Curentul, iunie 1928 (Anul 1, Nr. 136-165)

1928-06-11 / nr. 146

i UNUfi i si140 POPAS DOPMNICAL ! După compromiterea invitației clasice: «fii parlamentar!», iată săvârșită în România și idesafectarea celeilalte expresii înrudite: «fii academic!». Reforma aceasta linguistică a fost împlinită, cum se cuvenea, de Conclavul preoților științii, —i de adunarea generală a profesorilor universitari. Lemnii noștri magiști și au înjurat, s’au porcăit și s’au scuipat ca niște simpli parlamentari. Fără îndoială, cu ceiva mai multă fantezie. Doar era laolaltă toată crema intelectuală a țării ! Deci, nu mai fluturat dintr’o gura în alta, ca în banalul sistem parlamentar, t trimiterea colegului din față în măruntaiele materne din care a ieșit, ci cu o invenție ce învedera și un literar simț de observație, s’a creiat cu totul pe alte baze sistemul academic: Huo, beșleagă !... 1, r— Crenchlist mișcător !... ! !— Porc îndopat !... . Ii— Bivol acefal !..» Ț •— Bacii vibratii ! ■ După cum vedeți, partea știintifică a circumstanței nu era nici ea nesocotită. Și cel din urmă ignorant și-ar fi dat seama că se înjură acolo oameni învățați, nu mahalagii de rând. In orice caz, mamele respective ale docților adunați n'au fost aduse în discuție. Fie din cauza vârstei, fie din pricina conștiinței demnității, magiștrii s’au ferit să se ofere pentru acțiuni intime anevoiase, deși prezența în număr foarte mare a profesorilor dela medicină ar fi justificat în materie de... obstetrică «a re>ours» oarecare autoritate. Fapt e că universitarii nu s’au trimis reciproc după ritualul unei formule de poftire prea banală. Așa că o deosebire între stilul parlamentar și între stilul academic s’a putut, totuș statornici : unul admite utilizarea maternității, celălalt nu. 1 .Congresul domnilor profesori universitari trebuia, după programul stabilit, să sfârșească cu un banchet. Banchetul nu mai avut loc. Credem că nu din pricina convivilor, ci din cea a restauratorului. I-a fost frică omului de pagubă, fiindcă vesela obișnuită nu rezista întrd ciocnire cu capete jașa de îndesate cu știință... Noi pe facem datoria să toastăm, totuș: «Vivat Academia, vivant profesores !». Dela parlament la Universitate n’a fost, prin urmare, decât un pas. De ce să ne mirăm pă această mare operă de omogenizare, va trebui să contiguie ?] Luând act de febrilitatea cu care Sfântul Sinod s’a amestecat într’o chestie politică recentă, am fost îndrituiți să ne întrebăm : ce-ar fi fost, Doamne, dacă între înnalții ierarhi s’ar fi găsit câțiva cari să fie «contra» . Chestiile politice sunt periculoase chiar când se discută în Sfântul Sinod... Aiuat Dumnezeu, însă, ca rezoluția votată să nu fie antiliberală și, deci, ca toți prinții bisericii naționale să fie de acord. Altfel, vă închipuiți dezastrul... Sar fi adăugat, poate, lângă stilul parlamentar și cel academic, unul nou : stilul sinodal sau liturgic,,, I 1 Dar, am scăpat Deocamdată, jurământului înnălțat de mulțimile dela Alba- Iulia i s’au tăiat căile oficiale către Ceruri. Numai că Sf. Sinod tare și indiscutabil pe legitimitatea hotărîrii lui de a păzi barierile Cerului, săvârșește o eroare de psihologie și umanitate. Preoții cari au asistat la înnălțarea uriașului jurământ dela Alba-Iulia, nu puteau refuza ascultarea lui , așa cum n’ar putea refuza o spovedanie pentru cuvântul că î e prea crudă... Și, un jurământ, , un jurământ al mulțimilor, , e o fapta, pentru a cărei mărturisire biserica poate cere iertare dar pe care n’o poate anula, așa cum se anulează un act de notariat din pricina unui viciu de procedură. O săptămână a