Curentul, februarie 1932 (Anul 5, nr. 1439-1467)

1932-02-01 / nr. 1439

­­ ANIÎL V No. 143^1 PAGINl3 was .^4,• •• LSI la/a il u Director: PAMFIL ŞEICARU REDACTIA |a «lOrtMliWATU STRADA SA LINDAR Na 4 Teletron: Cabinetul Directu ului 3—7730 Secretariatul si Provincia 3—1229 Redacția 3—6439, Adi tia 3— lo28 ASONANtiNTE: lei 700 pe an; lei 350 pe 6 luni; lei 200 pe 3 luni; pentru Bănci, Instituţiimi şi Admi­nistraţii Publice lei 1000 anual; pentru străin pătate: lei 1700 pe an; lei 850 pe 6 luni; lei 500 pe 3 luni. Abonamente Incep la 1 şi 15 ale fiecărei had v- V Popas duminical Nu ştiu cine-şi bate joc de noi şi încă aşa de rău. Nu îndrăznesc să atribui acest spirit farsor, care ne face numai şotii, supremei di­vinităţi, ce stăpâneşte şi conduce lumile văzute şi nevăzute. Un ast­fel de zeu, unic şi a­ tot-cuprinză­­tor, care se ţine — fie şi în scop absolut distractiv —­­de farse, u­­nele mai ales lugubre, nu ne pu­tem închipui. Probabil că destinul există în Univers deosebit, des­prins de divinitate. Destin famist, da, asta mai merge. In orice caz, este cert că de la o vreme încoace suntem, noi, toţi oamenii, victi­mele unor farse monstruoase.Vă aduceţi, de pildă, aminte de binefacerile pe care le aşteptam de la stabilizare şi de sărăcia lucie, care i-a urmat. Aduceţi-vă aminte de comunicatele de astă toamnă, prin care eram asiguraţi că pe piaţa bancară domneşte o linişte, o pace, un sem­n de idilă pastorală şi care erau urmate, la scurte intervale, de furtunoase prăbuşiri ale cutăror sau cutâror importante instituţiuni financiare. Acum, mâine, poimâine, se în­truneşte conferinţa dezarmării- Şi ca un făcut — Marele Farsor stă­tea la pândă! — izbucneşte ma­rea bătălie de la­ Shanghai. Flota japoneză ancorează în faţa ma­relui port, detaşamentele Mîka­­doului debarcă, automobilele blin­date intră în acţiune, aeroplanele seamănă bombe ucigaşe şi incen­diare asupra populaţiei nevinova­te. Un foc uriaş, sinistru, lumi­nează de trei zile bălţile de sân­ge. Măcelul se desfăşură cu fero­citate, între atacanţii japonezi şi apărătorii chinezi. America şi An­glla se pregătesc să intervină, cu virtuţile pacificatoare ale uriaşe­lor lor cuirasate, împodobite cu tunuri ce asasinează de la o sută de chilometri distanţă. Cum se vor privi în ochi, da­că vor mai avea curajul să se pri­vească, delegaţii celor şeasezeci şi patru de state, convocaţi de Liga Naţiunilor, să discute dezar­marea popoarelor şi instaurarea păcii eterne pe pământ? Până şi noi, aici, acasă, unde, Slavă Domnului, nu avem japo­nezi,— chinezi,se ştie, sunt destui şi în toate materiile — am înce­put să simţim, in preajma confe­rinţei dezarmării, plictiseala fric­ţiunilor internaţionale. Cu Rusia nu ne putem înţelege. Polonia ne trage chiulul, semnea­ză pactul cu Sovietele şi închide graniţele pentru produsele noas­tre, iar Bulgaria se apucă şi ea să ne necăjească, interzicând ro­mânilor să muncească pentru o pâine, pe teritoriul ei. Poate că — și asta e adevă­rat — poate că necazurile inter­naționale să ne mai facă să uităm de dușmăniile noastre naționale, care, tot în cursul acestei săptă­mâni, au început să se redeștep­te, amarnice, ca de obicei. Poate că acuma, odată cu în­toarcerea d-lui Argetoianu, care a înţepenit iarăşi guvernul în scau­nul puterii, să se mai astâmpere lucrurile­ Deşi d. mareşal Averes­­cu, care a devenit un pamfletar de prima mână, nu prea are aerul să se lase, deloc, şi anunţă arti­col după articol. Din cauza aceasta, se şi vor­beşte de o ruptură în partidul po­porul­ui Cică d- Goga ar fi supărat de această concurenţă publicistică... Ori şi asta o fi altă farsă? Victor Rodam ziua Domnului Cred statornic că devotamentele noastre de azi faţă de hi­­ntui­torul şi de Biserica lui, sânt cu totul insufi­ciente. Atât cât lucrăm azi — chiri­­arhi, învăţători de teologie şi preoţi .