Curentul, ianuarie 1939 (Anul 12, nr. 3921-3950)
1939-01-01 / nr. 3921
S (20 pagini). CEREŢI LA TOATE CHIOŞCURILE Almanahul ziarului „CURENTUL“ Semnează proză şi versuri o seamă de scriitori în frunte cu d-nii PAMFIL ŞEICARU Gala Galaction Vintilă Ciocâlteu I. Dimitrescu Ioachim Botez Romulus Diana G. Tutoveanu Al. Hodoş General Skeletti Dragoş Vrânceanu Dr. S. Dragoş Lorin Popescu D. Iov Al. Vişinescu Cridim Aurel Tita Polidor Tutoveanu Teodor Scarlat, etc. Ilustratori: AUREL DRAGOŞ şi MIRCEA OLARIAN Sfaturi — Hazuri — Cronici — Ilustraţii. O excepţională varietate de materie. 40 lei -■ Planşe In afară tip text 374 pagini Persoanele care vor să-l primească cu poşta vor expedia lei 40 plus 10 lei spese poştale, scriind adresa exactă şi citeaţă şi specificând pe cuponul mandatului poştal „PENTRU ALMANAH“, acest semn. — Crucea Bayer! după care se recunosc tabletele Aspirin. Ea este simbolul calităţii şi garanţia medicamentelor serioase. ASPIRIN VERITABIL NUMAI CU CRUCEA » H’Q/yj&l 9 ■ Un evreu din Oradea condamnat în Palestina pentru plăsmuire de paşapoarte 1 ' - i 1 1 M O n U1 a In llIM.l In. ORADEA. — In 1936 comerciantul Ludovic Izsák din Oradea a plecat in Palestina cu intenţa să obţină autorizaţia autorităţilor de acolo de a se stabili în Palestina. Sosind la Jaffa însă a fost refuzat pe motivul paşaportul său, care purta ştampilele autorităţor româneşti, este fals. Reîntorcându-se la Oradea a aflat că poliţia de aici deja constatase că la Oradea trebue să funcţioneze o bandă, care falsifică paşapoarte, deoarece prea multe paşapoarte false au fost descoperite în ultimul timp în judeţul Bihor. Comerciantul supus unui sever interogatoriu a mărturisit că paşaportul i s-a exoperat de către cunoscutul agent Eugen Elefant, care a şi depărut din Oradea. Numitul a fost dat în judecată pentru plăsmuire de paşaport. Procesul lui urma să fie desbătut de tribunalul Bihor în ajunul Crăciunului. Apărătorul său însă a afirmat că acuzatul Eugen Elefant se află în Palestina unde a fost deja condamnat PRAGA 30. (Rador). — Vacanţa de Crăciun a şcoalelor a fost prelungită până la 8 ianuarie deoarece direcţia minelor statului a anunţat că nu-i stă în pupentru aceeaş faptă la două luni închisoare. Cum un acuzat nu poate să fie condamnat de două ori pentru aceeaş infracţiune, a cerut tribunalului să întrebe pe cale diplomatică direcţiunea penitenciarului unde şi-a făcut pedeapsa şi să ssteze cauza. Tribunalul a ordonat administrarea probei solicitate. —xoxoxoxo^oxoxoxox——• Școalele cehoslovace nu se pot aproviziona cu cărbuni ! Ne ocupăm aici numai de manifestările şi evenmentele muzicale din ţara noastră nu de cele din străinătate. Desgur, acolo viaţa artistică îşi are focarele de căpetenie, iar razele acestora, dacă ajung să se restrângă şi la noi, aprind lumini mai mici de sateliţi. Totuşi nu trebue să le trecem cu vederea, cu toate că nici un spirit de naţionalism nu poate exagera până într'atâta dorinţa de supravalorificare a producţiei noastre naţionale încât să-i dea un loc de frunte in actualitatea creaţiei universale. Anul acesta s’ar zice că puterile de zămislire artistică, la noi, au vegetat. Lucrări româneşti, superioare, de semnificaţie generală, nu s’au afirmat, interpreţi noul caii să depăşească nivelul comun, afară de rare excepţuni pe cari le voi num la urmă, nu s’au ivit. Viaţa muzeală lâncezeşte, spiritul emulaţiei e absent, nici un ritm însufleţit nu scutură indiferenţa publicului, rutina obosită şi obositoare ne stăpâneşte peste tot. Automatic, ceea ce a fost continuă fără un progres vădit, sau chiar cu mijloace scăzute. Mă refer în primul