Curentul, iulie 1929 (Anul 2, nr. 520-550)

1929-07-22 / nr. 541

AMIL II, NO. 341 POPAS DUMINICAL D. Vintilă Brătianu s’a supărat pe Regenţă, ca văcarul pe sat. Şi burzuluit nevoie mare, s’a retras din parlament cu cei câţiva lead­eri ai partidului scăpaţi prin urechea votului universal, să dea lupta cea mare, în faţa ţării, prin mijloace extraparlamentare. Reforma administrativă, pe care nici noi n’o socotim o mostră de logică, de consecvenţă şi de cla­ritate, a fost numai un pretext. Un pretext pentru o prostie mai mult. Dacă legea se cuvenea discutată şi combătută, firesc era de aştep­tat ca oratorii şi specialiştii par­tidului liberal să înfrunte războiul de la tribună, măcar pentru a evita ruşinea de a nu fi puşi pe două coloane cu toată indignarea spu­­megoasă de acum un an şi acum doi ani, când cu atâta violenţă osândeau în principiu retragerea din parlament a altuia. Astăzi, gu­vernul nu are nevoie să născoceas­că argumente proaspete, pentru a califica slăbiciunea, nepatriotis­­mul şi inutilitatea unei asemenea tactice în bloc, toată avalanşa de sudălmi şi de invective, conser­vată în colecţia „Viitorului” şi a desbaterilor parlamentare din ,,Monitorul Oficial”, când rolurile se aflau inversate. Cu deosebirea doar, că atunci, retragerea parla­mentarilor naţional-ţărănişti, jus­tificată ori nu, admisibilă ori nu, constituia în orice caz o manifes­taţie impresionantă atât pentru ţară cât şi pentru factorul consti­tuţional, fiindcă la spatele celor retraşi se afla rezerva masselor electorale şi o popularitate netă­găduită. Liberalii s’au supărat şi manifestează. Ei şi? N'or fi spu­nând că au ţara cu dânşii, findcă aceasta n’o crede nimeni, decât un..­ în sfârşit un ce-aţi gândit dumneavoastră, un, ca să zicem, om, ca d. Vintilă Brătianu. Dar d. Vintilă Brătianu o crede, o spune, în numele acestei convin­geri a poruncit retragerea pentru a intimida Regenţa şi mai ales pentru a nu scăpa prilejul încă a unei prostii. Şi partidul s’a supus­ Dar nu s’a retras atât pentru a organiza ma­nevrele de câmp, departe de Dea­lul Mitropoliei, cât pentru a orga­niza lupta lăuntrică de lichidare, din care d. Vintiilă Brătianu se prea poate să plece de la şefie cu barba între picioare. Tirania ex­­vistiernicului negru, a exasperat cadrele bătrâne şi tinere, încât situaţia a fost plastic exprimată de d. Argetoianu, când se plângea că d. Vintilă Brătianu a acaparat toată prostia din partid şi nu-i mai lasă şi pe ceilalţi, să săvârşească şi ei, ca omul, câte o prostie mai mică, ici-colo. Iar pentru ilustra­rea acestei situaţii, cu darul d-lui Argetoianu de a povesti istorioare cu tâlc şi cu parfum, cică ar mai fi adăugat şi această anecdotă, pe care o vindem cum am cumpă­­rat-o. Zice că era odată un grec putred de chiabur, cu o nevastă tânără, sprâncenată, dar fără o para chioară de zestre. Grecul mai era putred şi pe dinăuntru, nu numai la pungă. Ii mirosea gura, picioa­rele, îi curgea puroi din urechi. In fine îl ajunsese tot blestemul fai­mos din poezia lui Tudor Arghezi. Nevasta îl suporta, că n’avea în­cotro. Dar iarna mai cu seamă, când grecul bolnăvicios se cuibărea în jâlțul dela sobă cu toate feres­trele ferecate, duhoarea strâmba cu totul nasul bietei femei. Şi dis­perată, ameninţată cu asfixia, într’o bună zi, se apucă să-l hrănească numai cu fasole pe toate varian­tele: fasole uscată şi borş de fa­sole, fasole bătută şi fasole iahnie. . ..Bine Caliopi, puico, te mi dai atâtea fasoli, că mi faţi gaze şi impuţesco totă casa!”, se miră soţul umflat ca un balon captiv­. Tocmai, răspunse Caliopi. Mai schimbăm aşa, atmosfera. Anecdota d-lui