Curentul, iulie 1929 (Anul 2, nr. 520-550)
1929-07-22 / nr. 541
AMIL II, NO. 341 POPAS DUMINICAL D. Vintilă Brătianu s’a supărat pe Regenţă, ca văcarul pe sat. Şi burzuluit nevoie mare, s’a retras din parlament cu cei câţiva leaderi ai partidului scăpaţi prin urechea votului universal, să dea lupta cea mare, în faţa ţării, prin mijloace extraparlamentare. Reforma administrativă, pe care nici noi n’o socotim o mostră de logică, de consecvenţă şi de claritate, a fost numai un pretext. Un pretext pentru o prostie mai mult. Dacă legea se cuvenea discutată şi combătută, firesc era de aşteptat ca oratorii şi specialiştii partidului liberal să înfrunte războiul de la tribună, măcar pentru a evita ruşinea de a nu fi puşi pe două coloane cu toată indignarea spumegoasă de acum un an şi acum doi ani, când cu atâta violenţă osândeau în principiu retragerea din parlament a altuia. Astăzi, guvernul nu are nevoie să născocească argumente proaspete, pentru a califica slăbiciunea, nepatriotismul şi inutilitatea unei asemenea tactice în bloc, toată avalanşa de sudălmi şi de invective, conservată în colecţia „Viitorului” şi a desbaterilor parlamentare din ,,Monitorul Oficial”, când rolurile se aflau inversate. Cu deosebirea doar, că atunci, retragerea parlamentarilor naţional-ţărănişti, justificată ori nu, admisibilă ori nu, constituia în orice caz o manifestaţie impresionantă atât pentru ţară cât şi pentru factorul constituţional, fiindcă la spatele celor retraşi se afla rezerva masselor electorale şi o popularitate netăgăduită. Liberalii s’au supărat şi manifestează. Ei şi? N'or fi spunând că au ţara cu dânşii, findcă aceasta n’o crede nimeni, decât un.. în sfârşit un ce-aţi gândit dumneavoastră, un, ca să zicem, om, ca d. Vintilă Brătianu. Dar d. Vintilă Brătianu o crede, o spune, în numele acestei convingeri a poruncit retragerea pentru a intimida Regenţa şi mai ales pentru a nu scăpa prilejul încă a unei prostii. Şi partidul s’a supus Dar nu s’a retras atât pentru a organiza manevrele de câmp, departe de Dealul Mitropoliei, cât pentru a organiza lupta lăuntrică de lichidare, din care d. Vintiilă Brătianu se prea poate să plece de la şefie cu barba între picioare. Tirania exvistiernicului negru, a exasperat cadrele bătrâne şi tinere, încât situaţia a fost plastic exprimată de d. Argetoianu, când se plângea că d. Vintilă Brătianu a acaparat toată prostia din partid şi nu-i mai lasă şi pe ceilalţi, să săvârşească şi ei, ca omul, câte o prostie mai mică, ici-colo. Iar pentru ilustrarea acestei situaţii, cu darul d-lui Argetoianu de a povesti istorioare cu tâlc şi cu parfum, cică ar mai fi adăugat şi această anecdotă, pe care o vindem cum am cumpărat-o. Zice că era odată un grec putred de chiabur, cu o nevastă tânără, sprâncenată, dar fără o para chioară de zestre. Grecul mai era putred şi pe dinăuntru, nu numai la pungă. Ii mirosea gura, picioarele, îi curgea puroi din urechi. In fine îl ajunsese tot blestemul faimos din poezia lui Tudor Arghezi. Nevasta îl suporta, că n’avea încotro. Dar iarna mai cu seamă, când grecul bolnăvicios se cuibărea în jâlțul dela sobă cu toate ferestrele ferecate, duhoarea strâmba cu totul nasul bietei femei. Şi disperată, ameninţată cu asfixia, într’o bună zi, se apucă să-l hrănească numai cu fasole pe toate variantele: fasole uscată şi borş de fasole, fasole bătută şi fasole iahnie. . ..Bine Caliopi, puico, te mi dai atâtea fasoli, că mi faţi gaze şi impuţesco totă casa!”, se miră soţul umflat ca un balon captiv. Tocmai, răspunse Caliopi. Mai schimbăm aşa, atmosfera. Anecdota