Cronica, 1977 (Anul 12, nr. 1-52)

1977-07-22 / nr. 29

Săptămînal politic-social-cultural editat de Comitetul județean pentru cultură și educație socialistă Iași, anul XII, nr. 29 (599), vineri, 22 iulie 1977, 10 pagini, 1 leu Creatorul popular Recentele manifestări finale ale Festivalului na­țional „Cîntarea României“ au lăsat în conștiința opiniei publice o puternică impresie de vigoare spi­rituală, de capacitate creatoare. Desigur, ceea ce s-a impus în primul rînd a fost caracterul colectiv al acestei capacități, realizarea — la scară amplă — a impresionantelor virtuți artistice ale poporului nostru. Dar, în același timp, s-au impus și au intrat în circulație nume, s-au distins și au obținut dis­tincții creatori, unii dintre ei de o incontestabilă calitate. Așadar, prima ediție a Festivalului națio­nal „Cîntarea României“ și-a realizat întru totul semnificațiile propuse : captarea fluxului general al creației de masă și, în aceeași idee, realizarea individuală. S-a văzut limpede cit de frecventă este, în exis­tența noastră contemporană, activitatea creatoru­lui popular. Românii și-au concretizat dintotdeauna, în decursul unei istorii milenare, chemarea lor spre cîntec și vers, spre formă și mișcare, dintotdeauna au existat la noi rapsozi și olari, inteligențe artis­tice spontane și sincere, care și-au asumat răspun­derea de a rosti unanime adevăruri românești. $i iată că astăzi, în condițiile unei societăți libere in care omul stâpîn pe sine se ridică la dimensiunea lui supremă , noțiunea de creator popular conti­nuă să ființeze, să se dezvolte, să se impună. Viața spirituală a poporului din România socia­listă, impulsionată de concepția umanistă a parti­dului, favorizează afirmarea, pe un plan moral nou, a vocației creatorului popular. Simultan cu mișcarea artei profesioniste, odată cu efortul de creație al maeștrilor culturii noastre, creatorul popular înlesnește obținerea unei imagini rotunde, întregi, a ceea ce numim valoare națio­nală. Creatorul popular ■— rapsod, pictor naiv, meș­ter al lutului — vine să păstreze autenticitatea unei strălucitoare tradiții și s-o îmbogățească în sensul trăirilor noastre contemporane. Astfel, ca o nece­sitate și ca un purtător de cuvînt al chemării spre frumos, creatorul popular rămîne un element de cultură socialistă activă care trebuie păstrat cu grijă, încurajat cu toată atenția, pus in valoare cu toată competența, exempli­ficînd larga putință de afirmare, aici, pe pămintul românesc, a omului ta­lentat în muncă și artă. CRONICA Probleme ale scrisului contemporan Muncitorul cucerește literatura Despre prezența muncitorului în literatură se dis­cută, în ultimul timp, frecvent și cu multă pasiu­ne. Este o discuție firească și binevenită, știut fiind că dominantă în societatea noastră socialistă a fost, este și va fi figura muncitorului. Luptînd eroic, muncind neobosit și cutezînd la fiecare pas, el, demiurgul, prin clasa sa și prin partidul său comunist și-a cucerit dreptul și și-a asumat cu răs­pundere rolul de conducător al întregii societăți. Și dacă în societate muncitorul deține acest rol de netăgăduită importanță istorică, este normal ca și literatura, oglinda artistică a vieții și conștiinței poporului, a istoriei, să-i acorde atenția și locul meritat cu prisosință. Desigur, nimeni nu pretinde, și cu atit mai pu­țin muncitorii, caracterizați prin modestie și res­pect față de adevăr, ca, în virtutea înaltei calități sociale a clasei muncitoare, literatura să devină un fel de osana, să se transforme într-o neodihnită că­delniță. Truda și sudoarea, căutările chinuitoare și eșecurile, suferința omenească și invidia, necinstea și lenea sînt realități ale vieții ce nu pot fi și nu trebuie ascunse după perdeaua groasă a fumului de tămâie și smirnă. încercări de a-i prezenta pe muncitori ca pe niște semizei mărșăluind pe ma­gistrale străjuite de alei de trandafir au existat, dar puțini își mai amintesc de ele, poate nici măcar autorii lor. A fost o etapă de început izvorîtă din necunoaștere sau din