Curentul, august 1932 (Anul 5, nr. 1617-1647)
1932-08-01 / nr. 1617
-1 ’*■' / v anul vno. 1617 PAGINI3 lei POPAS DUMINICAL S’a deschis din nou Parlamentul... Cu acelaş ceremonial, unul din puţinele, care cunosc la noi respectul tradiţiei, s’a procedat la inaugurarea sesiunii extraordinare a nouilor Corpuri Legiuitoare. Pe uliţă, lume mai puţină ca de obicei, deşi era vreme frumoasă , nici nu ploua, nici nu te trăsnea arşiţa, ceeace este în adevăr extraordinar pentru un sfârşit de Cuptor năbădăios, mai mult umed, decât încins, ceeace şi explică de ce nu s’a putut coace încă până acuma guvernul cel nou, ce ar fi să urmeze ministerului electoral al d-lui Vaida Voevod. Indiferența aceasta, atât de evidentă, pentru spectacolul pompos al cortegiului regal în drum spre Cameră, atât de aplaudat odinioară, este destul de firească: un spectacol, care revine prea des pe afiș. Constituționalicește n’ar trebui să aibă loc decât o singură dată pe an, la 15 octombrie. Dar de ani şi ani de zile încoace, se nimereşte câte o repriză prin Iunie sau Iulie. Oricum, e prea mult... . După cum prea multe sunt tergiversările conducerii naţional-ţărăniste, în clipa aceasta, când poporul aşteaptă elan, energie, hotărâre şi îndrăzneală de la cei cari tin in mâinile lor, cârma statului, bătut de talazurile atâtor grele şi crunte nevoi. Ca o consolare, ne vin doar ştiri, tot atât de sumbre, de peste Ocean. In ţara aurului, acolo unde am fost obicinuiţi să ni-1 închipuim întotdeauna pe unchiul Sam, tronând pe un morman de napoleoni, şi distribuind dolari în loc de cărţi de vizilă, acolo bântuie mizerii tot aşa cumplite, ca şi printre noi, nişte pârliţi de sudesteuropeni. La Washington,veteranii, cu pensiile în restanţă — câteva grade de longitudine mai spre Apus sau Răsărit nu schimbă cu nimic situaţia — au încercat să ia cu asalt Capitoliul nord-american. Au intervenit trupele, s’a tras, sunt morţi şi răniţi... După cum morţi şi răniţi cu duzinele însângerează străzile oraşelor germane, pe care sau ridicat baricade, baricade veritabile, nu rudimentare bariere jandarmereşti, în vederea alegerilor generale, care vor avea loc astăzi, şi în care pe pământul Reichului, se încleştează din nou, în luptă înverşunată, cele două mari forţe germane : naţionalismul imperial şi socialismul, recent îmbrâncit de la putere. După cum se vede, Iulie 1932 a fost o lună de sânge pentru întreaga lume. Ca noi, luna şi săptămâna au fost punctate de napraznica moarte a generalului Traian Moşoiu. Iată un om, despre a cărui dispariţie se poate spune că într’adevăr lasă unanime regrete. Militar brav, cu eroice fapte de arme Înscrise în paginile de glorie ale istoriei războiului pentru Unire, generalul Traian Moşoiu rămâne în amintirea celor care l-au cunoscut şi iubit, nu numai învingătorul de la Tisa şi cuceritorul Budapestei, ci şi omul întreg, cu sufletul bogat în avânturi generoase, adânc înţelegător şi cu mult bun simţ, stăpânit, In toate acţiunile vieţii sale, de o puternică conştiinţă a datoriei şi de un spirit de absolută onestitate, atât de rar — din nefericire — pevremurile acestea de compromisuri , dezonorante şi scandaloase cedări. In politică, nu a adus niciodată patimă, şi a făcut întotdeauna binele, acolo unde putea şi cât de mult putea. Pe mormântul generalului Moşoiu, se cuvin floarea albă a recunoştinţei şi lacrima amară a regretelor de veci. Victor Rodan Ziua Domnului S’a mutat la cele vecinice vlădica