Curentul, decembrie 1940 (Anul 13, nr. 4601-4629)
1940-12-21 / nr. 4621
ANUL XIII No. 4621 8 PAGINI 3 LEI Fuga din de ROMULUS DIANU A fost un timp când mă gândeam să scriu, sub acest titlu, un roman, cu toate că nu am prea mare încredere în compatibilitatea genului, cu viața rurală. Dar, aşa era atunci — ideea mea n’ar fi putut să capete alt învăliş decât unul artistic, într’atâta adevărul era de prohibit. La 5 Septembrie a oftat uşurată o ţară întreagă. Povestea asta ar fi fost, dealtfel, foarte scurtă şi foarte simplă: un ţăran a fugit din sat. Asta e tot. Ştie fiecare că evenimentul nu e rar. Dacă o familie ţărănească trăieşte din munca unei bucăţi de pământ, şi în familia aceea se nasc două-trei fete, şi doi-trei feciori, primii născuţi reuşesc să se înzestreze cu ceva din averea părintească, dar ultimii sunt condamnaţi a munci ca pălmaşi, ca oameni cu ziua, în jurul celor mai îndurători şi mai comozi, din sat, la preot, la învăţător, la notar, şi pe la alţi fruntaşi. Dacă aceşti roboţi află în sufletul lor o mândrie egală cu aceea a rudelor lor mai bogate, sau dacă alte cauze îi ţin departe de acestea, atunci ei se gândesc să plece. Pământ de împărţit nu mai este. Marea proprietate la care puteau să-şi câştige onorabil existenţa, nu mai dăinueşte. Nu-i rămâne omului altă salvare decât în a se face intelectual, la gară ! Se întâmplă că nici gara nu e departe de sat. De acolo, va putea să revină între ai săi, la zile mari. Când se grijesc mormintele. Aşadar va pleca. Nu credeţi că e uşor. E vorba despre ceva care ţăranului nostru ii provoacă groaza. Dincolo de biserică, adică dincolo de marginea satului, pentru el, începe „viaţa prin streini”. Se va rupe du voie ai săi, de o mândreţe de fată care se va mărita cu altul, şi se va duce drumului mare, fără altă ştiinţă decât milenara grije de pământ. El e realist, el ştie că numai pământul produce pâinea. Şi nu are pământ. Din strămoşi, cine n’a mai avut loc în sat, a fost ori pentrucă a pierdut cinstea obrazului ca fur, sau ca nebun, ori pentrucă a fost chemat să deie socoteală lui Dumnezeu. Dar acum nu e aşa. Intr’o dimineaţă, işi pune în traistă un codru de mămăligă, face o cruce mare, şi pleacă. Rareori poate să plângă ţăranul nostru. El are un plâns uscat, o lacrimă care îl sugrumă, dar care nu se lasă văzută de nimeni. E un adevărat boier în sentimentele sale. Zile întregi, îl vezi tremurând prin ,,sălile de așteptare” ale micilor gări, la care nu se opresc decât micile trenuri. Nu cere nimic. Nici n’ar ști s’o facă. Dar dacă, intr’un ceas mai norocos pentru elcare nu are de niciunele, este nevoie de un om care să muncească, să ajute unui lampagiu de pe linie, sau să aprindă focul in biroul d-lui şef, cărând în braţe omeneşti, aproape desbrăcate, lemnele poleite cu ghiaţă, el e acolo, gata să dea ajutor. Cu atât mai bine, dacă i se va spune să rămână. Va mânca prin colţuri de magazii cu bagaje, va dormi prin case de ţărani milostivi, prin apropiere, şi va veni, cu noaptea în cap, la gară, fără să fi luat altă gustare decât amărâtul praf de tutun, care aprins, se trece aşa de repede. Cine tremură, cine flămânzeşte, cine se tuberculizează, în câţiva ani, şi pe cine îl taie trenul, intr’o noapte de Crăciun, când călătoreşte între tampoane, sau într’o frână bătută de viscol, unde îşi ingână bucuriile revederii cu ai săi, până cade jos. Nu-i nimic ! Un Român ! Un ţăran ! Un om sărac ! Sau ia, de mic copil, o altă cale mai bună: vine într’un oraş, încearcă să facă un comerţ, cu cobiliţa de-a spinare. Intr’o dimineaţă, înainte de a se fi deşteptat casele, auzi glasul lui, sub fereastră : „A sosit băiatul cu de toate” ! ! (Că are haz mare). Vinde „d’ăi de luncă, d’ăi de luncă”, aşa de bine încât, dacă nu te apropii să priveşti, nu ştii că sunt castraveţi ! Este, bineînţeles, tot în zdrenţe. Când vinde jurnale, e tot din zdrenţe ! Până pe la 18 ani, tot îl mai