Cronica, 1983 (Anul 18, nr. 1-52)
1983-01-07 / nr. 1
cronica ideilor Prestigioasa personalitate politică și științifică (urmare din pag. 1) care au acționat pentru promovarea celor mai înalte aspirații ale țării. Prin această rectilinie ținută și clarviziune democratică, tovarășa Elena Ceaușescu s-a impus ca om politic de larg orizont, ca luptător și activist revoluționar, pasionat și talentat, îndreptățit să participe în anii construcției socialismului la opera de conducere a destinelor națiunii prin exercitarea unor înalte răspunderi pe linie de partid și de stat. în domeniul politic este deosebit de semnificativă contribuția tovarășei Elena Ceaușescu la necontenita lărgire și perfecționare a democrației orînduirii noastre, la amplificarea și creșterea în eficiența a dialogului dintre partid și popor, la atragerea maselor largi la conducerea treburilor țării. Cu profundă satisfacție și deplină aprobare întregul popor ia act de prezența activă a tovarășei Elena Ceaușescu alături de secretarul general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, la intîlnirile cu oamenii muncii din toate județele țării, din sutele de întreprinderi, șantiere, institute de învățămînt și cercetare, aducindu-și o valoroasă și competentă contribuție la aplicarea în viață a hotărîrilor Congresului al XII-lea al P.C.R. Este un adevăr axiomatic, unanim recunoscut și apreciat, faptul că tovarășa Elena Ceaușescu și-a adus o contribuție determinantă la elaborarea strategiei partidului și statului, în domeniul învățămîntului, culturii, științei, ca și la aplicarea concretă în viață, în practica socială, a programelor naționale adoptate în aceste domenii de vîrf ale sistemului nostru social, în calitatea mea de cadru didactic universitar și rector al unei prestigioase instituții de învățămînt cu profil medical, subliniez cu profundă gratitudine faptul că beneficiem de o orientare judicioasă în domeniul cercetării științifice din partea Consiliului Național pentru Tehnologie și Știință, condus cu deosebită competența și dăruire de către tovarășa academician dr. ing. Elena Ceaușescu. Cuvîntările rostite la Congresul mondial de istoria științei, cît și la deschiderea Congresului educației politice și culturii socialiste, demonstrează elocvent preocuparea omului cu răspundere politică, pe linie de partid și de stat pentru perspectivele științei și culturii românești, pentru continua dezvoltare a acestora la nivelul cerințelor societății noastre. Cuvîntarea tovarășei academician dr. ing. Elena Ceaușescu la Conferința Națională a partidului, precum și discuțiile din secțiunea pentru cercetare, dezvoltare și progres tehnic pe care ,le-a condus, au scos în evidență rolul esențial care revine creației tehnico-științifice proprii în actuala etapă, în rezolvarea problemelor de vîrf ale dezvoltării noastre în perspectivă. Se poate spune că nu este idee valoroasă, cucerire revoluționară de preț in istoria ultimilor 17 ani ai patriei, la elaborarea căreia să nu se fi materializat contribuțiile și strădania neobosită ale activistului revoluționar de prestigiu, ale omului politic de înaltă vocație care este tovarășa Elena Ceaușescu, înzestrată cu o capacitate de cuprindere neobișnuită și mare putere de muncă, concomitent cu sarcinile social-politice, cu activitatea de conducere pe linie de partid și de stat, tovarășa academician dr. ing. Elena Ceaușescu desfășoară o impresionantă și inestimabilă activitate științifică în domeniul chimiei, abordînd unul din domeniile de vîrf ale acesteia, chimia și tehnologia compușilor macro-moleculari în care, pe baza unor laborioase investigații de laborator, a adus contribuții originale deosebit de apreciate pe plan național și internațional. Lucrările publicate în ultimii ani : „Noi cercetări în domeniul compușilor macro-moleculari“, „Cercetări în domeniul sintezei și caracterizării compușilor macro-moleculari“ și „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului“ formează laolaltă o trilogie unitară de