Curentul, iunie 1929 (Anul 2, nr. 490-519)
1929-06-11 / nr. 500
ANUL 11 No. 500 4PAOINI 3 LEI '’Va din iunie 1923 Director: PAMFIL ŞEICARU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA STRADA SĂRINDAR No. 4 Telefon: Direcţia şi Redacţia 364/39 Secretariatul şi provincia 312/20 Ad-ta şi Mica Publicitate 375/20 ABONAMENTE: Lei 700 pe an. Lei 350 pe 6 luni. Lei 200 pe 3 luni. Pentru Bănci, Instituţiimi şi Administraţii Publice 1000 lei anual Pentru străinătate: Lei 1700 un an; Lei 850 pe 6 luni Lei 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 şi 15 ale fiecărei luni Ocnaşii vacanţei In fiecare an, vechiile aspiraţiuni spre fericire din adolescenţă se trezesc, la apelul vacanţelor, spre a adormi în desamăgire, la sfârşitul lor... Fiecare păşeşte spre salubrele alizee ale mării sau spre vântul înviorător al înălţimilor ca spre făgăduiala unor noi şi luminoase destine. Mai toţi, nu izbutim în uimile de vacanţă decât să ne plictisim, să ne intoxicăm, şi să ne detracăm stomachul şi bugetul. Aţi băgat de seamă că singura amintire durabilă, după vacanţe, este cearta avută în tren, la plecare, cu tipul care vrea să închidă geamul compartimentului? ....Unde mergem vara asta?... Trepanaţi de arşiţa perfidă a verii care-şi începe barajul de foc pe străzi şi pe şosele, medităm îndelung la deliciile vacanţei care vine, scontând cu voluptate farmecul concediului apropiat... Să părăseşti măcar pentru o lună oraşul odios, în care nu ai isbutit să-ţi asiguri legături durabile decât cu fiscul! Să poposeşti undeva, departe, pe un tapsan de verdeaţă, — sub curcubeele de miresme întinse printre arcadele frunzişurilor, — unde să nu mai auzi vorbinduse nici de scandalul dela Cameră, nici de certurile de la Academie! Să stai întins la umbra brazilor sau la o margine de mare, odihnindu-ți pe-o mână ceafa, iar cu cealaltă pipăindu-ti portmoneul pe care era să ți-l strepelească un hamal improvizat, la scoborârea din tren... Să pleci, să-ți clătești timpanele de sgura lăsată de larma atâtor claxoane, de sgomotul infernal al uliţelor! Să respiri aromele sihăstriilor şi mirodeniile buruienilor de câmp, uitând de necazurile iernii şi de proectele d-lui Mihai Popovici! Pentru o parte din noi, prăfuiţi ca salcâmii în zarva asurzitoare a oraşelor, există o reală nevoie de vacanţă. Pentru cei mai mulţi, — Insă, — pentru femei, mai ales, nu există decât dorul vacanţelor. Este unica epocă de evaziune şi de vis, stagiunea idilelor posibile şi a aventurilor probabile, — anotimpul inflaţiilor sentimentale şi al hoinărelilor extramatrimoniale. Vară, o soră de caritate a imaginaţiilor intrate în clocot şi a sufletelor dornice de primenire şi uitare... Deşi, în realitate, cei mai mulţi dintre vilegiaturişti nu izbutesc să uite decât cheile de la cuiere, lăsate pe marmura bufetului din sufragerie! Există visul vacanţelor, — tot atât de îndărătnic printre adulţi ca şi printre copiii lor. Şi există realitatea plină de desamăgiri a vacanţelor. „ Cuierele, mai întâi. Anul trecut, la întoarcerea dela munte, valizele fiecăruia dintre noi erau, toate, într’un hal de plâns. Cuierele, şi ele, ajunseseră de culoarea lipiei, şi ca lipia de plesnite şi de scofâlcite. Cu câtă jenă le-aţi înregistrat la bagaje, atât la plecare cât şi la întoarcere, — tineti minte? Aţi jurat că, anul viitor, tim veţi mai îndura ocara unei vilegiaturi atât de jalnic echipate! Şi