Curentul, septembrie 1939 (Anul 12, nr. 4151-4180)

1939-09-01 / nr. 4151

. Pagini din trecut O atitudine demnă şi revelatoare de noui orientări In pagina învăţătorului din ziarul înviorător, că nu se datoreşte decât a­„Curentul“ de Marţi 1 August, cu un însufleţit şi viguros elan de apostol, d. Mircea Ispir, vorbindu-ne despre ,,Dascăli şi fapte“, achită dăscălimea şi societatea de una din cele mai sfin­te datorii şi deschide o problemă de a cărei deslegare depinde în mare parte, după a noastră credinţă, realizarea noului om al renaşterii naţionale, o­­mul faptei, omul datoriei atât de mult aşteptat şi trăirea nouilor con­cepţii isvorîte din sufletul mare, lu­minat şi plin de energii străbune al divinului nostru Rege Carol al II-lea. Pentru că recunoştinţa este o virtute esenţial necesară pentru înviorarea şi întreţinerea elanului vital, iar selecţia şi pilduirea caracterelor, a frumoase­lor exemplare de omenie, bun simţ, jertfă pentru aproapele şi înţelegere superioară de viaţă, este o lege fi­rească în timpul acesta, puţinii oameni conştienţi cari lucrau în tăcere“, necu­noscuţi în ungherul , de viaţă al mo­destiei lor“ alături de muncitorimea legată de Dumnezeu şi credincioasă Regelui şi Ţării opintea şi aştepta cu înfrigurare ivirea zorilor de mântuire. Printre aceştia, ne facem şi noi, ală­turi de d. Mircea Ispir, cinstita bucu­rie de a pomeni ceva despre d-na învăţ. E. Cuparenco şi d I. Vlasievici, dascăl pensionar şi unchi al marelui C. Vlasievici, Şeful Casei Militare a M. S. Regelui, atât pentru a stimula şi călăuzi pe cât mai mulţi pe urmele unor asemenea exemple, cât şi ca o recompensă din partea bisericii care, pentru faptele lor de mult le-a înscris numele în cartea ei veşnică alături de marii bi­nefăcători în frunte cu alt erou al modestiei profesorul şi atât de plăcu­tul savant român D. Pompeiu cu d-na sa Petronia. Şi acesta fiu de dascăl dela ţară, de aici dela noi din Bros­­căuţi, însuşi el începându-şi străluci­­ta-i ascensiune cu modesta dar sfânta muncă de învăţător, valorificată atât de plastic şi impresionant de însuşi vigurosul nostru Rege şi lămurită în esenţa ei, pentru a fi înţeleasă şi în­deplinită cum se cuvine, printr’un e­­xemplu, pe care pentru frumuseţea şi puterile lui convingătoare îl voi reda aici. Trebuie să mărturisim mai întâi, că cel ce intră în locuinţa sa iese şi se uită lung în urmă, o tic­­­sează şi apoi pleacă înviorat... că cel ce a avut parte numai de câteva clipe în mijlocul acestei sfinte familii în care virtuţile tămâiază se simte ca în faţa unui profet a cărui înfăţişare şi vorbe te farmecă, te răscolesc şi te prefac atât de simţitor, încât când ai eşit de acolo, te simţi ca după un examen mare, după o baie... a con­ştiinţei, purificat, înălţat şi cu alte orizonturi de viaţă. Simt şi acum plă­cuta eliberare din închisoarea cotidia­nului şi desfătarea sufletească intr'o astfel de ocazie în care d. prof. Pom­peiu, cu vorba lui limpede, rară şi mişcată, istorisea o scenă caracteris­tică din viaţa dascălilor de altă dată, cari erau atât de bine pregătiţi, încât nu era deosebire între învăţători şi profesori, toţi ştiau bine latineşte şi greceşte, toţi aveau bogate şi variate cunoştinţi, încât fiecare era stăpân pe el, demn, necunoscând umilinţa spi­nărilor flexibile de azi, integru cu sine şi cu cei din jurul lui. Eram, zice d. prof­ Pompeiu, la Ploeşti la şcoala unde era director fostul învăţător al lui Caragiale ,despre care nemuritorul scriitor afirma celor ce voiau să afle cauza scrisului său curat, măsurat şi cestui