Curentul, ianuarie 1928 (Anul 1, Nr. 1-21)

1928-01-14 / nr. 4

1 / Iar alegeri .­e ' ——....... . . .■­­ 'Se fac pregătiri pentru Februa­rie. Cele două oști, ale guvernului s­i ale opoziției, se vor afla față în­ată, la alegerile comunale. S’au fi tocmit bătăușii. Se și scumptea­z­­ă victoriile. Lucraturile guvernu­­ui, după o sacră tradiție, nu vor creța nimic. Căci rezultatul alege­rilor va însemna o decisivă indi­cație, de care va trebui să țină ne­apărat socoteală și cugetul trice­falei Regente. Niciodată liberalul care se cin­stește pre el, n'a lăsat să i se smul­gă osul din ghiare decât după ce i-a săcătuit măduva. Cum nu s’ar îndârji oare acum cu deosebire, când deabia ș’au deslegat băerile­­ Proaspătului buget, când se pun a cale împrumuturi, de la care dacă nu curge măcar picură și când deabia sau deslegat băerile Vintilă Brătianu, turtit de sarcina șefiei prea grele pentru umerii săi ghițopopiști, e cuprins de suspecte accese de prodigalitate ? Bătălia va fi așa­dar crâncenă. "Alcătuirile județene s’au așternut la lucru, cu zor. D. Ministru a treburilor dinlăuntru, cu uscatele sale degete prelungi de spRer, care știu să ucidă fără să lase ur­me de sânge, prepară singur lea­cul cel magic menit să înzdrăve­­nească gospodăria Țării. Iar cum în leacurile cele mai e­­ficace, se fierbe și drojdia celor mai înveninate buruieni, veți ști să descoperiți dumneavoastră sin­guri, lectori, în inocentele și fă­­țarnicile circulări, doza indispen­sabila de perfidie. Domnul I. G. Duca, e doar un maestru al aces­tei specific liberale ipocrizii: A­­legeri libere, neîmpiedecatet ex­presie a voinței poporului, glasa tării și alte asemenea baliverne, superb proclamate la Yost în or­dine circulare pentru Prefecți și pentru narcotizarea opiniei publi­ce —­ pentru ca paralel cu aceste p­rea nobile și avântate profesiuni de credință, în consfătuirile confi­dențiale cu aceiași prefecți să or­done și 08­ absolve dinainte, cele mai ticăloase și mai sfruntate acte de banditism. Deocamdată, guvernul și-a pre­gătit o explicație, manta de vre­mea rea. Listele cetățenești—in­teresul pur local și gospodăresc al acestor alegeri. E o tentativă de mistificare, cusută cu ată albă , dar liberalii nu și-au uzat nici­odată meningea să descopere pra­ful de pușcă. In crepusculul tre­cutei guvernări liberale, rezulta­tul alegerilor comunale și județe­ne, ca și rezultatul alegerilor la. Camerile agricole, n’au dat oare acelaș avertisment politic ? Liberalii făcând pe proștii (căci orice prost se crede obligat să-l facă mai pe prostul)" strigau sus și tare, că aceste rezultate îi lasă indiferenți ; era doar chestiune de gospodărie și țara votând cu al­ți, a rămas totuși cu ei. Camu­flarea va mai fi încercată încă odată. S-a și slobozit ucaz în acest sens. In multe comune, dacă nu în cele mai multe, listele guvernului vor fi prezintate cu eticheta cetă­țenească. Dacă se întâmplă de cad .— ați căzut cetățenii. Guvernului nu-i va face nici cald nici rece. Cel puțin așa va scrie „Viitorul”. Dacă se întâmplă de reușesc, o simplă paranteză: lista cetățe­nească — (național-liberală), va trece încă o victorie glorioasă la celelalte glorioase succese liberale idee acelăș calibru. E simplu ca o socoteală de tâm­pit­. Dar lăsând laonare se netrebun­­cea și­ semnificațiile acestei conta­bilități electorale, să ne amintim ce'-a făcut politica din gospodăria comunelor și ce-ar trebui să aducă asemenea alegeri. Nu există o ima­gină mai revoltătoare, a tembelis­­mului, a anarhiei, a neprevederei și a potlogăriei, ca acea oferită de gospodăria unei comuni oricare, rurale ori urbane, din România cea mare și lată. Orașele pot de balcanism. Chiar acele mândre municipii ale Ardealului, unde ne minunam de buna orânduială, de curățenie și de