Lusdinian de la Cetatea Albă. Bea un moşneag plăcut, cu barba rară şi cu nişte ochi negri ca păcura... Era (după Patriarh, sau poate vina mintea Patriarhului...) cel care grăia mai ardeleneşte, şi mai călduros dintre toţi preoţii ortodocşi din Ardeal, veniţi încoace, la noi... Nu mi-a fost dat să trec pa lângă el de multe ori. L-am întâlnit, câteodată, -in palatul metropolitan... Am ţinut odată o predică in biserica Sf. Ilie.Gorgani şi el slujea Sata Liturghie. Am călătorit împreună câteva ceasuri de noapte, de la Tighina la Chişinău, după o cercetare la M-rea Noul Neamţu., Cu acest prilej voinicul ardelean cu ochi de păcură m a lăsat să privesc depărtat peste zilele şi plaiurile Ardealului — tinereţea şi frământările şi luptele lui de fruntaş al norodului, în aprigul şi milenarul proces româno- maghiar. O carte întreagă, scrisă de un mare istoric, lui mi-ar fi folosit atât de mult cât destăinuirile celui ce privea acum, obosit şi satisfăcut mândra biruinţă a vânjosului popor din platoul Transilvaniei. De atunci am înţeles mai bine multe lucruri şi am iertat, în inima mea, multe lipsuri din viaţa bisericească a fraţilor ardeleni. Vlădica Justinian şi-a început slujba către neam, ca învăţător sătesc. Ani de arendat a învăţat pe copii să citească şi să scrie româneşte. Dar pe lângă această chemare culturală, a luat asupră-şi şi a purtat-o cu iscusinţă o alta, economică. La fel cu învăţătorimea noastră din zilele marelui Spiru Haret, invăţătorimea ardeleană a fost pilduitoarea şi călăuzitoarea plugarului de peste Calpăţi. învăţătorul Teculescu mai înainte de a intra in biserică a făcut să înflorească ogorul, gospodăria şi cămaşa fratelui său sătean. A intrat apoi în biserică, a fost narnic protopop, a fost un bun sfetnic şi membru de credinţă în statulmajor naţionalist... Şuvoaiele entusiasmului din anii eroici 1918_1920 au curs fericite din Carpaţi spre Bucureşti, din Carpaţi spre Dealul Mitropoliei, şi primul mitropolit al României întregite a fost un ardelean... Şi Justinian Teculescu a fost, curând, vlădică, dar cu un bun simţ, dar cu o simplitate, dar cu o măreţie ţărănească pe care alţii au inceput s'o adultereze A inchis ochii fericit... Că nu şi-a pierdut cumpătul când s’a văzut sus. în • slavă. Gala G. faction Citiți în pag. 8-a Senzaţionalele declaraţii aleHui Iuliu Maniu CE CERE ŢARA DE LA REGE Nici o emoţie, nici măcar o adiere de curiozitate, realmente, ţara rămâne complect indiferentă la pompoasele formalităţi ale deschiderii parlamentului. Nimeni nu mai aşteaptă de mult ca o minune să ţâşnească din moara de măcinat vidul cuvintelor, iar in jurul constituţionalei reprezentări, pluteşte o atmosferă de apăsătoare neîncredere, de stăpânită ostilitate. Gândească ce vor voi apologeţii parlamentarismului, dar prestigiul suveranităţii populare este grav sdruncinat. Nu vom spune că ni se deschid mântuitoare perspective, prin această scoborâre a prestigiului pe care trebue să-l aibă aceasta convenţională expresie a voinţii populare; dar constatarea se impune, am putea spune, cu brutalitate oricărui observator al variaţiilor de temperatură ale spiritului colectiv. Nu ne rămâne nici consolarea unei rezerve a autorităţii Regelui, gata de a suplini scăderile parlamentului, înconjurat de lipsa de stimă pe care o acordă ţara acestei instituţii de bază a regimului democrat. Obicinuita să ne rostim gândurile fără laşe reticenţe, fără acea sfieală, în care svâcneşte cu bătăi de