Cronica Sătmăreană, iulie-septembrie 1970 (Anul 3, nr. 733-810)
1970-08-04 / No. 762
4 pag» — 30 bani ; O cale directă de sporire a eficienței economice CREDITELE DE MICĂ MECANIZARE Apreciind situația bilanțieră a utilizării creditelor de mică mecanizare în anul trecut, ziarul nostru a publicat cu cîteva luni în urmă un material sintetic în care era criticată slaba preocupare a multor întreprinderi industriale, dar mai ales comerciale și ale cooperației meșteșugărești din județ, pe linia atragerii de fonduri bancare, ușor accesibile, în sporirea eficienței activității de producție. Deși — pentru a oferi un sprijin inspectorilor Băncii Naționale și a înlesni cunoașterea instrucțiunilor de creditare — articolul amintit sublinia cîteva dintre cele mai importante obiective suspectibile a fi finanțate din credite de mică mecanizare, situația pe primele șapte luni ale anului curent atestă că șefii serviciilor de resort din cadrul unităților economice n-au fost suficient de receptivi la eforturile noastre și ale Băncii Naționale. In fiecare dintre privind recentele adunări ale salariaților dezbaterea cifrelor de plan pe anul 1971, inspectorii B.N. au ridicat, mai întîi, problema folosirii largi a creditelor de mică mecanizare în reducerea volumului de muncă, îmbunătățirea calității produselor, creșterea producției, a productivității muncii, reducerea prețului de cost și a cheltuielilor de circulație, modernizarea instalațiilor și utilajelor existente, eliminarea de locuri înguste ș.a. După cum se poate lesne observa, creditele de mică mecanizare pot fi folosite cu succes în cele mai diverse compartimente ale activității productive și ale circulației mărfurilor. Aceasta cu atît mai mult cu cît ele se acordă — spre deosebire de fondurile de investiții — necentralizat și în sumă nelimitată pe total întreprindere. Evident, se impune respectarea anumitor condiții, perfect reglementate, obiectivul de creditat să nu fie prevăzut în planul de investiții, sporul de producție să aibă desfacerea asigurată, iar rambursarea să se facă din beneficiul planificat sau beneficiul peste plan obținut, în anii următori. Dar să venim cu cîteva exemplificări. Spre deosebire de C.E.I.L. Satu Mare( care a utilizat pînă în prezent patru credite M.M. cu o eficiență economică anuală antecalculată de aproape 600.000 lei, de Solidaritatea, al cărui proces tehnologic s-a îmbogățit recent cu 10 mașini de împletit elastic, achiziții acoperite din sursa amintită cu o eficiență economică de peste 500.000 lei și încă cîteva întreprinderi — puține la număr —, Uzina Unio, întreprinderea Mondiala, întreprinderea comunală, cooperația meșteșugărească ș.a., abia dacă au solicitat sume minime pentru obiective puțin semnificative. Planul M.T.O. pe anul curent al Uzinei Unio cuprinde peste 90 de puncte tematice, dintre care numai cîteva sînt prevăzute să fie rezolvate cu ajutorul creditelor de mică mecanizare. Se știe că ministerele repartizează fonduri de investiții, limitate, cu justificată reținere, și abia în cazuri speciale, îndeosebi construcții de noi hale de producție, achiziționarea unor mașini din import sau din producția indigenă, livrate pe baza de repartiții. Dar multe, foarte multe alte probleme tehnologice, inclusiv achiziția de utilaje, sunt rezolvabile pe calea creditelor de mică mecanizare. De aceea, ni se pare neverosimilă reticența, ca să nu spunem suspiciunea, de care dau dovadă întreprinderile față de un mijloc atît de simplu de creditare, creat special pentru a asigura posibilități optime de adoptare permanentă și rapidă a procesului tehnologic la cerințele introducerii continue a progresului tehnic. Adăugăm că, dobînda creditelor de mică