tradiția civică au fost aduse astăzi la chipul și ase­mănarea noastră. Satele . Bieții oameni de treabă, înebuniți de politică, înșelați de demagogie sau terorizați de organele centrale ale administrației, trăesc învrăjbiți, au pierdut noțiunea interselor so­lidare, nu știu să-și mai apere un drept concret și să-și creeze un bun al lor, să-și chibzuiască avu­tul comunei lor, să-și dureze gos­podăria limitatei lor patrii. Des­­­părțiți în tabere crâncen vrăjma­șe, își sparg capul pentru d. Vin­­­tilă Brătianu sau d. Mihalache în­ vreme ce biserica se părăgineș­­ste, în școală plouă, primăria c­u șandrama și bârnele putrede ale podurilor se sfarmă sub roțile tarelor. Aceste binecuvântate stări, le-a dus politica la sate. Abrutizare și ruinare , procopseală și dușmănie iar lupta alegerilor comunale, nu 1­­e pregătește cu atâta risipă de muniții, decât pentru a împămân­teni mai adânc, o destrăbălare de sus în jos, despre care ni s’a dus duhul mai departe încă de unde a ajuns vestea despre loialitatea, nobilă și austeră a d-lui I. G. Duca. Cezar Petrescu Moștenitorul p­rezumtiv Lupta între tineri și bătrâni, în politică, o găsim firească și foarte necesară. La vremuri noi oameni noi,­­ zice­a Mihail Kogălniceanu. Și lozinca lui niciodată nu fost mai actuală ca în vremea noastră de probleme vaste și noi care nu mai încap în formula îngustă și ruginită a mentalității antebelice. Situația tulbure a țării, cu atmos­fera înveninată și problemele mor­folite în gingiile brătienești, se datoresc în mare parte acestei mentalități ruginite ce supravie­­țuește silnic și anacronic. Ion I. C. Brătianu, care a tiranizat o viață întreagă, a închis ochii do­borât de evenimente. Tinerii liberali din Iași, încleș­tați în luptă intestină cu bătrânii liberali din Iași, au ridicat steagul biruitor prin d. George Brătianu. Indiferent de culoare politică, unii au privit cu simpatie biruința lo­cală asupra vechiturii politice. Era în ea o antrenantă sugestie de primeneala. D. George Brătianu, nepotul statuii și fiul fostului Țar de la Florica era, prin tinerețe și decență, susceptibil de speran­țe. D. N. Iorga însuși, măgulit că l-a avut elev la istorie și l-a po­­mă­nnit, după un doctorat de cir­cumstanță trecut în­ Cernăuți, profesor fără nici o dificultate la Universitatea din Iași, s-a închinat cu prilejul proaspetei șefii politi­ce câteva articole extrem de elo­gioase. Din spuma lor generoasă, D. George Brătianu apărea tânăr imaculat, inteligență strălucită și savant cu niște opere teribile. Nu v­­e-am demontat că un­ tânăr cu zeci de mii din această țară e di­latat enorm de lentila capricioa­să a d-lui N. Iorga. Dar avem dreptul să zâmbim de abilitatea ereditară cu care d. George Bră­­tianu își pregătea atmosfera. Și la instalarea noului șef al libera­lilor ieșeni, ne-am adus aminte de declarațiile sale din ziua când a devenit profesor universitar, înre­gistrate de toată presa cu unani­mă satisfacție. d. George Brătia­nu, fiul președintelui de consiliu Ion I. C. Brătianu, a declarat că niciodată­ nu va face politică, ci, om de studii, se va dedica exclu­siv științei. Alegerea­ politică de la Iași spul­beră dintr­odată aplaudata virtu­te de­ acum doi-trei ani. D. George Brătianu e șef și se conformează. Ziarele îi înregistrează activita­tea : a foit neapărat ca prefect de poliție în Iași să fie numit un colonel de jandarmi. Colonelul a refuzat confuzia de puteri în stat. Un prim pas surprinzător din par­tea d-lui George Brătianu și o lec­ție­ strălucită de unde nu te aștep­tai. Dar unde e mentalitatea nouă a tineretului liberal când junele Brătianu debutează prin aceeași confuzie de puteri ce caracteri­zează regimul tatălui? Ereditatea se dovedește forte, chiar în pofida unui om, de mare bunăvoință ca