Cronica, 1983 (Anul 18, nr. 1-52)
1983-10-14 / nr. 41
Ч t ч ■ULMITE CA „ASTRA SI ВI и Г [UNK]«Ыа [UNK]! «Iii» liste țările. un ibț) ? Septemmal politic-social-cultural editat de Comitetul județean pentru cultură și educație socialistă Iași, anul XVIII, rat. 41 (924), 14 octombrie 1983, 12 pagini, 3 lei Progres, civilizație, pace O expresie elocventă a ceea ce reprezintă economia de astăzi a României socialiste, a amplelor programe inițiate de secretarul general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, este și actuala ediție a Tîrgului internațional București, cunoscut ca unul din tîrgurile economice cu tradiție și consacrat prin amploare și rezonanța sa pe toate meridianele. Importantă manifestare economică și comercială, acesta s-a constituit intr-o convingătoare ilustrare a potențialului creator de care dispune țara noastră în prezent, a forței și dinamismului industriei românești, a puternicei dezvoltări a întregii economii naționale pe calea progresului tehnic și modernizării în toate domeniile. S-a evidențiat, și cu acest prilej, capacitatea deosebită a economiei românești de a realiza produse de înaltă tehnicitate și performanță, cu un grad superior de competitivitate, posibilitățile în continuă creștere ale țării noastre de a participa la diviziunea internațională a muncii, la intensificarea schimburilor comerciale și cooperării economice și tehnico, științifice pe plan internațional. Totodată, acest eveniment are și o profundă semnificație politică, România socialistă exprimîndu-și pe această cale dorința de colaborare cu toate statele lumii, indiferent de sistemul lor social și politic, voința fermă de a-și aduce oricînd contribuția la consolidarea înțelegerii și păcii în lume. In spiritul acestor înalte idealuri ale prieteniei, colaborării și păcii se definește și noul dialog româno-bulgar la cel mai înalt nivel, prilejuit de vizita de prietenie pe care — la invitația tovarășului Nicolae Ceaușescu, președintele Republicii Socialiste România — a întreprins-o în țara noastră tovarășul Todor Jivkov, președintele Consiliului de Stat al Republicii Populare Bulgaria. Eveniment politic major, convorbirile de la București au evidențiat pregnant dorința celor două țări și popoare de a-și extinde și diversifica legăturile de prietenie și bună vecinătate, de colaborare și conlucrare pe cele mai diverse planuri ale construcției socialiste, precum și în domeniul vieții internaționale, în lupta pentru progres, destindere și pace. De o înaltă apreciere se bucură rezultatele acestei colaborări în domeniile economic și tehnico-științific, domenii care oferă noi posibilități și direcții de conlucrare. O atenție deosebită în cadrul convorbirilor a fost acordată problemelor vieții internaționale, analizei situației actuale existente în lume, marilor probleme cu care se confruntă omenirea și necesității soluționării acestora pe cale pașnică. S-a subliniat, în context, îngrijorarea profundă pe care o provoacă proiectele de amplasare a unor noi rachete nucleare pe continentul european și cerința imperioasă de a se face totul pentru a se ajunge cît mai grabnic la o înțelegere în cadrul negocierilor de la Geneva, în vederea realizării echilibrului la niveluri cît mai joase ale înarmărilor, pînă la eliberarea continentului european de orice fel de arme nucleare. Convorbirile au dat expresie hotărîrii celor două țări și popoare de a acționa ferm pentru întărirea conlucrării cu toate țările socialiste, cu toate forțele progresiste, democratice și iubitoare de pace, spre a-și aduce și în viitor contribuția lor activă la preîntîmpinarea războiului nuclear, la adoptarea unor măsuri eficiente de dezarmare, la întărirea păcii și securității în lume. Nobilele idealuri de pace, progres și civilizație înseamnă pentru România socialistă valori fundamentale de realizarea cărora depinde însăși soarta planetei. Așa cum s-a subliniat la Ședința Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din 11 octombrie, țara noastră, în spiritul orientărilor stabilite de președintele Republicii, tovarășul Nicolae Ceaușescu, este hotărîtă să participe activ la pregătirea și desfășurarea Conferinței pentru încredere și dezarmare pe continent, precum și la celelalte acțiuni convenite în documentul final al Reuniunii de la Madrid, pentru edificarea unei Europe unite, fără arme nucleare, o zonă a păcii și colaborării. Pretutindeni în țară sînt consemnate fapte ale muncii și hărniciei. In cadrul întîlnirilor tovarășului Nicolae Ceaușescu cu lucrătorii de pe ogoare se