Curentul, februarie 1933 (Anul 6, nr. 1796-1823)
1933-02-01 / nr. 1796
ANUL VI No. 1796s PAGINI3 LEI Miercuri Iu ialie 1933 Director: FAMFIL ŞEICARl) REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Strada Sărindar No. 4 Caruierul directorului 1—7130 Telefon: Secretariatul şi Provincia 3—1229 Redacţia 3_1439, Adiţia 3—7528 ABONAMENTE) lei 700 pe an; 350 pe 0 luni; 200 pe 3 luni; pentru Bănci, Instituţiuni şi Administraţii Publice lei 1000 anual; pentru străinătate; lei 1700 pe an; 850 pe 6 luni; 500 pe 3 luni. Abonamentele Încep la 1 şi 15 ale fiecărei luni Taxa poştală plătită in numerar conf. ord Dir. G-rale P. T. T. 55740/928. Hallstors Intr’un studiu asupra meşteşugului americănesc de a vinde marfa cu orice preţ, Ghanet- Archambault povesteşte istoria unui mare succes de reclamă care în acelaş timp e tipic şi autentic. Deci nu o anecdotă ajustată pentru a ilustra o anumită temă, întâmplarea datează de câţiva ani. E caracteristică procedeului american, care constă mai întâi în a vinde o idee şi numai pe urmă marfa. Farmaciile americane desfăceau până acum câţiva ani, 9 sau 1° mărci de antiseptice pentru medicaţia casnică. Toate se bucurau de aceiaşi căutare. La adunarea consiliului de administraţie al unei firme din cele nouă sau zece, unul făcea cu melancolie constatarea că nici o marcă nu poate distanţa pe celelalte şi că trebuie descoperit neapărat ceva „nou”. A fost convocat sales manager-ul, adică şeful vânzării. Şi ca orice bun american care se respectă, s’a prezintat cu ideia în proțap. Spuse (cităm textual): — Trebuie găsit un argument nou. Eri, acasă, foiletam mașinal o enciclopedie medicală pe care mi-a băgat-o un șmecher pe gât. M’a frapat articolul: Halistois. Poate este ceva de făcut cu chestia aceasta. Se pare că cei care au halistoisul sunt cei din urmă care s-o știe. Tocmai de aceia trebuie să găsim ceva de făcut cu istoria asta. — Mai întâi, întrerupseră în cor administratorii, ce este aceia halistois? — E numele savant al mirosului tău din gură. Aceasta sună mai bine și intrighează. Am ideia că ne-ar putea servi. Administratorii au lăsat mană liberă sales managerului. In câcâteva săptămâni şeful publicităţii şi-a desvoltat ideia. Administratorii l-au aclamat. Şi în scurtă vreme halistoisul a luat Statele Unite cu asalt. Procedeul? Intr’un clişeu prezintând două despărţituri, se vede sus o partidă de pocker animată. Bill îşi fixeşte portbiletul ei bancnote, în vreme ce camarazii îl bat pe umăr cu veselie . ».Ce norocos Bill al nostru! Ce straşnică seară!”. In despaititurs de dedesupt, Bill se vaită în camera lui de burlac, trist şi solitar: „Nu mă mai invită nimeni De ce?”. Dece ? Explică textul : „Din pricina halistoisului, acest nesuferit miros rău din gură. Numai victima o ignoră întotdeauna. Camarazii s’ar jena să i-o spună Dumneata, domnule, care citeşti aceasta, poate te afli în cazul lui Bill. Şi nu ştii nimic. Nu poţi s-o ştii. Dar linişteşte-te. Cumpără un flacon din antisepticul nostru şi te gargariseşte de două ori pe zi. Halistoisul va fi învins. Pentru secţia doamne, Mary dansează în despărţirea de sus a clişeului cu un partener elegant şi se vaită în cea de jos. „Când merg la bal, de ce nu mă mai invită nimeni la dans. De ce ? De ce, sărmană May ! Foarte simplu. Tot halistoisul. Noroc că preparatul nostru e la îndemână. Repede gargariseala, de câteva ori pe zi, repede gargara salvatoare!”