Curentul, august 1932 (Anul 5, nr. 1617-1647)

1932-08-01 / nr. 1617

-1 ’*■' / v anul vno. 1617 PAGINI3 lei POPAS DUMINICAL S’a deschis din nou Parlamen­tul... Cu acelaş ceremonial, unul din puţinele, care cunosc la noi respec­tul tradiţiei, s’a procedat la inau­gurarea sesiunii extraordinare a nouilor Corpuri Legiuitoare. Pe uliţă, lume mai puţină ca de obicei, deşi era vreme frumoasă , nici nu­­ ploua, nici nu te trăsnea ar­şiţa, ceeace este în adevăr extraor­dinar pentru un sfârşit de Cuptor năbădăios, mai mult umed, decât încins, ceeace şi explică de ce nu s’a putut coace încă până acuma guvernul cel nou, ce ar fi să urme­ze ministerului electoral al d-lui Vaida Voevod. Indiferența aceasta, atât de evi­dentă, pentru spectacolul pompos al cortegiului regal în drum spre Cameră, atât de aplaudat odinioa­ră, este destul de firească: un spectacol, care revine prea des pe afiș. Constituționalicește n’ar trebui să aibă loc decât o singură dată pe an, la 15 octombrie. Dar de ani şi ani de zile încoace, se nimereşte câte o repriză prin Iunie sau Iulie. Oricum, e prea mult... . După cum prea multe sunt tergi­versările conducerii naţional-ţără­­niste, în clipa aceasta, când popo­rul aşteaptă elan, energie, hotărâre şi îndrăzneală de la cei cari tin in mâinile lor, cârma statului, bătut de talazurile atâtor grele şi crunte nevoi. Ca o consolare, ne vin doar ştiri, tot atât de sumbre, de peste Ocean. In ţara aurului, acolo unde am fost obicinuiţi să ni-1 închipuim întot­deauna pe unchiul Sam, tronând pe un morman de napoleoni, şi distri­buind dolari în loc de cărţi de vi­­zilă, acolo bântuie mizerii tot aşa cumplite, ca şi printre noi, nişte pârliţi de­ sudesteuropeni. La Wa­shington,­­­­veteranii, cu pensiile în restanţă — câteva grade de longi­tudine mai spre Apus sau Răsărit nu schimbă cu nimic situaţia — au încercat să ia cu asalt Capitoliul nord-american. Au intervenit tru­pele, s’a tras, sunt morţi şi ră­niţi... După cum morţi şi răniţi cu du­­zinele însângerează străzile oraşe­lor germane, pe care sau ridicat baricade, baricade veritabile, nu rudimentare bariere jandarmereşti, în vederea alegerilor generale, care vor avea loc astăzi, şi în care pe pământul Reichului, se încleş­tează din nou, în luptă înverşuna­tă, cele două mari forţe germane : naţionalismul imperial şi socialis­mul, recent îmbrâncit de la putere. După cum se vede, Iulie 1932 a fost o lună de sânge pentru întrea­ga lume. Ca noi, luna şi săptămâna au fost punctate de napraznica moarte a generalului Traian Moşoiu. Iată un om, despre a cărui dis­pariţie se poate spune că într’ade­­văr lasă unanime regrete. Militar brav, cu eroice fapte de arme În­scrise în paginile de glorie ale isto­riei războiului pentru Unire, gene­ralul Traian Moşoiu rămâne în a­­mintirea celor care l-au cunoscut şi iubit, nu numai învingătorul de la Tisa şi cuceritorul Budapestei, ci şi omul întreg, cu sufletul bogat în avânturi generoase, adânc înţele­gător şi cu mult bun simţ, stăpânit, In toate acţiunile vieţii sale, de o puternică conştiinţă a datoriei şi de un spirit de absolută onestitate, atât de rar — din nefericire — pe­­vremurile acestea de compromisuri , dezonorante şi scandaloase cedări. In politică, nu a adus nici­odată patimă, şi a făcut întotdeauna bi­nele, acolo unde putea şi cât de mult putea. Pe mormântul generalului Mo­­şoiu, se cuvin floarea albă a recu­noştinţei şi lacrima amară a regre­telor de veci. Victor Rod­an Ziua Domnului S’a mutat la cele vecinice vlădica Lusdinian