— e grozav de puţin faţă de cerinţele şi de setea religioasă a connaţionalilor noştri. Cu armatele noastre eclesias­ii­ce, aşa cum le avem, nu mai putem birui pe duşmanii văzuţi şi nevăzuţi. Slujitorul altarului e prea Împovărat; are soţie, copii, casă grea legături şi convingeri politice şi prea multă în­ţelepciune practicăm. Nici nu se poate altfel. Dacă n'o fi înţelept, după normele lumei acesteia, cu ce îşi va hrăni soţia şi copiii ?... Ne trebue o oaste nouă, adică ne trebue încă odată vechea şi eroica­­ f * oaste călugărească. Vorba Sf. Apostol Pavel e nemuritoare: Cel necăsătorit s­e îngrijeşte de ale Domnului, cum să placă Domnului. Cel ce s’a căsătorit se îngrijeşte de ale lumei, cum să placă femeii (I Corinteni 7, 32-33). Pentru zilele cari stau să vie asu­pra Bisericii, actuala noastră putere de rezistenţă, de luptă şi de jertfă ne inspiră mari temeri. Ne trebuesc le­giunile monahale! Concedem insă că nu aşa cum se înfăţişează ochilor no­ştri, in acest moment. Ne trebuesc călugări cărturari, ideal disciplinaţi şi plini de virtute. Nu uităm că, printro ciudată per­­versitate a lucrurilor, iubirea de că­­lugărie şi priceperea rolului monahi­lor în biserica noastră, au început să se întunece chiar in sufletele vlădi­­ceşti. Atât de înfricoşată este super­ficialitatea noastră creştină şi atât de analfabeţi am ajuns în privinţa pro­funzimilor creştinismului. Dacă primim şi credem şi mărturi­sim pe Isus Christos aşa cum măr­turiseşte credinţa ortodoxă, nu putem să nu recunoaştem măreţia Jertfei că­lugăreşti şi nu putem să nu dorim ob­­ştiei din care facem pane o nouă le­giune de viteji răscumpărători. Cine începe să spună: „S’au schimbat vre -minie... Omenirea a evoluatMona­hismul aparţine trecutului­.", cine începe sa ne întâmpine cu aceste Io­­curi­ comune, dovedeşte că în conşti­inţa lui, sărăcăcioasă şi îngustă, Mân­tuitorul n’a poposit niciodată. Credinţa creştină şi slujirea lui Ii­­sus Christos sunt in eternitate ace­­leaşi, deasupra tuturor prefacerilor, filosofiilor şi catastrofelor pămân­teşti. Şi ori şi azi şi totdeauna supre­­mul testimoniu că iubim pe Domnul nostru este olocausta duhovnicească. Am încă odată marea bucurie pă­rintească să văd că unul dintre uce­nicii mei, din Facultatea Teologică din Chişinău, a intrat in oastea mo­nahală. Cu ajutorul lui Dumnezeu, nă­dajduim să ridicăm, în acest colţ ră­săritean al ţării noastre, zorii noilor devotamente. Cel ce vine azi la rând este părintele Vasilie Soltiţchi, fostul meu student Veniamin. Părinte Vasilie, Dumnezeu să rever, se asupă-ţi binecuvântările sale cele bogate, până la măsura Marelui Va­silie, al cărui nume l-ai luat in călu­gărie ! Gala Galaction ABSENTUL DE LA EXTERNE Ne acaparează întreaga atenţie, rămânem mereu prizonieri ai ime­diatului, socotind că o îmbunătă­ţire, sau o agravare a situaţiei noa­stre este exclusiv în fund­i­stica noastră internă. Evident că nimănui nu-i poate fi