. Astfel, halistoisul care exista de mult între filele unei enciclopedii de vulgarizare medicală, a galvanizat vânzarea unei mărfi, numai gratie unui ingenios sales manager care a descoperit un și mai ingenios seling argument — argument de vânzare. Mai departe amănuntele studiului lui G. Hanet-Archambault nu ne interesează pentru ziua de astăzi. Vom reveni mâine, cu altă aplicare. Deocamdată ne oprim la ciudata analogie între procedeul comerţului americănesc şi între anumite procedee ale politicei româneşti. Nu pretindem că omul politic român s-a inspirat dela sales managerii caselor de comerţ americane. E numai o coincidenţă. O fericită întâlnire de spirite alese. Aceleaşi cauze producând aceleaşi efecte, aceiaşi mentalitate mânând la aceleaşi idei... salvatoare. Vedeţi bine, bunăoară constituţia şi constituţionalismul existau de mult şi în ţara românească; zăceau undeva în fruntea legilor şi în manualele elementare de drept, cam de când am tradus constituţia belgiană deadreptul, am expropriat-o şi ara împământenit-o. Că lucrurile mergeau prost, că nu mergeau cum trebue, o ştia şi-o spunea toată lumea, o Ştie şi-o mai spune. Dar dece? Abia acum s’a descoperit dece. Haristoisul e de vină. Eşisem din constituţie şi nu ştiam. Nu ştiam cum se chiamă, şi nu ştiam dece s’a împuţit ţara. Iată însă că un sales manager şi pe urmă alţii, ne-au descoperit în acelaşi timp meteahma şi ne-au recomandat remediul. De ce e trist Bili? Din pricina halistoisului. Dece a calicit ţara? Din prcina ieşirii din constitute. Dece n’o mai dansează nimeni pe Mary? Din pricina halistoisului. Dece s’a năruit gospodăria ţării, dece nu-şi mai poate dansa pe sârmă nici un ministru de finanţe bugetul, dece nu-i mai vine nimănui nici să cânte nici să joace? Din pricina ieşirii din constituţie. Astfel istoria acestor din urmă ani ai politicei româneşti, ar putea fi scrisă sub semnul halistoisului şi al halistoismului. Al cuvântului „care sună impresionant şi intrighează”. Al răului „pe care mai întâi victima îl ignoră”. Cuvântul a fost găsit. Numai că marfa prinde greu. Aşa e românul. Mai prost şi mai nesimţit ca Bill. Ii place să-i pută gura. Nu de leacuri constituţionale îi arde. S’ar mulţumi cu puţină, numai cu puţină gospodărie. Pe urmă, când va avea după ce se clăti, se va spăla el şi pe dinţi. Fiţi fără grijă, domnilor halisteişti. Cezar Petrescu fioatia paraziţilor şi a cumularzilor S’ar cuveni să ne defilarăm măcar parţial înfioraţi de limbagiul categoric şi imperios în care este redactată moţiunea congresului general extraordinar al Federaţiunii salariaţilor publici. Un ton atât de poruncitor, din partea unor slujitori ai Statului, în dialogul lor cu însuşi reprezentanţii acestui Stat. Atâtea agresive injoncţiuni, din partea unor sindicaţi al căror sindicalism ar trebui interzis, din moment ce Presiunile lui se exercită chiar împotriva puterii executive pe care componenţii sunt chemaţi si o servească!... Atâta violenţă, in sfârşit, din partea unor funcţionari ai acestui Stat care nu poate şi nu trebue să capituleze niciodată în faţa violenţelor, sub riscul de a se anula şi de a demisiona din calitatea lui de Stat Aşa ar fi. Ar fi aşa, daci revendicările şi resentimentele funcţionarilor adunaţi în congres s’ar coaliza împotriva Statului. Slujbaşii ameninţaţi cu o nouă curbă pe salarii ştiu insă precis că adversarul lor de astăzi nu este nici decum Statul. — împotriva căruia nu se