Curentul, ianuarie 1939 (Anul 12, nr. 3921-3950)

1939-01-01 / nr. 3921

S (20 pagini). CEREŢI LA TOATE CHIOŞCURILE Almanahul ziarului „CURENTUL“ Semnează proză şi versuri o seamă de scriitori în frunte cu d-nii PAMFIL ŞEICARU Gala Galaction Vintilă Ciocâlteu I. Dimitrescu Ioachim Botez Romulus Diana G. Tutoveanu Al. Hodoş General Skeletti Dragoş Vrânceanu Dr. S. Dragoş Lorin Popescu D. Iov Al. Vişinescu Cridim Aurel Tita Polidor Tutoveanu Teodor Scarlat, etc. Ilustratori: AUREL DRAGOŞ şi MIRCEA OLARIAN Sfaturi — Hazuri — Cronici — Ilustraţii. O excepţională varietate de materie. 40 lei -■ Planşe In afară tip text 374 pagini Persoanele care vor să-l primească cu po­şta vor expedia lei 40 plus 10 lei spese poştale, scriind adresa exactă şi citeaţă şi specificând pe cuponul mandatului poştal „PENTRU AL­MANAH“, a­cest semn. — Crucea Bayer! după care se recunosc tabletele Aspirin. Ea este simbolul calităţii şi garanţia medicamentelor serioase. ASPIRIN VERITABIL NUMAI CU CRUCEA » H’Q/yj&l 9 ■ Un evreu din Oradea condamnat în Palestina pentru plăsmuire de paşapoarte 1 ' - i 1 1 M O n U1 a In llIM.l In. ORADEA. — In 1936 comerciantul Ludovic Izsák din Oradea a plecat in Palestina cu intenţa să obţină autorizaţia autorităţilor de acolo de a se stabili în Palestina. Sosind la Jaffa însă a fost refuzat pe motivul paşaportul său, care purta ştampilele autorităţ­­or româneşti, este fals. Re­­întorcându-se la Oradea a aflat că poliţia de aici deja constatase că la Oradea trebue să funcţioneze o ban­dă, care falsifică paşapoarte, de­oare­­­ce prea multe paşapoarte false au fost descoperite în ultimul timp în judeţul Bihor. Comerciantul supus unui sever interogatoriu a mărturi­sit că paşaportul i s-a exoperat de către cunoscutul agent Eugen Ele­fant, care a şi d­epărut din Oradea. Numitul a fost dat în judecată pen­tru plăsmuire de paşaport. Procesul lui urma să fie desbătut de tribuna­­lul Bihor în ajunul Crăciunului. Apă­rătorul său însă a afirmat că acuza­tul Eugen Elefant se află în Pale­stina unde a fost deja condamnat PRAGA 30. (Rador). — Va­canţa de Crăciun a şcoalelor a fost prelungită până la 8 ianuarie deoarece direcţia minelor statu­lui a anunţat că nu-i stă în pu­pentru aceeaş faptă la două luni în­chisoare. Cum un acuzat nu poate să fie condamnat de două ori pentru aceeaş infracţiune, a cerut tribuna­lului să întrebe pe cale diplomatică direcţiunea penitenciarului unde şi-a făcut pedeapsa şi să ssteze cauza. Tribunalul a ordonat administrarea probei solicitate. —xoxoxoxo^oxoxoxox——• Școalele cehoslovace nu se pot aproviziona cu cărbuni ! Ne ocupăm aici numai de manifes­tările şi even­mentele muzicale din ţara noastră nu de cele din străină­tate. De­s­gur, acolo viaţa artistică îşi are focarele de căpetenie, iar razele acestora, dacă ajung să se restrângă şi la noi, aprind lumini mai mici de sateliţi. Totuşi nu trebue să le tre­cem cu vederea, cu toate că nici un spirit de naţionalism nu poate exa­gera până într'atâta dorinţa de su­­pravalorificare a producţiei noastre naţionale încât să-i dea un loc de frunte in actualitatea creaţiei univer­sale. Anul acesta s’ar zice că puterile de zămislire artistică, la noi, au vegetat. Lucrări româneşti, superioare, de