d. N. Iorga. Radu Miroslav T / A fost o explicabilă surpriză mutarea d-lui Filodor de la Pra­ga la Belgrad. Inițiații geogra­fiei centrelor importante ale politicei internaționale poate vor fi înclinați să socotească Belgradul un mai important punct de observației al politi­cei noastre externe. La Belgrad se tratează baza de înțelegere a politicei în Balcani Italo-iu­­goslavă. NEGLIJENȚA CONDAMNA­BILA Dar nu aceste considerente, căci tot atât de important post de observație e și Praga. Se știe justificata importan­tă pe care o acordă d. N. Titu­­lescu procesului optanzilor în care — pe bună dreptate — nu vede altceva decât o introdu­cere la modificarea tratatului dela Trianon. Or, aceeaș pro­blema a optanților se pune și pentru Praga: problema op­­tanților germani. D. Filodor plecat într’un con­cediu de 45 de zile la Paris îna­inte de întoarcerea la Praga s’a oprit să facă o vizită și minis­trului de externe. Vizitei a pre­mers o scrisoare în care d. Fi­lodor aducea între altele la cu­noștința d-lui N. Titulescu a­­numite informații în­deosebi de prețioase privitoare la op­­t anți, informații date de secre­tarul general al d-lui Beneș, ministrul de externe Cehoslo­vac. Deci trecuseră bă de zile de la­ dat­a când i se dăduse acele infor­mații d-lui Filodor, fără ca fostul nostru ministru la­ Praga să se simtă obligat să le comunice minis­terului nostru de externe. Ceva mai mult, cu un aer de suficientă indiferență d, Filodor adaugă spre descărcare a întârzierii, că fiind la Paris a comunicat aceste informații colegului său Di­aman­di. LA BELGRAD NU TREBUE SA RAMANA D. N. Titulescu s’a mulțumit să’l admonesteze cu un vehe­ment curs de îndatoririle diplo­matice și să-l mute disciplinar dela Praga la Belgrad. Firește o greșală, o gravă greșală pro­movată de o vinovată și excesi­vă indulgentă, d. Filodor dove­dit suficient de ușuratec în răs­punderea funcției sale trebuia rechemat în minister nu mutat într’un post de importanță stra­tegică în politica noastră exter­nă, post diplomatic cum este Belgradul pe care ultimile eve­nimente îl situiază în deosebi pentru politica noastră exter­nă. Indulgenta excesiva a d-lui N. Titulescu se poate prea bi­ne să o plătească tara. Diletantism diplomatic Mutarea d-lui Filodor de la Praga la Belgrad și tălmăcirea mutării A fost un moment de intensă emoție atunci când majoritatea liberală s’a raliat la cererea de anchetă parlamentară a contrac­telor de furnituri ale ministeru­lui de sănătate, anchetă propusă de național - țărăniști. Va săzî­­că deputații majorității liberale, scoși prin scamatorie de d. I. G. Duca aleși ai națiunii din nrne măsluite, nu sunt doar mâini vo­­tătoare, nu sunt doar guri urlă­­toare, gândesc, au o conștiință ce poate sluji de resort al unei revolte morale. Și în ziua aceia mi s’au părut alții, chiar lacon­­­cii oratori ai întreruperii în ..nn” „ăă”, „la Moscova, la Bu­dapesta”, chiar față de unii din ei care-și păstrau obiceiul de a se scobi în nas cu degetul (acasă în libertate nările sunt înlocuite de degetele picioarelor) am sim­țit necesitatea unei largi îngă­­duinți. O fi slugarnică^ majoritatea dar oricum tot nu i s’a anesteziat sensibilitatea morală, are încă su­ficientă onestitate nu numai de a se revolta dar de a căuta vi­novații și a cere aprig sancțiu­nile. Cine nu a crezut în accen­tul de sinceră, de curată isbucnț­­ie a unei sensibilități morale ul­tragiate, accent ce dădea o deo­sebită semnificație ralierii majo­rităților liberale la cererea de anchetă propusă de național-ță­­răniști ? pt Toți am fost înșelat­ și — pen­tru desăvârșirea farsei — se poa­te ca și o bună parte dintre ma­joritarii de onestă credință! Re­volta ideală a majorităților, do­rința impetuoasă de a se stabili răspunderile în priv­nța contrac­telor