diverse alte motive. In contextul actual al evoluției societății, figura muncitorului nu mai este ghicită, dibuită și adusă în literatură. Prezența ei se impune ca o necesi­tate, ca o lege. Deși a rămas același om modest, muncitorul, înarmat cu forța faptelor și conștiinței sale revoluționare, are dreptul la cetatea literaturii, la un loc de cinste la masa eroilor. Apariția în ultimul timp a unor cărți bune, inspi­rate din viața muncitorilor atestă acest adevăr, dar cred că nu exagerăm afirmând că, în general, scri­itorii manifestă, încă, un soi de sfială față de eroul muncitor. Nu-i exclus ca și moștenirea noastră li­terară să contribuie la sporirea acestei sfieri, din capodoperele literaturii clasice românești lipsind modelele de referință — eroii muncitori. în mod logic, vechea societate a prilejuit scriitorilor să creeze memorabile portrete ale intelectualului, ță­ranului, moșierului, bancherului sau funcționarului de carieră. Lumea tîrgurilor prăfuite și a saloane­lor, a conacurilor și a satelor a pătruns în litera- Dumitru IGNEA (Continuare în pag. 7) Pentru toți cei care vin, de cîteva decenii, aici unde s-a închegat patria, Mărășeștii înseamnă un poem de luptă tăiat in piatră. Pe platoul hașurat cu verdele întu­necat al porumbului, cu galbenul de aur al griului, unde floarea-soarelui își rotește, ca pretutindeni, discurile după soare, pe fondul albastru al mun­ților se înalță, piramidal. Mausoleul. Un imn închinat jertfei omului pentru lumină. Intru slava eroilor neamului. Cuvin­tele acestea, gravate pe fațada monu­mentului, sînt austere ca piatra, dar ecoul lor se reverberează în timp și în spațiu, se amplifică din om un om, le preiau și le spun, la o scară din ce în ce mai înaltă, păsările văzduhului, pădurile, munții. Aici, cuvintele nu pot fi decît esențiale pentru a transmite în întregim­e măreția faptelor. Sute de oameni vin zilnic să vadă, să citească, să asculte, cea mai zgudui­toare lecție de patriotism, învățată din cărți, auzită de la cei bătrîni și întruchipată aici în elementele ei sem­nificative, totale. Vorbește, iarăși, piatra . Aici doar­me [...] ostașul necunoscut, săvîrșit din viață in jertfă pentru unitatea neamu­lui românesc. Pe oasele lui odihnește pămintul României întregite. Pătrunzînd sub cupola Monumentu­lui simți cum timpul se scurge în afa­ră, lăsîndu-te alături de eroi. ...1917, vara. Pe­ perete, harta cu des­fășurarea operațiunilor a prins viață. Linia frontului începe de la Marea MONUMENTUL Neagră, trece Dunărea, urmează Valea Siretului, Valea Putnei, Valea Sușiței, urcă pe culmile Munților Vrancei pînă la Dorna. Oameni și munți sînt ca un zid în fața dușmanului, care cucerise o mare parte a țării. In preajma Mă­­rășeștilor frontul avea o lungime de 35 kilometri și o adîncime de 7 kilo­metri. Ce s-a întîmplat în acele mo­mente ? Iată, consemnată cu fidelita­te, mărturisirea unuia dintre partici­panți , veteranul Vasile Dogaru, din Mărăști : ....la 26 iulie 1917 am primit ordin divizia a noua, regimentul 34 infante­rie ca să ne ducem să ocupăm fron­tul la Nămoloasa. La Nămoloasa am stat timp de șase zile pe front în li­nia întâi, unde am avut lupte crîn­­cene cu inamicul german. La 27 iulie am primit ordin ca imediat și de ur­gență întreaga divizie să se prezinte pe frontul de la Mărășești... La întîi august, pe la ora opt­ dimineața, în timp ce întreaga companie înainta în linie de trăgători spre inamic, locote­nentul Sava Emanoil, lovit de un glonț în cap, a căzut mort. Eu am rămas la spatele lui și după un ceas, împreu­nă cu un alt soldat care se întorcea de pe front rănit ușor, l-am transpor­tat în orașul Mărășești în curtea bi­sericii unde am făcut o groapă și l-am înmormântat. Pe ziua de trei august am fost trimis să aduc un cheson de cartușe ce era adăpostit într-o livadă Nicolae TURTUREANU (Continuare în pag. 7) Argheziană „UN NUME ADUNAT PE-O CARTE...