Curentul, iulie 1932 (Anul 5, nr. 1586-1615)

1932-07-01 / nr. 1586

ANUS. V Ko. PAGINI cm Pravila scandalului şi a risipei O delegaţie de necăjiţi din Băile Herculane s’a prezentat la Minis­terul Sănătăţii pentru a se plânge de scandalul iscat prin numirea doctorului Crăciunescu, mare handralău politic, satrap în sta­ţiunea lor climaterică şi termală­ E curios că un guvern zis de alegeri ca acesta, împarte recom­pense politice. Este şi mai curios­­că, ministerul sănătăţii se mulţu­meşte să patroneze „acţiunea” unui ora care prin simpla apariţie la Herculane, a atras asupra per­soanei sale cinci gloanţe de re­volver, din fericire eşuate. Ministerul l’ar destitui pe Crăciunescu, „dar n’are destule probe” ! Ministerului nu-i a­­junge demonstraţia celor cinci car­tuşe, trase strâmb, de unul dintre cei urmăriţi de furia Crăciunescu­­lui căftănit mai mare peste argaţi şi băeşi. Nu-i ajunge valul de in­dignare care, în aceste vremuri de sărăcie, a mânat pe drumuri o dele­gaţie a comunei la Bucureşti. Vrea probe, fiindcă dumnealui se teme de a comite o ilegalitate, chiar când este evidentă greşala făcută, cu­ numirea doctorului Crăciunescu într’un post de vice-rege cu ha­rapnicul la brâu. Nu râdeţi, că nu e numai de râs-Este vorba, în realitate de un capitol de risipă a banului public. Prin funcţiunea sa, d-rul Crăciu­nescu, ca director al băilor prime­şte de la Ministerul Sănătăţii un sa­lariu, care cu accesorii, se apropie de douăzeci mii lei lunar- E cel mai rentabil post, dacă ne gândim ca timp de nouă luni din an amicul e în concediu. Poate că ministerul nu ştie că un funcţionar public este legat de o condică de prezenţă la serviciu. Nu ştie, implicit, că d. Crăciunescu utilizează calitatea sa publică în folosul practicei sale medicale par­ticulare, şi că nu e niciodată în bi­rourile administraţiei băilor. Poate că ministerul nu ştie că la Băile Herculane s-a făcut o expro­priere de teren ,în favoarea docto­rului Crăciunescu, chiar la rădă­cina „Izvorului termal de ochi“, şi că astăzi acest izvor e în curtea numitului, cu toate că exproprierea e in conflict cu legile în vigoare. Poate Ca ii­inis­ierul im ştie HiCt de contractul cu Statul încheiat de Crăciunescu, prin care acesta plă­teşte Statului cincisprezece mii lei anual pentru apartamentul ce ocupă în hotelul Ferdinand, al mi­nisterului Sănătăţii, când ar putea prea bine să locuiască în vila sa proprie, închiriată cu preţuri fabu­loase bolnavilor. Poate că ministerul nu ştie că miluitul lui a închis cu două lacăte o stradă publică, în Băile Herculane, pentru a o rezerva ex­clusiv pacienţilor săi, terorizaţi de calitatea sa oficială. Nu ştie ! Vrea probe ! Totuşi vom întreba ministerul dacă este legal ca doctorul Crăciu­nescu să rămână în plinătatea a­­­tribuţiunilor sale, în timp ce se an­chetează asupra „atentatului” co­mis­ia contr­a delicatei sale per­soane ! Nimic nu poate justifica rasbunarea unui dement, dar asta nu scuteşte de la deranjul unei cer­cetări serioase pe Crăciunescu Normal, atentatorul va fi adus în faţa justiţiei, care-şî va bizui acu­zarea pe actele încheiate prin de­poziţii pline de rezervă, şi în pre­zenţa directorului administrativ care întâmplător este tot d. Cră­ciunescu. _ ^ Păi aşa merge, şefule .