Cronica, 1966 (Anul 1, nr. 1-47)
1966-02-12 / nr. 1
cronica vieții culturale teatru Viitoarele premiere ale Naționalului ieșean: ,,Th. Beckett" de Jean Anouilh, (regia Sorana Coroamă), „Sfîntul Mitică blajinul" de Aurel Baranga, (regia Const. Dinulescu), ,,Omul destinului" de Shaw (regia Saul Taișler), „Cu tot soarele pe masă" de Dan Tărchilă (regia Valeriu Burlacu). Opera de Stat pregătește „Freischutz" de Weber (regia George Zamfirescu, conducerea muzicală Traian Mihăilescu) și „Othello" de Verdi. Muzică Filarmonica din Galați anunță 6 prime audiții, dintre care amintim „Uvertura tragică" de George Enescu și „Poem simfonic“ de D. Mezetti. Din repertoriul clasic amintim „Concertul pentru vioară în Do major" de Haydn, „Concert pentru violă" de Mozart, „Concertul nr. 4 pentru pian și orchestră.1.'. .ka. Rspitjoven. Creația rol. Dvorak, Brahms, Schumann, Ceaikovski, iar repertoriul contemporan prin piese de Strawinski, Ravel, Debussy, etc. Vor colabora dirijorii : Paul Popescu, Jean Bobescu și soliștii Valentin Teodorian, Ion Voicu și alții. In cursul acestui an sunt așteptați la Filarmonica din Iași oaspeți de peste hotare : pianista elvețiană Helene Wolgemuth, pianista Jeanne Loriot — Franța, Wilkominska violonista Wanda Polonia ; dintre dirijori menționăm în primul rînd numele lui Anatol Fistoulary — Anglia. Arheologie Pe dealul Moga din apropierea satului Negri, raionul Bacău, s-a descoperit recent cel mai mare depozit de unelte de fier, de pe teritoriul Moldovei. Aceste unelte, datînd din sec. II—IV e.n. sunt de proveniență dacică și, alături de alte descoperiri din aceeași zonă, confirmă densitatea populării văii Siretului de către carpo-daci. Muzee Printre ultimele achiziții intrate în colecțiile Muzeului de artă din Iași, se numără lucrări de : Ștefan Luchian („După ploaie" și „La frecat podeaua"), Nicolae Tonitza („Studiu de nud"), Th. Pallady („Nud pe fond galben"), Camil Ressu, Nicolae Dărăscu, Ion Țuculescu și alții. In comuna Vânători, din regiunea Bacău, se lucrează la amenajarea Casei muzeu Mihail Sadoveanu. Scenă din baletul „în calea trosnetului“ (Opera de stat laui) :рИ*9|вЯНo [UNK] Luchian : „La frecut podeaua" radio - telecronica . Peste o mie de ieșeni s-au transformat, în seara de 24 ianuarie, din spectatori în participanți activi la acțiunea piesei „Povestea Unirii“ de Tudor Șoimaru. Simpla apariție a lui Vodă Cuza era întîmpinată cu aplauze îndelungi, omagiindu-se — în cazul respectiv — nu atît interpretarea, cît persoana lui Cuza în sine, omagiindu-se ideile nobile ale Unirii, lupta poporului care a făurit-o. Bariera sală-scenă a dispărut ades pe parcursul celor patru acte, punctul culminant constituindu-i intonarea în cor, minute în șir, a „Horei Unirii” într-o adevărată revărsare de entuziasm colectiv. O astfel de atmosferă caldă s-a dovedit stimulatoare și pentru interpreți, care au realizat un spectacol omogen, cu multe momente profunde, sincere, emoționante. S-ar cuveni, evident să remarcăm interpretările merituoase, o facem, cu puțină strîngere de inimă, deoarece distribuția bogată ar pretinde, în cazul unei discutări amănunțite a creațiilor actoricești, mult mai mult spațiu decît ne poate oferi rubrica de față. In orice caz, trebuie menționat numele lui Miluță Gheorghiu (aplauzele îl urmăresc ca o „umbră sonoră“ pe popularul artist, la fiecare apariție scenică), pe Nicolae Veniaș, (profund, fără emfază, emoționant, fără tirade), pe Constantin Cadeschi (un Ion Roată hîtru și autentic), pe Const. Sava, Angela Bîrsan, Valea Marinescu, Adina Popa, Adrian Tuca, Virginia Raiciu, C. Dinulescu, Ion Lascăr. O mențiune deosebită pentru artistul emerit Șt. Dăncinescu (Vogoride), plin de vitalitate și de personalitate . Spectacolul nu a fost lipsit de Valeriu Burlacul—176^bofat peste limite, ritmul (în actele I și IV) a trenat pe alocuri. Iar televiziunea ar trebui să prevină actorii de existența teleobiectivului. Nu de alta, dar la un prim-plan poți avea surpriza (ca telespectator) să vezi că documentul cutare este, în fond, o foaie imaculată, iar la un gros-plan să constați că Vodă Cuza și Alecsandri ( I) nu prea știu... „Hora Unirii“. Dar, toate acestea sînt lucruri mărunte ; spectacolul Naționalului