Curentul, noiembrie 1930 (Anul 3, nr. 998-1027)

1930-11-25 / nr. 1022

ANUL III No. 1023 4 PAGINI 3 LEI M­arţi 25 Al­om­brie 1230 Director:­­ AniăLifclO ABU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA STRADA SĂRINDAR No. 1 Secretariatul şi Provincia 812/29 Telefon: Direcţia şi Redacţia: 31­4/39 Ad­ria şi Mica Publicitate 3.5 28 ABONAMENTE! Lei 700 pe an; lei 350 pe 11 luni; lei 200 pe 3 luni. Pentru Banei. Institut­­uni şi Administraţii Publice 1000 lei a­nual Pentru străinătate: lei 1700 un an; lei 850 pe 11 luni; lei 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 şi 15 ale fiecărei luni Regimul preferenţial cetu­ expunerea făcută la Geneva de d. Mihail Manoilescu­­ministrul nostru de industrie şi comerţ, în calitate de delegat al R­omâniei. Punctul de vedere al României a­ fost pus clar şi lămurit şi anu­­me pentru susţinerea temei tari­fului preferenţial, aşa cum fusese stabilită de fostul ministru de in­dustrie d. Virgil Madgearu, atât la Geneva, cât şi la conferinţele statelor agricole, tinere în acest an. Europa occidentală este vecinie preocupată de reducerea barieri­­lor vamale pentru ca circulaţia mărfurilor fiind liberă, să se poa­tă ajunge la o scurgere mai li­beră, a lor. Reducerea barierelor vamale nu duce însă întotdeauna la scopul urmărit, adică la spori­­rea vânzărilor. D. Manoilescu ilustrează acea­stă afirmaţie prin exemplul Ro­mâniei, care formează un caz spe­cific. „România a mers astfel până la a face spiritului din Geneva con­cesiunea de a reduce tarifele ei vamale până la 30 la sută. Rezul­tatul a fost, a arătat d. ministru Manoilescu, cu exemple foarte sugestive, că pentru articolele cele mai importante ale industriei exportatoare engleze, importul României sa redus până la un sfert sau o treime din ceia ce era încă în 1927. ..Aceea­­, pentru că preţurile cerealelor au scăzut cu mai mult de 36 la antă. Tarifele nu aveau absolut nimic a face în cazul a­­cesta. Putem spune Europei oci­­dentale : înapoiaţi-ne preţurile la cerealele noastre, şi vom putea din nou importa produsele voastre in­dustriale. „Europa occide­ntală nu profită în urma acestei reduceri, dacă nu se ajunge a se spori capacitatea de cumpărare a Europei centrale şi orientale. Iată unde se găseşte nodul chestiunei: în schimbul în­tre ţarile industriale şi cele agri­cole“. Chestiunea este foarte simplă: când ţările agricole nu mai fac export ele nu mai au capacitatea de a importa produsele indus­triale. Fiind în situaţiunea de a nu putea plăti mărfurile fabri­cate streine, vor întreprinde in­dustrii proprii. Astfel s’a născut acest conflict economic între cele două Europe: cea occidentală, industrială şi cea orientală, agricolă. D. Manoilescu caracterizează în mod eloquent acest conflict, astfel: „Când Europa occidentală pla­sează produsele sale pe pieţele Europei orientale, ea o face a­­proape fără nicio concurenţă din partea Americei de Nord, pe când ţările Europei Orientale, când plasează produsele lor agricole, în Occident, ele sunt handicapate de produsele Americei de Sud care a cucerit aproape complect pieţile noastre naturale din Occi­dent“. Rezultă deci o situaţiune favo­rabilă de partea Europei occiden­tale industriale. Deci salvarea nu poate veni decât de la un regim, care ar putea spori capacitatea de cumpărare a ţărilor agricole. Deci, să se acorde regimul pre­ferenţial în Europa, pentru pro­dusele agricole europene ,­a o de­rogaţi­une condiţională excepţio­nală şi limitată la clauzele naţiu­­nei celei mai favorizate). Acesta trebue să