Curentul, mai 1942 (Anul 15, nr. 5102-5131)

1942-05-01 / nr. 5102

ANUL XV, No. 5102 QtEGti ' 'MtîVMTftjpffp. 6 PAGINI 5 LEI Mr«*«. PAMFiL ŞEICARU REDACTIA Sl ADMINISTRAŢIA strada Belvedere Nr. 6 TELEFOANELE­­ «UPJAS Cab «Mreownitaî 4J4.« 8.49.»« I Ad-torni delegat 5-&4.8S 4,84.40 Contat, fi dejMHL ri:$ptö0 8,40.88 ; Abon. şl publidt, S.40.84 8^1.53 ! Control gen, Bxped; 4J3.S2 4.89.28 Ttpografla 4A4.48 Personalul, Contw^éítí M/ţS» Proprietar­­ „Curentul” S. A. Tribtunalu­l Dior«, Registrul publicaților. No. 174^1988 Taxa poștală plătită de numerar conform adreaei direcției generale P. T. T. No. 28.744/1989 Abonamente: anual 1200 lei; saaa luni 600 laţ­ trei luni 350 lei ? -s testttoţtt de etet si particular«, ifcm, mii eteti , ■ui» lei anual ”• i pere tartatii Secretarul gen. Redacţia politie« Redacţia sportivă Provin da Biroul «Mandi­l Igr am Explicaţiile d-lui Cripps de PAMFIL ŞEICARU A ţinut să-şi explice d. Cripps în faţa Camerei Comunelor cau­zele insuccesului misiunii pe care a avut-o în Indii. Era obligat să facă această expunere lămuritoa­re, cu atât mai mult, cu cât se legaseră atâtea speranţe de iscu­sinţa diplomatică a d-lui Stafford­­Cripps. Cum s’a apărat d. Cripps ? Mo­mentul ales pentru vizita sa a fost defavorabil : 1) din cauza iminentei apropieri a inamicului de coastele Indiei ; 2) din cauza atmosferei de defetism din anu­mite cercuri ale opiniei publice indiene, datorită evenimentelor din Extremul­ Orient. In termeni mai puţin învăluiţi,­­ Stafford Cripps vrea să spună că nu putea să aibă succes, când trupele engleze sunt învinse şi se retrag necontenit în faţa înain­tării japoneze. Pe drept, sau pe nedrept, en­glezii nu sunt iubiţi de popoarele Indiei, dar nu are nici o impor­tanţă dacă resentimentele autoh­tonilor sunt sau nu legitime, fap­tul rămâne hotărîtor. Ca să poată obţine o solidarizare a Indiilor cu soarta Imperiului Britanic, se ce­rea măcar o victorie, să se fi proptit armata engleză pe o linie de rezistenţă şi, printr’o încor­dare supremă, să fi izbutit a da măcar o bătălie cu succes. Or, popoarele Indiilor asistă de la în­ceputul războiului la toate în­frângerile engleze. Fireşte, nu au avut acelaş ecou în opinia publi­că indiană înfrângerile suferite în Europa şi în Africa, precum au avut groaznicele înfrângeri din Asia, fiindcă îi interesau direct. In războiul trecut, se putea ob­ţine o raliere a popoarelor in­diene, prin depărtarea teatrului de războiu,­­totul fiind redus la fronturile de luptă din Europa. Se mai adăuga încă ceva de o im­portanţă hotărîtoare : pentru pri­ma oară Anglia făcea atunci pro­misiuni politice popoarelor In­diei. Şi trebuia să fie crezută, cuvântul Angliei avea greutatea unei formate obligaţii. Aşa se ex­plică de ce Marea Britanie a avut succes, atât în faţa popoarelor In­diei, ca şi în faţa nesfârşitelor tri­buri ale poporului arab. Astăzi, situaţia nu mai este aceeaşi, Anglia se găseşte pentru prima oară în războiu cu un popor de culoare, cu un popor al Asiei, şi nu numai că este necon­tenit înv­insă, dar se dovedeşte cu totul incapabilă de a opune o cât de slabă rezistenţă. Ai impresia că trupele engleze sunt măturate. Fără îndoială că popoarele Indiei, nu vor să se elibereze de sub do­minaţia engleză pentru a trece sub stăpânirea japoneză, dar nici nu sunt înclinate să-şi lege soarta de lanţul înfrângerilor