mecanizare este infimă, iar timpul de rambursare eșalonat în rate cît se poate de convenabile, întreprinderea Mondiala păcătuiește prin cîteva impedimente tehnologice și organizatorice binecunoscute. Și totuși, anul acesta unitatea nu a solicitat decit un singur credit de mică mecanizare. O „ameliorare" față de anul trecut, cînd nu a solicitat nici unul. Investigațiile noastre au scos în evidență că principala cauză a slabei utilizări a acestei surse de finanțare este cunoașterea insuficientă a instrucțiunilor de creditare. De altfel, această concluzie este împărtășită și de tovarășul Ioan Șoimeanu, șeful serviciului creditarea industriei din cadrul Băncii Naționale, te la Satu Mare. Creditele de mică mecanizare se pot acorda pentru orice utilaj care nu au alte surse de finanțare. Dar conducerea tehnică și financiară a întreprinderilor probabil că nu este întotdeauna în cunoștință de cauză, sau se eschivează. Pentru că trebuie întocmită documentația de finanțare, trebuie să se alerge după cîteva semnături și aprobări, deci „formalitățile" sunt... incomode. Preferă să insiste pe la ministere pentru suplimentarea fondurilor de investiții. Concluziile se impun de la sine. Creditele de mică mecanizare oferă o cale directă, sigură, rapidă și deosebit de eficientă pentru introducerea progresului tehnic și raționalizarea fluxului tehnologic, procese reclamate de însăși principiile organizării științifice a producției și a muncii, larga lor utilizare nu poate contribui decît la îmbunătățirea indicilor tehnici și a indicatorilor financiari ai întreprinderilor care le solicită și folosește. MIHAI BABIȚCHI Cartierul Someș: Utilaje moderne își scrîșnesc brațele deasupra noilor construcții. Foto: MARTIN SARCA Fiecare locuitor al județului, o contribuție efectivă în cursul primului semestru al acestui an, cu toate greutățile impuse de calamitățile din lunile mai-iunie, din județ au fost colectate și expediate aproape 7.300 tone deșeuri de metal, 383 tone deșeuri de hîrtie și peste 240 de tone de deșeuri textile. Decada colectării deșeurilor, organizată pe tot cuprinsul județului, în perioada 1—10 august va trebui să asigure acțiuni de maximă complexitate. Vor trebui depistate toate sursele de deșeuri din întreprinderi, instituții, din orașele și satele județului, se vor organiza echipe și brigăzi de colectare se va asigura depozitarea materialelor colectate și transportul acestora. Pentru o deplină reușită a acestei largi acțiuni, la ea vor participa toți pionierii și școlarii, membrii organizațiilor U.T.C., deputați, membri ai organizațiilor de masă. Organizațiile de masă, conducerile tehnico-administrative din întreprinderi, vor asigura îndeplinirea și depășirea sarcinilor de plan privind colectarea și predarea deșeurilor. Pentru impulsionarea colectării acestor materiale de la populație, acțiunea va fi coordonată de asociațiile de locatari, de comitetele de cetățeni, pe circumscripții electorale, cu sprijinul deputaților. In acest sector se vor organiza puncte de colectare pe străzi și blocuri, investite cu mandatari. Inspectoratul județean de învățămînt și Consiliul județean al Organizației pionierilor vor organiza centre de colectare pe școli, cu sarcini precise, urmînd ca la sfîrșitul acțiunii, colectivele care vor obține cele mai bune rezultate să fie premiate de către ntreprinderile colectoare. Se declanșează deci astăzi docada colectării deșeurilor. Există surse imense de colectare, exista și forțe, și entuziasm, dovedite de atîtea ori. Punerea în valoare a acestor factori, pe fondul sănătos al patriotismului care animă masele de tineri și vîrstnici din județul nostru, va constitui factorul esențial al succesului acestei importante acțiuni. 