Curentul, ianuarie 1928 (Anul 1, Nr. 1-21)
1928-01-14 / nr. 4
1 / Iar alegeri .e ' ——....... . . .■ 'Se fac pregătiri pentru Februarie. Cele două oști, ale guvernului si ale opoziției, se vor afla față înată, la alegerile comunale. S’au fi tocmit bătăușii. Se și scumptează victoriile. Lucraturile guvernuui, după o sacră tradiție, nu vor creța nimic. Căci rezultatul alegerilor va însemna o decisivă indicație, de care va trebui să țină neapărat socoteală și cugetul tricefalei Regente. Niciodată liberalul care se cinstește pre el, n'a lăsat să i se smulgă osul din ghiare decât după ce i-a săcătuit măduva. Cum nu s’ar îndârji oare acum cu deosebire, când deabia ș’au deslegat băerile Proaspătului buget, când se pun a cale împrumuturi, de la care dacă nu curge măcar picură și când deabia sau deslegat băerile Vintilă Brătianu, turtit de sarcina șefiei prea grele pentru umerii săi ghițopopiști, e cuprins de suspecte accese de prodigalitate ? Bătălia va fi așadar crâncenă. "Alcătuirile județene s’au așternut la lucru, cu zor. D. Ministru a treburilor dinlăuntru, cu uscatele sale degete prelungi de spRer, care știu să ucidă fără să lase urme de sânge, prepară singur leacul cel magic menit să înzdrăvenească gospodăria Țării. Iar cum în leacurile cele mai eficace, se fierbe și drojdia celor mai înveninate buruieni, veți ști să descoperiți dumneavoastră singuri, lectori, în inocentele și fățarnicile circulări, doza indispensabila de perfidie. Domnul I. G. Duca, e doar un maestru al acestei specific liberale ipocrizii: Alegeri libere, neîmpiedecatet expresie a voinței poporului, glasa tării și alte asemenea baliverne, superb proclamate la Yost în ordine circulare pentru Prefecți și pentru narcotizarea opiniei publice — pentru ca paralel cu aceste prea nobile și avântate profesiuni de credință, în consfătuirile confidențiale cu aceiași prefecți să ordone și 08 absolve dinainte, cele mai ticăloase și mai sfruntate acte de banditism. Deocamdată, guvernul și-a pregătit o explicație, manta de vremea rea. Listele cetățenești—interesul pur local și gospodăresc al acestor alegeri. E o tentativă de mistificare, cusută cu ată albă , dar liberalii nu și-au uzat niciodată meningea să descopere praful de pușcă. In crepusculul trecutei guvernări liberale, rezultatul alegerilor comunale și județene, ca și rezultatul alegerilor la. Camerile agricole, n’au dat oare acelaș avertisment politic ? Liberalii făcând pe proștii (căci orice prost se crede obligat să-l facă mai pe prostul)" strigau sus și tare, că aceste rezultate îi lasă indiferenți ; era doar chestiune de gospodărie și țara votând cu alți, a rămas totuși cu ei. Camuflarea va mai fi încercată încă odată. S-a și slobozit ucaz în acest sens. In multe comune, dacă nu în cele mai multe, listele guvernului vor fi prezintate cu eticheta cetățenească. Dacă se întâmplă de cad .— ați căzut cetățenii. Guvernului nu-i va face nici cald nici rece. Cel puțin așa va scrie „Viitorul”. Dacă se întâmplă de reușesc, o simplă paranteză: lista cetățenească — (național-liberală), va trece încă o victorie glorioasă la celelalte glorioase succese liberale idee acelăș calibru. E simplu ca o socoteală de tâmpit. Dar lăsând laonare se netrebuncea și semnificațiile acestei contabilități electorale, să ne amintim ce'-a făcut politica din gospodăria comunelor și ce-ar trebui să aducă asemenea alegeri. Nu există o imagină mai revoltătoare, a tembelismului, a anarhiei, a neprevederei și a potlogăriei, ca acea oferită de gospodăria unei comuni oricare, rurale ori urbane, din România cea mare și lată. Orașele pot de balcanism. Chiar acele mândre municipii ale Ardealului, unde ne minunam de buna orânduială, de curățenie și de