“ Nevoia de realizare, ruptura cu normele sînt trăsăturile personali­tății de excepție a lui Arghezi. Ni­mic mai uman, totuși, decit portre­tul instabil, unduitor, făcut din fragmente. Agitat, profilul lui Ar­ghezi refuză să se fixeze, încît o reacție pare că anulează pe cea dinainte. In ciuda antinomiilor, durabile pînă la sfîrșit, creatorul nu e un geniu dezordonat, ci unui hotărît să resistematizeze. Pe scurt, Arghezi nu trebuie căutat într-o anumită atitudine, într-o pagină sau alta a mitologiei sale subiecti­ve,­­ în care intră cînd arderi re­pezi pînă la incandescență, cînd re­culegere în singurătăți devastatoa­re, cînd exultare și revelații fulgu­rante — ci în totalitatea operei lui. Precum un Blaga sau Ion Barbu. Un amestec singular de sensua­­litate ardentă, neliniștită, și inteli­gență rece definește reacțiile insur­gentului care, în căutarea tonului propriu, declară război mediocri­tății și sfărîmă modelele. Perspec­tiva „drumului mijlociu“ i se pare umilitoare, absurdă, iezind libertatea ascensiunii. Aspirația spre înalt (cu frecvente invocări de tării și piscuri) nu e scutită însă de zig­zaguri, avansurile fiind urmate de Const. CIOPRAGA (Continuare în pag. 4) Mausoleul de la Mărășești Democrația socialistă și creșterea economică Progresul dinamic al economiei naționale, al țării, în general, este expresia indisolu­bilă și a formelor superioare de organizare și conducere, a afirmării tot mai plenare a maselor, a clasei muncitoare atît în produc­ție, cit și in forurile de decizie. Consiliile oamenilor muncii, una din teme­liile democrației noastre socialiste, constituie un cadru organizatoric în care se valorifică potențialul uriaș de gîndire și experiență colectivă al reprezentanților muncitorilor din producție, maiștrilor, inginerilor și altor specialiști, organizației de partid, de sindi­cat și U.T.C. Consacrate de o experiență de opt ani, consiliile oamenilor muncii au sta­tornicit o etapă superioară a conducerii eco­nomice în țara noastră, împreună cu adu­nările generale ale oamenilor muncii, foruri supreme de conducere colectivă. Primul congres al consiliilor oamenilor muncii din industrie, construcții și transpor­turi a constituit un eveniment de importan­ță istorică în viața social-politică a patriei noastre. Expunerea tovarășului Nicolae Ceaușescu la marea reuniune națională a consiliilor a elogiat, într-o retrospectivă emoționantă, ro­lul istoric al clasei muncitoare în lupta pen­tru independență și progres social, pentru victoria socialismului în patria noastră. Te­zele și orientările cuprinse în expunere con­stituie un amplu program de perfecționare în continuare a democrației sociale și de am­plificare a creșterii economice. Treapta de dezvoltare economico-socială în care se află țara noastră, edificarea so­cietății socialiste multilateral dezvoltate, impune ca pe temelia marilor realizări obți­nute în toate sferele, să accentuăm ritmu­rile mersului nostru înainte. Industrializa­rea, a cărei vocație ne-au contestat-o mulți, a fost linia pe care a urmat-o cu consecven­ță, întotdeauna, partidul nostru și care a asi­gurat lichidarea înapoierii economice, valo­rificarea superioară a bogățiilor naturale, ridicarea standardului de viață al maselor, și care va asigura, în continuare, transforma­rea României într-o țară dezvoltată. Concepția științifică a partidului nostru asupra modului de industrializare — orien­tarea de a se dezvolta puternic ramurile mo­derne ale industriei, de a se aborda cu cu­tezanță ramurile de vizf, de a promova am­plu cercetarea științifică proprie — are un rol hotâritor în dezvoltarea rapidă a țării. De mai bine de un deceniu de cînd aceste orientări sînt amplu valorificate, fiind în­vinse viziunile înguste și demobilizante ca­re au afectat negativ sub aspect structural și calitativ industrializarea, progresul dezvol­tării industriale în țara noastră a fost im­(Continuare în pag. 3) N. STOICA In celelalte pagini : acad. VASILE PAVELCU Adevăr, Bine, Responsabilii­tate D IVANESCU ! Pagini de eroism : Mă­­raști, Mărășești, Oituz. ȘTEFAN OPREA ! film : . 1 „Ecaterina Teodoroiu“ GH. UNGUREANU Din istoricul iluminatului public al orașului Iași.

Next