d-lui Argetoianu, ca toate anecdotele, n’are morală. Dar tâlcul îl va găsi uşor cititorul, gândindu-se la partidul liberal, care ca nefericita Caliopi, trebuie să suporte numai, și numai aroma d-lui Vintilă Brătianu, bucuros că-i schimbă din când în când... atmosfera, variindu-și prostiile- Cezar Petrescu Ziua Domnului Am arătat criza episcopatului românesc ca rezultat al distrugerii vieţii monahale. Mănăstirea ne mai putând oferi personalităţi, conducătoare, ele se recrutează din clerul văduvit prin deces sau divorţ, după criteriul serviciilor politice de partid. Episcopia e un loc de plasat un partizan ca o prefectură oarecare. Sistemul ne-a înzestrat biserica cu o serie de prelaţi oameni de club cari îşi robesc eparhia intereselor de partid, şi au ajuns să degradeze insuş Sf. Sinod prin nelegiuitul vot cunoscut. Episcopul politician însă, de cele mai multe ori nepregătit, incult, netalentat şi dezorientat, a creat o situaţie foarteciudatâ între sine şi clerul eparhiei. Ca să fac un loc de cuvinte, — nelipsit de sens, — episcopul recrutat prin divorţ crează un divorţ între sine şi clerul pe care are să-l conducă" .Cine cunoaşte viaţa bisericească nu poate contesta existenţa acestui divorţ in cele mai multe eparhii. Clerul de mir al Bisericii noastre de azi reprezintă in proporţie de cel puţin 20 la sută un corp de elită cu care ortodoxia se poate mândri. Inteligenţi, cărturari, sesizând perfect raportul nou dintre biserică şi spiritul vremii, aceşti preoţi manifestă o pasiune misionară cunoscută înainte de războiu. Speranţele de înoire, intensificare şi adâncire a vieţii religioase se întemeiază pe această râvnă apostolică nouă. Un nou tip de dtrecţie se redeşteaptă ca o reacţiune împotriva haretismului materialist şi acesta e tipul adevăratei preoţii: preotul misionar duhovnicesc. El nu e o creaţie a iniţiativei episcopale, ci a conştiinţei tinerilor preoţi cărturari în raport cu realitatea vieţii şi sub indicaţiile pe care ei le lămuresc din dogma ortodoxă. In raport cu acest spirit nou, episcopul, de cele mai multe ori incult şi neorientat, face o figură anacronică şi inutilă, dacă nu dea dreptul primejdioasă. Elita preoţimii şi-a depăşit şeful ierarhic. Pe lângă harul arhieresc pe care o poartă, episcopul se impune printr’o cultură religioasă poleită de talent oratoric sau literar şi, mai ales, printr’o viaţă personală de vibraţie religioasă care să iradieze, să învăluie şi să antreneze întregul corp preoţesc in subordine. Ultima calitate le poate suplini pe toate. Dar tocmai aceasta lipsește în cele mai multe cazuri. Nichifor Crainic „Creditul Agricol“ şi valorificarea recoltei După toate probabilităţile guvernul —, respectiv ministerul de agricultură — va ajunge la o înţelegere definitivă cu financiarii străini pentru participarea acestora la înfiinţarea „Creditului Agricol’ şi plasarea totodată a scrisurilor funciare hipotecare pe pieţele străinătăţii Spunem va ajunge fiindcă până acum nu s’a ajuns şi fiindcă se poate să nu se ajungă, dacă reprezentantul lor trimis la noi ar ridica mai mult decât s’ar putea permite pretenţii de ordin comercial şi speculativ în contul mandanţilor săi. Ce va fi, vom vedea chiar săptămâna viitoare, când d. Regard se va fi edificat complect nu numai asupra felului cum înţelege guvernul înfiinţarea „Creditului Agricol”, dar şi asupra posibilităţilor de comerţ — în anumite condiţiuni — cu cerealele noastre. ACAPARAREA CEREALELOR Trebue să spunem, însă, că ministerul de agricultură preocupat de „Creditul Agricol” a scăpat din vedere că grâul îşi are