Cronica, 1966 (Anul 1, nr. 1-47)

1966-02-12 / nr. 1

cronica vieții culturale teatru Viitoarele premiere ale Na­ționalului ieșean: ,,Th. Beckett" de Jean Anouilh, (regia Sorana Coroamă), „Sfîntul Mitică bla­jinul" de Aurel Baranga, (re­gia Const. Dinulescu), ,,Omul destinului" de Shaw (regia Saul Taișler), „Cu tot soarele pe masă" de Dan Tărchilă (regia Valeriu Burlacu). Opera de Stat pregătește „Freischutz" de Weber (regia George Zamfirescu, conducerea muzicală Traian Mihăilescu) și „Othello" de Verdi. Muzică Filarmonica din Galați anun­ță 6 prime audiții, dintre care amintim „Uvertura tragică" de George Enescu și „Poem sim­fonic“ de D. Mezetti. Din re­pertoriul clasic amintim „Con­certul pentru vioară în Do ma­jor" de Haydn, „Concert pen­tru violă" de Mozart, „Concer­tul nr. 4 pentru pian și orches­tră.1.'. .k­a. Rspitjoven. Creația rol. Dvorak, Brahms, Schumann, Ceaikovski, iar repertoriul con­temporan prin piese de Stra­winski, Ravel, Debussy, etc. Vor colabora dirijorii : Paul Popescu, Jean Bobescu și so­liștii Valentin Teodorian, Ion Voicu și alții. In cursul acestui an sunt aș­teptați la Filarmonica din Iași oaspeți de peste hotare : pia­nista elvețiană Helene Wolge­­muth, pianista Jeanne Loriot — Franța, Wilkominska violonista Wanda Polonia ; din­tre dirijori menționăm în pri­mul rînd numele lui Anatol Fistoulary — Anglia. Arheologie Pe dealul Moga din apro­pierea satului Negri, raionul Bacău, s-a descoperit recent cel mai mare depozit de unelte de fier, de pe teritoriul Mol­dovei. Aceste unelte, datînd din sec. II—IV e.n. sunt de proveniență dacică și, alături de alte descoperiri din aceeași zonă, confirmă densitatea popu­­lării văii Siretului de către carpo-daci. Muzee Printre ultimele achiziții in­trate în colecțiile Muzeului de artă din Iași, se numără lu­crări de : Ștefan Luchian („Du­pă ploaie" și „La frecat po­deaua"), Nicolae Tonitza („Stu­diu de nud"), Th. Pallady („Nud pe fond galben"), Camil Ressu, Nicolae Dărăscu, Ion Țuculescu și alții. In comuna Vânători, din re­giunea Bacău, se lucrează la amenajarea Casei muzeu­­ Mihail Sadoveanu. Scenă din baletul „în calea trosnetului“ (Opera de stat laui) :рИ*9|вЯНo­ [UNK] Luchian : „La frecut podeaua" radio -­­ tele­­cronica . Peste o mie de ieșeni s-au transformat, în seara de 24 ianuarie, din spectatori în participanți activi la acțiu­nea piesei „Povestea Unirii“ de Tudor Șoimaru. Simpla apa­riție a lui Vodă Cuza era în­­tîmpinată cu aplauze îndelungi, omagiindu-se — în cazul res­pectiv — nu atît interpretarea, cît persoana lui Cuza în sine, omagiindu-se ideile nobile ale Unirii, lupta poporului care a făurit-o. Bariera sală-scenă a dispărut ades pe parcursul ce­lor patru acte, punctul culmi­nant constituindu-i intonarea în cor, minute în șir, a „Horei Unirii” într-o adevărată revăr­sare de entuziasm colectiv. O astfel de atmosferă caldă s-a dovedit stimulatoare și pentru interpreți, care au realizat un spectacol omogen, cu multe momente profunde, sincere, emo­ționante. S-ar cuveni, evident să remarcăm interpretările meritu­oase, o facem, cu puțină strîn­­gere de inimă, deoarece distri­buția bogată ar pretinde, în ca­zul unei discutări amănunțite a creațiilor actoricești, mult