Curentul, aprilie 1932 (Anul 5, nr. 1499-1527)
1932-04-16 / nr. 1514
ANUL V Bio. Ial4 Sâmbătă 16 PAGINI LEI Diractor: Falki SEICARO REDUCŢIA SI.. WtiMINISTRATSA Strada Sărindar No. 4 Cabinetul diectorului 3—Tî30 Secretariatul şi Provincia 3—1229 Redacţia 3- 6439; Acţia 3-7528 ABONAMENTE: lei 700 pe an; 350 pe 6 luni; 200 pe 3 luni; pentru Bănci, Instituţiuni şi Administraţii Publice lei 1000 anual; pentru străinătate: lei 1700 pe an, 850 pe 6 luni; 500 pe 3 luni. Abonamentele , încep la 1 şil5 ale fiecărei luni Taxa poştală plătită în numerar conf. ord. Dir. G-rale P. T. T. 55740/929 Telefon■I omul conversiunii Există o dragoste de pământ literară, patonică şi consumată în fastidios verbalism, îşi are loc în versuri idilice, în romane ţărăneşti mai mult sau mai puţin apropiate de realitatea cea aspră a vieţii rurale, în patetice rodomondade oratorice Acestea pentru viaţa cea vie nu rezolvă nimic. Căci iubirea, chiar sinceră, a gliei natale, nu rezolvă nimic câtă vreme rămâne proiectată în nebuloza unei mistice literare. Cum nimic nu rezolvă nici specularea electorală, a diferitelor forme de ţărănism şi poporanism, cu toate subdiviziunile lor. Există însă cealaltă dragoste de pământ, activă şi dublată de competinţă. Ea vine de departe, e hrănită din simţimântul de grandoare şi de permanenţă al unui popor, cu unicul hrisov de nobleţe înscris într’un mileniu de plugărie, care ne-a ţinut lângă brazdă şi turmă, ne-a dat structura unei civilizaţii ţărăneşti, a rezistat tuturor vitregiilor lăuntrice şi din afară, ne-a păstrat statornici aci, in vreme ce alte mai puternice imperii vecine se pulverizau în toate vânturile. Structura statului nostru ţărănesc se află atinsă în măduva osului. , După o împroprietărire demagogic realizată, toate partidele sau supralicitat urmărind beneficiul politic al reformei, toate guvernele au căutat să capteze recunoştinţa şi fidelitatea maselor electorale rurale svârlindu-le praf în ochi, dar nici un partid şi nici un guvern nu a întors ochii la realitatea cea ameninţătoare, în marş N’a făcut nimeni efortul de adaptare la preţuri şi la ritmul renovărilor tehnice, care au luat pretutindeni în jurul nostru cadenţa violentă a boalelor cu febră. Nimic na prevenit criza mondială — desigur, acria în, afară de puterea de acţiune a oricărui guvern de dar, nimic, n’a prevenit catastrofa, consolidându-ne pentru a primi rezistenţi lovitura preţurilor scoborând vertical şi vertiginos, a concurenţei uneori neloiale, a aprigei lupte fără cruţare, care caracterizează viaţa economică decând sa încheiat pacea fără să suprime războiul tarifar. Era o datorie faţă de statul social şi faţă de statul national. A fost neglijată In vremea aceasta plugarul lăsat la propriile lui puteri şi priceperi s’a îndatorat. A ajuns să producă sub preţul de cost. Abundenta recoltelor a mărit desechilibrul. La discreţia fenomenelor atmosferice şi sub teroarea creditorului, na încheiat nici în anii cei mai prosperi un bilanţ favorabil. Problema se contura- Dar toţi o ocoleau- Fiindcă toţi, uitau că prosperitatea plugarilor într’o ţară de plugărie, e condiţia fundamentală a prosperităţii şi stabilităţii generale. Ar fi putut s-o afle, nu dela un specialist de bibliotecă, dar măcar dela un om al politicei ca Tardieu. Agricultura minată ar însemna într adevăr prin suprimarea puterii sale de cumpărare şomajul imediat al industriei noastre — şomajul adică cel mai greu şi steril dintre impozitele înscrise în bugete şi reaprputându-se asupra tuturor preţurilor- Agricultura minată ar însemna desechilibrul economiei, congestiunea oraşelor, toate riscurile speculaţiei