timpul lui de coacere şi că ţăranul nu-i seceră in funcţie de planurile şi legile celor de sus. Preocupat de „Creditul Agricol”, ministerul de agricultură s’a pomenit că recolta nu poate să aștepte încheerea tratativelor cu financiarii străini, Incheere, care, chiar dacă ar îi avut loc cu două și trei luni Înainte, nu poate să întervie imediat in favorul plugarilor. Noi ne-am mai ocupat de această interesantă problemă a agriculturii, chiar în acest loc acum o lună de zile, când cu criză provocată de Banca Naţională. Ceea ce am prevăzut atunci cu regret trebue să constatăm că 60 realizează. Lipsiţi de mijloace băneşti, plugarii pentru a face faţă nevoilor imediat® s’au văzut nevoiţi să angajeze recolta pe preţuri de nimic, prin aconturi date de samsarii diverşilor speculanţi de cereale, cari acaparară, în felul acesta, cerealele.Preţurile sunt chiar ridicole. Orzul de o pildă a fost vândut cu doi lei kgr. S’a pierdut aşadar un timp preţios: prin tratativele părăsite acum şease luni cu grupul german, când ele puteau duce la un rezultat, prin cele de azi, ce se prelungesc, iar in schimb recolta a rămas pe seama cămătarilor. • MASURI CE SE TOT IAU Fireşte că azi când situaţia a devenit alarmantă, ministerul de agricultură preconizează măsuri, prin finanţarea recoltei de către Banca Centrală Cooperativă, prin desfacerea recoltei prin cooperative. Dacă aceste măsuri s’ar şi fi luat, nam fi avut nimic de zis, târziu, dar oricum. Măsurile nu s’au luat incă. Sunt preconizate insă. Ceeace înseamnă că va mai trece timp. Pentru a se pierde astfel şi restul de timp rămas de pe urma unor tratative şovăelnice, duse numai după indicaţii internaţionale sentimentale şi nu după interesele agriculturii noastre, astăzi nu şi-ar fi văzut cerealele încăpute pe mâna speculanţilor. Ministerul de agricultură, însă, nu pare alarmat. Mai e timp, se spune acolo. Mai e? Cât mai e? Ion Biciolla Drama Evident că d C. Stere nu este un om comod, prea ambiţios spre a se resemna să rămână mereu In culise, acceptând să fie doar regi ■ sor şi incă fără nume pe afiş. Abia se potoliseră patimile stârnite în jurul reformei administrative, când la discuţia generală d. C. Stere a ţinut să administreze o lecţie de drept constituţional regenţei, precizându -i cadrul de drepturi, „reducându-i rolul” la o simplă şi pasivă înregistrare a fluctuaţiilor corpului electoral. D. C- Stere are autoritatea unei competinţi în materie de drept constituţional (intr'o ţară în care ignoranţa omului politic este aproape obligatorie ca şi tăitura hainei) şi în prelegerea de universitate populară — ţinută la Cam "a, a desfăşurat toate resursele pateticului melodramatic ce-l caracterizează. Lucrurile elementare, locurile comune erau rostite cu un aşa de puternic accent, încât pentru emotivii simplismului democrat aveau caracter de inedit, de originală, de profundă cugetare peltică. Am avut impresia că d. C- Stere Se răsbună cumplit pe majorităţi, dând amploare retorică prelegerii de popularizare a noţiunilor elementare de drept constituţional. Prinşi de torentul pateticului, s’a uitat gravitatea admonestării făcute regenţii de deputatul de Soroca, admonestare ce se adresa şi primului ministru care formulase cu totul altă teorie a rosturilor factorului constituţional în ritmul vieţii politice. Fireşte că eşirea impetuoasă a d-lui C. Stere va fi fost exploatată pe larg, schiţându-se perspective sumbre, respiraţii revoluţionare mocnind a insurecţie sub spuza legalităţii constituţionale. Orgoliul deputatului de Soroca a fost satisfăcut, restul nu