Curentul, octombrie 1942 (Anul 15, nr. 5254-5284)

1942-10-01 / nr. 5254

m ” F. Ecourile luptei noastre de PAMFIL ŞEICARU Nu se poate ca o mare şi dreap­ta acţiune să nu-şi afle cu tim- tral legitima ei răsplătire, încă nu-şi pot da seama popoarele din Occident de pro­porţiile pericolului rusesc pentru Europa. A trebuit să vină prop­­tirea de la Sevastopol şi rezistenţa disperată de la Stalingrad, ca pri­virile Europei occidentale să se îndrepte îngrijorate şi pline de spaimă spre răsăritul ameninţă­tor învăluit în taine. Tresăriri, nedumeriri, rezumând o necu­noaştere a Rusiei, o gravă neso­cotire a pericolului, o uşurinţă de judecată politică. Dacă perico­lul nu-i imediat, dacă ameninţa­rea nu-i directă, ci este îndepăr­­­­tată fie în timp, fie în spaţiu, atunci nimeni nu se simte obligat să se preocupe. Se cere o supe­rioritate de inteligenţă, de cul­tură, o intuiţie politică fulgerând în taina viitorului ca să se sară cu gândul peste comoditatea ime­diatului. S-ar putea spune fără exagerare că popoarele sufăr de o mare criză a elitei politice, toc­mai din incapacitatea de înţele­gere a proporţiilor pe care le are ameninţarea rusească. îmi amintesc de o convorbire pe care am avut-o cu un mare publicist catolic în Portugalia, care ridica o serie de obiecţii pri­vitoare la puterea crescândă a Germaniei. Am întrebat dacă îşi dă seama ce ar însemna o victo­rie sovietică şi ce ar mai rămâne din splendoarea Bisericii catolice când hoardele asiatice vor fi tăppite pe toată Europa? Simpla­­ formulare a întrebării căruia critica, în faţa acestei întune­cate perspective, adversarul Ger­maniei a trebuit să recunoască, fără nici o ezitare, că lupta în Răsărit are o valoare hotărîtoare pentru viitoarea desvoltare a ci­vilizaţiei. Ceea ce pentru noi, o­­ropsiţi de istorie să fim vecinii Rusiei, este o realitate, pentru popoarele din Occident, este doar o ipoteză. Nu-i nevoe de o sforţare prea mare de imaginaţie pentru a în­­țelege valoarea europeană a lup­tei ce se duce împotriva Rusiei. Fără nici o exagerare, Europa se află într-o situaţie similară cu aceea din momentul când s’a dat bătălia dela Câmpiile Catalauni­ce, între armata romană şi hoar­dele asiatice comandate de Athi­la. Atunci imperiul roman era străbătut de groază — ceea ce nu împiedica desfăşurarea intrigilor la Roma împotriva lui Aetius comandantul forţelor romane şi învingătorul lui Athila, c• po­poarele îşi dădeau seama de pro­porţiile pericolului, pe când as­tăzi depărtarea frontului de lup­tă tocmai pe Volga şi în Caucaz nu coboară în conştiinţe propor­ţiile pericolului. Chiar rezistenţa rusească ar trebui să dea de gân­dit multora şi, în acelaş timp, să măsoare valoarea sacrificiilor ce se fac pentru a asigura Europei o eră de pace. înregistrăm ori de câte ori se afirmă o înţelegere exactă a pe­ricolului în ţările ferite prin po­ziţia lor geografică de primej­dia hoardelor lui Stalin. Este fi­resc să afle o mai exactă înţele­gere acest războiu în Spania unde stăruie amintirea calvarului din timpul războiului civil. Să nu se uite că primul războiu pierdut de Rusia bolşevică a fost în Spa­nia. Reproducem acest fragment din „Solidaridad“ , „Participarea României la istorie“, în care se arată luptele neîncetate purtate de români nu numai pentru apă­rarea existenţei lor, dar şi pentru apărarea civilizaţiei europene . „Poporul român a intrat în is­torie printr’o mare participare,­­ fără calcule egoiste, condus nu n­um­ai de marile imperative ale r. timpurilor. Dacă astăzi viteaza infanterie şi cavalerie române se întâlnesc victorioase în toată greaua campanie contra Soviete­lor, de la Harcov până pe piscu­rile Caucazului, săvârşind fapte de glorie