Argetoianu, ca toate anecdotele, n’are morală. Dar tâlcul îl va găsi uşor citito­rul, gândindu-se la partidul libe­­ral, care ca nefericita Caliopi, tre­buie să suporte numai, și numai aroma d-lui Vintilă Brătianu, bu­curos că-i schimbă din când în când... atmosfera, variindu-și pros­tiile- Cezar Petre­scu Ziua Domnului Am arătat criza episcopatului ro­mânesc ca rezultat al distrugerii vieţii monahale. Mănăstirea ne mai putând oferi personalităţi, condu­cătoare, ele se recrutează din cle­rul văduvit prin deces sau divorţ, după criteriul serviciilor politice de partid. Episcopia e un loc de plasat un partizan ca o prefectură oarecare. Sistemul ne-a înzestrat biserica cu o serie de prelaţi oa­meni de club cari îşi robesc epar­hia intereselor de partid, şi au a­­juns să degradeze insuş Sf. Sinod prin nelegiuitul vot cunoscut. Episcopul politician însă, de cele mai multe ori nepregătit, incult, netalentat şi dezorientat, a creat o situaţie foarte­­ciudatâ între sine şi clerul eparhiei. Ca­ să fac u­n loc de cuvinte, — nelipsit de sens, — episcopul recrutat prin divorţ crea­­ză un divorţ între sine şi clerul pe care are să-l conducă" .Cine cunoa­şte viaţa bisericească nu poate con­testa existenţa acestui divorţ in cele mai multe eparhii. Clerul de mir al Bisericii noastre de azi reprezintă in proporţie de cel puţin 20 la sută un corp de e­­lită cu care ortodoxia se poate mândri. Inteligenţi, cărturari, sesi­zând perfect raportul nou dintre biserică şi spiritul vremii, aceşti preoţi manifestă o pasiune misio­nară cunoscută înainte de răz­­boiu. Speranţele de înoire, intensi­ficare şi adâncire a vieţii religioa­se se întemeiază pe această râv­nă apostolică nouă. Un nou tip de dtrecţie se redeşteaptă ca o reacţiu­­ne împotriva haretismului mate­rialist­ şi acesta e tipul adevăratei preoţii: preotul misionar duhovni­cesc. El nu e o creaţie a iniţiativei episcopale, ci a conştiinţei tinerilor preoţi cărturari în raport cu reali­tatea vieţii şi sub indicaţiile pe care ei le lămuresc din dogma or­todoxă. In raport cu acest spirit nou, episcopul, de cele mai multe o­ri incult şi neorientat, face o fi­gură anacronică şi inutilă, dacă nu dea dreptul primejdioasă. Elita preo­­ţimii şi-a depăşit şeful ierarhic. Pe lângă harul arhieresc pe care o poartă, episcopul se impune prin­tr’o cultură religioasă poleită de ta­lent oratoric sau literar şi, mai ales, printr’o viaţă personală de vibraţie religioasă care să iradieze, să învă­luie şi să antreneze întregul corp preoţesc in subordine. Ultima cali­tate le poate suplini pe toate. Dar tocmai aceasta lipsește în cele mai multe cazuri. Nichifor Crainic „Creditul Agricol“ şi valorificarea recoltei După toate probabilităţile guver­nul —, respectiv ministerul de agri­cultură — va ajunge la o înţelegere definitivă cu financiarii străini pen­tru participarea acestora la înfiinţa­rea „Creditului Agricol­’ şi plasarea tot­odată a scrisurilor funciare hipo­­tecare pe pieţele străinătăţii Spunem va ajunge fiindcă până acum nu s’a ajuns şi fiindcă se poate să nu se ajungă, dacă reprezentantul lor tri­mis la noi ar ridica mai mult decât s’ar putea permite pretenţii de ordin comercial şi speculativ în contul mandanţilor săi. Ce va fi, vom vedea chiar săptă­mâna viitoare, când d. Regard se va fi edificat complect nu numai asupra felului cum înţelege guvernul înfiin­ţarea „Creditului Agricol”, dar şi a­­supra posibilităţilor de comerţ — în anumite condiţiuni — cu cerealele noastre. ACAPARAREA CEREALELOR Trebue să spunem, însă, că mi­nisterul de agricultură preocupat de „Creditul Agricol” a scăpat din vedere că grâul îşi are