sem­nificaţie generală, nu s’au afirmat, interpreţi noul caii să depăşească ni­velul comun, afară de rare excepţuni pe cari le voi num la urmă, nu s’au ivit. Viaţa muz­eală lâncezeşte, spiritul emulaţiei e absent, nici un ritm însu­fleţit nu scutură indiferenţa publicu­­lui, rutina obosită şi obositoare ne stăpâneşte peste tot. Automatic, ceea ce a fost continuă fără un pro­gres vădit, sau chiar cu mijloace scă­zute. Mă refer în primul loc la viaţa Înaltelor noastre instituţii de stat: Opera, Filarmonica. Academia (în Am­pul din urmă „Conservatorul" de artă dramatică şi muzicală. Las cu inten­ţie la o parte, de­oarece personal n’am dreptul să le comentez, mani­­festări­le tot mai interesante ale So­cietăţei de Radiodifuziune. Acolo pro­păşirea nu vine atât de la întrebuin­ţarea unor elemente româneşti bine alese şi promovate, cât dela o mai bună întocmire a programelor z­l­nice, o mai raţională organizare a lor — şi mai ales prin sporirea consi­de­­rabilă a difuzării discurilor cu mu­zică bună. Opera Română, (cine n’ar recu­noaşte-o ?) dormitează. Conducerea ei, nici măcar nu se poate spune că­d e rea. E inexistentă. Nimeni nu e răs­punzător de ce se întâmplă sau nu se întâmplă acolo. întâmplarea face ca reprezentaţiile repertoriului să fie câteodată (rare­ori) mai îngrijite, mulţumită unor repetiţii mai nume­roase sau unui conducător de orches­tră mai însufleţit sau unei mai bune dispoziţii accidentale ale elementelor cunoscute din trupă. Stele’.C­ei vechii îşi pierd puţin câte puţin strălucirea, altele noui nu se prea ivesc. Reperto­riul rămâne acelaşi stereotip. Ca mon­tare de lucrări româneşti inedite : neantul. Ca prime reprezentaţii de opere străine, doar mediocritatea inu­tilă a „Celor patru bădărani“. Recrutarea de cântăreţi tineri nu există măcar ca preocupare. Să fie neamul acesta atât de sărac dotat din punct de vedere vocal ? Toată Româ­­nimea nu ne poate da măcar făgâ­­duiala unui tenor dramatic care să înlocuiască la nevoe pe d. Aposto­­lescu ? Orchestra Operei Române e aceiaşi care cântă şi la Filarmonica. O clipă, ne-am luat dorinţele drept realităţi, cu prilejul frumoasei reluări a lui „Tristan“ condusă de d. I. Perlea , şi ne-am rostit entuziasmul pentru punerea la punct a interpretării ge­nerale şi în special a purificării so­nore — mai cu seamă a instrumen­telor „de lemn“, în sfârşit primenite. Desamăgirea a urmat la multe alte reprezentaţii — şi ce e mai dureros — la multe alte concerte simfonice de la Ateneu în care orchestra n’a fost mai acordată ca de obicei. Iată o tradiţie la care Filarmonica pare că ţine. Altă tradiţie care vrea să se împlânte e numărul redus de concerte conduse de strălucitul culegător de lauri exo­tici George Georgescu — şi cedarea pupitrului dirigenţial, unor subal­terni ai d-sale să zicem mai tineri. Să nu-i mai numim şi să ne grăbim a preciza că nici talentul excepţional, d. I. Perlea, nici d. A. Alessandrescu, cel care ne aduce întotdeauna pro­grame aşa de interesante, nu sunt ţintiţi aici. Nici la Filarmonica nu s’au prea dat lucrări româneşti. Doar „Poemul Neamului” ale d-luii Sabin Dragoş, lucrare decorativă şi oficială (de care ne-am ocupat) corespunzând mare­ fresce a pictorului