Curentul, ianuarie 1934 (Anul 7, nr. 2133-2153)

1934-01-14 / nr. 2136

­­r 4 . Misterele revizionismului ’ Scandalul provocat de e­scrocul jfetaviski are două aspecte, care par că se confundă, cu toate că pot fi ușor disociate. Deoparte bonurile false de la Creditul Mu­nicipal din Bayonne­. Dacă­­urmă­rim firul acestei faimoase afaceri financiare, care se înnoadă cu declinul moral al parlamentaris­­m­ului con­rupt, atunci fără îndo­ială câ ne aflam în faţa unui caz localizat în Franţa ce nu ne poa- Ite interesa decât prin elementul senzaţionalului. Dela afacerea Panama, — care la izbucnit in anul 1892 şi până la panamaua bonurilor din Bayonne, democrația parlamentară a trecut prin furcile caudine ale celei mai corosive critici. Când ne rătăcim gândul în paginele acestei vaste literaturi politice, cu puternice accente de pamflet, aflăm numele im Maurice Barrés care a stăruit Cu vădit talent polemic asupra a­­cestei putrefacţiuni morale. Ba­ronul Joseph de Reinach, vărul filosofului draifusist Solomon Rei­­csich ajunsese să conrupă zeci de deputaţi, miniştri şi gazetari, aşa încât, Franţa republicană­ s’a tre­zit în toamna anului 1892, în­josită şi sfidată de o adunătură tie meteci , ca­re nu au nimic co­mun cu spiritul şi cu pământul francez. In aceleaşi conditiuni, d­upă­­40 de ani,­ republica parla­mentară «verifica pericolul perma­­n­cent al veneticilor oploşit­ de de­mocraţia­ naivă şi credulă. Iată primul aspect al scandalului finan­ciar provocat de judeo-metecul maghiar cu nume polonez Alexan­der Stavisky. Cei care Ştiu ce să aleagă din acest complot care se auzeşte împotriva Republicei Fran­­­­ce­ze, eu vor sta la îndoială să arunce oprobiul lor asupra mete­cilor ,pripăşiţi de spiritul democra­tic, şi fără îndoială, şi asupra parlamentarismului conruptibil prin definiţie. Dacă însă cercetam şi celălalt aspect al scandalului provocat de escrocul Stavisky, aflăm lucruri foarte instructive pentru Complec­­t­area fişei morale a prietenilor noştri de la Budapesta. Stavisky a cumpărat bonuri de nie optanţilor unguri în valoare de câteva sute de milioane pe care le-a scontat la­ o bancă franceză. Din câştigul realizat, metecul­iu­, deo-polonez sau mai bine zis stră­inul de profesiune escroc, şi cu naţionalitate nederminată, îşi a­­lega dreptul de port-drapel al re­vizionismului maghiar. • Această operaţiune de plasare a bonurilor provenite de la opt ani şi unguri avea nevoe de girul moral al guvernului de la Budapesta. Contele Bethlen şi preşedintele Consiliului Goemboes, au sprijinit­­vasta escrocherie a lui Stavisky făcând intervenţiile necesare pe lângă oamenii Influenţi din Fran­ţa. Ziarele „Le Populaire“ şi,JEcho de Paris", au adus dovezi zdrobi­toare din care se desprinde în mod categoric complicitatea guver­nului maghiar. Stavisky era filo­­t maghiar nu pentru ca sentimentele lui de cetăţean al unui popor in­ternaţional îl îndemnau să frater­nizeze cu toată pleava galițiană, Ci pentru că banii maghiari erau fîim ispititori decât cea mai no­bilă idee de compătimire a celor năpăstuiţi. Intr’o situaţie mult mai gravă, se află Albert Dubarry di­rectorul ziarului „La Volonté". Prin influenţele politice­ pe care le poate folosi un director de ziar, Albert Dubarry a făcut demersu­rile necesare pe lângă fostul mi­nistru al coloniilor d. Dau­mier din cabinetul ‘ Chautemps pentru lan­sarea bonurilor false de la Credi­tul Municipal din Bayonne. Dar în aceiaşi măsură în care Albert Dubarry făcea intervenţii spriji­nite cu o generozitate suspectă ,de