fie caracterul regimu­lui normal al comerţului interna­ţional. Acest regim preferenţial va tre­bui să fie acordat tuturor produ­selor agricole europene, adică fie de origină animală sau vegetală- cât priveşte cerealele, acestora trebuie să li se aplice tariful pre­ferenţial, fără restricţiune de cantitate, tuturor cerealelor de origină. In fine- d. Manoilescu a mai propus ca să se realizeze reduceri la tarifele vamale ale cerealelor şi garanţii că avantajele care de­curg din aplicarea regimului pre­ferenţial, să nu fie anihilate de măsuri de protecţionism indirect. Evident că acest regim preferen­ţial va trebui acordat de toate ţă­rile importatoare de cereale. Există însă o serie de tratate de comerţ bilaterale, încheiate pe baza clauzei naţiunei celei mai favorizate. Aceste ţări vor trebui du. .em­enea, in mod excepţio* Dat­ele la această ca­uză, să recu­noască regimul preferenţial pen­tru cerealele europene­ Expunerea făcută pe aceste principii de către d. Mihail Ma­noilescu, nu reprezintă numai punctul de vedere al României ci şi al delegaţiunilor: Bulgariei, Ungariei, Poloniei şi Iugoslaviei. Este un succes şi un merit al României, pe care noi l-am rele­vat totdeauna cu cea mai deplină satisfacţie. Tema a fost pusă la început de d. Virgil Madgearu la Geneva, continuată în conferin­ţele agricole de la Sinaia, Bucu­reşti şi Varşovia şi actualmente de d- Manoilescu din nou la Ge­neva. România are meritul de a fi luat această iniţiativă a organi­­zării unui front comun al ţărilor agricole din estul Europei şi sun­­tem pe deplin satisfăcuţi de mo­dul cum aceste ţări au fost repre­zentate prin d-nii Virgil Mad­gearu şi Mihail Manoilescu. Am fost cei d’intâiu cari am cri­ticat atunci când s’au făcut erori în politica noastră economică, mai ales acea externă. Sântem tot cei d’intâiu, cari înregistrăm măsurile şi ideile sănătoase pre­cum şi activitatea care a dus la punctul de vedere unitar al ţă­rilor agricole, pe baza tarifului preferenţial. O lămurire a situaţiunei eco­­nomice internaţionale din Euro­pa, nu poate fi obţinută, decât din momentul, în care punctul de vedere al ţărilor agricole expor­tatoare va fi admis de ţările in­dustriale importatoare de produse agricole. Ţările agricole nu-şi vor putea spori capacitatea lor de cumpă­rare şi deci nu vor putea oferi de­­buşeuri pentru produsele tarilor industriale, decât din momentul în care şi ele îşi vor putea plasa în mod avantajos surplusul ele export al produselor agricole. on Seu­saru nenea forfaia in Roşia Presa finlandeză aproape de Sovie­te ca şi noi, dar prin organizaţia şi prin fibrele vechi de rădăcină, mai în putere ca noi să pătrundă în realită­­file ruseşti, da informaţii senzaţio­nale (şi ceia ce e mai important, cu autenticitatea garantată­ asupra chi­pului cum te execută in U. R. S. S. munca forţată, pe care se bazează ofensiva dumpingului sovietic. Finlanda e in special lovită de acest dumping, în concurenţa lemnului de construcţie, pe piaţa mondială. In mod firesc, toată atenţia anchetatori­­lor s'a îndreptat asupra modului cum e organizată exploatarea pădurilor în Rusia de nord, lată ce scrie USI SUOMI: „In această regiune, cu populaţia cea mai rară din Europa, nu s’ar fi putut găsi în nici un chip, o mână de lucru suficientă niei numărul de cai necesari. A fost nevoie să le procure, la început din guberniile vecine, mai apoi din centrul îndepărtat al Rusiei. Dar cum pretenţiile şefilor de con­­ducere, salariul şi hrana neîndestulă­toare, şi pe deasupra înspăimântă­­toarea mortalitate