desfacerii jurămintelor... Unele din oficiu, altele din nepotrivirea părților- D. gen. Averescu. a vestit la Timișoara că se desface din jurământul legat de mult cu partidul liberal. Șeful partidului poporului s-a declarat liber, după ce rezistase pe loc unui viguros atac de ouă clocite purces din rândurile unor mistici locali ai libertății. E de sperat, însă, că asupra acestei ruperi de legământ — după unii, foarte impioasă — nu se va produce iarăși o intervenție a Sf. Sinod. Faptul ar încurca teribil pe d. gen. Averescu care și-a pus exclusiv speranțele în Dumnezeu... Dem. Theodorescu Ziua Domnului Primesc la redacție o noua broșură de scandal bisericesc: Urîciunea pustiirii în locul cel sfânt, iscălită de un nenorocit „preot" din București. Zic iscălită, fiindcă nu e scrisă de el. Stereotipă cu zeci de alte broșuri anterioare, imunda fițuică duhnește de la o poștă a C. Cernăianu, cunoscutul șantagist și șpertar bisericesc. Cine știe cât trebuie să-l fi costat pe bietul preot la ananghie concursul „Uiterar" pe care i l-a dat acest negustor de scandaluri și antreprenor de calomnii ! Dar știți cine e „urâciunea pustiirii" în biserică ? E nici mai mult nici mai puțin decât P. S. Arhiereu Tit Simedrea, vicarul arhiepiscopal din București. Nu întâia oară se terfelește în scris numele bun și numele curat al acestui Arhiereu, dar totdeauna de către aceeași bandă cernățenească ce operează în clerul superior și inferior ca în codru. Și explicația e simplă: Arhiereul Tit Simedrea e un prelat care își ia rolul în tragic. In eparhia aceasta are de lucrat cu o pastă adânc puroiată și rebelă sugestiilor de îndreptare. Vicarul și-a impus de la început o atitudine intransigentă, făcându-și lucid, socoteala tuturor riscurilor. Pentru această bărbăție morală, îmi scot totdeauna cu respect pălăria în fața omului consacrat. Dar, firește, intransigența, conștiinciozitatea, idealismul și abnegația rară a acestui prelat nemulțumesc pe mulți nărăvași. Banda cernățenească, ce trăește exclusiv din șantaj și sperțuiala tuturor pedepsiților, se isbește, în operațiile ei, de digul acestei intransigențe. Neputând captura pe vicar pentru operațiile lor, îl insultă și-i terfelesc numele cu orice prilej. Ultimul t e stupida broșură citată. Am citit-o cu scârbă și atenție, e scrisa cu șiretenie de elefant. Voi, preoți cumsecade, cari primiți această broșură necerută de nimeni, înfrângeți-vă scârba și citiți-o, ca și mine , veți descoperi ușor ca faptele teribile ce se impută Arhiereului și care ar voi să-l prezinte ca pe un monstru, sunt, în înțelesul lor direct și nevătămat, documente strălucite ale intransigenței morale, ale strădaniilor de fiecare zi, ale jertfelor și suferințelor pe care acest înalt prelat le îndură pentru ridicarea bisericii lui. Arătați-mi unul singur din aceste frumoase acte ale Arhiereului, terfelite de râtul porcilor, arătați-mi unul singur care să desmintă afirmațiile mele ! Știm că P. S. Tit Simedrea a cerut Sf. Sinod să fie judecat pentru ,,fărădelegile" ce i se impută în această mârșavă broșură. Și Sf. Sinod a refuzat să ia broșura în considerație. Eu cred că se procedează prea indulgent. Autorii broșurii trebuiesc judecați și aplicate sancțiuni. Sufletele alese și energiile pasionate ale acestei biserici trebuiesc ocrotite de atacurile bandiților și spurcăciunile inconștienților. Nichifor Crainic P. S. In aceeași broșură, eu însumi sânt trecut printre complicii ,fărădelegilor" cinstitului Arhiereu. Lucrul dacă ar fi adevărat, nu mi-ar face decât onoare. Tot acolo sânt prezentat ca monument de ingratitudine față de „binefăcătorii" mei: Arhim. Scriban, G. Galaction și I. P. S. Patriarhul Miron. Mărturisesc că habar n aveam că datoresc acestor înalte fețe o recunoștință eternă, nici că respectabila lor bunăvoință ar fi autoarea persoanei mele morale. Dar oribil de ingrat sânt prezentat față de d. Popescu-Moșoaia cărua i-am „întors spatele" deși... (țineți-vă râsul !) îngerescul părinte a făcut odată... listă de subscripție pentru ajutorarea mea lului, drace / Trăit s’o aud și p’asta. Mare ticălos trebuie să fiu eu că întorc sistematic spatele acestui imens closet îmbrăcat preoțește care e ,d. Popescu-Moșoaia I, III 3 Iuni I Iunie 1928 Director: P\MFIB $BICRU REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BÎMSARDUI3 ELISABETA No. 8 WILEPON 312/29 După al „treilea hop“ Situația politică în urma hotărîrii în chestia optanților O ABILITATE GUVERNA. MENTALA ....... Așadar, recenta rezoluție a Consiliului Ligii Națiunilor nu constituie pentru noi, cine știe ce succes, după cum rezoluția din Martie nu a însemnat cine știe ce înfrângere, deoarece, în drept, nimeni nu ne putea obliga s’o acceptăm. Puteam s’o am refuzat-o. Hotărârea din Martie a luat însă atunci alura unui atât de sgomotos eșec, din pricina atmosferei pregătitoare, create de guvernul, care se aștepta la un succes, cu posibilități de exploatare în politica internă, refuzam a și Rezoluția, adoptată alaltă ori la Geneva, de către Consiliul Ligii Națiunilor, care, menținându-și punctele din vedere din Septembrie 192? și din Martie 1928, invită pe Români și Unguri să se înțeleagă între ei pentru rezolvarea chestiunii optanților, nu avansează cu nimic problema. Ba mai mult decât atâta: o dă înapoi, readucând-o la situația acum șase ani, fiindcă e puțin probabil ca Ungaria să accepte propunerea Titulescu, de a-și despăgubi optanții din cota despăgubirilor de răsboiu. In consecință, Ungaria se va adresa Curții Internaționale din Haga ; noi îi vom contesta competițta și cine știe ? vom veni poate iar la Liga Uniunilor, deși consiliul ei a declarat chestiunea închisă. Oricum problema Optanzilor, fără fi rănită de șapte ani, mai poate tăragăni șapte ani de acum înainte, fără altă primejdie, decât permanenta înveninare a raporturilor noastre cu Ungaria. De astă dată, d. Vintilă Brătianu a fost mai circumspect. A căutat și a izbutit să bagatelizeze chestiunea, așa ca să treacă pentru opinia publică, drept un eveniment fără importanță. A reușit, fără îndoială. Dar abilitatea i-a fost fatală, fiindcă, din cauza acestei manevre, nu mai poate exploata astăzi ceea ce, oarecum, tot succes s’ar chema. NOURI GREI LA ORIZONT De bine, de rău, guvernul a scăpat pentru moment, de presiunea chestiunii optanților. A trecut deci și al „treilea hop’’. *— Dar cu aceasta criza politică nu s’ a rezolvit. Când, în preajma Paștilor, am fixat „hopurile" pe care le are de trecut guvernul înainte de intrarea în vacanța cea mare, nu am putut prevedea două elemente noi ale situației: a) enorma tensiune dintre partide în politica internă, tensiune care merge crescând pe zi ce trece; b) dezastruoasa întorsătură a operațiilor stabilizării și împrumutului, din care — chiar dacă, în sfârșit, se va realiza — guvernul Vintilă Brătianu ese istovit, cu orice urmă de prestigiu risipită; chiar partidul rămâne cu autoritatea politică, grav știrbită, de încălcările programului lui tradițional, să sfârșite pentru obținerea izbândei financiare externe salvatoare. Așa stând lucrurile, evident că nu mai poate fi vorba de acalmie internă, după trecerea „hcopului” optanzilor. Dimpotrivă chiar, avem toate motivele să credem