Cronica, 1983 (Anul 18, nr. 1-52)

1983-01-07 / nr. 1

cronica ideilor Prestigioasa personalitate politică și științifică (urmare din pag. 1) care au acționat pentru promo­varea celor mai înalte aspirații ale țării. Prin această rectilinie ținută și clarviziune democratică, tovarășa Elena Ceaușescu s-a impus ca om politic de larg orizont, ca luptă­tor și activist revoluționar, pasio­nat și talentat, îndreptățit să parti­cipe în anii construcției socialismu­lui la opera de conducere a desti­nelor națiunii prin exercitarea unor înalte răspunderi pe linie de partid și de stat. în domeniul politic este deosebit de semnifica­tivă contribuția tovarășei­­ Elena Ceaușescu la necontenita lărgire și perfecționare a democrației orîndu­­irii noastre, la amplificarea și creșterea în eficiența a dialogului dintre partid și popor, la atra­gerea maselor largi la conducerea treburilor țării. Cu profundă sa­tisfacție și deplină aprobare întregul popor ia act de prezența activă a tovarășei Elena Ceaușescu alături de secretarul general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, la intîlnirile cu oamenii muncii din toate județele țării, din sutele de întreprinderi, șantiere, in­stitute de învățămînt și cercetare, aducindu-și o valoroasă și com­petentă contribuție la aplicarea în viață a hotărîrilor Congresului al XII-lea al P.C.R. Este un adevăr axiomatic, unanim recunoscut și apreciat, faptul că tovarășa Elena Ceaușescu și-a adus o contribuție determinantă la elaborarea strate­giei partidului și statului, în do­meniul învățămîntului, culturii, științei, ca și la aplicarea con­cretă în viață, în practica socială, a programelor naționale adoptate în aceste domenii de vîrf ale sis­temului nostru social, în calitatea mea de cadru di­dactic universitar și rector al unei prestigioase instituții de învăță­­mînt cu profil medical, subliniez cu profundă gratitudine faptul că beneficiem de o orientare judici­oasă în domeniul cercetării știin­țifice din partea Consiliului Na­țional pentru Tehnologie și Știință, condus cu deosebită competența și dăruire de către tovarășa academi­cian dr. ing. Elena Ceaușescu. Cuvîntările rostite la Congresul mondial de istoria științei, cît și la deschiderea Congresului educa­ției politice și culturii socialiste, demonstrează elocvent preocupa­rea omului cu răspundere politică, pe linie de partid și de stat pen­tru perspectivele științei și cultu­rii românești, pentru continua dez­voltare a acestora la nivelul ce­rințelor societății noastre. Cuvîn­­tarea tovarășei academician dr. ing. Elena Ceaușescu la Conferința Națională a partidului, precum și discuțiile din secțiunea pentru cercetare, dezvoltare și progres tehnic pe care ,le-a condus, au scos în evidență rolul esențial care revine creației tehnico-științifice proprii în actuala etapă, în re­zolvarea problemelor de vîrf ale dezvoltării noastre în perspectivă. Se poate spune că nu este idee valoroasă, cucerire revoluționară de preț in istoria ultimilor 17 ani ai patriei, la elaborarea căreia să nu se fi materializat contribuțiile și strădania neobosită ale activistu­lui revoluționar de prestigiu, ale omului politic de înaltă vocație care este tovarășa Elena Ceaușescu, înzestrată cu o capacitate de cuprindere neobișnuită și mare putere de muncă, concomitent cu sarcinile social-politice, cu activi­tatea de conducere pe linie de partid și de stat, tovarășa acade­mician dr. ing. Elena Ceaușescu desfășoară o impresionantă și inestimabilă activitate științifică în domeniul chimiei, abordînd unul din domeniile de vîrf ale acesteia, chimia și tehnologia compușilor macro-moleculari în care, pe baza unor laborioase investigații de la­borator, a adus contribuții origi­nale deosebit de apreciate pe plan național și internațional. Lucrările publicate în ultimii ani : „Noi cercetări în domeniul compușilor macro-moleculari“, „Cercetări în domeniul sintezei și caracterizării compușilor macro-moleculari“ și „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului“ formează laolaltă o trilogie