îndreaptă niciuna din acuzaţiunile lor. Statul. — organizaţiune juridică a Naţiunii, subiect şi suport al autorităţii publice,ce rămâne intact în stima şi infidelitatea funcţionarilor. Nu cu acest Stat vor ei să lupte, ci cu triburile şi clanurile, ci cu paraziţii şi cumularzii cari au confiscat posturile de comandă ale acestui Stat, spre a le transforma in cuibare de căpătuire a partizanilor. In realitate, aşadar, truda funcţionarilor este astăzi un efort de eliberare a Statului acaparat de partidele exploatatoare . Federaţiunea slujbaşilor publici se strădueşte să aducă asistenţa sa dezinteresată unui Stat discreditat şi tiranizat de cluburile bandelor electorale. Funcţionarii îşi dau admirabil de bine seama că, dacă destinul lor a ajuns astăzi atât de precar şi de milog,este tocmai pentru că Statul românesc nu mai există, iar nicidecum pentru că acest Stat ar avea interesul să posede o oaste de funcţionari cât mai mizerabil salarizată. Statul acesta român nu mai există, aproape... Dar în locul lui, dar sub eticheta lui, cu titlurile şi cu formularele lui, operează o minoritate de paraziţi suverani, împotriva acestora, împotriva sinecuriştilor şi a cumularzilor luptă funcţionarii. Pentru restaurarea Statului adevărat, eliberat de tiraniile clandestine ale partidelor, cari se cramponează cu dinţii şi cu unghiile de subţiorile bugetului. Violenţa verbală este permisă, atunci când ea trebue să răspundă linei asemenea Siluiri a Justiției sociale. _ N. Pârvu învăţăminte fără folos Descoperirea unei noui organizaţii de spionaj sovietic nu a surprins pe nimeni ; cel mult, va surprinde pe oamenii cu judecată acest joc stupid al desordinei burgheze. Pot fi învinuiţi de orice, — bolşevicii, — dar nu de ipocrizie : nu-şi tăinuesc obiectivele şi le strigă prin toate mijloacele de împrăştiere. Oriunde poate păşi un fragment de propagandă a evangheliei împotriva omului tradiţional, — echipele bolşevice sunt gata. Societatea burgheză nu ar putea pretinde că nu a fost avertizată, — că primejdia de moarte care o pândeşte ar sta ascunsă, sau că se mişcă în adâncime spre a-i surpa temeliile. An de an, lună de lună, zi de zi, s’a reinoit aceiaş ameninţare a revoluţiei totale, s’au ridicat aceleaşi glasuri de ură neindurată: sfărâmarea ordine! burgheze prin orice mijloc, este lozinca obsedantă a fanaticilor Moscovei. Ceia ce apare însă cu totul de neînţeles, având aspectul unei epuizări totale a instinctului de conservare, este acest joc al desordinei burgheze : nesocotirea linişte!, continua agitaţie, un istoric preludiu de anarhie, ce deprinde masele cu neascultarea, ce Ie sporeşte antrenamentul revoluţionar. Oricine a căutat să pătrundă cât de puţin în tactica Sovietelor, ştie cât de mult se preţueşte la Moscova aceasta lentă intoxicare a burgheziei cu spiritul insurecţiei, care devastează treptat axiomele ordine actuale şi lasă drum liber asaltului revoluţionar. Nu se mai ostenesc forţele comuniste să destrame ordinea socială , căci de această desagregare a ordinei actuale are grijă frenezia inconştienţii burgheze. Luaţi textele cuvântărilor ţinute într’o singură Duminică ; analizaţi-le conţinutul, vocabularul utilizat şi vedeţi ce admirabil prefaţează ele meetingurile de mâine ale puhoiului roşu. Se poate deci mişca in voie, îşi poate ţese pânza spionajului, îşi poate organiza nucleele revoluţionare , fiindcă această conştientă activitate a Sovietelor nu