învăţător. Am asistat la exa­menul de sfârşitul anului la care ve­nise , multă, lume printre cari şi pri­marul oraşului cu d-na, pentru că aveau un copil ce trebuia să dea probă. Examenul s’a început şi s’a desfăşurat într'o atmosferă de Altar. D-l primar cu d-na stăteau gravi, aşteptând ca, copilul lor să fie pre­miat şi încoronat. La examen însă nu numai că n’a ştiut nimic, dar stătea şi nepăsător. Ş’atunci, directorul care prezida, s’a ridicat solemn şi a spus răspicat cuconaşului: „fugi de aici po­taie“ ş’apoi întorcându-se către pă­rinţii săi, li se adresează strângându­­le mâna: „să vă trăiască, mare lucru o să iasă dintr’nsul“. Povestind această întâmplare, cu atâta bucurie în grai şi ’n înfăţişare, simţeam cum d. prof. trăieşte clipele cu oamenii de-atunci. Şi înţelegeam de ce când revenea la actualitatea cu obiceiurile, cu dascălii şi elevii lor aşa cum sunt pregătiţi şi cum se poartă... un nor negru se cobora pe faţa lui, ochii erau duşi departe iar în glasul lui îndurerat parcă vorbeau cei din morminte, parcă era glasul Ţării şi al Regelui ei... „Părinte dra­gă, pentru ca uriaşa muncă ce se de­pune să aibă rezultatele dorite, tre­buie schimbat omul, trebuie altă creştere, altă mentalitate serioasă, cu­rată şi sfântă“. Când slova noastră l-a vestit că în satul în care s’a năs­cut a pornit o luptă de prefacere to­tală, s’a bucurat atât de mult, încât imediat s’a pus în slujba noastră, stă­ruind şi căpătându-ne ajutor mare dela guvernul de atunci, pentru reno­varea bisericii, înflăcărându-ne cu sfaturile şi grija sa, iar acum de Paşti, au dăruit un rând complect de veş­­minte strălucitoare cu o lumânare groasă de ceară curată, din care după dorinţa lor s’a împărţit creştinilor lumina la Sfânta înviere. Pr. N. Popovici Broscăuţi ANUL XII, No. 4151, Vineri 1 Septembrie 1939 Curentul Avem încă mult de lucru Arătam în articolul din săptă­mâna trecută însemnătatea bănci­lor învăţătoreşti, puternice aşeză­minte economice ale secţiunilor a­­sociaţiei noastre. Din salariul cu totul redus, ne­potrivit misiunii ce îndeplineşte în stat, învăţătorul a adunat econo­mii pentru zile grele, izbutind să înfrângă specula ce-i întuneca vi­aţa şi să scape de camăta oneroa­să, care-l împingea spre mizerie. In mai puţin de zece ani, asocia­ţiile învăţătoreşti, prin munca ne­obosită şi cerbicia unor vrednici conducători, în aproape toate ju­deţele ţării, au ridicat instituţiuni ce fac mândria corpului nostru. In jurul băncilor populare învă­­ţătoreşti, s’au creiat şi alte coope­rative de consum, pentru aprovi­zionarea membrilor cu articole de primă necesitate. Socotim societăţile de ajutor re­ciproc, cel mai bun mijloc de înfră­ţire a colegilor învăţători, dovada solidarităţii lor, liman de scăpare în vreme de primejdie. Judeţul Alba are un capital de peste un milion şi jumătate, izbu­tind să dea ajutor în caz de deces 120.000 lei familiei învăţătorului, care a fost asociat. Secţia Botoşani, cu 713 membri a dat ajutoare de 385.000 lei într’un singur an; Brăila 234.000 lei. Do­­rohoiul a izbutit să mărească la a­­proape 3 milioane fondul societăţii de ajutor, devenind inalienabil şi cheltuind anual numai venitul ren­telor de Stat, care se ridică la pe­ste 120.000 lei. In anul 1937 secţia Hunedoara a acordat 20 ajutoare a câte 25.000 lei familiilor celor decedaţi şi co­legilor loviţi greu de boală. In Satu Mare, ajutoarele acor­date în anul 1937 au fost de lei 236.875, în jud- Severin 170.000 lei, în Soroca, timp de 9 ani s’au dis­tribuit lei 2.600.000; în Trei Scau­ne 519.230 lei; în Vaslui, într-un