1 cer --------------------—«— мошАы &шштШтттпвг^шт1-ТА г \ Anul Ш (XI ^®%И g Al Bl I fl 1 ? шш ZIUA MAKIMÉI 0 IMPRESIONANTĂ DEMONSTRAȚIE A VIGOAREI MARINEI ROMÂNEȘTI Prima duminică din august consemnează sărbătoarea consacrată oamenilor mării. In această zi, toate navele militare și civile au arborat însemne de zile mari . Marele pavoaz, încă de cu zori, navele flotei maritime militare aliniate în avanport, masivul dig interpus între bazinul de acostare și largul mării au dobîndit ambianță sărbătorească a marilor festivități Pe catarguri flutura, în adierea brizei marine, mii și mii de stegulete multicolore. Vasul-comandant, bogat drapat în tricoloruri și drapele purpurii purtînd stema și inițialele Partidului comunist Român, așteaptă, ancorat la chei, ca pe puntea sa să urce oaspeți de seamă. La sărbătoare participă tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul general al partidului, președintele Consiliului de Stat, comandant suprem al Forțelor Armate ale Republicii Socialiste România. Participă, de asemenea, alți conducători de partid și de stat, demnitari ai țării, oaspeți de peste hotare, atașați navali ai numeroase state. La festivitățile organizate cu prilejul Zilei Marinei participă numeroși invitați de onoare. In întîmpinarea tovarășului Nicolae Ceaușescu vine generalullocotenent Ion Coman, adjunct al ministrului forțelor armate. Viceamiralul inginer Grigore Marteș, comandantul marinei militare, dă raportul. Comandantul suprem al Forțelor Armate, tovarășul Nicolae Ceaușescu, trece apoi în revistă compania de onoare, urcă pe puntea vasului-comandant, și adresează tuturor marinarilor felicitări cu prilejul Zilei Marinei și urări de noi succese în pregătirea de luptă și politică, începe serbarea marinărească... Vreme de o oră și jumătate puntea vasului-comandant, punțile celorlalte vase ancorate la chei, treptele digului, digul însuși, faleza mării, balcoanele clădirilor ce dau spre mare, spre bazinul avanportului devin o imensă, o uriașă sală de spectacol. Vreme de o oră și jumătate, mii și mii de oameni aveau să asiste la o virtuoasă demonstrație artistică, la o dezlănțuire de vigoare și măiestrie sportivă. Începînd cu fantastica apariție pe spinarea cenușie a unei balene și în tovărășia unor salve de tunete, răzbătînd din adincuri a severului zeu Neptun, Stăpînul necontestat al întinderilor și străfundurilor de ape, și pînă la plinul de umor — joc — concurs al prinderii rațelor, totul a respirat imaginație, voioșie și în nu mai mică măsură bună pregătire. De la corabia dacică, vas cu capul de lup, înfipt semeț pe coama prorei, mînuită de lopătari bărboși, de la Liburna care a adus pe meleagurile Daciei legiunile lui Traian, de la pînzarele din vremea lui Mircea cel Bătrîn și Ștefan cel Mare, pînă la navele purtătoare de rachete ce au încheiat maiestos și concludent parada deschisă de vedetele grănicerești, navigația pe apele române și construcția românească de nave au parcurs un drum lung și glorios. Astăzi România dispune de o puternică flotă fluvială și de una și mai puternică maritimă. Navele românești, încărcate cu produse ale industriei și agriculturii țării, străbat în lung și în lat mările și oceanele Pămîntului, stabilind punți trainice de legături cu lumea, ducînd departe mesajul geniului constructiv, pașnic al poporului nostru, contribuind la lărgirea schimbului de valori materiale între România și alte țări ale lumii. Produse peste plan la 1 Septembrie Entuziasmul în muncă, buna organizare a producției și aprovizionarea ritmică cu materii prime și materiale sunt factori care au ajutat colectivul de la întreprinderea 1 Septembrie să obțină succese frumoase în