întâlneşti, apoi dispare. Ai fi înclinat să crezi că a deschis, pe seama sa, un magazin de fructe şi de legume, dar fructarul e tot un venetic, ca şi inainte, iar zarzavagiul este un bulgar, sau un sârb. Cu unul dintre aceşti copilandri olteneşti am vorbit odată mai pe îndelete. Mi-a spus că „jupânul” (jupânul !) îi plăteşte o mie şi o sută de lei PE AN, ca să-i desfacă marfa. Nu e singur. Stăpânul său, creştin, dar nu al locului, întrebuinţează pentru comerţul său, peste cincizeci de băieţi aduşi dela ţară. Dorm toţi într’o singură odaie, la o periferie. La orele trei spre ziuă, sunt deşteptaţi şi mânaţi la piaţă, cu coşurile. Când se’ntorc, cu ele pline, între două strigăte, tuşesc, umplând zăpada de căpşuni roşii. De sărbători, au voie să iasă „cu steaua”, ca acasă, unde se găseau covrigi calzi, şi nuci, şi vorbe bune, pentru clopoţelul care nu mai putea de bucuria îngheţului, sus, în spatele „Naşterii”, lângă lumânărica de ceară. Toate astea, numai pentru că au fugit din sat. Oraşul nu-i poate primi. Muncile oraşului sunt altfel de munci, alimentaţia este alta, oamenii (oh, aceştia !) sunt şi ei altfel plămădiţi sufleteşte. Apoi nu se poate trăi din cerşitorie, iar ajutoarele sporadice tocmai pe aceasta o creiază şi o încurajează. Nu e altă soluţie decât a căuta ridicarea satului. Prin muncă. Cine n’a muncit, nu ştie ce stupefiant binefăcător este asta, ce deslipire de propria noastră fiinţă, produce. Cunosc destui cari consideră munca o calamitate, un blestem. Isgonind pe om din Raiu, Dumnezeu a blestemat pe om să muncească. Prin urmare, e un blestem. Iată una dintre ereziile cele mai răspândite, sursa mistică din care se trage puturosul! Insă este, de asemenea, adevărat, că astăzi nu se mai poate trăi un an de zile, cu produsul muncii din nouă luni agricole. Ridicarea ţărănimii se poate face numai ameliorând viaţa rurală prin sporirea debitului şi al randamentului muncii ţărăneşti. Cu motoare, cu maşini, cu tot ce vom putea cumpăra, trebue să amplificăm această muncă, făcând-o şi mai spornică, prin ştiinţă. Iată adevăratul motiv pentru care vom sprijini realizarea planului decenal cuprins în acordul de colaborare economică dintre România şi Germania. Am scris despre aceasta, şi voiu mai scrie. Nici o şovăire nu e posibilă. Trebue să ne facem o ţară care să se bizue pe un ţăran sănătos, care să fie la sine acasă, atâta de stimat, de liber, şi de utilizat, încât apărarea naţională să nu fie numai o chestiune de sentimente, pentru el, ci şi una de interese. Probleme sociale uriaşe ameninţă popoarele în care sunt ignorate interesele tuturor şi ale fiecăruia. Ştiu bine că aplicarea programului vast de construcţii, de motorizare agricolă, şi de electrificare va hrăni mai bine pe ţăran, chiar la el, în sat. Inutil s-a cheltuit pentru aprovizionarea dispensariilor medicale săteşti, atâta vreme cât boala cea mai grea a satului este subnutriţia. Se va munci, se va putea trăi mai bine, graţie realismului Guvernului Legionar, care va smulge ţara din ereziile romantice care condamnau plugul să cumpere tu- I nuri, prin intermediul unei bande politice de gheșeftari. Ce vis urât... Condamnaţi la moarte pentru că au falsificat monete BERLIN 19 (Rador). — Corespondentul agenţiei ŞTEFANI transmite ! Autorităţile germane anunţă că doi falsificatori de monete, cari puseseră in circulaţie monetele falsificate de ei, au fost condamnaţi la moarte şi executaţi. Moartea subită a fostului preşedinte Kallio HELSINKI, 19 (Rador). — Corespondentul Agenţiei D. N. R. transmite: Fostul preşedinte al Finlandei, Kallio, a încetat brusc din viaţă, Joi, în urma unui atac de cord. Kallio urma să părăsească capitala spre a se duce să locuiască la ţară, la o moşie a sa. Populaţia organizase o impunătoare manifestaţie cu acest prilej, străzile pe cari urma să treacă fostul preşedinte al republicii fiind impresionant luminate, în cursud serii, de făclieri. Pe