unitară de referință în știința polimerilor. Opera științi­­fică a tovarășei academician Elena Ceaușescu se bucură de o excepțio­nală apreciere în viața științifică internațională, dovada acestui fapt constituind-o traducerea lucrărilor sale în numeroase țări (Grecia, Italia, Anglia, U.R.S.S., S.U.A., etc.) precum și comentariile elogioase ale unor personalități marcante din domeniul chimiei. De asemenea, unele din aceste lucrări au fost ono­rate cu importante distincții aparți­­nînd unor foruri de prestigiu ști­ințific internațional. O expresie a acestei recunoașteri și omagieri a muncii științifice de o înaltă valoare pe care o desfășoară tova­rășa Elena Ceaușescu o consti­tuie conferirea diplomei de membru titular al Academiei Eu­ropene de Științe, Arte și Litere, de membru al Comitetului de Onoare al acesteia, precum și a Insignei de Aur a Academiei. In cuvîntul introductiv la ediția in limba greacă a uneia din lu­crările tovarășei Elena Ceaușescu, semnat de cunoscutul om de știință Amalia Fleming, președin­ta Asociației Femeilor de Știință din Grecia,­ se menționează : „Cu sentimente de stimă și înaltă pre­țuire o întîmpinăm printre noi pe academician dr. ing. Elena Ceaușescu, prin această valoroasă carte a sa care vede lumina ti­parului pe pămîntul primitor al Eladei, întîmpinăm astfel o fe­meie savant cu renume mondial, o prietenă eminentă a țării noastre“. Tovarășa Elena Ceaușescu se preocupă, în același timp, de apli­carea cu fermitate în procesul practicii productive a importan­telor sale realizări științifice, im­pulsionând și îndrumînd cu tena­citate și competență investigația științifică din domeniul chimiei prin realizarea unor obiective in­dustriale, rod al creației originale concepută de Institutul Central de Cercetări Chimice, organizat din inițiativa sa și devenit model pen­tru concentrarea forțelor științifice românești, în calitatea mea de pedagog și de medic, nu pot încheia șirul re­flecțiilor p pe care le-am expus aici fără a adauga aportul inestimabil al omului de știință de prestigiu mondial, care este tovarășa Elena Ceaușescu, la cauza salvgardării păcii în lumea contemporană, într-un moment dramatic, cinci asupra destinelor omenirii planează mari pericole de război, ale unui război nuclear capabil să distrugă în cîteva clipe întreaga civilizație a planetei și să pună sub semnul întrebării însăși existența omului, făuritorul acestei civilizații. Ini­țiativa tovarășei Elena Ceaușescu de a organiza în capitala țării noastre cunoscuta reuniune inter­națională Oamenii de știință și pacea probează elocvent sentimen­tele sale profund umaniste, grija legitimă a omului politic și de știință, a femeii mamă, pentru destinele umanității, pentru acțiune fermă, conjugată, a tuturor o­­amenilor de știință în vederea opririi aberanței curse a înarmări­lor, a promovării unui climat de pace și înțelegere între oameni, acum pînă nu este prea tîrziu. Viața și prestigioasa activitate a tovarășei Elena Ceaușescu alături de conducătorul stimat al parti­dului și statului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, constituie un elocvent exemplu pentru toți cetățenii pa­triei, indiferent de naționalitate, un îndemn de a acționa permanent cu întreaga noastră capacitate, voință și putere de muncă, pentru înfăptuirea idealurilor nobile de progres și pace ale poporul­ui ro­mân. Aniversarea zilei de naștere a tovarășei Elena Ceaușescu con­stituie o sărbătoare a noastră a tuturor, un prilej de a omagia prestigioasa sa personalitate de om politic și de știință, și de a-i adresa cu profundă stimă și gra­titudine urări de sănătate, viață lungă și noi succese în lupta neo­bosită pentru binele țării și al poporului român. .„.