timpul lui de coacere şi că ţăranul nu-i se­ceră in funcţie de planurile şi legile celor de sus. Preocupat de „Credi­tul Agricol”, ministerul de agricul­tură s’a pomenit că recolta nu poate să aștepte încheerea tratati­velor cu financiarii străini, Inche­­ere, care, chiar dacă ar îi avut loc cu două și trei luni Înainte, nu poate să întervie imediat in favo­rul plugarilor. Noi ne-am mai ocupat de această interesantă problemă a agriculturii, chiar în acest loc acum o lună de zile, când cu criză provocată de Banca Naţională. Ceea ce am pre­văzut atunci cu regret trebue să constatăm că 60 realizează. Lipsiţi de mijloace băneşti, plugarii pentru a face faţă nevoilor imediat® s’au văzut nevoiţi să angajeze recolta pe preţuri de nimic, prin aconturi date de samsarii diverşilor specu­lanţi de cereale, cari acaparară, în felul acesta, cerealele.Preţurile sunt chiar ridicole. Orzul de o pildă a fost vândut cu doi lei kgr. S’a pierdut aşa­dar un timp pre­ţios: prin tratativele părăsite acum şease luni cu grupul german, când ele puteau duce la un rezultat, prin cele de azi, ce se prelungesc, iar in schimb recolta a rămas pe seama cămătarilor. • MASURI CE SE TOT IAU Fireşte că azi când situaţia a de­venit alarmantă, ministerul de agricul­tură preconizează măsuri, prin finan­ţarea recoltei de către Banca Cen­trală Cooperativă, prin desfacerea recoltei prin cooperative. Dacă aceste măsuri s’ar şi fi luat, nam fi avut nimic de zis, târziu, dar oricum. Măsurile nu s’au luat incă. Sunt preconizate insă. Ceeace înseamnă că va mai trece timp. Pentru a se pierde astfel şi restul de timp rămas de pe urma unor tra­­tative şovăelnice, duse numai după indicaţii internaţionale sentimentale şi nu după interesele agriculturii noastre, astăzi nu şi-ar fi văzut cerealele încăpute pe mâna specu­lanţilor. Ministerul de agricultură, însă, nu pare alarmat. Mai e timp, se spune acolo. Mai e? Cât mai e? Ion Biciolla Drama Evident că d C. Stere nu este un om comod, prea ambiţios spre a se resemna să rămână mereu In culise, acceptând să fie doar regi ■ sor şi incă fără nume pe afiş. Abia se potoliseră patimile stârnite în jurul reformei administrative, când la discuţia generală d. C. Stere a ţinut să administreze o lecţie de drept constituţional regenţei, preci­zându -i cadrul de drepturi, „redu­­cându-i rolul” la o simplă şi pasivă înregistrare a fluctuaţiilor corpului electoral. D. C- Stere are autorita­tea unei competinţi în materie de drept constituţional (intr'o ţară în care ignoranţa omului politic este aproape obligatorie ca şi tăitura hainei) şi în prelegerea de univer­sitate populară — ţinută la Cam­ "a, a desfăşurat toate resursele pateti­cului melodramatic ce-l caracteri­zează. Lucrurile elementare, locu­rile comune erau rostite cu un aşa de puternic accent, încât pentru emotivii simplismului democrat a­­veau caracter de inedit, de origi­nală, de profundă cugetare peltică. Am avut impresia că d. C- Stere Se răsbună cumplit pe majorităţi, dând amploare retorică prelegerii de popularizare a noţiunilor elemen­tare de drept constituţional. Prinşi de­ torentul pateticului, s’a uitat gravitatea admonestării făcute regenţii de deputatul de So­­roca, admonestare ce se adresa şi primului ministru care formulase cu totul altă teorie a rosturilor fac­torului constituţional în ritmul vieţii politice. Fireşte că eşirea impetuoasă a d-lui C. Stere va fi fost exploatată pe larg, schiţându-se perspective sumbre, respiraţii revoluţionare mocnind a insurecţie sub spuza le­galităţii constituţionale. Orgoliul deputatului de Soroca a fost satis­făcut, restul nu interesează. Iar