că săptămânile ce urmează vor fi bogate în evenimente, unele din ele chiar surprinzătoare. Ion. După Geneva , biruința repurtată de cea mai puternică tensiune de voință ce va fi mobilizat vreodată un talent, o inteligență umană, N. Titulescu nu mai pleda de mult procesul optanzilor. A trăia cu o intensitate aproape bolnavă; întreaga lui viață intelectuală se concentrase asupra acestui proces de care spânzurase toată politica noastră externă. Punea pasiunea unei mândrii personale atâtate până la paroxism de prezența unui adversar puternic, tenace, cu prestigiu european, contele Appony. Și i se mai părea că stă la mijloc și mândria unei tari întregi înfruntate în independența sai de temeritatea Ungariei. In jurul procesului optanților ungurii au concentrat cea mai formidabilă propagandă, au coalizat toate relațiile de familii, au risipit cu prisosință bani, au svârlit concesii, au făcut tot ce s’ar putea imagina pentru a creia cea mai puternică atmosferă, spre a creia acel imponderabil apăsător în balanța judecății Nu numai pe contele Appony — cel mai strălucit orator și om de stat al Ungariei — trebuia să înfrunte N. Titulescu, dar trebuia să înfrunte împânzirea nevăzută a propagandei ungurești. Că lupta nu a fost ușoară o dovedește oscilația din Martie a Consiliului Ligii Națiunilor când se anulase decizia din Septembrie. Bolnav, cu sufletul frânt de mâhnire pentru dreptatea românească jignită în Martie, cu acea concentrare supremă a voinții de afirmare, N. Titulescu închide pentru totdeauna procesul optanzilor în fața Ligii Națiunilor. Este un neprețuit serviciu pe care-1 aduce țării, este în acelaș timp o creștere a prestigiului nostru extern, este și curmarea tuturor consecințelor dezastruoase ce-ar fi decurs din menținerea hotărîrii din Martie A Consiliului Națiunilor. Fi Ligii fără îndoială că succesul obținut la Geneva de d. N. Titulescu va fi recunoscut de toate partidele, fiindcă problema optantilor nu lega numai guvernul, ci punea în joc însăși independența politică a strutten nostru, fiindcă se subordona o legiuire românească unor tribunale străine. Dar în acelaș timp, hotărîrea de la Geneva dă un rar prilej Ungariei de a-și examina întreaga ei politică externă. Atmosfera Europei este necontenit tulburată de fanfara amenințărilor ungurești. Un popor nemulțumit, un popor care se socotește lovit în cu hotărnicia nouă a istoriei, un popor care nu se sootește lovit în privilegiul lui milenar de a domni peste alte popoare iobăgite. Ungurii prin temperamentul lor, prin imaginația lor aprinsă, nu au niciodată simțul realităților, nu au deci nici un simț al măsurii! De aici nelipsita notă exagerată, provocătoare ce caracterizează politica Ungariei Nu procesul celor trei sute de opt anti a excitat spiritul unguresc, ci prilejul de scandal, de hărțuire, de iritare a opiniei publice mondiale, le-a stârnit acest interes ce s’a retranșat într’o intransigență singulară. Prin scoaterea definitivă din preocupările Ligii Națiunilor a procesului optanzilor, prin ultima decizie a Consiliului se dă și un avertisment în acelaș timp politicei de incorigibilă agresivitate a Ungariei Este ușor să te lași condus de campaniile de presă ale Lordului Rothermere, este ușor să îi imaginezi pe Ducele Mussolini declarând răsboin tuturor statelor succesorale numai pentru a sfărâma tratatul dela Trianon, Imaginația poate prea bine cloroformiza sensibilitatea realistă, și nu trebue uitat că de atâta vreme Ungaria se simte incapabilă să prindă contact cu realitățile de după războiu, dar desmeticirea tot trebue sa vină. Și în afară de