singur an s-au dat ajutoare de lei 175.000. La Asociaţia Generală se primesc totuş aproape zilnic cereri de a­­jutoare, în deosebi pentru cazurile de boală gravă. Aceste cereri nu pot fi satisfăcute întru­cât în bu­getul Asociaţiei nu avem un capi­tal pentru ajutoare. Este grea situaţia colegilor în­văţători ,bolnavi de plămâni, pre­­dispuşi spre tuberculoză. Ar putea fi salvaţi cei mai mulţi, dacă Aso­ciaţia noastră ar putea avea câte­va sanatorii preventive, în regiu­nea muntoasă. Cele două sanatorii de odihnă, de la Carmen Sylva şi Budachi, ale Asociaţiei Generale, precum şi câ­teva case de odihnă ale secţiunilor judeţene nu pot servi numeroase­le cereri ale învăţătorilor bolnavi, cari au nevoe de asistenţă sanita­ră şi alimentaţie bună. Secţiunea Soroca a izbutit să construiască un cămin de odihnă la Câmpulung (Bucovina), unde 100 învăţători pot fi adăpostiţi pe tim­pul verii. Asemenea aşezăminte mai au ju­deţele: Braşov, casă primită în fo­losinţă de la Ministerul Domeniilor: Buzău, Constanţa, Dolj, Hunedoara Mureş, Muscel, Prahova, Sălaj, Se­verin, Târnava Mică. Mai au terenuri şi fonduri adu­nate în acest scop, judeţele: Brăi­la, Ciuc, Covurlui, Hotin, Putna, Râmnicu Sărat, Satu Mare şi Si­biu. Prin contribuţia colegilor noştri şi prin jutorul asociaţiilor de cre­dit, vom izbuti să realizăm acest deziderat al Asociaţiei Generale, spre a înviora cât de puţin vieaţa chinuită a celor ce sufere înde­lung. Zile grele poate vor veni ; a­­vem datoria să păstrăm legătura strânsă care ne-a unit întotdeau­na şi care ne va aduce biruinţa. T. Iacobescu Apărarea naţională şi şcoala „Exemplul Verdunului între toate, face să se vadă că în războiu factorii morali coman­dă — în ultimă analiză — toată lupta“. GENERAL GAMELIN Ţara noastră, deabea închegată în, hotarele ei geo-politice, hotare cons­finţite prin drepturi istorice şi etni­ce milenare şi prin hecatombele de eroi jertfiţi pe altarul întregirii na­ţionale, este hotărîtă să-şi menţie — cu orice jertfe — locul ei sub soare. Graţie prevederii geniale a Marelui nostru Rege, şi-a desăvârşit sistemul de apărare naţională. „Ne vom apăra cu ultima energie dreptul nostru se­cular", este răspunsul pe care Ma­iestatea Sa l-a dat pândelor revizio­niste de la Vest şi de la Sud „Ne vom bate până la ultimul om, indi­ferent contra cui", spunea şi primul său sfetnic, în unul din discursurile sale. Providenţa a voit ca în ceasurile cele mai grele ale istoriei noastre, paznicul patrimoniului naţional să fie un Mare Căpitan de oaste, mare stra­teg şi genial cap politic, care — pe drept cuvânt — şi-a căpătat şi nu­mele de „Mare Pedagog al Româ­nismului“. Cârmuitorul destinelor noastre a înţeles că paralel cu înar­marea materială a naţiei trebuie să facă şi înarmarea ei morală şi sufle­tească. A înţeles marele învăţământ al istoriei: braţul înarmat cade în­frânt dacă nu este susţinut de un su­flet înarmat. „Viitorul războiu va izbucni ca un trăsnet“, spune Mareşalul Pétain, fost ministru de războiu al Franţei. Naţiunile — în totalitatea lor — vor lua parte la el. Ori din spatele fron­tului ca şi cei din tranşeele primelor linii. Trebuie să fim capabili a-i face faţă din prima zi... Apărarea naţională, apărarea sa­crului nostru patrimoniu întregit prin atât de multe şi atât de grele jertfe, presupune deci pregătire materială (armament, muniţii, fortificaţii, căi de comunicaţii, etc.) şi pregătire su­fletească“, pregătirea acelei conştiinţi naţionale luptătoare pe care este che­mată să o facă şcoala. Armatele moderne nu mai sunt ar­mate de