iată că suntem iar în miez de Cireşar, — cu aceleaşi cufere, desfundate ca şi bugetele d-lui Vintilă Brătianu. Tot cu ele vom pleca şi anul acesta? Adoptând vocabularul figande toate congresele dinantestananciar al răposatului guvern, vom periar de noua ispravă, cunoscutul accepta şi anul acesta osânda unei Zrar bucureştean care l-a susţinut cu vilegiaturi „de ispăşire“. La mare, sau la munte? Anul trecut, la munte, locuiau în aceeaşi curte cu proprietăreasa. Trei luni de zile, v’a afumat cu cocenii pe cari îi ardea pe înserat, cu o mistică punctualitate. Pe Mimi au ţinut-o trei săptămâni colicile, din pricina smeurei şi-a murelor. Pe Andrei îl pălise mania excursiilor, de era să-şi frângă gâtul la întoarcerea de pe Caraiman. Iar la sfârşit, prin Septembrie, o stupidă nerăbdare v-a făcut să vă grăbiţi cu trei săptămâni plecarea, şi să porniţi spre casă cu o precipitare pe care nici astăzi nu v-o explicaţi. Nostalgia oraşului, chemarea asfaltului şi a stridentelor municipale luaseră, pe nesimţite, locul dorului vegetal de soare, de verdeaţă, şi de vânt, cu care plecasem spre munţi... La munte, sau la mare?... Acum doi ani, am fost la cea mai frumoasă plajă a noastră. Tnf Micimii AXA »* w XXXOX^/ MX lil/Ml/4 oî imoncifo wtvnu 91 imvuoivu, de doage putrede, de tutun acrit şi de hoit părăsit. Din prima săptămână, nasul a început să vi se jupuiască din pricina soarelui; omoplatele, şi ele, v’au usturat zece zile. Era să vă înecaţi la doi paşi de ponton, şi-aţi înghiţit câteva cinzeci de apă sărată, cu parfum de lintiţă. V’aţi întors cu faţa de culoarea nucilor de cocos, cu părul de colorat şi răsvrătit, — cu entuziasmul cosit, şi cu sufletul urzicat. Lună Iunie, — prag al vacanţelor, — unică oază în sufletele târgoveţilor robiţi de inutila lor trepidaţie, ca de-o misterioasă morfină! Ion Dimitrescu Latinitatea la... Pesta Am fost, dacă nu mă înşel, singurul om care am atacat pe d. Moritz de Waleffe, surâzătorul antreprenor al latinităţii In congrese internaţionale şi in aranjamente băneşti pe sub mână.11 auzisem, In discursul ţinut la Bucureşti, declarându-se cu limbaj şi ţinută de biciclist, apărător grozav al latinităţii contra rasei anglo-saxone şi elogiind suspect de dulce pe Ionel Brătianu, prezent acolo şi şef atunci al bugetului Statului. L-am revăzut apoi în cursul acestui an, organizând un concurs internaţional de frumuseţi femeieşti, alegând personal pe frumoasa României în persoana unei arhicunoscute femei din Constanţa. Ziarele au divulgat apoi manevrele sale pentru a distinge la Paris pe reprezentanta Ungariei, adică a unei ţări care face o propagandă turbată in Universul întreg şi prin orice mijloace,deară, prin urmare, dispusă să plătească oricât pentru a-i triumfa numele pe piaţa internaţională. Antreprenorul latinităţei tQfiUTtţăSQ de dăts scessts. îşi criteriul latin, întinzăndu-şi raza de operaţie asupra tuturor raselor europene pentru a face să triumfe echivoc rasa turanică. In noua sa înfăţişare, d. Moriţ de Waleffe apărea ca un proxenet in stil mare, oferind marfă de toate rasele. Când venise in Bucureşti cu latinitatea sa, d. Moriţ lansase şi idei, intre ele pe aceea a unei Universităţi franceze la noi! Ideia a fost îmbrăţişată serios de un ziarist dobitoc ca d. Romulus Seişeanu care, cu acel prilej, a batjocorit violent pe d. C. Rădulescu-Motru însuşi, fiindcă acesta îndrăznise să declare drept năzbâtie