la Odesa, Sevastopol şi Kerci, aceasta nu se datoreşte u­­nei simple întâmplări, ci însăşi legii morale a acestui popor. Ro­mânia a fost santinela care a a­­rătat umanităţii iminenţa pri­mejdiei bolşevice asupra Euro­pei şi asupra lumii civilizate. A­­ceste fapte vor fi ratificate de is­torie. Drumul mare al popoare­lor şi actele lor de victorie nu pot fi întunecate de nimeni şi de nimic. Puternicul şi demnul popor român, scrie în încheere „Solida­ridad“, nu îşi cerşeşte justiţia, ci şi-o cucereşte. Europa nouă, care se făureşte astăzi pe câmpurile de bătălie, nu va uita aceasta. România, aceeaşi ori ca şi astăzi, aşteaptă senină şi liniştită ora justiţiei. Şi ora justiţiei nu va fi negată acestui popor care a con­tribuit atât de mult în stepele ruseşti la restabilirea ei“. Acelaş ecou află lupta noastră şi în Franţa. Desprindem acest fragment din revista „Union Francaise” : „România deţine unul din pri­mele locuri în luptele de pe fron­tul de răsărit. De pe acum ne pu­tem gândi că Europa nouă va şti să o trateze după meritele sale, care sunt mari. Un popor care era pierdut acum doi ani, a ştiut să salveze totul. Desigur, exemplul României trebue să dea de gândit”, îşi face drum, din ce în ce mai luminos, sensul luptei ce se duce împotriva Rusiei sovietice. Prin sacrificiile germane, prin sacrifi­ciile româneşti, popoarele Euro­pei pot să-şi continue viaţa în li­nişte. Lesne de făcut teorii, de a proecta asupra viitorului planuri de organizare, când aceste ipo­teze sunt îngăduite de lupta crâncenă care se duce în Răsărit. Pentru noi, ecourile luptei noa­stre, prezenţei noastre unde sunt luptele mai crâncene, se traduc în tot atâtea echivalenţe de pres­tigiu. Acţiunea noastră diplo­matică, afirmarea noastră inter­naţională, o desfăşură diviziile româneşti la Volga şi în Caucaz. Suntem conştienţi de valoarea sa­crificiilor noastre, suntem con­ştienţi de importanţa militară a prezenţei noastre pe frontul de Răsărit, importanţă de atâtea ori recunoscută în comunicatele ger­mane, de atâtea ori subliniată în presa germană. Ofiţerii şi soldaţii români sunt afirmatorii drepturilor noastre, simt armatura diplomatică a poporului român. Ne batem cu vehemenţă la Vol­ga şi în Caucaz. Ecoul luptei noa­stre se aude pretutindeni în Eu­ropa. ANUL XV, No. 5254 8 PAGINI 5 LEI Scrisoarea Mareşalului Antonescu adresată generalului N. Stoenescu D. Mareşal Antonescu, Conducătorul Statului a trimis următoarea scrisoa­re d-lui general Stoenescu fost mi­nistru al Finanţelor, Bucureşti, 24 Septembrie 1942 DOMNULE GENERAL, Mi-aţi cerut să aprob plecarea­ Dvs. din guvern, pentru a putea să vă fă­ceţi datoria de General acolo, unde luptă ostaşii noştri, pe front. Ostaş eu însumi vă înţeleg şi am datoria să vă înlesnesc această che­mare a carierei Dvs. Folosesc acest prilej ca să vă mul­ţumesc călduros pentru serviciile pe care le-aţi făcut Guvernului şi Ţării, prin munca Dvs., prin devotamentul Dvs., şi prin realizările pe care, deşi militar, aţi ştiut să le obţineţi la un departament tehnic dintre cele mai grele, în împrejurări de război, care cer atâtea contribuţii, dar impun atâta disciplină finanţelor Statului. Aţi servit ţara în împrejurări ex­cepţional de grele, şi aceasta nu o voi uita niciodată. Reîntrând în cariera noastră ostă­şească sunt sigur că meritele Dvs. vor continua să folosească ţării. Primiţi, vă rog, Domnule Ministru, asigurarea stimei mele. MAREŞAL ANTONESCU Vânătorii de munte români pe frontul Caucaz. (P. P.) Faza finală a warlffl Stalinoraiiii Prin telefon dela corespondentul nostru din Berlin BERLIN, 30. — In lupta pentru Stalingrad, devine tot mai limpede că şi câştigurile relativ mici, realizate zilnic de