în rândul oamenilor şi a vitelor, a făcut ca populaţia să capete groază de aceste regiuni de lucru, încetul cu încetul, exploatarea pădurilor s'a transformat într'o ade­­vârată muncă silnică... La început, ţăranii au fost forţaţi, sub ameninţa­rea amenzilor şi pedepselor, să trimită din fiecare sat, un număr de lucrători pentru şantiere. Aceştia erau elibe­­raţi de la muncă toamna, şi se socotea fericit, acela care fie chiar fără bani, fără cal, în soirenţe, isbutea să mai a­jungă în satul lui. Dar mâna de lu­­cru, astfel asigurată, se dovedi în cu­rând prea neîndestulătoare pentru pla­nul lui Stalin. Pentru îndeplinirea lui, au fost trimişi în câmpurile de con­­centrare din Nord, şi mai ales la fos­­tele monastiri din Soloveţ, prizonierii politici şi criminalii, pentru fasonatul şi încărcatul lemnului. In ultima toamnă, un nou ele­ment îşi făcu apariţia în şantierele de lucru. Toţi ţăranii suspectaţi că fac opoziţie colectivizării economiei rura­­le, nu mai pot rămâne la vatra lor şi au fost transportaţi cu tot cu famiie în aceste şantiere, în numele apărării sociale, sub cuvânt că numai astfel vor putea fi de aproape supraveghiaţi de autorităţi. Aceiaşi soartă, a fost rezervată preoţilor, învăţătorilor şi fo­ştilor proprietari, — elemente ,,Ru­­lace". OI libertate! OI marxism ! O !­re­­voluţia pentru care a luptat bunica Brescka Bresckopskaia I, Ion Darie Lucrează de zor toată lumea prin ministere, ca să purece la statele de plată ale funcționarilor, unde s’ar mai putea rupe un ban, prin darea afară a unui funcționar, ca economiile absolut necesare echili­brului bugetar să fie reaizate. Şi menajamente nu prea există, fiindcă sărăcia generală a tarii nu dă răgaz. Nim­eni nu-şi inchipue ce z de a­­mare trăesc nenorociţii care nu sunt siguri de a doua zi, şi tremură­ ia gândul că s'ar putea să rămână fără nimic, spânzuraţi în aer, cu gândul ca cerul să se mai milostiv decât oamenii. La aceşti vitregiţi ai vieţii mă gândesc, înţelegând şi greul unui Stat ajuns la ananghie. Zilnic primesc la gazetă scrisori, ace­leaşi scrisori de tânguire a cutărui învăţător din cine ştie ce uitat colţ de ţară, a unui biet necăjit de gre­fier dela o judecătorie de ocol rural care se plâng că n’au primit leafa de două, trei luni. Povestea este veche; de doi, trei ani aud aceiaş plângere, de când suntem sub zo­dia neagră a crizei. Citeam în „Vii­torul” următoarea informaţie, pe­ care o împărtăşesc în concluziile ei umane: „Profesorii şi funcţionarii din Făgăraş ni se plâng că nu-şi pri­­mesc salarile regulat. Unii din a­­ceştia nu şi-au primit salariul nici pe luna Septembrie, deşi ne aflăm la sfârşitul lui Noembrie. Sunt unii funcţionari bătrâni, cari fac parte din cadrele auxiliare, şi mai neno­­rociţi, căci aceştia nu şi-au primit micul lor salar din Iunie. Este o complectă lipsă de uma­nitate ca funcţionarii Statului să fie lăsaţi pradă mizeriei acum pragul iernei”. Dar, aceiaş plângere a apărut şi când era d. Vintilă Brătianu vistier, bine­înţeles comentată cu multă în­duioşare electorală în „Dreptatea”. Şi acum doi ani, ca şi acum, acelaş stat nevoiaş cârpind dela o zi ................... —» -»-O—------------­ alta un biet buget bârtănit ca şi le­gendaraf­anteriu al lui Arvinte. Ce] -.iuţi acum avem o huzie mai puţin pe urma guvernării naţional-ţără­niste. Dar în zi ele acestea de tra­gică strlmtorare, peeare suntem da­tori să examinăm dacă intr’adevâr, Statul cu visteria mai mult goală, nu ar putea ori și-o umple, dacă nu cumva sunt găuri pe unde banul public se tot