de furnituri ale ministeru­lui sănătății, are o tălmăcire, formează un interesant capitol de tartifism parlamentar, fiind o isbutită inducere în eroare a noastră a tuturor. Se îndrepta cu atâta pornire atenția Camerii asupra contractelor cu furnituri sanitare pentru a se ocoli o afa­cere cu mult mai mare, o furni­tură similari în proporții cu mult mai mari decât furnitu­ra de forcepsuri și siringi. Nu s’au revoltat de contractele încheiate de ministerul sănătății publice, nu s’au mâniat de banul jefuit al contribuabilului jupuit de fisc, ci au parodiat ca o rafi­nată, ca o perversă inteligență, o revoltă a conștințit spre a împie­dica o atentă examinare a unei afaceri cu mult mai scandaloasă și ca proporție a sumei și ca ne­rușinare a condițiilor contrac­tuale: afacerea Wolf încheiată de târfa trotuarului politic Tancred. In baza planului Dawes și Ro­mânia avea drepturi la reparații. S’a încercat să se aranjeze afa­cerea Wolf (50 milioane mărci aur adică aproape 2 miliarde de lei), furnitura de material de ca­le ferată cu 50 la sută mai scump decât prețul mondial și pentru că jefuirea statului nu era com­plectă, materialul mai era și fel vechi­ sub guvernul Averescu. Cretinul alambic de fecale — ge­neralul Văleanu — se a­viza cum­plit cuprins de o frenetică pasiu­ne ceferisto-înriitoare. Imagina­ți-vă spertul ce se putea lua la 2 miliarde și cum se va fi proec­­tat în — ca să zicem așa — hă­­meșita imaginație a bolobocelu­­lui de fecale zis și generalul Vă­leanu ! Dar — spre norocul ță­rii — d. general Averescu s’a opus atunci la omologarea con­tractului Wolf. Odată cu schim­barea guvernului afacerea furni­turii cu fer vechio și 30 la sută veste prețul mondial, a încăput nei mâini sigure de expert, pe mâini vrednice de samsar­­iI bă­nuiți — pe bună dreptate — e Tancred, simbolul nerușinării speriate, marele maestru al Șun­­sărilor, marele preot al relig­ei tuturor îmbogățiților pe seama unui stat fără apărare, lăsat pra­­dă haltei turbate, feroce­n ziși­lor specialiști în contracte de fur­nituri. Ați auzit să îi intrat contrac­tul de furnitură Wolf, contract în valoare de aproape două mi­­­arde lei, în obiectivul anchetei parlamentare ? Ce înseamnă si­ringile și forcepsurile cuviosului părinte Lupaș, față de materialul presupus bun pentru căile ferate ale tuturor deraerilor ? Și totuș­i vastă, o masivă tăcere învățue marea excrocherie a târfei tro­­toanului politic Tancred, marea jăfuire a statului celui mai ne­voiaș contribuabil. Se poate ca spre consolare­a portofoliului refuzat, d.^ Vintilă Brătianu cu ciudata slăbiciune pentru Tancred să-i fi omologat contractul Wolf. Știți ca să nu scâncească drăguțul, scumpul Tancretei, care este sfâșietor de trist pentru poziția lui politică. Anchetă parlamentară ? Da, dar o anchetă totală care să pună în întregime problema contractelor încheiate pe baza sumei ce se cuvine statului român conform planului Dawes. Și invităm la dans târfa Tan­cred. Un dans furios al indignă­rii noastre, un dans frenetic al desgustului nostru, un dans ce nu poate avea alt final decât cel avut ca predecesorul Tancreti­­u a lui, dansul cu Alecu Porea . Este vorba, de un stat împovă­rat, pe care s’a așezat cu o ven­tuză apocaliptică vietatea des­­gustătoare a ștearfei­­ Tancred, stegar al prostituției liberale. Invitația la dans a târfei Tan­cred am făcut-o. Vom preciza fi­gurile dansului expunând aface­rea Wolf. Pamfil Șeicaru Târff. Invitația la dans a târfei t In fata crimei maghiare Trebuie să constatăm o tristă realitate: guvernul român n’a știut să folosească îndestulător revolta lumii împotriva ultimu­lui delict de drept comun euro­pean săvârșit de guvernul lui Horty. Ca și în chestia falsifica­­torilor de monedă de acum doi ani, politica noastră tembelă se