indiferent, dacă la guvern se află oameni ca­pabili sau biete neputinti în voia vremii, dacă conducerea tării este încredinţată unor inteligente poli­tice care ştiu să descifreze în con­fuzia actualităţii, in invălmăşala pre­zentului presentimentul zilei de mâine sau cadenţa pasului nostru o fixează nişte biete miopi. Guver­nele în vremuri aşa de grele, au un rost de amortizare a loviturilor i­­nerente unui moment de adap­tare şi a forţelor economice şi a structurii sociale. Nu pot înlătura diversele faze ale unei crize ce cu­prinde întreaga economie a lumii, dar pot prea bine să mai reducă din efecte, să mărească dacă se poate capacitatea de rezistenţă a unei societăţi, să-i păstreze intacte energiile creiatoare, acea încre­dere ce formează pârghia oricărei rândueli sociale. Ar însemna să cultivăm o vul­gară rea credinţă, dacă am afirma că România, prin însuşirile excep­­ţionale cu care ar fi înzestrat un guvern de făcători de minuni, ar putea fi izolată de destinele restu­lui lumii, formând o insulă de pa­­radisiacă fericire în uraganul ce­hb­iue planeta Au cunoscut neca­­­zurile învinşii, dar iluzia nu a mân­gâiat mult nici pe învingători şi sau împărtăşit repede din aceiaş criză , au cunoscut criza monetara, au­ urmat pulverizarea monetară a Inflaţiei şi s’au chinuit In restrân­­­gerile forţate ale stabilizării învin­gătorii au fost economiceşte asimi­laţi cu învinşii. Rămâneau neutralii cu stocul de aur sporit în timpul răsboiului, fără să aibă datorii care să apese asupra bugetelor, fără toată sinistra moştenire a răsbo­­ilui. Şi valul crizei a cotropit în ulti­mii ani şi ţările neutrale, uniform­i­­zându-le cu statele ce cunoscuseră răsboiul. Este in această treptată integrare în criză a tuturor ţărilor, dovada ritmului unitar al economiei montuale , deci nu ne este îngăduit să ne amăgim cu iluzia unei posi­bilităţi de singularizare : împăr­­tăşim soarta comună. Aceasta nu justifică întru nimic scăderile ce­ ar marca incapacitatea unui guvern sau bâjbâelile penibile ale unui ministru mai prejos de răspunde­­­rea pe care o are. Şi In această privinţă putem socoti ca un exem­plu concludent situaţia ce el s'a creiat la Riga prin absenţa ama­bilă a d-lui Demetru Ghika. Nu am supravalorificat tratativele in ju­rul pactului de neagresiune cu So­vietele Anumite cercuri industriale fran­ceze au fost seduse de perspecti­­­vele unor comenzi şi au împins la tratativele cu Sovietele, care a­­veau de fapt interesul vizibil de a se prezenta la conferinţa dezar­­mării cu minorosita înfăţişare a u­­nei nediscutate râvne de pace- Orice conferinţă diplomatică este îndelung preparată pin acea acţiune de tatonare, de examinare, fără un obiect precis, a dispoziţii­lor, ştiindu-se cu aproximaţie limi­tele variaţiei ce ar putea s’o aibă In cazul unor tratative, atitudinea iniţială a uneia din părţi Intre Po­lonia şi Soviete se urma de maî multă vreme această acţiune de reciprocă tatonare in ceia ce pri­veşte dispoziţia pe care o au fată de un pact de neagresiune. Avem si noi la Varşovia un ministru, sau In orice caz plătim o persoană care este însărcinată să privegheze in­teresele noastre, să urmărească a­­tent toate mişcările politicei ex­terne ale Poloniei, să ne fie In cu­rent : se presupune că d. Bilciu­­rescu a cunoscut aceste obligaţii i­­nerente postului pe care 11 ocupă şi a căutat să se achite cu o vred­nică punctualitate- Ceva