desmeticeşte burghezia din frenezia inconştienţii delirante. Ai senzaţia unui organism bolnav ; aşa se explică de ce ameninţarea directă, mereu prezentă, mereu tot mai activă, a eontasmului, nu are absolut nici un ecou in instinctul de viaţă al unei societăţi vlăguite, stoarsă de boaie"butei nţei de conservare, ce nu mai schiţează măcar gestul de apărare, semnul vizibil al sănătăţii Organizaţia de spionaj descoperită la poştă arată cât de înaintată este ameninţarea comunistă , cât de uşor se mişcă Sovietele la noi, unde Statul este fără apărare. Faptele sunt cunoscute, şi fără îndoială că harnicele şi nu mai puţin dibacele cercetări ale siguranţei generale vor adăuga noul date, smulgând din taina conspiraţiei şi alte tovarăşi, dând imaginea de ansamblu a penetraţiei bolşevice în punctele cele mai importante ale organizării Statului. Numele balcanice ale funcţionarilor utilizaţi de serviciul de spionaj sovietic, ridică insă unele drepte nedumeriri. Cum au fost aduşi la Bucureşti? Cine le-a patronat ascensiunea în acele posturi de mare încredere ? Cine le-a acordat sprijinul ? Cine le-a fost inconştient complice, dintr’o ciudată slăbiciune minoritară ? Eri, o catastrofă de cale ferată, cu zeci de morţi şi de răniţi la câţiva kilometri de Capitală , ancheta dovedea că atât şeful de gară cât şi impiegatul de mişcare erau unguri, neştiind româneşte, adică (mai grav) înţelegând anapoda comunicările intr’un serviciu în care greşeala se plăteşte cu acele sinistre deraeri, trupuri omeneşti terciuite sub sfărămătura vagoanelor. Cine le-a încredinţat acele posturi importante ? Cine i-a patronat, primejduind viaţa călătorilor şi frângând siguranţa unui serviciu ? Astăzi, la poşta centrală, se descoperă funcţionari bulgari in serviciul spionajului sovietic. Cum a isbutit să fie adusă In Bucureşti .Această echipă bulgară ? Cine este personajul politic care, pentru a-şi dovedi recunoştinţa faţă de electorii bulgari din Cadrilater, i-a adus la Bucureşti ? Stăruinţa funcţionarilor bulgari de a fi în posturi importante pentru misiunea lor o intelegem : era In linia chemării lor de agenţi al Moscovei. Dar lipsa de control, — acceptarea fără aici o cercetare prealabilă a unor funcţionari în punctele unde se întretac secretele comunicări ale serviciilor de apărare naţională, — iată ce defineşte dezordinea în conducere, iată ce legitimează toate îngrijorările. Statul este vraişte ; nicăeri nu se întâmpină acea severă privire scrutătoare, acel aspru control, la care trebuie supus oricine este chemat intr’un serviciu de mare Încredere. Funcţionarii minoritari, — oricât ar miorlăi elegia frăţietăţi, democraţii de profesie, — înfăţişează puncte de Întrebare ; e legitimează unele măsuri de precauţie. Nu li se pot încredinţa servicii in care pot fi iniţiaţi in toate tainele Statului român. Trebue calculată şi rezistenta sufletească a funcţionarului, rezistentă ce rezultă din ataşamentul intregei lui sensibilităţi de tara pe care o slujeşte. Or, acest ataşament al funcţionarului de origină minoritară este in chip firesc mult mai slab deci mai uşor poate fi captat de seducţia răsplătitoare a unor interese străine. De aici şi o deosebită atentie din partea Statului, in ceia ce priveşte utilizarea lor. Cine tine însă cât de puţin seama de aceste învăţăminte ?... La ce folosesc ?