­Admit că nu toţi dintre cei inte­rogaţi s’au sfiit să spună adevărul. Cei mai mulţi însă, în faţa atotpu­terniciei doctorului, au spus numai crâmpeie de adevăr, ceea ce nu e tot una, ori au preferit să nu ştie nimic. Un criminal, e oricum un crimi­nal, dar pân­ă la pronunţarea sen­tinţei de condamnare, nimeni nu-i poate ştirbi dreptul de a-şi orga­niza apărarea­ Pe de altă parte, anchetatorului i s-a răpit posibili­tatea de a verifica datele prime ale crimei şi mobilul ei real. El nu şi-a putut da seama cât de odioşi sau de simpatici populaţiei sunt împricinaţii­ Capitolul acesta mi se pare ex­trem de delicat, dar în Penal tre­­bue lămurită precis nuanţa crimei. Nu termini uşor cu un om, decla­­rându-l nebun. Or, tocmai aceasta se subînţe­lege din sufocarea voită a acestui atentat, care pune intr’o lumină urâtă organele năclăite în politică, ale Ministerului Sănătăţii­ Atâta vreme cât opera Justiţiei nu este pregătită în condiţiuni ire­proşabile de antisepsie şi desinfec­ţie politică, totul ni se pare suspect şi e de datoria noastră, slujitori ai opiniei publice, să denunţăm acest scandal.­­ In modul cel mai legitim ne pu­tem întreba : care e interesul cel mare pentru care doctorul Crăciu­nescu e menţinut în atribuţiunile sale administrative, în timp ce har­nicii procurori ai Justiţiei au dato­ria de a portretiza perfect două atitudini morale ? Este măcar acest exponent al ştiinţei lui Hippocrat, un om fără antecedente de natură să nască îndoeli? Trebue cercetat dacă este. Trebue redeschis dosarul anchetei din 7 Maiu 1931, când parlamenta­rii Severinului au determinat o an­chetă împotriva d-lui dr. Crăciu­nescu. Trebue căutat la parchet, dosa­rul unei chestiuni mai vechi privi­tor la sinuciderea cu luminal, a d-nei Tereza Bădescu, la 2 Februa­rie 1930. Trebue întrebat un martor pre­ţios, d- g-ral Mihăescu, asupra cau­zelor unui incident din 1921. Aşa, domnule ministru. Fără sus­pendarea acestui funcţionar, se înlesneşte prigoana, nedreptatea şi scandalul public. Romulus Diaciu Citiți în pag. 7­ai Pe urmele inundațiilor din țară ton. „Circul subt apă“ Ca şi matchurile de football de la Belgrad pentru Cupa balcanică, p• marele nostru derby elector­al se des­făşoară sub harapni­­ele grindinei, ele trăsnetelor şi ah neajanilor, mai fa­miliarizaţi însă cu mentalitatea bal­­etnică decât ambasadorii noştri spor­tivi, concurenţii partidelor rezistă eroic la prăpădul inundaţiunilor. In măsura în care le imobilizează arte, mobilele şi incursiunile de propagandă, devastările potopului înlesnesc can­didaţilor cele mai splendide expe­rienţe de exasperare a durerilor poş­­teşti, şi de fluturare a promisiunilor demagogice* Sub carapacea unui cer plumburiu, printre leşurile vitelor îne­cate şi în mijlocul bocetelor scrâşnite de pribegii gospodăriilor pustiite,­­ eloquenţa triburilor de răspântie Îşi descoperă noui resurse de convingere şi terenuri mai grase de cultură. Ca providenţiala asistenţă a norilor şi a puhoaielor, — odată cu prefacerea lanurilor în iazuri, — sufletul desnă­­dăjduit al Neamului românesc s’a transformat într’un admirabil cerno­ziom, accesibil celor mai monstruoase seminţe şi germinărilor celor mai ne­prevăzute, când ogorul i s'a schimbat in baltă dela o săptămână la alta, cum să nu creadă bietul ţăran în fă­­găduielile scamatorului care descinde in sat pentru a-i făgădui marea cu sarea?... Marama de doliu întinsă ca un imens giulgiu dela un capăt la cela­­lalt al ţării, peste capetele năucite ale sinistraţilor, ocroteşte superb acrobaţiile saltimbancilor politici, spe­cializaţi în impresariatul lacrimilor şi in exploatarea durerilor. Se năruie în mlaştină şi dărâmătură Bârladul, — oraş de îndătinată cul­tură şi de veche tradiţie românească... Torentele apelor invadează uliţele Tecuciului, — se afundă sub nămolul potopitor străvechea Tighină, şi Ba­­căul flagelat mai an de văpăile in­cendiului, şi roşii încărunţiţi in sfiala nobleţei moldoveneştiPlesnesc