ideea superioară a d-lui Moriţ. D. Waleffe de Moriţ apare azi intr’o nouă ipostază; el îşi duce latinitatea la Budapesta, care are nevoie să adune în interesul aceleaşi propafurioasă admiraţie în celelalte două, l-a somat pe d. Moriţ să se explice. Iar d. Moriţ s’a explicat; se duce cu latinitatea la Budapesta fiindcă... in evul mediu Ungaria catolică întrebuinţa... limba latină! Argumentul e decisiv. Aşteptăm, prin urmare, din partea d-lui Romulus Seişanu o nouă apologie a proxenetului latinităţii, d. Mariţ Walaffe, Nichifor Crainic E bolnavă rău Budapesta Nu odată am scris cu umană în-1 şi toată lumea a crezut că sunt lntelegere de drama imperialismului «uu-iamat.» «infot-mni ei»«unguresc redus de hotărîrea implacabilă a istoriei la proporţiile justei lui extinderi. Ne-am dat prea bine seama câtă tristeţă trebue să fie in sufletul unguresc acărei megalomanie a primit cel mai violent corectiv prin pacea de la Trianon. Am rămas indulgenţi la vaetul magnaţilor de au asurzit Europa „redatine pe iobagii valahi“, nu am protestat când redacţiile tuturor ziarelor din toate ţările au fost invadate cu broşuri, hărţi înfăţişând Ungaria milenară, aşa cum o pot concepe ungurii. Pentru febra cu o temperatură ridicată a Budapestei obsedată de halucinaţii geografice, am avut o Îngăduinţă de naţie sănătoasă, aşteptând ca anii să mai domolească virulenţa febrei şi să intre în covalescenţă. Bolnavul Europei cu crize de furie elocintă se vindică foarte greu şi noi avem o răbdare egală cu răbdarea milenară de a aştepta dreptatea istoriei. S’a petrecut un fapt care trece dincolo de febră, pentru a intra deadreptul în plină necuviinţă, un fapt ce nu mai poate avea nici o scuză, tolerat ar echivala cu o paralizie a simţului de demnitate, cu acceptarea oricărei ofense viitoare. Să istorisim ciudata mojicie prea puţin potrivită pentru maniile aristocratice ale Ungariei. In timpul congresului international de agricultură delegaţia ungară a socotit prilejul potrivit să împartă o serie de broşuri. Nimic mai firesc crări de specialitate, material ştiinţific util unei cât mai complecte documentări a participanţilor la congres. Spre uimirea generală erau cărţi de propagandă politică, broşuri împotriva tratatului de la Trianon, întovărăşite de faimoasele hirti 1„ i'nro «nîrîitil Uf» nmtftRtaretihi ;■ XXX —— « ——m ■— — - — — — ale Ungariei se complace de zece ani de zile. Liberi sunt ungurii să svârle mi de tone de maculatură protestăreată, dar nu in casa noastră, nu la noi în tară. Suntem o naţie de ţărani, blazoane nu cunoaştem decât din ţaina fanarului, Basarabii şi Muşatinii dorm somnul de veci fără urmaşi, nu avem ceea ce se chiamă o aristocraţie cum au ungurii, dar smerita naţie de ţărani, aceşti valahi au ceia ce se chiamă cuviinţă. Ştie respectul cuvenit unui oaspe, fiindcă presupune că şi oaspetele cunoaşte legile de bună cuviinţă. Nu intri in casa cuiva ca să-l batjocoreşti, să-i scuipi icoanele, sa-i necinsteşti căminul, să-i scotoceşti prin unghere ca să-l prazi. Există o reciprocă siguranţă de omenie. In memoriile exploratorilor prin părţile unde subsistă rudimente umane, abia înmuguriri de viaţă în comun, toţi aceşti exploratori, fără excepţie, constată obiceiul ospitalităţii într-o formă sau alta. Nu ni se spune dacă cunosc şi reciproca obligaţiilor, dar se pare că este aşa de normală această obligaţie de bună cuviinţă a celui ospătat