Cost­i Pe­­trescu şi către sfârşitul anului Sim­­fonietta a tânărului Paul Constanti­­nescu, o creaţiune de valoare ce îm­bină un fond românesc cu o desvol­­tare simfon­că trad­iională şi mo­dernă totodată. Colegii autorului — Dinu Lipatti şi Constantin Silvestru — nu şi-au trimis spre executare lu­crări noue — sau acestea cine ştie ? — poate, n’au fost primite. Singur „Premiul G. Enescu” încu­rajează producţia noastră muz­eală tânără, prin judicioasele distinc­­ţiuni ce le acordă. Dintre maeştri compozitori nici M Jora, n ci d-nii I. Nona Otescu, D. Cuclin, M. An­­dricu, T. Rogalski, etc., n’au avut opere nou cântate Celu d'ntâi îi s a destiins Simfon­a de anul trecut cu Premiul Hamangiu, după ce a căpătat şi Premiul Naţional de com­poziţie. Activitatea majorităţii compozito­rilor români ne rămâne necunoscută. Eroici, creează poate în tăcere, opere despre can­cei în drept, nu vor să iea şi să ne dea cunoştinţă. G. Enescu, de la triumful lui Oedip în străinătate, pare că rezervă în­­tâiele audiţii ale lucrărilor lui — numai celor de peste graniţi — cari îi dau consideraţia entuz­istă cuve­nită, deosebindu-se aşa de mult de compatrioţii săi ce nu vor să vadă cu orice preţ în el decât pe viorist — nu pe creator. Astfel n’am auzit nici noua „Suită sătească” pentru orchestră destinată Americei, nici Sonata de violoncel, nici cele două de pian inedite cântate la Paris de cu­rând. Izolarea de no­ a lu G. Enescu ca autor, imposib­iltatea în care ge­nialul nostru maestru a fost pus de a conduce un număr de concerte ale Filarmon cel în astă-toamnă, sunt din acele fapte regretabile pe cari nu îndrăznim a n le explica. Cel puţ­n concertele lui de vioară (şase), date cu concursul doamnelor Madelene Cocorăscu, Muza Germani- Ciomac, şi a d-lor Radu Mihail, C. Silvestri şi I. Filipnescu, au fost ma­ni­festări splendide de mare artă cla­sică romani­că şi modernă — cu compoz­­or:1. de frunte europeni, mai cu seamă în ce priveşte sonata — şi în parte şi naţională de­oarece în programe au fost înscrise Sonata populară românească a lui Enescu în­suşi şi Sonatina lui Paul Constan­­tinescu. Cam acestea sunt evenimentele muzicale datorite conaţionalilor noş­tri. (Cer scuze individualităţilor pro­em­nente a căror activitate poate s’o fi trecut cu vederea fără voie). Străin­­inii însă s­-au trimis în anul acesta soli­de toată însemnătatea. Propa­ganda cea mai diversă, cea mai a­­trăgătoare, cea mai rodnică, s-a des­făşurat la noi luându-se nob­­­la în­trecere întru câştigarea sufletelor noastre melomane. Germanii, ca tot­deauna, sunt cei mai organizaţi şi fac jertfele materiale cele mai efi­ciente. Astfel a fost trimiterea în turneu — primăvara, cu cinci reprezentaţii şi un concert, toamna cu două şi alt concert — a Operei din Frankfurt pe Main — trupă, orchestră, cor, maşi­­nişti, cu toată direcţia şi regia în frunte — care ne-a dat neuitata rea­lizarea integrală a Tetralogei lui R. Wagner, „Rosenkavalier“ de R. Strauss şi Nunta lui Figaro de Mozart, în­făptuiri model, fără un material de cânt nici instrumental de excepţie — dar admirabil prin cohez­iie, stil şi coordonare a tuturor elementelor muzicale cu cele scenice. Ştiinţa de­clamaţiei wagneriene, decorurile, cos­tumele