mai mult ministrul nostru de externe d- De­merit Ghika a făcut şi un drum la varşovia pe care nu-l credem de agrement. Or, pe urma acestor vrednicii cu ce ne-am ales după conferinţa de la Riga ? Polonia lu­­cheind pact separat de neagre­siune cu Sovietele fără să se simtă solidară cu atitudinea României , ceiace a calificat intreg aparatul nostru diplomatic- Polonia a socotit că este în be­neficiul siguranţei de azi şi a inte­reselor ei de mâine o grabă deo - sebită pusă în tratativele duse cu Sovietele, a sirojit nevoia unei ilu­zii şi a linut să-şi asigure cu orice preţ această iluzie a pactului de neagresiune A fost un prilej pentru Moscova să vadă câtă tărie au le­gaturile de alianţă şi ce repede se despart drumurile tovărăşiilor cu aparenţe de geometrie paralelism­ Se încearcă unele răstălmăciri, vroitul să se dea cu totul altă sem­nificaţie pactului ca şi când deşi parafat intrarea lui în vigoare ar fi condiţionată de semnarea unor acui diri similare cu toate statele limitrofe. O trudă zadarnică, măr­turisind cel mult o oarecare jenă pentru o gr­abă grea de explicat , de fapt în mei­ut,ul dir, cele şapte articole ale pactului nu se prevede vre-o restricţie în ceia ce priveşte ratificarea sau o cât de vagă con­diţionare. De altfel articolul 6 sună precis : „Pactul va fi ratificat în cel mai scurt timp posibil şi va intra in vigoare după 30 de zile de la schimbul ratificărilor care vor avea loc la Varşovia”. Am isbutit să ne creem o situaţie de inferiori­tate, ceia ce înseamnă implicit o­­bligatia de a stabili și răspunde­rile-Nediscutat avem un corp diplo­matic slab, dar chiar cu acest apa­rat se pot cbtin­e succesive apărări a intereselor tării,­ dacă ministrul de externe este o inteligentă și o energie. D. Demetru Ghika este un absent, un foarte distins ab­sent, prezenţa sa la ministerul de externe fiind mai mult pur deco­rativă Şi nimeni nu i-ar putea nega însuşirile sale de nobil decorativ- Om de spirit, având o foarte credin­cioasă memorie a tuturor vorbelor de duh rostite, putând să Înşire cu prospeţime de culoare toate anec­­dotele istorice, cititor pasionat cu un ales simt de critică, ori in ce salon sar găsi ar face o figură sim­patică.In alte împrejurări acum un veac poate, ar fi fost un admirabil re­prezentant al oricărei ţări la Pa­ris ; acum însă are un aer de des­­radacinat aşezat in mijlocul unei epoci de dinamism brutal, de totală lipsă de distincţie, o epocă în care se pregăteşte cu totul altceva de­cât atmosfera de menuet a saloa­nelor de acum un secol. Poziţia noastră la conferinţa de la Riga trebuia fixată , ori luam tratativele cu Sovietele în serios şi atunci tre­buia să trimitem tot ce aveam mai bun, mai de autoritate spre a ne fixa atitudinea noastră, iar nimeni nu vedea pe altcineva decât pe d. N­ Titulescu, ori ştiam că Moscova nu face decât un act de simplu pro­tocol, începând şi cu România tra­tativele şi atunci ne precizam prin­­tr o simplă declaraţie punctul de vedere şi baza pe care înţelegeam să tratăm Ne-am lăsat prinşi în­­tro acţiune fără nici un rost, lă­sând să se repună in discuţie fron­tiera noastră de răsărit, ca ulterior să ajungem la constatarea lipsei unei baze de tratative. Neagresiu­nea presupune înainte de orice tra­tative hotare reciproc recunoscute; or, contestația Sovietelor asupra Basarabiei făcea fără obiect pactul de neagresiune-Răspunderea situației