când trecea în revistă o companie de onoare, la gară, fostul preşedinte Kallio a avut un atac de cord și s-a prăbușit, murind in câteva clipe întregul popor finlandez plânge marea pierdere. PRIMEJDIA SUPREMA PENTRU ANGLIA N’A TRECUT — D. Churchill a declarat el pierderile marlmiePTSHtaniee continuă să se producă pe o scară Îngrijorătoare — LONDRA, 19 (Rador). —D. Churchill a făcut joi în Camera Comunelor o expunere asupra situaţiei războiului. După rezultatul dat de agenţia Reuter, primul ministru a declarat între altele : In deşertul occidental, armata engleză atacă fortul şi oraşul Bardia cu forţe puternice şi crescânde. Armata britanică a găsit prilejul de a-şi arăta calitatea. Avem nevoe, nu numai pentru a apăra insula noastră, ci şi pentru acţiunile de pe alte fronturi, de o armată mare şi puternică, înzestrată cu armament de cea mai bună calitate. Ar fi un dezastru — a spus apoi d. Churchill — dacă cineva şi-ar închipui că primejdia supremă a trecut. Anotimpul iernii oferă unele avantagii pentru o încercare de invazie. Ar fi deci o foarte mare lipsă de prudenţă, o adevărată crimă, dacă am slăbi vigilenţa noastră. Cu privire la pierderile suferite în Atlantic de marina comercială britanică, primul ministru a declarat că aceste pierderi continuă să se producă pe o scară foarte îngrijorătoare. Trebue să considerăm menținerea acestei căi de comunicație drept cea mai importantă din sarcinile militare ce ni se pun în momentul actual. Moartea lui Grigore Ionian Personalitatea defunctului Aseară a murit la locuinţa sa din Capitală Grigore Iunian, fost ministru şi fruntaş al baroului românesc. Grigore Iunian suferea de cancer, starea sa agravându-se în urma unei duble pneumonii. Medicii de specialitate români şi străini, printre care şi savantul gerrman prof. Aider, au depus toate strădaniile pentru salvarea lui. Faţă de această boală care nu iartă, totul a fost insă zadarnic. Grigore Iunian s-a născut la 30 Septembrie 1882 la Tg.-Jiu. Absolvent al liceului Carol I din Craiova, şi-a luat licenţa în drept la Bucureşti, înscriindu-se în baroul de Gorj unde a profesat până în anul 1920 când s-a mutat la Bucureşti. In 1928 a fost ales membru în consiliul general al Uniunii avocaţilor ca reprezentant al baroului de Ilfov. In Noembrie acelaşi an e numit ministru al Justiţiei. Grigore Iunian a fost deputat de Gorj în mai multe rânduri. In 1917 la Iaşi a demisionat din partidul liberal, înfiinţând împreună cu alţii partidul muncii. In 1920 a intrat în partidul ţărănist, din care s-a retras în 1932 spre a înfiinţa partidul radical-ţărănist, al cărui preşedinte a fost. Pentru prima oară a fost ministru al muncii în cabinetul Barbu Ştirbey de la 6 iunie — 20 iulie 1927 — şi apoi ministru de justiţie în guvernele Maniu şi Mironescu din 1930. Grigore Iunian este autorul unor importante lucrări juridice în legătură cu restabilizarea, protestul şi concordatul preventiv. Fruntaş al vieţii publice româneşti, personalitatea lui Grigore Iunian a întrunit calităţi care contrastau în modul cel mai izbitor cu atmosfera viciată a politicianismului din ultimii 20 de ani. Un temperament activ, o cultură aleasă şi un verb dinamic au făcut ca manifestările celui care a fost Grigore Iunian să se menţină la aceeaşi înălţime pe oricare plan ele s’au produs. Ca parlamentar s’a caracterizat printr’o ţinută demnă, iar ca jurist s’a ilustrat atât ca autor al unor valoroase studii de specialitate cât şi ca un maestru al barei. Multiplele calităţi ale lui Grigore Iunian fac astfel ca pierderea lui să fie greu resimţită de toţi colaboratorii şi prietenii lui care l-au apreciat. ★ Înmormântarea va avea loc Duminecă dimineaţă la orele 11 la Tg-Jiu, sicriul cu rămăşiţele pământeşti fiind transportate în acest oraş mâine Sâmbătă cu un automobil funerar. La ceremonia funebră nu se vor rosti cuvântări şi nici nu se vor aduce coroane ci numai, flori naturale, respectăndu-se astfel o voinţa exprimată de Grigore Iunian înainte de moarte. JO. GRIGORE IUNIAN D. Phillips pleacă la Roma NEW-YORK, 18 (Rador). — Corespondentul agenției D. N. R. transmite: D. Phillips, ambasadorul Statelor Unite în Italia, a declarat că are intenția să plece la Roma în ziua de 31 Decembrie. 