încât nimeni nu s’a trudit să o noteze. Iată că neamul aşa de mândru (nu zicem îngâmfat) al ungurilor, neamul grofilor nu cunoaşte cele mai elementare norme de bună cuviinţă obligatorie pentru musafir. Un confrate, pe bună dreptate indignat de mojicia, căci aşa poate fi calificată fapta delegaţiei ungureşti, cere o drastică intervenţie a ministrului de externe. Nu vedem în ce mod, dar ni se pare absolut inutil când o naţie vădeşte apucături ce nu pot fi măcar concepute de o minte normală. Să fii oaspetele unei ţări şi să găseşti momentul potrivit să o insulţi este într’adevăr un record de necuviinţă, de mojicie cu miros rânced de picioare nespălate. Un jeg moral pe o vanitate de grofi. Dar dacă s’a putut întâmpla o asemenea acţiune înseamnă că Ungaria este bolnavă rău, febra l-a anulat complect simţul realităţilor, şi in impulsivitatea isterică a gesturilor se poate citi un fluid de demenţă colectivă. Sunt sigur că toate delegaţiile statelor participante la congresul internaţional de agricultură au rămas oarecum buimăcite de mojicia ungurească. Nu cel mai frumos răspuns, cea mai umilitoare replică este acelaş zâmbet pentru bolnavii de la Budapesta In definitiv naţia de ţărani valahi are atâta siguranţă in intangibilitatea hotarelor ei încât poate îngădui, consolarea cu halucinaţii geografice a bieţilor grofi. E bolnavă rău Budapesta. Pamfil Șeicaru Bacalaureatul la minoritari Superficialitatea candidaţilor de PAUL I. PAPADOPOL I. Ghica cu „scrisorile către V. Alecsandri“ (H. E. şi S. M.); Alecu Russo cu „Cântarea României“ (1) şi V. Alecsandri cu „perineia romana“ (2) (5. m.) ; I. L. Caragiale care „face istoricul ţării din anumite puncte de vedere şi în multe locuri accentuiază despre neajunsurile cauzate de Turci şi sfârşeşte cu ideea răsboiului care nu mai este de înlăturat“ (3) (S. M.) ; B. P. Hasdeu cu „Răsvan şi Vidra“ ; (4) (S. M.) ; P. L. Caragiale „prin operele sale teatrale“ (5), (S. M ) ; Titu Maiorescu „prin discursurile sale patriotice“ ; (S. M.) ; Mihail Eminescu: „împărat şi proletar“ ; (S. M.) ; Mihail Kogălniceanu „prin reformele şi ideile sale“ (S. M.). Astfel de candidaţi merg şi mai departe, afirmând că Alecsandri Eminescu, cu articolele din ziai sa născut la 1850, că a fost un motivat așa cum am văzut Frul „Timpul“ . (H. E.) , bacalaureatul de mai jos nu va mira. El se va mărgini la reproducerea scrisă a câtorva răspunsuri tipice de literatură românească din care se va vedea (cu rare excepțiuni) totala lipsă de pregătire file străvezii, valurile acumulau adevărate morene de alge pestilen- i a candidailor minoritari în legătate, — cu miros de iod învechit şi, tură cu obiectul fundamental al şcoalei noastre. Obiectul examenului a fost : „Câțiva cântăreţi (proză şi versuri) ai răsboiului de la 1877—78. Răspunsuri vagi, nesigure, superficiale, îndoelnice, eronate, înspăimântătoare care constau din : 1. Confundarea scriitorilor între ei. Astfel printre cântăreţii acestui eveniment, a cărui datare, pentru uşurinţă, a fost circumscrisă chiar în titlu, ni se citează : Delavrancea, despre care, în loc de orice altă analiză ni se spune că „are un volum cu nuvele din acest răsboiu" (candidatul P- P.), elev al şcoalei latiniste, că St. O. Iosif, în „La arme" (6) se referă la acelaş eveniment (7), că N. Iorga a conferenţiat la.. Academia Mihăileană, — etc., că N. Geme a fost poet — etc. Unii merg şi mai departe