„. O ţară răvășită de istoria tuturor demagogiilor, un Stat fără apărare, lată exact ce poate apărea mai favorabil năzuialelor Moscovei. Pamfil Șeicaru Cronica muzicală de R. HAN Orchestra Filarmonică sub conducerea d-lui George Georgescu: Concert simfonic Titlul bucăţei simfonice, chiar conducerea d-lui Georgescu ne-aredacă aceasta nu stă pe desfăşurare programatică, e necesar compozitorului ca mijloc de a transmite expresie muzicală, fiindcă pentru mulţi dintre auditori,, impresiunea poate lua calea viziunei mintale. După Hegel, muzica cere un text. Numai acesta poate ocupa spiritul şi umple sufletul care se va exterioriza in voia melodioasă a simţirii Gândirea nu poate rămâne in această concentrare abstractă a sentimentului. Are nevoe să desvolte şi să cheme la înflorire o lume de realităţi vii. Muzica,in interpretarea gândului depăşeşte zilnicul; de aci nevoia de subiecte „mari“. In ultimul concert simfonic, orchestra Filarmonică sub dat cu multă îndemânare şi simţ al importanţei detaliului, muzică pe trei subiecte mari din trei epoci caracteristice: din antichitatea clasică cu poemul simfonic Marsyas al d-lui Alfons Castaldi; din Renaşterea italiană cu Carnavalul Roman din Opera Benvenuto Cellini de Hector Berlioz; din lumea creştină a germanilor cu simfonia Faust de Franz Liszt având ca teme personagiile din Tragedia lui Goethe. Marsyas, ca orice subiect clasic şi ca idealul grecesc, este raţional rotunjit şi mărginit în concepţie. E un subiect de încântare şi de armonie deplină. Subiectul mitului lui Marsyas corespunde prin întregul lui cu o statue greacă. Spre exemplu cu Apollo ţinând în braţe copilul Hermes. Benvenuto Cellini e tipul omului din Renaşterea italiană. Un dinamism uman în dinamismul naturei. E apoteoza unei continui întreceri intre forţele omului şi forţele naturei. Subiectul este in necontenită deslănţuire, n’are desfăşurarea logică de sylogism antic, ci se desfăşoară in infinit. Faust e un subiect al lumei creştine specific spiritualitaţei germane. Sufletul creştin nordic e cel mai otrăvit de sentimentul păcatului. In lumea creştină nici un subiect nu e perfect pentru că perfecţiunea creştină se împlineşte totdeauna dincolo de moarte. Dacă Marsyas e un subiect păgân, Benvenuto Celtini e un subiect creştin în atmosfera Renaşterei italiene, in care pe fundamente creştine se suprapune păgânismul. Dacă Benvenuto Cellini e omul păgân şi creştin totdeodată, desfăşurat pe un vast plan exterior de viaţă, Faust este omul adâncit in spiritualitatea medievală, interiorizat. Chemarea lui la viaţă e blestemul, e damnaţiunea. Benvenuto Cellni e realizat pe deplin de el hisuşi in statuia sa „Perseu“. Faust e pe deantregul gotic. E figura intrebătoare a sfântului Andrei din catedrala din Colonia. Berlioz, adevăratul creiator al romantismului muzical, — Wagner şi Liszt fiindu-i tovarăşi de drum, — scrise şi dânsul opt scene din Faust pe care le intitula mai târziu „Damnaţiunea lui Faust“. Chiar pentm un mare creiator cum este Berlioz, Benvenuto Celtini ca tip Întrece cu mult portretul său in muzică. Intre cele două categorii de artişti, obiectivi şi subiectivi, Berlioz intr’o epocă muzicală strict tonală este un mare subiectiv după cum ne demonstrează in simfonia Fantastică; arta lui fiind în funcţie de Eu, Benvenuto Celtini, omul Renaşterei italiene, nu s’a putut explica in toată plenitudinea prin prizma romantismului lui Berlioz. „Carnavalul Roman’ e descrierea unui triumf carnavalesc al cetăţilor Italiene din Renaștere, in care