evidențiază faptul că printr-o muncă bine organizată, cu participarea tuturor lucrătorilor de la sate, recoltarea și însămînțările vor fi încheiate la timp. Sînt fapte ce demonstrează voința oamenilor muncii de a înscrie noi realizări pe planul economiei naționale, noi contribuții la afirmarea progresului și civilizației. CRONICA Adrian PODOLEANU : „Peisaj cu bărci“ Cultură și spirit mioritic Din perspectiva rolului modelator ale permanențelor etno-psihologice, păstrează interes, între altele, și problematica semnificației cultural-filosofice a mioritismului, deși s-au produs atîtea lămuritoare luări de poziție față de acuzata atitudine de resemnare întruchipată de păstorul Mioriței și atribuită, nenuanțat, poporului român însuși. Admițînd, dincolo de chestiunea privind geneza poemei, emergența și dominația planului cosmicontologic în discursul mioritic, ne dăm seama că procesul de pasivitate făcut păstorului a fost nefondat, întrucît, așa cum s-a înțeles pînă la urmă din disputele purtate, Miorița vădește mai ales acea ipostază a sufletului poporului constînd în sentimentul eternității exprimat prin aspirația dăinuirii colective. Seninătatea, redusă superficial la renunțare și indiferență, cuprinde în fapt speranța dăinuirii. Vladimir Streinu, subtil interpret al semnificației filosofice a Mioriței, consemna că testamentul păstorului, „încredințat cui năzdrăvane, nu e altceva decît voința de a-și muta habitatul cosmic, mediul și ordinea de viață a spiței, dincolo de limita efemerității lui. Liniștea de cuget a românului, nealarmarea la accidente, încrederea și rudenia cu realitățile veșnice sau numai cu simbolurile ideii de veșnicie [. . .] reprezintă cea dinții constantă a specificității de simțire carpatodunărene“ (Constante spirituale românești, în vol. Aesthesis carpato-dunărean, Edit. Minerva, 1981, p. 266). Dorul nesfîrșirii, seninătatea de un lirism tragic în fața morții înțeleasă ca un deznodămînt (continuare în pag. 2) loan HUMA Muzica și orizontul spiritual al omului de astăzi Indisolubil legat de om, progresul multilateral al societății noastre presupune, implicit, sporirea preocupărilor față de o virtuțile formative ale Desigur, astăzi, mai mult artei, ca oricînd, avem nevoie de specialiști cu o înaltă calificare intr-un domeniu sau altul de muncă. Specialiști a căror activitate, depășind spiritul artizanal, este dominată de o permanentă acțiune de autoperfecționare ceea ce presupune, obligatoriu, însușirea unor noi cunoștințe și deprinderi, totodată, preocupări și raporturi profesionale, morale și politice mai bogate. In plus, din cele mai vechi timpuri omul a muncit și a creat nu numai îmboldit de nevoi, ci și „pe măsura frumosului“. Nu mai este un secret faptul că perfecționarea construcției sociale, politice, economice este tot mai mult condiționată de calitatea omului. Cu alte cuvinte, mai binele prezentului și viitorului societății noastre este posibil numai în măsura în care oamenii se vor dezvolta armonios, învățînd să realizeze un constant echilibru între munca fizică și cea intelectuală, între intuiție și inteligență, între specializarea accentuată și orizontul spiritual pluridimensional. In acest sens, muzica a fost și rămîne o coordonată spirituală de primă importanță, a cărei contribuție la creșterea sensibilității și a puterii de judecată a omului, la afirmarea spiritului de ordine și a interesului pentru frumos este o certitudine. Nu greșesc dacă, parafrazînd afirmația unui mare pictor francez din secolul nostru, voi spune că o lume fără muzică ar fi ca o pictură fără culoare. Intr-adevăr, nu-mi pot imagina condiția existenței umane în absența muzicii, mai ales în acest secol dominat de instrumente și aparate electroacustice tot mai perfecționate. Ar fi ca o existență artificială care, treptat, ne-ar conduce spre tăcere sau spre domnia obositoare a zgomotului. Ca o posibilă consecință, să ne imaginăm condiția intelectuală a unui om care nu iubește cîntecul și nu a cîntat niciodată. In primul rînd, limba, instrumentul gîndirii sale, este inexpresivă, lineară, fiind lipsită de acea elocvență a intonației care ne ajută să fim convingători în relațiile cu semenii noștri. Fără îndoială, nu este necesar ca, în condiții obișnuite, să vorbim cu debitul artistic al lui George Călinescu și nici cu sfătoșenia molcom-îngînată a lui Mihail Sadoveanu. Dar de aici la vorbirea seacă, nemuzicală este o mare distanță, din nefericire favorabilă procesului de sărăcire a expresivității graiului vorbit. Frumusețea și plasticitatea