considerând : pe Iosif autor al volumului „Cântece de vitejie“ ; (B. N.) ; (8) ; pe Mărioara Ventura — a „piesei Curcanii“ (9) ; (I- R.) ; Pe Alecsandri ca „făcând parte din curentul Semănătorul“ (10) ; (S. Al.) ; pe Coşbuc scriind, în Muntenia, în acelaş timp cu Alexandri ; (R.I.); poezia „Tatăl lui Neacşu“ ca fiind de Alexandri (11) ; (I. Gh.) ; pe Coşbuc drept primul cântăreţ al răsboiului de la 77 (Sz. I) ; pe Alexandri ca autor de romane cu operele : „Nunta Zamfirescu“, „In războiu“ (P. Fr.); (12); pe I. Her. Rădulescu ca scriitor în aceiaş direcţiune, alături de Gr. Alexandrescu (13)... (R. E.) , pe regele Carol I cântăreţ al aceluiaş eveniment, (P. V.), cu care s’a ocupat foarte mult. „Soc. Junimea(F. U). O menţiune speciala merită candidata D. E. care răspunde la chestiunea de mai sus amintind, ca opere de Alexandri, între altele : Povestea unei coroane de oţel. (14), Cetatea Neamţului, Sobieschi Şi Polonii (15) şi Despot Vodă, Iar de Eminescu, Doina iar de D. Zamfirescu, Viaţa la ţară şi Tănase Scatiu (16)O altă candidată (R. I.) îşi începe enumerarea cu V. Cârlovă (17), pentru ca o a IlI-a s’o termine cu „Şoimii“ de Mihail Sadoveanu (R. C.) (17), iar o a IV-a să-i adaoge — colac peste pupăză — „Neamul Şoimăreştilor“ (Şt. G.). Să amintesc că aceiaş (şi a V-a : M- S.) se referă chiar la „Marşul anului 1848“ (19)? Monument de confuziune este şi lucrarea candidatei H. V. care vorbeşte despre romanul lui Coşbuc „Dan“. 2. Acestor confuziuni, care dau perfect de bine pe faţă debandada cronologică a celor câteva cunoştinţe de istorie literară, li se adaugă altele şi anume : regretabile confuziuni ale unor opere despre care candidata D. I afirmă în scris : „Care copil din clasele primare nu cunoaşte versurile lui Alexandri...?.“ Şi totuşi, cindidatul H. Er. crede că „Ostaşii noştri“ e o odă — dovedind definitiv că n’a avut niciodată curiozitatea să cerceteze volumul cu poezii de Alexandri. Aceiaş ignoranţă dovedeşte candidatul M. Al. care crede că, în legătură cu răsboiul amintit, sânt opere ca: „Florin şi Florica“ de Alexandri, „Stejarul din Borzeşti“ de Nic. Gane şi mai ales broşura lui Al. Odobescu — Moţii Şi Curcanii — care ne expune, într’o lucrare foarte interesantă şi cu multe însuşiri literare, într'o conferenţă, ţinută la Ateneu, răsboiul dela 1877—78...“ ; că ,,Emil Gârleanu ne face şi el un expozeu al răspbiului pentru neatârnare în „1877)); în fine că Mihail Sadoveanui „reuşeşte să întrupeze într’un şir de romane şi nuvele, epoci din istoria noastră naţională“ — ceia ce e cu totul altceva decât chestiunea propusă. Şi confuziile continuă. Astfel, operele în porză ale lui Coşbuc sunt „nuvele“, iar în „Mama“ ni se arată aceiaş durere părintească din „Trei, Doamne...“ (acelaş candidat) După altul, ,Povestea unei coroane...“ e 5,un volum desemte* „la cars egpupes cu multă ardoare scene dîn luptele Români- lor cu Turcii“, iar poezia „Sergentul“ începe cu: Plecat-am nouă din Vaslui.. (F. L). Hotărât : superficialitate — mai ales când o găsim evidenţiată şi prin completa necunoaştere a conţinutului operelor. Astfel despre „Balcanul şi Carpatul“ ni se spune că Simbolizează pe Ruşi şi pe Turci (Ch. K.), iar în „Peneş r**iî co im nunil-i VUl WU1UU XXX OW jjwvuvi.v —• —r -tan voinic“ (acela). Să adaog că, la finele aceleiaşi lucrări, găisim opera „Din zile mari* de Iosif ? Şi sistemul se repetă , astfel: „în toate