ieșean a încălzit sala, ne-a făcut pe noi, cei de acasă, să ne pomenim aplaudînd împreună cu spectatorii. Și, trebuie s-o recunoaștem, nu e deloc puțin , lucru I Studioul de radio Iași difuzează cu regularitate „Teatru la microfon“, mult apreciat de ascultători. Dovadă, numărul mare de scrisori pe care le primește redacția acestei emisiuni. Am sugera însă ca, la realizarea înregistrărilor, să fie antrenate și colectivele altor scene din Moldova, nu numai cel al „Naționalului“ ieșean. De altfel, Radio lași are la activ certe reușite în această direcție (ne amintim piesele interpretate la microfon de artiștii din Bîrlad, Piatra Neamț, Bacău, Botoșani). Ar fi de dorit ca inițiativa luată acum 2—3 ani să fie continuată. Există, pe lumea asta, idei colosale, idei bune, idei acceptabile... Mai există și idei — să le spunem eufemistic — nefericite. In fond, ce și-o fi propunînd acea emisiune intitulată rebusistic „T. V. 111* ? Fiindcă de aici trebuie s-o pornim. „Omul cu idei“ o fi vrut să aducă, printre colaboratorii televiziunii, publicul cel mai larg. Lucru lăudabil. Dacă „omul cu idei“ nu și-ar fi amintit de Graham Bell, totul ar fi fost în ordine. Dar cînd a apărut în scenă telefonul... Nu, dragii mei, timpul nostru este prețios. Dacă vreți să dați muzică ușoară la cerere, apelați la serviciile poștei. Oricum, e mai verificat. Nu mă obligați pe mine, telespectator nevinovat, să asist la chinurile așteptării unui ton, facerii unui număr ș.a.m.d. Și, în fond, ce-mi spune mie faptul că Jean Popescu di...Vr..Л„Л,~л uv ocii vu.u iin,iwuia „lUucști vijii și nu „Säruta-mä“ ? Dacă aș ști că Jean Popescu e arhitect, macaragiu, pictor, elev, dacă aș ști că are 18 ani ori 88, aș face o legătură între preferință și persoană, mă rog, aș căuta un mobil. Dar așa? Remo Germani cîntă pentru a treia oară de sub automobil, în vreme ce 200 de bucureșteni sînt consemnați în apartamente, așteptînd un ipotetic telefon al televiziunii. Minutele trec, se irosesc nervi, începem să căscăm... Nu, n-are rost, credeți-ne ! Mai bine pauza cu vulpea ! Radu Suceveanu viata economica Nr. 3 / 1966 Continuînd dezbaterea asupra „Proiectului legii de bază a cooperativei agricole de producție“, DIALOG CU CITITORII O nouă revistă care dorește să reflecte, în toate domeniile, opiniile cititorilor săi, are datoria de a le consemna cu grijă sugestiile, de a răspunde prompt întrebărilor, publicînd în același timp punctele de vedere judicioase exprimate de toți cei care i se adresează. „Cronica" își propune, ca atare, să dea curs în această pe care cititorii înțeleg să le transmită, contribuind la elucidarea celor mai diferite chestiuni din toate domeniile științei și culturii. Așteptînd cu deosebit interes intervențiile celor care ne citesc, dorim ca, începînd cu numărul viitor, să înserăm aici sugestii și opinii critice referitoare la sectoarele de activitate ce ne preocupă. Fiecare cititor poate deveni astfel un oaspete așteptat al coloanelor noastre, un colaborator activ, dotat cu acea prospețime a impresiilor și opiniilor pe care contactul cu pulsația vie a contemporaneității îl presupune. „Cronica" așteaptă cuvîntul cititorilor săi. Cartea a fost și este omului unealtă de preț. Am zice, unealtă de penetrație în materie și spirit, de păstrare a tot ce a agonisit inteligența umană. Cartea este, așa cum spunea Petrarca, unită cu omul „printr-o familiaritate vie și armonioasă". Cu o viață de milenii ea a lipsit și încă mai lipsește unui imens număr din locuitorii planetei noastre. „ _ — «*■ VWATÎS ^lvwym Ulipoi aproape patru sute de ani de la Coresi, în 1947 mai înregistram in statisticile internaționale peste patru milioane de neștiutori de carte. Proverbul „ai carte, ai parte", reflecta o cumplită nedreptate socială. Stigmatizatoare sînt notele inspectorului general al Comisiei de la 1848, Ion Ionescu de la Brad, sau rapoartele revizorului școlar de Iași și Vaslui, Mihai Eminescu, ca și concluziile anchetelor sociologice ale lui D. Gusti — ca să amintim doar pe cîțiva dintre iluștrii înaintași — care au arătat imposibilitatea de instruire culturală a țăranului, imposibilitate ce reflecta o mizeră stare economică. Răsturnată vechea stare de lucruri, în pragul