inimă teama de răspundere; obligaţia faţă de cititori ne sileşte sâ spunem răspicat părerea noastră in măsura în care ea este un ecou al freamătului sufletului obştei. Regele a venit în ţară întovărăşit de cel mai impozant cortegiu de popularitate; am putea spune că a fost, în iunie 1930, un plebiscit spontan al naţiei, care îşi căuta cârmaciul destinelor ei istorice. Se pare însă că stabilitatea instituţiei monarhice nu se prea potriveşte cu instabilitatea autorităţii atât de afemere pe care o poate da tumultul unei mari popularităţi. Joseph de Maistre, — marele teolog al dogmei monarhice, — obicinuia sa spună: „Depuis que le bonnet rouge en touchant le front royal, en a fait disparaitre Ies traces de l’hulle sainte’’. (De când boneta roşie atingând fruntea regală a făcut să dispară urmele sfântului mir”), adică intre prestigiul Intrinsec al instituţiei monarhice şi entuziasmul mulţimilor, este o ireductibilă antinomie. Unsul lui Dumnezeu" să nu-şi pună pe cap boneta roşie a unei popularităţi. Autoritatea Regelui sa nu fie în funcţie de sufragiul simpatiilor populare, ci de însuşirile »«oprii instituţiei monarhice. Regele plebiscitului dela Iunie 1'30 nu a întâmpinat nici o cutezătoare împotrivire. Iar fandarea vrăjmăşiei liberale s’a retras în acea raliere precipitată, provocată de o foarte îndemânatecă manevră de culise a Regelui: acţiunea d-lui George Brătianu. Această primă acţiune politică a noului Rege a intimidat, în locul sfiosului Ferdinand, — utilizat adesea, — noul Suveran dovedea că ştie să utilizeze pentru siguranţa aşezării monarhice unele ambiţii, unele adversităţi latente, disociind puterile de rezistenţă ale celor ce i se împotriveau. Şi cum în politică Interesul de moment primează, ţara a rămas încântată de îndemânarea matură a tânărului Rege. Dar, de la o vreme, au început să adie, — întâi încet, apoi tot mai tare, — unele şoapte, ce destrămau entuziasmul, ce scădeau vertiginos impetuozitatea popularităţii iniţiale. Deodată acest început de curent al opiniei publice şi-a găsit un prim interpret în mareşalul Averescu. (seria de articole semnate X.X.X. nu stârnit curiozitate; mulţi deveneau curagioşii gândurilor lor proprii, prin intermediul mareşalului Averescu. S’au utilizat unele date, pe cari le pot oricând furniza bogatele arhive de experienţe ale istoriei; s’au întrebuinţat aluziile, — s'a făcut polemică subţire, un fel de „războiu în dantele”. I-a urmat o lovitură: despărţirea (1-lui Octavian Goga de mareşalul Averescu, — exactă şi promptă aplicare a principiului de disociere ■ puterilor de rezistenţă vrăjmaşe. Dar in public n’a mai fost acelaş ecou de satisfacţie ca in 1930« Tăcerea — In jurul punctelor nevralgice ale Domniei lui Carol al II, — nu s’a putut impune. Retragerea dela Bădăcin a d-lui Iuliu Maniu căpăta o elocvenţă prea enervantă, altă manevră, — disocierea partidului naţional-ţărănist prin chemarea neaşteptată la guvern. Articolul „Camarila” al mareşalului Averescu este urmat de Intervenţia fără nici un fel de reticenţă a d-lui Grigore N. Filpescu, ale cărei articole pe tema „Prietenii Regelui” duc mai departe şi mai apăsat campania de lichidare a unor persoane socotite dăunătoare aşezământului monarhic. Ceva şi mai senzaţional.: d. George Brătianu,— luând ca pretext „politica externă a lui Cuza-Vodă”. Desprind acest pasaj, destul de străveziu ca latentil: „S’a spus că sfârşitul domniei adaugă umbre la strălucitul tablou al unor