engleze. Ar însemna să-şi rezerve o situa­ţie din cele mai grele, în cazul u­­nei invazii japoneze în India. Mai intervine încă un element ce determină atmosfera dominată de sentimentul unei înfrângeri: bătălia ce se dă pentru stăpânirea „drumului Birmaniei” pare defi­nitiv pierdută în urma unui atac fulger japonez ce a creat aliaţi­lor o situaţie din cele mai critice. O indicaţie o formează şi evacua­rea Cartierului general american din Birmania. In loc ca armata generalisimului chinez Ciang Kai Shek să coopereze mai departe în strânsă legătură cu forţele anglo­­americane, şi să oprească înainta­rea japoneză spre „drumul bir­­man”, este nevoită să se retragă spre a nu fi înconjurată de japo­nezi Armata chineză va trebui să se reazime numai pe legătura cu Rusia sovietică. In asemenea condiţii ce să mai spere popoarele Indiilor de la en­glezi, când aceştia nu sunt în stare să reziste ? Şi admiţând că India ar socoti mai acceptabilă o tovărăşie cu Anglia, care înseamnă o domi­naţie cunoscută, decât cu Japo­nia, care înseamnă necunoscutul, dar mai poate cineva să se în­creadă în cuvântul Angliei, uitat cu o cinică grabă imediat ce s’a terminat războiul ? In graiul plă­cut poporului englez, mai face oare cineva tovărăşie de afaceri cu o bancă ce n’a fost capabilă să-şi respecte cuvântul ? Cine are credit când la scadenţă nu-şi onorează semnătura ? Nu era greu să se anticipeze insuccesul diplomatic al d-lui Cripps. Nici prestigiu militar, nici credit po­litic , în asemenea condiţii nu putea d. Cripps să smulgă ade­ziunea popoarelor Indiilor. Dar unde mărturisirile d-lui Cripps au un accent de dramati­că îngrijorare este în pasagiul în care spune: „Situaţia în Indii este atât de gravă, încât forţele armate trebuiau cu orice preţ puse sub comandament britanic. Nu se putea merge mai departe decât s’a mers în chestiunea In­diilor“. Adică dacă s’ar fi cedat şi s’ar fi admis formarea de forţe ar­mate indigene, sub comanda­ment indigen, s’ar fi riscat o în­toarcere a acestor forţe împotri­va dominaţiei engleze, adică s’ar fi adăugat greutăţilor de a face faţă înăuntru japonezilor şi unei revolte armate în interior. Nimeni nu ar putea contesta temeinicia punctului de vedere al d-lui Cripps : „Nu se putea merge mai departe decât s’a mers în chestiunea Indiilor”. Dar şi fără organizaţii armate, pornirea vrăjmaşă a popoarelor Indiilor rămâne ; o bună parte din forţe­le engleze vor trebui să facă o severă supraveghere de poliţie în timp ce japonezii bat mereu ar­matele anglo-americane. Este poate una din cele mai grave mărturisiri engleze asupra situaţiei. D. Stafford Cripps a înfăţişat fără nici un menaja­ment tot ce este nesigur, ame­ninţător de nesigur, în Indii. Cât timp nu intrase Japonia în războiu, Anglia îşi putea per­mite luxul de a face un războiu de diletanţi consolaţi cu ideia că timpul joacă pentru Imperiul Britanic, dar de data aceasta când este ameninţată în Asia, când cad una după alta hartane sub iureşul japonez, pot să exa­mineze adevărul rostit de Fueh­­rerul Hitler : „Acest imperiu nu mai putea fi menţinut împotriva Europei, ci numai cu ajutorul Europei“. Dar adevărurile îşi fac greu drum în conştiinţa engleză. Sin­ceritatea lui Sir Stafford Cripps este doar o introducere la alte sincerități, tot atât de zgudui­toare, pentru conștiința engleză. Solidaritatea italo-română îşi va arăta mereu roadele De la corespondentul nostru permanent ROMA, 29.