afirmarea suveranități intangibile a statelor, hotarirea Consiliului Ligii Națiunilor face și un serviciu păcii desmeticind Ungaria. Politicei de provocare trebue să.i urmeze neapărat politica de apropire împăciuitoare și mult mai mult va avea de câștigat o politică de cumințenie decât politica de permanent scandal pe care o practică Ungaria. S’ar putea prea bine ca acelaș Consiliu în interesul păcii permanent amenințate, să institue și un tutor al statului în neîntreruptă efervescentă răsboinică... D. N. Titulescu, indirect a făcut și un serviciu Ungariei romantice și halucinate. O silește sa se dezmeticească. Pamfil Șeicaru L NIMIC PE ȘANTIER Peste câteva zile numai, în fara buimăcelii politico,financiare, se va deschide marele Săveanu’s Palaccio— hanul prevăzut cu tot confortul necesar scâlcierii sintaxei românești, — în vreme ce într’un alt hambar reprezentativ se vor aduna parlamentarii naționalțărăniști, — acești simpatici contorsioniști ai sbuciumului electoral, și umioriști ai atitudinei politice. Devenită astfel un fel de anticameră a Iadului, Țara Românească își va admira vitraliul politic, și î n vreme ce pereții celor două parlamente vor șirui de eloquența criticilor partidelor, se va putea consola că a ajuns astăzi Statul cu cele mai atractive vedete electorale din Europa. Țara cu guvernul cel mai original din Univers. Tragic, și destinul lazaretului acestuia românesc, pe care domnul Vintilă Brătianu, primul deținut al guvernului, încearcă de zece ani să-l transforme într’o grandioasă manufactură penitenciară . Locuitorii lui, mocnind în suflete aceeași latentă insurecție, se prezintă seara nevestelor cu acelaș hallo de oboseală violetă în jurul ochilor, ca o permanentă cerere de moratoriu. Insolvabili din punct de vedere conjugal, cei mai înzestrați din ei nu încetează totuși de a se plânge că guvernul pune piedici muncii naționale, și că cearcănele violete li se datoresc politicii domnului Brătianu Vintilă, legatar universal al aroganței și al încăpățânării brătieniste. Și totuși, examinat bine și de aproape, guvernul ghilotinei economice nu face rău nimănui. Pentru că guvernul domnului Vintilă Brătianu nu face astăzi absolut nimic. Nu face nici bine, e drept, dar nici rău nu face. Cel puțin nu creează rău proaspăt, gafe inedite. Căci dacă ucide și acum activitatea națională, o ucide mulțumită mormanului de greșeli acumulate de fabirul sărăciei românești încă de la încoronarea sa ca vistiernic. N’ați văzut ? Guvernul a prins, dela o vreme, să ciupească câte ceva din programele partidelor adverse. S’a vaccinat cu serul stabilizării, a modificat taxele vamale. Din ce în ce mai stheletică, tara sărăciei militante se văicărește înainte. Atât a fost de impozantă, la obârșie, nepriceperea cărăușului mizeriei românești, încât astăzi, după zece ani de congestie vintilistă, sărăcia poporului românesc isbutește să prospere numai mulțumită disponibilităților inițiale de greșeli îngrămădite de bărbosul plăvan al falimentului condensat. Fără adăogarea de noi pocinoage economice financiare, îndărătnicia de acum zece ani a rămas suficientă ca să asigure viitorul sărăciei naționale, fără acumularea de noi greșeli și trăind oarecum din grăsimea prăpăstiilor inițiale ale chelarului, mizeria românească a putut fi în zece ani deplin restaurată. Pentru că, repet, degeaba ne plângem , astăzi, acum, guvernul putrefacției economice nu face tarii Românești nici un răm Pentru motivul că astăzi, guvernul nu face absolut nimic. Priviți numai puțin pe fereastră, în atelierele de confecțiuni politice ale dregătoriilor. Nimic in