Curentul, februarie 1931 (Anul 4, nr. 1087-1111)
1931-02-04 / nr. 1087
ftNuL IV NO. fOSZ Cultural IB^ll0teO10 Tg *ur«§. IV. 6 PAOINIa iw(•) .jy v*\ i * *A / £ / Miercuri 4 Februarie 1931 Director: PAMFIL ŞEICAHI REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA STRADA SĂRINDAR No. 4 Telefon Cabinetul directorului 877/30 Secretariatul şi Provincia 312/29 Redacţia 864/39 ; Adiţia 375/2» ABONAMENTE« (IV 700 pe an ; lei 350 pe 6 luni ; lei 200 pe 3 luni , pentru Bănci, Instituţiuni şi Administraţii Publice lei 1000 anual; pentru străinătate; lei 1700 pe an; lei 850 pe 6 luni; lei 500 pe 8 luni. Abonamentele Încep la 1 zi 15 ale fiecărei bunu împotriva... economiei Confratele parizian L’Ordre, zugrăveşte anănunţit chipul cum America a purces să combată criza economică. Fireşte după procedee americane şi într’o concepţie cu totul fordistă. Astfel, în ultimele săptămâni, la toate cinematografele din Statele Unite, a rulat un mic film de propagandă plin de optimism, şi am putea spune, pătruns de un humor (involuntar) demn de pana lui Mark Twain. Filmul, reprezintă doi cetăţeni americani dejunând la un restaurant Unul, are în faţă un coşco gea beefsteak garait ca în vremurile de belşug dinainte de 1914, celălalt un zahar cu lapte şi un pesmete uscat la sufletul unui cămătar. Filmul e vorbitor. Omul cu beefsteakul se miră de frugalitatea vecinului de masă, care avea altă dată obiceiurinormale“. La această mirare omul cu pesmetele, răspunde că față de asemenea vremuri, o economie la masă, la îmbrăcăminte şi la plăceri, este în logica lucrurilor şi îi pare o datorie naţională. Dar consumatorul de beefsteak, nu se lasă convins atât de uşor. Printre îmbucături îşi desvoltă teoria sa, care e şi teoria guvernului american şi de altfel, a întregei politice economice de peste ocean. „Cine strânge baerile pungii — spune omul cu beefsteakul săvârşeşte un păcat împotriva naţiunii. Favorizează depresiunea economică şi morală- Răpeşte concetăţenilor posibilităţile de a munci şi de a produce. Dimpotrivă, cine cumpără cât mai mult şi economiseşte cât mai puţin, stimulează economică“. După aceste argumente, filmul se termină cum era de aşteptat. Omul cu pesmetele se lasă convins de unul cu beefsteakul. Trimite laptele şi pesmetele îndărăt la bucătărie. Comandă şi el un beefsteak, înghite hartanele foarte fericit, voios și patriot, iar după masă, în loc să parcurgă drumul acasă pe jos, cum îi fusese hotărîrea eroică, face semn unui taxi și pornește tolănit, picior peste icior... Povestea nu este exagerată de el. Am reprodus-o aproape literă cu literă din articolul prim al confratelui parizian, sub o semnătură care oferă toate garanţiile de seriozitate. Bănuim că filmul nu va fi comandat şi de guvernul român, pentru a-i sluji la o propagandă identică Şi suntem siguri, că nicăeri în Europa, un asemenea film nu ar avea şanse de altfel de succes decât un formidabil hohot de râs, care nu a intrat în vederile autorilor de peste ocean, in Statele-Unite, unde numărul șomerilor s’a dublat de astă primăvară până acum, nimeni însă n’a găsit nimic de râs- Dimpotrivă, se pare că filmul a întâmpinat un real succes de propagandă, iar guvernul încurajat de aceste efecte, se pregăteşte să dea drumul la alte asemenea mici istorioare cu tâlc, din aceeaşi familie umoristică. Iată aşadar, redus la schema la imagine, antagonismul dintrele două concepţii economice, a Americei şi a vechiului continent. Argumentul omului cu beefsteak, e argumentul producătorului american, argumentul lui Ford. A fost poate valabil până la lui punct. In