Curentul, iunie 1943 (Anul 16, nr. 5491-5519)

1943-06-11 / nr. 5501

ANUL XVI, No. 5501 8 PAGINI 7 LEI Două discursuri — ■■■■■■■■■■■■■■..■■■■■■■ mi de PAMFIL ŞEICARU — Situaţia internaţională primeşte contribuţia de precizări cuprinsă în discursurile d-lui Churchill şi al preşedintelui Inonu. Ce se desprinde din discursu rostit în ziua de 9 iunie de d. Churchill în Camera Comunelor? In primul rând afirmarea mereu reînoită a solidarităţii Angliei şi a Statelor Unite. „La Washing­ton am ajuns la o înţelegere com­pletă bazată pe unitatea gându­rilor noastre şi pe încrederea de­plină în comandamentul nostru. Vom lupta împreună şi vom stă­rui să ne menţinem la nivelul succeselor dobândite până acum Pot să adaug că se apropie zilele de operaţiuni militare amfibii, o­­peraţiuni de mari proporţii, de o complexitate deosebită şi legate de întâmplări şi de risc. In acetse condiţiuni nimeni nu poate ga­ranta rezultatele imediate ale a­­cestor întâmplări, dar totuşi vom continua neobosit încercările noastre până la dobândirea vic­toriei finale“. Chiar optimismul neostenit al d-lui Churchill nu poate să nu aibă o viziune mai exactă a ob­stacolelor cu care va avea de luptat. Debarcarea în Maroc şi in Algeria, unde erau organizate din timp toate adeziunile „spon­tane“, nu poate fi socotită ca un examen încurajator pentru în­cercările plănuite pentru un atac al Europei. In apărarea Africei posibilităţile de mişcare printr’o r'Epidă concentrare a forţelor în punctul în care s’a pronunţat a­­tacul, a germanilor şi italienilor, erau reduse în măsura în care flota engleză domina Mediterana interpunându-se între zona de operaţii din Africa şi bazele de unde se puteau mişca rezervele. De data aceasta, cu toate că si­tuaţia în Mediterana pentru an­­glo-americani este mult mai a­­vantajoasă, aceleaşi greutăţi li se pun pentru un atac, în plus necontestata superioritate a unor forţe îndelung antrenate în lupte. Nu-şi face d. Churchill iluzii prea mari şi este foarte probabil că, în urma consultaţiilor cu şefii militari anglo-americani, a simţit necesitatea unui corectiv adus a­­firmaţiilor prea optimiste făcute mai înainte. O măsură de pru­denţă faţă de reacţiunile unei opinii publice preparată pentru facila debarcare pe continent şi care s’ar pomeni în faţa unei în­frângeri. Pentru aceasta d. Chur­chill a ţinut să adaoge : „De aceea, bineînţeles, că nu pot să dau garanţii mai mari decât în trecut, despre toate cele ce se pot întâmpla. Regret că a­­cum câteva zile, în timpul călă­toriei mele, am vorbit la confe­rinţa presei despre perspectivele strălucite care se deschid în faţa noastră. Aş vrea să înlocuesc a­­ceste cuvinte după cum urmează: perspectivele mai largi şi mai so­lide ce se deschid în faţa noastră. Bineînţeles că, paralel, se apro­pie şi zilele de mare nelinişte şi de mari emoţiuni“. Este o zugrăvire exactă a stă­rii de spirit a conducătorilor en­glezi ce premerge o mare încer­care cu sorţi de izbândă aşa de îndoelnici. Având la îndemână toate datele politice şi militare d. Churchill s’a grăbit să facă acel corectiv precaut al unor a­­firmaţii cu exagerat optimist care s’ar putea să primească un amar corectiv. Există un element care joacă un foarte mare rol în toate anti­cipările d-lui Churchill, starea morală a adversarului căruia îi atribue o psihologie similară cu aceia de la sfârșitul anului 1918. De aici tragem concluzia că aș­teptările d-lui Churchill sunt mult mai mult rezimate pe unele aprecieri politice, decât pe eva­luările militare care-i stau de fapt mult mai la îndemână. Este în natura firii omeneşti — şi în spe­cial a temperamentelor de un ro­bust optimism — să complecteze prin ipoteze favorabile ceia ce datele zgârcite ale realităţilor nu arată precis. Care este configuraţia exactă a fronturilor o desprindem tot din discursul d-lui Churchill : „Înţelegem foarte bine, atât eu ca şi Preşedintele Roosevelt, că în momentul de faţă povara cea mai grea a războiului cade pe u­­merii Rusiei. Acolo sunt de aş­teptat operaţiile de o mare an­vergură. Regretăm foarte mult că nu am putut să ne întâlnim cu Mareşalul Stalin, dar vom face totul c© se află în măsura posibilităţilor noastre pentru uşura greaua povară a Rusiei“. Că atât Preşedintele Roose­velt, cât şi d. Churchill vor să-l întâlnească pe tovarăşul Stalin, ce s’a înaintat