tradiția civică au fost aduse astăzi la chipul și asemănarea noastră. Satele . Bieții oameni de treabă, înebuniți de politică, înșelați de demagogie sau terorizați de organele centrale ale administrației, trăesc învrăjbiți, au pierdut noțiunea interselor solidare, nu știu să-și mai apere un drept concret și să-și creeze un bun al lor, să-și chibzuiască avutul comunei lor, să-și dureze gospodăria limitatei lor patrii. Despărțiți în tabere crâncen vrăjmașe, își sparg capul pentru d. Vintilă Brătianu sau d. Mihalache în vreme ce biserica se părăgineșste, în școală plouă, primăria cu șandrama și bârnele putrede ale podurilor se sfarmă sub roțile tarelor. Aceste binecuvântate stări, le-a dus politica la sate. Abrutizare și ruinare , procopseală și dușmănie iar lupta alegerilor comunale, nu 1e pregătește cu atâta risipă de muniții, decât pentru a împământeni mai adânc, o destrăbălare de sus în jos, despre care ni s’a dus duhul mai departe încă de unde a ajuns vestea despre loialitatea, nobilă și austeră a d-lui I. G. Duca. Cezar Petrescu Moștenitorul prezumtiv Lupta între tineri și bătrâni, în politică, o găsim firească și foarte necesară. La vremuri noi oameni noi, zicea Mihail Kogălniceanu. Și lozinca lui niciodată nu fost mai actuală ca în vremea noastră de probleme vaste și noi care nu mai încap în formula îngustă și ruginită a mentalității antebelice. Situația tulbure a țării, cu atmosfera înveninată și problemele morfolite în gingiile brătienești, se datoresc în mare parte acestei mentalități ruginite ce supraviețuește silnic și anacronic. Ion I. C. Brătianu, care a tiranizat o viață întreagă, a închis ochii doborât de evenimente. Tinerii liberali din Iași, încleștați în luptă intestină cu bătrânii liberali din Iași, au ridicat steagul biruitor prin d. George Brătianu. Indiferent de culoare politică, unii au privit cu simpatie biruința locală asupra vechiturii politice. Era în ea o antrenantă sugestie de primeneala. D. George Brătianu, nepotul statuii și fiul fostului Țar de la Florica era, prin tinerețe și decență, susceptibil de speranțe. D. N. Iorga însuși, măgulit că l-a avut elev la istorie și l-a pomănnit, după un doctorat de circumstanță trecut în Cernăuți, profesor fără nici o dificultate la Universitatea din Iași, s-a închinat cu prilejul proaspetei șefii politice câteva articole extrem de elogioase. Din spuma lor generoasă, D. George Brătianu apărea tânăr imaculat, inteligență strălucită și savant cu niște opere teribile. Nu ve-am demontat că un tânăr cu zeci de mii din această țară e dilatat enorm de lentila capricioasă a d-lui N. Iorga. Dar avem dreptul să zâmbim de abilitatea ereditară cu care d. George Brătianu își pregătea atmosfera. Și la instalarea noului șef al liberalilor ieșeni, ne-am adus aminte de declarațiile sale din ziua când a devenit profesor universitar, înregistrate de toată presa cu unanimă satisfacție. d. George Brătianu, fiul președintelui de consiliu Ion I. C. Brătianu, a declarat că niciodată nu va face politică, ci, om de studii, se va dedica exclusiv științei. Alegerea politică de la Iași spulberă dintrodată aplaudata virtute de acum doi-trei ani. D. George Brătianu e șef și se conformează. Ziarele îi înregistrează activitatea : a foit neapărat ca prefect de poliție în Iași să fie numit un colonel de jandarmi. Colonelul a refuzat confuzia de puteri în stat. Un prim pas surprinzător din partea d-lui George Brătianu și o lecție strălucită de unde nu te așteptai. Dar unde e mentalitatea nouă a tineretului liberal când junele Brătianu debutează prin aceeași confuzie de puteri ce caracterizează regimul tatălui? Ereditatea se dovedește forte, chiar în pofida unui om, de mare bunăvoință ca