fostul ministru Dalimier, în ziarul său „la "Volonté", se începea o campanie­ de mare anivergură po­litică în favoarea revizionismului maghiar. Tot Albert Dubarry este acela care a mijlocit încetarea campa­niei împotriva lui Stavisky din Zi­arele „Midi" şi „Becs et busies". Pentru tot ce s'a spus până a­­­cum în jurul acestei neo-panamate mujic, nu ieri poate fi­­ tăinuit: misterele propagandei de revizuire a tratatelor încep să iasă la ivea­lă. Fişa de idealism a contelui- Beţuile.!] şi a ciracilor săi marmați­i sau mai puţin maghiari, începe să St. com­precieze cu o altă fişă a Biorali­tăţii. Şi astfel, arhivele subterane Şt­ie revizionismului desvăluesc o stare de fapt susceptibilă să com­promită nu o idee care s’a peri­mat dar chiar pe oamenii Buda­pestei care o inspiră. Un întreg regim de minciună, falsitate, con­spiraţie şi conrupţie îşi leagă soarta de­ scandalul. Stavisky, ca­re, la drept vorbind, nu este alt­ceva decât un episod din lanţul de escrocherii făptuite în numele re­vizionismului maghiar. Când guvernului de la Budapes­ta, prin presa franceză, i se scui­pă in faţă grava acuzaţie de a fi subvenţionat propaganda revizio­nistă şi implicit pe­ escrocii Sta­visky şi Dubarry, cu ■ banii sus­­traşi de la plata reparaţiunilor, ce mai poate răspunde ? Iată de ce am afirmat mai sus că scandalul escrocului Stavisky rupând masca de ipocrizie a re­vizionismului maghiar pune în cumpănă însăşi existenţa şi auto­ritatea morală a regimului politic dela Budapesta. Când prin votul camerei france­ze, provocat de scandalul Sta­visky se poate naşte o criză de guvern la Paris, tăcerea guvernu­lui de la Budapesta care nu încear­că nici măcar să se apere pune sigiliile unei compromiteri defini­tive pe taraba revizionismului ma­ghiar. Nicolae Roşu Hoţia clasică şi escrocheria decadentă In dulcea noastră fără nu se fac, desigur, escrocheriile cele mai mari. Nici afacerea Panama, nici aventura financiară a Marthei Hanau, nici go­lănia lui Stavisky n au fost vreodată nici la înălţimea inteligenţelor, nici la acela a mijloacelor din România. Insă ar fi să ne lipsim de un ar­ticol interesant de parfumerie psi­­chologică dacă am contesta ingenio­zitatea escrocilor naţionali, atât de prezenţi în piaţă şi la cronica judi­ciară a ziarelor. Ori, de exemplu, printre vedetele escrocheriei a fost înscris şi domnul Dumitru Zăvădescu, remarcabilul co­lecţionar de oseminte. Domnul Zăvădescu ar fi putut să vândă lemn sfânt de la Ierusalim, sau fire din pirul sfinţilor mucenici, pentru ca vocaţia lui să se realizeze mai bine. Dar intr’o lume ca a noa­stră, atât de realistă, atât de puţin atentă la minunile spiritului, lucrul nu e posibil. Nu cumpără nimeni hârca lui Napoleon, sau a lui Tamer­lan, sau în orice caz se dezintere­sează de numele ce a purtat în viaţă. Prin urmare, domnul Zăvădescu a socotit că poate servi Ştiinţei sche­lete anonime, la un tarif destul de ridicat. S-a prezentat la magazinul Danger şi-a comandat două schelete pentru muzeul liceului Mihai Viteazul. Cro­nica judiciară spune ci escrocul a așteptat pe trimisul magazinului în poarta liceului, i-a cerut un schelet ,,si-l arate directorului", iar pe ce­lălalt l-a lăsat să fie dus în cance­larie Intre timp domnul Zăvădescu a dispărut intradevăr, s'a dus la li­ceul Marele Voevod Mihai, unde a vândut scheletul pe o sumă frumoa­să, prezentăndu-l ca autentic, colec­ţionat de el in insula Ada-Kaleh. Pentru cine colecţionează faptele diverse iată o mostră de cea mai rară valoare. Bineînţeles d. Zivide­­scu a fost invitat să faci cunoştinţă cu procurorul şi cu alţi funcţionari ai Justiţiei, cari nu apreciază, de fe­lul lor, asemenea ingenioase aven­turi ale inteligenţii. După toate pro­babilităţile domnul Zăvădescu va fi trimis să reflecteze asupra destinului propriului său schelet, intr’o închi­soare cu semeni de ai săi colecţio­naţi laolaltă —» fiindcă mania colec­­ţiunii e diversă şi surprinzătoare. Dar ce interesează rezultatul dacă gestul a fost frumos? Se pot face escrocherii mai puţin macabre, mai banale, mai comune.