Cronica, 1978 (Anul 13, nr. 1-52)
1978-09-15 / nr. 37
(urmare din pag. 1) tr-o serie de țări, puternic industrializate, exista deja o mare îngrijorare, iar progresul de viitor al industriei chimice a devenit nemijlocit dependent de găsirea căilor care să evite degradarea mediului. Se știe, de pildă, că statele din jurul Mării Mediterane studiază un set de măsuri capabile să impiedice accentuarea poluării, că Japonia studiază realizarea unor combinate de celuloză și hîrtie plutitoare, că a apărut o întreagă legislație cu caracter restrictiv și că, in general, relațiile omului cu mediul înconjurător, în societatea supraindustrializată, au început să devină o temă mult discutată și puternic angajată în investigații și prognoze. In măsura în care chimia deține o cotă însemnată de contribuții la procesul deteriorării continue a mediului, în aceeași măsură — cu toate serviciile mari pe care ea le aduce omenirii — imaginea ei în lume, nu pare să fie foarte agreabilă. ..cum doi ani, a avut loc, la Zürich, un simpozion, în care s-au dezbătut probleme de chimie sub aspectul multiplilor factori, dintre care am prezentat, mai sus, numai doi, care influențează imaginea sa și relațiile cu marele public. Și cu acest prilej, prin discuții și presă, s-a semnalat o atitudine clar negativă față de chimie, ca element important al dezvoltării științei și tehnicii, în general, și față de industria chimică, în special. Cam in aceeași perioadă, s-a întreprins, prin organizația mondială a chimiștilor (I.U.P.A.C.), o anchetă în unele țări vest-europene și Statele Unite, obținindu-se următoarele răspunsuri la cîteva întrebări : 1. Este imaginea chimiei în mare măsură legată de cea a industriei chimice ? (Marea majoritate a răspunsurilor — pozitive). 2. Care este imaginea chimiei în țara dv. ? (Nici un răspuns „bună“, toate imaginea chimiei „nu prea bună“ și „rea“). 3. S-a întreprins ceva pentru îmbunătățirea imaginii chimiei în țara dv. ? (Majoritatea răspunsurilor — afirmative). 4. Ce succese au fost obținute în acțiunea menționată mai sus ? (Majoritatea răspunsurilor — „puțin eficiente“). Iată numai cîteva acțiuni cu caracter de sondaj, din care rezultă lipsa unui entuziasm față de chimiști și știința lor: în unele țări, s-au imaginat diferite metode spre a se prezenta această disciplină cît mai favorabil cu putință. Printre acestea, aș cita editarea unor broșuri atrăgătoare, ca, de exemplu, cea intitulată „Demontarea și remontarea lucrurilor“, o povestire excelentă pentru marele public, care demonstrează, pe înțelesul tuturor, ce este chimia, ce fac chimiștii și care sînt rezultatele obținute (editată în S.U.A.). Din nefericire, s-a constatat, la o analiză atentă, că lucrarea era cunoscută tot numai de chimiști și că cei cărora de fapt li se adresa nu i-au acordat un prea mare interes. Drept urmare, calea propagandei menite să îmbunătățească imaginea chimiei în lume și să cîștige pe nechimiști pentru cauza chimiștilor nu este de natură să ofere prea mari iluzii, deși ea produce oarecare ameliorări, dar insuficiente spre a modifica esențial imaginea nu prea bună despre care am vorbit. Acesta este impasul în care s-a ajuns și care pune omenirea într-o adevărată dilemă : impactul dintre chimie și comunitatea umana devine tot mai accentuat, societatea modernă nu poate renunța la materialele și avantajele pe care le generează știința și industria chimică, dar, în același timp, nu poate îngădui ca bunurile sale de bază, apa și aerul, să-i fie viciate, sănătatea și viața oamenilor primejduite, echilibrul ecologic modificat. Mi se pare că nu le rămîne chimiștilor, pentru deceniile ce vin, decît să-și revoluționeze propria lor știință și s-o pună în acord cu exigențele societății moderne. De fapt, chimia se găsește, cu toate marile sale succese, încă la poarta revoluției tehnico-științifice contemporane. Revoluția în chimie trebuie să însemne cunoașterea mai adîncă a acelor procese și mecanisme de reacție