aceste poezii,Alexandri slăveşte vitejia ostaşilor noştri, încurajându-i totodată“ (N. Tr.), cât despre „povestea“ şi „răsboiul“ la Coşbuc — ele „formează o bună istorie a răsboiului“ (Ch. M.). Aşadar, perfectă superficialitate, dovedită— deocamdată —* prin confuziuni de autori și opere, simple enumerări sau caracterizări care nu spun nimic —iată că mi-a dat pe față ultimul bacalaureat la care am participat ca examinator — la minoritari. ** Direcţia generală P. T. T. anunţă că in curând vom putea vorbi la telefon, în mod curent, cu toate capitalele europene• — Allot Allo! Cine-i acolo? Londra? Nu, duduie, pentru Dumnezeu!■■■ Eu cer de două ceasuri Gara de Nord!«» numele Gazul metan In definitiv, întregul scandal în jurul acestei bogăţii de energie se reduc© la o nimica toată, cu care, de altfel, ţara a fost obicinuită şi înainte de războiu şi, mai ales, după, oride câte ori partidul liberal îşi făcea iatacul în conducerea ţării, la o simplă confuzie între patrimoniul public şi inventarul dela club, şi de care o ţară a luat cunoştinţă, atunci când s’a produs. Şi a protestat. Dar protestele n’au avut nici o urmare, ceeace înseamnă că morala publică n’a fost în stare să cuprindă, în imperativele ei, măsurile necesare pentru înlăturarea acestei Confuzii şi reprimarea nemaipomenitului brigandaj economic, aranjat în bordelul de conştiinţe patronat de madona trotuarului politic. Brigandajul constă în ocuparea câmpurilor de gaz metan din Ardeal, de către o societate liberală înfiinţată prin ocheadele târfei şi în care statul aducea totul, iar câţiva curtezani deveneau acţionari tarifaţi după preferinţele ce li se acorda. Şi astfel o bogăie, a cărei evaluare atinge cifre fantastice, a trecut în proprietatea acestora printr’o socoteală sumară şi expres greşită, făcută nu după randamentul ce-1 putea da în decursul anilor, ci prin venitul ce-i dădea o infimă parte exploatată și verificată. In speță însă, tara n’a fost cu nimic vinovată. Ea se afla atunci, de partea acelora, cari o reprezentau realmente, fără umbra protectoare a jandarmilor, și cari n’au aprobat, nici sub rezerve, concepţia partidului liberal în materie de valorificare a bogăţiilor naţionale De atunci reprezentanţii ei morali n’au încetat, un singur moment să afirme voinţa că, la momentul oportun, vor reda intereselor obşteşti, avuţia şterpelită de liberali. Era, deci, un angajament autentificat prin confirmări repetate prin care partidul national-tărănesc a devenit centrul către care s’au îndreptat plângerile nu numai ale moralei publice ultragiate, dar și ale consumatorilor, ce refuzau să figureze în registrele politice ale grupării acaparatoare, întâmplările de astăzi erau de prevăzut: ele sunt consecinţa naturală a felului cum a fost naţionalizat gazul metan, precum şi a felului cum au înţeles conducătorii societăţii concesionare să se ţină de angajamentul ca, în nici un caz, preţul gazului să nu însemne un instrument de torturare a industriilor, cari întrebuințează acest element de energie. S’au tinut de angajament concesionarii? Când au procedat după sistemele cunoscute la evaluare, se mai poate îndoi cineva de apucăturile lor nefaste? Concesionarii s’au ales cu acest chilipir, doar prin scuza invocată — de altfel singura scuză —că vor ajuta crearea unei industrii românești în această regiune și încurajarea celor existente. In loc de aceasta, concesionarii au