­ Un estet ca domnul Zăvădescu nu se coboară la nivelul escrocilor de rând, şi aici este o trăsătură de caracter a escro­cului, om ambiţios, original şi mo­dernist, spre deosebire de boţ, care-şi face meşteşugul cu mijloace clasice, din a căror concepţie nu se vede personalitatea omului, le m­oi es,­haîssable. Romantismul e­in luptă cu clasi­cismul in toate domeniile activităţii omeneşti Romul«.« Dian« ANUL VII No. 2136S PAGINI Cum­inteS 14 ianuarie 1934­­: U£* LEI Director: PAHFIL ŞEIIARU REDACŢIA Şl ADMINISTRAŢIA Strada Sărindar No. 4­­ Cabinetul directorului &—40S4 Redacţia 3—4088, Adiţia 3-4030 Secretariatul şi Provincia 3_4o&9 ABONAMENT El lei 700 pe an; 350 pe 6 luni; 300 pe 3 mm­­ pentru Pana, Instituţiuni şi Administraţii Publice lei 1000 anual; pentru straiatate; lei 1700 pe an; 600 pe 6 luni • 600 pe 3 luni Abonamentele încep la 1 şi 15 ale fiecarei lun! Taxa poştală plătită în numerar conf­­ord. I’M» IT. _m­­o . . . s /"= Domnule fjrîwt-mmîsipu, anunţaţi schimbarea climatului politic al ţării. N’aţi putea schimba până unu alta climatul s­crie a, că cHn'ngai «Se astă primăvară numai in ger ne ţine? Un nou climat politic Preşedintele consiliului de mi­niştri, d. George Tătărăscu, a fă­cut o serie de declaraţii reprezen­tanţilor presei,­­ declaraţii me­nite să lămurească fizionomia pro­gramatică a noului guvern . „Pacificare socială şi destindere politică’', a ţinut să accentueze d­r. Tătărăscu. De altfel, această formula este mult mai veche: intr’o broşură „Guvernul de mâine”, scrisă de d-sa In August 1930, regăsim ace­leaşi preocupări. Analizând conse­­cinţele unei tensiuni politice cu a­­cea nebunie a campaniilor de aţâ­­ţare, d. G. Tătărăscu ajunge la a­­ceste concluzii, atât de tragic ve­rificate astăzi, din atmosfera creiată de această situaţie de desnădejde, prind toate gândurile nebune. Agitatorii de profesie cutreieră satele,­­ şi an­tisemitismul, deoparte şi comunis­mul de alta îşi pregătesc ofensive definitive. Cunosc regiuni in cari agentii fiscului nu mai pot incasa impozitele de­cât cu sprijinul jan­darmilor, şi unde agenţii portărei­­­lor nu mai îndrăznesc să facă exe­­cuţiuni silite. Suntem în perioada preanarhica. In diferite colturi ale ţării se adună materie inflamabila şi încep să se înfiripeze curentele, cari, nestăpânite, se vor transfor­ma cu prilejul celei dintâi împre­jurări în forţe de distrugere şi de dezordine”. Şi de la August 1930, de când au fost scrise aceste rânduri cuprinse în broşura întitulată „Guvernul de mâine”, — în răstimpul celor trei ani, cât de adânc a pătruns criza economică şi cum s’au răvăşit su­fletele !... Există o anarhie latentă în acel scepticism, in acea pornire mocnită împotriva a orice s'ar pu­tea numi o aşezare, o normă de disciplină. Şi mai mult ca oricând se cere o încordare de energie au­toritară, o voinţă biruitoare prin insăşi disciplina gândului care o mânueşte. In 1930, d. George Tătărăscu propunea între altele: „Scăparea agriculturii de un fa­liment Integral nu se