la durata guvernului Maniu, ţine tot atât de mult d- C- Stere, cât ţine d. Vintilă Brătianu sau d. Barbu Ştirbey. Bine­înţeles că în politică gestu­rile necugetate nu au efecte ime­diate, ci se acumulează ca puroiul într’o infecţie. Dar nu s’a terminat bine harul dela Cameră şi d- l-Stere a ţinut să-i mai pocnească una guvernului. Se cunoaşte meca­nica proclamării senatorilor de drept: alegerea de zece ori într-unul din corpurile legiuitoare îţi dă dreptul atunci când se verifică cele zece legislaţii, la proclamarea de senator de drept. Pentru ce motive a ţinut să-şi valideze drepturile ce­­ le conferă cele zece legislaturi? Pentru ce a ţinut să coincidă încor­darea provocată de reforma admi­nistrativă, în care ceva din duhul sterist s’a strecurat­ cu proclama­rea sa de senator de drept? Greu de bănuit că totul ar fi premeditat, ar face parte dintr-un diabolic plan conceput în mâhnirea unei ambiţii ofensate, de fapt cine cunoaşte tem­peramentul impulsiv al d-lui C. Stere îşi va explica foarte uşor lo­viturile pe care le dă. Cu o orgolioasă părere despre valoarea sa, dispreţuindu-şi cola­boratorii pentru toate infirmităţile intelectuale ce le descoperă, cu a­­cel egocentricism ce-i devastează orice simţ de măsură şi oportuni­tate, neacceptând roluri de umbră, răbufnind în declaraţii violente i­­nutil provocătoare, d. C. Stere pu­tem spune că rezuma impresionant drama ratatului politic. Pentru ale­sul dela Soroca nu există nici un bilanţ moral al răsboiului, alipirea Basarabiei l’a pus într’alte rapor­turi faţă de ţară, iar cea mai mică aluzie la atitudinea sa din epoca grelelor noastre încercări, socotită ca o ofensă, ca un sacrilegiu faţă de Moldova dintre Prut şi Nistru. D- C. Stere a devenit pentru Basa­rabia haina lui Nessus. Zeloşii săi partizani (nu este egal partizani cu o provincie) vor să ne refuze cea mai mică rezervă, chiar şi o cât de slabă reticenţă. Basarabia este e­­gală cu persoana d-lui C. Stere şi invers. Niciodată nu s’a manifes­tat o mai categorică indelicateţă faţă de ideia naţională, de acel su­flu al istoriei româneşti într’un ţi­nut, în care la tot pasul te întâm­pină gloria Moldovei. Adică dacă printr’o nefericită Întâmplare la 1918 d- C. Stere ar fi avut un acci­dent de automobil şi ar fi intrat in domeniul eternităţii, Basarabia nu ar fi urmat cursul istoriei, ar­e bruscat, frânt ritmul implacabil al determinismului ca să bocească? La proclamarea d-lui C. Stere ca senator de drept, d. general Pre­­zan s’a ridicat şi a rostit cuvinte de grea osândă, fără nici o ridicare de glas, cu acea voce egală, rece, ho­­tărîtă a neclintitelor convingeri, a acelor credinţi în care stăruesc u­­nele amintiri profilate pe întinsuri de cimitire. „In momentul când d-sa va păşi pragul în rândurile senatorilor de drept, eu voiu păşi celălalt prag, părăsind Senatul”. D Iunian răspunzând a înfăţişat toată baza de drept a proclamării d-lui C. Stere, arătând că este doar o strictă aplicare a legilor, iar nu o recunoştinţă naţională. Cine discută baza de drept? Cine se opune la mecanica iresistibilă a dreptului legiferat? Chiar dacă am presupune opu­nerea comisiunei de validări a se­natului printr’o încheere ce­ ar fi refuzat calitatea de senator de drept d-lui C. Stere, un recurs în Casație l-ar fi pus în deplinătatea tuturor drepturilor. Deci nu se poate contesta legalitatea votului dat de senat. Dar nu dreptul se dis­cută ci altceva, acel imponderabil al sensibilităţii, acea perzistenţă a amintirilor ce impun unele resem­nări, unele delicate retuşeri ale ges­turilor năvalnice- D. C. Stere este deputat, şi va continua să fie ales (cel