luminie, atitudinile şi mişcă­rile — toate creau o atmosferă de po­ezie — sugestia unei filozofii feerice — şi a unei desfăşurări muzicale de cea mai înaltă şi nobilă treaptă. Ast­fel de spectacole ciclice, întregi, ne dispensează să facem călătorii grele în străinătate, de­oarece, chiar în capitalele germane ca şi la Bayreuth, la München, la Salzburg, vom p­ăsi poate individualităţi mai strălucite printre conducători şi interpreţi — dar nu o ţinută generală mai demnă, mai înălţătoare şi nici un mediu atat de comunicativ. Nu cităm nici un nume de art.1st... totuşi nu-l putem uita pe kapeltr maes­­trul Konvichny, despre care surîhem de părere că se va vorbi mult şi­­bine în viitor... Dintre ceilalţi „şefi“ de orchestră, oaspeţi sărbătoriţi ai noştri, să ■ ci­tăm pe englezul Albert Coates, dis­­tingându-se în conducerea unor pa­gini de muzică rusească, pe cuubul Vaclav Tamich, emoţionant în simfonia lui Dvorak „Din lumea nouă“, ■ pe austriacul Oswald Kabasta, exce­lent in Iberia lui Debussy, în sfârşit pe francezul Albert Wolff, minuna­t în festivalul Ravel — marele corr­pozi­­tor mort nu de mult... O formare de cameră d­e Berlin sub conducerea d-dui de Benda a dat deasemenea două prea frumoase concerte, c­u pro­grame aristocratice. Soliştii străini, în concerte­ simfo­nice cu Filarmonica sau în recitaluri, au strălucit în frunte cu inco­m­parabi­­lul Pablo Casals şi încă m­arele I. Thibaud. Să semnalăm dintr­e ce, ti­neri­ pe violoncelistul Janigro, pe v­­­oristele Ginette Neveau şi Gioconda de Vito, pe pianistele G. L.eroux, Y. Lefebure, Annie Fischer... (Mi se ppare că am uitat câţiva pianişti cu faimă !...). Să nu trecem cu vederea nici pro­priile noastre talente — c’am­ dacă nu sunt necunoscute — s’au man­festat totuşi excepţional. In p­’imul loc ad-V mirabila violonistă Lola Bobescu care-şi croieşte un drum pe înalţ şi în străinătate, deasemenea pe­ Clara Hasku­, strălucita muziciană pianistă, pe flautistul prodigios Jianu, pe virtuaza clavierului Sf Şerbescu. Cele două nume dim urmă ■ legate de „Pro Arte“. Această vărăşie artistică, sub conduce harnică a lui G. Cocea, n’a Inc activitatea ei multiplă şi rod. Şedinţele experimentale, curşi conservatorului, producţia lui, b­­lunile din urmă crearea unei ore­­tre noui, foarte disciplinate şi o gene, de 80 instrumentişti fericiţi pot servi arta adevărată, ridicând peste nivelul profesiunii lor de t zn­ele... N’am vorbit de lăudabila activita a corurilor, în frunte cu „Carmen a quartetelor in frunte cu cel al d-l Teodorescu. In enumerarea de mai sus, m­ scăpat desigur multe fapte şi vrul nume... In lunile reci avem câte concerte pe zi şi pe seară. In ce calde, nici unul timp de săptămâni săptămâni Această aglomerare os­titoare urmată de golul comp­­estival, ne dă prilejul să formulăm un deziderat final : Coordonarea m­aifestărilor muzicale şi distribuirea­­ raţională. Să nu mai fie îngăduit,­­ cu seamă ca în serile de concert a Filarmonicei să se producă vedete merciale (în alte săli) aduse de in presariate, ce caută să nimiceasi simfonicele noastre oficiale, conce­tele noastre simfonice la cari toate criticile aduse ţinem mai pr sus de tot. Em. Ciomac ! Unul muzical Curentul ANUL