forţele germane, sfârşesc prin a duce la cucerirea întregului oraş. Atacul german n’a fost de loc staţionar, aşa cum a declarat tabăra inamică, ci, datorită condiţiilor spe­ciale ale luptei, s’a desfăşurat sis­tematic, ducând zilnic la câştiguri de teren. După ce sudul oraşului a fost pe de-amtregul curăţit, iar atacul german împotriva nordului a început, acum se anunţă că părţi din nord au şi fost cucerite. In felul acesta, cea mai mare parte a oraşului e în mâi­nile germane, iar la Berlin dom­neşte impresia că prin luptele de a­­cum se intră în faza finală a luptelor de stradă. Partea nordică a oraşului e cea în care se găsesc marile între­prinderi industriale, care şi-au înce­tat producţia de săptămâni întregi, dar puteau oferi apărării sovietice u­­nele puncte de sprijin mai de seamă. Corespondenţele engleze din Mos­cova arată şi ele că luptele, staţio­nare până acum, „au luat caracte­rul unor lupte mobile“. Luptele de pe Terek pe primul plan Din isvor german s’a declarat sta­tornic, în ultimul timp, că ţelul stra­tegic al bătăliei Stalingradului a fost atins, prin străpungera realizată în Nordul şi Sudul oraşului, până la Vol­ga şi prin cucerirea de poziţii trainice pe malul vestic al Volgii. Faptul aces­ta, precum şi certitudinea că vor înfrânte ultimele rezistenţe sovietice dela Stalingrad, întăresc impresia că centrul de ostilitate al ostilităţilor s’a şi deplasat dela Stalingrad, iar în ce priveşte fronturile de atac germane, sectorul Terekului trece din ce în ce mai mult în primul plan. De mai multe zile, comunicatele militare anun­ţă regulat câştiguri de teren, în spa­ţiul marelui cot unde se află regiunea petroliferă Grosny. Ultimele ştiri indică iarăşi cucerirea unor poziţii so­vietice întărite, iar din rapoartele ger­­■marte de pe front se capătă impresia că vârfurile atacului german pătrund statornic, din mai multe părţi, în te­ritorii­le inamice. In jurul celui de-al doilea front Desbaterile însufleţite pe care le-au iscat declaraţiile din Moscova ale lui Willkie, în legătură cu nece­sitatea imediată de a se creia un a doilea front, discuţii ce se între­prind în opinia publică anglo-sa­­xonă, sunt urmărite la Berlin cu mult interes. Domneşte acolo impresia că, din făgăduelile solemne făcute de Churchill şi Roosevelt faţă de a­­liatul sovietic, încă pentru anul 1942, din proiectele serioase ce au urmat, prin prăbuşirea încercării de debar­care de la Dieppe n'a rămas nimic altceva decât o simplă lozincă. In schimb s'a născut o criză de neîncredere în tabăra duşmanilor şi o ceartă pasionată pe tema celui de al­­doilea front, în ţările anglo-sa­­xone. In timp ce unii susţin cu multă căldură, nesocotind experienţele mi­litare şi datele oricărei acţiuni de război, teza lui Willkie, făcând a­­ceasta în chip sgomotos şi criticând totdeodată şovăelile şi adunările conducerii anglo-saxone, alţii se ri­dică împotriva lui Willkie, căruia îi reproşează ca o crimă faptul „de a asvârli într'o aventură armata, prin­­tr'o propagandă contrară oricărei raţiuni" (New York Herald Tribune). In cercurile guvernamentale en­gleze, după cum comunică corespon­dentul suedez din Londra, domneşte nemulţumirea asupra declaraţiilor (Continuare in pag. 7-a) ­ Drumeţia prin Scandinavia —i a lui Joachim Dat“­ Grabă mare Scoborînd în amurg la aeroportul din Helsinki, un amurg vânăt, l-am aflat pe consilierul de presă de acolo foarte însistat, împreună cu minis­trul nostru în capitala Finlandei în­soţiţi de mari demnitari finlandezi, ne eşiseră în întâmpinare pe la prânz, dar noi am sosit cu mare în­târziere. Apoi, în noaptea din ajun, se abătuse deasupra oraşului avioane duşmane. Dar oamenii aceştia ai noro­duhii atât de