puţin nu se poate presupune o aşa de apropiată impopularitate la un reprezentant al celei mai integrale democraţii­ până în ultima zi a vieţii sale. Deci teama unei proba­bile rămâneri afară din parlament nu există. Atunci de ce a cerut va­lidarea drepturilor sale şi încă în­tr’o conjectură aşa de furtunoasă? Este în sufletul d-lui C. Stere o mare ambiţie ce se crispează, ce se complace în provocări, ce respiră în reacţiunile ce le provoacă, în o­­fensele pe care te svârle. Niciodată rataţii n’au fost oameni comozi. Bietul domn Maniu- Pamfil Şeicaru ratatului politic Luni, 22 Iulie 1929 Director: ParFIL ŞEIGARU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA STRADA SĂRINDAR No. 4 Telefon: Direcţia şi Redacţia 364/39 Secretariatul şi provincia 312/29 Adiţia şi Mica P­ublicitate375/28 ABONAMENTE: Lei 700 pe an. Lei 350 pe 6 luni, Lei 200 pe 3 luni. Pentru Bănci, Instituţiuni şi Administraţii Publice 1000 lei anual Pentru străinătate: Lei 1700 un an; Lei 850 pe 6 luni Lei 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 si 15 ale fiecărei luni ■ '■ '..V*V ■ V.. -Va .V­­.*• v Poate că, — în răgazul pe care i-1 va lăsa vacanţa apropiată a Parlamentului, — se va gândi gu­vernul d-lui Maniu şi la examina­rea revoltătorului scandal oferit Capitalei noastre de modul de func­ţionare a S. T- B.-ului. Pe traseuri arbitrare şi cari constitue o perma­nentă sabotare a circulaţiei, — su­blimele moaşte liberale, cuibărite în fruntea societăţii, au stabilit de ani îndelungaţi sistemul vagoanelor transformate în cutii de zacuscă, retrase de pe linie fără nici o preo­cupare de interesele populaţiei. O singură preocupare domină anar­hica activitate a vechililor dela S­T. B.: exploatarea confortabilă a publicului docil și resemnat, prin suprimarea oricărei inițiative de a­­meliorare a serviciului, — și prin­tr’o cât mai nedemnă exasperare a personalului, de manevră-Nu am putea spune că, ceeace ne îndeamnă să luăm astăzi apărarea acestor umiliţi muncitori del S. T. B., ar fi ţinuta demnă şi decentă în care ei se prezintă publicului. Dim­potrivă, un taxator de la S. T. B. este de cele mai multe ori incapa­bil să-ţi indice direcţiunea unei străzi, dacă nu chiar itinerariul propriului său wagon. Dar, în definitiv, — într’un wa­gon în care acest itinerariu nu este prin nici un tablou indicat — pen­tru ce ar fi wattmanul mai ingenios decât materialul? De câte ori a fost pusă în discu­ţie publică această chestiune a ta­xatorilor dela S. T. B­, — conducă­torii societăţii s’au grăbit­­ întot­deauna să arunce în spinarea publi­cului, cu o agresivă aroganţă, răs­punderile neajunsurilor semnalate. Imediat ce a protestat un călător, vexat de propunerile taxatorului de a împărţi pe din două costul biletului, sau surprins fără bilet d­e vina amploiatului incorect, direc­ţiunea tramvayelor a profitat pen­tru a declara că cei cari îi conrup taxatorii sunt tot călătorii. S’a pro­fitat de aceste prilejuri pentru a se umple Interiorul vagoanelor cu a­­fişe, în cari (alături de îndemnul de ă nu scuipa pe jos) publicul este somat să nu fure în complicitate cu taxatorii­ Şi nimeni, până astăzi, nu a avut salubrul gest de a lua de guler pe neruşinaţii zugravi ai ace­stor ruşinoase afişe,­­ arătându-le că, dacă taxatorii fură, este pentru că ei sunt toţi plătiţi cu salarii de mizerie şi de istovire. Paraziţii de la S­­T. B. se mulţu­mesc să-şi bată joc, în bloc, şi de public şi de personal,­­ recrutân­­du-şi salariaţii numai după capaci­tatea lor de a îndura, cu o stoică inerţie, câte 12 ore de serviciu pe zi, câte cinci amenzi pe noapte, şi câte trei preavizuri de