interesează. Iar la durata guvernului Maniu, ţine tot atât de mult d- C- Stere, cât ţine d. Vintilă Brătianu sau d. Barbu Ştirbey. Bineînţeles că în politică gesturile necugetate nu au efecte imediate, ci se acumulează ca puroiul într’o infecţie. Dar nu s’a terminat bine harul dela Cameră şi d- l-Stere a ţinut să-i mai pocnească una guvernului. Se cunoaşte mecanica proclamării senatorilor de drept: alegerea de zece ori într-unul din corpurile legiuitoare îţi dă dreptul atunci când se verifică cele zece legislaţii, la proclamarea de senator de drept. Pentru ce motive a ţinut să-şi valideze drepturile ce le conferă cele zece legislaturi? Pentru ce a ţinut să coincidă încordarea provocată de reforma administrativă, în care ceva din duhul sterist s’a strecurat cu proclamarea sa de senator de drept? Greu de bănuit că totul ar fi premeditat, ar face parte dintr-un diabolic plan conceput în mâhnirea unei ambiţii ofensate, de fapt cine cunoaşte temperamentul impulsiv al d-lui C. Stere îşi va explica foarte uşor loviturile pe care le dă. Cu o orgolioasă părere despre valoarea sa, dispreţuindu-şi colaboratorii pentru toate infirmităţile intelectuale ce le descoperă, cu acel egocentricism ce-i devastează orice simţ de măsură şi oportunitate, neacceptând roluri de umbră, răbufnind în declaraţii violente inutil provocătoare, d. C. Stere putem spune că rezuma impresionant drama ratatului politic. Pentru alesul dela Soroca nu există nici un bilanţ moral al răsboiului, alipirea Basarabiei l’a pus într’alte raporturi faţă de ţară, iar cea mai mică aluzie la atitudinea sa din epoca grelelor noastre încercări, socotită ca o ofensă, ca un sacrilegiu faţă de Moldova dintre Prut şi Nistru. D- C. Stere a devenit pentru Basarabia haina lui Nessus. Zeloşii săi partizani (nu este egal partizani cu o provincie) vor să ne refuze cea mai mică rezervă, chiar şi o cât de slabă reticenţă. Basarabia este egală cu persoana d-lui C. Stere şi invers. Niciodată nu s’a manifestat o mai categorică indelicateţă faţă de ideia naţională, de acel suflu al istoriei româneşti într’un ţinut, în care la tot pasul te întâmpină gloria Moldovei. Adică dacă printr’o nefericită Întâmplare la 1918 d- C. Stere ar fi avut un accident de automobil şi ar fi intrat in domeniul eternităţii, Basarabia nu ar fi urmat cursul istoriei, are bruscat, frânt ritmul implacabil al determinismului ca să bocească? La proclamarea d-lui C. Stere ca senator de drept, d. general Prezan s’a ridicat şi a rostit cuvinte de grea osândă, fără nici o ridicare de glas, cu acea voce egală, rece, hotărîtă a neclintitelor convingeri, a acelor credinţi în care stăruesc unele amintiri profilate pe întinsuri de cimitire. „In momentul când d-sa va păşi pragul în rândurile senatorilor de drept, eu voiu păşi celălalt prag, părăsind Senatul”. D Iunian răspunzând a înfăţişat toată baza de drept a proclamării d-lui C. Stere, arătând că este doar o strictă aplicare a legilor, iar nu o recunoştinţă naţională. Cine discută baza de drept? Cine se opune la mecanica iresistibilă a dreptului legiferat? Chiar dacă am presupune opunerea comisiunei de validări a senatului printr’o încheere ce ar fi refuzat calitatea de senator de drept d-lui C. Stere, un recurs în Casație l-ar fi pus în deplinătatea tuturor drepturilor. Deci nu se poate contesta legalitatea votului dat de senat. Dar nu dreptul se discută ci altceva, acel imponderabil al sensibilităţii, acea perzistenţă a amintirilor ce impun unele resemnări, unele delicate retuşeri ale gesturilor năvalnice- D. C. Stere este deputat, şi va continua