Curentul, februarie 1932 (Anul 5, nr. 1439-1467)
1932-02-01 / nr. 1439
ANIÎL V No. 143^1 PAGINl3 was .^4,• •• LSI la/a il u Director: PAMFIL ŞEICARU REDACTIA |a «lOrtMliWATU STRADA SA LINDAR Na 4 Teletron: Cabinetul Directu ului 3—7730 Secretariatul si Provincia 3—1229 Redacția 3—6439, Adi tia 3— lo28 ASONANtiNTE: lei 700 pe an; lei 350 pe 6 luni; lei 200 pe 3 luni; pentru Bănci, Instituţiimi şi Administraţii Publice lei 1000 anual; pentru străin pătate: lei 1700 pe an; lei 850 pe 6 luni; lei 500 pe 3 luni. Abonamente Incep la 1 şi 15 ale fiecărei had v- V Popas duminical Nu ştiu cine-şi bate joc de noi şi încă aşa de rău. Nu îndrăznesc să atribui acest spirit farsor, care ne face numai şotii, supremei divinităţi, ce stăpâneşte şi conduce lumile văzute şi nevăzute. Un astfel de zeu, unic şi a tot-cuprinzător, care se ţine — fie şi în scop absolut distractiv —de farse, unele mai ales lugubre, nu ne putem închipui. Probabil că destinul există în Univers deosebit, desprins de divinitate. Destin famist, da, asta mai merge. In orice caz, este cert că de la o vreme încoace suntem, noi, toţi oamenii, victimele unor farse monstruoase.Vă aduceţi, de pildă, aminte de binefacerile pe care le aşteptam de la stabilizare şi de sărăcia lucie, care i-a urmat. Aduceţi-vă aminte de comunicatele de astă toamnă, prin care eram asiguraţi că pe piaţa bancară domneşte o linişte, o pace, un semn de idilă pastorală şi care erau urmate, la scurte intervale, de furtunoase prăbuşiri ale cutăror sau cutâror importante instituţiuni financiare. Acum, mâine, poimâine, se întruneşte conferinţa dezarmării- Şi ca un făcut — Marele Farsor stătea la pândă! — izbucneşte marea bătălie de la Shanghai. Flota japoneză ancorează în faţa marelui port, detaşamentele Mîkadoului debarcă, automobilele blindate intră în acţiune, aeroplanele seamănă bombe ucigaşe şi incendiare asupra populaţiei nevinovate. Un foc uriaş, sinistru, luminează de trei zile bălţile de sânge. Măcelul se desfăşură cu ferocitate, între atacanţii japonezi şi apărătorii chinezi. America şi Anglla se pregătesc să intervină, cu virtuţile pacificatoare ale uriaşelor lor cuirasate, împodobite cu tunuri ce asasinează de la o sută de chilometri distanţă. Cum se vor privi în ochi, dacă vor mai avea curajul să se privească, delegaţii celor şeasezeci şi patru de state, convocaţi de Liga Naţiunilor, să discute dezarmarea popoarelor şi instaurarea păcii eterne pe pământ? Până şi noi, aici, acasă, unde, Slavă Domnului, nu avem japonezi,— chinezi,se ştie, sunt destui şi în toate materiile — am început să simţim, in preajma conferinţei dezarmării, plictiseala fricţiunilor internaţionale. Cu Rusia nu ne putem înţelege. Polonia ne trage chiulul, semnează pactul cu Sovietele şi închide graniţele pentru produsele noastre, iar Bulgaria se apucă şi ea să ne necăjească, interzicând românilor să muncească pentru o pâine, pe teritoriul ei. Poate că — și asta e adevărat — poate că necazurile internaționale să ne mai facă să uităm de dușmăniile noastre naționale, care, tot în cursul acestei săptămâni, au început să se redeștepte, amarnice, ca de obicei. Poate că acuma, odată cu întoarcerea d-lui Argetoianu, care a înţepenit iarăşi guvernul în scaunul puterii, să se mai astâmpere lucrurile Deşi d. mareşal Averescu, care a devenit un pamfletar de prima mână, nu prea are aerul să se lase, deloc, şi anunţă articol după articol. Din cauza aceasta, se şi vorbeşte de o ruptură în partidul poporului Cică d- Goga ar fi supărat de această concurenţă publicistică... Ori şi asta o fi altă farsă? Victor Rodam ziua Domnului Cred statornic că devotamentele noastre de azi faţă de hintuitorul şi de Biserica lui, sânt cu totul insuficiente. Atât cât lucrăm azi — chiriarhi, învăţători de teologie şi preoţi .