poate face de cât transformând întreaga ţară Intr’un şantier agricol, în care fie­care agricultor, mare sau mic, va lucra în cadrul unui program de intensificare şi raţionalizare. Exe­cutarea acestui program va recla­ma o serie de măsuri severe, care dacă nu vor merge până la munca obligatorie vor presupune, în orice caz, munca reglementată şi munca controlată”. Dar asemenea măsuri de disci­plinare a muncii presupun­e linişte şi siguranţă la spatele frontului da luptă. Nici un partid nu trebue sa încerce să tulbure acţiunea guver­nului, prin mişcări, prin agitaţii, uici o forţă politică nu trebue să încerce să speculeze nemulţumi­rile fatale ce se vor naşte şi nici să încerce .Sa beneficieze de aceste nemulţumiri, teama de impopulari­tate şi teama de tulburări nu tre­bue să paralizeze executarea mă­surilor hotărâte, şi toate preocu­pările guvernului trebuesc concen­trate numai asupra realizării pro­gramului său. Linişte, siguranţă. Nici interpelări tulburătoare, nici acţiuni de răsturnare, nici tenta­­­tive oculte de sabotare. Şi concor­die. Toate forţele politice, toate forţele financiare, toate forţele cul­turale trebue să contribue, sub o formă activă, la executarea aces­tui program. Nici o acţiune pro­­tivnică, ci numai acţiuni de cola­borare". Fără îndoială, gândurile cu­­­prinse în broşura d - lui G. Tătărăscu „Guvernul de mâine”, apărută în August 1930, au rămas intacte; au devenit chiar de o spornică actualitate astăzi, când d. George Tătărăscu este prim - ministru. Şi o primă dovadă că ne-a rămas credincios este că în­cearcă astăzi o acţiune de destin­dere a raporturilor cu partidele de opoziţie. Programul de refacere e­­conomică şi socială a ţării,­­ prin intensificarea energiilor muncitoa­re, prin disciplinarea producţiei, prin încadrarea tuturor elemente­lor intr’o ordine socială activă, prin acea întărire a Statului, des­trămat astăzi de partide, — este un program ce nu poate fi realizat decât în afara ordinei democra­tice. D. George Tătărăscu rămâne credincios liberalismului, şi de a­­cela socoate că s’ar putea obţine o politică de destindere, care să dea răgaz de refacere tuturor partide­lor condamnate de conştiinţa a­­cestei ţări. Opoziţia să înlesnească acţiunea guvernului, — opoziţia să colabo­reze cu sforţării© guvernului pen­tru a soluţiona grelele, dramaticele probleme Dar atunci opoziţia înlesneşte guv­ernului să adune un capital de prestigiu. — opoziţia îşi anulează dreptul de a cer© o grabnică schimbare de regim!... îşi închipue cineva un partid care să-şî pre­lungească şederea în opoziţie, nu­mai de dragul unei cât mai com­plecte lichidări a tuturor necazu­rilor ce tot holănesc răbdarea ță­rii ? Dar răspunsurile date de șefii de partide demonstra imposibili - tatea acestei destinderi. Principial, toți sunt pentru o destindere , însă fiecare nu uită să adauge un „ilar”, care accentuiază imposibilitatea realizării unei reale destinderi. D. George Tătărăscu este acti - «uist, ceva mai mult. — a decla­rat chiar că „a găsit pretutin­deni o bună înţelegere a situaţiei şi spera în curând să se stabilea­scă an nou climat în politica ro­mânească" Robust optimism ! Dar, nu mai puţin, o zadarnică iluzie. Ne place formula unui „nou cli­mat politic” , ceva mai mult, — dorim această ozonificare a at­mosferă politice. Dar democraţia prin însăşi esenţa ei, nu o poate promova. Regim al partidelor, re­­sîm­ a! fragmentărilor, — regim de risipire a puterilor, prin acea Îm­părţire în vrăjmăşii Ireductibile şi sterpe, — democraţia nu se poate