referință în știința polimerilor. Opera științifică a tovarășei academician Elena Ceaușescu se bucură de o excepțională apreciere în viața științifică internațională, dovada acestui fapt constituind-o traducerea lucrărilor sale în numeroase țări (Grecia, Italia, Anglia, U.R.S.S., S.U.A., etc.) precum și comentariile elogioase ale unor personalități marcante din domeniul chimiei. De asemenea, unele din aceste lucrări au fost onorate cu importante distincții aparținînd unor foruri de prestigiu științific internațional. O expresie a acestei recunoașteri și omagieri a muncii științifice de o înaltă valoare pe care o desfășoară tovarășa Elena Ceaușescu o constituie conferirea diplomei de membru titular al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere, de membru al Comitetului de Onoare al acesteia, precum și a Insignei de Aur a Academiei. In cuvîntul introductiv la ediția in limba greacă a uneia din lucrările tovarășei Elena Ceaușescu, semnat de cunoscutul om de știință Amalia Fleming, președinta Asociației Femeilor de Știință din Grecia, se menționează : „Cu sentimente de stimă și înaltă prețuire o întîmpinăm printre noi pe academician dr. ing. Elena Ceaușescu, prin această valoroasă carte a sa care vede lumina tiparului pe pămîntul primitor al Eladei, întîmpinăm astfel o femeie savant cu renume mondial, o prietenă eminentă a țării noastre“. Tovarășa Elena Ceaușescu se preocupă, în același timp, de aplicarea cu fermitate în procesul practicii productive a importantelor sale realizări științifice, impulsionând și îndrumînd cu tenacitate și competență investigația științifică din domeniul chimiei prin realizarea unor obiective industriale, rod al creației originale concepută de Institutul Central de Cercetări Chimice, organizat din inițiativa sa și devenit model pentru concentrarea forțelor științifice românești, în calitatea mea de pedagog și de medic, nu pot încheia șirul reflecțiilor p pe care le-am expus aici fără a adauga aportul inestimabil al omului de știință de prestigiu mondial, care este tovarășa Elena Ceaușescu, la cauza salvgardării păcii în lumea contemporană, într-un moment dramatic, cinci asupra destinelor omenirii planează mari pericole de război, ale unui război nuclear capabil să distrugă în cîteva clipe întreaga civilizație a planetei și să pună sub semnul întrebării însăși existența omului, făuritorul acestei civilizații. Inițiativa tovarășei Elena Ceaușescu de a organiza în capitala țării noastre cunoscuta reuniune internațională Oamenii de știință și pacea probează elocvent sentimentele sale profund umaniste, grija legitimă a omului politic și de știință, a femeii mamă, pentru destinele umanității, pentru acțiune fermă, conjugată, a tuturor oamenilor de știință în vederea opririi aberanței curse a înarmărilor, a promovării unui climat de pace și înțelegere între oameni, acum pînă nu este prea tîrziu. Viața și prestigioasa activitate a tovarășei Elena Ceaușescu alături de conducătorul stimat al partidului și statului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, constituie un elocvent exemplu pentru toți cetățenii patriei, indiferent de naționalitate, un îndemn de a acționa permanent cu întreaga noastră capacitate, voință și putere de muncă, pentru înfăptuirea idealurilor nobile de progres și pace ale poporului român. Aniversarea zilei de naștere a tovarășei Elena Ceaușescu constituie o sărbătoare a noastră a tuturor, un prilej de a omagia prestigioasa sa personalitate de om politic și de știință, și de a-i adresa cu profundă stimă și gratitudine urări de sănătate, viață lungă și noi succese în lupta neobosită pentru binele țării și al poporului român. .„.