loc la viaţa Înaltelor noastre instituţii de stat: Opera, Filarmonica. Academia (în Ampul din urmă „Conservatorul" de artă dramatică şi muzicală. Las cu intenţie la o parte, deoarece personal n’am dreptul să le comentez, manifestările tot mai interesante ale Societăţei de Radiodifuziune. Acolo propăşirea nu vine atât de la întrebuinţarea unor elemente româneşti bine alese şi promovate, cât dela o mai bună întocmire a programelor zlnice, o mai raţională organizare a lor — şi mai ales prin sporirea considerabilă a difuzării discurilor cu muzică bună. Opera Română, (cine n’ar recunoaşte-o ?) dormitează. Conducerea ei, nici măcar nu se poate spune căd e rea. E inexistentă. Nimeni nu e răspunzător de ce se întâmplă sau nu se întâmplă acolo. întâmplarea face ca reprezentaţiile repertoriului să fie câteodată (rareori) mai îngrijite, mulţumită unor repetiţii mai numeroase sau unui conducător de orchestră mai însufleţit sau unei mai bune dispoziţii accidentale ale elementelor cunoscute din trupă. Stele’.Cei vechii îşi pierd puţin câte puţin strălucirea, altele noui nu se prea ivesc. Repertoriul rămâne acelaşi stereotip. Ca montare de lucrări româneşti inedite : neantul. Ca prime reprezentaţii de opere străine, doar mediocritatea inutilă a „Celor patru bădărani“. Recrutarea de cântăreţi tineri nu există măcar ca preocupare. Să fie neamul acesta atât de sărac dotat din punct de vedere vocal ? Toată Românimea nu ne poate da măcar făgâduiala unui tenor dramatic care să înlocuiască la nevoe pe d. Apostolescu ? Orchestra Operei Române e aceiaşi care cântă şi la Filarmonica. O clipă, ne-am luat dorinţele drept realităţi, cu prilejul frumoasei reluări a lui „Tristan“ condusă de d. I. Perlea , şi ne-am rostit entuziasmul pentru punerea la punct a interpretării generale şi în special a purificării sonore — mai cu seamă a instrumentelor „de lemn“, în sfârşit primenite. Desamăgirea a urmat la multe alte reprezentaţii — şi ce e mai dureros — la multe alte concerte simfonice de la Ateneu în care orchestra n’a fost mai acordată ca de obicei. Iată o tradiţie la care Filarmonica pare că ţine. Altă tradiţie care vrea să se împlânte e numărul redus de concerte conduse de strălucitul culegător de lauri exotici George Georgescu — şi cedarea pupitrului dirigenţial, unor subalterni ai d-sale să zicem mai tineri. Să nu-i mai numim şi să ne grăbim a preciza că nici talentul excepţional, d. I. Perlea, nici d. A. Alessandrescu, cel care ne aduce întotdeauna programe aşa de interesante, nu sunt ţintiţi aici. Nici la Filarmonica nu s’au prea dat lucrări româneşti. Doar „Poemul Neamului” ale d-luii Sabin Dragoş, lucrare decorativă şi oficială (de care ne-am ocupat) corespunzând mare fresce a pictorului Costi Petrescu şi către sfârşitul anului Simfonietta a tânărului Paul Constantinescu, o creaţiune de valoare ce îmbină un fond românesc cu o desvoltare simfoncă tradiională şi modernă totodată. Colegii autorului — Dinu Lipatti şi Constantin Silvestru — nu şi-au trimis spre executare lucrări noue — sau acestea cine ştie ? — poate, n’au fost primite. Singur „Premiul G. Enescu” încurajează producţia noastră muzeală tânără, prin judicioasele distincţiuni ce le acordă. Dintre maeştri compozitori nici M Jora, n ci d-nii I. Nona Otescu, D. Cuclin, M. Andricu, T. Rogalski, etc., n’au avut opere nou cântate Celu d'ntâi îi s a destiins Simfona de anul trecut cu Premiul Hamangiu, după ce a căpătat şi Premiul Naţional de compoziţie. Activitatea majorităţii compozitorilor români ne rămâne necunoscută. Eroici, creează poate în tăcere, opere despre cancei în drept, nu vor să iea şi să ne dea