de la Cetatea Albă. Bea un moşneag plăcut, cu barba rară şi cu nişte ochi negri ca păcura... Era (după Patriarh, sau poate vina m­intea Patriarhului...) cel care grăia mai ardeleneşte, şi mai călduros din­­tre toţi preoţii ortodocşi din Ardeal, veniţi încoace, la noi... Nu mi-a fost dat să trec pa lângă el de multe ori. L-am întâlnit, câteo­­dată, -in palatul metropolitan... Am ţi­nut odată o predică in biserica Sf. Ilie.Gorgani şi el slujea Sa­ta Litur­ghie. Am călătorit împreună câteva ceasuri de noapte, de la Tighina la Chişinău, după o cercetare la M-rea Noul Neamţu., Cu acest prilej voinicul ardelean cu ochi de păcură m a lăsat să privesc depărta­t peste zilele şi plaiurile Ar­dealului — tinereţea şi frământările şi luptele lui de fruntaş al norodului, în aprigul şi milenarul proces româno- maghiar. O carte întreagă, scrisă de un mare istoric, lui mi-ar fi folosit a­­tât de mult cât destăinuirile celui ce privea acum, obosit şi satisfăcut mân­dra biruinţă a vânjosului popor din platoul Transilvaniei. De atunci am înţeles mai bine multe lucruri şi am iertat, în inima mea, mul­te lipsuri din viaţa bisericească a fra­ţilor ardeleni. Vlădica Justinian şi-a început slujba către neam, ca învăţă­­tor sătesc. Ani de arendat a învăţat pe copii să citească şi să scrie româ­neşte. Dar pe lângă această chemare culturală, a luat asupră-şi şi a pur­­tat-o cu iscusinţă o alta, economică. La fel cu învăţătorimea noastră din zilele marelui Spiru Haret, invăţăto­­rimea ardeleană a fost pilduitoarea şi călăuzitoarea plugarului de peste Cal­păţi. învăţătorul Teculescu mai înain­te de a intra in biserică a făcut să înflorească ogorul, gospodăria şi că­maşa fratelui său sătean. A intrat apoi în biserică, a fost narnic protopop, a fost un bun sfet­nic şi membru de credinţă în statul­­major naţionalist... Şuvoaiele entu­siasmului din anii eroici 1918_1920 au curs fericite din Carpaţi spre Bu­­cureşti, din Carpaţi spre­ Dealul Mi­tropoliei, şi primul mitropolit al Ro­mâniei întregite a fost un ardelean... Şi Justinian Teculescu a fost, cu­­rând, vlădică, dar cu un bun simţ, dar cu o simplitate, dar cu o măre­­ţie ţărănească pe care alţii au ince­put s'o adultereze A inchis ochii fericit... Că nu şi-a pierdut cumpătul când s’a văzut sus. în • slavă. Gala G. faction Citiți în pag. 8-a Senzaţionalele declaraţii ale­­Hui Iuliu Maniu CE CERE ŢARA DE LA REGE Nici o emoţie, nici măcar o adiere de curiozitate, realmente, ţara ră­­mâne complect indiferentă la pom­poasele formalităţi ale deschiderii parlamentului. Nimeni nu mai aşteaptă de mult ca o minune să ţâşnească din moara de măcinat vidul cuvintelor, iar in jurul constituţionalei reprezentări, pluteşte o atmosferă de apăsătoare neîncredere, de stăpânită ostilitate. Gândească ce vor voi apologeţii parlamentarismului, dar prestigiul suveranităţii populare este grav sdruncinat. Nu vom spune că ni se deschid mântuitoare perspective, prin această scoborâre a prestigiu­lui pe care trebue să-l aibă aceasta convenţională expresie a voinţii populare; dar constatarea se im­pune, am putea spune, cu brutali­tate oricărui observator al varia­ţiilor de temperatură ale spiritului colectiv. Nu ne rămâne nici consolarea unei rezerve a autorităţii Regelui, gata de a suplini scăderil­e parla­mentului, înconjurat de lipsa de sti­mă pe care o acordă ţara acestei instituţii de bază a regimului demo­crat. Obicinuita să ne rostim gândurile fără laşe reticenţe, f­­ără acea sfieală, în care svâcneşte cu bătăi de inimă