vitrină, — nimic pe șantier, împrumutul stabilizării, — și succesul de la Londra ? Succes pe piața Londrei nu e greu de obținut, — toate piesele englezești se termină cu logodnă. Dar ați uitat că mai zilele trecute iluminasem de bucuria succesului definitiv, și că năprasnicul vânt bancar venit de la Berlin ne-a stins brusc lampioanele ? Așadar, nici împrumutul nu se realizează. Și experții durerii de Stat stau de dimineață și până seara cu mâinile în sân, și de seară până dimineața cu ele în buget. Iar marele cărăuș al demoralizării românești, domnul Vintilă Brătianu, își șoptește febril seara la culcare, după ce s’a uitat dacă nu-i cumva ascuns sub pat vreun redactor de la «Curentul» : «E timpul să inventez ceva». A sosit vremea să punem ceva noutăți în vitrină, — ceva în șantier, — cugetă domnul Brătianu. Cum însă, în urma blestemelor Ursitoarelor, a refuzat să se lanseze în viață fără o doctrină deinitivă și inamovibilă, maharajahul Românistanului rămâne împotmolit în clerul acestei doctrine gelatinoase. Și se resemnează să facă ce-a făcut și până acum : la ce bun să cauți să sporești popularitatea partidului tău prin servicii și înfăptuiri naționale, când este mult mai ușor să ți-o bazezi pe scăderile și pe viciile partidului din opoziție ? Chelarul mizeriei românești și-a găsit rostul în Țara moștenită de la nenea : guvernează nu pentru ceva, ci contra cuiva. Scopul unui guvern ? Să calce interdicțiile ce-i opune opoziția. Atletul emboliei vamale, salahorul zidurilor de chinezească prohibiție, și-a găsit destinul , a descoperit în sfârșit și prohibirea interdicțiilor. Ion Dimitrescu Sport și ciutură Am mai scris aci, despre însemnătatea — desigur îndreptățită—pe care o are educația sportivă în învățământul post-belic. Zilele trecute, i-am văzut pe școlarii din Capitală înșiruiți în frumoase rânduri, mergând în pas milităresc pe uliți. Se ducea,u undeva, întrun colț de pădure,c aci, în marginea orașului, ca să sărbătorească împreună, verdeața. Foarte frumos. Numai că am impresia — și aș dori din tot sufletul să mă înșel— că se face prea mult sport și prea puțină cultură. Erau înainte de războiu, pe lângă fiecare liceu, câte o societate literară, care ținea ședința Sâmbătă sub priveghierea profesorului de limba română. Se făceau disertații — li se zicea pompos și naiv conferinței — pe subiecte literare sau, câteodată, științifice. Elevii învățau astfel, să vorbească frumos — ceea ce, credeți-mă, este tot atât de util ca și a bate mingea la foot-ball / învățau să raționeze și să discute în contrasdictoriu. Era un exercițiu minunat pentru spiritele în formație. Se pare că, după războiu, asemenea societăți nu mai există. In locul lor, au apărut societățile de sport. Locul profesorului de română, l-a luat maestrul de gimnastică: Pregătim generații de boxeuri și de „foot-ball-iști. Oameni tari, hotărâți — care vor înlătura ca pe o ușurință, ca pe o vinovată slăbiciune, orice carte de literatură Să ne mai mirăm că, în țară, se citește tot mai puțin ! Că generațiile, care se ridică, sub o magnifică musculatură ascund cea mai pipernicită minte ? Să ne mai mirăm că, în marea ofensivă culturală pe care o întreprind minori, terii de programe școlare ar trebui tesc elementele de apărare ? Iată întrebări, pe care alcătuitorii de program școlare ar trebui să și-o pună cât mai des. I. B. Aniversarea primei decade de la unirea Basarabiei cu Țara veche, nu s’a desfășurat în puritatea de simțimânt cuvenită. Politica și-a amestecat învrăjbirile ei și aci. A fost mai mult o zi de răfuială decât de senină sărbătoare. S’au numărat