cunoştinţă. G. Enescu, de la triumful lui Oedip în străinătate, pare că rezervă întâiele audiţii ale lucrărilor lui — numai celor de peste graniţi — cari îi dau consideraţia entuzistă cuvenită, deosebindu-se aşa de mult de compatrioţii săi ce nu vor să vadă cu orice preţ în el decât pe viorist — nu pe creator. Astfel n’am auzit nici noua „Suită sătească” pentru orchestră destinată Americei, nici Sonata de violoncel, nici cele două de pian inedite cântate la Paris de curând. Izolarea de no a lu G. Enescu ca autor, imposibiltatea în care genialul nostru maestru a fost pus de a conduce un număr de concerte ale Filarmon cel în astă-toamnă, sunt din acele fapte regretabile pe cari nu îndrăznim a n le explica. Cel puţn concertele lui de vioară (şase), date cu concursul doamnelor Madelene Cocorăscu, Muza Germani- Ciomac, şi a d-lor Radu Mihail, C. Silvestri şi I. Filipnescu, au fost manifestări splendide de mare artă clasică romanică şi modernă — cu compozor:1. de frunte europeni, mai cu seamă în ce priveşte sonata — şi în parte şi naţională deoarece în programe au fost înscrise Sonata populară românească a lui Enescu însuşi şi Sonatina lui Paul Constantinescu. Cam acestea sunt evenimentele muzicale datorite conaţionalilor noştri. (Cer scuze individualităţilor proemnente a căror activitate poate s’o fi trecut cu vederea fără voie). Străininii însă s-au trimis în anul acesta solide toată însemnătatea. Propaganda cea mai diversă, cea mai atrăgătoare, cea mai rodnică, s-a desfăşurat la noi luându-se nobla întrecere întru câştigarea sufletelor noastre melomane. Germanii, ca totdeauna, sunt cei mai organizaţi şi fac jertfele materiale cele mai eficiente. Astfel a fost trimiterea în turneu — primăvara, cu cinci reprezentaţii şi un concert, toamna cu două şi alt concert — a Operei din Frankfurt pe Main — trupă, orchestră, cor, maşinişti, cu toată direcţia şi regia în frunte — care ne-a dat neuitata realizarea integrală a Tetralogei lui R. Wagner, „Rosenkavalier“ de R. Strauss şi Nunta lui Figaro de Mozart, înfăptuiri model, fără un material de cânt nici instrumental de excepţie — dar admirabil prin coheziie, stil şi coordonare a tuturor elementelor muzicale cu cele scenice. Ştiinţa declamaţiei wagneriene, decorurile, costumele luminie, atitudinile şi mişcările — toate creau o atmosferă de poezie — sugestia unei filozofii feerice — şi a unei desfăşurări muzicale de cea mai înaltă şi nobilă treaptă. Astfel de spectacole ciclice, întregi, ne dispensează să facem călătorii grele în străinătate, deoarece, chiar în capitalele germane ca şi la Bayreuth, la München, la Salzburg, vom păsi poate individualităţi mai strălucite printre conducători şi interpreţi — dar nu o ţinută generală mai demnă, mai înălţătoare şi nici un mediu atat de comunicativ. Nu cităm nici un nume de art.1st... totuşi nu-l putem uita pe kapeltr maestrul Konvichny, despre care surîhem de părere că se va vorbi mult şibine în viitor... Dintre ceilalţi „şefi“ de orchestră, oaspeţi sărbătoriţi ai noştri, să ■ cităm pe englezul Albert Coates, distingându-se în conducerea unor pagini de muzică rusească, pe cuubul Vaclav Tamich, emoţionant în simfonia lui Dvorak „Din lumea nouă“, ■ pe austriacul Oswald Kabasta, excelent in Iberia lui Debussy, în sfârşit pe francezul Albert Wolff, minunat în festivalul Ravel — marele corrpozitor mort nu de mult... O formare de cameră de Berlin sub conducerea d-dui de Benda a dat deasemenea două prea frumoase concerte, cu programe aristocratice. Soliştii străini, în concerte simfonice cu Filarmonica sau în recitaluri, au strălucit în frunte cu incomparabilul Pablo Casals