Æ> Ш -mi Victor MIHAILESCU-CRAIU : „Ulcele flori“ 2 Modelul creșterii echilibrate și independente (urmare din pag. 1) Economisirea materiilor prime impune, alături de mai buna proiectare a produselor și de respectarea normelor, recondiționarea și refolosirea tuturor materialelor, pieselor de schimb și subansamblelor, dezvoltarea unei adevărate industrii a recondiționării. Progresului continuu al agriculturii noastre i se acordă, în documentele Conferinței Naționale, o atenție deosebită, în scopul dezvoltării armonioase a economiei naționale. Pentru România, agricultura a constituit și va constitui și în viitor o ramură de bază a economiei naționale, alături de industrie. Perspectivele sale decurg din rolul pe care agricultura îl are în asigurarea necesarului de bunuri agro-alimentare pentru consumul populației, cît și ca sursă de materii prime pentru industrie. Trebuie avute în vedere tot mai mult, pe măsura dezvoltării sale, asigurarea posibilităților de creștere a exportului, ținînd seama de faptul că deficitul mondial cronic de produse agro-alimentare asigură o piață certă care, bine valorificată, poate aduce importante resurse valutare pentru creșterea venitului național. Dezvoltarea și modernizarea industriei constructoare de mașini — principalul pivot al progresului țării și al asigurării independenței — va înregistra pași importanți, în 1983, și în anii următori. Asigurînd o treime din producția industrială și din exportul țării și 85 la sută din necesarul de echipamente al obiectivelor de investiții, potențialul acestei ramuri constituie o certitudine și o garanție pentru dezvoltarea neîntreruptă a țării în orice condiții, oricît de grele. Actuala etapă de dezvoltare a economiei naționale se înscrie, în evoluția ascendentă a țării, ca o etapă de reașezare a echilibrelor economice, de constituire a unor noi echilibre, superioare, de asigurare a concordanțelor dintre diferite ramuri, sectoare și sfere economico-sociale. Abordînd cu profunzime o multitudine de probleme teoretice, tovarășul Nicolae Ceaușescu a relevat faptul că mersul înainte al societății noastre, al economiei, impune soluționarea unui complex de contradicții, realizarea concordanței la un nivel superior dintre forțele de producție și relațiile de producție. Dezvoltarea puternică a bazei proprii energetice și de materii prime soluționează una dintre contradicțiile între ramurile prelucrătoare, ce s-au dezvoltat puternic, și sectorul primar — respectiv industria extractivă și agricultura — ce s-au dezvoltat mai încet. Soluționarea acestei contradicții va permite și rezolvarea altora pe care le-a generat, sau cu care a existat în filiație. O atenție deosebită se acordă asigurării concordanței dintre producție și consum prin creșterea puternică a producției industriale și agricole, prin justa repartizare a fondului de consum și de acumulare. O mare forță a progresului țării o reprezintă ridicarea gradului de conștiință și de pregătire profesională și tehnico—științifică a oamenilor muncii, lichidarea contradicției care s-a creat între gradul înalt de dezvoltare a forțelor de producție tehnice și nivelul de conștiință, pregătire profesională, tehnică a maselor. Progresul economiei naționale în următorii ani este indisolubil legat și de dezvoltarea relațiilor de producție, în special a relațiilor de proprietate. Dezvoltarea și perfecționarea proprietății întregului popor, crearea unor noi relații de proprietate, a proprietății întreprinderii, participarea cu părți sociale a oamenilor muncii la proprietatea unității economice vor crea noi resorturi de cointeresare a oamenilor muncii în dezvoltarea avuției naționale și vor determina creșterea responsabilității pentru buna gospodărire a acesteia. Dezvoltarea mecanismului economic, a democrației economice, a planificării la nivel central și local, perfecționarea relațiilor economice dintre unitățile economice, dintre ramuri, a relațiilor de schimb dintre industrie și agricultură au un rol important în asigurarea progresului țării noastre. înfăptuirea obiectivelor economice propuse pentru anul 1983 și pentru anii următori va permite țării un progres ferm, o creștere economică mai rapidă, mai mult echilibru și mai multă independență economică. Cadran școlar: Consultații Obiectivele educaționale prin studiul literaturii (un