faţa crizei actuale, rămâne însă nul, absurd şi ridicol. Primele simptome ale depresiunei economice — atât în America precum şi în Europa — nu s’au resimţit dela comerţul în detail, ca să se transmită dela periferie spre miezul întreprinderilor, dela acest comerţ în detail, la comerţul en gros, de aci asupra producătorilor şi în ultima instanţă, asupra materiilor prime.Cum aminteşte şi l’Ordre, comerţul în mic, deocamdată a dat dovada unei rezistenţe considerabile. Nu de aci a pornit dezechilibrul şi dezorganizarea, ci dela industria producătoare, de unde s'a transmis asupra comerţului ni mic, atunci când puterea de cumpărare a consumatorului a scăzut prin şomaj şi deprecierea salariilor, prim saturaţia pieţelor şi prin angajamentele încheiate in timpuri de prosperitate. Prin temperament şi prin tradiţie, cetăţeanul american nu este individul dolarului strâns la ciorap, ca bunăoară consumatorul francez, econom învederat până la avariţie. Propaganda filmului umoristic fără voie, nu, nu scandalizează la faţa locului, atât de mult, cum ar scandaliza un spectator european şi în special unul francez. De aceia a şi avut efect De aceia a şi fost pus în discuţie serioasă şi nu a întâmpinat nicăeri surâsuri. Dar rezervele cetăţeanului american sunt în orice caz, mult mai mici, faţă de ale cetăţeanului european. Prosperitatea a fost legată acolo întotdeauna de prezent şi mai ales de viitor — în Europa e legată mai ales de anul trecut. Cetăţeanul aerican şi-a învestit tot capitalul în casă, în automobil, în acţiuni riscate în confort, în întreprinderi — toate scumptând o prosperitate progresivă. Nu este mare nădejde că va găsi banii disponibili, pentru beefsteakul de douăsprezece luni, cum îndeobşte , sigur că se află adunaţi la ciorap de către majoritatea cetăţenilor anonimi din Europa, în afară de ţările lovite prea aspru de prăbuşirea monedei naţionale, care a însemnat asasinatul micului rentier şi prăbuşirea economiilor adunate într’o viaţă de om. Tot mecanicmul vieţii economice americane e legat de producţie cu orice preţ şi de împingerea la consumaţie excesivă cu orice preţ- Economia e o noţiune odioasă vocabularului american- Cheltueşte, consumă risipeşte! In Kansas, cu toată criza industriei automobile, se construesc noui fabrici de automobile-Cine le va compara şi cu ce preţ, e altă chestiune. Probabil un nou film va demonstra că orice bun patriot american e dator să-şi cumpere un automobil nou şi dacă are cumva vreunul vechiu, e dator să-l distrugă şi să-l arunce la fier ruginit. Profeţiile M Georges Duhamel, din Amara sa carte asupra civili- numai atunci când la fier americane, se îndeplinesc mai repede decât se aşteaptau cititorii din iarna trecută. Criza economică din Statele Unite, încetează să se limiteze numai la o chestie de supraproducţie şi de subconsumaţie E o criză de civilizaţiei Cezar Petrescu Fardul complicităţii La articolele noastre privitoare la şomajul intelectual şi la pletora profesioniştilor liberi, am fost întâmpinaţi cu scrisori venite din diversele părţi ale ţării in care pe lângă mărturisirile de impresionantă mizerie, ni se aduceau la cunoştinţă fapte inedite, menite să stigmatizeze definitiv atmosfera morală în care trăim. Impostori şi falsificatori de diplome obţinute de launiversităţile ruseşti din timpul revoluţiei legalizate, dar nu echivalate de autorităţi cu prea puţinăcompetinţă, în tot cazul cu o vădită ignoranţă în cunoaşterea lucrurilor de acest fel. Întrebatu-s’a cineva unde sunt diplomele originale, dece foarte multe numiri de medici, de ingineri, etc. s’au