tăcuţi şi cumpătaţi în înfăţişare, se plimbau acum pe uliţi şi prin parcuri ca şi cum nimic nu se întâmplase. In lumina scăzută a înserării, lipsit de lumini, oraşul cu întunecate clă­diri de granit, cu turte săgetând te­nebrele ce coborau tot mai grele, ni se păru tare mohorât. Abia maii târ­ziu la întoarcerea de pe malurile la­cului Onega, aveam să cunoaştem ceva din fiinţa lui de capitală euro­peană — Repede ! Repede!... Ne spuse, de cum coborârăm din avion, harni­cul nostru consilier de presă. — De ce? întrebă careva din noi. — Peste un sfert de oră trebue să fiţi la dineul de la ministerul de ex­terne. Sunteţi aşteptaţi. — Când ne călcăm hainele ?... în­trebă cel maii tânăr confrate. — Ei, om călca şi noi puţin proto­colul... îngânai eu. Şi val-vărtej, gonind cu maşinile pe uliţi înecate în umbră, urcând ca o vijelie scările hotelului, spintecând geamantanele pântecoase ca pe nişte scoici, scotocind, scoţând cămaşe, gu­ler, strabie de schimb mototolite, des­­brăcându-ne, îmbrăcânărie, scobo­­rând într’un suflet scara, pornind pe ușa hotelului ca o vijelie, furăm punctuali la recepție. Frizzo Fregolli, vestitul transformist, nu s’ar fi purtat mai bine. — Le voyage a été fatgant?... Ne întrebă un mare demnitar cu multă amabilitate. — Point du tout, Excellence! Răs­­punserăm noi, înclinându-ne ceremo­nios. La Viipuri îndată după bogata cină, ne-am înapoiat într-un suflet la hotel, ne-am schimbat îmbrăcămintea și am pornit la gară. Trenul pentru Viipuri pleca cu un ceas înainte de miezul nopţii. Drumul l-am făcut deci noaptea, cu ferestrele vagonului în zăbranic, printr'un ţinut al cărui farmec sep­tentrional abia în zori avea să se arate : un baldachin de peruzea peste smaraldul întunecat al pădu­rilor de pini luminate ici-colo de fă­cliile de ceară albă ale mesteacă­­nilor şi limpezi oglinzi de lacuri şi iar lacuri, şi mirişti de secară rume­­nindu-se în bătaia soarelui cu coaja de năramză... Viipuri! Gara şi oraşul, al treilea sau al patrulea ca mărime din ţara Finlan­dei, au pătimit grozav de urgia răz­boiului. Dar în seninul rece al dimi­neţii, colo sus pe cetatea scăldân­­du-şi turnul străvechiu în estuarul râului Kymijoki, ce falnic şi sfântă se aprinde crucea albastră pe albul neprihănit al steagului finlandez !... Simbolul zăpezilor polare şi al ceru­lui senin ca privirile fecioarelor de pe aici... Ele, aceste viteze ale primejdiei şi muncii neobosite spre ajutorarea ce­lor care le apără ţara pe front, ne-au primit şi ospătat cu pârnuţe oacheşe de secară, cu unt, cu peşte afumat, cu ceaia fierbinte, în hrubele turnului. Sunt fetele îmbrăcate în cenuşiu cu guleraşe şi mânecuţe albe din organizaţia Lotta, după nu­mele acelei soţii de colonel, Lotta Swărd, care în războiul din 1808- 1809 a făcut minuni de eroism şi a fost cântată de poetul naţional Ru­­neberg. Sunt camaradele de ideal ale acelei Sirkka Uvrasmca căzute pentru fericirea neamului ei la Petsamo, în revărsatul zilei de 30 Noembrie 1939, laolaltă cu multe alte Lotta care şi-au jertfit­ viaţa lor tânără, atunci, în războiul de la pol, şi acum... Câteva asemenea fete, în vreme ce ne beam ceaiul sub bolţile sum­bre ale turnului medieval, au venit şi ne-au cântat ceva în graiul lor cu inflexiuni atât de bărbăteşti. N-a fost un concert de glasuri tinere, ci un imn de orgă spre slava acelei glorioase Suomi. O frescă veselă Căpitanul Leppo, însoţitorul no­stru neobosit de pretutindeni, ne desluşeşte o mare frescă cu linii şi figuri naive de pe peretele afumat de vremuri a­ turnului. Dedesubt sta scris : Canutus Posse, Castrus Eques Viburgum salvat MCDLXXXXV. Este povestea generalului suedez !Continuare în pag. 7­ a­ Suveranul Pontif a primit pe monseniorul Primetto CETATEA VATICANULUI, 29 (Rsr dor). — Suveranul Pontif a primit în audienţă particulară pe monseniorul Angelo Primetto, secretar al Numi­­ciaturei apostolice din România. Cu transcaucazianul. Transportarea trupelor germane de infante­rie către frontul de la Stalingrad. (P. At.) •foi 1 Octombrie 1942 Director: PAMFIL ŞEICARU REDACŢIA. Şl ADMINISTRAŢIA Strada B­elvedere , TELEFOANELE; Redacţia S.27.53 Cabtjafectom­nul Mt. Secretariatul 2.40.86 Actorul delegat 5.54.82 Secretarul gen. 4.8MIO,►)Contab. şl depoz. 