curagioase înfăptuiri, nu atât in ce priveşte scandalurile lui, — cari dădeau loc la desordinele vieţei sale private, pe care le-a însemnat şi memoriile regelui Carol I;ele n’au avut altă Însemnătate decât de a da adversarilor săi o nouă armă de luptă. Aceste moravuri nu erau prea neobișnuite nici timpului său, nici clasei sale; legăturile acestea nu par insă a fi determinat nici o hotărâre mai însemnată de cârmuire, iar caracterul lor nelegitim a fost îndeajuns de acoperit prin resemnarea demnă a principesei Elena, care n'a înţeles nici o clipă să abdice de la rolul ei de Doamnă şi soţie, oricât de anevoios i se va fi înfăţişat. Mai mult s-a stricat desigur camarila prea puţin recomandabilă, compusă din oameni de afaceri ca Librecht si Docan, cari isbutise in cele din urmă să-l izoleze de adevăraţii săi prieteni şi să-i ascundă caracterul de gravitate al situaţiei financiare. Bugetul rămăsese mereu neechilibrat, iar aplicarea împământenirii sporise încă greutăţile economice. De altă parte, temperamentul lui Alexandru Ion Cuza, era întotdeauna pornit spre acţiuni de râspundere personală. Ele erau necesare in unele Împrejurări, pentru înfăptuirea mai grabnică a unor reforme radicale, dar până la urmă i-au ştirbit autoritatea, şi i-au fost dăunătoare in frământările politice noastre interne“. Tâlcul acestui studiu istoric, făcut de d. George I. C. Brătianu, nu mai este nevoe să fie făcut, dar semnificaţia politică a acestei lărgiri a frontului împotriva „camarilei” sau a „prietenilor Regelui” nu poate scăpa nimănui. Un front general împotriva paraziţilor instituţiei monarhice. Nu se mai poate socoti acţiunea mareşalului Averescu drept o burt,uluială de desamăgit, faţă de speranţele aşa de bogate ce-au fost legate de Întrevederea de la Bellizona; articolele X.X.X. nu mai formează o notă discordantă, in orhestraţia imnurilor ridicate tronului din gâtlejurile răguşite ale politicienilor. Pentru prima oară, se stabileşte un acord al tuturor partidelor asupra unei necesităţi: suprimarea camarilei. In prea mare stimă nu avem partidele şi ţara nu le preţueşte prea mult, dar nu putem ignora o atitudine care se generalizează, nu putem socoti fără nici o importantă această Înverşunare a tuturor Împotriva a ceia ce se numeşte „Camarilă". In preajma oricărui deţinător de putere, se strânge muşiţa lingăilor, a căror lucrativă admiraţie primejdueşte adesea însăşi robusteţea torţei ce conduce. Nu numai regii au o camarilă; aceleaşi ciuperci răsar şi în democraţie, în preajma oricui deţine o situaţie. Aceste muşiţe admirative au compromis pe oamenii politici ce mai probi, au măcinat autorităţile morale cele mai nesenncinate in încrederea obştească. Istoria succesiunilor domneşti, din afară de liniile luminoase ale înfăptuirilor, poartă şi dunga de umbră a favoriţilor. Regenţa ce a urmat in Franţa bunului rege Henri IV a cunoscut antrepriza neruşinata a lui Concini, favoritul Marie de Medicis. Când Concini a fost ucis, — spre satisfacţia sălbatecă a poporului, — a urmat Luynes, altă mână hulpavă, ceace a legitimat strigătul sub Ludovic al XIII, privitor la această succesiune in linia favoriților: „La taverne est la même, il n’y a que le bouchon de change”. (Cârciuma este acelaş, numai dopul este schimbat). Or, în speţă, se recomandă faimosul principiu practicat cu o neînduplecată consecventă de Richelieu: „Ô y a, en politique, un moment ouaut savoir se séparer de ses amis”. (In politică, este