d. N. Iorga. Radu Miroslav T / A fost o explicabilă surpriză mutarea d-lui Filodor de la Praga la Belgrad. Inițiații geografiei centrelor importante ale politicei internaționale poate vor fi înclinați să socotească Belgradul un mai important punct de observației al politicei noastre externe. La Belgrad se tratează baza de înțelegere a politicei în Balcani Italo-iugoslavă. NEGLIJENȚA CONDAMNABILA Dar nu aceste considerente, căci tot atât de important post de observație e și Praga. Se știe justificata importantă pe care o acordă d. N. Titulescu procesului optanzilor în care — pe bună dreptate — nu vede altceva decât o introducere la modificarea tratatului dela Trianon. Or, aceeaș problema a optanților se pune și pentru Praga: problema optanților germani. D. Filodor plecat într’un concediu de 45 de zile la Paris înainte de întoarcerea la Praga s’a oprit să facă o vizită și ministrului de externe. Vizitei a premers o scrisoare în care d. Filodor aducea între altele la cunoștința d-lui N. Titulescu anumite informații îndeosebi de prețioase privitoare la opt anți, informații date de secretarul general al d-lui Beneș, ministrul de externe Cehoslovac. Deci trecuseră bă de zile de la data când i se dăduse acele informații d-lui Filodor, fără ca fostul nostru ministru la Praga să se simtă obligat să le comunice ministerului nostru de externe. Ceva mai mult, cu un aer de suficientă indiferență d, Filodor adaugă spre descărcare a întârzierii, că fiind la Paris a comunicat aceste informații colegului său Diamandi. LA BELGRAD NU TREBUE SA RAMANA D. N. Titulescu s’a mulțumit să’l admonesteze cu un vehement curs de îndatoririle diplomatice și să-l mute disciplinar dela Praga la Belgrad. Firește o greșală, o gravă greșală promovată de o vinovată și excesivă indulgentă, d. Filodor dovedit suficient de ușuratec în răspunderea funcției sale trebuia rechemat în minister nu mutat într’un post de importanță strategică în politica noastră externă, post diplomatic cum este Belgradul pe care ultimile evenimente îl situiază în deosebi pentru politica noastră externă. Indulgenta excesiva a d-lui N. Titulescu se poate prea bine să o plătească tara. Diletantism diplomatic Mutarea d-lui Filodor de la Praga la Belgrad și tălmăcirea mutării A fost un moment de intensă emoție atunci când majoritatea liberală s’a raliat la cererea de anchetă parlamentară a contractelor de furnituri ale ministerului de sănătate, anchetă propusă de național - țărăniști. Va săzîcă deputații majorității liberale, scoși prin scamatorie de d. I. G. Duca aleși ai națiunii din nrne măsluite, nu sunt doar mâini votătoare, nu sunt doar guri urlătoare, gândesc, au o conștiință ce poate sluji de resort al unei revolte morale. Și în ziua aceia mi s’au părut alții, chiar laconcii oratori ai întreruperii în ..nn” „ăă”, „la Moscova, la Budapesta”, chiar față de unii din ei care-și păstrau obiceiul de a se scobi în nas cu degetul (acasă în libertate nările sunt înlocuite de degetele picioarelor) am simțit necesitatea unei largi îngăduinți. O fi slugarnică^ majoritatea dar oricum tot nu i s’a anesteziat sensibilitatea morală, are încă suficientă onestitate nu numai de a se revolta dar de a căuta vinovații și a cere aprig sancțiunile. Cine nu a crezut în accentul de sinceră, de curată isbucnție a unei sensibilități morale ultragiate, accent ce dădea o deosebită semnificație ralierii majorităților liberale la cererea de anchetă propusă de național-țărăniști ? pt Toți am fost înșelat și — pentru desăvârșirea farsei — se poate ca și o bună parte dintre majoritarii de onestă credință! Revolta ideală a majorităților, dorința impetuoasă de a se stabili răspunderile în privnța contractelor de