făcut numai pe baza unor copii lipsite de autenticitate, in tot cazul elaborate de funcţionar tu o incontestabilă rea credinţă. Din Cernăuţi, ziarul „Glasul Bucovinei” ne relatează cazul unui negustor de gramaci şi chibrituri ajuns director de spital. Autenticitatea cazului nu poate fi pusă la îndoială. In sfârşit, dilute reportagiile din gazete aduc la cunoştinţa guvernului, a miniştrilor de resort şi a opiniei publice în general cazuri similare. Aici un senil impotent fără vreun merit sau contribuţie efectivă menţine ankilozată o întreagă instituţie, dincolo un funcţionar modest cu o leafă de câteva mii de lei pe lună depozitează la o bancă un fond de mai multe milioane, cutare magistrat îşi construieşte o vită la Sinaia sau in altă parte, altul se plimbă in străinătate folosindu-se de leafa cumulată in patru sau cinci funcţiuni şi nimeni nu face o anchetă, nimeni nu ia o atitudine. Domnul ministru Haţieganu a dat o masă prietenească ziariştilor care au contribuit prin publicistică la opera recensământului, mulţumindu-le pentru serviciile prestate în mod benevol. In Franţa, ultimul prim ministru Steeg a omagiat la un banchet oficial dat in cinstea secretarilor de redacţie, munca acestor harnici şi anonimi colaboratori pentru elucidarea anumitor chestiuni politice sau sociale. La noi, miniştrii se războesc cu presa care informează opinia publică despre anumite chestiuni pe care eminenţele politice le fierb ocult in alambicul arhimiei democratice. Nicolae Roşu tt. ffi S'a dovedit că incidentele sângeroase dintre poliţie şi muncitorii ceferişti se datoresc tembelismului d-lui I. Răducanu, ministrul comunicaţiilor, de altfel ca şi incidentele de la Lupeni. ZIARELE D. MIHALACHE, ministrul Internelor : Bine, dragă Răducanuile, te înţelegeam când făceai de astea lui Vaida ! Dar cu mine ce-ai nene, de te-ai apucat iar să omori lumea? * Inerţie dezastruoasă Nu noi vom nega drepturile autorităţii de a recurge la forţă, pentru a păstra linişte?], spre a înlătura dezlănţuirea furtunilor de patimi anarhice. Dar arţa este ulci, gon refugiu, mijit întrebuinţat nutuai atunci când i tosi epuizase toate căile pacinic iar mulţimea a luat atitudinea spăciuitoare a aittorităţii dreptei intimidare, ceia ce îi sporeşte curajul agresivităţii. Fiind însă represiunea un mijloc in extremis al autorităţii, forţa se întrebuinţează cu multă chibzuinţă, cu un spirit de măsură, spre a nu da un aspect odios linei acţiuni necesare. Represiunea de Joi a fost necesară? Se puteau evita excesele sângeroase? Iată întrebări la care există un singur răspuns: nu. Am aluneca pe o pantă greşită, dacă am căuta să analizăm in toate amănuntele cele ce s’au petrecut Joi, dacă am căuta să stabilim de unde a venit provocarea, de unde s’au tras primele focuri de revolver, cine poartă vina unei încăerări sângeroase; ceia ce trebue precizat, răspunderile care trebuesc stabilite sunt ale celor ce au împins la acest tragic desnodământ. Evident că reducerea salariilor, așa de reduse de altfel, a creiat o atare dezesperare în rândurile funcţionarilor, că greutăţile condiţiilor de viaţă strivise sufletele, creind acel vid de speranţe, ceia ce dă putinţă cuvântului de aspru îndemn la revoltă să aibă ecou. Dar aceste reduceri nu ar fi creiat acea atmosferă de sumbră nemulţumire, daca nu s’ar fi menţinut regimul privilegiat al celor cu contracte. Ca să poată fi acceptată ideia sacrificiului, se impune o participare unanimă la jertfă, o împărtăşire generală din aceeaş strâmtoare. ’ ■ Intrio comunicare făcută la Cameră am afirmat acest punct