să fie ales (cel puţin nu se poate presupune o aşa de apropiată impopularitate la un reprezentant al celei mai integrale democraţii până în ultima zi a vieţii sale. Deci teama unei probabile rămâneri afară din parlament nu există. Atunci de ce a cerut validarea drepturilor sale şi încă într’o conjectură aşa de furtunoasă? Este în sufletul d-lui C. Stere o mare ambiţie ce se crispează, ce se complace în provocări, ce respiră în reacţiunile ce le provoacă, în ofensele pe care te svârle. Niciodată rataţii n’au fost oameni comozi. Bietul domn Maniu- Pamfil Şeicaru ratatului politic Luni, 22 Iulie 1929 Director: ParFIL ŞEIGARU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA STRADA SĂRINDAR No. 4 Telefon: Direcţia şi Redacţia 364/39 Secretariatul şi provincia 312/29 Adiţia şi Mica Publicitate375/28 ABONAMENTE: Lei 700 pe an. Lei 350 pe 6 luni, Lei 200 pe 3 luni. Pentru Bănci, Instituţiuni şi Administraţii Publice 1000 lei anual Pentru străinătate: Lei 1700 un an; Lei 850 pe 6 luni Lei 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 si 15 ale fiecărei luni ■ '■ '..V*V ■ V.. -Va .V.*• v Poate că, — în răgazul pe care i-1 va lăsa vacanţa apropiată a Parlamentului, — se va gândi guvernul d-lui Maniu şi la examinarea revoltătorului scandal oferit Capitalei noastre de modul de funcţionare a S. T- B.-ului. Pe traseuri arbitrare şi cari constitue o permanentă sabotare a circulaţiei, — sublimele moaşte liberale, cuibărite în fruntea societăţii, au stabilit de ani îndelungaţi sistemul vagoanelor transformate în cutii de zacuscă, retrase de pe linie fără nici o preocupare de interesele populaţiei. O singură preocupare domină anarhica activitate a vechililor dela ST. B.: exploatarea confortabilă a publicului docil și resemnat, prin suprimarea oricărei inițiative de ameliorare a serviciului, — și printr’o cât mai nedemnă exasperare a personalului, de manevră-Nu am putea spune că, ceeace ne îndeamnă să luăm astăzi apărarea acestor umiliţi muncitori del S. T. B., ar fi ţinuta demnă şi decentă în care ei se prezintă publicului. Dimpotrivă, un taxator de la S. T. B. este de cele mai multe ori incapabil să-ţi indice direcţiunea unei străzi, dacă nu chiar itinerariul propriului său wagon. Dar, în definitiv, — într’un wagon în care acest itinerariu nu este prin nici un tablou indicat — pentru ce ar fi wattmanul mai ingenios decât materialul? De câte ori a fost pusă în discuţie publică această chestiune a taxatorilor dela S. T. B, — conducătorii societăţii s’au grăbit întotdeauna să arunce în spinarea publicului, cu o agresivă aroganţă, răspunderile neajunsurilor semnalate. Imediat ce a protestat un călător, vexat de propunerile taxatorului de a împărţi pe din două costul biletului, sau surprins fără bilet de vina amploiatului incorect, direcţiunea tramvayelor a profitat pentru a declara că cei cari îi conrup taxatorii sunt tot călătorii. S’a profitat de aceste prilejuri pentru a se umple Interiorul vagoanelor cu afişe, în cari (alături de îndemnul de ă nu scuipa pe jos) publicul este somat să nu fure în complicitate cu taxatorii Şi nimeni, până astăzi, nu a avut salubrul gest de a lua de guler pe neruşinaţii zugravi ai acestor ruşinoase afişe, arătându-le că, dacă taxatorii fură, este pentru că ei sunt toţi plătiţi cu salarii de mizerie şi de istovire. Paraziţii de la ST. B. se mulţumesc să-şi bată joc, în bloc, şi de public şi de personal, recrutându-şi salariaţii numai după capacitatea lor de a îndura, cu o stoică inerţie, câte 12 ore de serviciu pe zi, câte cinci amenzi pe noapte, şi câte trei