Æ> Ш -mi Victor MIHAILESCU-CRAIU : „Ulcele flori“ 2 Modelul creșterii echilibrate și independente (urmare din pag. 1) Economisirea materiilor prime impune, alături de mai buna proiectare a produselor și de respectarea normelor, recondiționarea și refolosirea tuturor materialelor, pieselor de schimb și subansamblelor, dezvoltarea unei adevărate industrii a recondiționării. Progresului continuu al agriculturii noastre i se acordă, în documentele Conferinței Naționale, o atenție deosebită, în scopul dezvoltării armonioase a economiei naționale. Pentru România, agricultura a constituit și va constitui și în viitor o ramură de bază a economiei naționale, alături de industrie. Perspectivele sale decurg din rolul pe care agricultura îl are în asigurarea ne­cesarului de bunuri agro-alimentare pentru consumul populației, cît și ca sursă de materii prime pentru industrie. Trebuie avute în vedere tot mai mult, pe măsura dezvoltării sale, asigurarea posibilităților de creștere a exportului, ținînd seama de faptul că deficitul mondial cronic de produse agro-alimentare asigură o piață certă care, bine valorificată, poate aduce importante resurse valutare pentru creșterea venitului național. Dezvoltarea și modernizarea industriei constructoare de mașini — prin­cipalul pivot al progresului țării și al asigurării independenței — va înregistra pași importanți, în 1983, și în anii următori. Asigurînd o treime din pro­ducția industrială și din exportul țării și 85 la sută din necesarul de echipa­mente al obiectivelor de investiții, potențialul acestei ramuri constituie o cer­titudine și o garanție pentru dezvoltarea neîntreruptă a țării în orice con­diții, oricît de grele. Actuala etapă de dezvoltare a economiei naționale se înscrie, în evoluția ascendentă a țării, ca o etapă de reașezare a echilibrelor economice, de con­stituire a unor noi echilibre, superioare, de asigurare a concordanțelor dintre diferite ramuri, sectoare și sfere economico-sociale. Abordînd cu profunzime o multitudine de probleme teoretice, tovarășul Nicolae Ceaușescu a relevat faptul că mersul înainte al societății noastre, al economiei, impune soluționa­rea unui complex de contradicții, realizarea concordanței la un nivel superior dintre forțele de producție și relațiile de producție. Dezvoltarea puternică a bazei proprii energetice și de materii prime soluționează una dintre contradicțiile între ramurile prelucrătoare, ce s-au dezvoltat puternic, și sectorul primar — respectiv industria extractivă și agri­cultura — ce s-au dezvoltat mai încet. Soluționarea acestei contradicții va permite și rezolvarea altora pe care­­ le-a generat, sau cu care a existat în filiație. O atenție deosebită se acordă asigurării concordanței dintre producție și consum prin creșterea puternică a producției industriale și agricole, prin justa repartizare a fondului de consum și de acumulare. O mare forță a progresului țării o reprezintă ridicarea gradului de con­știință și de pregătire profesională și tehnico—științifică a oamenilor muncii, li­chidarea contradicției care s-a creat între gradul înalt de dezvoltare a forțelor de producție tehnice și nivelul de conștiință, pregătire profesională, tehnică a maselor. Progresul economiei naționale în următorii ani este indisolubil legat și de dezvoltarea relațiilor de producție, în­­ special a relațiilor de proprietate. Dezvoltarea și perfecționarea proprietății întregului popor, crearea unor noi relații de proprietate, a proprietății întreprinderii, participarea cu părți so­ciale a oamenilor muncii la proprietatea unității economice vor crea noi re­sorturi de cointeresare a oamenilor muncii în dezvoltarea avuției naționale și vor determina creșterea responsabilității pentru buna gospodărire a acesteia. Dezvoltarea mecanismului economic, a democrației economice, a planifi­cării la nivel central și local, perfecționarea relațiilor economice dintre uni­tățile economice, dintre ramuri, a relațiilor de schimb dintre industrie și agricultură au un rol important în asigurarea progresului țării noastre. înfăptuirea obiectivelor economice propuse pentru anul 1983 și pentru anii următori va permite țării un progres ferm, o creștere economică mai ra­pidă, mai mult echilibru și mai multă independență economică. Cadran școlar: Consultații Obiectivele educaționale prin studiul literaturii (un model