şi încă marele I. Thibaud. Să semnalăm dintre ce, tineri pe violoncelistul Janigro, pe voristele Ginette Neveau şi Gioconda de Vito, pe pianistele G. L.eroux, Y. Lefebure, Annie Fischer... (Mi se ppare că am uitat câţiva pianişti cu faimă !...). Să nu trecem cu vederea nici propriile noastre talente — c’am dacă nu sunt necunoscute — s’au manfestat totuşi excepţional. In p’imul loc ad-V mirabila violonistă Lola Bobescu care-şi croieşte un drum pe înalţ şi în străinătate, deasemenea pe Clara Hasku, strălucita muziciană pianistă, pe flautistul prodigios Jianu, pe virtuaza clavierului Sf Şerbescu. Cele două nume dim urmă ■ legate de „Pro Arte“. Această vărăşie artistică, sub conduce harnică a lui G. Cocea, n’a Inc activitatea ei multiplă şi rod. Şedinţele experimentale, curşi conservatorului, producţia lui, blunile din urmă crearea unei oretre noui, foarte disciplinate şi o gene, de 80 instrumentişti fericiţi pot servi arta adevărată, ridicând peste nivelul profesiunii lor de t znele... N’am vorbit de lăudabila activita a corurilor, în frunte cu „Carmen a quartetelor in frunte cu cel al d-l Teodorescu. In enumerarea de mai sus, m scăpat desigur multe fapte şi vrul nume... In lunile reci avem câte concerte pe zi şi pe seară. In ce calde, nici unul timp de săptămâni săptămâni Această aglomerare ostitoare urmată de golul compestival, ne dă prilejul să formulăm un deziderat final : Coordonarea maifestărilor muzicale şi distribuirea raţională. Să nu mai fie îngăduit, cu seamă ca în serile de concert a Filarmonicei să se producă vedete merciale (în alte săli) aduse de in presariate, ce caută să nimiceasi simfonicele noastre oficiale, concetele noastre simfonice la cari toate criticile aduse ţinem mai pr sus de tot. Em. Ciomac ! Unul muzical Curentul ANUL XII, No. 3921, Duminică 1 Ianuarie 1939 CARNETUL ZILEI Ziua In Duminica dinaintea Botezului, care anul acesta coincide ,cu ziua Anului Nou, — evanghelia este aceasta: „începutul Evangheliei lui Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu. Precum este scris în proroci, iată eu trimit îngerul meu înaintea feţei tale care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie : gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui. Aşa a fost loan, botezând în pustie şi propovăduind botezul pocăinţei întru, iertarea păcatelor. Şi au ieşit la el tot ţinutul Iudeei şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în apa Iordanului, mărturisindu-şi păcatele. Ci loan era îmbrăcat cu veşmânt de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică. Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să mă plec şi să-i desleg cureaua încălţămintelor. Eu v’am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duhul Sfânt. (Marcu I, 1-8). Puţine zile ne mai despart de Botezul Domnului Iisus Christos. Cu ce ne facem noi vrednici de a ne bucura de această sărbătoare, zi din care Mântuitorul îşi începe activitatea mesianică?! întrucât i-am gătit drumul spre Iordan, întrucât am curăţit cărările pe care va merge Fiul lui Dumnezeu ?! Iisus se pregăteşte să primească, peste câteva zie, botezul deja înainte mergătorul Ioan. Cu toate că El avea să fie botezătorul cu Duh Sfânt, Christos nu se consideră micşorat şi ruşinat şi se duce să fie botezat în apa Iordanului de Sf. loan, instituind astfel taina botezului. Căci ce este botezul altceva decât curăţirea purificarea omului innainte de a porni pe calea dreptei crednţe, este poarta de intrare in cetatea creştinismului, însuşi Iisus, înainte de a-şi începe viaţa publică s’a botezat. Să ne dezmeticim! După o săptămână întreagă de salvare trupească, să ne