pretutindeni catapetesmele târgurilor, lespezile se prăvălesc peste duşumele şi cărămizile se rostogolesc in flu­viile uliţelor. Şi în acest cernit decor de apocalips, inceând sub răgetele lor imensa simfonie a suspinelor de jale, clovnii partidelor îşi continuă hidoa­­sete lor ţopăieli pe funia electorală, bălăcind cu voluptate prin băltoacele pregătite să găsduiască mâine şi sân­gele scrutinului suveran. Plâng moşnegii, bocesc nevestele, se jelesc pruncii şi suspină desculţi gospodarii în faţa vetrelor pustiite de potop, pe prispele caselor devastate, candidaţii continuă să se producă plini de exuberanţă, profitând de desnă­­dejdea gloatelor şi de pribegia cire­zilor. Sub privirile unui norod până la brâu prizonier al puhoaielor, frun­taşii politicii româneşti se joacă de la „circul subt apă"... Ion Dimitrescu — Cică lefurile se plătesc numai pe prezent. Pe viitor se va vedea... — Și pe trecut ? — Pe trecut... s’a văzut! Pluteşte în văzduh ceva apăsă­tor, care înăbuşă respiraţia dreptei judecăţi şi înlesneşte circulaţia i­­deilor false. Nimeni nu poate soco­ti mulţimea capabilă de a înţelege că nu ..vremurile sunt sub om­ ci bietul om sub vremuri” cum se rostea cronicarul cu profunda lui înţelepciune; şi oricât s’ar trudi cineva, n’ar putea să-l convingă pt muncitorul „şomer” că reactivarea uzinelor nu este in funcţie de voinţa unui om, ci de legi economice ai căror ritm nu poate fî modificat de nimeni. ;»••• Nu v» isbuni nimeni să definească alte cauzalităţi, fiindcă mulţimea plasticeazâ într’o persoană min­ţi­­clici­ta­tea cauzelor râului de care suferă. Şi aici stă greutatea de a a­­păra regimul monarhic de freamă­tul şoaptelor ce, din ceaţa impreci­ziilor, încep să definească unele si­labe,­­ fireşte, încă disparate, dar nu mai puţin semnificative.De altfel, şoapta este doar o pa­trulă activă şi laşă a acelei p­ăvă- Uri de rătăcită voinţă populară, ce se poate încorda la un moment dat protivnîc tuturor socotelilor făcuta pe baza cuminţeniei naive a popo­rului Ceiace mi s a părut foarte ciudat este că întotdeauna clasa politică, aşa zisă conducătoare a unei ţări şi-a îngăduit toate fanteziile, toate abuzurile, toate îndrăsnelile, — a­­des cu o vădită culoare anarhică, — numai fiindcă se sprijinea pe credinţa puterii de amortizare a bunului simţ popular. Altfel, dacă ar socoti şi eventualitatea unei furi­oase porniri a mulţimilor­­atât de savant sgândărite de agitatorii e­­lectorali), chiar politica ar fi mult mai prudentă. Fiindcă există insă nn bun simţ popular, acel cuminte instinct al ordine!, bravii fruntaşi ai ţării îşi pot îngădui o neruşinată lipsă de bun simţ. Evident,­­ bunul simţ popular este grav ameninţat în aceste vre­muri amarnice, şi instinctul ordinei, — la muncitorii fără lucru prinşi în ghiarele sinistre ale mizeriei, — sa clatină, grav anemiat in prelungită suferinţă a foametei. Or, tocmai în aceste momente de îngrijitoare ri­dicare a temperaturii, clasa condu­cătoare şi presupus politică soco­teşte potrivit să se joace puţin şi .­de-a republica’­ Nu mult, fiindcă îşi dau prea bine seama că, după primul pas făcut, nimeni n’ar putea opri alunecarea Statului în fundul prăpastiei unde stăpâneşte anarhia, ci puţintel, — exact atât cât este necesar spre a curma unele gre­şeli, şi spre a in­fimida Pe Rege. Şi dacă tonul „îndreptării” este grai agresiv, dacă se fac comentarii aşa de grave ca fond, dacă impru­denta apariţie a Regelui în balcon cu prilejul manifestaţiei de Dumini­că a partidului naţional-ţărănist este socotită ,,actul insolit al Co­roanei este fără precedent în ana­lele