taxonomic) O bună selecție, definire și clasificare a obiectivelor fiecărei discipline de învățămînt contribuie, neîndo­ielnic, la optimizarea procesului instructiv-educativ și permit, în cele din urmă, o mai exactă evaluare (și autoevaluare) a randamentului școlar. Sînt cunoscute diversele tentative de clasificare (taxonomii) a obiecti­velor educaționale, în special aceea a „școlii de la Chicago“, care le repartizează în seturi, pe trei do­menii mai importante : cognitiv, afectiv și psihomo­­toric. Orice taxonomie este legată însă de sistemul de valori și de idealul educativ al unei societăți. Din acest punct de vedere, taxonomiile propuse de gînditori și pedagogi occidentali ca Bloom, Gagne, Merill, Sullivan sînt amendabile prin caracterul­­ lor general­­abstract (înțelegerea omului ca existență în și pentru sine și mai puțin ca acțiune conștientă de transfor­mare a lumii) și limitativ (supraevaluarea sarcinilor cognitive în defavoarea celor afective). Pornind de la modelul taxonomic al lui Bloom și de la cîteva sugestii din studiile apărute la noi, unele, cu un caracter mai general (Nicolae Vințanu), altele, cu referire specială la literatură (Viorel Alecu), pro­punem o clasificare a obiectivelor literaturii române, ca disciplină de învățămînt, pe parcursul a doisprezece ani de studiu. Ele sînt distribuite pe­ trei nivele : 1. Cunoașterea. 1. Cunoașterea terminologiei speci­fice, a noțiunilor și conceptelor literare de bază (de ex., „operă“, „text", „personaj“, „epitet“, „balada") 2. Cunoașterea faptelor specifice (evenimente istorice­­literare, nume de scriitori și principalele date biogra­fice, titluri de opere, publicații și lucrări critice, nume­ de personaje) 3. Cunoașterea cadrului social-istoric și cultural în care apar fenomenele literare studiate (de ex., dezvoltarea economică, politică, socială și culturala a Principatelor române la 1848). 4. ^Cunoașterea prin­cipalelor direcții, tendințe și orientări ale literaturii, în succesiunea lor istorică : curente, școli, tendințe este­tice (Ex., orientarea umanistă a literaturii vechi ; cu­rentul național-popular al „Daciei literare“ (direcția estetică a „Junimii“). 5. Cunoașterea specificității ope­rei literare, a modului de reflectare artistică^ (Exp.: di­socierea între opera științifică și cea literară,^ stăpîni­­rea unor elemente privind imaginea artistici, stilul, limbajul literar). 6. Cunoașterea normelor generale con­venționale, servind la fixarea și clasificarea unor ca­tegorii literare (genuri și specii literare , operă folclo­rică, literatură scrisă...) 7. Cunoașterea principalelor metode de abordare și interpretare a textului literar (Ex.: modalități ale lecturii, metode de lucru cu textul : alcătuirea fișelor, conspectelor, planurilor și rezuma­telor, cerințele generale ale comentariului și analizei literare, utilizarea statisticii, a schemelor și reprezentă­rilor grafice etc.). II. Înțelegerea. 1. Translarea , transpunerea, para­frazarea, „traducerea“ unei opere literare, fără a-i trăda esența (Ex. reproducerea corectă a subiectului unui roman, redarea structurii unei poezii lirice). 2. In­terpretarea , precizarea, selectarea, redistribuirea, reor­ganizarea elementelor esențiale ale unui text literar și a relațiilor dintre acestea (Ex.: asocierea și disocierea celor patru personaje-simbol din Luceafărul, în vederea descifrării destinul omului de geniu, corelat cu acela al omului comun) 3. Extrapolarea , determinarea și estimarea implicațiilor, consecințelor, corolarelor și efectelor fenomenelor literare studiate, dincolo de rea­litatea lor imediată (Ex.: caracterul cult al operei lui I. Creangă ; prefigurări simboliste la M. Eminescu , „expresionismul lui G. Bacovia) 4. Aplicarea , reeșa­­lonarea, dezvoltarea sau restructurarea, apoi, între­buințarea ideilor generale, a noțiunilor și conceptelor literare într-o situație particulară concretă (Ex.: diso­cierea elementelor clasice, romantice și realiste la scriitorii pașoptiști). 