irosește în discuții distrate și nu «diplomație» de înregistrări. Așa s’a explicat cum, un an după monstruozitatea numitelor falsi­ficări — ce-ar fi scos orice Stat din harta considerării europene — delicvenții de Stat de la Buda­pesta și-au putut purta insolența înaintea apărărilor noastre des­perate. Se întâmplă la fel și azi Ungaria e prinsă din nou în­tr’un flagrant delict de ruse­ eu­­ropenie și de crimă săvârșită dar neisbutită. Prilej mai bun pen­tru a fixa definitiv atenția Euro­pei asupra cuibului de cata­strofă ce se păsterază surpri­zei generale între hotarele lui Horty, nu exista. Indignarea universului civili­zat și grijuliu în paza păcii ce­lei mai șubrede și mai tragic cu­cerite, se cădea să fie conden­sată de către o inteligentă poli­tică românească și aplicată ca un sigiliu definitiv pe coșciugul moral al Ungariei asasine. imaginați-vă ce-ar fi făcut fortfa de propăvăduire calom­nioasă din laboratoarele Buda­pestei față de o eroare similară a guvernului nostru! Amintiți-vă — și, doar, faptul e încă în pu­tința aprecierilor noastre actu­ale — ce meșteșugit și cu ce câștig împotrivă-ne au exploatat oamenii lui Horty, înaintea Eu­ropei, ticăloșia și tâmpenia de la Oradia­ Mare. Și iată, la câteva zile după ce lumea întreagă era asmuțită, cu atâta harnic vicle­șug împotrivă-ne­ — iată prinsă Ungaria acuzatoare — prinsă material — în cea mai murdară acțiune de premeditare a crimei . Ce prostește,­­ ce r­edibari, ce ridicol înțelege debila noastră diplomație să se folosească de împrejurare, firește, nu pentru a se răsbuna ci pentru a cere ci­vilizației amenințate toată cola­borarea morală și materială a pericolului de netăgăduit. Am fost — suntem — slabi, penibil de slabi. Să înțelegem pricinile. Ministrul nostru de externe e convales­cent și nevoit să fie liniștit, de­­parte de țară și de lume. Loc­țiitorul său, d. Duca, oricât de bimiliar i-ar fi oficiul de la Capul Podului, e covârșit de necesi­tățile înfrigurate ale departa­mentului său curent și de ambi­ția de a tutela fără contenire șe­fia minoră a d-lui Vintilă Bră­­tianu. Așa­ că se poate spune net, n’avem, într’un moment decisiv, politica externă ce ni se cere de către existența noastră­­ națio­­nală. Ungaria asasină va scăpa tot atât de lesne ca și Ungaria fal­­sificatoare. Are destul timp ca până în Martie să-și ajusteze o­­brăznicia șifonată o clipă pentru ca în fața Ligii Națiunilor să ne dea din nou de lucru... E o lipsă de la datorie cu care România păcătuiește nu numai împotriva intereselor ei ci îm­­potriva păcii generale. Fiindcă depozitarii de catastrofă de la Budapesta sunt, prin crima ce pun la cale, aliații cei mai ac­tivi ai bolșevismului moscovit, nimic nu poate servi mai deplin planurile Internaționalei a IlI-a decât preparatorii sârguincioși ai oricărui răsboiu viitor. E un adevăr elementar. Și e* temeiul unei acțiuni­­ di­plomatice pe care dregătorii noștri autorizați o pierd din ve­dere fiincă patriotismul și se con­­sumă integral în efortul de a rămâne neapărat la putere ! Ravalllac National*târăniș tii „este de vini Cer mu tartare cititorului. Demi­cordul rebel între subiectul și prea diastul titlului nu ne aparține. E cașeul personal al d-lui Vintilă Brătianu. Căci acuzația ca și bazaconiile sintactice, de la Vintilă cel negru pornesc. De opt ani, vistiernicul cu apun­cături solitare, deprins să se în* destuleze prin sine însuși, împo­­triva logicei, împotriva specialiș­tilor, împotriva experiențelor în­cercate de alții, s’a încleștat cu mâinele de torțile haznalei deșer­tate de galbeni, strigând că el n’are nevoie de împrumut, nare nevoie de prietenia nimănui, de ajutorul nimănuui , iar țara ca și el, trebuie să trăiască prin sine însuși și să se istovească pe mână proprie. Când după opt