XII, No. 3921, Duminică 1 Ianuarie 1939 CARNETUL ZILEI Ziua In Duminica dinaintea Botezului, care anul acesta coincide ,cu ziua Anului Nou, — evanghelia este a­­ceasta: „începutul Evangheliei lui Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu. Precum este scris în proroci, iată eu trimit îngerul meu înaintea feţei tale care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie : gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui. Aşa a fost loan, botezând în pustie şi propovăduind botezul pocăinţei întru, iertarea păcatelor. Şi au ieşit­ la el tot ţinutul Iudeei şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în apa Iordanului, măr­­turisindu-şi păcatele. Ci loan era îmbrăcat cu veşmânt de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică. Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să mă plec şi să-i desleg cureaua încălţă­­mintelor. Eu v’am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duhul Sfânt. (Marcu I, 1-8). Puţine zile ne mai despart de Bo­tezul Domnului Iisus Christos. Cu ce ne facem noi vrednici de a ne bucura de această sărbătoare, zi din care Mântuitorul îşi începe activitatea mesianică?! întrucât i-am gătit dru­mul spre Iordan, întrucât am cură­ţit cărările pe care va merge Fiul lui Dumnezeu ?! Iisus se pregăteşte să primească, peste câteva zie, botezul deja înain­te mergătorul Ioan. Cu toate că El avea să fie botezătorul cu Duh Sfânt, Christos nu se consideră mic­şorat şi ruşinat şi se duce să fie botezat în apa Iordanului de Sf. loan, instituind astfel taina botezu­lui. Căci ce este botezul altceva de­cât curăţirea purificarea omului in­­nainte de a porni pe calea dreptei cred­nţe, este poarta de intrare in cetatea creştinismului, însuşi Iisus, înainte de a-şi începe viaţa publică s’a botezat. Să ne dezmeticim! După o săptă­mână întreagă de salvare trupească, să ne amntim şi de suflet. Prilejul este binevenit şi excelent: Botezul Fiului lui Dumnezeu. Importanţa Botezului este covâr­şitoare. Când Iisus va­­ fi botezat în Iordan, noi să fim gata să primim botezul Duhului Sfânt. Iisus se botează pentru noi, ca să desăvârşească opera mântuirii, prin ştergerea păcatelor strămoşeşti. La rândul nostru, zilele premergă­toare Botezului să per răgaz de me­­ditaţie şi de rugăciune, de faptă bună şi de credinţă. Ziua de 6 ia­nuarie să ne găsească curaţi cu su­fletul, împăcaţi cu conştiinţa, drepţi în lucrul nostru. Astfel ca Iisus să nu se ruşineze cu ne, astfel ca să fim toleraţi a zăbovi lângă malurile Iordanului când Domnul va intra în zbenguiala apei sfinţite. Pentru salvarea noastră din păcat se botează Iisus. Pentru Iisus şi pentru mântuirea noastră să venim înnnoiţi la sfânta solemnitate, ca să ne facem vrednici de binecuvânta­rea Lui, ca să fim primiţi , ucenicii Săi, în lucrarea mesianică. Lângă Christos şi cu El până în veac.