scurge în buzunare iara fund. Sunt fraude fiscale, ori­câte comunicate s’ar da, dar nu un minus !a venit trecut de un advo­cat, de un medic, de un negustor (funcţionarul este singurul con­tribuabil care nu poate trage chiulul la fisc nici cu un leu, este singurul contribuabil sigur platnic f findcă i se opreşte la leafă datoria către fisc). Când se înşeală fiscul, apoi se face numai împins de ex­cesul dement al fisca­ltăţii — vor­bim fireşte de contribuabili indivi­duali. Nu aceleaşi scuze — dacă pot vista scuze — pot fi invocate de diverse societăţi cu capitaluri stră­ine, care nu se mulţumesc cu imen­sele beneficii pe care le realizează ?a urma protectior­ismu­­i — im­pozit fioros dar nu în favoarea Sta­ulul, în favoarea diverselor între­prinderi industriale — ci mai recurg şi la chiuluri formidabile trase fis­cului. Se descoperă, se strâng do­­vezi irefutabile,vâlvă in presă şi pe urmă, vine ca un pompier, comuni­catul ministerului de finanţe, care neagă energic faptele. Totdeauna a fost aşa, iar taina nu este decât forţa diverselor legaţii ale ţărior de unde sunt marii acţionari ai între­prinderilor certate cu onestitatea, faţă de fisc. Dacă ar exista energia necesară, acea energică autoritate care să înţe­lagă că niciodată ca­pitalul străin nu poate cere privi­legiul de a frusta fiscul, curajul in­tervenţiilor ar dispărea, iar in vis­teria Statului ar mai putea intra şi ceva banî.­ eriei Mal este o gaură pe unde se scurg bani sortiţi să intre In casieria mi­nisterului de finanţe! Contriban­­dele: O delegaţie de comercianţi care s-a prezentat la ministerul de fi­nanţe pentru a cere să se ia mă­suri împotriva contrabandelor, spunea : „Dacă această stare de lu­cruri va continua încă, tot comer­­ţul cinstit va fi distrus, deoarece comerciantul cinstit importă as­tăzi mătăsuri plătind vămuiri, iar din partea industriaşilor am con­statat­ că sunt cu toţii decişi a în­chide fabricele, aşa­dar in curând Statul va avea în spinare încă un număr de 6—8000 şomeuri”. Măsuri ? Dar care funcţionar va­­mal, care agent de po­lţie nu ar­e încântat să descopere o contraban­dă, când are o cotă-parte de pre­luare din amenda ce o fixează Sta­tul la orice contrabandă prinsă? Nu odată mi-a fost dat să aud la funcţionarii vamali aceiaş decora­ţie : ,,La ce bun să­ mai prindem pe cei ce fac contrabande, când se a­­ranjează la Bucureşti, iar noi rămâ­nem cu buzele umflate!” Nu-i greu de bănuit, că diverşii politiciani mai mari, sau mai mărunţei, îşi aran­jează rotunjoare venituri printr-o activă spălătorie chimică a diver­­şilor contrabandişti. Şi iarăşi po­vestea este veche. Să ni se spună procentul celor care plătesc amen­­zile la care au fost impuşi cei ce­ au fost prinşi practicând industria con­trabandei. Iată ceia ce formează încă’ o gaură prin care se scurg veniturile po­­sibile ale Statului Suntem pentru regimul economii­lor, dar cerem să se pună capăt practicei provocătoare, şi să se as­tupe odată­ găurile vistieriei. Când ţării i se cer atâtea jertfe, nimănui nu-i poate fi îngăduită ignorarea găurilor vistieriei. amfil Selisru » (( ontinuurea fn png. it-a) Constituţie şi Evanghelie d­e P. ANGELESCU Iată pentru ce Constituţia Ţării lui, veghiată zi şi noapte de Majestatea Sa Regele, având la dreapta un lung şi măreţ cortegiu de Domnitori, Voe­­vozi Boieri băştinaşi şi teroi naţio­nali, iar la stânga Armata, M­’aiştri, Parlamentul şi pe toţi slujbi ai Sta­tului, inclusiv Clerul militar la nimbc şi valoare de evanghelie sfântă tot astfel şi Evanghelia „bisericească“‘ e Neamului său, o „evanghelie" de lege străbună, veghiată zi şi noapte de Dumnezeu şi de M­irttuitor­ul Cristos, având la dreapta pe Apostoli, pe Sfinţi şi pe toţi eroii creştini din Ca­lenda, iar la stânga pe Patriarh, pe episcopi pe preoţi, Si­nod ud şi toate bisericile româneşti laolaltă, capătă o aureolă mistică şi făcătoare de minuni istori­ce — asemeni Constituţiei politice. Cele două feluri de cetăţenii—naţio­nală şi „bisericeasca“ — nu se exclud ca la Catoliu, ci se Îmbină se con­topesc întro a'itadiae unitară, nefe­r­­bindu-se prin aceasta nimic din mis­tica Primaturii Conestuţiei, preceda­tă întotdeauna însă de m­isteriul evan­ghelico-ortodox. Ar putea o­pteta ciieva că fenome­­n­­ud acesta al imix’Hun* intre Evan­ghelie şii Constituţie, Intre Biserică şi Stat, mi-i real în „mentalitatea”, in inţelepcum al poporului nostru, şi că ar fi „groaznic de dureros“ dacă ar fi să fie aşa. Am răspunde întrebând, până către anii 1330 când, după afir­maţiile sacrosancte ale d-lui Iorga, se poate vorbi de cea dintâi „Constitu­ţie” a loii româneşti, făurită la Curtea-de-Argeş, care alta a fost Con­stituţia viabilă a acestei Ţări in afară de „Legea" ei strămoşească. Conştiinţa ortodox-religioasă unită fericit cu cea naţionalsetnică1’.. Şi iarăşi, care al­a a fost Constituţia viabilă a Românilor din Ardealul ţinut atâta amar de vre­me în robie de Ungurii Sfântului Şte­fan, dacă nu aceeaşi lege străbună aceeaşi. Ortodoxie neclintită, — apo­staziată abia la 1700 (una mie ţap« sute) descâţiva dintre ei, în frunte cu Atanasie. („Satanasie“) Anghel?.. Da, hotărît lucru: drumul cel mai drept la conştiinţa naţională, a dus şi duce mereu, la noi, prin Evanghe­­lie şi Biserică. In această a opta Taină neoficială rezidă toată viabilitatea, toată măreţia şi intangibilitatea edi­ficiului nostru naţional, ba e cheia de boltă a rezistenţii noastre de nassă, ea e steaua polară a Statului Român­. Să nu ne surprindă deci faptul, că tot aici rezidă şi acel nepotolit necaz „creştin” al Romei papale, vădit şi încontinuu îngrijorată de Soarta“ noastră!,. Imperialismului ei apostolic, i se opune dârz şi conştient regalis­mul, constituţionalismul nostru orto­dox!.. Aşa se şi cuvine să fie. Că prin această atitudine nu am fi cu adevărat creştinii Se poate. Nici Roma, cu politica ei oportunistă şi agresiv-internaţională pe care-o duce în Apus şi în Răsărit, în Germania ca şi în Rusia, nu mai e creştină stricto sensu. De aceea, până la o în­făptuire in integrum a Mesagiului lui H Hr­is­tos — aceias urbi et orbi — Nea­mul nostru, pe cât de des pe atât de vitreg încercat, ţi-a naţionalizat din­tru început nu numai solul, subsolul şi văzduhul, ci şi Sufletul, dând ast­fel naştere unei Conştiinţe creştin-or­todoxe şi românească. Alţii au făcut altfel Facă şi de-acum înainte aşiş­­derea. Noi nu ne împotrivim. Ne opu­nem însă cu toată cerbicia oricărui fel de „apariţie“ a „Umbrelor­ S. Lor Papilor, Cardinalilor şi ale tuturor celorlalţi mesageri ai Vaticanului — asemănătoare umbrei tatălui lui Ham­let — fiindcă vor să ne încurce soco­telile şi rosturile Aşezămintelor noas­tre voevodale. Le strigăm insă din răsputeri: NON POSSUMUS1.. * Se vorbeşte şi la noi de la o vreme încoace de o despărţire, de un divorţ d intre Statul Român şi Biserica lui do­minantă. Când în Franţa se militează asiduu pentru o reimpăcare între a­­ceste două forţe vitale, noi ne gândim la separarea lor! Gândul acesta ne înfioară. L-am simţit s­trec­urând­u-se în Cetatea noastră, venind de la Roma pe oia Blaj, în ziua