritatea. Analiștii politici sunt încă rezervați în a se pronunța dacă acest partid își va păstra rolul de partid balanță și în viitorul Parlament. PAGINILE 2,3 IMIGRAȚIE sută de romi Țigani români Carabinierii și Poliția din Napoli au evacuat o sută de țigani români care au ocupat timp de o săp­tămână o piață din oraș, încercarea autorităților ita­liene de a-i expulza determinând proteste violente din partea grupurilor comuniste, relatează presa ita­liană de ieri. II Martino online relatează că cei peste o sută de romi au fost ridicați acum câteva nopți, după ce și-au schimbat locația, mutându-se din Piața Municipală într-o piațetă din via Marina. Aici au descris forțele de ordine, care i-au luat pe sus pe imigranți și i-au urcat în dube. Romii - în majoritate femei și copii - au fost duși la sediul cazărmii Raniero, unde le-au fost verificate actele și starea de sănătate, iar angajații oficiului de imigrări au în­cercat să identifice membrii fiecărei familii de no­mazi. Imigranții urmau a fi duși într-un hangar din perimetrul aeroportului, de unde să fie îmbarcați într-o cursă care să îi ducă în țară, dar reținerea lor a determinat o dispută politică, scrie II Mattino on­line. Site-ul Adakronos precizează că intervenția for­țelor de ordine a determinat manifestații violente ale comuniștilor și ale adepților antiglobalizare, care au protestat în permanență în fața sediului ca­zărmii Raniero. Corriere della Sera online relatează că în zona cazărmii a fost dislocat un dispozitiv de câteva zeci de carabinieri, pentru calmarea demon­stranților. Potrivit site-ului MeltingPot.org (specializat în problemele imigranților din Italia), protestele au determinat autoritățile din Napoli să renunțe, ieri, la expulzarea imigranților, deși fusese asigurat deja un avion pentru întoarcerea lor în România. Manifes­tanții s-au împrăștiat după ce li s-a promis că romi­lor li se va permite să depună cereri de azil în Italia, adaugă sursa citată. 9 au scăpat de expulzare grație protestelor de la Napoli sprijiniți de comuniștii italieni INVESTIȚIE Organizarea Campionatului European de Fotbal a costat Portugalia peste patru miliarde de euro Euro 2004, un eșec financiar Portugalia va găzdu­i de mâine, timp de trei săptămâni, turneul final al Campionatului European de fotbal, competiție la care vor fi prezente cele mai bune 16 echipe ale continentu­lui. Costurile pentru desfășu­rarea și vizualizarea în condiții excelente a celor 31 de meciuri programate sunt însă impre­sionante, factura totală depă­șind patru miliarde de euro, dintre care peste 650 de mili­oane s-au alocat pentru con­strucția sau renovarea celor zece stadioane care vor găzdui meciuri. Pe de altă parte, câștigătoa­rea trofeului va fi recompen­sată cu maximum 18,3 milioa­ne de euro, cu 9% mai puțin decât a primit Franța, învingă­­toarea ediției din 2000, organi­zată de Belgia și Olanda. PAGINA 4 1I ! V* Divergențele transatlantice renasc la summitul G8 Washingtonul și Parisul au păreri diferite în privința implicării NATO în Irak și a anulării datoriei externe­­ a Bagdadului Jaf suspect în Odorheiul Secuiesc . Statul a acordat­­ terenuri fără acte Unele consilii­­ locale s„și-au urmărit­­ numai interesul­­ propriu PAGINA 7 PAGINA 4 . . Un bărbat a fugit cu 430.000 de forinți și 110 euro de la o casă de schimb valutar PAGINA 6 „Opt femei“ și două interpretări de excepție IA bătut gongul pentru tinerii absolvenți PAGINA 9 •• . ■/'/­y/y.''/. ÎN NUMĂRUL DE ASTĂZI VĂ OFERIM gratuit SUPLIMENTUL Cotidianul weekend

Next