—Foarte importantul şi simptomaticul articol al d-lui Garda în Giornale d’Italia, intitulat „Soli­daritatea", prevede un iminent schimb de vederi intre Italia şi Ger­mania- Este natural — scrie dânsul — ca solidaritatea dintre Roma şi Ber­lin, dintre Duce şi Fuehrer, dintre planurile lor politice şi militare să se confirme şi să se des­volte prin noui examinări şi noui hotărâri. Italia a fost prezentă, cin aviaţia sa peste Marea Mânecii la Începutul marei faze a răsboiului aerian al Germaniei împotriva Angliei. Ple­când din Mediterană, Italia a stat și a rămas alături de Germania In răa­­boiul de cursă dus împotriva tra­ficului englez in Atlantic. Germania, la rândul său, a stat și rămâne ad­mirabil prezentă in ofensiva italiană din Libia. In răsboiul din Medite­­rană, in clarificarea armată a siste­mului balcanic. Ari Italia, c­­ară* prezentă ţi va fi ş* de aci Înainte cu forţele sale şi eu sacrificiile sale pe frontul Împotriva bolşevismului ţi se pregăteşte să furnizeze In acest com­plex şi vast câmp de activitate noul și importante contribuții de naturi diferite. Situaţia fronturilor de lupta de ST. BECEANU­ Se discută iarăşi problema ofensivei japoneze. In Birmania acţiunea se precipită Războiul In Extremul Orient din nou, la Londra se frământă i­­deea de a se descoperi unde se va îndrepta atacul japonez. „Lumea se întreabă, declară o a­­­genţie de presă, in ce direcţie va cădea următoarea lovitură principală a japonezilor: India, Australia, Ru­sia sau China ? Este probabil ca Ja­ponia să lanseze o ofensivă in con­cordanţă cu ofensiva de primăvară a Germaniei“. Majoritatea experţilor sunt insă de părere că Japonia se va folosi de a­­vantajul actualei ei puteri maritime pentru­ a încerca să dobândească con­trolul asupra Oceanului Indian. Dominarea Oceanului Indian ar fi un mare avantaj, aât pentru Japonia, cât şi pentru Germania. In primul rând, dominaţia japoneză asupra Oceanului Indian va tăia co­­municaţiile maritime vitale spre In­dia şi Orientul Mijlociu, mai ales dacă japonezii vor reuşi să cucerea­scă Madagascarul, asigurându-şi con­trolul asupra drumurilor spre golful Persic şi Marea Roşie. In al doilea rând, dominarea Ocea­nului Indian, care va preceda desigur ocuparea Ceilonului, va avea ca urma­re atacuri împotriva obiectivelor de importanţă strategică de pe coasta indiană cum sunt: Carachi, Bombay şi Calcutta. Dacă legăturile de aprovizionare ale Indiei cu Marea Britanie şi Sta­tele Unite vor fi întrerupte, japo­­­nezii au toată şansa ca Indienii să in­tre pe calea naturală a unei politici înţelepte, fără a mai opune vreo re­zistenţă. Sunt motive a se crede că flota ja­poneză, care a lovit atât de violent şi rapid puterea navală britanică din golful Bengal, şi care actualmente operează în apele insulelor Molusce, se va întoarce cât mai curând cu o forţă expediţionară pentru a încerca să cucerească Ceilonul, care este che­ia principală de control a Oceanului Indian. Observatorii, cari sprijină părerea că japonezii vor arunca toate forţele lor împotriva Australiei, încearcă să motiveze această opinie, subliniind că japonezii care știu că Mac Artur con­struise aici o puternică forţă de­­­­fensivă, nu poate permite acest lucru. IN BIRMANIA. — Viitorul aces­teia s’ar putea să fie hotărît în