penibile pe care ne-am creiat-o o poartă ne­contestat absentul de la externe, d- Demetru Ghika și demisia ar fi o legitimă sancţiune aplicată unei greşeli cu incalculabile consecinţi- Oricât am fi de acaparaţi, de prizonieri ai politicei interne oricât am fi de mai puţin iniţiaţi in com­plexul problemelor externe, nu pu­tem lăsa isprava de la Riga fără o largă desbatere şi fixarea răspun­derilor. Primul vinovat •• absentul dela externe. Pamfil Șeicaru D. DEM. GHICA :f’*v *" Oligarhia moșnegilor Modestia este o atitudine stupidă și deplasată, mai ales atunci când din dreapta și din stânga se ivesc aventurierii beneficiilor de impo­stură și mistificatorii evanghicis­­mului universitar: lăsând deci deo­parte orice fel de modestie, vom începe acest articol amintind şi a­­firmând că in ziarul nostru, sub chiar semnătura noastră, au apărut încă de acum câţiva ani primele ar­ticole împotriva scandaloaselor privilegii ale legii avocaţilor. Am scris-o din capul locului, şi de­­atunci am repetat încă de vreo zece ori acelaş lucru: anume, că nimic nu este mai respingător şi mai abject decât această laşă ten­tativă de confiscare a unei profe­siuni, premeditată de sindicatele judeţene denumite ,,barouri”, cu preţul strangulării miilor de energii tinereşti ivite din Facultăţile juri­dice, şi constrânse să moară de foame cu diplomele sub căptuşeală. Vorbind alaltăeri sutelor de stu­denţi veniţi să-şi exprime prin a­­clamaţiuni recunoşt­inţa pentru zia­rul care le-a luat cel dintâi şi cu mai îndărătnică perseverenţă apă­rarea, nu am ezitat să îi declar că noua „Lege a avocaţilor" constitue o invenţiune pentru ocrotirea „bo­­şorogilor", adică a paraliticilor in­­capabili de muncă rapidă şi de serviciu prompt; calităţile acestea, este doar ştiut,­­ sunt mai cu­rând monopolizate de elementele proaspăt ieşite din Universitate, ca­pabile să-şi slujească prin Tribunale clienţii, cu o grabă mai punctuală, şi în schimbul unor onoruri mai pu­ţin somptuoase. Concurenţa aceasta a tinerilor cadre, fireşte, nu putea lăsa în orchestrala lor letargia echi­pele somnolente ale atâtor paraziţi de „urlătoare", obicinuiţi să consi­dere avocatura ca un fel de maidan privat, interzis indiscreţilor şi im­­porturilor. Astfel au fost improvi­zate textele cari, încăpând din a­­nul 1925, au dat diverselor legi ale avocaţilor înfăţişarea desgustă­­toare a unor firmane de consolidare a privilegiilor arbitrare, şi de sa­botare a generaţiilor apărute plin­ de însufleţire în pragul vieţii Se impune candidaţilor, la în­scrierea în barouri, obligaţiunea doctoratului juridic,­­ ca şi când această nouă fiţuică oficială le-ar putea adăuga altceva decât con­strângerea altor doi ani de mizerie şi de trudă pe băncile Facultăţilor. Ii se impune, după înscrierea in ba­rouri, silnicia unui stagiu de câţiva ani, şi umilirile unui examen la care sovietul castel de unchieşi nepu­tincioşi va putea trânti pe candi­daţi în massă, conservandu-şi ast­fel imunităţile şi conforturile, pri­vilegiile şi exterioalităţile. Nici lăcătuşii, nici negustorii, nici industriaşii, nici chiar apaşii nu au avut până astăzi îndrăzneala de a instaura oficial acest gen de pro­tecţionism sindicalist, organizân­­du-se în interiorul profesiunii lor ca într'un bastion hermetic, interzis nouilor elemente şi energiilor proas­pete ale tineretului. Singuri avoca­ţii au avut această indecentă