Curentul, august 1935 (Anul 8, nr. 2690-2720)
1935-08-01 / nr. 2690
*ot 1 August 1935 Pentru un locaş de Închinăciune la Moglavift • •MlHllllfM«*1 „Cwirentul“ desdiaile o lîsftă «le subscripţie »Curentul” a înălţat pe locul pe care credinţa l’a pus pe ciobanul Petrache Lupu în contact cu dumnezeirea, o troiţă. Pentru a da viaţă de durată amintirii cu care se adânceşte în sufletul poporului, legenda de la Maglavit şi ca urmare a sutelor de scrisori ce primim zilnic, din al căror cuprins reese setea de credinţă, ,,Curentul” deschide o listă de subscripţie pentru ridicarea unui locaş de închinăciune (fie biserică, schit sau o mănăstire) şi alături de un cetăţean din Bucureştii Noi, care ne-a făcut ultima propunere şi care se înscrie (rugându-ne să-i omitem numele) cu suma de 1O0 lei, se înscrie cu suma de 5.000 lei. Iată acum şi scrisoarea acestui cetăţean din Bucureştii Noi. Stimate Domnule Şeicaru, Din miile de cititori ai apreciatului d-voastră ziar am aflat între altele şi de minunea dela Maglavit precum şi de troiţa ce aţi aşezat pe acel loc ca să amintească tuturor trecătorilor locul unde s’a întâmplat minunea. Pentru ca locul să fie o mărturie veşnică precum sunt multe alte ce ne păstrează legenda şi altele mai recente; ziarul dvs. să deschidă o listă de subscripţie spre a se aduna fondurile necesare pentru zidirea unei biserici sau chiar mănăstiri care să scatualizeze în veci minunea întâmplată acolo. Pentru zidirea acesteia să se institue un concurs din cei mai buni architecţi care să facă planurile unui asemenea monument atât din punct de vedere estetic dar mai ales din punct de vedere al capacităţii având în vedere numărul mare de pelerini ce vor vizita acest lăcaş de rugăciune şi de reculegere sufletească. Precum altarul mânăstirei Putna a fost zidit pe trunchiul unui copac tot aşa şi altarul acestei biserici să fie zidit pe acel loc unde s’a săvârşit minunea. Câte monumente istorice nu s’au făcut cu ajutorul opiniei, dar un lăcaş de închinare care să preamărească pe Dzen şi minunea dela Maglavit ? Aşteaptă poate mii de oameni să se lanseze de undeva o astfel de idee ca toţi să o urmeze cu drag dându-şi obolul Ier. îmi iau angajamentul să fiu printre primii la această subscriere şi din modestul meu venit voi supscrie 1000 Iei. Aşteptând cu cea mai mare nerăbdare luarea acestei iniţiative vă rog să trimiţi asigurarea distinsei mele stime. ! La Maglavet se petrec cu adevărat minuni Ar fi legală transportarea lui Petre Luţu la Bucureşti şi oprirea procesiunilor ? Ce ne spune un om de lege. Se înregistrează numeroase cazuri de vindecări ale defectelor fizice — Dela trimisul nostru special — In numărul de ori am arătat grandioasa procesiune care a avut loc la Maglavit Duminică, procesiune care s-a ţinut în ciuda celor câţiva, puţini, neînţelegători ai minunei de la Maglavit. Prefectura locală, în urma unei circulări scăpată în mod surprinzător de la Episcopie, spunem surprinzător ţinând seama atât de cuvântarea reprezentantului Episcopiei, pr. Cristescu, care a vorbit oamenilor Duminică, cât şi de scrisoarea trimisă de P. S. S. Episcopul Vartolomeiu părintelui Robin,a avut intenţiunea să împiedice cu forţa procesiunea, iar pe ciobanul Petrache Lupu să-l ridice şi să-l trimită la Bucureşti, pentru a fi examinat de dr. Paulian. Baionetele jandarmilor pe cari locţiitorul prefectului avea intenţiunea să le pună în pieptul credincioşilor spre a nu pătrunde pe meleagurile Maglavitului, n'au îndrăznit să-şi arate sclipirea. Totuşi intenţiunea, ca Petrache Lupu să fie ridicat dela stâna lui din marginea zăvoiului Maglavitului şi dus cntre zidurile rigide ale unui sanatoriu, suntem informaţi că persistă in cercul autorităţilor. In faţa acestei situaţiuni este firesc să ne întrebăm dacă măsura preconizată de către P. S. S. Episcopul Vartolomeiu