— e grozav de puţin faţă de cerinţele şi de setea religioasă a connaţionalilor noştri. Cu armatele noastre eclesiasiice, aşa cum le avem, nu mai putem birui pe duşmanii văzuţi şi nevăzuţi. Slujitorul altarului e prea Împovărat; are soţie, copii, casă grea legături şi convingeri politice şi prea multă înţelepciune practicăm. Nici nu se poate altfel. Dacă n'o fi înţelept, după normele lumei acesteia, cu ce îşi va hrăni soţia şi copiii ?... Ne trebue o oaste nouă, adică ne trebue încă odată vechea şi eroica f * oaste călugărească. Vorba Sf. Apostol Pavel e nemuritoare: Cel necăsătorit se îngrijeşte de ale Domnului, cum să placă Domnului. Cel ce s’a căsătorit se îngrijeşte de ale lumei, cum să placă femeii (I Corinteni 7, 32-33). Pentru zilele cari stau să vie asupra Bisericii, actuala noastră putere de rezistenţă, de luptă şi de jertfă ne inspiră mari temeri. Ne trebuesc legiunile monahale! Concedem insă că nu aşa cum se înfăţişează ochilor noştri, in acest moment. Ne trebuesc călugări cărturari, ideal disciplinaţi şi plini de virtute. Nu uităm că, printro ciudată perversitate a lucrurilor, iubirea de călugărie şi priceperea rolului monahilor în biserica noastră, au început să se întunece chiar in sufletele vlădiceşti. Atât de înfricoşată este superficialitatea noastră creştină şi atât de analfabeţi am ajuns în privinţa profunzimilor creştinismului. Dacă primim şi credem şi mărturisim pe Isus Christos aşa cum mărturiseşte credinţa ortodoxă, nu putem să nu recunoaştem măreţia Jertfei călugăreşti şi nu putem să nu dorim obştiei din care facem pane o nouă legiune de viteji răscumpărători. Cine începe să spună: „S’au schimbat vre -minie... Omenirea a evoluatMonahismul aparţine trecutului.", cine începe sa ne întâmpine cu aceste Iocuri comune, dovedeşte că în conştiinţa lui, sărăcăcioasă şi îngustă, Mântuitorul n’a poposit niciodată. Credinţa creştină şi slujirea lui Iisus Christos sunt in eternitate aceleaşi, deasupra tuturor prefacerilor, filosofiilor şi catastrofelor pământeşti. Şi ori şi azi şi totdeauna supremul testimoniu că iubim pe Domnul nostru este olocausta duhovnicească. Am încă odată marea bucurie părintească să văd că unul dintre ucenicii mei, din Facultatea Teologică din Chişinău, a intrat in oastea monahală. Cu ajutorul lui Dumnezeu, nădajduim să ridicăm, în acest colţ răsăritean al ţării noastre, zorii noilor devotamente. Cel ce vine azi la rând este părintele Vasilie Soltiţchi, fostul meu student Veniamin. Părinte Vasilie, Dumnezeu să rever, se asupă-ţi binecuvântările sale cele bogate, până la măsura Marelui Vasilie, al cărui nume l-ai luat in călugărie ! Gala Galaction ABSENTUL DE LA EXTERNE Ne acaparează întreaga atenţie, rămânem mereu prizonieri ai imediatului, socotind că o îmbunătăţire, sau o agravare a situaţiei noastre este exclusiv în fundistica noastră internă. Evident că nimănui nu-i poate fi indiferent, dacă la guvern se află oameni capabili sau biete neputinti în voia vremii, dacă conducerea tării este încredinţată unor inteligente politice care ştiu să descifreze în confuzia actualităţii, in invălmăşala prezentului presentimentul zilei de mâine sau cadenţa pasului nostru o fixează nişte biete miopi. Guvernele în vremuri aşa de grele, au un rost de amortizare a loviturilor inerente unui moment de adaptare şi a forţelor economice şi a structurii sociale. Nu pot înlătura diversele faze ale unei crize ce cuprinde întreaga economie a lumii, dar pot prea bine să mai reducă din efecte, să mărească dacă se poate capacitatea de rezistenţă a unei societăţi, să-i păstreze intacte energiile creiatoare, acea încredere ce formează pârghia oricărei rândueli sociale. Ar însemna să cultivăm o vulgară rea credinţă, dacă am afirma că România, prin însuşirile excepţionale cu care ar fi înzestrat un guvern de făcători de minuni, ar putea fi izolată de destinele restului lumii, formând o insulă de paradisiacă fericire în uraganul cehbiue planeta Au cunoscut necazurile învinşii, dar iluzia nu a mângâiat mult nici pe învingători şi sau împărtăşit repede din aceiaş criză , au cunoscut criza monetara, au urmat pulverizarea monetară a Inflaţiei şi s’au chinuit In restrângerile forţate ale stabilizării învingătorii au