amntim şi de suflet. Prilejul este binevenit şi excelent: Botezul Fiului lui Dumnezeu. Importanţa Botezului este covârşitoare. Când Iisus va fi botezat în Iordan, noi să fim gata să primim botezul Duhului Sfânt. Iisus se botează pentru noi, ca să desăvârşească opera mântuirii, prin ştergerea păcatelor strămoşeşti. La rândul nostru, zilele premergătoare Botezului să per răgaz de meditaţie şi de rugăciune, de faptă bună şi de credinţă. Ziua de 6 ianuarie să ne găsească curaţi cu sufletul, împăcaţi cu conştiinţa, drepţi în lucrul nostru. Astfel ca Iisus să nu se ruşineze cu ne, astfel ca să fim toleraţi a zăbovi lângă malurile Iordanului când Domnul va intra în zbenguiala apei sfinţite. Pentru salvarea noastră din păcat se botează Iisus. Pentru Iisus şi pentru mântuirea noastră să venim înnnoiţi la sfânta solemnitate, ca să ne facem vrednici de binecuvântarea Lui, ca să fim primiţi , ucenicii Săi, în lucrarea mesianică. Lângă Christos şi cu El până în veac. La 8 zile după naştere, pruncul Fecioarei Maria a fost tăiat împrejur, primind numele de Iisus. Aceste 8 zile se împlinesc la Anul Nou, când se şi face prăznuirea tăerii împrejur a Mântuitorului. Prin primirea, tăerii împrejur cea după trup, Christos a adus taerea împrejur spirituală şi duhovnicească. Tăerea împrejur este încă, o dovadă că Iisus a luat trup omenesc şi, a înţeles să se supună râvănejilor, cari, prin acceptarea Lui, dispăreau ca lege veche. Tăierea împrejur a lui Iisus n’a fost numai o împlinire a unor reguli religioase, ci şi certificarea existenţei sale fizice, confirmarea stării sale civile. Cu aceasta nimeni n’a mai putut să se îndoiască de prezenţa pe pământ, întrupat în omi, a Fiului lui Dumnezeu. „ Sfântul pus în calendar la 1 ianuarie este sfântul Vasilie cel mare, arhiepscopul Chesariei Capadochiei. Biserica l-a pus pe Sf. Vasile cel mare, pentru pomenire, la 1 ianuarie, pentru ca viaţa curată, strălucitoare ca lumina soarelui, a sfântului, să fie de pildă, şi de bun augur. . Sf. Vasile cel mare este autorul Sf. Liturghii care-i poartă numele. Această Liturghie nu se oficiază totdeauna, ci numai: în Duminicile marelui post (afară de Duminica floriilor), în Joia patimilor, în Sâmbăta cea mare, în ajunul Naşterii Domnului şi al dumnezeeştei. Arătăm şi ’n ziua praznicului sfântului Vasilie, adică de Anul Nou. . . La 2 ianuarie este pomenit sfantul Silvestru, papă al Romei. Acest sfânt părinte l-a botezat pe împăratul Constantin cel mare. Lorin Popescu ICOMNE Domnului Cartea cu poveşti Au trecut mult aşteptatele sărbători ale Crăciunului. Ne-au adus ce brumă de bucurie, ne-au adus şi s’au dus. Nimic mai trist decât să faci apoi bilanţul, după sosrea unui eveniment aşteptat cu atâta bucure cum e Crăciunul. Noroc că dela Crăciunul care a trecut până la celălalt a lăsat Dumnezeu vreme destulă pentru acea treptată înseninare care se chiamă resemnare. Oanmei suntem cu toţii şi oamenii uită repede şi în ei sufletele odrăslesc iarăşi lăstarele unor noui speranţe. Crăciunul a venit şi de data aceasta cu alte amăgiri, ducând pentru cei cari au trecut de mult pragul copilăriei tot ce îşi pot aduce singuri; iar celor mici, cari mai cred în el, findcă sunt mici, câte ceva cât mai eftin şi mai arătos, după punga părinţilor. Printre păpuşi, epuraşi de ciocola şi alte nimicuri, este obiceiul să rătăcească şi câte o carte, aleasă la întâmplare, dinttr’un raft colbăit de surate, desgropate aşişderea cu acest sărbătoresc prilej , aleasă la întâmplare, căci acesta este chipul cel mai chibzuit de a alege dintr’un număr de cărţi din care, la drept vorbind, n’ai avea ce alege. In alfară de