etc. etc.” Ar însemna — pentru Franţa-Pentru noi a însemnat-Asasinatul era consumat Atinşi în elementul nostru vital, aşteptam un miracol sau un om de curaj lucid, care să curme experienţele empirice şi experienţele de ultima oră. Nu ni se poate atribui o extatică admiraţie pentru omul politic Argetoianu- N'am scăpat niciodată prilejul, să-i subliniem, poate exagerând, tot ce în cariera sa politică ni s’a părut straniu, inconsecvent sau de-o inutilă violenţă. Dar tocmai deaceia, în perfecta noastră obiectivitate, nu ne putem opri să recunoaștem că miracolul a fost cu putinţă numai datorită acestui singur om, care a văzut dincolo de tânguirile bocitoarelor politice, de liricile apeluri fără soluţii ale partidelor, dincolo de prejudecăţile rutinei, a privit problema în faţăa luat-o în piept şi a răsturnat toate obstacolele- Câte ? Recapitulaţi numai coalizarea ocultă a tuturor celor financiarmente sau politiceşte interesaţi să nu se realizeze conversiunea sau dacă se realizează, meritul să revină altuia, oricui Pumnul de fier, de atâtea ori evocat pentru a discredita o carieră politică, a răscumpărat cu o sifigură lovitură energică prompta si la loc potrivit, tot ceiace în urmă va fi aruncat în viata unui om o umbră. Căci în definitiv, nu e vorba aci nici de o ..carieră politică”, nici de precara existenţă a unui om. Comandamentul venea mai de departe Dintr’un adânc de trecut. Dela neamul ctitorilor Argetoieni, dela străbunii plugari din Breasta şi din Argetoia, legaţi de pământ şi de destinul pământului, prin mai adânci rădăcini decât succesul unei vremelnice acţiuni politice De acolo omul conversiunii, a găsit fermitatea necesară faptei şi supleţea cu care a câştigat ideii pe cei la început înspăimântaţi poarte de temeritatea soluţiei- Cuvântul regelui, a dat întâia deslegare. Autoritatea şi înţelegerea preşedintelui de consiliu, prezenţa cărturarului şi animatorului Nicolae Iorga în desăvârşirea acestui act, care ne desleagă mâinele şi ne redă respiraţia,a eliberat orizontul la un moment închis şi ostil. Mâine, poate ne vom relua locul de atenţi observatori şi vom pomeni iarăşi, despre pumnul inutil brutal al ministrului Argetoianu, despre vreo ciudată contradicţie a omului politic Argetoianu. Dar de acum înainte nu putem uita, că prin el j şi numai prin el, minunea a fost cu putinţă în ciuda tuturor protivniciilor- Atât este destul, pentru a justifica o viaţă de om — când ajunge pentru aceasta să fie sădit un singur pomsă eliberezi isvoarele unei singure fântâni- El a eliberat viaţa pământului. Cezar Petrescu Pentru un mandat 21 de candidaţi Atâţia sunt amatorii de glorie democratică. Îmbulziţi să cucerească la Tutova fotoliul de deputat rămas vacant prin moartea regretatului C. Hamangiu: douăzeci şi unu de candidaţi pentru un singur joc... Proporţiunea este aproape tot atât de impresionantă ca şi aceea a ofertanţilor grămădiţi anul trecut spre a ocupa un post de corector nocturn la ziarul nostru, şi este de mirare că nu se îmbrâncesc la Bârlad de două ori 109, câţi se iviseră la „Curentul'', — când ştiut este că pentru a fi corector de gazetă ai nevoe de vaste şi prompte facultăţi intelectuale, pe câtă vreme pentru a fi deputat in parlament nu ţi se cere nici livret de armată, nici condicuţă de bună purtare, nici diplomă de cunoaştere a alfabetului. Ţi se cere doar cunoaşterea alfabetului electoral, silabisit cu ajutorul manualului perfectului demagog, dar pentru acela nu este nevoe nici de cultură, nici de inteligență, nici de caligrafie. Oricum, insă, este destul de măgulitor pentru actuala Cameră, zilnic sugestionată cu şoapte de