muncă și în luna iulie. Astfel, planul producției globale a fost depășit cu 3,3 la sută, ceea ce înseamnă 880.0000 lei în plus, în timp ce la producția marfă s-a realizat un spor de peste un milion lei. In luna iulie au fost produse peste plan 573 aragazuri, iar la articolul sorie „Super 2", destinate exportului, obligațiile contractuale sunt deja satisfăcute pe întregul an, 8.000 bucăți, din care în luna trecută s-au produs 4.220. Volum sporit de mărfuri vîndute Ca urmare a bunei aprovizionări cu mărfuri și prelungirii orarului de funcționare a magazinelor, O.C.L. Produse industriale Satu Mare a reușit să depășească planul de vînzări pe șapte luni cu 3,2 milioane lei. Cele mai solicitate mărfuri au fost materialele de construcții, domeniu unde s-au înregistrat vînzări de 6,6 milioane lei — depășindu-se planul cu 2 milioane lei — mobila unde s-au făcut vînzări de 4,5 milioane lei, aragazurile — 300.000 lei, sobele de încălzit — 400.000 lei, aparatele de radio și televiziune — peste un milion lei, mașinile de spălat rufe și frigiderele — peste 800.000 lei. In ajutorul sinistraților Acțiunile de ajutorare a sinistraților nu contenesc nici acum. In zilele acestea de la Depozitul central „Baza de aprovizonare a Ministerului Sănătății" a fost repartizat un volum substanțial de ajutoare materiale sosite din străinătate pentru sinistrați. Pachetele conțin, printre altele, garnituri de așternut și fețe de mese trimise din R.P. Mongolă, cizmulițe din material plastic pentru copii trimise din Anglia, din R.F.G., Finlanda și Iugoslavia, rochițe de lună din Italia, Canada, prosoape plușate trimise din Iugoslavia. Toate obiectele sosite pe adresa sinistraților sunt repartizate pe unități, unde urmează să fie distribuite într-un timp cît mai scurt. Cetățeanul american de origine română Anton Melan aflat în vizită în țara noastră, a donat pentru familiile sinistrate din județul Satu Mare suma de 100 de dolari. — Sfat muncitor pensionar din S.U.A. — a declarat domnia sa. Sunt de origine română. Am venit să-mi vizitez cunoscuții și rudeniile. Am văzut locurile pe unde au trecut apele Someșului. M-au impresionat profund cele văzute. Donez din toată inima pentru familiile care au suferit de pe urma inundațiilor. Un gest omenesc, care merită subliniat. fi adese«>n Fructificarea la insămințarea culturilor succesive Avantajele culturilor duble le sînt bine cunoscute cooperatorilor din județul nostru. Faptul că s-a stabilit să se însămînțeze cu astfel de culturi suprafața de peste 19.000 ha este impus în primul rînd de condițiile acestui an, cînd în multe unități s-a pierdut prin inundații producția de furaje de pe sute de hectare. Tocmai de aceea diminuarea cantităților de furaje trebuie recuperată cu orice preț. Posibilități există. Sunt însă ele valorificate? Ne amintim în acest sens o discuție cu președintele C.A.P. Petrești, tovarășul inginer Ștefan Villanyi. — Pentru acest an ne-am planificat cu o suprafață de 250 ha. Imediat după eliberarea terenului vom trece cu forța mecanică necesară la arături și însămînțări. Timpul este favorabil și trebuie din plin fructificat. Relatarea de atunci a tovarășului ing. Ștefan Villanyi, se concretizează azi în suprafața de peste 200 ha deja însămînțate. In 2—3 zile, după cum se poate vedea, vor fi însămînțate în întregime cele 30 ha cu leguminoase, 40—50 ha cu porumb pentru siloz, peste 100 ha lupin alb pentru îngrășămînt verde etc. Aceeași atenție îi acordă însămînțării culturilor succesive și consiliul de conducere al C.A.P. Urziceni. S-a început cu cele 13 ha destinate legumelor fasole verde, castraveți, roșii de toamnă, morcovi și altele. Restul suprafeței de 350 ha va fi cultivată cu porumb