teama de răspundere; o­­bligaţia faţă de cititori ne sileşte sâ spunem răspicat părerea noastră in măsura în care ea este un ecou al freamătului sufletului obştei. Regele a venit în ţară întovără­şit de cel mai impozant cortegiu de popularitate; am putea spune că a fost, în iunie 1930, un plebiscit spontan al naţiei, care îşi căuta cârmaciul destinelor ei istorice. Se pare însă că stabilitatea instituţiei monarhice nu se prea potriveşte cu instabilitatea autorităţii atât de afemere pe care o poate da tumul­tul unei mari popularităţi. Joseph de Maistre, — marele teolog al dogmei monarhice, — obicinuia sa spună: „Depuis que le bonnet rouge en touchant le front royal, en a fait disparaitre Ies traces de l’hulle sainte’’. (De când boneta roşie atin­gând fruntea regală a făcut să dis­pară urmele sfântului mir”), adică intre prestigiul Intrinsec al institu­ţiei monarhice şi entuziasmul mulţi­milor, este o ireductibilă antinomie. Unsul lui Dumnezeu" să nu-şi pună pe cap boneta roşie a unei popularităţi. Autoritatea Regelui sa nu fie în funcţie de sufragiul sim­patiilor populare, ci de însuşirile »«oprii instituţiei monarhice. Regele plebiscitului dela Iunie 1'­30 nu a întâmpinat nici o cuteză­toare împotrivire. Iar fandarea vrăjmăşiei liberale s’a retras în a­­cea raliere precipitată, provocată de o foarte îndemânatecă mane­vră de culise a Regelui: acţiunea d-lui George Brătianu. Această primă acţiune politică a noului Rege a intimidat, în locul sfiosului Fer­dinand, — utilizat adesea, — noul Suveran dovedea că ştie să utili­zeze pentru siguranţa aşezării mo­narhice unele ambiţii, unele adversi­tăţi latente, disociind puterile de rezistenţă ale celor ce i se împo­triveau. Şi cum în politică Interesul de moment primează, ţara a rămas în­cântată de îndemânarea matură a tânărului Rege. Dar, de la o vreme, au început să adie, — întâi încet, apoi tot mai tare, — unele şoapte, ce destrămau entuziasmul, ce scădeau vertigi­nos impetuozitatea popularităţii ini­ţiale. De­odată acest început de curent al opiniei publice şi-a găsit un prim interpret în mareşalul Averescu. (seria de articole semnate X.X.X. nu stârnit curiozitate; mulţi deve­neau curagioşii gândurilor lor pro­prii, prin intermediul mareşalului Averescu. S’au utilizat unele date, pe cari le pot oricând furniza bo­gatele arhive de experienţe ale is­toriei; s’au întrebuinţat aluziile, — s'a făcut polemică subţire, un fel de „războiu în dantele”. I-a urmat o lovitură: despărţirea (1-lui Octavian Goga de mareşalul Averescu, — exactă şi promptă a­­plicare a principiului de disociere ■ puterilor de rezistenţă vrăjmaşe. Dar in public n’a mai fost acelaş ecou de satisfacţie ca in 1930« Tăcerea — In jurul punctelor ne­vralgice ale Domniei lui Carol al II, — nu s’a putut impune. Retragerea dela Bădăcin a d-lui Iuliu Maniu căpăta o elocvenţă prea enervantă, altă manevră, — disocierea partidului naţional-ţără­­nist prin chemarea neaşteptată la guvern. Articolul „Camarila” al mareşa­lului Averescu este urmat de Inter­venţia fără nici un fel de reticenţă a d-lui Grigore N. Filpescu, ale cărei articole pe tema „Prietenii Regelui” duc mai departe şi mai apăsat campania de lichidare a u­­nor persoane socotite dăunătoare aşezământului monarhic. Ceva şi mai senzaţional.: d. Ge­orge Brătianu,­— luând ca pretext „politica externă a lui Cuza-Vodă”. Desprind acest pasaj, destul de străveziu ca latentil: „S’a spus că sfârşitul domniei adaugă umbre la strălucitul tablou al unor curagioase înfăptuiri, nu