mai mult spațiu decît ne poate oferi rubrica de față. In orice caz, trebuie menționat numele lui Miluță Gheorghiu (aplauzele îl urmăresc ca o „umbră sonoră“ pe popularul artist, la fiecare apariție scenică), pe Nicolae Ve­­niaș, (profund, fără emfază, e­­moționant, fără tirade), pe Con­stantin Cadeschi (un Ion Roată hîtru și autentic), pe Const. Sa­va, Angela Bîrsan, Valea Ma­­rinescu, Adina Popa, Adrian Tuca, Virginia Raiciu, C. Dinu­lescu, Ion Lascăr. O mențiune deosebită pentru artistul emerit Șt. Dăncinescu (Vogoride), plin de vitalitate și de personalitate . Spectacolul nu a fost lipsit de Valeriu Burlacul—176^bofat peste limite, ritmul (în actele I și IV) a trenat pe alocuri. Iar televi­ziunea ar trebui să prevină ac­torii de existența teleobiectivului. Nu de alta, dar la un prim-plan poți avea surpriza (ca telespec­tator) să vezi că documentul cutare este, în fond, o foaie imaculată, iar la un gros-plan să constați că Vodă Cuza și Alecsandri (­ I) nu prea știu... „Hora Unirii“. Dar, toate aces­tea sînt lucruri mărunte ; spec­tacolul Naționalului ieșean a în­călzit sala, ne-a făcut pe noi, cei de acasă, să ne pomenim aplaudînd împreună cu specta­torii. Și, trebuie s-o recunoaș­tem, nu e deloc puțin , lucru I Studioul de radio Iași difu­zează cu regularitate „Teatru la microfon“, mult apreciat de as­cultători. Dovadă, numărul mare de scrisori pe care le primește redacția acestei emisiuni. Am­ sugera însă ca, la realizarea înregistrărilor, să fie antrenate și colectivele altor scene din Moldova, nu numai cel al „Na­ționalului“ ieșean. De altfel, Radio lași are la activ certe reușite în această direcție (ne amintim piesele interpretate la microfon de artiștii din Bîrlad, Piatra Neamț, Bacău, Botoșani). Ar fi de dorit ca inițiativa lu­ată acum 2—3 ani să fie conti­nuată. Există, pe lumea asta, idei colosale, idei bune, idei accep­tabile... Mai există și idei — să le spunem eufemistic —­ ne­fericite. In fond, ce și-o fi pro­­punînd acea emisiune intitulată rebusistic „T. V. 111* ? Fiindcă de aici trebuie s-o pornim. „O­­mul cu idei“ o fi vrut să adu­că, printre colaboratorii televi­ziunii, publicul cel mai larg. Lucru lăudabil. Dacă „omul cu idei“ nu și-ar fi amintit de Graham Bell, totul ar fi fost în ordine. Dar cînd a apărut în scenă telefonul... Nu, dragii mei, timpul nostru este prețios. Dacă vreți să dați muzică ușoară la cerere, apelați la serviciile poș­tei. Oricum, e mai verificat. Nu mă obligați pe mine, te­lespectator nevinovat, să asist la chinurile așteptării unui ton, facerii unui număr ș.a.m.d. Și, în fond, ce-mi spune mie faptul că Jean Popescu di.­..Vr..Л„Л,~л uv­ ocii vu.u iin,iwuia „lUucști­ vijii și nu „Säruta-mä“ ? Dacă aș ști că Jean Popescu e arhitect, macaragiu, pictor, elev, dacă aș ști că are 18 ani ori 88, aș face o legătură între preferință și persoană, mă rog, aș căuta un mobil. Dar așa? Remo Germani cîntă pentru a treia oară de sub automobil, în vreme ce 200 de bucureșteni sînt consemnați în apartamente, așteptînd un ipotetic telefon al televiziunii. Minutele trec, se irosesc nervi, începem să căscăm... Nu, n-are rost, credeți-ne ! Mai bine pauza cu vulpea ! Radu Suceveanu viata economica Nr. 3 / 1966 