crân­cena bătălie care se dă acum in zona orașului Tuanggi. Purtătorul de cuvânt al autorităţi­lor m­ilitare de la Chung-King a re­cunoscut Marţi seara că poziţiile chi­­­neze de pe râul Sitang vor fi greu ameninţate, dacă japonezii din aripa nordică reuşesc să ajungă la linia de cale ferată Mandaiay-Hipawa Lashio. El a refuzat însă să spună dacă trupele Ciung-Kingului, într’un ase­menea caz, se vor retrage spre Man­dalay sau chiar înspre nord, in di­recţia frontierii chineze. Operaţiile japoneze din două părţi au efecte dezastruoase, după cum se anunţă din Ciang-King, deoarece trupele lui Ciang "Kai-Shek nu au f Continuări* în pat­. A-ud­ Aviatorii germani din Sud primesc uniforme ușoare da viață. (Ph. Ho.). Pe im câmp de aviaţie italian, un depozit de bombe de mare calibru Anglia cântă să dea impresia că execută o ofensivă aeriană de uşurare a frontului sovietic Prin telefon de la corespondentul nostru din Berlin BERLIN, 29. — Din ultima cuvântai® ţinută la radio d® d. Roosevelt, cer­curile din Berlin subliniază, în primul rând, afirmaţia că poporul american se pregătise, moraliceşte, pentru războiu, încă mult înainte de Pearl Harbour. In această afirmaţie, se ve­de la Berlin mărturisirea că Roose­velt s'a străduit, cu mult înainte de de intrarea efectivă în războiu­l Statelor Unite, să pregătească sis­tematic acţiunea sa, târînd In con­flict, pe deplin conştient, poporul a­­merican. In felul acesta, Roosevelt însuşi confirmă că, în perioada chiar în care asigura pe Americani de vo­inţa sa de pace, el făcea totul spre a se angaja în războiul european, transformându-l într-unul mondial. El trebue să-şi fi dat seama de pe a­­tunci de consecinţele împovărătoare ce decurgeau în chip necesar din politica sa pentru poporul american, care e silit să le înregistreze acum cu cea mai amară dezamăgire. Cât despre felul cum a prezentat Roosevelt situaţia militară, ca şi nă­­dejdiile pe care a încercat să le trezească, tote acestea îndreptăţesc cercurile germane să afirme că Roo­sevelt continuă şi astăzi politica sa de amăgire, prin care a târît poporul american în războiu. Astfel Roose­velt încearcă acum să trezească nă­dejdi în ce priveşte o mare ofensi­vă, care ar urma să ducă la recuce­rirea spaţiului din Pacific recent o­­cupat de japonezi. In aceaaţi clipă, însă, el trebue să anunţe, că, de pe teatrul de operaţii birmsn, sosesc ştiri proaste. Noua cuvântare a lui Roosevelt, dimpreună cu mesajul trimis mai înainte Congresului, sunt sortite, du­pă părerea cercurilor germane, să a­­rate limpede poporului american a­­devăul, nu tocmai plăcut, in ce pri­veşte grelele sacrificii şi lipsuri im­puse de războiu, şi a căror evitare, printr’o consecventă politică de pace, fusese ţelul proclamat de Roosevelt numai din motive electorale. Cuvintele adresate Franţei de către preşedintele american, cuvinte al căror ton ameninţător nu mai poate surprinde, date fiind experienţele trecute, sunt privite la Berlin ca repetare încercării de a da Franţei indicaţii in ce priveşte politica eî, aşa cum s’au dat şi altor state. Dar, în această privinţă, cercurile ger­­mane nu adoptă o atitudine specială, ci lasă pe seama guvernului francez să răspundă, în forma în care îi va părea potrivit sto­macă. Londra recunoaşte pierderile suferite La Berlin te reţine faptul că preia engleză se plânge unanim de atacu­rile