11 persoane condamnate la moarte, in Anglia, pentru prădăciuni NEW-YORK, 19 (Rador). — Se anunță din Londra că Marţi în zori au fost împuşcate în Tower 11 persoane. Se spune că cei executaţi ar fi tâlhari cari au opus rezistenţă când poliţia a voit să-i aresteze într'o vilă. Este primul caz, în timpul acestui război, când se condamnă la moarte în Anglia pentru prădăciuni. De aceea, ştirea a făcut mare senzaţie în America D. ministru Fabricius va primi altă însărcinare BERLIN 19 (tp). — De la cercurile oficiale din Berlin deocamdată nu se poate obţine vreo confirmare a faptului că la postul de ministru plenipotenţiar german de la Bucureşti se va produce vreo schimbare aşa cum au afirmat unele ziare din străinătate. In Wilhelmstrasse nu se desminte totuș că o asemenea schimbare s’ar putea produce. SAmbătă 21 Decembrie 1949 Director: PftMFI! «PICARU REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA Strada Belvedere No. 6 TELEFOANELE: 4.84.40 Cab. Directorului 4.84.e 3.40.88 Administr. del. 5,54 84 5.43.07 Administrator 4.92.54 4.23.32 Contab. şi Iiep. 3.40.84 4.84.48 Abon. şi PupUc 3.40.14 convorbiri cu Provincia 3.40.84 Proprietar: „Curentul” S. A. R. Trib. Ilfov, Registrul publicațiilor, No. 174-938 Taxa poştală plătită în numerar conf. ord. Dir Gen. P. T. T. No. 29744939 Abon.; Anual 700 lei; 6 luni 350 lei;3 luni 200lei Instituţii de Stat şi particulare una mic anual Secret. General Redacţia politică Sport Biroul Tipogr. Tipografia Secretariatului at remis ori Suveranului scrisorile de acreditare Cuvântările rostite de M. S. Regele Mihai I şi cei doi diplomaţi dri dimineaţă la ora 11 cu ceremonialul obişnuit Don José Rojas Moreno, conte de Casa Rojas, noul ministru al Spaniei la Bucureşti a prezentat M. S. Regelui Mihai I, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Domnule Ministru, Primesc cu vie satisfacţie scrisorile prin care Generalisimul Franco, Şeful Statului Spaniol, a binevoit a Vă încredinţa însărcinarea de a-L reprezenta în calitate de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar pe lângă Persoana Mea. Ţin, în chip cu totul special de a-I transmite mulţumirile Mele pentru mesagiul Său pătruns de sinceră prietenie şi, vă rog de a fi pe lângă Generalism interpretul urărilor Mele cele mai călduroase pentru fericirea Sa personală şi pentru prosperitatea nobilului popor spaniol. Aţi evocat, d-le ministru, cu prilejul acestei solemnităţi, legăturile ce unesc de veacuri în chip atât de fericit naţiunile noastre. Noua Românie se simte întreit legată de marele popor spaniol. Ne unesc legăturile indestructibile ale istoriei, ale culturei şi ale rasei; atât „Dacia Felix“ cât şi înfloritoarea Iberie erau cuprinse în „orbis terrarum“ al Marelui Imperiu al antichităţii. Socotim de o însemnitate simbolică faptul că marele Traian era de origină spaniolă şi ne considerăm fericiţi de a fi conştienţi de rădăcinile noastre comune cari explică identitatea atâtor trăsături caracteristice ale poporului spaniol şi ale poporului român. N’am uitat în acelaş timp, că şi după destrămarea Imperiului, istoria acestor două popoare se desfăşoară în ritm egal. Toată viaţa lor a fost o luptă continuă, şi am avut întotdeauna prilejul să admirăm caracterul cavaleresc atât de adânc, inerent atât Regatului Belayo, cât şi Ţărilor Navarrei şi Aragonului, Castiliei şi Leonului. Aceste regate şi aceste lupte ne amintesc de Principatele române ale Moldovei şi Munteniei, cari se desvoltau, deşi separate de Spania prin spaţii întinse supunându-se aceloraşi porunci lăuntrice. Coborîrea din