căutat să sugrume industriile, cari nu primeau să intre în sfera de influenţă a intereselor liberale, să spolieze pe gospodari, în schimb să acorde un regim de favoruri la industrii şi cu capital şi cu conducere streină, numai şi numai pentru că au acceptat în consiliile lor de administraţie sisecuriştii partidului. Aceasta pe de o parte. Pe de alta, au pornit la facerea de cheltueli, dintre cari numai salariul directorului general atinge proporţii princiare. Era dar foarte natural ca acei concesionari să treacă peste angajamentul ce şi-au luat şi să mărească, fără nici o raţiune mărturisită, preţul gazului, pe sprânceană. In astfel de conditiuni, statul, cel mai mare acţionar, poate sta nepăsător? Dar grupul concesionar, invocând textele de legi dictate de Tancred în noaptea aranjamentului, se miră de „inegalităţile“ la care sunt supuşi. Se miră? De ce se miră? Doar răfuiala dintre ţara care protesta zadarnic ieri şi briganzii (cari se miră azi), unşi de către Tancred, la gazul metan, abia începe. A evita această răfuială, iată calea cea mai bună, pentru concesionari şi pentru d. Motaş. Mai ales, i. Ion Biciolla Gospodărie valahă Cu prilejul serbărilor de la zece. Mai, ne arătam mirarea pentru tenacitatea eroica a edililor noştri,ctare observa că străzile sânt sparte, şi zidurile jegoase, exact cu 24 ore, înainte de sosirea în gara de Nord a mosafirilor streini. Şi ne mai miram totodată, de ingeniozitatea de meşteri regişori cu care aceiaşi erdili ştiu să măsluiască realitatea cu, mare viteză, fardând lipul şi putui roşenia ca bătrânele cantatrice de caibaret ce par de 18 ani ani văzute de la distanţă şi de 69 văzute de la urimetru jumătate, in cruda lumină a zilei. Se vede că rândurile noastre au avut răsunet la locul în drept. Căci, efectul a fost mai rapid şi mai radiical de cum îl aşteptam. Intr’adevăr, n'a trecut luna şi mixt nicipiul Bucureşti, cu prilejul proasipeţitor oaspeţi ai congresului agricol, a căutat să dovedească până la ceamai netăgăduită evidenţă căi renunţă la asemenea scandaloasă improvizaţii. De aceia, s’a aşternut pe cârpeală şi pe reparaţii nu cu 24 ore înainte de sosirea mosafirilor, ci tocmai şi numai in prezenţa lor«. Probabil ca să le ilustreze prin faptă, că românul e vrednic lucrător, nu numai la muncile câmpului, ci şi în mijlocul Capitalei, la caldarâm, primăria a tocmit câteva sute de salahori să spargă străzile cele mai umblate, să ridice movili de pietre şi de nisip, să întrerupă circulaţia şi să dea aspectul unui oraş in frenetică transformare. Strada Academiei, îngustă şi go,tuită din naştere, a fost astfel mai gâtuită prin asemenea hirurgie edilitară, exact in momentul când automobilele încărcate cu cei vre-o 606 congresişti streini, aveau de alergat dinspre poştă spre Şosea şi invers. Spectacolul străzii înfundate, cu maşinile imobilizate, cu tramvaiul bălăngănind, cu şoferii şi birjarii suduind, cu agenţii de circulaţie „restabilind ordinea’’, cred că a fost atât de elocvent şi de impresionant pentru mosafirii chinezi, perusieni, chilieni, bolivieni, algerieni şi egipteni, încât desigur abia ajunşi acasă, aceşti transcontinentali vor cere şi ei autorităţilor respective să purceadă la o renovaţie tot atât de activă ca a d-lui Dobrescu-Balamuc — activă şi mai ales oportună. Căci_nu e aşa? — secretul gospodăriei bine chibzuite, e să faci fiecare treabă la vremea ei. Cezar Petrescu