pentru boabe din soiurile cu perioadă scurtă de vegetație și pentru masă verde, însumînd circa 250 ha. Lucrare aflată la această dată într-un stadiu foarte avansat. In cooperativele din Sînmiclăuș, Tiream, Eriu-Sîncrai, Sanislău altele, mecanizatorii au tras ultișima brazdă, încheind complet însămînțările culturilor din a doua serie de vegetație. In schimb, cooperatorii din Săuca, Micula și Ghereușa au însămînțat doar cite 40—60 hectare, din suprafețele prevăzute (între 120 și 250 hectare). La GR.P. Bîrsău de Jos și Cehal, de exemplu, pînă duminică nu s-a însămînțat măcar un bob. Urgentarea însămînțării culturi lor succesive impune utilizarea întregii capacități de lucru, a forței mecanice în primul rînd. Pe măsură ce se execută secerișul păioaselor, trebuie lucrat în acest scop ziua și noaptea. Incepînd cu eliberarea terenului de paie, lucrare realizată în unitățile cooperatiste, în proporție de numai 36 la sută. Cifra de 9.761 hectare reprezintă suprafața însămînțată cu culturi succesive și este departe de a fi satisfăcătoare. Se pune în acest caz întrebarea:" unde sunt specialiștii, pentru care explicațiile de ordinul necesității stringente, în asigurarea furajelor, sunt, credem, de prisos? Cum acționează consiliile de conducere? In ce anume mod mecanizatorii își organizează munca de fiecare zi, știind că și acest capitol de lucrări este prevăzut în contractele încheiate cu cooperativele agricole. Trebuie neapărat să-și facă joc ideea că orice zi cîștigată înseamnă mult la o producție bună, sau dimpotrivă ... V. MONNEAGU Continuă încă bătălia pentru fiecare spic, pentru fiecare bob. Eternul „șotron“ Ințelepțiți de maturitatea pe care ne-am tot dorit-o de pe la cinște ani încât, hotărîți să ne decretăm, mai repede decit s-ar fi cuvenit, eliberați de tentațiile acelea iritaniile atât de pitoresc zgomotoase și eastman-colorate, am ajuns, felicitindu-ne solemn (evidenți). Intr-un ținut arid, cu climă posacă, populat de salamandre Însetate și de măști Încremenite Intr-o ridicolă expresie dramatică. Am Învățat pe de rost compoziția chimică a apei și circuitul ei științific prin lume și-n felul ăsta orice ploaie a devenit chestie cenușie, iritantă prin lipsa de inedit, și-n felul ăsta amintirea teribilelor noastre ploi cu pești roșii și cu goerete rapide се-și purtau compoziția de hîrtie printre banchizele cercului polar, ne face să roșim. Sigur, roșim discret, culpa e culpă și trebuie s-o dosim In spatele unei cortine de blazare și-a mm unui sistem de gesturi cit mai lente cu putință pentru a părea solide și sigure și convingătoare Nu spun nu, suntem realmente deștepți și cultivați, știm cu adevărat ceea ce vrem să facem (și ceea ce vrem să facem e frumos și sublimi), dispunem de adevăruri fundamentale și de certitudini inexpugnabile, dar... cum să mă explic?, de ce zimbetul nostru adresat unui d’ Artagnan sincer și convins de menirea sa, mustește de-o condescendență Îngăduitoare? De ce zîmbim peltic și sceptic, atunci cînd cow-boyul ăla de pe ecran, cam bleg și cam naiv din fire, (e adevărat) Își ia treburile în serios și se face luntre și punte numai ca să ne convingă de rostul său justițiar? De ce ne fudulim с [UNK]ат auzit de Kierkegaard și i-am dat o duzină de interpretări marelui monolog hamletian, dar în schimb am uitat de existența timidă a unei cărți de o nesfîrșită candoare cum e „Micul prinț"? Și uite așa intr-o după-masă înceată, copleșit de propria-mi seriozitate, mă bate un gând căcătos, să joc de-adevăratelea un șotron cinstit într-o piață publică. Nu sunt convins c-o voi face vreodată, dar, dacă totuși mă voi hotărî, sper din toată inima să nu fiu țintuit de prea multe priviri indignate. TUDOR DANEȘ