8.40.80 Redacţia politică , Abon. şl publicit. 8.40.84 Redacția sportivă 4^27.53 Control gen. Exped. 4.23 33 Provincia 4.89.28 Tipografia 4.84.48 Biroul comenzilor. Personalul, Contenciosul 4.92.59 Proprietar­a „Ciurentul” S. R. Tribunalul Ilfov. Registrul publicațiilor. No. 174/1938 Taxa poştală plătită in numerar conform adresei direcţiei generale P. T. T. No. 29.744/1939 Abonamente: anual 1200 lei; şase luni 600 lei? trei luni 850 lei Instituţii de stat şi particulare: două mii cinci­e sute lei anual După vizita h Führer Credinţa unei atitudini Poporul român „luptător din primele clipe“ Pe lângă „o nouă dovadă a strân-­ tea poporului nostru care a dovedit celor relaţiuni politice şi personale­­ şi acum — ca întotdeauna — că ştie dintre oamenii de stat români şi ger- I nu numai să acţioneze drept în mani" — cum subliniază „Berliner , clipele decisive, dar şi să-şi ţină, cu Boersenzeitung" — recenta vizită a prisosinţă, cuvântul dat. d-lui profesor Mihai Antonescu la Cartierul General al Fuehrerului a în­semnat mărturia reciprocă şi eviden­tă a puternicului legământ care exis­tă între popoarele şi oamenii poli­tici ai Germaniei şi României. Presa germană continuă să pună în lumină sensul adânc al „lungilor conversaţii cordiale cu oaspete ro­mân"... „figura cea bine conturată a României Noui" — arătând totodată „deosebita contribuţie a soldaţilor români care în ce priveşte curajul şi elanul războinic nu pot fi întrecuţi de nimeni", precum şi faptul că „Ro­mânia şi-a asigurat pentru totdeauna locul de luptător din primele clipe pentru Noua Europă". Suntem îndreptăţiţi să socotim că aceste aprecieri mărturisesc din plin cât de vii trăesc în sufletul german — de altfel după specifica lui tradiţie — recunoaşterea adevărului unei cre­dinţe şi respectul faţă de o atitudine. Se ştie că din primul moment, în primele clipe, hotărîtoare, România şi-a afirmat credinţa acestei atitudini răspicate, ferme, asumând orice riscuri. Nu putem să nu ne amintim însă, cu acest prilej, cuvintele d-lui prof. Mihai Antonescu care, angajându-şi ţara „pe onoarea şi dreptatea Euro­pei de mâine" spunea la 17 iulie 1941: „Este o datorie pentru noi Românii şi pentru Guvernul Român, răspunză­tor de apărarea destinelor Neamului, să ne strângem în pumni durerea, să ne înfrângem în dinţi sbuciumul, dar să ajutăm această luptă mare". Lipsite de orice umbră de ezitare, clar­văzătoare, smulse din inimă şi biruitoare asupra sbuciumului de a­­tunci, al inimilor româneşti, cuvintele „să ajutăm această luptă mare"... se arată azi, la flacăra evenimentelor, a nu fi fost simple făgădueli din par­in citatul de mai sus aflăm azi jus­tificarea atitudinei noastre şi a cre­dinţei ei neclintite. După cum, deo­potrivă, în aprecierile superlative erau meritate ale presei germane, am a­­flat —­ încă mai vibrantă de astă dată — substanţa aceloraşi motivări. Este în adevăr o întrepătrundere de gânduri şi de fapte, o comuniune de ideal şi de luptă, o suită de cauze şi efecte care, depăşind previziunile cele mai optimiste, dau măsură reală a camaraderiei germano-romăne. Să ajutăm această luptij mare.... — au afirmat din capul locului