când ni s’a des­fiinţat Ministerul Cultelor, Unde­ ar conduce sigur o asemenea ispravă, la ce anume ar da imediat naştere, nu e deloc greu să se între­vadă din cele conturate doar în rân­durile de mai sus, dacă stăruim asu­pra lor cu atenţie şi îngrijorare. Lefurile funcţionarilor publici continuă să te achite cu mare în­târziere. ZIARELE — Ai auzit ? Cică fun­cţio­narilor suprimaţi bug­etar o să li se plătească reaba pe un an. — Pe anul trecut ? . Titulescu şi pacea Înmii Neobositul şi strălucitul nostru ambasador extraordinar în Eu­­­ropa occidentală, d. Nicolae Ti­tulescu, a ţinut la Universitatea din Cambridge şi în faţa unui select auditoriu de intelectuali o conferinţă despre ,,progresul ideii de pace”, al cărei succes şi-a pre­lungit ecourile până aci în ţară. Crainic excepţional peste hotare, învestit cu unanima şi recunos­­cătoarea admiraţiune a unei Na­ţiuni căreia ştie să-i apere cu atâta talent numele şi pământul, —­d. N. Titulescu nu scapă un prilej de a sluji mândra cauză căreia i s’a închinat, recoltând aiurea aplauze cari se revarsă şi asupra ţării lui natale. Iscusit diplomat şi advocat persuasiv,­­jurist savant şi pătrunzător cu­getător politic, — ministrul nos­tru de la Londra îşi afirmă cu o generoasă dărnicie în toate do­­­meniile competenţa, — uimind publicurile cele mai diverse cu resursele unei scânteietoare in­­­teligenţe, cu vibranta şi insinu­anta lui eloquenţă, cu pasiunea risipită în explorarea tuturor cu­riozităţilor superioare ale epocii actuale. Printre aceste curiozităţi vitale, — atât de familiare minţii lucide a d-lui Nicolae Titulescu, — este şi aceea a celor mai sigure unelte de propăşire a păcii, — explorată de d-sa în recenta conferinţă de la Cambridge. Nu avem în faţă întregul text al acestui discurs, fără îndoială, — şi suntem si­­­guri că dacă ara trăi cinstea unei discuţiuni cu d. N. Titulescu, Tom părăsi deplin convertiţi la credinţele sale în „progresul ideii de pace“. Neavând această cinste, însă, şi nefiind puşi în faţa în­tregii în­şirări de argumente a conferinţei,­­ ne putem îngădui libertatea de a contesta câteva din afirmaţiunile cele mai pe­remptorii ale însufleţitului nos­tru ambasador. , D. Titulescu a proclamat, în faţa strălucitului său public de la Cambridge, că realizarea unei păci durabile nu este posibilă decât printr’o organizare supra­naţional a Europei, adăogând că propunerea de federalizare a d-lui Briand ar fi, pentru oropsi­tul nostru continent, unica for­mulă de salvare. Este şi părerea noastră, — nutrită de o atât de voluminoasă repulsiune pentru ororile războiului, — în­cât am fi dispuşi să aplaudăm imediat nu numai o eventuală federali­zare a Europei, dar chiar una a întregului univers. Nimeni nu pretinde că formula d-lui Aris­tide Briand n’ar fi excelentă; ideea ministrului de externe al Franţei este preferabilă ac­tualei situaţiuni a continentului, — tot astfel cum este preferabil să mănânci de trai ori pe zi în loc de o singură dată. Odată re­cunoscută ca bună, din punct de vedere moral, — rămâne însă ca această formulă să fie consacra­tă drept bună şi din punctul de vedere al realităţii cu care ea trebue confruntată. Or, — pe a­­cest teren, — formula federali­­­zării europene întâmpină atâtea piedici, încât poate fi de pe a­­­cum garantată ca irealizabilă, —« adică proastă, Irealizabilă, — pentru că oa­menii îşi conservă eternele lor instincte de jaf şi de revanşă, ~* pentru că învinşii de ieri nu pot pricepe cum foştii învingători nu le pricep năzuinţele de dislocare a