un moment in care trebue să ştii să te separi de prieteni”). Şi la noi, Lăpuşneanu a ştiut să practice la timp lepădarea de fidelitatea provocatoare a lui Moţoc. E una din jertfele obligatorii ale monarhiei: lichidarea prieteniilor iritante. Şi într’un moment când o întreaga clasă conducătoare este şubrezită ca autoritate, — în momentul când ochii stinşi de febra atâtor necazuri, ochii aiuriţi ai ţării caută reazimul unei autorităţi morale rămase intacte, — ingratitudinea regală trebuie să intre in acţiune, jertfind chiar fidelităţile cele mai curate. O jertfă ce nu poate fi refuzată, fără grave riscuri pentru unica autoritate ce ne-a rămas: monarhia. Pamfil Șeicaru Luni I Director: 1932 SElvAfiU REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Stradă Sărindar No. 4 Cabinetul directorului 3—7731 Telefon : Secretariatul şi Provincia 3—1229 Redacţia 3 6*39. Arteia 3—7528 ABONAMENTE! iei 700 pe an; 350 pe 3 luni; 200 pe 3 luni; pentru Bănci, Instituţiuni ş i Administraţii Publice lei 1000 anual; pentru străinătate: lei 1700 pe an; 850 pe 6 luni; 500 pe 3 luni. Abonamentele Încep la 1 șil5 ale fiecărei luni Taxa poștală plătită in numerar conf. ord Dir. O .rale P. T. I. 55740/929. Proxeneţii conversiunii Alături de noi, — cei cari din primul moment am sprijinit în paginile acestui ziar marea reformă a conversiunii datoriilor agricole, — vor avea şi miile de plugari descătuşaţi o tresărire de satisfacţiune, la vestea că d. jude-instructor Horia Bogdan, titularul Cabinetului II de pe lângă Tribunalul Ilfov, a lansat ieri primele trei mandate de arestare împotriva unor beneficiari frauduloşi ai conversiunii. Lotul inculpaţilor care inaugurează noul delict se compune din cârciumarul C. Alexandrescu Mandravella, fostul perceptor fiscal Ion Niculescu şi perceptorul Constantin Iacob , graţie falsurilor stipendiate ale celor doi din urmă, primul a izbutit să-şi „asaneze“ o colecţiune de imobile urbane, strecurate drept „terenuri arabile“ în rolurile percepţiei, pe cari avusese chiar dărnicia să se lase înscris cu câteva sute de lei de „impozit agricol“, — retrospectiv, împachetaţi în certificatele false pe cari le ticluiseră, cei trei eroi au fost expeditiv francaţi cu destinaţiunea Văcăreşti, unde vor avea răgazul să mediteze asupra inconvenientelor întoarcerii frauduloase la brazdă. Vom aplauda această salubră represiune a Justiţiei bucureştene cu acelaş entuziasm cu care am sărbătorit sentinţa magistratului severinean care tatua acum câteva săptămâni cu trei luni închisoare pe un cămătar înfometat de dobânzi frauduloase. Situate la poluri in aparenţă opuse, cele două hotărâri judiciare au în realitate obârşii şi concluziuni identice. Efectele lor sunt convergente şi confluente: principiul care însufleţeşte aceste exemplare atitudini ale magistraţilor noştri este acela de egală represiune împotriva creditorilor hrăpăreţi şi a debitorilor mistificatori. Şi abuzurile unora şi fraudele celorlalţi riscă să compromită principiul sănătos şi trainic situat la temelia marei reforme a conversiunii : descătuşarea din ştreangurile camerei a păturii noastre plugăreşti, în care sunt găzduite energiile temeinice şi vitalităţile esenţiale ale rasei româneşti. Ştim, vedem şi urmărim şi noi, cineşte, iscusita strategie pe care o desfăşoară astăzi cam pretutindeni sindicatele clandestine ale zarafilor, pentru ca prin spărtura deschisă de fraudele câtorva debitori abuzivi să se strecoare