şi tentată de autoritatea judeţeană are vreun caracter legal. Răspunsul unui om de lege Iată ce ne răspunde la această întrebare de avocat Gogu Adam Popescu: 1Ca reflecţiune generală asupra fenomenului religios de la Maglavit, eu nu pot sa neg existenţa unui spirit divin ce planează asupra noastră nici-un moment n’am privit viziunea mistică a lui Petre Lupu ca o șarlatanie grosolană sau ca o exaltare patologică a unui posedat, — aşa cum, cu destul regret am constatat că unii încearcă s’o prezinte. Indubitabil că fenomenul s’a produs şi că manifestări ulterioare, au întărit credina poporului în puterea divină. ,In al doilea rând, urmările publice ale viziunei lui Petre Lupu, nu au fost şi nu sunt de natură a periclita ordinea şi siguranţa publică şi nici nu vin în atingere cu vreuna din prescripţiunile legii pentru libertatea cultului, ba din potrivă, efectele sunt salutare, intru cât este recunoscut că următor acestui fapt spiritul religios şi credinţa care este suprema frână a patimilor omeneşti, nu a avut decât de câştigat. ..Şi atunci care ar fi rostul unei măsuri ilegale, cu atât mai mult cu cât ea nici nu emană dela autoritatea competinte, care in speţă este parchetul de Dolj şi care nu ar putea să dispună de ridicarea lui Petre Lupu, care nu s’a făcut cu nimic vinovat, pasibil deci de rigorile codului penal sau alt texte de lege. 1.Mă abţin şi nici nu vreau să interpretez efectele tulburătoare ale ordinei publice, provocate de o asemenea măsură şi cred că dacă este de făcut ceva în această privinţă, atunci autorităţile ar trebui să canalizeze această ocaziune fericită de promovare a credinţei, pentru respectul tradiţiei noastre religioase”. Intr-adevăr Petrache Lupu nu poate fi ridicat de lângă mioarele lui. Totuşi asta nu înseamnă că suntem contra unei examinări pshiatre a ciobanului, pe care-l cunoaştem şi-l credem în toate facultăţile mintale. Cerem însă ca Petrache Lupu să fie pus sub observaţie medicală aci la Maglavit, cazul lui meritând un deranj din partea d-lor medici, cari au căderea să-şi spună cuvântul. O Încercare de ridicare a ciobanului cu forţa o credem periculoasă. Sătenii, acei din Maglavit cât şi cei cari stau zilnic cu miile în jurul lui, au învăţat să-l iubească şi să-l apere Şi nu cred că s-ar obişnui cu gândul să-l dea din mijlocul lor. O spun aceasta din constatările făcute atât printre oamenii pe cari i-am găsit Duminică la Maglavit cât şi printre cei din satele de pe drumul Maglavitului. Când am trecut prin comuna Popari oamenii se aflau strânşi in jurul Preotului şi comentau amărâţi ştirea dată de un ziar că ciobanul a fost ridicat şi dus la Bucureşti, iar procesiunea oprită. Spunându-le că Petrache este tot la Maglavit şi că procesiunea a avut loc fiind la faţa locului oameni din toate părţile ţării, s’au luminat la faţă, iar apoi au manifestat indignaţi contra acelui ziar. Minuni cari nu pot fi contestate Cele ce se petrec la Moglevii ies din cadrul unei simple apariţiuni asupra căreia ar putea plana la un moment dat oarecare îndoială. Apariţia "Domnului pe aceste meleaguri începe să fe confirmată însă prin minuni care nu mai pot fi contestate. Iată-le . Femeia Ana Gh. Epure din com. Risipiţi nu mai vedea cu un ochi din luna Aprilie. Venind să vadă pe ciobanul care a vorbit cu Dumnezeu l-a întrebat: — „Ce să fac cu ochiul meu că nu văd?