concediere pe an- îndobitocirea personalului de muncă, — iată procedeul de pro­gres tehnic inaugurat în industria paralitică a tramvaielor bucureş­­tene. Alaltăeri, — concomitent cu un recurs înaintat înaltei Curţi de Ca­saţie împotriva sentinţei arbitrale prin care li se refuza contractul colectiv, prevăzut de legea conflic­telor de muncă,­­ delegaţii munci­torimii dela S. T. B. s’au prezentat şi Ministerului Muncii, cerându-i o­­crotirea împotriva revoltătoarei batjocuri cu care sunt trataţi astăzi de direcţiunea societăţii. Aseară, în întrunirea dela „Dacia”, dele­gaţii muncitorilor au avut sarcina să protesteze împotriva aceleiaşi ruşinoase exploatări- Amenzi ne­drepte, lovind cu o metodică per-* severenţă în salarii de 60-150 lei lunar, — o muncă extenuantă,—şi nici o posibilitate de reacţiune, lege­gea conflictelor de muncă interzi­­când muncitorilor de transport de a recurge vreodată la grevă. In faţa acestei intolerabile ex­ploatări a unei întregi categorii de lucrători, — trataţi de direcţia S. T. B.-ului ca nişte simpli indigeni din Congo, şi paralizaţi de lege în­ demersurile lor de apărare, — Mi­nisterul Muncii are astăzi imperi­oasa datorie de a interveni, şi de a îndrepta lucrurile. Rostul puterii­ politice este de a transforma în a-­­corduri antagonismele dintre inte­­resele categoriilor sociale,­­ lo-­ vind în paraziţii prea puternici, şi ocrotind munca celor năpăstuiţi. Dacă influenţa mandarinilor dela S. T. B. este şi astăzi prea mare, să se restitue lucrătorilor un drept de grevă răpit de o lege dovedită­ inertă. N. Pârvu Şatra dela S. T. B. Viziuni de lumină In sfârşit, după frumosul ştrand în care-Şi pot de-acum calma fe­bra Şi potoli zăduful, BucureŞtenii văd apărând la orizontul de Miază Noapte al Capitalei o nouă oază de recreaţie: Snagovul, — a cărui prefacere în staţiune balneară este hotărîtă astăzi de Ministerul Do­­menilor Şi cuprinsă in proectul de lege prin care pădurea Si lacul Snagovului sunt definitiv cedate1 Municipiului Bucureşti. Pădurea SmgovŢigăneŞti. — in întindere de peste 1500 ha., —■ cele 1°00 ha. ale bălţii Snagov, păs­durea Băneasa Şi întreg coridorul ce se întinde între ea ?i şoseaua Băneasa- Otopeni, vor fi astfel transformate într’un imens parc de preumblare şi de sport,­­ pe ale cărui alee amatorii de odihnă îşi vor putea cumpăra loturi şi zidi viile. Pe marginea lacului, Oficiul Naţional de Educaţie fizică îşi va crea stadionul, menit să atragă spre sveltele exerciţii ale atletism­­ului tineretul evadat din căldura, pestilenţială a Capitalei. Coloniile şcolare vor înflori, dăruind ţării o rasă de copii dragă soarelui, —, bisericuţa din ostrovul Snagovului îşi va vedea din nou sclipind în soare clopotniţa, — iar nautra*, graţii vieţii vor putea poposi prin azilurile ascunse prin poienile pă­­­durii de o municipalitate gener­roasă... Pare un basm, povestit de­ tin nebun, — şi totuşi toate aceste vi­­ziuni sunt conţinute în germene dar cele cinci articole ale proectului de lege publicat ieri de ziare. Rea­lizarea lor depinde de perseverenț­­a actualului primar al Capitalei pe care cu regret nu lam mai put­­ut surprinde, în ultimele luni, un fla­grant-delict de demagogie. Dar, dacă d- Dem. 1. Dobrescu isbu­­tește să prefacă în faptă făgă­duielile legii, — îi jur pe cartea mea de alegător că voi ţine primul discurs de omagii, cu prilejul inau­gurării parcului... Şi că-i voi prea­mări descendenta, până la a zecea spiță, acceptând chiar invitaţii la nunta nepoţilor săi!... Ion Dimitrescu RETRAGEREA PE AVENTIN.—D. C. Argetoianu: Ce facem, șefule, că pe noi văd că nu ne­­toarnă nimeni înapoi?

Next