dizolvare și cu svonuri de agonie, amănuntul că pentru un mandat efemer în extenuata ei incintă se agită in caznele propagandei 21 de candidaţi, de partea partidelor cari participă la lupta electorală, este o mărturie de încredere in vitalitatea parlamentului prezent, căruia i se acordă astfel indirect câteva neaşteptate brevete de longevitate. Căci dacă majorităţile d-lui N. Iorga sunt condamnate să fie curând demobilizate, şi dacă actualii deputaţi sunt atât de sigur cum se pretinde osăndiţi să se întoarcă prematur la vetre, atunci nu şi-ar irosi atâtea organizaţiuni judeţene fondurile electorale intro alegere al cărei triumfător nici nu ar avea răgazul de a-şi lua in primire fotoliul... Dintre cei 21 de candidaţi, ne destăinueşte un confrate statistician. . numai opt sunt amatori serioşi, reprezentând partide într'adevăr decise să trudească pentru victorie. Ceilalţi, sunt simpli independenţi fără şanse, dietanţi fără pasiune, sau figuranţi cari au consimţit să candideze numai pentru a servi pieziş interesele candidaţilor seroşi ai cluburilor respective. Liberalii seniori au cinci canddaturi de această nuanţă — naţional-ţărăniştii, trei, — iar liberali juniori, două. Şi alegătorii, — cari nu au de obicei prea multă erudiţiune po. Uf că, nici excesive rezerve de perspicacitate strategică, sunt obligaţi să deosebească in acest movilis pe adevâraţii amatori de prepuşii umpluţi doar cu paie. In limbaj de partid, asemenea procedee tactice, menita să zăpăcească un judeţ in care majoritatea alegătorilor sunt de pe-acum depliin năuciţi, — fa, desigur parte din aşa zisa sinceritate".,, La o asemenea sinceritate trebue să răspundă mult slăvită sinceritate a votului. Ion Dimitrescu Crezi că votarea asta de legi peste Ieşi o să mai ţie mult? Păi... până ce fiecare cetăţean o să ajungă să aibă legea lui!. Contra unui nou împrumut Se impune oeşire din acest grav impas al Statului, care nu-şi mai poate salariza funcţionarii. Aşteaptă omul o lună, două, trei, se împrumută, cumpără pe credit de pe la negustori, îşi reduce continuu cheltueiile, se strimtorează până la un fel de forţată grevă a foamei, dar şi aceste jertfe au o limită, iar amânarea plăţii salariilor continuă, ca şi când ar fi în ordinea normam această metodă. Nu vom avea accente de falsă revoltă aşa cum se lăfăesc în coloanele ziarelor de partid, ci vom analiza originea răului care e mult mai profund decât durata unui guvern. In marasmul economic în care ne sbatem, încasările Statului merg sub redusele prevederi bugetare, iar deficitul înseamnă neplata salariilor şi neachitarea ordonanțelor de plată ale furnizorilor. Oricât geniu ar avea un ministru de finanțe, nu poate să născocească un sistem de a suplini în vistieria Statului impozitele care nu se încasează, nu din moliciunea perceptorilor şi nici din reaua voinţă a contribuabililor, ci din cumplita sărăcie a vremurilor ce le străbatem, încovoiaţi sub apăsarea impozitelor, plătesc contribuabilii cât au şi ei, dar scoasă iin vânzare cu toba sărăcia, tot sărăcie dă pentru vistieria Statului- Descumpănirea bugetului duce la această alternativă: sau reducem la foamete pe funcţionari prin neplata salariilor şi plătim cuponul datoriei externe; sau plătim salariile şi cerem o păsuire în executarea scadenţelor la diversele datorii ale Statului- Această descumpănire a bugetului e ceva mai veche, începuse să se resimtă încă din 1928 şi a mers accentuându-se în cadenţa crizei economice- Şi sub guvernarea naţional ţărănistă erau întârzieri la plata salariilor, uneori până la 2—3 luni, dar se plăteau ulterior, încasările Staului — ce e drept — mergeau