furnituri ale ministerului sănătății, are o tălmăcire, formează un interesant capitol de tartifism parlamentar, fiind o isbutită inducere în eroare a noastră a tuturor. Se îndrepta cu atâta pornire atenția Camerii asupra contractelor cu furnituri sanitare pentru a se ocoli o afacere cu mult mai mare, o furnitură similari în proporții cu mult mai mari decât furnitura de forcepsuri și siringi. Nu s’au revoltat de contractele încheiate de ministerul sănătății publice, nu s’au mâniat de banul jefuit al contribuabilului jupuit de fisc, ci au parodiat ca o rafinată, ca o perversă inteligență, o revoltă a conștințit spre a împiedica o atentă examinare a unei afaceri cu mult mai scandaloasă și ca proporție a sumei și ca nerușinare a condițiilor contractuale: afacerea Wolf încheiată de târfa trotuarului politic Tancred. In baza planului Dawes și România avea drepturi la reparații. S’a încercat să se aranjeze afacerea Wolf (50 milioane mărci aur adică aproape 2 miliarde de lei), furnitura de material de cale ferată cu 50 la sută mai scump decât prețul mondial și pentru că jefuirea statului nu era complectă, materialul mai era și fel vechi sub guvernul Averescu. Cretinul alambic de fecale — generalul Văleanu — se aviza cumplit cuprins de o frenetică pasiune ceferisto-înriitoare. Imaginați-vă spertul ce se putea lua la 2 miliarde și cum se va fi proectat în — ca să zicem așa — hămeșita imaginație a bolobocelului de fecale zis și generalul Văleanu ! Dar — spre norocul țării — d. general Averescu s’a opus atunci la omologarea contractului Wolf. Odată cu schimbarea guvernului afacerea furniturii cu fer vechio și 30 la sută veste prețul mondial, a încăput nei mâini sigure de expert, pe mâini vrednice de samsariI bănuiți — pe bună dreptate — e Tancred, simbolul nerușinării speriate, marele maestru al Șunsărilor, marele preot al religei tuturor îmbogățiților pe seama unui stat fără apărare, lăsat pradă haltei turbate, ferocen zișilor specialiști în contracte de furnituri. Ați auzit să îi intrat contractul de furnitură Wolf, contract în valoare de aproape două miarde lei, în obiectivul anchetei parlamentare ? Ce înseamnă siringile și forcepsurile cuviosului părinte Lupaș, față de materialul presupus bun pentru căile ferate ale tuturor deraerilor ? Și totuși vastă, o masivă tăcere învățue marea excrocherie a târfei trotoanului politic Tancred, marea jăfuire a statului celui mai nevoiaș contribuabil. Se poate ca spre consolarea portofoliului refuzat, d.^ Vintilă Brătianu cu ciudata slăbiciune pentru Tancred să-i fi omologat contractul Wolf. Știți ca să nu scâncească drăguțul, scumpul Tancretei, care este sfâșietor de trist pentru poziția lui politică. Anchetă parlamentară ? Da, dar o anchetă totală care să pună în întregime problema contractelor încheiate pe baza sumei ce se cuvine statului român conform planului Dawes. Și invităm la dans târfa Tancred. Un dans furios al indignării noastre, un dans frenetic al desgustului nostru, un dans ce nu poate avea alt final decât cel avut ca predecesorul Tancretiu a lui, dansul cu Alecu Porea . Este vorba, de un stat împovărat, pe care s’a așezat cu o ventuză apocaliptică vietatea desgustătoare a ștearfei Tancred, stegar al prostituției liberale. Invitația la dans a târfei Tancred am făcut-o. Vom preciza figurile dansului expunând afacerea Wolf. Pamfil Șeicaru Târff. Invitația la dans a târfei t In fata crimei maghiare Trebuie să constatăm o tristă realitate: guvernul român n’a știut să folosească îndestulător revolta lumii împotriva ultimului delict de drept comun european săvârșit de guvernul lui Horty. Ca și în chestia falsificatorilor de monedă de acum doi ani, politica noastră tembelă se irosește în