teme­ritate. O spunem cu desgust şi cu durere,­­ pentru câ posedăm şi noi, printre hârtiile noastre de birou, o diplomă de avocat. Ne simţim însă dezonoraţi de acest nedemn egoism de castă, care în ioc de a asigura integritatea morală a unei bresle,­­ menţine şi-i prelungeşte infirmită­­ţîle, pecinginile şi rutinele. Dar când a fost oare votată a­­ceastă lege idioată, inspirată numai de motive mercenare­? Ţineţi-vă bine: a fost îmbrâncită spre urna în seara zilei de 22 Decembrie, du­­pă ce Camera mai votase expeditiv încă alte 14 asemenea cloceri legis­lative. Pentru parlament, ce înjosi­re ! Şi ce ruşine, pentru avocaţii beneficiari !­„ Ion Dimitrescu Dar Paneuroua ? De vreme ce Aristide Briand a fost silit să aleagă între violoncel şi So­­cietatea Naţiunilor, intre Quai di Or­­say şi Cochetel, optând de voie da nevoie pentru violoncel şi pescuitul cu undiţa, faimoasa Paneuropa atât de trâmbiţată acum doi ani s'a prop­­tit cu oiştea în gard. . . , Termenul românesc e vulgar. Nu aș duce nici pe departe cu subtilul lim­baj diplomatic. Dar nu găsim altul mai just, pentru postura în car­e a ră­mas la mijlocul drumului, creaţia hi­merică a ilustrului pacifist pensionat de Pierre Laval cu atâta brutalitate. Ne amintim, acum doi ani, în toam­nă, dezertasem de la serbările mistra­­tiene de la Avignon, numai pentru a nu pierde discursul acela anunţat ca un eveniment epocal. Toată Geneva era in aşteptare. Dincolo de delegaţii oficiali şi de gazetarii mânaţi de în­datoririle profesionale, te loveai piept in piept pe scările hotelurilor sau la pitoreasca berărie unde Stresseman ciocnise un bock cu primul delegat francez, te trezeai cot la cot cu per­sonalităţi europene care nu aveau nt­­mic dea f­ace cu diplomaţia şi cu poli­tica. Un Emil Ludwig, un Andreî Maa­rois. Toţi veniseră mânaţi de aceiaşi legitimă curiozitate, să asiste la naş­terea mult aşteptatului prunc. Şi când colo, ce jalnic şi răguşit discurs^ te moară de vorbe deşarte şi uscate, „Capul Tempestelor şi capul Bunei speranţe" — toată drojdia retoricei de a treia mână şi toate floricelele de paie ale stilului mirobolant. . • Un violoncelist de pe atunci pen­­sionar, scuturându-şi mătreaţa plete­lor pe-un guler siclit. O mână gelati­noasă scociorind in buzunarul vestett in loc de un document, o dată, o cifră, un plan concret, un petec de hârtie care poate nici nu era decât cuvertu­ra unui caiet de foiţe Job. Pentru noi, care străbătusem jumătate de Euro­pă, ca să auzim ceiace se aude şi le o conferiţă serală pentru adulţi, tot inter­sul s’a deplasat la aspectul silit, la fizionomia auditorilor. Niciodată n’am văzut mai limpede crescând pe figuri consternarea, un fel de panică a neantului, oroarea naturei de vid. Nu mai era nevoie să asculţi. Destul să priveşti. Paneuropa se născuse moartă de a­­tunci. Ne amintim că o cronică rapi­­dă, scrisă sub impresia imediată a momentului, a fost întâmpinată de u­­nii confraţi ca un act de respacifism, ca o dovadă de scandaloasă incompre­­h­ensiune a timpurilor. „ Ei bine, să aşteptăm ! am spus» Am aşteptat. Unde e Paneuropa ?. In ce borcan cu spirt din ce raft 4l muzeului_ ca feţi-morţi ? Cezar Petrescu Gardistul: IMSTAMTAMED DELA SOSIREA D-LUI ARGETO*/?MU _ ,He, dontmi’! Inanoi! Acolo sunt numai domnii miniştri î“ — Cetăţeanul: »Lasä-mä­ domnule, să stau si eu acolo» Parcă mai cunoaşte dl Argetoianu pe toţi miniştrii ■

Next