munţi, „reconquista“, „descălecatul“ cum îl numim noi, constitue aceiaşi bază a evoluţiunei naţiunilor noastre. Căci ambele noastre popoare au fost dealungul veacurilor campionii aceleiaşi lupte : pentru rasa ariană, pentru Europa şi îndeosebi pentru cruce. In clipa de faţă, manifestările marilor mişcări europene, ale mişcărilor revoluţionare naţionale, au adâncit şi mai mult afinităţile isvorâte din credinţă. România Naţional Legionară este mândră de toate legăturile cari o unesc cu eroica mişcare a „Falangei Tradiţionaliste de la Jons“. In sfârşit o altă trăsătură adânci şi mai mult comunitatea ideologică a ţărilor noastre. Este tocmai în momentul culminant al luptei pentru reînoirea eroică a ţării sale, când Căpiţa, scrisorile de acreditare. După discursul rostit de noul ministru al Spaniei la Bucureşti, pe care-l reproducem din pagina 111-a, Suveranul a ţinut următoarea cuvântare : nul şi-a trimis pe cei mai buni din Legiune, în lupta pentru Christ împotriva Antichristului, în care măreaţa tinereţe falangistă lupta alături de admirabila armată a lui Caudillo, care reuneea tradiţiunea conquistadorilor cu aceea a terciilor. Este dorinţa Mea fermă şi sinceră ca relaţiunile dintre ţările şi popoarele noastre să se fixeze dincolo de cadrul strict diplomatic într’o prietenie adâncă şi statornică. Fiţi încredinţat, d-le ministru, că veţi găsi la noi dispoziţiuni identice cu acelea ale domnieivoastre şi aceiaşi dorinţă de a coDOMNULE MINISTRU, Primesc cu vădită satisfacţie din mâinile dvs. scrisorile prin care Majestatea Sa împăratul Japoniei Vă acreditează pe lângă Persoana Mea, în calitate de Trimisul Său Extraordinar şi ministru plenipotenţiar. Asigurările ce aţi binevoit a-mi da, că veţi depune toate sforţările în vederea desvoltării mereu crescânde a relaţiunile de strânsă prietenie, care există în chip atât de fericit, între Japonia şi România şi pe care le-aţi evocat astăzi cu atâta elocinţă. M’au satisfăcut adânc. Puteţi fi convins că veţi găsi la noi aceleaşi dispoziţiuni, şi aceiaşi dorinţă de colaborare, într’o atmosferă de încredere mutuală, la adâncirea noilor legături, cari unesc tot mai strâns ţările noastre. In vederea realizărei acestui scop, România şi-a dat adeziunea labora într’o atmosferă de încredere şi de prietenie în vederea unei colaborări fecunde şi trainice între ţările noastre spre cel mai mare bine al Naţiunilor noastre, îmi va fi deci îndeosebi de plăcut, de a vă încredinţa, d-le ministru, de tot sprijinul ce veţi socoti util în îndeplinirea misiunei domniei-voastre, iar d. Conducător al Statului şi Guvernul Român vă vor acorda întotdeauna încrederea şi colaborarea lor prietenească. Călăuzit de aceste sentimente, vă urez, d-le ministru, cu toată cordialitatea, un bun venit în România. ★ Cu acelaș ceremonial Suveranul a primit ori la ora 121/ la PalatulRegal pe noul ministru al Japoniei d. Ksusui care a remis M. S. Regelui scrisorile de acreditare. După discursul rostit de noul ministru al Japoniei, pe care-l înserăm în pag.3-a, a răspuns Suveranul, la pactul tripartit, în nădejdea neclintită că străduințele ei vor contribui la stabilirea unei păci care nu va putea fi durabilă, decât dacă va fi întemeiată pe ideia de justiţie. Sunt convins, d-le ministru că veţi contribui, în chipul cel mai eficace la atingerea acestui scop şi ţin să Vă asigur că nici întregul Meu sprijin şi nici concursul binevoitor al Conducătorului Statului şi al guvernului român nu Vă vor lipsi în vederea îndeplinirei cu succes al înaltei misiuni ce vi, s’a încredinţat. In acest spirit, Vă urez cu toată cordialitatea, d-le ministru, un bim venit printre noi ★ La această solemnitate era de faţă şi d. general Ion Antonescu, Conducătorul Statului şi ministru al afacerilor străine. Răspunsul M. S. Regelui Cuvântarea Suveranului M. S. REGELE 3*1«Ai I Wm 1 W. T . «P» Ministrul Japoniei (sus) și ministrul Spaniei (jos) părăsind Palatul Regal