model taxonomic) O bună selecție, definire și clasificare a obiectivelor fiecărei discipline de învățămînt contribuie, neîndoielnic, la optimizarea procesului instructiv-educativ și permit, în cele din urmă, o mai exactă evaluare (și autoevaluare) a randamentului școlar. Sînt cunoscute diversele tentative de clasificare (taxonomii) a obiectivelor educaționale, în special aceea a „școlii de la Chicago“, care le repartizează în seturi, pe trei domenii mai importante : cognitiv, afectiv și psihomotoric. Orice taxonomie este legată însă de sistemul de valori și de idealul educativ al unei societăți. Din acest punct de vedere, taxonomiile propuse de gînditori și pedagogi occidentali ca Bloom, Gagne, Merill, Sullivan sînt amendabile prin caracterul lor generalabstract (înțelegerea omului ca existență în și pentru sine și mai puțin ca acțiune conștientă de transformare a lumii) și limitativ (supraevaluarea sarcinilor cognitive în defavoarea celor afective). Pornind de la modelul taxonomic al lui Bloom și de la cîteva sugestii din studiile apărute la noi, unele, cu un caracter mai general (Nicolae Vințanu), altele, cu referire specială la literatură (Viorel Alecu), propunem o clasificare a obiectivelor literaturii române, ca disciplină de învățămînt, pe parcursul a doisprezece ani de studiu. Ele sînt distribuite pe trei nivele : 1. Cunoașterea. 1. Cunoașterea terminologiei specifice, a noțiunilor și conceptelor literare de bază (de ex., „operă“, „text", „personaj“, „epitet“, „balada") 2. Cunoașterea faptelor specifice (evenimente istoriceliterare, nume de scriitori și principalele date biografice, titluri de opere, publicații și lucrări critice, nume de personaje) 3. Cunoașterea cadrului social-istoric și cultural în care apar fenomenele literare studiate (de ex., dezvoltarea economică, politică, socială și culturala a Principatelor române la 1848). 4. ^Cunoașterea principalelor direcții, tendințe și orientări ale literaturii, în succesiunea lor istorică : curente, școli, tendințe estetice (Ex., orientarea umanistă a literaturii vechi ; curentul național-popular al „Daciei literare“ (direcția estetică a „Junimii“). 5. Cunoașterea specificității operei literare, a modului de reflectare artistică^ (Exp.: disocierea între opera științifică și cea literară,^ stăpînirea unor elemente privind imaginea artistici, stilul, limbajul literar). 6. Cunoașterea normelor generale convenționale, servind la fixarea și clasificarea unor categorii literare (genuri și specii literare , operă folclorică, literatură scrisă...) 7. Cunoașterea principalelor metode de abordare și interpretare a textului literar (Ex.: modalități ale lecturii, metode de lucru cu textul : alcătuirea fișelor, conspectelor, planurilor și rezumatelor, cerințele generale ale comentariului și analizei literare, utilizarea statisticii, a schemelor și reprezentărilor grafice etc.). II. Înțelegerea. 1. Translarea , transpunerea, parafrazarea, „traducerea“ unei opere literare, fără a-i trăda esența (Ex. reproducerea corectă a subiectului unui roman, redarea structurii unei poezii lirice). 2. Interpretarea , precizarea, selectarea, redistribuirea, reorganizarea elementelor esențiale ale unui text literar și a relațiilor dintre acestea (Ex.: asocierea și disocierea celor patru personaje-simbol din Luceafărul, în vederea descifrării destinul omului de geniu, corelat cu acela al omului comun) 3. Extrapolarea , determinarea și estimarea implicațiilor, consecințelor, corolarelor și efectelor fenomenelor literare studiate, dincolo de realitatea lor imediată (Ex.: caracterul cult al operei lui I. Creangă ; prefigurări simboliste la M. Eminescu , „expresionismul lui G. Bacovia) 4. Aplicarea , reeșalonarea, dezvoltarea sau restructurarea, apoi, întrebuințarea ideilor generale, a noțiunilor și conceptelor literare într-o situație particulară concretă (Ex.: disocierea elementelor clasice, romantice și realiste la scriitorii pașoptiști). 