fost economiceşte asimilaţi cu învinşii. Rămâneau neutralii cu stocul de aur sporit în timpul răsboiului, fără să aibă datorii care să apese asupra bugetelor, fără toată sinistra moştenire a răsboilui. Şi valul crizei a cotropit în ultimii ani şi ţările neutrale, uniformizându-le cu statele ce cunoscuseră răsboiul. Este in această treptată integrare în criză a tuturor ţărilor, dovada ritmului unitar al economiei montuale , deci nu ne este îngăduit să ne amăgim cu iluzia unei posibilităţi de singularizare : împărtăşim soarta comună. Aceasta nu justifică întru nimic scăderile ce ar marca incapacitatea unui guvern sau bâjbâelile penibile ale unui ministru mai prejos de răspunderea pe care o are. Şi In această privinţă putem socoti ca un exemplu concludent situaţia ce el s'a creiat la Riga prin absenţa amabilă a d-lui Demetru Ghika. Nu am supravalorificat tratativele in jurul pactului de neagresiune cu Sovietele Anumite cercuri industriale franceze au fost seduse de perspectivele unor comenzi şi au împins la tratativele cu Sovietele, care aveau de fapt interesul vizibil de a se prezenta la conferinţa dezarmării cu minorosita înfăţişare a unei nediscutate râvne de pace- Orice conferinţă diplomatică este îndelung preparată pin acea acţiune de tatonare, de examinare, fără un obiect precis, a dispoziţiilor, ştiindu-se cu aproximaţie limitele variaţiei ce ar putea s’o aibă In cazul unor tratative, atitudinea iniţială a uneia din părţi Intre Polonia şi Soviete se urma de maî multă vreme această acţiune de reciprocă tatonare in ceia ce priveşte dispoziţia pe care o au fată de un pact de neagresiune. Avem si noi la Varşovia un ministru, sau In orice caz plătim o persoană care este însărcinată să privegheze interesele noastre, să urmărească atent toate mişcările politicei externe ale Poloniei, să ne fie In curent : se presupune că d. Bilciurescu a cunoscut aceste obligaţii inerente postului pe care 11 ocupă şi a căutat să se achite cu o vrednică punctualitate- Ceva mai mult ministrul nostru de externe d- Demerit Ghika a făcut şi un drum la varşovia pe care nu-l credem de agrement. Or, pe urma acestor vrednicii cu ce ne-am ales după conferinţa de la Riga ? Polonia lucheind pact separat de neagresiune cu Sovietele fără să se simtă solidară cu atitudinea României , ceiace a calificat intreg aparatul nostru diplomatic- Polonia a socotit că este în beneficiul siguranţei de azi şi a intereselor ei de mâine o grabă deo - sebită pusă în tratativele duse cu Sovietele, a sirojit nevoia unei iluzii şi a linut să-şi asigure cu orice preţ această iluzie a pactului de neagresiune A fost un prilej pentru Moscova să vadă câtă tărie au legaturile de alianţă şi ce repede se despart drumurile tovărăşiilor cu aparenţe de geometrie paralelism Se încearcă unele răstălmăciri, vroitul să se dea cu totul altă semnificaţie pactului ca şi când deşi parafat intrarea lui în vigoare ar fi condiţionată de semnarea unor acui diri similare cu toate statele limitrofe. O trudă zadarnică, mărturisind cel mult o oarecare jenă pentru o grabă grea de explicat , de fapt în meiut,ul dir, cele şapte articole ale pactului nu se prevede vre-o restricţie în ceia ce priveşte ratificarea sau o cât de vagă condiţionare. De altfel articolul 6 sună precis : „Pactul va fi ratificat în cel mai scurt timp posibil şi va intra in vigoare după 30 de zile de la schimbul ratificărilor care vor avea loc la Varşovia”. Am isbutit să ne creem o situaţie de inferioritate, ceia ce înseamnă implicit obligatia de a stabili și răspunderile-Nediscutat avem un corp diplomatic slab, dar chiar cu acest aparat se pot cbtine succesive apărări a intereselor tării, dacă ministrul de externe este o inteligentă și o energie. D. Demetru Ghika este un absent, un foarte distins absent, prezenţa sa la ministerul de externe fiind mai mult pur decorativă Şi nimeni nu i-ar putea nega însuşirile sale de nobil decorativ- Om de spirit, având o foarte credincioasă memorie a tuturor vorbelor de duh