vieţii noastre de Stat". — asta nu înseamnă altceva decât o notă de bravadă, firească unui temperaa­ment de militar cum este mareşalul Avetrescu. De fapt, toate partidele din opoziţie gândesc la fel, iar sin­gularizarea mareşalului Averescu este doar în formă nu şi în fon­dul gândirii. Avem deci, — în aceste vremuri grele, irizate de suflul rece al pri­mejdiilor viitoare, — un început de luptă între partide şi Coroană- Ori­cât ar îi de compromise în faţa ac­­estei ţări partidele, d­in lupta. a.A­ceasta de surpare a regimului mo­narhic, ele vor isbuti să clatine pe Rege, să mobilizeze împotriva Su­veranului amărăciunea ţării străbă­tută de durerile unei profunde crize economice. Această ispravă o vor face, vor isbuti să adauge necazu­rilor obşteşti şi febra republicană. ..Coroana în serviciul partidului naţional”, deci o renegare totală a funcţiei monarhului, de cumpânitor al oscilaţiilor de opinie a ţării, de judecător imparţial ce nu vede in­teresul restrâns al nici unui partid, ci este stăpânit de Interesele per­­manente ale naţiei.­­ Se poate o acuzaţie mai gravă,­­ cu consecinţi mai bogate în de­zastre decât această surpare a pre­stigiului monarhic?.­. Da,­­ a fost o greşală, prezenţa în balcon a Re­gelui în momentul când defilau le­giunile electorale ale unui partid, dar comentariile făcute acestei e­rori de tact constituesc o deşănţa­tă propagandă împotriva regimului monarhic.­­Desprind acest fragment din „In­­dreptarea”: ,Nu putem şti ce a văzut Regele Carol II în cetele cari au defilat Duminică pe dinaintea Sa; dar is­toria ştie că Regele Franţei care a salutat mulţimea din balconul Pa­latului dela Versailles a întrezărit crepusculul monarhiei”. Pentru cine ştie să citească, a­­ceastă evocare istorică nu are de­cât un singur sens: prefaţarea re­­publicei­ Nu ne îndoim că fiecare partid, dacă s’ar fi găsit la guvern­­ar fi făcut o epileptică risipă de gesturi menite să traducă fidelita­­tea cea mai entuziastă faţă de mo­narhie; in opoziţi©, îşi simte pieptul bdîuUH lu­J SuSpaáív * vpuí/liCwíiC* Povestea este veche; inedită este numai publicitatea suspinelor înă­buşite de odinioară. Dar naţional­­ţărăniştii, — astăzi atât de pasio­naţi ai monarhiei, — nu mârâiau erî porniri republicane? întrebarea nu priveşte acest flux şi reflux al fide­­lităţilor monarhice, — priveşte nu­mai problema rezistenţii bunului simţ popular, continuu asaltat de mânia celor rămaşi în opoziţie. Jocul acesta este primejdios; și dacă într’adevăr axa disciplină mo­narhice s’ar frânge, îşi închipue oare cineva că republica burgheză ar fi altceva decât un scurt interi­mat ce-ar pregăti regimul comu­nist? Domnii cari tot fac apel la is­torie uită că ruptura echilibrului monarhic înseamnă ridicarea stă­­vilarului­ şi liber curs puhoiului pa­­timelor populare, năvălind devas­tatoare, risipind toată rânduiala Statului, dislocând unitatea naţio­nală strâns legată de forţa de unita­te a monarhiei. Pentru violenţii comentatori ai unui fapt divers, luat ca pretext pentru a ataca în­­suşî regimul monarhic, — recoman­dăm o mai serioasă cercetare a is­toriei, atât de inutil bogată în aver­tismente- Să nu se piardă din vede­re, că bunul simţ popular este ane­miat ca un muncitor „şomeur”. Pamfil Şeicaru mm Fluxul şi refluxul fidelităţilor monarhice Note de drum aspecte la viata turci de M. G. SALARI NE­ANU In reportagiul anterior, vorbeam cinstită în rânduri, de fiecare din de politică. Şi reproduceam unele declaraţii. Intr’adevăr, în Turcia re­­publicană a lui Gazi Mustafa Ke­­mal, nicăiri, pe străzi, la cafenele, prin cluburi, la tren şi prin saloa­nele