discuții distrate și nu «diplomație» de înregistrări. Așa s’a explicat cum, un an după monstruozitatea numitelor falsificări — ce-ar fi scos orice Stat din harta considerării europene — delicvenții de Stat de la Budapesta și-au putut purta insolența înaintea apărărilor noastre desperate. Se întâmplă la fel și azi Ungaria e prinsă din nou într’un flagrant delict de ruse europenie și de crimă săvârșită dar neisbutită. Prilej mai bun pentru a fixa definitiv atenția Europei asupra cuibului de catastrofă ce se păsterază surprizei generale între hotarele lui Horty, nu exista. Indignarea universului civilizat și grijuliu în paza păcii celei mai șubrede și mai tragic cucerite, se cădea să fie condensată de către o inteligentă politică românească și aplicată ca un sigiliu definitiv pe coșciugul moral al Ungariei asasine. imaginați-vă ce-ar fi făcut fortfa de propăvăduire calomnioasă din laboratoarele Budapestei față de o eroare similară a guvernului nostru! Amintiți-vă — și, doar, faptul e încă în putința aprecierilor noastre actuale — ce meșteșugit și cu ce câștig împotrivă-ne au exploatat oamenii lui Horty, înaintea Europei, ticăloșia și tâmpenia de la Oradia Mare. Și iată, la câteva zile după ce lumea întreagă era asmuțită, cu atâta harnic vicleșug împotrivă-ne — iată prinsă Ungaria acuzatoare — prinsă material — în cea mai murdară acțiune de premeditare a crimei . Ce prostește, ce redibari, ce ridicol înțelege debila noastră diplomație să se folosească de împrejurare, firește, nu pentru a se răsbuna ci pentru a cere civilizației amenințate toată colaborarea morală și materială a pericolului de netăgăduit. Am fost — suntem — slabi, penibil de slabi. Să înțelegem pricinile. Ministrul nostru de externe e convalescent și nevoit să fie liniștit, departe de țară și de lume. Locțiitorul său, d. Duca, oricât de bimiliar i-ar fi oficiul de la Capul Podului, e covârșit de necesitățile înfrigurate ale departamentului său curent și de ambiția de a tutela fără contenire șefia minoră a d-lui Vintilă Brătianu. Așa că se poate spune net, n’avem, într’un moment decisiv, politica externă ce ni se cere de către existența noastră națională. Ungaria asasină va scăpa tot atât de lesne ca și Ungaria falsificatoare. Are destul timp ca până în Martie să-și ajusteze obrăznicia șifonată o clipă pentru ca în fața Ligii Națiunilor să ne dea din nou de lucru... E o lipsă de la datorie cu care România păcătuiește nu numai împotriva intereselor ei ci împotriva păcii generale. Fiindcă depozitarii de catastrofă de la Budapesta sunt, prin crima ce pun la cale, aliații cei mai activi ai bolșevismului moscovit, nimic nu poate servi mai deplin planurile Internaționalei a IlI-a decât preparatorii sârguincioși ai oricărui răsboiu viitor. E un adevăr elementar. Și e* temeiul unei acțiuni diplomatice pe care dregătorii noștri autorizați o pierd din vedere fiincă patriotismul și se consumă integral în efortul de a rămâne neapărat la putere ! Ravalllac National*târăniș tii „este de vini Cer mu tartare cititorului. Demicordul rebel între subiectul și prea diastul titlului nu ne aparține. E cașeul personal al d-lui Vintilă Brătianu. Căci acuzația ca și bazaconiile sintactice, de la Vintilă cel negru pornesc. De opt ani, vistiernicul cu apuncături solitare, deprins să se în* destuleze prin sine însuși, împotriva logicei, împotriva specialiștilor, împotriva experiențelor încercate de alții, s’a încleștat cu mâinele de torțile haznalei deșertate de galbeni, strigând că el n’are nevoie de împrumut, nare nevoie de prietenia nimănui, de ajutorul nimănuui , iar țara ca și el, trebuie să trăiască prin sine însuși și să se istovească pe mână proprie. Când după opt ani, credința