cer(Continuare în pag. lial *•* ,**v' D. C. ANGELESCU. D-le prim-ministru, eu nu pot sa accept acordul încheiat de dv. la Geneva. D. VAIDA: Păi bine, d-le guvernator, așa ne fuse vorba? Eu credeam că lucrăm ca și până acuma: o mână spală pe alta și amândouă obrazul ! Dezonorarea forţei Deunăzi, — când faimosul turist Wytton debarca solemn ca un dric şi cu aerul capabil la Geneva, spre a depune raportul celebru prin care garanta că in China actuală există un guvern national recunoscut de întreg celestul imperiu, — era să se innece de râs toată lumea, dela Mecca până la Arhanghelsk. Prizonier al unor Incurabile resentimente, — imobilizat de iremediabila sa antipatie faţă de japonezi ca Laocoon în spiralele şarpelui, — anchetatorul occidental se dovedise nesimţitor la toate evidenţele realităţii şi consimţitor a toate sugestiunile Chinezilor. Se arăta impresionat de autoritatea guvernului din Nanking şi de prestigiile Kuo-Min-Tangului, negltând să menţioneze că juna republică chinezească nu este decât formula unei noui tiranii a seniorilor şi a bandiţilor autonomi, flămânzi de pradă şi bestializaţi in ferocitate. Au protestat atunci toţi cunoscătorii treburilor răsăritene, au protestat şi japonezii, au protestat şi etnografii, dovedind că nici un guvern chinezesc, recunoscut sau nu, nu are calitatea de a protesta împotriva întâmplărilor din Manciuria, — pentru simplul şi decisivul motiv ci Manciuria nu a fost niciodată o provincie chinezească. Dar ţi-ai găsiţi». Vătafii Ligii geneveze au arborat profiluri de epopee, — şi sub îndemnul unei neghioabe repulsiuni pentru forţă, au declanşat blocusul sentimental împotriva Japoniei... Nu au avut curagiul de a se rosti răspicat împotriva guvernului din Tokio, negreșit: la Geneva, toate marile hotărâri se iau și acum prin confuze silabisiri, îndrugate pe scara din dos, ca să nu se supere cumva societarii soborului. Dar Niponii, iată, au început să se sature de aceste precaute fanfaronada ale laşităţii umanitariste: situaţia lor la Ligă începea să seamene cu aceea a unui pur-sânge înhămat alături de un crocodil lacrimogen. Decât să tot iscodească svonul geniului şi şoapta destinului sub buza sibilină a d-lui Lytton, preferă astăzi să se retragă din Societatea Naţiunilor. Să vedeţi ce-au să alerge genevezii după el, — ca să-i prindă de coate şi să-i aducă înapoi un staluri!... Spunea Blanqui, odată, că toate dezastrele democraţiei provin din dispreţul ei pentru forţă; ramoliţii de la Liga Naţiunilor, — şi ei democraţi terţiari, — sunt dintre imbecilii cari îşi închipuesc că orice represiune a forţei echivalează cu o promovare a dreptului. Ca şi când forţa şi dreptul nu s’ar putea niciodată întâlni, — ca şi când civilizaţia sau dreptul ar putea fiinţa fără forţă!.. Odinioară, — pe vremea Expoziţiei universale, — erau la modă pendulele decorate cu un grup clasic: „Forţa brutală sugrumând geniul”.» sau ,Forţa înfrângând Dreptul"... sau „Justiţia salvând Dreptul de sub pingelele Forţei Forţa, — vă închipuiţi şi D-voastră — era inevitabil un taur apocalinic, acefal şi antropofag. Sub teroarea acestor superstiţiuni activează astăzi încă aberaţii cari-şi închipuiesc că o ţară merită (intr’un conflict cu alta) toate simpatiile conştiinţei universale, din moment ce este mai slabă sau se dovedeşte mai bleagă. Cu acest tarif umanitarist, — nu mai interesează dacă forţa aparţine naţiunii dornice de civilizaţiune sau de