a­­tât in ce priveşte scandalurile lui, — cari dădeau loc la desordinele vieţei sale private, pe care le-a în­semnat şi memoriile regelui Carol I;­­ele n’au avut altă Însemnătate decât de a da adversarilor săi o nouă armă de luptă. Aceste mora­vuri nu erau prea neobișnuite nici timpului său, nici clasei sale; le­găturile acestea nu par insă a fi de­terminat nici o hotărâre mai în­semnată de cârmuire, iar caracte­rul lor nelegitim a fost îndeajuns de acoperit prin resemnarea demnă a principesei Elena, care n'a înţeles nici o clipă să abdice de la rolul ei de Doamnă şi soţie, oricât de ane­­voios i se va fi înfăţişat. Mai mult s-a stricat desigur camarila prea puţin recomandabilă, compusă din oameni de afaceri ca Librecht si Docan, cari isbutise in cele din ur­mă să-l izoleze de adevăraţii săi prieteni şi să-i ascundă caracterul de gravitate al situaţiei financiare. Bugetul rămăsese mereu neechi­librat, iar aplicarea împământenirii sporise încă greutăţile economice. De altă parte, temperamentul lui Alexandru Ion Cuza, era întotdea­una pornit spre acţiuni de râspun­­dere personală. Ele erau necesare in unele Împrejurări, pentru înfăp­tuirea mai grabnică a unor reforme radicale,­­ dar până la urmă i-au ştirbit autoritatea, şi i-au fost dău­nătoare in frământările politice­ noastre interne“. Tâlcul acestui studiu istoric, fă­cut de d. George I. C. Brătianu, nu mai este nevoe să fie făcut, dar semnificaţia politică a acestei lăr­­giri a frontului împotriva „cama­rilei” sau a „prietenilor Regelui” nu poate scăpa nimănui. Un front general împotriva para­ziţilor instituţiei monarhice. Nu se mai poate socoti acţiunea mareşalului Averescu drept o bur­­t,uluială de desamăgit, faţă de spe­ranţele aşa de bogate ce-au fost legate de Întrevederea de la Belli­­zona; articolele X.X.X. nu mai for­mează o notă discordantă, in or­­hestraţia imnurilor ridicate tronu­lui din gâtlejurile răguşite ale poli­ticienilor. Pentru prima oară, se stabileşte un acord al tuturor par­tidelor asupra unei necesităţi: su­primarea camarilei. In prea mare stimă nu avem par­tidele şi ţara nu le preţueşte prea mult, dar nu putem ignora o atitu­dine care se generalizează, nu pu­tem socoti fără nici o importantă această Înverşunare a tuturor Îm­potriva a ceia ce se numeşte „Ca­marilă". In preajma oricărui deţinător de putere, se strânge muşiţa lingăilor, a căror lucrativă admiraţie primej­­dueşte adesea însăşi robusteţea tor­ţei ce conduce. Nu numai regii au o camarilă; aceleaşi ciuperci răsar şi în democraţie, în preajma oricui deţine o situaţie. Aceste muşiţe admirative au com­promis pe oamenii politici ce mai probi,­­ au măcinat autorităţile morale cele mai nesen­ncinate in încrederea obştească. Istoria succesiunilor domneşti, d­in afară de liniile luminoase ale în­făptuirilor, poartă şi dunga de um­bră a favoriţilor. Regenţa ce a ur­mat in Franţa bunului rege Henri IV a cunoscut antrepriza neruşinata a lui Concini, favoritul Marie de Medicis. Când Concini a fost ucis, — spre satisfacţia sălbatecă a po­porului, — a urmat Luynes, altă mână hulpavă, ceace a legitimat strigătul sub Ludovic al XIII, privi­­tor la această succesiune in linia favoriților: „La taverne est la mêm­e, il n’y a que le bouchon de change”. (Cârciuma este acelaş, numai dopul este schimbat). Or, în speţă, se recomandă faimosul principiu practicat cu o neînduple­cată consecventă de Richelieu: „Ô y a, en politique, un moment ou­­­­aut savoir se séparer de ses amis”. (In politică, este un moment