pe care le practică organismele vegetale, animale și umane. Numai în măsura în care științele chimice, beneficiind de întreaga gamă de cuceriri ale matematicii, fizicii, biologiei și tehnicii, vor ști să inspire tehnologii nepoluante, să realizeze procese ciclice cu cît mai puține deșeuri, să înlocuiască reacțiile catalitice clasice prin altele de tip biocatalitic, cu bilanțuri energetice avantajoase, adică să privească cu mai multă atenție la natură, numai în această măsură imaginea chimiei în lume se va schimba. Cu siguranță că nu putem renunța la chimie, dar cu aceeași certitudine trebuie spus că imaginea chimiei de mîine va fi radical schimbată față de cea a zilelor noastre. S-ar putea crede de către cei neavizați că oferim speculații intelectuale spre a ameliora tabloul actual al chimiei în lume. Pentru cei care cunosc însă acumulările cantitative de cunoștințe ce s-au produs în ultimele decenii și se produc continuu, în toate științele fundamentale, bineînțeles și în interiorul chimiei, este certă apariția saltului calitativ : o chimie nouă în mileniul următor. Contribuție hotăritoare (urmare din pag. 1) național, a crescut și nivelul de trai al popoarelor din țările socialiste, s-au modificat esențial condițiile de viață ale maselor populare din aceste țări. La aceste rezultate, o contribuție importantă a adus-o și România, care în anii construcției socialiste a asigurat o creștere de 40 de ori a volumului producției industriale. Toate rezultatele în dezvoltarea economică a țării noastre, ca de altfel în întreaga operă de construcție socialistă în România, evocă, prin forța faptelor, justețea politicii partidului, marea capacitate și putere de creație a clasei muncitoare, a întregului popor, ferm hotărît să-și făurească în strînsă unitate și pe deplin liber, sub conducerea înțeleaptă a partidului, viitorul luminos la care aspiră. Tocmai pe temelia acestor realizări a apărut posibilitatea elaborării, în concordanță cu obiectivele stabilite de Congresul al XI-lea al Partidului Comunist Român, a Programului suplimentar de dezvoltare economico-socială a țării pînă în 1980 și a liniilor directoare ce vor sta la baza întocmirii planului cincinal 1981—1985, adoptate de Conferința Națională a partidului din 7—9 decembrie 1977. In magistrala Expunere prezentată la ședința activului central de partid și de stat din 3 august, tovarășul Nicolae Ceaușescu sublinia că „Trebuie să acționăm astfel încît să demonstrăm în practică, prin fapte și realități, prin realizări concrete, superioritatea organizării socialiste a societății“. Evident că superioritatea socialismului nu se materializează de la sine ci în măsura în care se aplică o politică justă, corespunzătoare cerințelor legilor obiective ale dezvoltării sociale. Pornind de la realizările obținute în dezvoltarea forțelor de producție, în prezent majoritatea țărilor socialiste sînt în măsură să-și fixeze ca obiective mai apropiate sau mai îndepărtate, ajungerea statelor avansate din punct de vedere economic. Conferința Națională a Partidului Comunist Român, în lumina obiectivelor stabilite de Congresul al XI-lea, a reliefat dezideratul că România, realizînd un venit național pe cap de locuitor de 2 400—2 500 de dolari în 1985, va depăși stadiul de țară în curs de dezvoltare și va deveni o țară cu nivel mediu de dezvoltare. Condiția fundamentală a realizării unei creșteri rapide o constituie efortul propriu intens al fiecărui popor, mobilizarea maximă și folosirea eficientă a tuturor mijloacelor materiale, financiare, umane de care dispune. In condițiile cînd lumea contemporană este confruntată cu problema cardinală a lichidării decalajelor, demonstrarea în fapt că în cadrul relațiilor intersocialiste se asigură egalizarea treptată a nivelurilor lor de dezvoltare economică ar crea un ecou deosebit de favorabil în rîndul tuturor popoarelor ce luptă pentru progres și dezvoltare de sine stătătoare. Expunerea tovarășului Nicolae