mercenari. Luptătorul, deşi nu mai luptă pentru câştiguri mate­riale personale, el trebuie totuşi să înfrângă în sufletul său una din cele mai puternice legi biologice­ dragos­tea de viaţă, să supună cel mai pu­ternic instinct natural: instinctul con­serv­aţiunii proprii şi să-şi jert­fească viaţa pentru patrie. Această biruinţă, această înălţare a omului, a eroului, deasupra indi­vidului biologic, trebuie s-o pregă­tească şcoala. Ea este arsenalul în care se pregăteşte cea mai teribilă armă: conştinţa naţională luptătoare. Mai puternică chiar de cât cel mai „formidabil“ tun Krup, decât cel mai modern avion, decât cea mai per­fecţionată mitralieră. O armată însu­fleţită de această conştiinţă care transformă pe om în erou, poartă în raniţele soldaţilor victoria. Se ştie doar că marile noastre bi­­ruinţi din războiul de întregire nu ni le-au dat tunurile, avioanele şi mitralierele care nu le aveam. Su­fletul ţăranului ostaş, care s’a înches cit clipă, zi cu zî sufletul copiilor şi gat în zid puternic denlungul Siretu­lui ,oprind invazia duşmană... Şi (de ce n’am spune-o ?), acest su­flet l-a format şi l-a încălzit umilul învăţător al şcoalei din România Mică. El a ţinut trează conştiinţa naţională. El a înarmat­ sufleteşte ba­talioanele care ’n ie­res nebun au zdrobit nedreptele pietre de hotar de pe crestele Carpaţilor. Şi tot el este acela care a căzut în primele tranşee la Oituz, la Mărăşti şi la Mărăşeşti, sfinţind cu jertfa vieţii sale măreţia unui ideal. „In această clipă hotărâtoare a nea­mului nostru, spunea d. ministru D. V. Toni la congresul de la Constanţa — să ne amintim că învăţătorilor li se datoreşte in cea mai mare măsură, pregătirea unităţii noastre naţiona­le.... Desigur, credinţa în izbăvire au propovăduit-o marii noştri cărturari, a urmărit-o conducerea noastră de stat, dar aceia care au format clipă Gh. I. Iacob al poporului nostru pentru jertfa din ceasul suprem, aceasta au făcut-o mai presus de toate, mai puternic decât toţi, ei, învăţătorii.....“ Şi dacă România Mare de astăzi este opera umilului învăţător din România­ Mică de ieri, noi, fericiţii moştenitori ai victoriei naţionale, a­­vem datoria de a ne sili din toate puterile să asigurăm pentru eterni­tate dăinuirea Patriei întregite... Astăzi când auzim pretutindeni zăngănit de arme, când temniţe şi spânzurători se pregătesc din nou pentru fraţii deabea desrobiţi, ţie, învăţător al României, îţi revine sar­cina de a pregăti biruinţa de mâine. Pe umerii tăi se sprijină această sfântă moştenire. Ascultă chemarea Marelui Străjer. Fii la datorie şi generaţiile care vor veni te vor bine­cuvânta !... Casa de odihnă de la Carmen-Syl­va, a Asoc­ g­rare a învățătorilor Cărţi de căpătâi pentru învăţători „Pe drumul reînoirii** de prof. Şt. Şoimescu „Prin sita aplecării­­ spre serios şi trainic, spre sănătos şi bun a poporului nostru, obiceiurile îşi cern pleava şi lasă in tradiţie, ce e mai apt pentru vieaţa în ele. Aşa s’a format, la noi, o tradiţie a dreptăţii, a cinstei, a mândriei de om, a cuviin­ţei, a milei a ospitalităţii, a vitejiei, a sărbătorilor, a ar­tei poporane, a muncii agri­cole, a industriilor casnice“. („Pe drumul reînoirii“). Această frântură plină de miezul dragostei de glie străbună, de satul copilăriei căruia atâţia i-am rămas tributarii recunoştinţei întârziate, este una dintre strălucirile scrisului, cu care un distins autor, mare şi încer­cat prieten al învăţătorimii îşi ilus­trează ultima d-sale lucrare. Autorul, d. prof dr. Ştefan Şoimescu, adminis­trator general al Casei Şcoalelor