tot atât de anevoie, dar deficitele se acopereau prin împrumuturi și prin expedientul concesiilor monopolurilor Statului. Când se lărgea prea mult gaura în buget imediat se acoperea prin ceiace se putea obţine printr’un împrumut sau printr’o concesie şi necesităţile urgente ale vistieriei erau imediat acoperite. Cum se încheiau aceste împrumuturi, în ce condiţii se făceau nu-i greu de inteles, strimtorarea obligându-te să accepţi cele mai oneroase condiţii. Bietul cetăţean român îşi închipuia că primim exact cifra cu care ne îndatoram, ori suta nu era sută ci 78—80, iar nici aceia 80 la sută nu intrau în casa Statului, căci jumătate erau furnituri băgate la gât indiferent dacă aveam sau nu nevoe, sau contracte de speţa celui cu şoselele suedeze. Dacă s'ar scrie odată istoria împrumuturilor noastre, dacă s’ar cunoaşte cum am fost trataţi ca o pradă, strimtorarea făcându-ne fără apărare, obligându-ne să acceptăm condiţiile ce-ar fi stârnit legitima admiraţie a lui Shylock, atunci fără îndoială că s’ar înţelege de ce nu s’a ales nimic de pe urma tuturor împrumuturilor şi concesiilor de monopoluri- Fireşte acest proces al împrejurărilor ce ne-au strangulat libertatea de mişcare, este inutil, astăzi ne găsim în alternativă, salariile funcţionarilor sau cuponul Ştiu că în rândurile făloşilor noştri oameni politici, o cerere de examinare a capacităţii noastre de plată şi concluzia firească, o păsuire de 4—5 ani, egalează o mare înfrângere, ştiu că pentru a obţine un certificat măgulitor ,România este o ţară care îşi ţine angajamentele cu orice fel de jertfe”, orice guvern este capabil să mai impună la noi contribuţii pe răbdătorul cetăţean, dar suntem la capătul acestor sforţări şi pest© laşitatea noastră de a ne hotărî, împrejurările aşează poruncitoarea nevoe de a ne hotărî. De aici, acea ezitare în a lua drumul cel drept, de a pune răspicat problema situaţiei noastre financiare şi in locul unei cereri de amânare pe 4—5 ani a plăţii cuponului ni se anunţă ca o mere ispravă în perspectivă un nou împrumut extern. Fără nici o sfială, cu toată tăria o vom spune: contra oricărui nou împrumut extern Ştiu că atât am ajuns cu deformata judecăţii, încât încheerea unui împrumut extern — indiferent condiţiile — egalează cu un certificat de prestigiu şi încrederea străinătăţii. Nu are absolut nici o importantă câte ciurucuri de materiale îi bagă sub forma de furnituri obligatorii, ce contractii agaţă în coadă, nici cât intră efectiv în vistieria Statului incheerea împrumuturilor are aparenţele unei mari vitejii. Presupunând pe actualul ministru de finanţe înzestrat cu toate darurile de seducţie, radiind încrederea ceia ce ar învinge rezistenţa bancherilor străini, tot n’ar isbuti în actuala conjectură a pieţi! financiare să facfi un împrumut în condiţii prea uşoare- In cazul cel mai bun ar putea să obtie cam aceleaşi condiţii ca şi a celorlalte împrumuturi făcute înainte- Ispiteşte pe cineva asemenea perspective de reeditare a condiților în care am încheiat celelalte împrumuturi? Dar să presupunem că totuși s’ar face un împrumut de un miliard de francă francezi adică 6 jum. miliarde lei, dar această sumă ar trebui s’o socotim în raport cu 80 la sută cât s’ar cota, deci cam miliarde și 200 milioane din care s’ar scădea comisionul bancherilor, plus dobânzile plătite anticipat pe un an, şi s’ar mai scădea şî unele furnituri, efectiv am primi cam 3 miliarde de lei. Or, ca să putem efectua un nou împrumut extern suntem obligaţi să fim de o impecabilă punctualitate în achitarea cuponului la soroace, deci ca să putem primi efectiv 3 miliarde, suntem obligați să plătim