“ — „Domnul să te ierte şi să-ţi lumineze ochiul" — a spus Petre şi atunci — spune femeia in declaraţia pe care a dat-o — „am văzut o lumină in faţa ciobanului şi ochiul meu s-a luminat şi iarăşi a început să vadă". Această declaraţie este confirmată astfel: „Subsemnaţii Nicolae L Stan şi Fiorea Filip din com. Risipiţi-Dolj, declarăm că știm că sus-numita femeie a fost intr'adevăr bolnavă la ochiul stâng nevăzând deloc cu el". * Locuitorul Gh. Pricop din Paşcani suburbia Lunca, a venit surd şi a plecat auzind. * Fetiţa locuitorul Marin Coveianu din com. Amzuleşti-Dolj era surdomută. Fiind adusă la Maglavit a plecat de acolo auzind şi vorbind. ♦ Adventistul Ştefan Cazacu din Craiova calea Bucureştilor 246, declară că a fost pălmuit din nevăzut şi o pasăre ia sărit în faţă bătându-l cu aripile şi nelăsându-l până nu a jurat că se lasă de adventism. Ştefan Cazacu s‘a închinat, a sărutat in faţa lumei sfintele icoane şi a stat la Maglavit trei zile spunând tuturor cele petrecute. * Acelaş lucru i sa întâmplat ciobanului Gurău Brânzaiche din com. Flămânda jud. Mehedinţi. * Dacă aşa stau lucrurile mai pot fi puse oare la îndoială cele ce afirmă ciobanul Petrache Lupu? Desigur, că nu. Const. Jaleș din jud. R.-Sărat Sânt temeri de încăerări sângeroase R.-SARAT, 30. Prefectura şi parchetul local au fost înştiinţate telefonic, că în corn. Bisoca, acest judeţ, spiritele sunt extrem de agitate şi că cam, există temeri, că starea aceasta de lucruri ar putea lua, în orice moment, un caracter grav. Parte din sătenii din com* Bisoca, îşi au gospodăriile pe moşia d-lui L*Oscăr Catargiu, în calitate de embatiAcum câţiva ani insă. Potrivit legii agrare şi dispozduiilor date de ministerul de resort, serviciul cadastru- Ini a găsit ca suprafața terenurilor cedate embaticarilor, de ctre d. Lascăr Catargiu, este mai mare decât cea prevăzută de proprietar, astfel că pe aceste locuri au fost împroprietăriţi circa 130 demobilizaţi. Aceştia, considerându-se pe deplin stăpânitori, au achitat în mare parte impozitele aferente statului, pentu aceste loturi. Embaticarii nu vor să părăsească însă terenurile pe cari le stăpânsec. Din această cauză, intre ei şi embaticari există un conflict latent, care ameninţă să ia o întorsătură gravă, dacă cei In drept nu vor căuta să-l rezolve la timp. Ultimele știri sunt foarte alarmante. Avionul german nemlateri de la Băneasa ...cu destinaţia Istambul Avionul german care a aterizat forţat Luni după amiază la aeroportul Băneasa şi-a luat zborul ori la orele 12.45 spre Istambul. D. comandor Rădulescu Scarlat, directorul general al aviaţiei civile însărcinat cu anchetarea incidentului, a stabilit că echipajul Hind obligat să ajungă la o dată fixă la Istambul, n’a mai putut obţine autorizaţiile necesare zborului. Şi deci astfel se explică pentru care motive nu s’a găsit asupra aviatorilor germani nici un act care le permitea trecerea deasupra teritoriului României. A doua aterizare Actlaş avion sărman care a aterizat forţat la Băneanu a mai suferit un accident similar la Cernăuţi unde a aterizat de aeroportul de acolo. Faptul că nu s’au luat măsuri la Cernăuţi, permiţăndu-se avionului german continuarea zborului, este o chestiune foarte delicată. Avionul urmează să ia parte la un concurs In legătură cu destinaţia pe care o are avionul german, au circulat în cursul zilei de ori mai multe versiuni. După cercetările şi în urma întrevederilor dintre anchetatori şi reprezentanţii legaţiei germane la Bucureşti, s’a stabilit că avionul op militar prevăzut cu două mitraliere n’are aparat fotografic şi urmează să ia parte la un concurs de demonstraţii dela Istambul- Atenţie ! Pe timpul sezonului faceti abonamente la ziarul nostru cu Lei, H PENTRU O LUNA CURENTUL 3 „Asociaţia absolvenţilor şcoalelor superioare de maeştri’’, ai cărei membri sunt în majoritate maeştri specialişti ai Armatei, a înaintat ministerului Apărării Naţionale, serviciul statistic două adrese, de cari ne vom ocupa mai jos. Se va putea constata încă odată, că această categorie de slujbaşi publici, muncitori şi devotaţi nu are dreptul să se bucure de prevederile legale în vigoare, datorită lipsei de înţelegere a celor Prin adresele de care am pomenit la începutul acestor rânduri, Asociaţia a comrunicat serviciului statistic următoarele: În „Monitorul Oficial“ nr. 11 şi 12-1935, s’au publicat instrucţiunile privitoare la preschimbarea carnetelor de călătorie pe calea ferată. „Din aceste instrucţiuni, reese că submaeştri cle I-a, II-a şi a III-a, indiferent de pregătirea ce au la bază şi de vechimea în serviciu, vor călători în clasa 111-a, iar maeştrii principali şi maeştrii cl. l-a, vor călători in clasa Il-a. Pentru a documenta nedreptatea ce s’a săvârşit, Asociaţia aduce următoarele la cunoştinţa ministerului: „Conform adresei cu nr. 20432-1931 a direcţiei intendenţei, submaeştri urmează a călători in aceeaş clasă cu ceilalţi funcţionari ai Statului, cu cari sunt asimilaţi, conform legii aeronauticei. ,Submaestrul cl. I-a este asimilat cu şeful de birou cl. III-a; submaestrul cl. II-a este asimilat cu subşeful de biurou; submaestrul cl. IlI-a este asimilat cu impiegatul de biurou. ,Prin adresa cu nr. 128084-1933, Direcţia căilor ferate comunică Asociaţiei că „au dreptul de a călători in In această adresă „Asociaţia’’ arată că tuturor celorlalte categorii de maeştri, aparţinând celorlalte departamente, li s'au elipuşi să le soluţioneze revendicările. Sesizând pe calea aceasta ministerul Apărării Naţionale, asupra nedreptăţii ce se săvârşeşte faţă demaeştrii specialişti , cerem să ia sfârşt regimul special ce se aplică acestei categorii de slujbaşi publici, faţă de cari trebue să se manifeste o înţelegere adevărată, pentru a nu-i sili să renunţe la cariera cu care s’au identificat şi în care aduc foloase însemnate ţării româneşti. cl. Il-a submaeştri cl. I-a, Il-a şi IlI-a, dacă au avut în anul 1929 salarul de bază între 400—700 lei şi dacă la numire li se cere o pregătire asimilată cu a gimnaziului”. Ori, submaeştri îndeplinesc în totul aceste condiţiuni; aveau în 1929 solda de bază cerută de calea ferată şi sunt asimilaţi cu bacalaureaţi în ce priveşte ocuparea funcţiilor la stat. ,JPrin adresa cu nr. 13352-1934 a direcţiei personalului, se comunică Asociaţiei că s’a aprobat separarea maeştrilor cu specialitate şi cultură, de maeştri cari nu întrunesc aceste însuşiri , ceeace atrage dela sine înlăturarea dela acest drept a acelor submaeştri, fără pregătire, cu cari erau incadraţi şi din care cauză li s’au eliberat până acum carnete de cl. III-a. „Absolvenţii şcoalelor superioare de meserii şi ai şcoalelor militare de meserii în special, sunt primiţi la concurs, alături de absolvenţii liceelor militare, la şcolile militare de ofiţeri. Prin urmare, este drept ca submaeştri, absolvenţi ai şcoalelor militare de meserii, să călătorească cel puţin in clasa Il-a, iar nu in cl. IlI-a. Se ştie că elevii din cl. l-a a liceelor militare căătoresc pe calea ferată în cl. l-a. I-a şi a Il-a. Dat fiind că nici o altă categorie de maeştri cu pregătire şi velerat carnete de călătorie de ol. chime n’a primit carnete de călătorie în cl. m-a, „Asociaţia’’ a rugat în repetate rânduri ministerul să elibereze tuturor maeştrilor şi submaeştiilor, cari au absolvit şcoala superioară de meserii şi acelora cari se găseau în funcţiune la 31 Decembrie 1923, carnete de călătorie, după cum urmează: Maeştrilor principali cl. I-a, D-a şi a m-a, carnete de clasa I-a; Tuturor celorlalţi maeştri şi submaeştri, inclusiv submaeştrilor din cl. IlI-a, carnete de clasa II-a, întemeiată pe consideraţiuni legale, pe recunoaşterea căilor ferate şi pe asimilarea maeştrilor specialişti cu celelalte categorii de slujbaşi publici — cererea „Asociaţiei’’ este perfect îndreptăţită. Tărăgănindu-se soluţionarea acestei cereri, se manifestă o reavoinţă condamnabilă, pe urma căreia se răpeşte maeştrilor nu numai un drept, dar şi plăcerea de muncă. Nădăjduim că apelul nostru va fi înţeles şi nu vom fi siliţi să revenim. Nădăjduim că vom putea anunţa cât de curând în aceste coloane că maeştrii au obţinut carnetele