5. Analiza , identificarea elementelor componente ale unui text literar, pe orizontală (segmente sau momente ale subiectului : expozițiune, intrigă, punct culminant...) sau pe verticală (straturi sau structuri : sonor, gramatical, lexical, imagistic...) ; surprinderea relațiilor și interacțiunilor dintre elemente (Ex.: legătura dintre fonetismul cuvîntului „plumb“, sensul acestuia și ideea dominantă a poeziei lui G. Bacovia) ; descoperirea principiilor de organizare, a mecanismelor care fac dintr-un text un tot unitar, deci structura „explicită“ (capitolele, actele, cînturile unei opere literare, logica mărimii, ponderii și succesiunii acestora) și, mai cu seamă „implicită“ Ex., bipolaritatea „lumina mea“— ,,lumina altora“, ca potențare și diminuare a misterului, în poezia-program a lui Lucian Blaga) 6. Sinteza , combinarea, rearanjarea, sudarea unor elemente, care să constituie o nouă structură, mai puțin vizibilă anterior (Ex. „drama puterii“ la B. P. Hașdeu, V. Alecsandri, Delavrancea și Davila) 7. Evaluaea : aprecierea unei opere literare* 1, în raport cu criteriile interne (tema, mesajul, forța limbajului) sau externe (opiniile criticii, succesul de public, ecoul internațional) și în funcție de gustul, priceperea și experiența estetică a elevului. III .Participarea. 1. Receptarea spontană, sensibilizarea față de opera literară, la început, fără motivația explicită a interesului (preferința pentru un anumit roman sau un anumit tip de poezie) 2. Conștientizarea , explicarea și argumentarea plăcerii estetice : disocierea unor grade ale valorii sau între valoare și nonvaloare (Ex.: preferința pentru simbolismul organic, interior, bacovian, față de cel zgomotos, exterior, demonstrativ, al lui I. Minulescu) 3. Atenția controlată sau selectivă , capacitatea de a identifica și recepta o operă de valoare, cu atenția dirijată și menținută pe valențele ei estetice (Ex.: urmărirea atentă a elementelor descriptive și de analiză dintr-un roman, în ciuda acțiunii sale palpitante) 5. Răspunsul , acordaj, participarea, implicarea în actul de receptare literara, însoțite de sentimentul de satisfacție estetică sau de o reacție emoțională (bucuria decodării unui text dificil de Ion Barbu , „trăirea" intensă a dramei lui Ladima, însoțită de înțelegere, compasiune, indignare) 6. Sentimentul valorii : căutarea și descoperirea unor valori ferme și operarea cu ele (Ex.: aprecierea Răscoalei pentru caracterul ei simfonic, varietatea mediilor, pregnanța personajelor, robustețea stilului) 7. Angajarea , acțiunea în sensul cunoașterii și răspîndirii valorilor, al convertirii altora la acestea (Ex.: participarea activă la dezbaterile din clasă, la cercul literar sau de creație, propaganda pentru lectură, pentru o operă sau un anumit scriitor, colaborarea la reviste școlare, la alte publicații etc.) 8. Conceptualizarea și organizarea unui sistem propriu, temeinic, de valori estetice (Ex. formarea conceptului de „poezie patriotică", pornind de la modelele oferite de marii scriitori din trecut sau de contemporani ; subsumarea acestui concept aceluia mai larg de „patriotism“ ; disocierea de patriotismul „de cuvinte“, demagogic și ocazional, lipsit de valoare și mesaj) 9. Dispoziția generalizată : dispoziția de a acționa constant și eficient, în funcție de valorile însușite, etice sau estetice (dorința de a fi mai bun, mai drept, mai cinstit, mai îngrijit, în înfățișare, în vestimentație și comportament, de a acționa în raport cu interesele societății, ale patriei și ale poporului). 10. Integrarea și înglobarea firească, completă și armonioasă, a tuturor cunoștințelor, conceptelor, ideilor, teoriilor deprinderilor dobîndite prin intermediul literaturii in concepția generală despre lume și viață. La acest ultim nivel, literatura devine o componentă existențială, de neînlocuit, un argument al participării omului la marile cicluri ale civilizației. Din obiect al educației, omul devine subiectul propriei sale deveniri și împliniri. Doru SCARLATESCU Nutzi ACONTZ: „Peisaj“ mm * у [UNK] [UNK]й st