cuponul de aproape 7 miliarde- Și această ispravă se chiamă un mare succes financiar, orice împrumut fiind semnul „creditului sănătos de care se bucură România peste hotare” etc., etc. Nu-ti trebue cine ştie ce savantă iniţiere în misterioasa ştiinţă a cifrelor, nu-ţi trebue să fii o ,,autoritate financiară" ca să prinzi ridicolul unui împrumut pe jumătate decât eşti obligat să plăteşti ca sa poţi încheia un nou împrumut-Nici un nou împrumut, nici o nouă grevare a Statului, o simplă păsuire de 4—5 ani (în cazul cel mai rău, criza economică prelungindu-se) la plata cuponului şi păstrarea organismului Statului ameninţat cu descompunerea prin neplata salariilor, prin respiraţia de falit a vistieriei. Deci, contra unui nou împrumut, Pamfil Șeicaru eva despre manuale de IOACHIM BOTEZ Nu s’a născut incă pe lume şi nici nu se va naşte cândva dascălul de orice treaptă şi specialitate care să susţină cu tăria lui Macbeth că toate lecţiile Lau mers în plin, şi că nici un caz de neatenţie a clasei nu La turburat strădania. E drept că pentru asta, ştiinţa pedagogiei are multe leacuri: apercepţie, intuiţie, interes.« Ea arată desluşit cum nouile cunoştinţe trepue să răspundă in sufletul celui care le primeşte unei adânci cerinţi sufleteşti şi să deştepte interesul, adică legătura aperceptivă dintre starea sufletească a elevului şi lecţia cea nouă. Şi cu toate astea, nu odată se întâmplă ca dascălul, in toiul ,lecţiei făcută cu întreg dischisul pedagogicesc, să confişte de prin pupitre, romane poliţiste, muzicuţe de hârtie sau răvaşe de dragoste. De ce Fiindcă in sufletul elevului orice mai face, nu se deşteaptă totdeauna acea adâncă cerinţă sufletească, adică setea nepotolită de a afla ce mai este cu conjugarea tare sau cu sulful moale. Sunt, pur şi simplu, lecţii cari nu-1 interesează sau care-1 plictisesc deadreptul. Şi aici, fără să fim pe deantregul de partea lui Rousseau care ura cărţile fiindcă-l învăţau pe Emil sa vorbească despre lucruri pe care nu le pricepuse, credem că, începând cu străvechea gramatică a lui Denys din Halicarnas, manualele sting de multe ori interesul con sufletul elevului, întocmai ca mucurile lumina din sfeşnice. Gândiţi-vă numai la atâtea generaţii de şcolari cari potrivit tipicului lui Boileau, au trebuit să ia în serios şi să înveţe pe de rost, de pildă, versuri din Negriada lui Aron Densuşianu ce număra vreo 12000 de stihuri împărţite In două volume... Iată cum începea sacramentala Invocare cu ortografie cipariana , Ol dalba Gos'nziana, descinde şt ml slopiesce St versa ’n ăl meu sufletu tot focala teu divtna.„ Cât despre marele apărător al Parnasului, cel care a slăvit In hexametri _ ditirambici gloria Regelui Soare fiindcă trecuse un crac al Rinului pe o mare seceta, nici azi nu se spune la manual ceea ce a Îndrăznit să afirme de mult Taine: „II y a deux sortes de vers dans Roileau. Ies plus nomereux cut serablent d’un bon éléve de troisieme, les moins nombreux, qul semblent dim bon éléve de rhetoriaue". Negreșit, nu mai încape nici un fel de îndoială că manualele şcolarilor de astăzi, faţă de cele de acum o jumătate de veac sau chiar şi mai încoace, sunt în cea mai mare parte o binefacere a minţii şi o desfătare a ochiului. Copilaşii de acum nu mai studiază in clasa doua primară Isteria sacra pe nişte cărţi groase şi pustii de gravuri ca deşertul străbătut de Moise, sau apele fără zare pe care a plutit Noe... Dar vechile gramatici, adevărate unelte de tortură scolastică ? Dar retoricele şi poeticele de odinioară care arătau ca la cartea de bucate cum se scrie un răsărit de soare, sau o furtună pe mare de unde nu trebuia, să lipsească nimic din zarzavatul metaforelor, metonimiilor, ipotipozelor, sinecdocei... A, când îmi aduc aminte de dascălul şi de cartea de aritmetică raţionată de clasa doua gimnazială I.. Şi ce păcat că până şi astăzi, dintr'o superstiţie şi un cult exagerat al strămoşilor, sau poate numai din constrângerea programelor analitice, tot se mai stăruie prin manualele de literatură asupra unor lucruri dee mult răsuflate, fără să se pună cel puţin în mâna elevului cheia unui just şi sigur simţ critic. .Admiră“, că te tai !