5. Analiza , identificarea elemen­telor componente ale unui text literar, pe orizontală (segmente sau momente ale subiectului : expozițiune, intrigă, punct culminant...) sau pe verticală (straturi sau structuri : sonor, gramatical, lexical, imagistic...) ; surprinderea relațiilor și interacțiunilor dintre elemente (Ex.: legătura dintre fonetismul cuvîntului „plumb“, sensul acestuia și ideea dominantă a poeziei lui G. Bacovia) ; descoperirea principiilor de organizare, a mecanismelor care fac dintr-un text un tot unitar, deci structura „explicită“ (capitolele, actele, cînturile unei opere literare, logica mărimii, ponderii și succesiunii acestora) și, mai cu seamă „implicită“ Ex., bipolari­tatea „lumina mea“­­— ,,lumina altora“, ca potențare și diminuare a misterului, în poezia-program a lui Lu­cian Blaga) 6. Sinteza , combinarea, rearanjarea, su­darea unor elemente, care să constituie o nouă structură, mai puțin vizibilă anterior (Ex. „drama puterii“ la B. P. Hașdeu, V. Alecsandri, Delavrancea și Davila) 7. Evaluaea : aprecierea unei opere literare* 1, în raport cu criteriile interne (tema, mesajul, forța limbajului) sau externe (opiniile criticii, succesul de public, ecoul internațional) și în funcție de gustul, priceperea și experiența estetică a elevului. III .Participarea. 1. Receptarea spontană, sensibi­lizarea față de opera literară, la început, fără motivația explicită a interesului (preferința pentru un anumit roman sau un anumit tip de poezie) 2. Conștientiza­rea , explicarea și argumentarea plăcerii estetice : di­socierea unor grade ale valorii sau între valoare și nonvaloare (Ex.: preferința pentru simbolismul organic, interior, bacovian, față de cel zgomotos, exterior, de­monstrativ, al lui I. Minulescu) 3. Atenția controlată sau selectivă , capacitatea de a identifica și recepta o operă de valoare, cu atenția dirijată și menținută pe valențele ei estetice (Ex.: urmărirea atentă a elemen­telor descriptive și de analiză dintr-un roman, în ciuda acțiunii sale palpitante) 5. Răspunsul , acordaj, participarea, implicarea în actul de receptare literara, însoțite de sentimentul de satisfacție estetică sau de o reacție emoțională (bucuria decodării unui text di­ficil de Ion Barbu , „trăirea" intensă a dramei lui Ladima, însoțită de înțelegere, compasiune, indignare) 6. Sentimentul valorii : căutarea și descoperirea unor valori­ ferme și operarea cu ele (Ex.: aprecierea Răs­coalei pentru caracterul ei simfonic, varietatea me­diilor, pregnanța personajelor, robustețea stilului) 7. Angajarea , acțiunea în sensul cunoașterii și răspîndirii valorilor, al convertirii altora la acestea (Ex.: parti­ciparea activă la dezbaterile din clasă, la cercul li­terar sau de creație, propaganda pentru lectură, pen­tru o operă­­ sau un anumit scriitor, colaborarea la reviste școlare, la alte publicații etc.) 8. Conceptuali­zarea și organizarea unui sistem propriu, temeinic, de valori estetice (Ex. formarea conceptului de „poezie pa­triotică", pornind de la modelele oferite de marii scriitori din trecut sau de contemporani ; subsuma­rea acestui concept aceluia mai larg de „patriotism“ ; disocierea de patriotismul „de cuvinte“, demagogic și ocazional, lipsit de valoare și mesaj) 9. Dispoziția generalizată : dispoziția de a acționa constant și efi­cient, în funcție de valorile însușite, etice sau estetice (dorința de a fi mai bun, mai drept, mai cinstit, mai îngrijit, în înfățișare, în vestimentație și compor­tament, de a acționa în raport cu interesele societății, ale patriei și ale poporului). 10. Integrarea și înglobarea firească, completă și armonioasă, a tuturor cunoștin­țelor, conceptelor, ideilor, teoriilor deprinderilor do­­bîndite prin intermediul literaturii in concepția gene­rală despre lume și viață. La acest ultim nivel, literatura devine o componentă existențială, de neînlocuit, un argument al participării omului la marile cicluri ale civilizației. Din obiect al educației, omul devine subiectul propriei sale deveniri și împliniri. Doru SCARLATESCU Nutzi ACONTZ: „Peisaj“ mm * у [UNK] [UNK]й s­t

Next