fruntariilor „vremelnic” sta­tornicite, — şi mai ales irealiza­bilă, pentru că mai toţi actualii profeţi ai pacifismului ecumenic sunt teologi democraţi, convinşi că progresele ideii de pace sunt paralele cu acelea ale ideii demo­cratice. Mai mult decât o ,,ultima ratio” a Regilor, — războiul este o sculă de predilecţiune a demo­craţiilor, dovedite dealungul se­colelor cu mult mai agresive, mai pătimaşe şi mai omicide de­cât monarhiile. Vechea şi falsa alternativă : ,,Sau război, sau democraţie’ trebue deci răsturnată. „Sau pace, sau democraţie“.» Aceasta este adevărata formulă. Nu poate a­­vea virtuţi pacifice, în planul internaţional, — un regim care se dovedeşte generator de atâ­t scandal şi vrajbă în planul na­ţional. Ion Dimitrescu Citiţi în pag. IV-ai Campania de întruniri a guvernului ­ Lecţia unei demisii Recenta demisie a ministrului de justiţie, francez, a provocat aprinse discuţii chiar în Franţa, unde sau văzut lucruri mai „bizare“, încă. (Căci bizarerie d e calificarea pe care unii oameni politici au dat-o gestului făcut de către prea scrupu­losul ex.,,Garde des aceaux“). Tare pe aprobarea propriei sale conştiinţe şi, mai ales, pe majorita­tea obţinută de guvern, in această c­hestiune, d-l Raoul Péret şi-ar fi putut păstra portofoliul, In chipul cel mai decent, cu putinţa. Şi totuşi a preferat să demisioneze. Motivele­­ arătate in scrisoarea sa către preşedintele consiliului de miniştri — merită a fi relevate. Ele onorează pe cel învins de propriile sale scrupule şi pun o problema de înaltă moralitate, ale cărei aphea- Huni depăşesc hotarele Franţei. Ce i se reproşa, in adevăr, fostului lonofit al dreptăţii?... In crup precis, nimic. Dar se for­mulase un început de îndoială asu­pra chestiunii dacă instrucţia înce­pută contra conducătorilor unei in­­stitut­i bancare, ce depusese regis­trele, îşi mai poate urma, nestinghe­rită cursul său, dată fiind calitatea de fost atacat consilier al acelei bănci­­ pe vremuri, ce-i drept] — a actualului ministru al justiţie. Primul ministru — d­l André Tar­­die­j — şi-a desfăşurat aripa-i, larg­­protectoare, asupra colaboratorului său. Partizanii politici — cărora s-au raliat o massa impunătoare de ad­miratori şi de amici personali ai d-lui Pirét, au subliniat, cum se cuvenea, semnificaţia votului de în­credere al reprezentanţei naţionale. Şi totuş ministrul a demisionat. Iar preşedintele consiliului de mini­ştri — aurindu-i pilula in poleiala celor mai sincere păreri de rău — i-a acceptat, in cele din urmă, de­misia. Evenimentele au fost viu comen­tate, în presă. S a pus chestiunea dacă magistratura franceză merită ofensa de a fi apărată contra presu­pusei influenţe a unui ministru sus­pect de parţialitate. Răspunsul l-a dat un reputat zia­rist — d-l Vément Vautel — de la cotidianul „Le Journal“ , ,,Spre deosebire de nevasta Cesaru­lui — care nu trebuie să fie nici bănuită — magistratura trebuie să nici nu poată a fi, măcar, bănuită.­.“ Subtila — nu aparenţă — dar sa­lutară distincţie. ,A nu fi bănuit“, e una. ,,A nu putea fi bănuit“, e cu totul altceva. lată cărui subtil distinguo işi da­torează, d-l Raoul Péret pierderea portofoliului său. lată nuanţa care a provocat, pe vremuri, şi la noi, o nobilă uzanţă — aceia ca foştii miniştri de justi­ţie să se abţie de a pleda, câtva timp, după abdicarea lor din înalta dregătorie — şi care ar justifica astăzi mai mult ca oricând, legifera­rea incompatibilităţii între exerci­ţiul profesionil de avocat şi edita­­tea de reprezentant al naţiunii... Grigore Patriciu

Next