aviatice germane asupra orașe­­lor pașnice, atacuri pe care le con­sideră ca barbare. în legătură cu a­­ceasta, cercurile oficiale din Berlin subliniază încă odată, lămurit că, du­pă o perioadă de liniște relativă din partea englezilor, l’a reînceput ata­carea cu bombe a obiectivelor ne­­militare din Germania. De aceea Churchill nu trebuie să se mire de atacurile de represalii ale aviaţiei germane. Deoarece aviaţia germană, por­­nind din bazele sale «în teritoriile ocupate, are de parcurs distanţe mai mici decât bombardierele en­gleze şi poate deci, fă la o cantitate mai mare de bonibe, e uşor de în­ţeles că atacurile germane de la Ex­ter, Baath şi York au avut o eficaci­tate mai mare decât atacurile engle­ze îndreptate împotriva oraşelor Lü­beck, Rostock şi Koeln. Faptul că a­­viaţia engleză, în cursul zborurilor sale deasupra Reichului, a avut de suferit şi pierderi foarte mari, arată că şi această provocare a d-lui Churchill, la un războiu împotriva o­­biectivelor civile, a fost o socoteală greşită. In legătură cu aceasta se remarcă, cu surprindere, la Berlin că de astă dată Londin recunoaşte, contrar practicelor de până acum, pierderile suferite, așa că postul de (Continuare in pag. 1$~a) FÜHRERUL ADOLF HITLER 5.000 de persoane in audienţă la Papa CETATEA VATICANULUI, 2« (Ra­dar). — Papa Pius XII a primit Miercuri dimineaţă, intr’o audienţă penerală, 5000 de persoane, printre care se aflau şi câteva sute de ră­niţi. In cuvântarea ţinută cu sens! pri­lej, Sf. Părinte a preaslăvit caracterul Indisolubil al căsătoriei creştine ca­tolice, afirmând că această căsătorie constitue una din bazele cele mai so­lide pentru păstrarea demnităţii ome­neşti. Generalul german Guhr în audienţă la preşedin­tele Ismét Inonu ANKARA 29 (Rador). — D. Is­mét Inonu, preşedintele republicei, a primit Miercuri la amiază pe ge­neralul german Guhr, care se află la Ankara pentru serbările come­morative în cinstea generalului von der Goltz. Du­pă audienţă, ge­neralul Guhr a fost invitat la de­jun de șeful statului. Infrmarea Mikadoului ! TOKIO 29 (Rador). — Corespon­dentul Agenţiei DNR transmite : „ Cu prilejul aniversării Mikadoului, toate clădirile publice şi casele parti­culare au arborat drapele japoneze. Cu ocazia aniversărei acesteia ma­­istrul justiţiei japonez a adus la unoştinţă că un număr de 23fi deţi­­uţi din 53 închisori ale ţarei se hu­liră de o amnistie. * ' • .' ROM.A 29 .Rador). — A 4l-a ard- Ptraură « împărţitului Japonez «şi« semnalată în termeni de adâncă sim­patie de ziarele italiene, care subli­­nează însuşirile atât de înalte ale Suveranului japonez şi elogiază ope­ra sa pentru gloria Japoniei. Exprimând sentimentele unanime ale poporului italian, ziarele se ală­tură naţiunii japoneze aliate şi prie-­­tere exprimând urările cele m­ai­ călduroase de viaţă lungă ,şi fericită , pentru Impărt, şi de propăşire ,şi victorie îrn lupta comună contra ins,­­ , micului comun,. pentru poporul ja­­j ponem,. _---------- —| Colocvii ţărăneşti de P. NEMOIANU De câte ori mi se iveşti prilejul, mă duc cu multă plăcere la ţară ca să stau de vorbă cu lumea satelor noastre, o lume, cu totul aparte de­cât aceea a oraşelor in care suntem nevoiţi să ne depănăm rosturile. A­­semenea excursiuni au nepreţuitul, dar de a te readuce pe linia realită­ţilor româneşti şi de a te înviora su­fleteşte, aceste două