Ceaușescu aprofundează concepția partidului nostru potrivit căreia superioritatea socialismului se vădește nu numai în rezultatele pe planul dezvoltării economice, ci și în modul de soluționare a unei serii de probleme privind condițiile de muncă și de viață ale oamenilor, alte probleme sociale, inclusiv dezvoltarea democrației socialiste, perfecționarea conducerii societății pe baze științifice. „Concepția noastră despre democrație — sublinia tovarășul Nicolae Ceaușescu — pornește de la necesitatea asigurării deplinei egalități între oameni, a realizării unor relații economice și sociale echitabile, care să permită fiecărui cetățean să ducă o viață demnă, de la accesul liber la învățămînt, cultură, știință, de la posibilitatea participării directe a oamenilor, fără deosebire de naționalitate — și în primul rînd a maselor muncitoare — la conducerea întregii societăți“. Numai o asemenea abordare practică a problemei democrației poate asigura afirmarea plenară a personalității umane, corespunde cauzei descătușării omului, care să fie cu adevărat liber, stăpîn pe destinele sale. Analizînd problemele fundamentale ale modalităților de manifestare a superiorității socialismului, expunerea tovarășului Nicolae Ceaușescu constituie un puternic îndemn la acțiune pentru întregul popor. Obiectivele de însemnătate istorică stabilite de Programul Partidului Comunist Român animă hotărîrea fermă a tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naționalitate, de a-și consacra capacitatea de muncă și de creație, înfloririi tot mai puternice a României socialiste, cu conștiința că astfel contribuie, totodată, la afirmarea superiorității socialismului pe arena internațională, la întărirea forțelor păcii și progresului social în lumea contemporană. Eugen POPA : „Grîu și petrol“ Ion STENDL : „Constructori" ronica * 2 13 SEPTEMBRIE 1848 130 de ani de la lupta din Dealul Spirii Rezultat obiectiv al dezvoltării istorice, revoluția din anul 1848 a dat expresie și a impus, cu fermitate, aspirațiile poporului român spre libertate socială, unitate și independență națională, organizare modernă m raport cu „spiritul veacului“. Actul de la 13 septembrie 1848, care marchează sfîrșitul revoluției în Țara Românească sub presiunea armatelor invadatoare, înscrie, în același timp, o pagină nouă în istoria gloriei noastre militare. Eroica luptă din Dealul Spirii reprezintă prima acțiune a armatei române moderne pentru apărarea cuceririlor revoluționare ale poporului, pentru afirmarea ființei naționale a acestuia. Era în septembrie 1848. Trupele cotropitoare otomane, cu asentimentul „puterii protectoare“, cu nerăbdare așteptate de reprezentanții reacțiunii interne, se îndreptau spre capitala țării. în proclamația sa, Fuad Pașa anunța că a venit pentru a statornici „ordinea legală“, pentru a face să piară, „cu totul“, orice urmă a revoluției „izvorîtă din acel duh al comunismului“. In fața armatei otomane, locuitorii capitalei, cărora li s-au adăugat țăranii veniți din patru județe învecinate — izvoarele evaluează la peste 100 000 numărul oamenilor — au făcut zid viu. Zile întregi, eroicul popor al Țării Românești, înarmat doar cu steagurile tricolore și cu hotărîrea fermă de a-și apăra revoluția, a supravegheat mișcările armatei a cărei intrare pe pămîntul țării nu avea nici o justificare. Pentru a evita „complicațiile“ interne și internaționale care ar fi putut fi provocate de o rezistență armate, locotenența domnească, ascultînd și sugestiile reprezentanților unor puteri europene, a luat din timp serioase măsuri. Printre acestea, notăm, mai cu seamă, îndepărtarea din capitală a celei mai mari părți a efectivelor militare și dirijarea lor spre tabăra de la Rîureni, aflată sub comanda generalului Magheru. Totodată, militarii rămași în garnizoană au primit dispoziții exprese să-și păstreze calmul, să întîmpine pe turci cu „onorurile“ cuvenite armatei puterii suzerane și să le predea cazărmile din capitală. In