ani, cre­dința a început să i se clatine și cedând inexorabilei realități, a prins să trimită mehenghi ecletori pentru a sonda posibilitățile unui împrumut, firește toți s’au izbit de refuzul unanim, mai mult sau mai puțin politicos formulat. Căci înaintea celui mai repede la pi­cior curier, s’a aflat la fața locu­lui, de mult instalat faima­­ dea urâtă a urâtului .Vintilă. Toate de­­­clamitîte care xenofobe, toate teo­riile sale constipato-financiare, îl făcuseră de mult cunoscut ca un cal breaz. Și finanța străină, știind cu cine are de a face, n’a putut crede în miracolul unei sin­­­cere și definitive convertiri. Deci, i­d. Victor Antonescu s'a întors din pelerinagiu, cu coada fracului între picioare. Cine este de vină? —* Național-țărăniștii este d­e vină l­asmuță d. Vintilă Brătianu prin coloanele „Viitorului". Național-țărăniștii este de vină, că toată politica noastră finan­­ciaro-economică, de opt ani în­coace e ilustrația celei mai stupi­de incomprehensiuni a marelui ritm în care se desfășură econo­mia și finanța mondială . .. națio­nal-țărăniștii este de vină că am scandalizat Europa cu tulburările din Or­adia; ei este de vină că avem reputația de borfași; ei este de vină probabil de toate frau­dele, de furtul de urne al alege­rilor, de scumpirea pâinei și de a­­narhia administrației; el este­­ de cină t­ Ceea ce nu se spune din chestia închisă și tot el este de cină că d. Vintilă Brătianu nu e nici frumos ca Adonis și nici deș­tept ca Socrate, sau măcar vice­versa. “ — Domnului Vintilă Brătianu, nu­ rămâne altă vină decât că e ești cum ta făcut Dumnezeu. Ion Dario Charles I Perjuy de ION DIMITRESCU Etoile du matin, inaccessible i " *, • reine: Void que nous montons vers vo­ire illustre cour, Et void le plateau de notre pau­­vre amour, Et votci Vocénn de notre immen­se peine. Vous nous voyez marcher sur cette route droite Tout poudreux, tout crotté, la pluie entre les dents. Sur ce large éoentail ouoert â tous les vents La route nationale, est notre porte étroite... Potolit și așezat ca apa râului oara, în care-și oglindise anii copilăriei, — astfel curge versul inspirat al lui Péguy, în „Pre­sentation de la Beauce a Notre- Dame de Chartres”, catedrala spre care pornea în fiecare an, descult, cucernicul cântăreț al Jeannei d’Arc. La noi, Péguy este aproape ne­cunoscut. Astăzi însă, când pioa­sa dragoste a celor de la „Nou­velle Revue Francaise" ne dă­ruiește o jerbă din strofele lui, *­ este prețioasă și pentru noi cunoașterea aceluia pe care frații Tharaud, într’o carte de generoasă aducere aminte, l-au numit „Notre eher Péguy”(*). Și, — mai întâi, de ce atâtea rân­duri despre un om a cărui viața a fost pentru mulți o încâlcită rețea de contradicții ? Charles Péguy a murit în răz­boiul trecut, în fruntea soldați­lor săi pe cari îi urnise la asalt... Și tot în frunte, și în plină via­ță l-a pironit glonțul de mitra­lieră care l-a așternut pe pă­mântul căruia îi închinase vlaga lui nesecată. A murit soldat : chipul cum a murit ne pare atât de esențial, încât în clipa când începem să-i comentăm opera începem cu descrierea morții 1) Charles Péguy: Morceaux choisis (Poésie) i voi. N. R. F. 2) Jerome et Jean Tharaud: Notre eher Peguy. 