­­ La 8 zile după naştere, pruncul Fecioarei Maria a fost tăiat împre­jur, primin­d numele de Iisus. Aceste 8 zile se împlinesc la A­­nul Nou, când se şi face prăznuirea tăerii împrejur a Mântuitorului. Prin primirea, tă­erii împrejur cea după trup, Christos a adus taerea împrejur spirituală şi duhovnicească. Tăerea împrejur este încă, o do­vadă că Iisus a luat trup omenesc şi, a înţeles să se supună râvănejilor, cari, prin acceptarea Lui, dispăreau ca lege veche. Tăierea împrejur a lui Iisus n’a fost numai o împlinire a unor re­guli religioase, ci şi certificarea exis­tenţei sale fizice, confirmarea stării sale civile. Cu aceasta nimeni n’a mai putut să se îndoiască de prezenţa pe pă­mânt, întrupat în om­i, a Fiului lui Dumnezeu. „ Sfântul pus în calendar la 1 ia­nuarie este sfântul Vasilie cel mare, arhiep­scopul Chesariei Capadochiei. Biserica l-a pus pe Sf. Vasile cel mare, pentru pomenire, la 1 ianua­rie, pentru ca viaţa curată, străluci­toare ca lumina soarelui, a sfântului, să fie de pildă, şi de bun augur. . Sf. Vasile cel mare este autorul Sf. Liturghii care-i poartă numele. Această Liturghie nu se oficiază totdeauna, ci numai: în Duminicile marelui post (afară de Duminica flo­riilor), în Joia patimilor, în Sâmbă­ta cea mare, în ajunul Naşterii Domnului şi al dumnezeeştei. Arătăm­ şi ’n ziua praznicului sfântului Vasi­­lie, adică de Anul Nou. .­­ . La 2 ianuarie este pomenit sfantul Silvestru, papă al Romei. Acest sfânt părinte l-a botezat pe împăratul Constantin cel mare. Lorin Popescu ICOMNE Domnului Cartea cu poveşti Au trecut mult aşteptatele sărbători ale Crăciunului. Ne-au adus ce bru­­mă de bucurie, ne-au adus şi s’au dus. Nimic mai trist decât să faci apoi bilanţul, după sosrea unui eveniment aşteptat cu atâta bucure cum e Cră­ciunul. Noroc că dela Crăciunul care a tre­cut până la celălalt a lăsat Dumnezeu vreme destulă pentru acea treptată în­seninare care se chiamă resemnare. Oanmei suntem cu toţii şi oamenii uită repede şi în ei sufletele odrăs­­lesc iarăşi lăstarele unor noui spe­ranţe. Crăciunul a venit şi de data aceasta cu alte amăgiri, ducând pentru cei cari au trecut de mult pragul copilăriei tot ce îşi pot aduce singuri; iar ce­lor mici, cari mai cred în el, findcă sunt mici, câte ceva cât mai eftin şi mai arătos, după punga părinţilor. Printre păpuşi, epuraşi de ciocola şi alte nimicuri, este obiceiul să rătăcească şi câte o carte, aleasă la întâmplare, dinttr’un raft colbăit de surate, desgropate aşişderea cu acest sărbătoresc prilej , aleasă la întâm­plare, căci acesta este chipul cel mai chibzuit de a alege dintr’un număr de cărţi din care, la drept vorbind, n’ai avea ce alege. In alfară de văpselile ţipătoare şi de chipurile schimonosite, de pe co­pertă, cum şi de preţul exorbitant, volumele acestea zise pentru copii, nu se mai remarcă prin nimic altce­va. Marfa asta, căreia nu ştiu de ce — (poate unde nu se vinde la cântar) — i se zice literatură pentru copii, — nu vorbeşte nici minţii, nici inimii copilului. Ea poate aduce, uneori, câteva lem­ne în soba scriitorului care a fabri­cat-o la comandă, fără îndemnul ini­mii sau al talentului, singurele vred­nice să-i comande. Şi, mai ales, poate adăuga alte câ­teva litre de osânză pe grumajii e­­ditorului, cu terhetăreşti şi spur­cate socoteli. Nu va îmbogăţi, însă, mintea celor pentru care a fost scrisă cu nicio fă­râmă de înţelepciune, şi nu va mân­gâia sufletul cu nici o rază de lumi­nă. „Cartea — a spus M. S. Regele Ca­rol II, arătând în cuvinte pline de tâlc rostul celui mai de seamă instru­ment de cultură — este acel motor tintă