rostite, putând să Înşire cu prospeţime de culoare toate anecdotele istorice, cititor pasionat cu un ales simt de critică, ori in ce salon sar găsi ar face o figură simpatică.In alte împrejurări acum un veac poate, ar fi fost un admirabil reprezentant al oricărei ţări la Paris ; acum însă are un aer de desradacinat aşezat in mijlocul unei epoci de dinamism brutal, de totală lipsă de distincţie, o epocă în care se pregăteşte cu totul altceva decât atmosfera de menuet a saloanelor de acum un secol. Poziţia noastră la conferinţa de la Riga trebuia fixată , ori luam tratativele cu Sovietele în serios şi atunci trebuia să trimitem tot ce aveam mai bun, mai de autoritate spre a ne fixa atitudinea noastră, iar nimeni nu vedea pe altcineva decât pe d. N Titulescu, ori ştiam că Moscova nu face decât un act de simplu protocol, începând şi cu România tratativele şi atunci ne precizam printr o simplă declaraţie punctul de vedere şi baza pe care înţelegeam să tratăm Ne-am lăsat prinşi întro acţiune fără nici un rost, lăsând să se repună in discuţie frontiera noastră de răsărit, ca ulterior să ajungem la constatarea lipsei unei baze de tratative. Neagresiunea presupune înainte de orice tratative hotare reciproc recunoscute; or, contestația Sovietelor asupra Basarabiei făcea fără obiect pactul de neagresiune-Răspunderea situației penibile pe care ne-am creiat-o o poartă necontestat absentul de la externe, d- Demetru Ghika și demisia ar fi o legitimă sancţiune aplicată unei greşeli cu incalculabile consecinţi- Oricât am fi de acaparaţi, de prizonieri ai politicei interne oricât am fi de mai puţin iniţiaţi in complexul problemelor externe, nu putem lăsa isprava de la Riga fără o largă desbatere şi fixarea răspunderilor. Primul vinovat •• absentul dela externe. Pamfil Șeicaru D. DEM. GHICA :f’*v *" Oligarhia moșnegilor Modestia este o atitudine stupidă și deplasată, mai ales atunci când din dreapta și din stânga se ivesc aventurierii beneficiilor de impostură și mistificatorii evanghicismului universitar: lăsând deci deoparte orice fel de modestie, vom începe acest articol amintind şi afirmând că in ziarul nostru, sub chiar semnătura noastră, au apărut încă de acum câţiva ani primele articole împotriva scandaloaselor privilegii ale legii avocaţilor. Am scris-o din capul locului, şi deatunci am repetat încă de vreo zece ori acelaş lucru: anume, că nimic nu este mai respingător şi mai abject decât această laşă tentativă de confiscare a unei profesiuni, premeditată de sindicatele judeţene denumite ,,barouri”, cu preţul strangulării miilor de energii tinereşti ivite din Facultăţile juridice, şi constrânse să moară de foame cu diplomele sub căptuşeală. Vorbind alaltăeri sutelor de studenţi veniţi să-şi exprime prin aclamaţiuni recunoştinţa pentru ziarul care le-a luat cel dintâi şi cu mai îndărătnică perseverenţă apărarea, nu am ezitat să îi declar că noua „Lege a avocaţilor" constitue o invenţiune pentru ocrotirea „boşorogilor", adică a paraliticilor incapabili de muncă rapidă şi de serviciu prompt; calităţile acestea, este doar ştiut, sunt mai curând monopolizate de elementele proaspăt ieşite din Universitate, capabile să-şi slujească prin Tribunale clienţii, cu o grabă mai punctuală, şi în schimbul unor onoruri mai puţin somptuoase. Concurenţa aceasta a tinerilor cadre, fireşte, nu putea lăsa în orchestrala lor letargia echipele somnolente ale atâtor paraziţi de „urlătoare", obicinuiţi să considere avocatura ca un fel de maidan privat, interzis indiscreţilor şi importurilor. Astfel au fost improvizate textele cari, încăpând din anul 1925, au dat diverselor legi ale avocaţilor înfăţişarea desgustătoare a unor firmane de consolidare a privilegiilor arbitrare, şi de sabotare a generaţiilor apărute plin de însufleţire în pragul vieţii Se impune candidaţilor, la înscrierea în barouri, obligaţiunea doctoratului juridic, ca şi când această nouă fiţuică oficială le-ar putea adăuga altceva decât constrângerea altor doi ani de mizerie şi