2 voi. lui. Fiindcă moartea lui Péguy, pe care un articol neuitat al lui Barrès a vestit-o Franței, se in­tegrează în opera lui ca un fron­ton într’o friză. Viața lui Péguy este, în mi­niatură, viața întregii generații franceze de la sfârșitul veacului trecut, generație pornită de la negație, — generație desorienta­­tă și care se caută... Péguy, cres­cut cu această generație, a visat să fie el icoana ei, — să fie ti­pul Răsvrătitului. Și totuși se născuse la Orléans dintr’o fami­lie de țărani, își închipuia că și-a pierdut credința, și dragostea de datină. Câteva dialoguri socialiste, ti­părite într’o librărie proprie, în­­jghebată cu trudă... Și pe urmă întemeiază revista sa celebră „Les Cahiers”, în care li era dat să reveleze pe frații Tharaud, Francois Porché, Pierre Mille, Daniel Halévy, Julien Benda, Suares, și pe Romain Rolland, care publică în ele „Viața lui Beethoven” și „Jean-Cristophe”. Georges Sorel, desgustat de socialism, descoperea în paginile revistei sindicalismul. Până pe la 1903, „Caietele” lui Péguy sunt hotărît revoluțio­nare... Dar și până acum, accen­te de hotărîtă nobleță respiră în ele. Și deodată, la începutul lui 1905, Péguy se schimbă. A frânat, și s-a scrutat pe sine , la 6 ianuarie, și la porunca lui Wilhelm II, ministrul de externe al Franței, istețul Delcassé, a de­misionat plângând... Tanger... Franța se surpă, ca sub Carol al ș­aselea... Dar ca fecioara din Domrémy pe care o cântase versul lui in­spirat, Péguy a auzit șoaptele osemintelor înnaintașilor. Che­marea gliei răscolite de banii lui.„ Péguy se regăsește creștin și iubitor de neam, Péguy se transfigurează, schim­bându-se în el însuși. In el însuși, căci și mai înain­te, în clipele când invectiva lui plescăia pe obrajii „societății” execrate, Péguy făcuse fără să știe­­ tot tradiționalism. Ceea­ce-­ l exasperase, în „societatea modernă”, nu fusese atât necon­­formarea cu vaga sa detzină socialistă, cât tainica lui dragos­te pentru vremurile trecute, cu care se înfrățea în realitate su­fletul său rural, — sufletul lui temeinic. Lumea modernă îl um­plea de ură, pentru că ea înjoseș­te pe om și femee, —* neamul și pe copil. „Lumea modernă pân­gărește familia, neamulf’, scrie el.» Și pe acestea toate acum le preamărește, — realități spiri­tuale neclintite a căror perma­nență găsea în el mărturie vie. Prigonit și nesocotit de ponti­fii Sorbonei, — gradați ai rutinii și șerbi ai însuflețirilor oficiale și obligatorii, — încleștat într’un pact de foamete și de îngropăciu­ne sub tăcere, Péguy își continuă munca privind stăruitor spre stea. Desăvârșind cu sapa gândului ie­rarhia sa lăuntrică, polemistul te­mut, pamfletarul neîntrecut, se re­velează tot mai mult ca un admi­rabil poet mistic... Jeana d’Arc, sub fanionul căreia îi germinase renașterea, devine pentru el fe­cioara unei armonioase cântări a cântărilor. „Le Mystere de la cha­­rité de Jeanne d’Arc" apare­ în 1910 : de mult Péguy își regăsise poteca. „Dascălii noștri de la școa­la primară ne-au ascuns mistica Franței vechi”, — scrie el... Das­călii noștri ne-au ascuns zece vea­curi ale Franței străvechi”... Și vea­curile acestea de elanuri și de ne­cercetate comori spirituale, vin să se incarneze acum în „Misterele” lui Péguy.» Cele mai bogate spice crescute din pământul și spre cerul lui na­­­tal. ’• ■ ' ... Versul lui Péguy,ca și proza și pamfletul''lui..— o obsedantă încălecare de' repetiții... Se repetă vorbele, se­­ repetă id­eile, strofele se repetă cu îndărătnicia gran­dioasă și elementară a valurilor mării. Și din fluxul necurmat al leit-motivelor, mereu reluate, înce­pe treptat să picure în sufletul celor ce le ascultă mireasma tur­­­nată de poet în strofe. Disprețuitor al regulilor de stil, adeseori cu totul lipsit de ceea ce se numește „gust” astăzi, versul lui Peguy realizează în cele din urmă frumusețea rară a baladelor truverilor, — respirația primitivă a inspiraților din Evul Mediu, în care se desfășoară naivele și du­ioasele lui „Tapiserii”... Versuri sfioase, dar cari trebuesc recitate cu vocea tare,— recitate la lumina lămpii, într’o seară ca acestea de colindători —■ și de stele... Con­timporan cu Villon, Péguy s’a re­fugiat în ele, ca în amintirile, în simțirile și în credințele de altă­dată. Până în clipa când plumbul i-a pus pe frunte mirul lui de împăr­căciune.

Next