rîndurile armatei domnea însă aceeași stare de spirit revoluționară, aceiași ură împotriva dușmanilor revoluției, sentimente care erau proprii întregului popor. Potrivit dispozițiilor, în dimineața zilei de 13 septembrie trupele rămase în București, cu un efectiv de cca. 750 oameni, aflate sub comanda colonelului Radu Golescu, se aflau adunate la cazarma din Dealul Spirii, unde trebuiau să primească armatele puterii suzerane. Acestui efectiv trebuia să i se adauge compania de pompieri, încazarmată în localul Agiei, sub comanda căpitanului Zăgănescu. In momentul în care trupele turcești — înfrîngînd rezistența populară și călcînd sub copitele cailor pe oamenii ce le înfruntau doar cu piepturile — intrau în capitală, compania de pompieri, cu un efectiv de 165 ostași, la ordinele comandantului garnizoanei, se îndrepta în marș forțat spre locul de adunare. Cercetările recente au dovedit că ostașii, conștienți de iminenta unor grave evenimente, doreau să fie prezenți cu toții pe Dealul Spirii. Acei care fuseseră lăsați la Agie cereau comandantului : „luați-ne și pe noi, nu ne lăsați la cazarmă ca pe niște nevrednici, căci dacă acolo, în Dealul Spirii, va fi vreun război noi vrem să murim ca frații noștri“. De asemenea, în același timp, mulțimea care se retrăgea sub presiunea turcilor, cerea să fie înarmată spre a se opune trupelor de invazie. Informații contemporane probează existența multor cetățeni înarmați care însoțeau detașamentul de pompieri aflat în marș spre locul amintit, înainte încă de începerea ciocnirii, armata din Dealul Spirii a dat dovadă de o atitudine curajoasă, de un înalt spirit patriotic. Incălcînd ordinele ce-i fuseseră date, colonelul R. Golescu a refuzat să predea cazarma și a răspuns cu demnitate comandantului otoman care-i cerea să dezarmeze trupa : „Datoria unui soldat — sublinia el — este să moară cu arma în mînă". Răspunsul nu marca o atitudine singulară ; el exprima voința de neînfrînt a unui întreg popor. Sosirea pompierilor și trecerea acestora prin rîndul trupelor otomane pe calea spre cazarmă a declanșat conflictul care a înscris o filă eroică în analele oștirii noastre. Nu putem înfățișa aici detaliile luptei. Istoria le-a consemnat, după cum a păstrat și numele eroilor care s-au distins cu acest prilej : căpitanul Pavel Zăgănescu și I. Deivos, sublocotenenții Dinică Bălșan, Pandele Stărostescu și alții. Considerăm necesar, doar, să subliniem semnificația evenimentului. Episodul a reținut atenția contemporanilor și a posterității — Marx însuși l-a consemnat — prin disproporția ■— exagerată uneori — a efectivelor angajate în luptă de cele două tabere (circa 900 ostași români contra 5 000—6 000 turci, cît cuprindea eșalonul angajat pe această cale de acces spre capitală). De asemenea, făcîndu-se abstracție de contextul general al revoluției românilor, s-a apreciat că lupta din Dealul Spirii ar fi un simplu incident, datorat unei „neînțelegeri“ sau, mai mult, ar reprezenta rezultatul unor „uneltiri secrete“, întreprinse de o putere străină, puterea protectoare, în speță, care căuta un pretext pentru a-și legitima propria sa intervenție, care nu va întîrzia să se producă. Este în afară de orice îndoială că lupta din Dealul Spirii putea să ofere — și a și oferit — pretexte și justificări pentru orice intervenție din afară. Spiritul revoluționar, elanul patriotic și hotărîrea de luptă erau proprii însă întregului popor și însuflețeau în egală măsură și tînăra noastră armată, cîștigată cu totul de partea revoluției. Ostașii români, manifestînd o înaltă conștiință revoluționară, într-o luptă care a depășit cu mult limitele unei simple ciocniri, au dat expresie sentimentelor de fierbinte patriotism care anima poporul român în totalitatea sa. Evenimentul de la 13 septembrie 1848, cu profundele sale semnificații, face parte integrantă din lupta generală a poporului român care, la 1848, ca întotdeauna, a năzuit statornic spre libertate și progres. Gh. PLATON