de călătorie, LA CARI AU DREPTUL. Nu se acordă concediile de boală Concediile de boală ale maeştrilor constitue deasemeni o problemă, a cărei rezolvire este în funcţiune de buna sau reaua voinţă a unora dintre şefii lor. In riportagiul apărut Duminică în ,,Curentul’’, am stabilit că maeAtragem atenţiunea asupra trimiterei în misii pentru complectarea comisiilor de excepţie , a maeştrilor specialişti. Suntem informaţi că, un director de stabiliment propune maeştri, cari, din cauza greutăţilor familiară nu pot pleca, sau din rândurile celor prea tineri şi fără practică, susţinuţi de persoane ce nu pot fi refuzate. Aceşti maeştri, nu vor putea face faţă scopului urmărit. Amintim cele ce s-au întâmplat cu trei specialişti suferinzi au obţinut concediile medicale, propuse şi aprobate erarhic de trei Consilii medicale; cererile şi propunerile au fost însoţite de certificate medicale, semnate de medicii unităţilor respective, aprobate la supravizită de medicul Diviziei şi al Corpului, precum şi de comandantul corpului de armată. Ei bine, se găsesc directori de ateliere de reparaţii, cari nu vor să respecte aprobarea corpului de armată şi nesocotesc avizele şi aprobările celor 3 consilii medicale. Ceea ce este mai ciudat, unul din aceşti directori — de pildă, directorul atelierului de reparaţii din Buzău , dispreţuind nevoia absolută ce au maeştrii de a-şi îngriji sănătatea, sunt în stare să plece ei înşişi în concediu de odihnă, după ce au suprimat maeştrilor concediile de boală. Rugăm Direcţia Artileriei, de care aparţin maeştrii atelierelor de reparaţii, să pună imediat în vedere directorilor respectivi, că avizele şi aprobările consiliilor medicale şi corpurilor de armată trebuesc respectate şi că maeştrii cari în baza acestor aprobări au angajat chelnieli din anemicele lor salarii, au dreptul să plece în concedii, spre a reveni la lucru, întremaţi. Aşteptăm comunicatul direcţiei armamentului că problema concediilor de odihnă a fost rezolvită, spre binele armamentului, care nu poate fi întreţinut de oameni bolnavi, câţiva trimişi în astfel de condiţiuni, cari numai cinste n’au făcut tării, şi Vechi reputaţii formate de maeştri români în comisiile de recepţie. Credem că propunerile trebuesc făcute de direcţia materialelor, singura care cunoaşte pe maeştri. In felul acesta nu se va provoca o nouă nemulţumire In rândurile acestei categorii de conştiincioşi îngrijitori, şi se vor evita neajunsurile din trecut. .....“ c. A. 0 cerere perfect îndreptăţită In atenţia d-lui ministru al armamentului Să se facă dreptate I întrut? r *O r r\L UCl V ,o eur c0' LUBOIL - un produs UNIREA-elemente excepţionale: CALITATE superioară PREJ convenabil l întrebuinţarea unui bun ulei lubrifiant este o necesitate imperioasă unei bune performanţe, mai mult, este o condiţie de viaţă a motorului. Ar fi ideal dacă fiecare automobilist ar putea să analizeze nu odată, ci de două ori, uleiul pe care doreşte sâ-l întrebuinţeze, pentru a avea siguranţa că posedă toate calităţile necesare unui ulei bun. Aceasta este imposibil. Totuşi, când cumpăraţi Lukoil vi se oferă o garanţie supremă, după lungi şi minuţioase cercetări, care au durat doi ani, Subsecretariatul de Stat al Aerului a recunoscut superioritatea uleiului Lukoil, adoptându-l pentru nevoile aviaţiei. Un ulei care este bun pentru motoarele avioanelor este fără îndoială cel mai indicat pentru motorul Dv. FIIND UN PRODUS IN ÎNTREGIME ROMÂNESC, LUBOIL O prezintă toate avantajiile oferite de industria românească. ţIată de ce îl puteţi cumpăra la un preţ atât de convenabil. A Acest ulei de prima calitate se găseşte in diferite viscozităţi. Q)e vânzarea toate staţiunile ^Imirea•ddiâoaa. UN PRODUS AL SOCIETĂŢII ,U N I R E A" bolţul maeştrilor specialişti trin serviciul armatei Carnetele de călătorie şi biletele de boală