şi Culturii Poporului şi Consilier Supe­rior Permanent al „Străjii Ţării“, a ţinut să adaoge la salba atâtor ma­gistrale contribuţiuni literare şi ştiin­ţifice cu care a dăruit cultura şi scri­sul românesc, încă o piatră de stră­lucitoare afirmare a unei creatoare spiritualităţi, în veşnică căutare de noui şi puternice forme de prezen­tare a problemelor ce frământă su­fletul României nouilor orânduiri, învăţătorii, modeşti şi anonimi răs­turnători de brazdă în câmpul vieţii obşteşti, au îndrăgit, au căutat şi res­pectat cu devoţiune şi adâncă pre­ţuire pe acei fruntaşi ai neamului, cari au fost semănătorii cei mai sin­ceri în ogorul pe care ei se trudeau cu umile puteri să-l desţelenească. Cartea aceasta, despre care noi cu umile şi neîmplinite puteri încercăm a însăila aici modeste considera­­ţiuni de ordin mai mult sufletesc, aproape definitiv breslei învăţătoreşti pe unul dintre marii ei doctrinari Căci, — Pe drumul reînoirii, — opera de largi orizonturi creatoare a d-lui prof. dr. Ştefan Şoimescu, clădeşte o piatră Unghiulară la temelia acelei spiritualităţi pe al cărei temeiu ţara noastră îşi chezăşueşte ziua de mâine. Şi, tot ce trăiniceşte numele Patriei şi­ al viitorimei ei în conştiinţa gene­rală, este scump acelor misionari în veşnic serviciu comandat,­­ învăţă­torii. Aşa îşi orientează prezenţa pe masa noastră de lucru şi în biblio­teca fiecărui dascăl, această fulguire de fond şi formă, de simţire şi se­rioase concluziuni naţional-sociale, care-i lucrarea d-lui­ prof. Şoimescu. — Pe drumul reînoirii. Cunoscut dăscălimii ţării prin toate dovezile de largă înţelegere, prin urechea ce-a aplecat asupra dureri­lor şi năzuinţelor ei, prin adeziunea arătată organizaţiei de breaslă a în­văţătorilor şi ales prieten al condu­cătorilor Asociaţiei Generale, d. con­silier prof. Şoimescu s’a gândit, atunci când a zămislit acest buchet de ade­văruri, cartea dăruită tuturor, şi la aceia cari i-o vor cerceta şi-i vor urma poruncile. Pe drumul reînoirii se estompează în câmpul preocupărilor de educaţie colectivă, naţională şi constructivă, ca un port-drapel al năzuinţelor tu­turor acelora cari au în grija lor educaţia şi creşterea tineretului, a ţă­rii de mâine deci o carte de doctrină şi ideologie mustită din zăcămintele cele mai să­nătoase ale românimei. Fapta, truda sfetnicilor şi a norodului, în frunte cu augusta grijă a Marelui nostru Rege, sunt temeiurile de adevăr şi prestigiu ale cărţii de care avem cinstea să ne ocupăm. Cuprinsul lucrării arată esenţa preocupărilor autorului, acelea de închinare faţă de permanenţa spiri­tuală a veacurilor de sacrificii şi înălţare românească, care a fost, este şi va fi Domnitorul. Problema elucidării sensului Mo­narhic, a ctitoriilor Coroanei şi grijei purtată generaţiilor de mâine înfăţi­şate prin tineretul de azi, sunt as­pecte de înaltă valoare a acestei cărţi fundamentale. Nu noi, desigur,­­ dar anii şi po­runcile vremii, vor aşeza în adevă­rata lor lumină preceptele săpate în credinţa ce îngroaşă zilele acestei cărţi. Restauraţia şi îndrumarea tineretu­lui, Bazele sociale şi pedagogice ale străjeriei, Străjeria educatoare naţio­nală, Majestatea Sa Regele pedagog al Neamului, Regele şi datina româ­nească , Tradiţia ca legătură între ge­neraţii, Străjeria şi Unirea, Regele şi tineretul, Pentru Ţară şi Rege, — iată o seamă de capitole cari îmbu­­chetează atâtea probleme de actual şi permanent interes naţional în viaţa Statului nostru. Problema unei fundamentări a doc­trinei şi ideologiei străjerismului — una dintre cele mai dragi şi