Continuînd dezbaterea asupra „Proiectului legii de bază a co­operativei agricole de producție“, DIALOG CU CITITORII O nouă revistă care dorește să reflecte, în toate domeniile, opiniile cititorilor săi, are da­toria de a le consemna cu gri­jă sugestiile, de a răspunde prompt întrebărilor, publicînd în același timp punctele de ve­dere judicioase exprimate de toți cei care­ i se adresează. „Cronica" își propune, ca a­­tare, să dea curs în această pe­ care­ cititorii înțeleg să le transmită, contribuind la elu­cidarea celor mai diferite ches­tiuni din toate domeniile știin­ței și culturii. Așteptînd cu deosebit inte­res intervențiile celor care ne citesc, dorim ca, începînd cu numărul viitor, să înserăm aici sugestii și opinii critice referi­toare la sectoarele de activi­tate ce ne preocupă. Fiecare cititor poate deveni astfel un oaspete așteptat al coloanelor noastre, un colaborator activ, dotat cu acea prospețime a im­presiilor și opiniilor pe care contactul cu pulsația vie a contemporaneității îl presupune. „Cronica" așteaptă cuvîntul cititorilor săi. Cartea a fost și este omului unealtă de preț. Am zice, unealtă de penetrație în materie și spirit, de păstrare a tot ce a agonisit inteligența umană. Cartea este, așa cum spunea Petrarca, unită cu omul „prin­tr-o familiaritate vie și armonioasă". Cu o viață de milenii ea a­­ lip­­sit și încă mai lipsește unui imens număr din locuitorii pla­netei noastre. „ _ — «*■ VW­ATÎS ^l­vwym­­ Ulipoi aproape patru sute de ani de la Coresi, în 1947 mai înregistram in statisticile internaționale peste pa­tru milioane de neștiutori de carte. Proverbul „ai carte, ai par­te", reflecta o cumplită nedreptate socială. Stigmatizatoare sînt no­tele inspectorului general al Co­misiei de la 1848, Ion Ionescu de la Brad, sau rapoartele revizorului școlar de Iași și Vaslui, Mihai E­­minescu, ca și concluziile anche­telor sociologice ale lui D. Gusti — ca să amintim doar pe cîțiva dintre iluștrii înaintași — care au arătat imposibilitatea de instruire culturală a țăranului, imposibili­tate ce reflecta o mizeră stare economică. Răsturnată vechea stare de lu­cruri, în pragul unui drum nou Mihail Sadova spunea : „Ță­ranul român... dreptul la lumi­narea minții prin carte și cul­tură. Timpurileuă îi cer să se pătrundă de vie cunoașteri". Acest dezider este transformat astăzi în fapt temelia noilor relații sociale a creat, in mod obiectiv, ilo condițiile pentru înlăturarea ușor care, secole de-a rîndul, emitat cunoaște­a țăranului’, atîtor vestigii cu* înlăturarei trecutului a fost înlăturat analfabetismul ; cartea a deven bun de larg consum cu d­e răspîndire și la sate. Eliber obsesia harului și a sărăciei, nul muncitor se poate bucura, din plin de verbul tipăriri Eminescu și Rebreanu, «sează schemele mașinilor agr­ente la curent cu noile dat explorării cos­mosului. Proverbul -arte, ai parte" și-a schimbatlificația, înseam­nă îndemn n­oaștere, la in­struire, inșă că și pentru omul satului ea a devenit o unealtă preți se impune, așa­dar, ca muu cartea la sate să fie pe m acestei semnifi­cații. c. $. luna căii la sate semnificația unui proverb Eminescu, Creangă, Caragiale... cu toții au trecut cîndva pe la vestita „Bolta