de vedere cu prilejul concedierii unor muncitori dela C. F. R., concedieri făcute spre a se realiza unele economii. La comunicarea aceasta nu s’a dat nici un răspuns, dar ministerul de resort a primit în schimb un grav avertisment din partea mecanicilor, cari au refuzat să primească salariile reduse şiau ameninţat cu greva. Pentru oricine, semnele unor frământări, rezoluţiile care se luau formau o serie de preveniri destul de îngrijorătoare. Ce-a făcut ministrul de resort, absentul, căscândul domn I. Răducanu? Un om vrednic, de hairnică iniţiativă aitiv vefceiac doleanţele cuprinse în memoriile ce i se adresau, ar fi menţinut un strâns contact cu cei necăjiţi, s’ar fi trudit să găsească o soluţie. Şi s’ar găsit, ulterior s’a văzut că soluţia era şi găsită; declaraţiile d-lui general Mihail Ionescu, sunt categorice în această privinţă. Pentru ministrul de comunicaţii, agitaţiile premergătoare sângerosului desnodământ de joi, nici n’au existat, ca şi când nu ar fi avut absolut nici o răspundere. Dacă CF. R. sunt declarate regie autonomă, dacă în conducerea tehnica ministrul nu are absolut nici un amestec, răspunderea politică ii rămâne intactă ministrului de resort. Parlamentul nu stă de vorbă nici cu consiliul de administraţie (ce nu şi-a aplicat încă o curbă la tantieme), nici cu directorul general, ci cu ministrul de comunicaţii, pe care ii ţine ca zălog pentru bunul mers al regiei autonome a căilor ferate. Au existat întruniri, s’au înaintat memorii, ziarele au publicat dări de seamă asupra stărilor de spirit înfierbântate ale ceferiştilor, iar ameninţarea cu greva a mecanicilor s’ar fi cuvenit să deştepte chiar pe cel mai somnoros ministru. Dar în linia definirii unei grave răspunderi, vine această buimăcitoare declaraţie a d-lui general MihailIonescu: „Impresia noastră este că lucrătorii de la atelierele căilor ferate sunt paşnici şi se comportă foarte frumos la lucru. „Adevărul este că nu li se comunicase dispozitiuni ce deja se luase și cari vin în avantajul lor. Chestiunea nu este decât de câteva milioane lei. In conformitate cu dispozitiunile luate, curba nu se va aplica la primele speciale ale mecanicilor, la cotele de acord ale lucrătorilor din ateliere, și la chirie. După cum v’am mai spus, hotărîrea aceasta se luase încă înainte de a se fi produs incidentele atât de regretabile“. Deci cererile muncitorilor erau îndreptăţite, aşa de îndreptăţite, încât fuseseră satisfăcute înainte de numirea noului director general, înainte ca doi muncitori să fie ucişi. Dece nu s’au adus la cunoştinţă muncitorilor, dece s’a ţinut► isîituită o aiâiwt de î.'ffi'diti'are dreptate? Dar unde îşi plimba privirile absentul ministru de comunicat»? Pentru d. I. Răducanu, pentru acest cumătru al morţii, nu existau frământările muncitorilor de la atelierele căilor ferate, nu-l interesau? Nu ştia ministrul de comunicat» ce hotărîse guvernul? Dar atunci d. I. Răducanu reabilitează pe d. Pan. Halippa, eternul viţei la poarta nouă, căci este de o indifernţă totală, faţă de tot ceia ce ar privi departamentul pe care îi conduce. Indiferent, cu o dramatică consecvenţă, indiferent precum a fost şi la Lupeni când câteva zeci de vieţi ale oropsiţilor mineri, au plătit la ajestoasa indiferenţă bovină a d-lui I. Răducanu. Sau dacă d. I. Răducanu nu poartă nici o vină, atunci cererile muncitorilor de la ateliere nu fuseseră satisfăcute înainte de sângeroasele întâmplări, iar d. general Mihail Ionescu a făcut declarati mincinoase, ceia ce deschide o nouă cale de recurs, tuturor categoriilor de salariaţi ai Statului. Guvernul