impor­tante creaţiuni ale M. S. Regelui, — preocupă îndeosebi autorul, inspirat direct din realităţile cele mai adânc grăitoare şi din însăşi concepţia de educaţie a tineretului ctitorită şi în­drumată de Marele Străjer. Pornit de la constatarea că, tradiţia chezăşueşte frumuseţile sufleteşti ale poporului — în care tradiţie dragos­tea românului faţă de Ţară şi Rege este nebănuită, E­d. prof. dr. Şt. Şoi­mescu durează pe lespedea recunoş­tinţei şi devotamentului obştesc faţă de Marele Rege Carol al II-lea, ins­cripţia celor mai autentice închinări , miezul unei cărţi care va rămâne ca un semn în vreme, despre preocurile acelora cari, înzestraţi de sus cu pu­teri de analiză, intuire a momentelor şi dar al scrisului, împărtăşesc tutu­ror fiorul marilor chemări ale vre­murilor ce trăim. „Şi avem un mândru Rege, un Rege în a cărui inimă răsună şi în­ţelepciunea trecutului şi chemările viitorului; în a Cărui minte, mereu atentă la nevoile poporului, rodesc toate experienţele unei vieţi de om şi ale vieţii unui neam, şi sub a cărui mână, ageră şi tare, roadele expe­rienţei şi cugetării devin fapte de bine public". (Pag 124 : Regele şi da­tina românească). Cu asemenea orien­tări în vastul şi augustul domeniu al pedagogiei Regelui Carol II, d. prof. dr. Şoimescu şi-a ilustrat ultima d-sare lucrare. Pentru problemele ce le prezintă, pentru stilul atrăgător şi aproape de sufletul cititorului şi pentru tot ce apropie sufletul de învăţător faţă de această solie a drumului reînoirii, dăscălimea va şti să preţuiască o carte, o fluturare de suflet a unui îndrumător, mare şi sincer prieten al ei. Mircea Ispir D. Prof. ŞT. ŞOIMESCU Din energiile noastre creatoare: „Biblioteca învăţătorilor“ O iniţiativă demnă de autorul ei şi promiţătoare de multă nădejde pen­tru cei cari se străduiesc să plămă­dească, din frământarea gândurilor, orientări şi drumuri sănătoase pe o­­gorul vieţii sufleteşti a şcoalei şi a învăţătorului,­­ astfel se poate ca­racteriza, modest, încercarea ce ne-o vesteşte colegul Mircea Ispir, un ne­astâmpărat al gândului şi scrisului învăţătoresc. E vor­ba de înfiinţarea unei edituri în care să se întâlnească operele tu­turor colegilor, precum şi ale ace­lora cari se lasă ispitiţi de proble­mele culturale şi sociale în legătură strânsă cu şcoala şi slujitorii ei. Operele vor fi editate de „Biblio­teca învăţătorului“ în condiţii gra­fice la înălţimea tehnicei moderne şi cu drepturile de autor prevăzute de lege. .Biblioteca învăţătorului" va face să apară lunar un volum de 240— 320 pagini, cartea având asigurată una din cele mai bune propagande. Vor fi primite cărţi scrise de în­văţători din orice domeniu ,de ma­nifestare scripturistică: roman, nu­vele, teatru, străjerie, folklor, peda­gogie, etc., precum şi cărţi scrise de autori din afară de şcoală, dar care tratează din problemele profesionale ale învăţătorului şi şcoalei . Editura funcţionează cu sprijinul moral şi sub girul Asociaţiei generale a învăţătorilor, iar lucrările vor fi cercetate de un comitet în frunte cu d-l senator Theodor Iacobescu, pre­şedintele Asociaţiei generale şi d. Mircea Ispir, secretar, căruia apar­ţine iniţiativa şi conducerea acestei edituri. Pentru învăţătorime, „Biblioteca învăţătorului“, va însemna un nepre­ţuit câştig moral şi material. Câştig moral, pentru că realizarea acestui gând însemnează încă o frumoasă victorie a năzuinţelor de afirmare dăscălească, câştig material, pentru­că o mulţime de colegi talentaţi, dar lipsiţi de mijloace, vor avea posibili­tatea să-şi vadă tipărită opera pe care