limbii unui popor este determinată nu numai de conținutul ideatic al cuvintelor și al construcțiilor sintactice, ci și de „muzica“ vorbirii, adică de intonația cu care sînt subliniate, „colorate“ sensurile ideilor. în al doilea rînd, cîntecul, muzica în general nu reprezintă doar un mijloc de comunicare comparabil cu limba și cu rol important în configurarea expresivă a acesteia, ci mai înseamnă și altceva : în nevoia noastră de ordine și logică, discursul muzical ne apare ca o perfectă modalitate de organizare și echilibrare a universului emoțional, sau de potențare a lui, cu importante — radicale, uneori — consecințe atitudinale. Minu- Mihail COZMEI (continuare în pag. 3) Spiritul revoluționar în teorie și practică Procesul educației materialist-științifice 9 Э Formarea și dezvoltarea conștiinței socialiste — ce integrează organic concepția materialistă despre lume bazată pe datele științei și ale practicii sociale — este un proces necesar, logică al edificării societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintării României spre comunism, un proces complex și de durată. In urma amplei analize întreprinse asupra istoriei reale și a istoriei culturii în general, a culturii moderne în special —filosofia germană, socialismul francez, economia politică engleză —, Marx și Engels au descoperit că lumea nu se explică prin conștiința sau reprezentările pe care omul le are despre el însuși, ci prin relațiile materiale ale vieții. Descoperire epocală întrucît pentru mulți dintre gînditorii moderni nu conștiința aparținea omului, ci omul aparținea conștiinței. Dintr-un predicat al omului, conștiința devenea un subiect cu puteri legiuitoare și astfel istoria societății omenești în totalitatea ei era considerată ca dependentă de conștiință. Concepția materialistă despre lume afirmă caracterul secundar al conștiinței nu în sens axiologic, ci în sens ontologic. Nu se neagă, deci, importanța gîndirii și a valorilor spirituale, ci doar ipostazierea acestora, transformarea lor în entități de sine stătătoare, în esențe necondiționate de natură, de om, de viața socială. Recunoscînd rolul spiritului în transformarea revoluționară a realității, materialismul dialectic și istoric desființează, totodată, vechea imagine denaturată, răsturnată, despre spirit ca factor prim și determinant al materiei, atît de asemănătoare cu reprezentarea religioasă, unde fiecare obiect are o cauză fenomenală, dar lumea în general ar avea o cauză transcendentă. Ex(continuare în pag. 2) Ștefan CELMARE Deltă Cît de acasă se simte Adrian Podoleanu în ambianța cu lumină difuză, somnolînd între ape și aluzii de pămînt, sub un cer fără anotimp și fără zenit, cu vegetație încremenită într-o așteptare mocnită, ne-o dovedește selecția „Peisaj în deltă“ de la Muzeul de artă din Iași, pe care mi-aș permite s-o consider o monogramă a semnăturii sale, adică chintesența identității artistice. Aceasta, fiindcă Podoleanu respiră și pictează în ritmul atît de intempestiv al deltei, cu organe perfide sub aparenta-i placiditate și cu orgoliul veșniciei disimulat în voit modestele efemere așezări omenești. Printr-un efort întreținut de renunțări repetate, Adrian Podoleanu a ajuns la asceza griurilor care să sugereze (atât doar) culorile dizolvate în fluiditatea suverană a orizontului fără început și fără sfirșit. E atîta contopire de ritm și de sensibilitate retiniană încît dacă ar fi să se autoportretizeze pierdut undeva, în morfologia cadrului, după procedeul lui Rembrandt, Podoleanu ar prefera să se regăsească în cea mai umilă și solitară salcie îngenuncheată pe oglinda fără reflexe a apelor grele de aluviuni. E o lume în care lumina vine de undeva și de nicăieri, perlînd culorile într-un mod unic. Adrian Podoleanu a învățat discreția curgerii grațioase, uneori sub aburi de legendă, alteori într-un ceremonial de uriașă forță îndărătnică, de la aceste ape care duc cu ele vegetație și așezări omenești pe rădăcini de plaur, odată cu cerul devenit și el o deltă răsturnată. Tot ce pictează acest iscusit meșter al șoaptei tandre și al zîmbetului înțelept, fie oameni, fie flori, e trecut prin patosul nerostit al forței conștiente că naște o anumită lume. Adrian Podoleanu e modest doar aparent, atît cît iese deasupra griurilor îngălbenite de așteptare, în partea doar ghicită sub ape, e orgolios și încăpățînat pentru rezista și a triumfa asupra viitorilor. întreaga lui picatură e aceea a unui om al deltei, chiar dacă nu are lotca legată de șevalet și nici pagne în loc de pensulă. Aurel LEON