poate găsi mijloace de soluţionare, dar după ce se fac manifestate, după ce se face jertfă de sânge, atunci răsar ca prim farmec mijloacele de a satisface toate doleanţele. îşi asumă cineva răspunderea gravelor urmări pe care le va avea practica unei asemenea teorii a presiunii asupra autorităţilor? Să se pare în aşa hal de zăpăceală acest guvern încât nici nu ştie ce măsuri ia, dacă declaraţiile d-lui general Mihail Ionescu sunt adevărate? Persoana absentului domn I. Răducanu şi trena funebră pe care o lasă pe unde trece, nu ne interesează, dar inerţia guvernului ne îngrozeşte, pentru tot ce ar putea face în faţa unui neprevăzut de proporţi mai mari, decât ale nefericitei manifestaţii a bieţilor muncitori de la atelierele căilor ferate. Pamfil Şeicaru Proletari al nenelului vn de N. N. TONITZA Avem câţiva artişti plastici, (foarte puţini, e drept), a căror existenţă este îmbelşugat asigurată prin bogăţii impresionante, moştenite direct sau ...indirect, prin apreciabile averi agonisite din specularea lipsei de gust a oficialtăţii său prin venituri sigure şi abundente, stoarse din escrocareanaivităţii publicului mare. • Ideal ar fi ca, orice artist, să’şi aibă viaţa pusă,la adăpost de nenumăratele, meschinele şi penibilile umilinţe cotidiane, cari îl smulg din concentrarea muncii lui creatoare, obligându-i să-şi pulverizeze energia în sterile şi degradante tribulaţii, ori tranzacţiuni ruinătoare. Ne-am mirat întotdeauna de extraordinara putere de rezistenţă fizică şi morală a pictorilor şi sculptorilor noştri, a căror forţă plăzmuitoare prin ciuda unei vieţi apăsată de o infernală sărăcitâ — este, an de an, ■ sporită. Dar ne-am mirat încă şi mai vârtos, ne-am mirat până la stupefacţie, de strania î ndărătnicie cu care cei câţiva nabal ’ai plasticei româneşti confecţion periodic vaste expoziţii publice,agrementate cu cele mai indigeste sosuri ale unei reclame furibunde), — expoziţii în «ani de zeci de ani, se etalează, cu fast de bâlci şi trotescă morga, mereu aceleaşi manufacturate platitudini, ţâşnite, cu debit inepuizabil şi tântă frenezie, din necontenit aceiaşi groaznic că necesitatea prestigiului — în banal. Aceste expoziţii — şi mai ales acestea — sunt cele mai vizitate, (şi sincer admirate), de aşa zisa noastră elită..., o elită care, ireproşabil instruită pe atâtea alte tărâmuri de activitate intelectuală — a rămas în domeniul plasticii (cu rarissime excepţii) la sensibilitatea şi înţelegerea unui amărât de ajutor de arhivar, de la o judecătorie suburbană. Fenomenul ar avea o explicaţie în aceia că, fiecare dintre indivizii unei societăţi (organizată ierarhic) poartă în el, inconştient, calităţile nuau defectele ■ unui, îndepărtat strămoş, din care descinde. Instrucţia, educaţia, belşugul vieţii, titlurile de’ nobleţă"“»“ nu pot stinge definitiv’aceste imperative atavice. ' E lege. " Şi legea aceasta se confirmă, mai ales în ţara noastră, cu îndestulare Se confirmă în sensul cel bun, ca şi în sensul ceh prost. Aşa, bunăoară, veţi întâlni prin munţii noştri, rr (acolo unde: „civilizaţia‘‘ n.a. parvenit încă sft pătrundă şisă •diformeze), — păstori cari nu cunosc o buche, de carte; cari n’au văzut:un târg; a. căror lume se hotărniceşte între imensitatea cerului şi păşunea pe care se mişcă oile şi căi-1 (Continuare in pag. lia)" Monopolul spirtului Constatăm cu o deosebită satisfacţie, realizarea multora din propunerile şi directivele, pe cari ziarul nostru le-a preconizat şi susţinut prin campaniile zilnice. Astăzi avem ocazia a înregistra, încă o realizare, în ceea ce priveşte