au încălzit-o cu sufletul lor de năvalnic entuziasm. Câte talente, câte gânduri şi câte alese simţiri n'au rămas îngropate, numai pentru faptul că nimeni nu se găsea în stare să facă începutul sal­vator pentru marea mulţime a celor ce-şi puneau mintea şi sufletul în slujba creatoare a problemelor scri­sului ? Câte umilinţi nu aşteptau prezenta­rea manuscriselor spre tipărire şi câtă descurajare nu primea în suflet calegul care-şi prezenta manuscrisul cu înfrigurare la cine ştie ce editură obscură de provincie ? Astăzi, prin înfiinţarea „Bibliotecii învăţătorului", se vine cu un strop de rouă binefăcătoare peste nădej­dile de multe ori înşelate ale colegi­lor mânuitori de slovă înviorătoare. Colegului Mircea Ispir, unul din cele mai alese talente ale generaţiei tinere, dăscălimea trebue să-i fie a­­dânc recunoscătoare pentru marele dar sufletesc ce i-a făcut. Trebuia să se ivească spiritul său în veşnică frământare şi adânc răs­colitor de tinere energii învăţăto­­reşti. Sufletul său însetat de orizon­turi noi, tot mereu înălţate şi întin­se pe domeniul spiritual al breslei, ca să se curme cu o stare de lucruri ce înmormânta atâta vitalitate cre­atoare de valori dăscăleşti, şi să se traseze voiniceşte o brazdă pe care o dorim cât mai bogată în roadă, cât mai îmbietoare la muncă şi afirmare dăscălească ! Lazăr Ştefănescu Economia în şcolile primare încă o înfăptuire, care se atribuie diari şi chiar direct şi asupra elevilor învăţătorilor este sprijinul economiei. Din statistice oficiale ale Casei Na­ţionale de Economii se vede cât de mare­­importanţă dau învăţătorii a­­cestei chestiuni. Până la 1 Aprilie 1939, prin intermediul lor, numai­ în Capitală, Casa Naţională de Econo­mii a reuşit să realizeze deja copii de curs primar, depuneri 1.790.505 lei. La şcoala Nr. 14 băeţi, cu copii ai că­ror părinţi nu sunt bogaţi, şcolarii din îndemnul corpului didactic au econo­misit 111.121 lei; la Nr. 7 băeţi, 66904 lei; la şcoala mixtă Nr. 1, periferică cu populaţie săracă s-a economisit 45.519 lei. Nu mai vorbim de şcolile primare de fete care dau dovadă de mai mult simţ al economiei: la şc. Nr. 15 fete 58114 lei; la Nr. 39 fete, 57.433 lei; la Nr. 32 fete, 56295 lei. Am dat numai aceste câteva exemple din care reiese activitatea învăţători­lor şi învăţătoarelor şi interesul ce depune acest corp în direcţia culti­vării simţului economiei. Desigur, meritul se atribuie în par­te şi Casei Naţionale de Economii, care întreprinde o vie propagandă printre învăţători şi păstrează ne­contenit contactul îndemnându-i me­reu la săvârşirea acestei fapte, prin diferite recompense ca : „Diplome de Merit” acelora ce conduc Case de Economii şcolare şi prin revista „E­­conomiia”, organul oficial al acestei instituţii, răspândită în câteva zeci de mii de exemplare, Casa Naţională de Economii a reuşit să câştige cor­pul didactic pentru această faptă. Propagandia această, cere sacrificii materiale şi Casa Naţională de Econo­mii, trebuie să recunoaştem, face a­­ceste sacrificii. Dar pentru împlinirea misiunii sale şi a avea cât mai completă isbândă socotit că această propagandă să nu se răsfrângă numai asupra învăţători­lor de care se foloseşte ca interme­ce învaţă a deveni economi. învăţătorii, din cât se vede îşi fac datoria. Prin mijloacele educative ce le stau la îndemână ei caută să des­­volte cât mai mult simţul economiei în sufletele copiilor ce le sunt în­credinţaţi a-i educa. La împlinirea acestei fapte şi la fixarea definitiv a acestui sentiment în sufletele în for­mare, au nevoie însă şi de unele