in care trebue să ştii să te separi de prieteni”). Şi la noi, Lăpuşneanu a ştiut să practice la timp lepădarea de fide­litatea provocatoare a lui Moţoc. E una din jertfele obligatorii ale monarhiei: lichidarea prieteniilor iritante. Şi într’un moment când o întrea­ga clasă conducătoare este şubre­zită ca autoritate, — în momentul când ochii stinşi de febra atâtor necazuri, ochii aiuriţi ai ţării caută reazimul unei autorităţi morale ră­mase intacte, — ingratitudinea re­gală trebuie să intre in acţiune, jertfind chiar fidelităţile cele mai curate. O jertfă ce nu poate fi refuzată, fără grave riscuri pentru unica au­­toritate ce ne-a rămas: monarhia. Pamfil Șei­car­u Luni I Director: 1932 SElvAfiU REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Stradă Sărindar No. 4 Cabinetul directorului 3—7731 Telefon : Secretariatul şi Provincia 3—1229 Redacţia 3 6*39. Art­eia 3—­7528 ABONAMENTE! iei 700 pe an; 350 pe 3 luni; 200 pe 3 luni; pentru Bănci, I­nstituţiuni ş i Administraţii Publice lei 1000 anual; pentru străinătate: lei 1700 pe an; 850 pe 6 luni; 500 pe 3 luni. Abonamentele Încep la 1 șil5 ale fiecărei luni Taxa poștală plătită in numerar conf. ord Dir. O .rale P. T. I. 55740/929. Proxeneţii conversiunii Alături de noi, — cei cari din primul moment am sprijinit în pa­ginile acestui ziar marea reformă a conversiunii datoriilor agricole, — vor avea şi miile de plugari descătuşaţi o tresărire de sa­­tisfacţiune, la vestea că d. ju­­de-instructor Horia Bogdan, ti­tularul Cabinetului II de pe lângă Tribunalul Ilfov, a lansat ieri pri­­mele trei mandate de arestare îm­potriva unor beneficiari frauduloşi ai conversiunii. Lotul inculpaţilor care inaugurează noul delict se compune din cârciumarul C. Alexan­drescu Mandravella, fostul percep­tor fiscal Ion Niculescu şi percep­torul Constantin Iacob , graţie fal­surilor stipendiate ale celor doi din urmă,­­ primul a izbutit să-şi „a­­saneze“ o colecţiune de imobile ur­bane, strecurate drept „terenuri a­­­rabile“ în rolurile percepţiei, pe cari avusese chiar dărnicia să se lase înscris cu câteva sute de lei de „impozit agricol“, — retrospec­tiv, împachetaţi în certificatele false pe cari le ticluiseră, cei trei eroi au fost expeditiv francaţi cu destinaţiunea Văcăreşti, unde vor avea răgazul să mediteze asupra inconvenientelor întoarcerii fraudu­loase la brazdă. Vom aplauda această salubră re­presiune a Justiţiei bucureştene cu acelaş entuziasm cu care am săr­bătorit sentinţa magistratului se­verinean care tatua acum câteva săptămâni cu trei luni închisoare pe un cămătar înfometat de do­bânzi frauduloase. Situate la poluri in aparenţă opuse,­­ cele două ho­tărâri judiciare au în realitate o­­bârşii şi concluziuni identice. Efec­tele lor sunt convergente şi con­fluente: principiul care însufleţeşte aceste exemplare atitudini ale ma­gistraţilor noştri este acela de ega­lă represiune împotriva creditori­lor h­răpăreţi şi a debitorilor misti­ficatori. Şi abuzurile unora şi frau­dele celorlalţi riscă să compromită principiul sănătos şi trainic situat la temelia marei reforme a conver­siunii : descătuşarea din ştreangu­­rile camerei a păturii noastre plu­­găreşti, în care sunt găzduite ener­giile temeinice şi vitalităţile esen­ţiale ale rasei româneşti. Ştim, vedem şi urmărim şi noi, c­ineşte,­­ iscusita strategie pe care o desfăşoară astăzi cam pre­tutindeni sindicatele clandestine ale zarafilor, pentru ca prin spărtura deschisă de fraudele câtorva debi­tori abuzivi să se strecoare cartu­şul