cartuşul cu explozibil capabil să pulverizeze însuşi principiul salvator şi fecund care a fost zidit în temeliile conversiunii. Ca sancţiune pentru escrocheriile câtorva venetici aiagriculturii, cam pentru împrejurare ar putea fi foarte bine şi câţiva agenţi provocatori bine manevraţi, — sar răpi drepturile la viaţă şi la libertate ale sutelor de mii de debitori cu adevărat legaţi de pământ, a căror robie cambială ar fi astfel pieziş rentabilă. Tentativele acestea, —istem preparate astăzi de editorialele presei oficiale sau bancare, vor rămâne însă la etapa premeditărilor platonice. Oricât ar fi el de închinat tarabelor bancare, suntem convinşi, noul guvern nu va cuteza să intre cu atâta imprudenţă în coarnele rurale, înhămând din nou la jugul camerei miile de ţărani eliberaţi din etuvele hingherilor cambiali.______________ Ce vină are săteanul desrobit prin conversiune, dacă alături de el încearcă să beneficieze de reformă şi maiorul (ţăran...) Anghelescu, de pildă, — fostul primar naţional-ţărănist al sectorului de Verde, car© sub pretextul că posedă 9 pogoane de teren agricol în tovărăşie cu alţi trei tovarăşi, încearcă să-şi salveze de la licitaţie un imobil situat în strada Sf. Constantin, asupra căruia datorează fleacul de cinci milioane?... Ţăranii să beneficieze de reformă, reforma să rămână, iar debitorii frauduloși să urmeze itinerariile cârciumarului Mandravella. Ion Dimitrescu mi c Microbii revoluţiei Am vrut să foc acestui articol o dedicaţie. Lucru gingaş şi plin de dificultăţi. Să-l dedic M. S. Regelui, care cunoaşte ţara desigur, dar, de la o vreme numai atât cât ii permit sfetnicii s'o cunoască. Să-l închin aleşilor naţiunii, care atât de repede se desprind de naţiune, imediat ce sunt aleşi. Sat mai bine să-l trimit membrilor guvernurii, acestor corişti ai fericirii naţionale prin fotogenica lor persoană. Ţara e împânzită de un microl nou. Am arătat ravagiile lui în regiunile industriale din Caras. Acum avem dovada legitimităţii acestui bacil in Hunedoara. Direcţiunea Uzinelor metalurgice din Hunedoara (Regie Publică comercială) a avut grija să coacă turta mizeriei pe amândouă părţile, creind muncitorilor un regim care le asigură moartea in doze mici. Iată, transcris fidel, textul a două fişe de plată: Muncitorul No. 298. Numele: Popa Gheorghe. Simbria, pentru 104 ore de lucru In mină, lei 191 REŢINERI Cotizaţie pentru casa cercuală, pensii 144 Cotizaţie p. ajutor de boală • 32.41 Avans 200Impozit comunal 56 Taxa pentru sindicat 2# Fond de muzică (ah, muzica! Nota Red.) 4.6P Totalul reţinerilor 451 Rest de plată lei 39 A doua fişe e mai concludentă. No. muncitorului: 364. Numele: Stanca loan. Simbria pentru 1?B ore de pera ;* mină, lei 691. REŢINERI Cotizaţia pentru casa cete. 144 Ajutor de boală (cotizaţie) 1u.10 Almente 318.ll1 Vestminte 100 Taxa p. lumină 8.79 Baiaio Taxa p. biserică 25 Taxa p. sindicat 20 Fondul de muzică (de la musique avant toute chose!) 6 Totalul reţinerilor lei 691 Rest de primit: NIMIC Ce e această ,,casă ceticvală’’, comotice cu bestialitatea unei atât de sângeroase exploatări?.. Ce sunt aceste taxe şi impozite parazitare, pe care nu le justifică nimic?.. Tot un guvern naţional-ţărănesc a fost acela care a scos mitralierele, la Lupeni. Le va scoate şi acesta pentru a stropi microbii revoluţiei cu aghiaima unei atât de odioase sfeştanii? Romulus Diami Poporul a aclamat pe aleșii Națiunii, cu prilejul deschiderii Parlamentului....