impaca decât cu acest climat al nestatoroic­îlor, al vijeliilor de pa­timi, al nesiguranţelor. Un nou climat politic ? Pe răboj, fiecare partid îşi are vechile lui răfueil, ce-şî tot aşteap­­tă sorocul. Atunci, — cum ar ac­cepta o destindere, adică o Împă­ciuire ? ! tentat, se vor reculege politi­cian!! din spaima provocată de tragedia din gara Sinaia, şî viaţa politică îşi va relua cursul ei, în „climatul” democrat. Din urmă, forţele istorice împing partidele spre inevitabilul lor sfârşit. „Climatul nou” nu este al demo­craţiei Pssîtful Şeicaru Mica înţelegere economic! Că Economicul este dominat chiar în viaţa contimporană de Politic, — contrar opiniunii multo­ra, — nu mai este nevoie să dove­dim astăzi, când pasiunile oameni­lor (adică şi opiniunile lor poltice) dictează în iniţiativei© generale ale Statului infinit mai mult decât de­zideratele de prosperitate gospo­dărească (adică decât interesele lor economice). Aceasta nu înseam­nă totuși ca importanta fenomene­lor economice nu a sporit enorm în ultimele decenii, prin această amplificare, însă, Economicul nu a dobândit nicidecum un primat asu­pra Politicului. Atât doar ca astăzi deriziunea volnică,— atunci când aspiră să atingă un anumit fel. — are mai multe şanse de a influenţa cursul evenimentelor exercitându-se în sectorul fenomenelor economice. Excelentă a fost deci, în pactul de la 16 Februarie 1933, rezoluţiunea prin care conducătorii Micii înţe­legeri au creat alături de Consiliu­ Permanent (cel cu atribuţiuni poli­tice,­­ şi cu­ programul definit prin protocolul dala 1 Iunie) un Consiliu Economic al Micii înţelegeri, des­tinat să dubleze printr’o solidari­tate economica o alianţă politico­­militară de verificată şi trainică necesitate. In momentul în care se reuneşte la Praga acest preţios Consiliu E­­conomic, — a doua zi după opti­­mistul discurs Inaugural al d-lui Beneş, şi in clipa­ în care diversele Comisiuni speciale încep să se în­cline asupra planurilor de colabo­rare propuse de numeroşii experţi ai celor trei State participante.— este desigur cazul să ne privim cu reciprocă realitate în albul ochilor spovedindu-ne mutual fără hipo­­cuzii sau reticenţe amărăciunile. Iţttre ,Ceho-Slovacia şi România, mai ales, ar fi deplasate asemenea stânjeniţi. Republica aliată este reprezentată la Bucureşti, intr ade­văr,« printr’o personalitate de ex­cepţională valoare intelectuală şî diplomatică, — printr’un om a că­rui ureche am simţit-o întotdeauna atentă la bucuriile şi la durerile ro­mâneşti­ Unei ţâri care posedă un ambasador ca d. Jan Şeba, aşadar i se poate util vorbi cu deplină sin­ceritate. Negreşit, delegaţii noştri au fost admirabil primiţi la Praga, şi iată, — pentru a nu mai lungi inutil vor­ba, cu un interlocutor care se ros­­teşte impecabil în graiul nostru, — ceea ce am dori noi, este ca şi măr­furile româneşti să se bucure la frontiera ceho-slovacă de aceeaşi fraternă întâmpinare ca şi vietăţile noastre reprezentative. Vorbim cât se poate de serios: cele mai perse­verente obstacole, se întâmpină as­tăzi comerţul românesc de vite In­t­eko-Slovacia. Pentru ce?... Pen­­tru că economia cehoslovacă nu este de­loc construită cu faţada spre­ noi, am putea chiar spune, — abu­zând de această metaforă arhitec­turală, — că Praga îşi menţine gospodăria cu calcanele spre alia­tele sal© Iugoslavia şi România. Cine ne-o spune ?,„ însuşi dr. M. Niederle, secretarul secţiunii ceho­slovace a Consiliului Eonomic al Micii înţelegeri, — într'un recent articol recapitulativ: din totalul