cărţi, care să se ocupe cu această chestiune. O educaţie se socoteşte in­­­­suficientă şi fără dorinţi de totală isbândă, dacă pe lângă executarea ei, nu se caută­ să se frământe ideea, copiii citind , şi trăind sufleteşte fapte asemenea, care duc la spiritul de economie. De aceeia exprimăm părerea că pe lângă propaganda ce întreprinde prin­tre învăţători prin revista „Econo­mia”, Casa Naţională de Economii să facă, în măsura timpului şi a posibi­lităţilor să apară o serie de cărţi, care să trateze subiecte de economie şi care să formeze „cărţile de econo­mie” din biblioteca şcoalei. Aceste cărţi vor folosi mult şi vor fi de mare ajutor învăţătorilor, căci ele vor fi puse în mâna copiilor, care citindu-le vor cimenta în suflete sentimentul e­­conomiei atât de necesar lor personal şi patriei. Este ceva greu, care cere sacrificii, dar este un mare lucru, căci Casa Naţională de Economii îşi asigură pe aceşti copii ca şi atunci, când vor fi mari şi nu vor mai fi sub supraveghe­rea şi îndemnul nimănui, să continue a fi mereu strângători, chibzuiţi şi cu dragoste pentru economie. Ideea economiei, frământată şi desbătută în cărţi literare, care să stea la îndemâna şcolarilor pentru a le citi, formează în suflete acel senti­ment ce se desvoltă și se transformă într’un adevărat cult. Cultul econo­miei. C. Pretorian De la Asociaţia Generală a învăţătorilor D. senator Teodor Iacobescu, preşe­dintele Asociaţiei Generale, a primit de la secţiunile şi colegii din ţară, ur­mătoarele telegrame: întruniţi în adunare generală anu­ală învăţătorii români din oraşul şi judeţul Arad, vă doresc cele mai fru­moase zile de luptă, pentru realiza­rea dorinţelor şi aspiraţiilor. Preşedinte, RAMNEANŢU. Toţi învăţătorii eficieni întruniţi în congres anual, vă asigură de între­gul lor devotament şi concurs pentru triumful definitiv al cauzei noastre profesionale. Preşed. M. BRAŞOVEANU Adunaţi în congres anual la Fălti­ceni, învăţătorii din judeţul Baia îşi îndreaptă gândul lor către vrednicul preşedinte al lor, susţinătorul tuturor doleanţelor, asigurându-vă cu tot su­­fletul de colaborarea lor devotată. Preşedinte, TOMEGEA, învăţătorii doljeni întruniţi în a­­dunăre generală îşi îndreaptă gândul către Dvs. care de 30 ani v-aţi închi­­nat cu folos priceperea şi energia să se­ facă dreptate şcoalei primare şi slujitorilor ei, vă înconjurăm cu căl­dura dragostei şi vă asigurăm de tot spijinul pentru întărirea spiritului de solidaritate profesională. Preşed. DUMITRU RADU Numeroşi colegi concentraţi, ne cer intervenirea către Onor Minister al Educaţiunii­­Naţionale, pentru amâ­narea examenului de admitere la Şc. normală superioară. M.E.N. nu admite, sub nici un mo­tiv, amânarea acestui examen. ■ NOU! NOU! Pentru punerea în aplicare a nouei programe analitice a muzicii în învăţământul primar, au apărut: G. BREAZUL N. SA­U CĂRŢI de CÂNTECE pentru COPII Clasele I, II, III şi IV primare (şi grădinile de copii) Cuprinzând cele mai frumoase melodii populare şi jocuri de copii, alese din folklorul românesc de pretutindenea, precum şi cântecele obligatorii. Tipărite în 5 culori la Offset, fiecare pagină formând o planşe deo­sebită, liniile melodice ale cântecelor fiind înfăţişate prin valuri co­lorate, iar durata şi înălţimea sunetelor repre­zentate prin figurine intuitive care urmăresc evoluţia liniilor melodice, urcuşurile şi cobo­­râşurile, precum şi pulsul ritmic. Costul fiecărei cărţi « . . .......................... Lei 30.­ De vânzare la toate librăriile sau la Editura ,,SCRISUL ROMÂNESC" S. A., Craiova

Next