rece“. Localul, redeschis de curînd, își așteaptă noii vizitatori. revista revistelor Nr. 4 - 1965 Un număr echilibrat, dens. Re­marcăm reportajul-anchetă „Ex­peditor — Oradea“ (o trecere în revistă colorată și convingătoare a realizărilor industriei orădene, ale cărei produse sînt apreciate în numeroase țări de pe cîteva continente), versurile datorate lui Radu Stanca, Mihai Beniuc, cal­da evocare „Labiș și sentimentul istoriei“ (autor — Al. Andrițoiu), schița istorică „Amza Haiducul” de Eugen Barbu. „Șarjele prietenești“ sînt savu­roase (în special pseudo-aminti­­rile lui Nicolae Tăutu) , parodiile „Durigaș", „Pipa", „Rică“ surprind mai mult decît ceva din atmos­fera unor poezii ale lui M. R. Paraschivescu ori Niculae Stoian. Pe Marin Sorescu însă, nu prea l-am „recunoscut“ în „Lucrurile“ ; se vede că e greu, totuși, să parodiezi pe un atît de priceput... parodist. Remarcabilă ni se pare iniția­tiva publicării paginii „Glume și nu pre“ — spicuiri din „Familia“ anilor 1871—1879 —­ precum și bunăvoința cu care sînt întîm­­pinați „ucenicii întru ale scrisu­lui“ în pagina consacrată lor. Mai puțin folositoare scriitorilor aflați la început de drum ni se par a fi aprecierile pe care D. Comșa le distribuie atunci cînd ia în discuție schițele unor în­cepători.­­„Schițele au fost una­nim apreciate pentru verva lor, pentru dialogul condus cu abili­­litate, pentru reprezentarea rea­listă a vieții și evocarea suges­tivă a culorii locale, cu atenta creionare a personajelor“. Atunci despre clasici, în ce termeni vom vorbi ?), revista se ocupă, în acest nu­măr, de determinarea producției globale, producției nete și a fon­durilor de acumulare și consum. Un interesant articol („Industria petrolului în cincinal“) semnează ing. Alexandru Boabă, ministrul petrolului. Sînt luate în discuție sporirea rezervelor de hidrocar­buri, exploatarea economică a ză­cămintelor și alte probleme ac­tuale și de perspectivă. Două de­ziderate ale planificării financiare — elasticitatea și operativitatea — sînt dezbătute în articolul semnat de N. Ploeșteanu. Foarte interesantă ni se pare rubrica „Mercur printre muze“, susținută de H. Dona. In numărul de car­e ne ocupăm, rubrica este consa­crată „Televiziunii africane“.­­Poate însă că n-ar fi trebuit să lipsească referirile la situația cu totul specială a televiziunii în R.S.A.). Cititorul mai găsește, în paginile revistei „Viața econo­mică“, articole de sinteză, note pe teme diverse, rubrici vioaie de informații, precum și trei pagini consacrate Unirii Principatelor ro­mâne. amfiteatru XIMULOS STUDINIHQ( Qu­ WUBUCA И „Aprindem astăzi o nouă faclă în concertul de lumini al culturii românești. Fie ca în cercul ei de raze să cuprindem nu numai toate amfiteatrele țării, ci și idea­lurile generoase ale acelora care, plecînd din aceste amfiteatre, vor duce cunoștințele și energia lor clocotitoare spre toate ză­rile patriei" — se spune în „cu­vîntul înainte“ cu care își întîm­­pină Amfiteatru cititorii, la nr. 1 Salutăm apariția noii reviste, salutăm intențiile mărturisite­ în cardul „cuvînt înainte“, dorin­­du-le deplina împlinire in m­irele viitoa­rÇ­R M­I­C­A Nr. 1 — 1966 va figura rubrii­­­i­ j n revieșene*^" seri despre criti­s p

Next