să garanteze aprovizionarea de viaţă, acel mare îndrumător spre suficienţă a şcoalelor cu cărbuni, fapte, care, din frageda copilărie, pâ­nă la adânci bătrâneţe, este un to­varăş nepreţiut al omului. De la co­pilul mic care răsfoeşte — adesea rupându-le foile, şi pe care nu-l a­­trag decât pozele, până la adolescen­tul purtător de ritmul poeziei, şi pâ­nă la omul matur, care citeşte ca să­­şi întărească sufletul, cartea repre­­zită întreaga desfăşurare a vieţii o­­meneşti”. Pentru a deveni prietenii copilului, sfetnici şi îndrumătorii lui, cărţile trebue să-l cucerească mai întâi prin­­tr-o înfăţişare atrăgătoare şi mai apoi prin cuprinsul lor sănătos. Se cade, de aceia, pusă multă aten­ţie şi chibzuială în alegerea acestor prietenii rodnice. Alături de cărţile bune, sunt unele care nu folosesc la nimic şi altele dea dreptul primej­dioase. Cu atât mai primejdioase cu cât se prezintă adesea atrăgătoare în aparenţă. Jalnica filita­ţie a literaturii noastre pentru copţi se poate rezuma­ la atât: de o parte o mână de editori lacomi, cari învestesc, spre a scoate însutit, un anumit capitol în această marfă, confecţionată de mântuială, de altă parte, de nişte cârpaci ai condeiului, pusă în comerţ şi vârâtă pe gâtul cumpărătorului ocazional — (care n’o cumpără pentru el) prin mijloace pe care e mai decent să nu le mai po­menim. Fireşte, excepţii onorabile sunt şi de o parte şi de alta. Dar puţine. Poate că într’o zi vor izbuti în sfârşit, gândul bun şi sârguinţele pe care le depun aceşti câţiva, cari scriu pen­tru copii, fără socoteli concişe şi nu­mai pen­tru ca simt în ei chemarea a­­ceasta de a tălmăci, pentru înţelesul celor mici, tâlcul lucrurilor neprice­pute de mintea lor. Vor rămâne atunci numai cei aleşi şi porţile înţelepciunii se vor închide în nasul celor nechemaţi. Ca să poţi scrie pentru copii o carte care să-i atragă şi să le folosească, ta­lentul singur nu e deajuns. Se mai cere pentru această delicată sarcină o chemare deosebită. E o mişune care nu poate fi încredinţată oricui... Scriitoarea Li­a Hărsu a încercat să facă lucruri frumoase în această di­recţie, fără să reuşească pe deplin. Ceea ce n’a putut duce d-sa la capăt, a dus d. Victor Ion Popa. Dar unde mai găsim alţ­i asemenea cari chiar de n’ar fi hărăziţi cu talen­tul lui, să ştie să rămână aproape de sufletul copilului ? Scriitorii au dat buzna în rreman. Pas de­­ mai scoate, dacă-ţi dă mâna, domnule făuritor de planuri fru­moase pe hârtie !... In lipsă de ceva mai bun faci şi d-ta ce poţi. Te plângi la gazetă, ca să te ştii cu conştiinţa împăcată. Apoi taci. Şi iarăşi un an, în preajma săr­bătorilor, când tejghetarii scot macula­tura din pod şi o îmbracă în copertă nouă, strecurănd-o în traista moşnea­­gului legendar, iei pana de iznoavă şi mai tragi o jelamie. Afară de tine şi de linotipist, nici corectorul n’o mai ci­teşte, preocupat acum de fiertul cal­taboşilor şi de alte lucruri la fel de importante.. Al. G. Tutoveanu Spre baciul nevăzut... Mi-e sufletul iar gata de suiş. (Spre baciul nevăzut e-atâta cale!) Porni-va singur, tainic şi agale, Spre pisc burghez cu-al stelelor pietriş. Acum e ’n ţarcul fără de grivei. (O stea căzu : E chior ? E baltag ?) Se miră, rezemându-se ’n toiag De turma baciului numai de miei! Un vânăt­­or, — ori, poate-un car cu lemne Dinspre păduri, se urcă ’ncet spre stână , S ’aprindă focu ’n vârf de pisc: — Din mână O stea, tot face sufletului semne. Dar baciul nevăzut cu turma lină E-acum departe, par ’că ’n alt veleat. Ci sufletu-mi coboară 'nsingurat Cu tălpile ’n obiele de lumină !..