vapoarelor, nu auzi discuţii asu­pra acestui articol. Se vorbeşte orice, afară de politică. Ceva mai mult. Gazetele nu au opinii. S-a luat mă­sura cutare. O redau sub formă in­­formativă. E bună ? E rea ? Treaba acelora cari au luat-o. Massa o înregistrează şi se confor­­mează. Cine cunoaşte Turcia de e­l, ră­mâne uimit. Tembelismul, caracte­ristic orientalului, huzurea prin ca­­fenele. Din zori de zi şi până târziu noaptea, sorbind cafeaua ieftină, grup, nu se discuta decât politic. Era un nărav luat deja greci, de a pune ţara la cale, la cafenea. Şi discuţiile, de câte ori nu dege­nera în dispute şi apoi, în părueli ! Câtă vorbărie sterilă ! Exact ca la noi. Căci ce valoare avea opinia pu­blică sub absolutismul lui Hamid. Acum, de taifas tot se mai stă. Dar oamenii îşi comunică, unul al­tuia, năcazul şi-şi trasează proecte pentru ziua de mâine. Viaţa e atât de grea !.. Finanţa statului nu e tocmai In floare. Visteria nu geme de avut. Cu toate acestea, funcţionarii publici sunt plătiţi la zi. Cum şi ce fel ? Fi­nanciarii noştri ar putea cere relaţii. Eă aplicat şi In Turcia o curbă de Sacrificiu asupra salariului funcţio­năresc. A fost mai chibzuită ca la noi însă. S a lăsat un minimum de existenţă, nu de mizerie ca la noi. Impozitul pe salariu a atins cota de 27 la sută. Ceea ce a rămas funcţio­­narului e dat la timp, în­ o fi tocmai ameninţat cu spăn­­zurătoarea infractorul la prohibiţia măcinării politice. In tot cazul e pa­­sibil de pedeapsă grea, altfel n’ar ciuli Îngrozit urechea Interlocutorul când îi pui o întrebare din acest domeniu şi nu ţi.ar răspunde, pu­nând degetul Pe buze, cu acel sfat... care.ţi impune prudenţa. Degajat de preocuparea sterilă a politicei, cetăţeanul turc îşi caută de treabă. Şi goana după existenţă ii dă acea ameţitoare trepidaţie in cât te întrebi acesta e poporul cu deviza „iavaş“ ? Ierarhizarea demnităţilor V O­sca­­ra destul de caracteristică. Stapânul absolut al Turciei e Gaziul. Nimic, r­ icî o măsură în numele şi prin el. Ci toate trecute prin filiera demo­craţiei. Comisii, parlament, consilii de miniştri. „Parlamentul a votat”. Da, da. A votat. Forma e făcută. Cum e con.,­stituit parlamentul însă ? Partidul poporului unic partid în Turcia, con­­stitue listele. După ce sunt apropie de­ gazi, sunt supuse votului obştesc. Fiind singurii candidaţi, massa se rosteşte liber, votând . Valiul, prefectul, e demnitarul care ţine toate puterile in vitaetul său. Nimic nu se face fără el: comerţ, în­­dustrie, cultură, serviciu tehnic, to­­tul, totul depinde de el. Apoi, Valiul, e demnitarul care nu se schimbă la primul capriciu al cu­­tărui politician. Ajuns în acest post de mare platformă, Valiul se bucură de un prestigiu extraordinar. Şi nu este înlocuit de­cât an căzut când a fost prins cu netrebnicii, sau când în vilaetul său a avut loc o mişcare antirevoluţionară de care nu s-a putut informa la timp. De obicei (dm/tiimtuarv in pay. Il-a) RB&ACflA Sí AdMIidiTliAm Strada Sărindar Mo. 4 Cabinetul diectorului 3—1230 Telefon ; Secretariatul­ui Provincia 3—1229; Redacţia 3—6489; Adiţia 3—7528 A BONANE­NTEi lei 700 pe an; 350 pe 3 luni; 200 pe 3 luni; pentru Bănci, Instituţiuni şi Administraţii Publice lei 1000 anual; pentru străinătate: lei 1700 pe an; 850 pe 6 luni; 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 zil5 ale fiecărei luni Taxa poștală plătită în numerar conf. prin* Dir. G.rale P. T. T. 55740/929. Sinucidere ce o constatare simplă şi dealtfel­­ partidele continuă cu atâta persua­­siune sinuciderea colectivă. Alegă­torul chemat de unii şi alţii, să as­­culte răfuelile reciproce, găseşte­ concluzia în manifestele diferitelorr­ partide şi ligi extremiste, care nu­ fac altceva decât să recapituleze, totalizând ceia ce fiecare partid ai rostit despre celălalt în parte.