preavizuri de concediere pe an- îndobitocirea personalului de muncă, — iată procedeul de progres tehnic inaugurat în industria paralitică a tramvaielor bucureştene. Alaltăeri, — concomitent cu un recurs înaintat înaltei Curţi de Casaţie împotriva sentinţei arbitrale prin care li se refuza contractul colectiv, prevăzut de legea conflictelor de muncă, delegaţii muncitorimii dela S. T. B. s’au prezentat şi Ministerului Muncii, cerându-i ocrotirea împotriva revoltătoarei batjocuri cu care sunt trataţi astăzi de direcţiunea societăţii. Aseară, în întrunirea dela „Dacia”, delegaţii muncitorilor au avut sarcina să protesteze împotriva aceleiaşi ruşinoase exploatări- Amenzi nedrepte, lovind cu o metodică per-* severenţă în salarii de 60-150 lei lunar, — o muncă extenuantă,—şi nici o posibilitate de reacţiune, legegea conflictelor de muncă interzicând muncitorilor de transport de a recurge vreodată la grevă. In faţa acestei intolerabile exploatări a unei întregi categorii de lucrători, — trataţi de direcţia S. T. B.-ului ca nişte simpli indigeni din Congo, şi paralizaţi de lege în demersurile lor de apărare, — Ministerul Muncii are astăzi imperioasa datorie de a interveni, şi de a îndrepta lucrurile. Rostul puterii politice este de a transforma în a-corduri antagonismele dintre interesele categoriilor sociale, lo- vind în paraziţii prea puternici, şi ocrotind munca celor năpăstuiţi. Dacă influenţa mandarinilor dela S. T. B. este şi astăzi prea mare, să se restitue lucrătorilor un drept de grevă răpit de o lege dovedită inertă. N. Pârvu Şatra dela S. T. B. Viziuni de lumină In sfârşit, după frumosul ştrand în care-Şi pot de-acum calma febra Şi potoli zăduful, BucureŞtenii văd apărând la orizontul de Miază Noapte al Capitalei o nouă oază de recreaţie: Snagovul, — a cărui prefacere în staţiune balneară este hotărîtă astăzi de Ministerul Domenilor Şi cuprinsă in proectul de lege prin care pădurea Si lacul Snagovului sunt definitiv cedate1 Municipiului Bucureşti. Pădurea SmgovŢigăneŞti. — in întindere de peste 1500 ha., —■ cele 1°00 ha. ale bălţii Snagov, păsdurea Băneasa Şi întreg coridorul ce se întinde între ea ?i şoseaua Băneasa- Otopeni, vor fi astfel transformate într’un imens parc de preumblare şi de sport, pe ale cărui alee amatorii de odihnă îşi vor putea cumpăra loturi şi zidi viile. Pe marginea lacului, Oficiul Naţional de Educaţie fizică îşi va crea stadionul, menit să atragă spre sveltele exerciţii ale atletismului tineretul evadat din căldura, pestilenţială a Capitalei. Coloniile şcolare vor înflori, dăruind ţării o rasă de copii dragă soarelui, —, bisericuţa din ostrovul Snagovului îşi va vedea din nou sclipind în soare clopotniţa, — iar nautra*, graţii vieţii vor putea poposi prin azilurile ascunse prin poienile pădurii de o municipalitate generroasă... Pare un basm, povestit de tin nebun, — şi totuşi toate aceste viziuni sunt conţinute în germene dar cele cinci articole ale proectului de lege publicat ieri de ziare. Realizarea lor depinde de perseverența actualului primar al Capitalei pe care cu regret nu lam mai putut surprinde, în ultimele luni, un flagrant-delict de demagogie. Dar, dacă d- Dem. 1. Dobrescu isbutește să prefacă în faptă făgăduielile legii, — îi jur pe cartea mea de alegător că voi ţine primul discurs de omagii, cu prilejul inaugurării parcului... Şi că-i voi preamări descendenta, până la a zecea spiță, acceptând chiar invitaţii la nunta nepoţilor săi!... Ion Dimitrescu RETRAGEREA PE AVENTIN.—D. C. Argetoianu: Ce facem, șefule, că pe noi văd că nu netoarnă nimeni înapoi?