“ ar trenui să se pună ca motto pe coperta atâtor şi atâtor cărţi de şcoală. Un manual întărit cu slobozenia stăpânirii, ca şi cele pe care te făceau iezuiţii ad asum del, plaini, nu trebue să cuprindă nimic ce ar ştirbi din aureola sau ar contrazice faima de veci statornicite a cutărui savant sau mare scriitor. Invăţăm şi nu băgăm de seamă că în cărţi sunt lucruri pe care numai de nevoia examenelor le mai citim, căci altfel, cine de bună plăcere areContinuare in png. II al Controlați-mi averea pelin■ 68 Un deputat a cerut din nou, la Cameră, o lege pentru controlul averilor ! Ba bine că nu! Totdeauna cei fără avere au avut această maladivă curiozitate de a afla de unde au avere, cei ce au... Totdeauna conflictul dintre foame și onoare a izbucnit pieziș, prin întrebări delicate relative la origina bunurilor adunate discret. Tineretul politic a văzut în această lege o admirabilă sperietoare pentru a furnica puţin coloana cervicală a celor ce nu mai pot dormi bine din pricina nesiguranţei banilor lor. Partidele democratice, idealiste şi sărace la început, au socotit o datorie de onoare pentru ele să agite acest steag. Totuş, e curios! Ori de câte ori s’a discutat ţinta unei legi care să autorize controlul averilor, s’au lămurit intenţiunile într’un chip extrem de comod: „Ştiţi ce, domnilor deputaţi. Noi deocamdată să controlăm averea funcţionarilor statului. E mai uşor. Ii avem la îndemână. Să punem mâna pe unu, să-l târnuim bine, şi la scandalul ce se va isca, noi să zicem că am prins pe hoţ. E simplu, şi vom face cea mai bună impresie în ţară”... Nici nu se poate altfel! Cum o să controlăm averea celor cu moşii, cu vile şi cu Packardul la tişe?Vreţi să ne ia la palme? Vreţi sa ne scoată trădători? Vreţi să nenorociţi o splendidă generaţie politică? Dar să începem cu funcţionarii: — De unde ai tu ghete, măgarule? Tu n’ai primit leafa de şase luni de zile. De unde ai cravată ? Asta ce e? — Cămașe! — Vad eu ca o cămașe, dar cu ce bani ți-aî cumpărat-o? Cum de n’ai murit de foame până acum ? Doar nu vei fi tu mai tare ca primarul din Korck... Evident că prin metode atât de radicale vom moraliza societatea într’un timp destul de scurt. După toate răsboaele s’au ivit contingente noui de bogaţi. Nu e nici o lege care să mă oprească pe mine de a ajunge acolo unde pot, îşi spune fiecare. Averile, vedeţi dvr domnilor deputaţi, nu circulă numai în sens unic. Lumea a fost totdeauna un vânat pentru cei tari. Nu mai trebue deosebit cel care a strâns averea prin mijloace oneste de cel care a furat. Cine se însărcinează cu această operaţie? Cine să controleze? Credeţi serios în existenţa unui individ sărac, şi care acum după apusul elitelor, după deprecierea oricărei noţiuni spirituale, să reziste în faţa miilor de tentaţiuni materiale care i se vor deschide, în clipa când va începe controlul? E o iluzie. In această materie nu se judecă lucrurile după cum ar trebui să fie, ci după cum sunt. Doctrinele extremiste, de stânga, au căutat să demonstreze că tot ce intră in slujba statului actual, se strică. Averea creiază o stare nouă