Românii. Este aci realitatea lor. Sunteţi luptători din primele clipe... — afirmă Germanii, su’-’iniind de pe acum ce ne aparţine. E-.u aci acelaş cinstit accent. Căci recunoaşterile oficialităţii şi presei germane cuprind în ele conse­cinţele fireşti care — mai mult chiar decât în ceea ce este rostit sau scris — se traduc în limba sufletelor­ prin noul legăminte de onoare, între po­poare şi bărbaţi politici de onoare. Patronată de efortul reziditor de destine şi plin de istorică măreţie, al Mareşalului Conducător, proectată In concret prin truda de fiecare zi şi din primul ceas al d-lui Vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi urmărită de naţiunea întreagă, unită in lupta comună de apărare a Europei, cre­dinţa unei atitudini este un chip stră­lucit exemplificată de România, atât prin actele factorilor politici cât şi prin faptele de arme sau de solida­ritate în sacrificiu, ale poporului. Vizita d-lui profesor Mihai Anto­nescu şi conversaţiunile politice din­tre Fuehrer, d. Ribbentrop şi d-seţ pun în lumină definitivă acest adevăr, că­ruia nu putem avea nici o îndoială că viitorul îi va aduce şi ratificarea și victoria. Situaţia fronturilor de luptă Aripile româneşti concură la strălucita izbândă de la Stalingrad ------de ST. BECEANU--------------------------­ Luptele continuă cu înverşunare la Stalingrad, realizându-se progrese simţitoare. După ultimele ştiri, toată partea de Sud a Stalingradului este în mâi­nile germanilor şi trupelor aliate. Numai in partea de Nord, unde se găsesc majoritatea fabricilor şi a campamentelor militare, luptele sunt în progres. Cartierele de locuit se află, mai a­­les, situate în partea de Sud a ora­şului. De când artileria sovietică şi-a în­cetat focul în acest sector, fiind re­dusă la tăcere, populaţia îngrozită, care a trăit săptămâni întregi în pivniţi, a început să iasă, respirând uşurată. În partea de Nord-Vest, unde lup­tele continuă cu o violenţă crescândă, forţele germane au declanşat un a­­tac uriaş terestru şi aerian, destinat a zdrobi ultimele rezistenţe sovie­tice, într’un punct al sectorului printr’o acţiune fulgerătoare s’a creat o si­tuaţie favorabilă pentru restul ope­raţiunilor. Cu modul acesta, forţele germane şi române sunt definitiv stăpâne pe situaţie, creind punctul culminant al bătăliei, după care urmează deciziu­­nea. Faptul este recunoscut şi de către bolşevici, care prin ultimul comuni­cat precizează că situaţia s-a agravat la Stalingrad. „In fiecare zi, adversarii efec­­tuiază mai mult de o mie de raiduri aeriene asupra poziţiilor sovietice de la Stalingrad. In fiecare zi, oraşul, suferă un bombardament aproape la fel de în­dârjit ca acel pe care Coventry-ul l-a încercat odată" — scrie agenţia Tass. „Elita aviaţiei adverse, a fost con­centrată pe acest front, cu aparatele cele mai moderne“., Agenţia sovietică continuă. ..în grupuri de 20 sau chiar mai multe, bombardierile se precipită asupra o­­biectivelor alese și aruncă dintr’o­(Continuare în pag. 7) Slovacia este un stat autoritar BRATISLAVA, 29 (Rador). — Co­respondentul Agenţiei D. N. R. co­munică : După cum anunţă ziarul SLOVAK, partidul popular slovac Hlinka va realiza principiile şefului său, în care scop s’a depus luni un proect de lege în Parlament. „Suntem un stat autoritar, — scrie ziarul, — şi trebue ca acest princi­piu să-şi găsească o aplicare com­pletă în partid, el reprezentând voin­ţa politică a naţiunii“. Noua lege va cuprinde dispoziţiunii cari investesc pe preşedintele parti­dului cu prerogative ce oferă o com­pletă garanţie că partidul îşi va pu­tea îndeplini misiunea. După­ dezastrul britanic de la Tobruk, unde armatele engleze a încercat să debarce

Next