văpselile ţipătoare şi de chipurile schimonosite, de pe copertă, cum şi de preţul exorbitant, volumele acestea zise pentru copii, nu se mai remarcă prin nimic altceva. Marfa asta, căreia nu ştiu de ce — (poate unde nu se vinde la cântar) — i se zice literatură pentru copii, — nu vorbeşte nici minţii, nici inimii copilului. Ea poate aduce, uneori, câteva lemne în soba scriitorului care a fabricat-o la comandă, fără îndemnul inimii sau al talentului, singurele vrednice să-i comande. Şi, mai ales, poate adăuga alte câteva litre de osânză pe grumajii editorului, cu terhetăreşti şi spurcate socoteli. Nu va îmbogăţi, însă, mintea celor pentru care a fost scrisă cu nicio fărâmă de înţelepciune, şi nu va mângâia sufletul cu nici o rază de lumină. „Cartea — a spus M. S. Regele Carol II, arătând în cuvinte pline de tâlc rostul celui mai de seamă instrument de cultură — este acel motor tintă să garanteze aprovizionarea de viaţă, acel mare îndrumător spre suficienţă a şcoalelor cu cărbuni, fapte, care, din frageda copilărie, până la adânci bătrâneţe, este un tovarăş nepreţiut al omului. De la copilul mic care răsfoeşte — adesea rupându-le foile, şi pe care nu-l atrag decât pozele, până la adolescentul purtător de ritmul poeziei, şi până la omul matur, care citeşte ca săşi întărească sufletul, cartea reprezită întreaga desfăşurare a vieţii omeneşti”. Pentru a deveni prietenii copilului, sfetnici şi îndrumătorii lui, cărţile trebue să-l cucerească mai întâi printr-o înfăţişare atrăgătoare şi mai apoi prin cuprinsul lor sănătos. Se cade, de aceia, pusă multă atenţie şi chibzuială în alegerea acestor prietenii rodnice. Alături de cărţile bune, sunt unele care nu folosesc la nimic şi altele dea dreptul primejdioase. Cu atât mai primejdioase cu cât se prezintă adesea atrăgătoare în aparenţă. Jalnica filitaţie a literaturii noastre pentru copţi se poate rezuma la atât: de o parte o mână de editori lacomi, cari învestesc, spre a scoate însutit, un anumit capitol în această marfă, confecţionată de mântuială, de altă parte, de nişte cârpaci ai condeiului, pusă în comerţ şi vârâtă pe gâtul cumpărătorului ocazional — (care n’o cumpără pentru el) prin mijloace pe care e mai decent să nu le mai pomenim. Fireşte, excepţii onorabile sunt şi de o parte şi de alta. Dar puţine. Poate că într’o zi vor izbuti în sfârşit, gândul bun şi sârguinţele pe care le depun aceşti câţiva, cari scriu pentru copii, fără socoteli concişe şi numai pentru ca simt în ei chemarea aceasta de a tălmăci, pentru înţelesul celor mici, tâlcul lucrurilor nepricepute de mintea lor. Vor rămâne atunci numai cei aleşi şi porţile înţelepciunii se vor închide în nasul celor nechemaţi. Ca să poţi scrie pentru copii o carte care să-i atragă şi să le folosească, talentul singur nu e deajuns. Se mai cere pentru această delicată sarcină o chemare deosebită. E o mişune care nu poate fi încredinţată oricui... Scriitoarea Lia Hărsu a încercat să facă lucruri frumoase în această direcţie, fără să reuşească pe deplin. Ceea ce n’a putut duce d-sa la capăt, a dus d. Victor Ion Popa. Dar unde mai găsim alţi asemenea cari chiar de n’ar fi hărăziţi cu talentul lui, să ştie să rămână aproape de sufletul copilului ? Scriitorii au dat buzna în rreman. Pas de mai scoate, dacă-ţi dă mâna, domnule făuritor de planuri frumoase pe hârtie !... In lipsă de ceva mai bun faci şi d-ta ce poţi. Te plângi la gazetă, ca să te ştii cu conştiinţa împăcată. Apoi taci. Şi iarăşi un an, în preajma sărbătorilor, când tejghetarii scot maculatura din pod şi o îmbracă în copertă nouă, strecurănd-o în traista moşneagului legendar, iei pana de iznoavă