„ Dem. Pascu Serbarea Solstiţiului înlocueşte pomul de Crăciun ! Pentru prima dată, în Germania, s’a serbat. ,anul acesta în locuiri obiş­nuitei '.Weihnacht, — adică noaptea de Crăciun, — sărbătoarea păgână a Solstiţiului1 de iarnă,' . In toate localităţile, bine înţeles şi în Berlin...au fost aprinse focuri cari să preaslăvească noaptea de Decem­brie şi să aducă un subb­ih omagiu Flăcării Vieţii, care este simbolul hitlerist. După cum se ştie,­­ printre toate „restricţiunile“, la cari au fost­ su­puşi germanii intră şi restricţiunea religioasă .Aşa, că în locul bradului atât de cântat în Germania până acum, a fost ridicat , la primul rang „focul sfânt“. • D. Hitler în persoană a aprins pri­mul foc şi a împărţit cu această oca­zie numeroase daruri. Conferinţele Caselor Naţionale Centrala Caselor Naţionale, începe —to*,coior sa­ie anuale, la 8 Februarie 1939. In Cadrul „Mu­nca şi Creaţia Româ­nească“ se vor ţine şeapte conferin­ţe săptămânale cu care evaziune vor vorbi d­ni: prof. univ. Gh. Tiţaica, prof. Gheron Neta, Niculescu Ritz, prof. univ. N. Cornăţeanu, prof. univ. M. Merka, ing. prof. Casasovica, etc. Conferinţele se vor ţine în sala de festivităţi a Caselor Naţionale l­a lumina vampei Teatrul Naţional In matineul de azi se reprezintă Suferinţele tânărului Werther“. Seara,­ pentru a 52-a oară, „Madame Sans Gene“ de Victorien Sardou şi Emil Moreau , în traducerea d-l lui Dem. Theodorescu. Rolul titular este jucat de d-na Marioara Zimniceanu. In celelalte roluri însemnate apar d-nii G. Calboreanu, O Brădescu, I. Ulmeni,­ I. Anastasiad, N. Brancomir, C. Buliga, F. Scărlătescu, d-nele A­­glae Enescu,­­ Nora Peyov, etc. „ Se fac ultimele repetiţii ale piesei :Duduca Sevastiţa“ de d. Ion Sân Giorgiu, a cărei premieră se va da în seara de Luni 9 Ianuarie. De la Studio In matineul de azi se reprezintă „Actriţa“ de Roland Schacht. ★ Comedia „O căsnicie“ de G. Ursa­­chi se reprezintă din nou în astă seară. Spectacolul se sfârşeşte la ora 11.30 precis. ¥ Se repetă „Capul de răţoi“ de G. Ciprian. Premiera se va da în prima jumătate a lunei Ianuarie 1939. „Cartea copilului!** „Cugetarea” a lansat de Sărbă­tori o frumoasă Colecţiune de cărţi scrise pentru copii. Au apărut trei volume inttulate respectiv: 1) „Iliuţă Copilul”; 2) „Copiii pădurii”; 3) „Insula nea­gră”. Toate volumele sunt sugstiv şi bogat ilustrate. Textele sunt scrise atractiv, se citesc cu plăcere de cei mici conţinând tâlcuri reuşiţi pen­tru cei mari. Editura a ţinut să facă h­ear­­ colecţie accesibilă tuturor png, fixând preţul volumelor la 25 Id asigurându-şi şi prin aceasta simp­­ia cititorilor. „CUGETAREA“—Georges în Delafras lansează mâine VIAŢA ROMANŢATĂ CARAGIALE die B. JORDAN şi LUCIAN PREDESCU Concepută pe plan înalt, stilizată cu însufleţire şi talent, „Caragiale“ este cartea de mult aşteptată de tot publicul nostru cititor.

Next