politica spirtului, încă, de când s’a votat legea Garoflid, am combătut-o, arătând că o astfel de legiuire, nu va putea ajuta nici producţiunea şi nici veniturile Statului. Când actualul guvern a alcătuit noua lege a spirtului, votată de Parlament în anul trecut, am menţinut aceleaşi critice şi am cerut, de câte ori am avut ocazia, modificarea regimului spirtului, tinzând către o regulamentare a desfacerei, printr’un eventual monopol al Statului Urmăream printr’o asemenea politică, trei scopuri bine definite : Intâiu, un regim echitabil și nepărtinitor, fată de toate categoriile de producători de spirt. Având în vedere, că materia brută, este de origină agricolă, și în concordantă cu politica economică a ziarului nostru, care concentrează orice mijloace de încurajare a producțiunei agricole naționale, acest regim era absolut indispensabil. Deci, atât legea Garoflid, cât şi Legea actualului guvern, trebuiau fundamental schimbate. In al doilea rând, trebuia să se pună odată capăt şi fabricaţiunei şi desfacerei clandestine a spirtului. Dacă acum câţiva ani, consumaţia de alcool era de 5—6000 de vagoane, cum este oare admisibil ca în anul trecut consumaţia să fi scăzut până la ridicola cifră de 1 1/4 vagon pe lună (Decembrie 1930) decât numai având în vedere fabricafia şi desfacerea ilicită, deci prin frustarea fiscului. In fine în al treilea rând, este vorba de un capitol, din cele mai importante ale veniturilor Statului Dacă examinăm budgetul țarei în ultimii ani, vom găsi, că cifra veniturilor, din taxele asupra spirtului, a scăzut de la circa 1 1/2 până la 2 miliarde, la 800 milioane, apoi 400 mii, iar anul trecut nu a ajuns nici 300 milioane Aceste scăderi coincid cu punerea in aplicare a legei Garoflid şi apoi a actualului guvern. Cât a fost păgubit Statul în interval de 4 ani, socotind numai 1 juni.* miliard anual, minus la încasări ? O sumă de 6 miliarde; iei minimum, care ar fi scutit (alături de alte reforme de acelaşi lei),, şi alcătuirea unui buget de „sacrificii“ şi mai ales aplicarea „curbei“ asupra salariilor funcţionarilor Statului, cari au ajuns astăzi la „lefurile de mizerie“. Am susţinut totdeauna şi rămânem la aceeaşi părere că numai priintr-o raţională politică fiscală în ceea ce priveşte impozitele indirecte, putem salva budgetul nostru Un exemplu eloquent, ni-l oferă spirtul şi după cum, vom vedea în curând, zahărul. Monopolul de Stat, al spirtului, aşa cum suntem informaţi, că se proiectează, adică prin concesionarea lui, poate aduce mai multe foloase Statului român, decât faimosul împrumut al tranşei a D-a. Am arătat chiar în numărul trecut al ziarului nostru, că se oferă 5—10 miliarde avansuri Statului nostru, asupra concesiunei monopolului de desfacere a Spirtului, garantându-se și o cotă de venituri anuale, variind între 1/2—1 jum. miliarde Iei. ■ Acum câţiva ani, răposatul Vintilă Brătianu, emisese această pârere în politică spirtului şi dacă atunci s’ar fi pus în executare planul său (alcătuit — dacă nu ne înşelăm — pe 10 ani începând din 1926), astăzi fabricele de spirt ar fi fost aproape complect amortizate, şi Statul stăpân pe întreaga producţiune de spirt din ţară. Suntem partizani ai monopolului de desfacere a spirtului şi deci a posibilităţei Statului român, de a primi nu numai un avans de trei ori cât împrumutul tranşei a D-a (fără condiţiunile oneroase ale acestui împrumut), dar şi garanţia pentru achitarea lui, prin cota minimală nulă, care se fixează prin ofertele ce i s-au făcut în aceeaşi ordine de idei, am cerut nu de mult, o revizuire a politicei