şi mai tragi o jelamie. Afară de tine şi de linotipist, nici corectorul n’o mai citeşte, preocupat acum de fiertul caltaboşilor şi de alte lucruri la fel de importante.. Al. G. Tutoveanu Spre baciul nevăzut... Mi-e sufletul iar gata de suiş. (Spre baciul nevăzut e-atâta cale!) Porni-va singur, tainic şi agale, Spre pisc burghez cu-al stelelor pietriş. Acum e ’n ţarcul fără de grivei. (O stea căzu : E chior ? E baltag ?) Se miră, rezemându-se ’n toiag De turma baciului numai de miei! Un vânător, — ori, poate-un car cu lemne Dinspre păduri, se urcă ’ncet spre stână , S ’aprindă focu ’n vârf de pisc: — Din mână O stea, tot face sufletului semne. Dar baciul nevăzut cu turma lină E-acum departe, par ’că ’n alt veleat. Ci sufletu-mi coboară 'nsingurat Cu tălpile ’n obiele de lumină !..„ Dem. Pascu Serbarea Solstiţiului înlocueşte pomul de Crăciun ! Pentru prima dată, în Germania, s’a serbat. ,anul acesta în locuiri obişnuitei '.Weihnacht, — adică noaptea de Crăciun, — sărbătoarea păgână a Solstiţiului1 de iarnă,' . In toate localităţile, bine înţeles şi în Berlin...au fost aprinse focuri cari să preaslăvească noaptea de Decembrie şi să aducă un subbih omagiu Flăcării Vieţii, care este simbolul hitlerist. După cum se ştie, printre toate „restricţiunile“, la cari au fost supuşi germanii intră şi restricţiunea religioasă .Aşa, că în locul bradului atât de cântat în Germania până acum, a fost ridicat , la primul rang „focul sfânt“. • D. Hitler în persoană a aprins primul foc şi a împărţit cu această ocazie numeroase daruri. Conferinţele Caselor Naţionale Centrala Caselor Naţionale, începe —to*,coior saie anuale, la 8 Februarie 1939. In Cadrul „Munca şi Creaţia Românească“ se vor ţine şeapte conferinţe săptămânale cu care evaziune vor vorbi dni: prof. univ. Gh. Tiţaica, prof. Gheron Neta, Niculescu Ritz, prof. univ. N. Cornăţeanu, prof. univ. M. Merka, ing. prof. Casasovica, etc. Conferinţele se vor ţine în sala de festivităţi a Caselor Naţionale la lumina vampei Teatrul Naţional In matineul de azi se reprezintă Suferinţele tânărului Werther“. Seara, pentru a 52-a oară, „Madame Sans Gene“ de Victorien Sardou şi Emil Moreau , în traducerea d-l lui Dem. Theodorescu. Rolul titular este jucat de d-na Marioara Zimniceanu. In celelalte roluri însemnate apar d-nii G. Calboreanu, O Brădescu, I. Ulmeni, I. Anastasiad, N. Brancomir, C. Buliga, F. Scărlătescu, d-nele Aglae Enescu, Nora Peyov, etc. „ Se fac ultimele repetiţii ale piesei :Duduca Sevastiţa“ de d. Ion Sân Giorgiu, a cărei premieră se va da în seara de Luni 9 Ianuarie. De la Studio In matineul de azi se reprezintă „Actriţa“ de Roland Schacht. ★ Comedia „O căsnicie“ de G. Ursachi se reprezintă din nou în astă seară. Spectacolul se sfârşeşte la ora 11.30 precis. ¥ Se repetă „Capul de răţoi“ de G. Ciprian. Premiera se va da în prima jumătate a lunei Ianuarie 1939. „Cartea copilului!** „Cugetarea” a lansat de Sărbători o frumoasă Colecţiune de cărţi scrise pentru copii. Au apărut trei volume inttulate respectiv: 1) „Iliuţă Copilul”; 2) „Copiii pădurii”; 3) „Insula neagră”. Toate volumele sunt sugstiv şi bogat ilustrate. Textele sunt scrise atractiv, se citesc cu plăcere de cei mici conţinând tâlcuri reuşiţi pentru cei mari. Editura a ţinut să facă hear colecţie accesibilă tuturor png, fixând preţul volumelor la 25 Id asigurându-şi şi prin aceasta simpia cititorilor. „CUGETAREA“—Georges în Delafras lansează mâine VIAŢA ROMANŢATĂ CARAGIALE die B. JORDAN şi LUCIAN PREDESCU Concepută pe plan înalt, stilizată cu însufleţire şi talent, „Caragiale“ este cartea de mult aşteptată de tot publicul nostru cititor.