a început să i se clatine și cedând inexorabilei realități, a prins să trimită mehenghi ecletori pentru a sonda posibilitățile unui împrumut, firește toți s’au izbit de refuzul unanim, mai mult sau mai puțin politicos formulat. Căci înaintea celui mai repede la picior curier, s’a aflat la fața locului, de mult instalat faima dea urâtă a urâtului .Vintilă. Toate declamitîte care xenofobe, toate teoriile sale constipato-financiare, îl făcuseră de mult cunoscut ca un cal breaz. Și finanța străină, știind cu cine are de a face, n’a putut crede în miracolul unei sincere și definitive convertiri. Deci, id. Victor Antonescu s'a întors din pelerinagiu, cu coada fracului între picioare. Cine este de vină? —* Național-țărăniștii este de vină lasmuță d. Vintilă Brătianu prin coloanele „Viitorului". Național-țărăniștii este de vină, că toată politica noastră financiaro-economică, de opt ani încoace e ilustrația celei mai stupide incomprehensiuni a marelui ritm în care se desfășură economia și finanța mondială . .. național-țărăniștii este de vină că am scandalizat Europa cu tulburările din Oradia; ei este de vină că avem reputația de borfași; ei este de vină probabil de toate fraudele, de furtul de urne al alegerilor, de scumpirea pâinei și de anarhia administrației; el este de cină t Ceea ce nu se spune din chestia închisă și tot el este de cină că d. Vintilă Brătianu nu e nici frumos ca Adonis și nici deștept ca Socrate, sau măcar viceversa. “ — Domnului Vintilă Brătianu, nu rămâne altă vină decât că e ești cum ta făcut Dumnezeu. Ion Dario Charles I Perjuy de ION DIMITRESCU Etoile du matin, inaccessible i " *, • reine: Void que nous montons vers voire illustre cour, Et void le plateau de notre pauvre amour, Et votci Vocénn de notre immense peine. Vous nous voyez marcher sur cette route droite Tout poudreux, tout crotté, la pluie entre les dents. Sur ce large éoentail ouoert â tous les vents La route nationale, est notre porte étroite... Potolit și așezat ca apa râului oara, în care-și oglindise anii copilăriei, — astfel curge versul inspirat al lui Péguy, în „Presentation de la Beauce a Notre- Dame de Chartres”, catedrala spre care pornea în fiecare an, descult, cucernicul cântăreț al Jeannei d’Arc. La noi, Péguy este aproape necunoscut. Astăzi însă, când pioasa dragoste a celor de la „Nouvelle Revue Francaise" ne dăruiește o jerbă din strofele lui, * este prețioasă și pentru noi cunoașterea aceluia pe care frații Tharaud, într’o carte de generoasă aducere aminte, l-au numit „Notre eher Péguy”(*). Și, — mai întâi, de ce atâtea rânduri despre un om a cărui viața a fost pentru mulți o încâlcită rețea de contradicții ? Charles Péguy a murit în războiul trecut, în fruntea soldaților săi pe cari îi urnise la asalt... Și tot în frunte, și în plină viață l-a pironit glonțul de mitralieră care l-a așternut pe pământul căruia îi închinase vlaga lui nesecată. A murit soldat : chipul cum a murit ne pare atât de esențial, încât în clipa când începem să-i comentăm opera începem cu descrierea morții 1) Charles Péguy: Morceaux choisis (Poésie) i voi. N. R. F. 2) Jerome et Jean Tharaud: Notre eher Peguy. 