noastre în ceea ce priveşte zahărul, şi anume sau contingentarea sau monopolul. La zahăr, chestiunea este şi mai realizabilă, rămânând a alege între două alternative : sau contingentarea şi deci încurajarea a outrance a producţiei şi industriei zahărului; sau importul şi deci monopolul de Stat după urma căruia s’ar putea realiza anual, multe miliarde. ■Suntem fericiţi deci, a înregistra, după cum spuneam la în- ceputul acestui articol, o nouă realizare în politica economică susţinută de ziarul nostru deo camdată, prin proiectul de monopolizare de Stat concesionare a desfacerei şpriţului. Este un pas înainta. Ion Scutaru In zodia liliacului Articolul acesta nu are ca scop, — cum s’ar putea crede, — să profetizeze în toiul gerului întoarcerea apartamentul unei nevăstuicii — Mia» din coada titlului nostru nu este cel din crânguri. — Și pasărea din f&bula lui La Fontaine, simbol al duplicităţii şi al mistificării. Rătăcit le apartamentul unei nevăstuici, —liliacul se grăbea să renege orice rudenie cu şoarecii: „Sunt pasăre, — priveşte-mi aripile”... Intrat din imprudenţi în vizuina unei alte nevăstuici, duşmană a păsărilor, acelaş liliac se proclama peste două zile solidar cu rasa șobolanilor: „Ce caracterizează pasărea?... Penele... Sunt șoarece — trăiască șobolanii!"... Parabola aceasta ne vine în minte, asistând de câtăva vreme la metoda de mistificare adoptată de guvern spre a naviga printre sloiurile puterii, calmând justa exasperare a norodului cu proaste de legi demagogice, îngropare peste câteva zile in saltarele comisiunilor parlamentare. S-a întocmit un proect de lege împotriva cumulului, primit cu o unanimă satisfacţiun de opinia publică, proectul a fost însă cu iscusinţă îngropat pe Coridorul dintre Cameră şi Senat... S-a întocmit un proect de lege împotriva camerei, în vreme ce tot norodul chiuia de bucurie, proectul era înmormântat în scrinul comisiunii speciale a Camerei... Este o metodă nouă, şi care nu este lipsită nici de ingeniozitate, nici de neruşinare, mari artişti în exploatarea electorală a confuziei şi a echivocului, naţional-ţărăniştii au descoperit astăzi şi arta de a-şi prelungi agonia graţie ahivocului legislativ, şi a confuziunii dintre „proect" şi „lege*“. Se expune în vitrina parlamentară a guvernului un proect fotogenic. —cum s’ar expune intdun galantar de cismărie un şoşon uriaş, menit să atragă atenţiunea şi admiraţia trecătorilor. Când intri insă In prăvălie, ţi se răspunde că şoşonul nu este de vânzare, — şi că serveşte numai la reclamă, fiind de carton presat, la reclamă servesc şi proectele de carton ale guvernului Mironesnu, — care le expune in vitrină pentmcă se vede presat de exasperarea tot mai agresivă a spiritului public. Este culmea inconştienţei de Stat, — este lirismul mistificării ofiiiale. Un proect fictiv apare, înlocuit a doua zi cu un alt proect fals: muzică demagogică peste alcool demagogic, — mimai cu scopul de a mai restitui ceva susan bietului covrig naţional, ţărănist. Fiindcă simte că i s’a sucit de mult vrejul popularităţii, guvernul Mironescu scoate şi vâră înapoi un glugă proect de legi serafice, in faţa cărora oficioasele nechează şi se entuziasmează, — dar pe cari majoritarii au grija să le trimeată la cimitir, după ce norodul şi-a înfierbântat destul ciolanele şi naivitatea aclamându-le. Cu sistemul acesta, salvele de ocări ale ţării sunt vremelnic amânate, — şi nimeni nu mai are răgazul de a observa că, în ochii săi de ied melancolic, şeful guvernului găsdueşte doar priviri de mecat, năucit de panica naufragiului. Ion Dimitrescu