de trudă pe băncile Facultăţilor. Ii se impune, după înscrierea in barouri, silnicia unui stagiu de câţiva ani, şi umilirile unui examen la care sovietul castel de unchieşi neputincioşi va putea trânti pe candidaţi în massă, conservandu-şi astfel imunităţile şi conforturile, privilegiile şi exterioalităţile. Nici lăcătuşii, nici negustorii, nici industriaşii, nici chiar apaşii nu au avut până astăzi îndrăzneala de a instaura oficial acest gen de protecţionism sindicalist, organizându-se în interiorul profesiunii lor ca într'un bastion hermetic, interzis nouilor elemente şi energiilor proaspete ale tineretului. Singuri avocaţii au avut această indecentă temeritate. O spunem cu desgust şi cu durere, pentru câ posedăm şi noi, printre hârtiile noastre de birou, o diplomă de avocat. Ne simţim însă dezonoraţi de acest nedemn egoism de castă, care în ioc de a asigura integritatea morală a unei bresle, menţine şi-i prelungeşte infirmităţîle, pecinginile şi rutinele. Dar când a fost oare votată această lege idioată, inspirată numai de motive mercenare? Ţineţi-vă bine: a fost îmbrâncită spre urna în seara zilei de 22 Decembrie, după ce Camera mai votase expeditiv încă alte 14 asemenea cloceri legislative. Pentru parlament, ce înjosire ! Şi ce ruşine, pentru avocaţii beneficiari !„ Ion Dimitrescu Dar Paneuroua ? De vreme ce Aristide Briand a fost silit să aleagă între violoncel şi Societatea Naţiunilor, intre Quai di Orsay şi Cochetel, optând de voie da nevoie pentru violoncel şi pescuitul cu undiţa, faimoasa Paneuropa atât de trâmbiţată acum doi ani s'a proptit cu oiştea în gard. . . , Termenul românesc e vulgar. Nu aș duce nici pe departe cu subtilul limbaj diplomatic. Dar nu găsim altul mai just, pentru postura în care a rămas la mijlocul drumului, creaţia himerică a ilustrului pacifist pensionat de Pierre Laval cu atâta brutalitate. Ne amintim, acum doi ani, în toamnă, dezertasem de la serbările mistratiene de la Avignon, numai pentru a nu pierde discursul acela anunţat ca un eveniment epocal. Toată Geneva era in aşteptare. Dincolo de delegaţii oficiali şi de gazetarii mânaţi de îndatoririle profesionale, te loveai piept in piept pe scările hotelurilor sau la pitoreasca berărie unde Stresseman ciocnise un bock cu primul delegat francez, te trezeai cot la cot cu personalităţi europene care nu aveau ntmic dea face cu diplomaţia şi cu politica. Un Emil Ludwig, un Andreî Maarois. Toţi veniseră mânaţi de aceiaşi legitimă curiozitate, să asiste la naşterea mult aşteptatului prunc. Şi când colo, ce jalnic şi răguşit discurs^ te moară de vorbe deşarte şi uscate, „Capul Tempestelor şi capul Bunei speranţe" — toată drojdia retoricei de a treia mână şi toate floricelele de paie ale stilului mirobolant. . • Un violoncelist de pe atunci pensionar, scuturându-şi mătreaţa pletelor pe-un guler siclit. O mână gelatinoasă scociorind in buzunarul vestett in loc de un document, o dată, o cifră, un plan concret, un petec de hârtie care poate nici nu era decât cuvertura unui caiet de foiţe Job. Pentru noi, care străbătusem jumătate de Europă, ca să auzim ceiace se aude şi le o conferiţă serală pentru adulţi, tot intersul s’a deplasat la aspectul silit, la fizionomia auditorilor. Niciodată n’am văzut mai limpede crescând pe figuri consternarea, un fel de panică a neantului, oroarea naturei de vid. Nu mai era nevoie să asculţi. Destul să priveşti. Paneuropa se născuse moartă de atunci. Ne amintim că o cronică rapidă, scrisă sub impresia imediată a momentului, a fost întâmpinată de unii confraţi ca un act de respacifism, ca o dovadă de scandaloasă incomprehensiune a timpurilor. „ Ei bine, să aşteptăm ! am spus» Am aşteptat. Unde e Paneuropa ?. In ce borcan cu spirt din ce raft 4l muzeului_ ca feţi-morţi ? Cezar Petrescu Gardistul: IMSTAMTAMED DELA SOSIREA D-LUI ARGETO*/?MU _ ,He, dontmi’! Inanoi! Acolo sunt numai domnii miniştri î“ — Cetăţeanul: »Lasä-mä domnule, să stau si eu acolo» Parcă mai cunoaşte dl Argetoianu pe toţi miniştrii ■