2 voi. lui. Fiindcă moartea lui Péguy, pe care un articol neuitat al lui Barrès a vestit-o Franței, se integrează în opera lui ca un fronton într’o friză. Viața lui Péguy este, în miniatură, viața întregii generații franceze de la sfârșitul veacului trecut, generație pornită de la negație, — generație desorientată și care se caută... Péguy, crescut cu această generație, a visat să fie el icoana ei, — să fie tipul Răsvrătitului. Și totuși se născuse la Orléans dintr’o familie de țărani, își închipuia că și-a pierdut credința, și dragostea de datină. Câteva dialoguri socialiste, tipărite într’o librărie proprie, înjghebată cu trudă... Și pe urmă întemeiază revista sa celebră „Les Cahiers”, în care li era dat să reveleze pe frații Tharaud, Francois Porché, Pierre Mille, Daniel Halévy, Julien Benda, Suares, și pe Romain Rolland, care publică în ele „Viața lui Beethoven” și „Jean-Cristophe”. Georges Sorel, desgustat de socialism, descoperea în paginile revistei sindicalismul. Până pe la 1903, „Caietele” lui Péguy sunt hotărît revoluționare... Dar și până acum, accente de hotărîtă nobleță respiră în ele. Și deodată, la începutul lui 1905, Péguy se schimbă. A frânat, și s-a scrutat pe sine , la 6 ianuarie, și la porunca lui Wilhelm II, ministrul de externe al Franței, istețul Delcassé, a demisionat plângând... Tanger... Franța se surpă, ca sub Carol al șaselea... Dar ca fecioara din Domrémy pe care o cântase versul lui inspirat, Péguy a auzit șoaptele osemintelor înnaintașilor. Chemarea gliei răscolite de banii lui.„ Péguy se regăsește creștin și iubitor de neam, Péguy se transfigurează, schimbându-se în el însuși. In el însuși, căci și mai înainte, în clipele când invectiva lui plescăia pe obrajii „societății” execrate, Péguy făcuse fără să știe tot tradiționalism. Ceeace- l exasperase, în „societatea modernă”, nu fusese atât neconformarea cu vaga sa detzină socialistă, cât tainica lui dragoste pentru vremurile trecute, cu care se înfrățea în realitate sufletul său rural, — sufletul lui temeinic. Lumea modernă îl umplea de ură, pentru că ea înjosește pe om și femee, —* neamul și pe copil. „Lumea modernă pângărește familia, neamulf’, scrie el.» Și pe acestea toate acum le preamărește, — realități spirituale neclintite a căror permanență găsea în el mărturie vie. Prigonit și nesocotit de pontifii Sorbonei, — gradați ai rutinii și șerbi ai însuflețirilor oficiale și obligatorii, — încleștat într’un pact de foamete și de îngropăciune sub tăcere, Péguy își continuă munca privind stăruitor spre stea. Desăvârșind cu sapa gândului ierarhia sa lăuntrică, polemistul temut, pamfletarul neîntrecut, se revelează tot mai mult ca un admirabil poet mistic... Jeana d’Arc, sub fanionul căreia îi germinase renașterea, devine pentru el fecioara unei armonioase cântări a cântărilor. „Le Mystere de la charité de Jeanne d’Arc" apare în 1910 : de mult Péguy își regăsise poteca. „Dascălii noștri de la școala primară ne-au ascuns mistica Franței vechi”, — scrie el... Dascălii noștri ne-au ascuns zece veacuri ale Franței străvechi”... Și veacurile acestea de elanuri și de necercetate comori spirituale, vin să se incarneze acum în „Misterele” lui Péguy.» Cele mai bogate spice crescute din pământul și spre cerul lui natal. ’• ■ ' ... Versul lui Péguy,ca și proza și pamfletul''lui..— o obsedantă încălecare de' repetiții... Se repetă vorbele, se repetă ideile, strofele se repetă cu îndărătnicia grandioasă și elementară a valurilor mării. Și din fluxul necurmat al leit-motivelor, mereu reluate, începe treptat să picure în sufletul celor ce le ascultă mireasma turnată de poet în strofe. Disprețuitor al regulilor de stil, adeseori cu totul lipsit de ceea ce se numește „gust” astăzi, versul lui Peguy realizează în cele din urmă frumusețea rară a baladelor truverilor, — respirația primitivă a inspiraților din Evul Mediu, în care se desfășoară naivele și duioasele lui „Tapiserii”... Versuri sfioase, dar cari trebuesc recitate cu vocea tare,— recitate la lumina lămpii, într’o seară ca acestea de colindători —■ și de stele... Contimporan cu Villon, Péguy s’a refugiat în ele, ca în amintirile, în simțirile și în credințele de altădată. Până în clipa când plumbul i-a pus pe frunte mirul lui de împărcăciune.