greșelile, s’au cântărit erorile, iar mâinile chiar dacă s’au strâns pe piciorul subțire al cupei într’o închinare provizoriu frățească la prăznuirea cea mare, ochii și buzele surâdeau în silnicie. A fost numai un armistițiu, și nici acesta întreg. De aceia cartea de obiectivă informație a d-lui dr. Canaan, totalizând toate datele activității și primenirilor din cei zece ani de viața românească a Moldovei dintre Prut și Nistru, e cu deosebire binevenită. Ea trece peste greșeli și lipsuri, pentru a pune în lumină înfăptuirile. Căci acestea prea mult au fost uitate, în graba tuturor de a sublinia mai cu seamă ceea ce nu s’a făcut sau s’a făcut rău, neglijând opera de construire chiar așa stângace și incomplectă cum va fi fiind. Realizările din Basarabia au fost prea mult judecate sub unghiul absolutului. Ele se cuvin încadrate în complexul nostru politic, economic și cultural de zece ani încoace, cântărite în cumpăna celorlalte înfăptuiri, pentru a evidenția astfel ca lipsurile și erorile nu au fost rezervate numai Basarabiei printr-un principiu de guvernare vitreg al centrului, ci fac trup cu lipsurile și erorile din guvernarea generală a Țării. Această constatare nu este firește o scuză. Dar este necesară pentru a risipi legenda unui tratament special, aplicat acelei colonii periferice, unde se isgonesc funcționarii incapabili, dascălii cei mai nevrednici, ostașii pedepsiți disciplinar. In ultimii ani mai cu seamă, o mână de oameni din țara veche și o mână de oameni localnici, și-au dat toate silințele cu suflet curat pentru a îndrepta greșelile politicei desorientate a începutului, și semne tot mai dese ne-au venit de acolo că se pregătește o adevărată renaștere spirituală și începuturile unei reale prosperității economice. Cartea d-lui dr. Cazacu trece în revistă activitatea de zece ani a Moldovei dintre Prut și Nistru, în toate ramurile, începând de la mișcarea populației, trecând la primele efecte ale reformei agrare, la industrie, muncă, cooperație, biserică, școală, justiție, administrație, pentru a încheia cu un tablou obiectiv al vieții politice și sociale. Copioasa documentare statistică, (din 300 pagini aproape 200 sunt ocupate exclusiv de tablouri statistice) lasă toată grija argumentărilor în sarcina cifrelor. Ele dovedesc progresul de la an la an— și elocventa lor ar fi fost mai decisivă încă, dacă cititorul ar fi avut ca puncte de reper sub ochi câteva date statistice, din viata Basarabiei sub stăpânirea țaristă. Astfel s’ar fi evidențiat mai bine încă, deosebirea de tratament a fostei provincii rusești înadins lăsate să orbecăiască în besnă și în părăsire administrativă, față de regimul actual. Căci un lucr ni se pare că rămâne mereu uitat când se discută stările din Basarabia. Anume, deplorabilă gospodărie în care Rusia a ținut Moldova dintre Prut și Nistru vreme de o sută de ani, cu mizeria drumurilor desfundate, a orașelor puturoase și colboase, a satelor din care plugarii plecau în surghiun peste Prut, spre Moldova liberă, în număr atât de mare, încât după însăși mărturisirile scrise ale unui rus, Ciceacov, guvernul Țarului s’a văzut silit, «să pună cordon la graniță și să oprească trecerea sub pedeapsa morții». De câte ori se confundă situația din Ardeal, Bucovina și Banat deoparte, cu situația din Basarabia, se săvârșește o neîngăduită eroare. In ținuturile ce au aparținut împărăție Habsburgice, administrația care era una din marile forțe )) (Continuare în pag.u-ai Pe marginea unei cărți onesta Basarabia românească de CEZAR PETRESCU (Dr. P. Cazacui. Zace ani de la Unirea Moldova dintre Prut și Nistru).