justiţie. Ai să-ţi reproşezi vreo victorie?... Ai neruşinarea să posezi o organizaţiune superioară, o ordine impecabilă, — oştiri disciplinate şi obuziere perfecţionate?... Gata!.. Eşti suspect Genevei democratice, din capul locului captivată de ologii anarhiei şi de amărâţii putrefacţiunilor sociale. Japonezii posedă astăzi forţa sunt deci excomunicaţi de Ligă, şi trataţi ca odioşi. Simpatiile despletiţilor de la Geneva merg inevitabil spre jeg şi spre cancer. Spre China tuturor banditismelor, a e să rămână Manciuria, — din moment ce ea s’a dovedit incapabilă de victorie, de rezistenţă şi de organizaţiune. Ce rafinată şi degradantă barbarie, sub masca milosteniei , Ion Dimitrescu Cltitl Yn pag: 8*a: D. Hitler a tormát noul guvern german Caracterul unei crize Elementul primordial la desfăşurarea crizei ministeriale de om din Franţa nu este persoana care va Înlocui pe d. Boncour la preşedina Consiliului, ci soluţiunea ce nu da problemei care a provocat ori Guvernul Boncour a căzut pe chestie bugetară , dar această time nu e din acelea cari se rad la o simplă operaţia aritmetică d minată de glacialitatea cifrelor, e o problemă care pune în câmp interesele tuturor cetăţenilor chiar regimul rodai pa cari VOI să-l aibă. In adevăr, finanţele publice Franţei se afli azi intr’o conjunct ră care nu mai comportă numai ruţiuni de contabilitate. Deficitul bugetar de zece mi tiz nu e de speriat pentru puterea cotributivi a poporului francez. C ce di o deosebită gravitate acest deficit sunt mijloacele prin care tinde la acoperirea lui, adică prin prile care trebue să le inspire. Or, in privinţa acestor princise din luptă crânceni intre diferele pături sociale ale Franţei, exact intre concepţia socialistă cea capitalistă careţi dispută donaţia în Stat. Partidul socialist, care, în colaţia de azi a lumei parlament franceze, constitue un element namic, vrea să profite de împrejur ca să dea o lovitură de graţie sociăţii burgheze. Ştiindu-i pe raci fricoşi să ia o atitudine potrivit spiritului care le-a adus succesul ultimele alegeri, — spirit deborare cu socialiştii, — partidul citoresc vrea să constrângă pe ceşti reprezentanţi ai micei burgh să adopte soluţiuni socialiste sau treacă făţiş de partea „adversar Republicei’’, cum sunt calificaţi cei cari nu primesc nici socialis nici radicalismul integral. Un impozit generale repudiat socialişti, findcă nu exonerează cele sărace, iar o reducere grada salariilor e de ei combătută, fii speră să infendeze în acest fel fionărimea publică politicei socete. Radicalii au deci de ales, iit popularitate de care au nevoie politică cumpătată care i-ar apr de elementele moderate. Sunt pe ei numeroși fruntași — chia Herriot — cari înclină spre ace apropiere, dar grosul partidului dical se teme de o micşorare a si feţei sale politice şi opinează tru o conlucrare cu socialiştii. De aceia prima grijă a d-lui ludier, însărcinat cu formarea netului, a fost de a-şi asigura cursul socialiştilor. Se poate să-l obţină, dar nu vrenia cu el multă vreme. Eleme ponderate, cari reprezintă pu încă formidabilă a capitalismul cari se bizuie pe majoritatea Se lui, vor şti să impună o forma antisocialistă, nu sub conduces uui moderat, ci chiar a unui r ca d. Herriot despre care Poi a zis odată că „e un om care ează bine". Un nou cabinet Herriot sau îngemănat condus de Caillaux o eventualitate certă, poate nu diată, dar nici prea îndepărta Gr. Moldova