sufletească ceui venit să reprezinte suferinţa şi sărăcia. Nu se poate concepe tratament mai radical al comunistului decât o fată cu zestre! E elementar, ce dracu’... Atunci cum controlul averilor?” Nu vedeţi că e o imposibilitate? Societatea aceasta decepţionată ar fi fericită să afle că statul român a găsit mijlocul cel mai eficace pentru a intra în posesiunea bunurilor de care a fost copios prădat în anii de fericire democratică de după răsboiu. Dar nu ştiu cam ce primire ar face poporul celor cari, trecuţi prin maşina de scărmănat origina averilor, ar apărea cu virginitatea refăcută complect, şi ar ieşi, mă rog, drept nişte oameni atât de cinstiţi că nu le-am mai ajunge la nas! Se ştie că un om politic este destul de inteligent pentru a parodia viaţa schivnicilor, când este oportun, dar nimeni n’ar jura că acest exemplar de humanitate se hrăneşte cu rădăcini şi cu lăcuste! De ce să statuăm ca nimeni nu are voe să se îmbogăţească din politică? Ce vreţi să facă ei cu atâţia bani? Va trece şi legenda controlului averilor, lin, lin, cum trec toate legendele, încet, să nu se deştepte mortul. Romulus Dianu Viaţa lui Eminescu Pentru cine cunoaşte importanţa operii lui Mihai Eminescu, pare foarte surprinzător faptul, că nu avem încă, adunate in volume, scrierile complecte ale inspiratului interpret al sufletului românesc, Vina, cade deopotrivă asupra criticilor, îndeobşte preocupaţi cu lansarea tinerelor talente specializate in purtarea servietei maestrului, şi asupra istoricilor literari, dornici să-şi edifice gloria pe sterile comentarii la producţia unui autor necunoscut, şi a editurilor, care n- au fost niciodată ispitite nici măcar de succesul de librărie pe care il va oferi tipărirea operii complecte a lui Mihai Eminescu. Răspunzând unei îndoite chemări literare şi culturale, Editura „Cultura Naţională”, şi-a asumat lăudabila şi temerara obligaţie morală faţă de publicul cititor, tipărind Operele Cont. plede ale lui I. L. Caragiale in „ediţii definitive”. Iniţiativa încoronată de succes, este dusă mai departe, prin publicarea, unui volum, cuprinzând „Viaţa lui Mihai Eminescu“ scrisă de d. G. Călinescu. Golul biografic care se întinde in jurul lui Eminescu, a fost adâncit cu deosebire, de către o seamă de publicişti minori, naivi in credinţa că,şi vor crea un nume, dând publicităţii elemente senzaţionale şi dramatice din viaţa poetului. Iniţativa editurei „Cultura Naţională”, de a publica „Viaţa lui Mihai Eminescu", sub forma unei lucrări In. jghebata metodic pe bază de documentări autentice şi informaţie complectă, reprezintă nu numai o reabilitare de mult aşteptată, dar umple şi golul bine simţit până acum in bibliotecele intelectualilor oneşti. Nu intenţionăm ca in aceste rânduri. Să reedităm aceleaşi laude meritate, in ceea ce priveşte tehnica perfecţionată în care apar cărţile tipărite de Editura „Cultura Naţională”, îmbogăţite cu planşe şi vândute pe un preţ convenabil. Gândul nostru se îndreaptă, de data aceasta, către viaţa precară şi aventuroasă a lui Mihai Eminescu, nedreptăţită şi diformată de şoarecii de arhivă care au trăit din beneficiile broşurilor lipsite de obiectivitate şi pline de false interpretări.—Deaceia,—credem, rjj „Viaţa lui Mihai Eminescu", recons. limită pe deantregul după ce mai întăi au fost cercetate toate informaţiunile şi documentele putând aduce o contribuţie biografică, echivalează cu un eveniment cultural. II semnalăm, pentru că de mult ne urmărea gândul unei reabilitări a portretului moral şi psihologic al lui Mihai Eminescu, şi apoi, pentru a aduce un cuvânt de laudă Editurei „Cultura Naţională". Nicolae Roşu