ex­portului său, de pildă, nu îndreaptă Ceho-Slovacia spre Iugoslavia şi spre România decât 10 la sută, — iar aceste două ţări aliate nu tota­lizează decât un biet procent de îu la sută, din importul general ceho­slovac, Intre România şi Ceho-Slo­­vacia, — din cauza istovitoarelor obstacole tarifare, şi a prohibi­ţiuni­lor categorice, — schimburile eco­nomice au scăzut deci vertiginos, în ultimii ani, aşa, comprimate la minimum, ele lasă totuşi Ceho-Slo­­vacîei un sold activ de peste 80 mi­lioane coroane, — câteva sute de milioane lei. Nu-i nimeni năuc sau turc, fire­şte, ca să ceară acestui sold activ să se strămute din visteria Cehilor. In patrimoniul nostru, pe un conti­nent exasperat de cele mai agresi­ve războaie vamale, însă, —a unor aliaţi dela cari importăm copii)« textile, fier, ceramică, sticlărie si piei, le putem desigur cere un tra­tament mai omenos la vitele noas­tre de export.» Cu atât mai mul cu cât, — in afară de grâne şi de uleiuri minerale, — nu avem alt­ceva de exportat în Ceho-Slovaci» decât vite. Când atâţia turişti ro­mâni îşi golesc anual la Karlsbad buzunarele, pentru a ispăşi acolo ospeţele nutrite aci cu şunci prea opulente,­­ nu este excesiva pre­­tenţiunea noastră ca de aceleaşi ospitalităţi să beneficieze şi cornu­tele exportatorilor români, pe cari actualul regim de prohibiţiune al Ceho-Slovaciei îi slăbeşte şi-i ane­­miează mai crunt decât zece cure la Karlovy Vary !... Ion Dimitrescu Legi cât mai puţine Cu statornicie s’a combătut la co­loanele ziarului nostru viţiul legis­lativ de care au dat dovadă mai toa­te parlamentele de pâini acum. Re­formismul desfrânat, pus în mişcare de multe ori, de interesele partiea­­tare ale deputaţilor, a adun legea la vr. minim de prestigiu, a ficat din eg , nor­mi oarecare, un­­mijloc de sa­tisfacere a obligaţiilor electorate sa­u o reţetă închipuită a unei boala rea­le. Bazate pe teoria goală, sau pe in­terese private, legile s’au înmulţit, au de­venit corruzionare, ai­ tulburat drumul de evoluţie al Statului. Actualul guvern şi actualul parla­­ment se vor putea smulge acestui vi­ciu de funcţionare? Vor fi îndestul de convinşi, că o asceză şi o sobrie­­tate legislativă va fi în folosul orga­nismelor lor, în folosul prestigiului lor practic? Guvernul actual, atât la programul de guvernământ cât şi in manifestul către ţară a arătat ei va impune parlamentului cât mai pu­ţine proecte. Oficiosul partidului li­beral revenea mat­eri asupra aces­tui punct, afirmând din noi intenţia guvernului de a se dedica cu precă­dere gospodăriei şi administraţiei, făcând cât mai puţin uz de legi noui. In orice caz, tot ce are mai bun de făcut parlamentul viitor este si pâ­nă capăt unui fel de 9. activa care a devenit un compromiţător, fiindcă parlamentarismul e compromis îna însăşi origine lui electorală, dar ab­surd şi dăunător. Legea este o nor­mă organică şi vie chiar atunci când este rea. Activitatea parlamentelor a fost la noi o continuă operă revo­luţionară meschină, o acţiune dusă contra legii existente, pe calea cel mai facilă şi iresponsabilă, aceia a intereselor partidului E bine ca să înceteze, chiar la ora ceas târziu, această metodă. Progra­mul de lucru al guvernului liberal este bineveni şi acest principiu pe c­are-l enunţă. legi cât mai puţine" e un principiu practic remarcabil. Gospodărirea şi administraţia mai bună a ţării constitue un vast ciml de activitate Am atacat fără lipsă excesul de legi care a devenit legendar, al gu­vernărilor ţărăniste şi celorlalte, am deplâns şi arătat tot răul