unui drum nou Mihail Sadova spunea : „Țăranul român... dreptul la luminarea minții prin carte și cultură. Timpurileuă îi cer să se pătrundă de vie cunoașteri". Acest dezider este transformat astăzi în fapt temelia noilor relații sociale a creat, in mod obiectiv, ilo condițiile pentru înlăturarea ușor care, secole de-a rîndul, emitat cunoaștea țăranului’, atîtor vestigii cu* înlăturarei trecutului a fost înlăturat analfabetismul ; cartea a deven bun de larg consum cu de răspîndire și la sate. Eliber obsesia harului și a sărăciei, nul muncitor se poate bucura, din plin de verbul tipăriri Eminescu și Rebreanu, «sează schemele mașinilor agrente la curent cu noile dat explorării cosmosului. Proverbul -arte, ai parte" și-a schimbatlificația, înseamnă îndemn noaștere, la instruire, inșă că și pentru omul satului ea a devenit o unealtă preți se impune, așadar, ca muu cartea la sate să fie pe m acestei semnificații. c. $. luna căii la sate semnificația unui proverb Eminescu, Creangă, Caragiale... cu toții au trecut cîndva pe la vestita „Bolta rece“. Localul, redeschis de curînd, își așteaptă noii vizitatori. revista revistelor Nr. 4 - 1965 Un număr echilibrat, dens. Remarcăm reportajul-anchetă „Expeditor — Oradea“ (o trecere în revistă colorată și convingătoare a realizărilor industriei orădene, ale cărei produse sînt apreciate în numeroase țări de pe cîteva continente), versurile datorate lui Radu Stanca, Mihai Beniuc, calda evocare „Labiș și sentimentul istoriei“ (autor — Al. Andrițoiu), schița istorică „Amza Haiducul” de Eugen Barbu. „Șarjele prietenești“ sînt savuroase (în special pseudo-amintirile lui Nicolae Tăutu) , parodiile „Durigaș", „Pipa", „Rică“ surprind mai mult decît ceva din atmosfera unor poezii ale lui M. R. Paraschivescu ori Niculae Stoian. Pe Marin Sorescu însă, nu prea l-am „recunoscut“ în „Lucrurile“ ; se vede că e greu, totuși, să parodiezi pe un atît de priceput... parodist. Remarcabilă ni se pare inițiativa publicării paginii „Glume și nu pre“ — spicuiri din „Familia“ anilor 1871—1879 — precum și bunăvoința cu care sînt întîmpinați „ucenicii întru ale scrisului“ în pagina consacrată lor. Mai puțin folositoare scriitorilor aflați la început de drum ni se par a fi aprecierile pe care D. Comșa le distribuie atunci cînd ia în discuție schițele unor începători.„Schițele au fost unanim apreciate pentru verva lor, pentru dialogul condus cu abililitate, pentru reprezentarea realistă a vieții și evocarea sugestivă a culorii locale, cu atenta creionare a personajelor“. Atunci despre clasici, în ce termeni vom vorbi ?), revista se ocupă, în acest număr, de determinarea producției globale, producției nete și a fondurilor de acumulare și consum. Un interesant articol („Industria petrolului în cincinal“) semnează ing. Alexandru Boabă, ministrul petrolului. Sînt luate în discuție sporirea rezervelor de hidrocarburi, exploatarea economică a zăcămintelor și alte probleme actuale și de perspectivă. Două deziderate ale planificării financiare — elasticitatea și operativitatea — sînt dezbătute în articolul semnat de N. Ploeșteanu. Foarte interesantă ni se pare rubrica „Mercur printre muze“, susținută de H. Dona. In numărul de care ne ocupăm, rubrica este consacrată „Televiziunii africane“.Poate însă că n-ar fi trebuit să lipsească referirile la situația cu totul specială a televiziunii în R.S.A.). Cititorul mai găsește, în paginile revistei „Viața economică“, articole de sinteză, note pe teme diverse, rubrici vioaie de informații, precum și trei pagini consacrate Unirii Principatelor române. amfiteatru XIMULOS STUDINIHQ( Qu WUBUCA И „Aprindem astăzi o nouă faclă în concertul de lumini al culturii românești. Fie ca în cercul ei de raze să cuprindem nu numai toate amfiteatrele țării, ci și idealurile generoase ale acelora care, plecînd din aceste amfiteatre, vor duce cunoștințele și energia lor clocotitoare spre toate zările patriei" — se spune în „cuvîntul înainte“ cu care își întîmpină Amfiteatru cititorii, la nr. 1 Salutăm apariția noii reviste, salutăm intențiile mărturisite în cardul „cuvînt înainte“, dorindu-le deplina împlinire in mirele viitoarÇR MICA Nr. 1 — 1966 va figura rubriii j n revieșene*^" seri despre critis p