lucruri consti­tuind un fel de compas al vieţii pen­tru un intelectual care nu vrea să se înstrăineze de neamul său. Şi după fiecare excursie de această natură mi-am făcut un obiceiu să aştern pe hârtie câte ceva din cele văzute şi auzite, însemnând cu un real folos pentru mine frânturi mai interesante din convorbirile mele cu ţăranii. Un astfel de colocviu vrea să fie şi arti­colul de faţă. Şi de data aceasta, cum era şi fi­resc, cei dintâi contact l-am luat en satul meu natal, care constitue punct de plecare, mijloc de comparaţie şi punct de întoarcere în tot ceea ce gân­desc şi făptuiesc. Din acest prilej am plecat la drum cu gândul să verific pe teren rezul­tatul unei acţiuni pe care o rntreprin­­sesem acum vreo doi ani şi despre care un inspector îmi comunicase veşti din cele mai îmbucurătoare. Anume, năzărindu-mi-se că solul sa­tului meu natal ar fi foarte potrivit pentru pomicultură, le trimisesem vreo 14.000 de mlădiţe de meri, peri, cireşi, pruni şi nuci şi doream să văd cu ochii mei rezultatul obţinut, căci una este raportul oficial şi alta con­vingerea personală. Şi astfel, iată-mă faţă în faţă cu consătenii mei, stând la masa albă şi vorbind despre câte toate. Şi, ziceţi, fraţilor, că cei 14.000 de pomi erau bineveniţi ? deschisei vor­ba în direcţia care mă interesa. —­ Da şi, închipuie-ţi, erau prins până la unul... — Care va să zică, recunoaşteţi că, deşi trăesc departe die voi, am simţit cela ce vă trebuie ?... — Da, dar să ştii că noi nu de a­­ceea am pus pomii fiindcă nu l-ai tri­mis d-ta, ci fiindcă ne hotărâsem de mai Surprins şi intrigat de această han­torsătură a convorbirii îl Întreb: —* Şi ce Va făcut pe voi să vă gân­diţi la sădirea da pomi ?„. — Păi, să vezi ce s’a întâmplat» Iţi mai aduci aminte de Gheoa­ghe» a cărui casă şi grădină spânzură pe râpele de pe coasta satului?» Acuza vreo zece ani, de când cu viaţa asta strâmtorată, el a pus şapte mari de sora şi " de când au început să dea rod, fiecare măr îi aduce o mie de lei pe an, sau şapte meri şapte mii de lei. Când a venit d-l inspector le­neseu să ne întrebe de pomi, noi e­­ram hotărâţi să-l sădim, dar nu ştiam de unde să cumpărăm mlădiţile şi de aceea poporul s’a bucurat că ni le-ai trimis d-ta.„ De spusele sincere, fără urmă dos prefăcătorie, ale consătenilor mai, mi-a părut şi rău şi bine. Rău, fiind­că sunt un om dotat cu slăbiciuni şi deşertăciuni lumeşti şi fiindcă mi­­ spusese in faţă că nu sunt nici da­ruri un reformator, ci ce! mult un înţelegător al nevoilor rurale, un lu­cru care nu poate să mulţumească pe un citadin al cărui cap vâjâie de teo­rii şi proiecte culese din străini; mi-a părut însă bine fiindcă teoria pro­gresului pe calea imitării a poporului dela ţară profesată de mine s’a ade­verit ea bună şi în cazul pe care vi l’am povestit. Pe urma acestei convorbiri sincere şi nemeşteşugite rate ales cu o nouă învăţătură, rate hotărât să renunţ cu desăvârşire la ambiţia de a fi un mare reformator în viaţa ţărănească şi să mă mărginesc la rolul mai mo­dest de a o înţelege cât mai bine, căci numai în felul acesta voi putea fi de folos mediului social din care am răsărit şi pe care vreau să-l slu­­jesc cu nestrămutată credinţă. Urmărind acest scop umil, voi con­tinua cu aceste convorbiri lipsite de pretenţii, dar bogate in sugestii, de câte­ri voi putea să culeg o învăţă­tură izvorâtă din înţelepciunea vieţii populare fiindcă, după cum spune un scriitor, filosofia vieții este mai adâncă decât filosofia oamenilor. Stabilirea răspunderilor celor cari au târît Franța în răsboi PARIS 29 (Rador).