cu explozibil capabil să pulve­rizeze însuşi principiul salvator şi fecund care a fost zidit în teme­liile conversiunii. Ca sancţiune pen­tru escrocheriile câtorva venetici ai­­agriculturii,­­ cam­ pentru îm­prejurare ar putea fi foarte bine şi câţiva agenţi provocatori bine ma­nevraţi, — sar răpi drepturile la viaţă şi la libertate ale sutelor de mii de debitori cu adevărat legaţi de pământ, a căror robie cambială ar fi astfel pieziş rentabilă. Tenta­tivele acestea, —­istem preparate astăzi de editorialele presei oficiale sau bancare,­­ vor rămâne însă la etapa premeditărilor platonice. Ori­cât ar fi el de închinat tarabelor bancare, suntem convinşi, noul gu­vern nu va cuteza să intre cu atâta imprudenţă în coarnele rurale, în­­hămând din nou la jugul camerei miile de ţărani eliberaţi din etuvele hingherilor cambiali.______________ Ce vină are săteanul desrobit prin conversiune, dacă alături de el încearcă să beneficieze de reformă şi maiorul (ţăran...) Anghelescu, de pildă, — fostul primar naţional-ţă­­rănist al sectorului de Verde, car© sub pretextul că posedă 9 pogoane de teren agricol în tovărăşie cu alţi trei tovarăşi, încearcă să-şi salve­ze de la licitaţie un imobil situat în strada Sf. Constantin, asupra că­ruia datorează fleacul de cinci mi­lioane?... Ţăranii să beneficieze de reformă, reforma să rămână, iar debitorii frauduloși să urmeze iti­­nerariile cârciumarului Mandra­vella. Ion Dimitrescu mi­ c Microbii revoluţiei Am vrut să foc acestui articol o dedicaţie. Lucru gingaş şi plin de di­ficultăţi. Să-l dedic M. S. Regelui, care cu­noaşte ţara desigur, dar, de la o vre­me numai atât cât ii permit sfetnicii s'o cunoască. Să-l închin aleşilor na­ţiunii, care atât de repede se desprind de naţiune, imediat ce sunt aleşi. Sat mai bine să-l trimit membrilor guver­nurii, acestor corişti ai fericirii naţio­­nale prin fotogenica lor persoană. Ţara e împânzită de un microl nou. Am arătat ravagiile lui în regiu­nile industriale din Caras. Acum avem dovada legitimităţii acestui bacil in Hunedoara. Direcţiunea Uzinelor metalurgice din Hunedoara (Regie Publică com­er­cială) a avut grija să coacă turta mi­zeriei pe amândouă părţile, creind muncitorilor un regim care le asigură moartea in doze mici. Iată, transcris fidel, textul a două fişe de plată: Muncitorul No. 298. Numele: Po­pa Gheorghe. Simbria, pentru 104 ore de lucru In mină, lei 191 REŢINERI Cotizaţie pentru casa cer­­cuală, pensii 144 Cotizaţie p. ajutor de boală • 32.4­1 Avans 200­­Impozit comunal 56 Taxa pentru sindicat 2# Fond de muzică (ah, mu­zica! Nota Red.) 4.6P Totalul reţinerilor 451 Rest de plată lei 39 A doua fişe e mai concludentă. No. muncitorului: 364. Numele: Stanca loan. Simbria pentru 1?B ore de pera ;* mină, lei 691. REŢINERI Cotizaţia pentru casa cete. 144 Ajutor de boală (cotizaţie) 1u.10 Almente 318.ll1 Vestminte 100 Taxa p. lumină 8.79 Baia­io Taxa p. biserică 25 Taxa p. sindicat 20 Fondul de muzică (de la musique avant toute chose!) 6 Totalul reţinerilor lei 691 Rest de primit: NIMIC Ce e a­ceastă ,,casă ceticvală’’, com­­otice cu bestialitatea unei atât de sân­geroase exploatări?.. Ce sunt aceste taxe şi impozite parazitare, pe care nu le justifică nimic?.. Tot un guvern naţional-ţărănesc a fost acela care a scos mitralierele, la Lupeni. Le va scoate şi acesta pentru a stropi microbii revoluţiei cu aghiai­­ma unei atât de odioase sfeştanii? Romulus Diami Poporul a aclamat pe aleșii Națiunii, cu prilejul deschiderii Parlamentului....

Next