­­ Aceştia sunt. O spun singur. Aceasta au făcut, o mărturiseai singuri. Dacă voiţi ca ţara să mear-­ gă mai departe pe povârniş, aşa­ cum o duc partidele politice, daţi-ler lor voturile. Ca să mai prade, că să mai vândă ce este de înstrăinat, ca să ne mai robească ce-a mai ră­­mas nerobit... De nu, de mai dorit! o îndreptare, atunci veniţi la noi! Despre noi nimeni nu spune şi nu­ poată să spună, că am jefuit banul­ public, că am risipit, că ne-am ri­dicat palate şi că ne-am cumpărat­ moşii...“ . Cum vedeţi, cum ar trebui să vadă partidele politice, propaganda grupărilor extremiste e foarte u­­şoară şi simplă. Nu cere multă bă­­taie de cap. Nici multă cheltuială. E o propagandă pe care partidele politice le-o oferă singure, pe a lor­ cheltuială şi cu preţul propriei lor năruiri. Socoteala o vom face cu-­ rând-curând. Destul să amintim­ câte partide s’au fărâmiţat, s’auj neautizat în doisprezece ani, dup® ce-au cunoscut gloria efemerelor popularităţi. Ce-a mai rămas dinn ele ? Pulbere întoarsă în pulbere şi alt nimic, explicabilă. Bătălia electorală nu se dă pe programe politice. Şi nici nu s’ar putea da, căci toate seamănă ca două picături de apă, deopotri­vă de noroioase. Mai roş sau mai puţin roş, mai alb sau mai puţin alb, fiecare program poartă stigma­tul partidului iniţial din care s’au înmulţit prin sciziparitate, nu pe chestiuni de principii (fiindcă nu de dragul „principiilor moare politi­­castrul român!), ci pe chestiuni de­­persoane, de ambiţii, pe concuren­­ţa procopselii, pe numărul scaune­­or de deputat şi al portofoliilor de secretariate şi subsecretariate de stat, câte s’au oferit sau au fost refuzate. Bătălia se, dă pe persoane, între persoane. Sub etichetele care vor să rezume un program, cetăţeanul procedând prin simplificare, citeşte, nu „liberal“, „naţional-ţărănist“, ţărănist", „agrarian" şi aşa mai departe, ci „dacist", „georgist“, ,/tverescan", „gogist”,f ,-lupisî", iorghist“, „argencianist”, şi tot aşa înainte. Dar fiindcă trecând prin poli­tică, nici chiar oamenii cei mai oneşti în structura pr intimă n’au scăpat neîmproşcaţi de noroiu, lupta se dă cu acelaş noroiu svâr- Ut reciproc, în faţă, cu amândouă mâinele. Fiecare a descoperit în celălalt un şnapan, un bandit de codru, un sperjur, un jefuitor al banului pu­blic, un samsar, un complice al altor bandiţi şi samsari, deşi s’au aflat nu arareori cot la cot pe aceiaşi bancă ministerială, solida­rizaţi în aceiaşi răspunde­r. Acu­zaţiile reciproce din ziarele de partid în focul campaniei electo­rale, sunt floare la ureche pe lângă cele ce se prstesc la adu­nările de la periferia ţării. Acolo învinuirile sunt rostite mai pe şleau şi mai fără măsură. Star­e Dime, recapitulându-le toate în cea mai strictă obiectivitate, că doisprezece ani ţara n’a fost con­dusă de oameni numai supuşi omeneştelor greşeli, lipsiţi de pre­vedere şi cu orizontul închis de opacele preocupări de partid, ci a încăput succesiv pe mâna haidăilor din codrul grăslei care se încaeră acum deja (împărţeala prăzii, invoca unul mai deunăzi un ar­­gument destul de nostim, pentru a-şi justifica desinteresarea : „Până acum toţi au furat sau au risipit, fiindcă era sacul plin- Acum e gol... Nu mă puteţi bă­nui că vă cer voturile pentru vreo procopseală. Sacul e gol- Nu mai este ce stoarce din el. Dacă vă cer voturile, e fiindcă vrem să-l umplem la loc cu o gospodărie chibzuită, pentru bunele ţări, etc., etc.”