— Coresponden­tul Agenţiei DNR anunţă: D. Jacques Doriot, şeful partidu­lui popular francez, a luat cuvântul la o manifestaţie ce s-a ţinut la Ba­yonne. Oratorul a vorbit de special de chestiunea pedepsirii celor ce poartă, răspunderea războiului şi înfrânge­rii, făcând diferenţă între răspunză­torii militari şi răspunzătorii civili. D. Doriot a declarat că militarii, care au comis greşeli, ar trebui să fie condamnaţi tot de militari. Chestiunea esenţială, a spus tex­­ tual d. Doriot, rămâne aceea a sta­bilirii vinovăţiei celor ce poartă răs­punderea intrării în război Războiul a fost dezlănţuit de cei ce au dus o politică războinică, deci ei sunt răs­punzători de intrarea în război, fiind­că ei au aruncat Franţa în luptă nu­mai pentru a salva ideologiile lor. Aceşti oameni, a terminat oratorul, nu merită milă şi urmează să fie pedepsiţi fără, cruţare. Papi de eroism românesc Suveranul şi M. S. Rugina Mamă­­!@na au asîstat­uri la prezentarea filmului „Războiul Sfânt** Prezentarea filmului ,,Războiul Sfânt", in faţa M. S. Regelui Mihai, M. S. Reginei Mame Elena, d-lui prof. Mihai Antonescu preşedinte ad­­interim al consiliului de miniştri, membrilor guvernului, corpului di­plomatic, membrilor misiunei mili­tare germane, ataşaţilor militari şi a sutelor de invitaţi a constituit ori după amiază in sala ARO o impre­sionantă proectare a luptelor arma­tei române in Bucovina, Basarabia şi Ucraina, cu întregul lanţ de epi­soade, prin care a trecut România, de la prăbuşirea graniţelor străbune şi până la dezrobirea provinciilor ro­mâneşti din Răsărit. Această frescă a virtuţilor eroice româneşti a ţinut încordată atenţia spectatorilor două ore, cu acea putere lăuntrică de trăire a faptelor, încât fiecare a avut impresia că împărtă­şeşte aevea paginile de vijelioasă şi biruitoare epopee a destinului nostru istoric. Filmul înfăţişează un om i­n viaţa poporului român. Un an de glorioasa redeşteptare, a tuturor forţelor nea­­mului, culminând în biruitoarea luptă a armatei române împotriva duşma­nului din Răsărit. Armata Regelui Mihai I, faptele de arme ale ostaşi­lor e®ri, sub conducerea Mareşalului Antonescu, luptă alături de glorioa­sele armate germane, spre a scăpa ţara noastră şi Europa întreagă de blestemul ameninţării bolşevice, sunt puternic conturate în acest film ro­mânesc. Este chipul unui neam ce-şi scrie istoria prim, vitejia şi jertfele de sânge ale armatei sale, îndeplinin­­du-şi — astăzi, ca şi pe vremea voe­­vozilor, — aceaşi mare misiune eu­ropeană. Este prima etapă a dri­m­urist Pe care România Regelui Mihai I, sub veghea luptei creatoare a Mareşalu­lui Antonescu, se înalţă pe culmile destinului său istoric. încă de la ora patru după amiază au început să sose­ască în sala cine­matografului ARO invitaţii. In aşteptarea M. S. Regelui Mihai şi a M. S. Reginei Marie Elena se aflau d-nis . Prof. Mihai Antonescu, preşedinte ad-interim al Costeliului, ministru al afacerilor străine şi ministru al pro­pagandei­­ naţionale; membrii guver­nului; d-ral de C A. Dumitru L Po­pes­cu, ministrul afacerilor interne; g-ral Nic. Stoenescu, ministrul fi­(Contîn­uire fn pag. 5-n)

Next