care de­curgea din acest exces, şi este o da­torie elementară şi remarcăm astăzi un punct de program al unui guvern, care coincide cu ţelul unei campanii tipice „Curentului", Dragoș Vrânceană (Continuare în part. II-a) Orio Vergani este tipul scrii­torului italian din Nord. , Milano, remarcabil centru literar, a dat o serie de prozatori, rormancie­ri și nuveliști, ce fac o figură a­parte in literatura italiană modernă. Ei eu un fel de a scrie apropiat lite­raturii de pe continent, ca să zic aşa. Cu cât cobori, în Italia, spre Sud, cu atât te apropii de ..tradi­ţia italiană pură, „antieuropeană“, de autohtonismul filologic, de ce­ea ce este cu deosebire italic. Ca şi Spania, Italia se opune din punct de vedere literar. Euro­pei,­­printr’o stare de spirit închi­­să în sine­ puternică, Napoli şi Florenţa sunt două centre cultu­rale tipice în această privinţă. Mi­lano e oraşul occidental, indus­trial, al peninsulei, este un centru de efervescenţă, are o mentalitate progresistă şi activă. Toscanii an modulat futurismul, de origină milanez, până la forme aproape tradiţionaliste, cu localismul lor lingvistic etc. Fie din lipsa lui de tradiţie li­terară, fie prin structura lui so­cială. Nordul posedă o mentalita­te emancipată, în această pri­vinţă. Limba scriitorului milanez este limba vie a claselor burgheze in­telectuale. Este limba care­ circu­lă, pe de­asupra regiunilor, în toa­te straturile sociale. U­n fond anumit, un conţinut so­cial specific,­orăşenesc, şi burghez am putea spune, o anumită afini­tate cu modernismul, caracteri­zează pe scriitorii de­ formaţie nordică. După futurism mişcarea ce la revista lui Massimo Buontem­peili „Novecento”­ (secolul XX) este prin origină şi aderenţe, nordică. La revista „Novecento” s'a ma­nifestat şi afirmat Orio Vergani, ajungând astăzi însă la­­ o formă de artă stabilă, la un fel de a scrie şi nara, foarte cult, având ceva compact şi neted, minuţios şi lent, bogat şi fin documentat în ob­servaţie, şi sigur în desfăşurare. Ultimele sale cărţi: ,Jo, povero negro" (Ed. Treves-Treccani-Tu­minelli, Milano 1929), tradus şi în franţuzeşte la ed. „Grasset“, ,J­o­­merica al mare" (Ed. Tr. Tr. Turn. 1931) și excelentul roman „Levar del Soleu (Edizioni Treves Milano 1933) aduc la deplinătate tentati­vele remarcabile din volumele de nuvele ale debutului. In „Panora­ma de la litterature italienne con­­temporaine“, apărută în 1927, Benjamin Crémieux face o ca­racterizare a lui Orio Vergani ca­re nu poate fi decât incom­­piectă (1). La apariția celebrei sa­le sinteze­ critice, nu apăruse nici ci> — „ÎI a aborclé des evocations plus amples tie la vie moderne, mais toa‘.ours a mi chemin du fantaetique ei de rtmmour tendre”, ,31 a une vir­tuosity extreme ă donner des images „humanisées, tí’objets fabriqués et de chose« naturelles”. f j, unul din volumele de mai sus. Din indubitabila manieră bon­­iempelliană și „novecentista“ de care vorbește Cromieux­­— din „îsoste del Capoglio", și „Fan­­tecci del Carosello immobile etc» — Orio Vergani a coborât cu ul­­timele sale cărţi la planul propriu al sensibilităţii sale, la un esprit de „suite” particular, la construc­ţie şi realism. Jo, povero negro e­t romanul natu copil de negru, ajuns boxeur. Partea întâia a romanului e plină de o adevărată poezie — poezie închegată în observaţie — şi de umanitate —îmbibată pe „negru”. Tema este de reminiscenţă noro­­centistă (viaţa unui boxeur etc.), dar felul de a o trata este nou. Pară contraste­ de acţiune, fată Un oaspete Orien Verda­ni

Next