. Argument impresionant în pri­mul moment. Dar altul, de colo ,punând lu­crurile la punct, a caracterizat plastic situaţa cu spontaneitatea specific românească . — „Bine-bine! Gol o­ri sacul- Dar tot a rămas ceva. A rămas sacul!*1'. Deci bătălia se dă chiar pe sa­cul gol. Cine ştie- Poate tot a ră­mas ceva pe fund- Şi pe urmă ră­mâne prestigiul sacului, unde au fost miliardele. Mulţimea simplistă aşa judecă. Trebuie să recunoaştem că nu ju­decă prea departe de adevăr. Judecă în amintirea unui trecut şi in numele unei experienţe. E însă de mirare, că după toate avertismentele alegerilor parţiale care au dovedit progresul atât de alarmant al grupărilor extremiste, Cezarr Petrescu ■i.l Wil­i nai­­v raicsi seigahu ­ie la sută Afluenţa pretendenţilor la un Ic de deputat şi a listelor electorale,c­reşte considerabil de la o zi­ la alt aşa încât, buletinele de vot, noincul paloare pentru a cuprinde atâta agro­­meraţie de triburi politice, ameninţă , ia proporţii nebănuite. Numai la Coi­vu­rlui, pentru 7 locuri de deput — arhisuficienţi pentru a apăra Int­resele judeţului Şi ale oraşului Galaţii care a dat destule personalităţi proei minente, s’au înregistrat 77 de cam­eră daturi. Şi încă, până acum, nu s'apj depus listele organizaţiei partidului _______ o- „ r a \t r t UZIWU- vwiut -fl v* 4 * ■ ■ —-■ Adăugăndu-l şi pe aceştia, cari au­ cel puţin tot atâtea drepturi ca şi celo­­lalţi, vom avea un total de 91 de can­­­d­idaţi. Repartizaţi la numărul de lo­­­curi, care, evident, nu se poate mul­­tiplica pentru a satisface veleităţii­ tuturor, ajungem la proporţia de mi­­nimum 10 candidaţi pentru un loc îrn viitorul parlamenti, Ju­deţul Ilfov şi fericita Capitală a României.Mari, invadată până în măruntaş de virusul democratic, este şi mai mult copleşiţi, de poftele nesăţioase ale candidaţilor in perspectivă. Lista socialistă inde­­pendentă, este a şaisprezecea. Cu alt cuvinte, la liste de câte 20 de candi­daţi la deputăţie, adică un total de 320 de concurenţi electorali pen­tr­u un număr de locuri de 16 ori mai pu­­ţine. Să-i ţie Dumnezeu in generoasă­ lui oblăduire, şi să aibă grijă sa nu-i vedem cu capetele sparte fi fălcii» învineţite la cam­er­a de gardă a spi­talelor. Şi pentris ca, bietul cetăţean­­, neînsemnat număr aritmetic dur pun­tul de vedere electoral, să poată cu,­prinde atâta zarvă de capacităţi polii­­ice, îl avertizăm că patria lui,­­o,­mânia mare, în care belşungul ne stran­gulează, are 71 de judeţe şi numai­ 386 de locuri în parlamentul din dea­­lul Mitropoliei, şi că, niciodată par,s­u­deli, şi candidaţii nu au fost mai numeroşi decât astăzi. Şi pentru că a­­ceastă socoteală, la care, îl lăsăm mă­gur să mediteze, dorim să fie cât ma­i complectă, ne îngăduim să adăugănt^' că depunerea unei liste în cel m­ai mic­ judeţ necesită minimum 15.000 lei. , Intr’o ţară inundată de criza copy­nomică, până a-l da ultima suflări in mâinile experţilor care au venit si ne inventarieze sărăcia, ce găsesc dlar, o categorie destul de numeroasi de giambaşi electorali repezindu-se­ cu banii în dinţi să-Şi dep­ue candida­­turile. Pentru cei care caută să des­­copere aurul un bălegar, iată o nouă sursă de venituri, dar pentru nevoi!«, şi chibzuinţă cetăţeanului votant, a«­ ceastă Încurcată aritmetică electorală şi acest tumult de forme geometrice, nu va fi un prilej de mângâere ci o stampilare plină de dispreţ svarlit, ca o flegmă pe bukistinul de vot, frt' timp ce ţara geme m-h călcâiul săr&t clei, huzureala poliâM­ niscr? o propI porţie de 1.000 cfc candidaţi pentruj o sută de locuri. Roşia

Next