mareşal, nu încaipe îndoială, fiindcă vor să precizeze condiţiile politice şi economice ce vor trebui statornicite după răz­­boiu. Or. Anglia, în speţă d. Churchill, datorită temperamen­tului său cu precipitări prea pu­ţin engleze, s-a grăbit să-şi ofere alianţa lui Stalin înainte de a-i fi fost cerută, deci de a fi în si­tuaţia să poată impune condiţii, acum când „povara cea mai grea a războiul cade pe umerii Ru­siei“ este firesc ca tovarăşul ma­reşal Stalin să evit© o întâlnire care ar fi nevoit să-şi preci­zeze gândurile. O eroare de tact politic te ur­măreşte cu consecinţele ei tot timpul. Abel Bonnard definea succesul prin această formulă : „adevăratul realism este să ai totdeauna ceasul exact“, or, d. Churchill a avut ceasul înainte când s-a grăbit să ofere Rusiei sovietice o alianţă fără a aştepta să-i fie cerută, atunci când arma­tele ruseşti primiseră în 1941 prima lovitură germană. Tot din discursul d-lui Chur­chill se desprind unele mari în­­grijo­rări ce a strămuta centrul a­­tenţiei militare anglo-americane în Extremul Orient: „Avem cea mai mare grijă ca să dăm ajuto­rul cel mai grabnic pentru China şi pentru a asigura pe deplin se­curitatea scumpelor şi iubitelor noastre Australia şi Noua Gui­nee“. In partea finală a discursului, d. Churchill a declarat „că nimic şi nimeni nu ne va sili pe noi să nu întrebuinţăm această armă (adică a aviaţiei de bombarda­ment) până la capitularea fără condiţiuni a adversarilor noştri. Dimpotrivă, vom întrebuinţa a­­ceastă armă, combinată şi cu alte metode, pe o scară mereu cres­cândă”. Această declaraţie, aşa de bru­tală, este o indicaţie precisă că accentul speranţelor cade pe e­fectul moral şi politic al bombar­damentului oraşelor germane şi italiene, decât pe siguranţa ope­raţiilor militare de debarcare în Europa. Discursul Preşedintelui Inonu reafirmă voinţa Turciei de a ră­mâne neutră: „In faza actuală a războiului mondial, noi conti­nuăm să avem, ca şi în trecut, drept ţel, menţinerea păcii în ţară. Suntem gata şi hotărâţi să asigurăm securitatea şi apărarea ţării“. O problemă îndeosebi de inte­resantă o ridică Preşedintele I­­nonu, cu o lucidă adâncire a tra­seului proces al acestui războiu şi a consecinţelor lui. Cităm: „Nimeni nu poate să prevadă când şi în ce mod se va termina marea calamitate mon­dială. Este foarte greu să se pre­vadă nu numai înainte de termi­narea războiului, dar chiar şi după sfârşitul războiului, noile proble­me ce interesează existenţa na­ţională. Va trece o lungă perioa­dă mai înainte ca naţiunile să poată duce, alături una de alta, o viaţă liniştită, în cadrul existen­ţei lor naţionale, aceasta nepu­­tându-se realiza decât după apla­narea dezbinărilor ce separă ac­tualmente omenirea. Naţiunile bine intenţionate, având nervii solizi, ţinând seama de toate aceste posibilităţi, vor putea să salveze. Noi suntem absolut convinşi că poporul turc face parte din aceste ultime naţiuni”. Siguranţa cu care vorbeşte preşedintele Inonu se reazimă pe voinţa poporului turc, asupra că­ruia nu poate acţiona o propa­gandă străină ca să-l smulgă din linia intereselor naţionale. Turcia vrea să-şi păstreze for­ţele intacte pentru perioada de după războiu, întrevăzută pe drept aşa de sbuciumată, cu greu popoarele regăsindu-şi echilibrul moral şi social. Realismul politicei turceşti contrastează cu atâtea iluzii ce­ au precipitat popoarele în acest războiu „marea calamitate mondială”, cum l-a definit așa de cuprinzător președintele Inonu. Comandantul unui glorios submarin italian la postul său de veghe KizkiMl ntruilar se di penin invazie ? Prin telefon de la corespondentul nostru din Berlin BERLIN, 9. — Corespondenţii lon­donezi ai ziarelor neutre constată cu unanimitate că tema invaziei a atins în Anglia un punct cultmiiuant, care nu mai poate fi întrecut. In aşteptarea invaziei domneşte o tensiune insupor­tabilă, fiind date toate instrucţiunile în această privinţă, aşa încât maşina invazionistă poate fi pusă în mişcare în orce moment. Lumen a început să se întrebe de ce n’a pornit încă marele atac, după ce campania nord-africană s’a termi­nat de o lună. Această nerăbdare luat deja­ proporţii aşa de mairi,­ încât radio şi presa încearcă s’o domoleas­că, prevenind pe toţi de vederi opti­miste cu privire la întâmplările vii­torului apropiat. Invazia este un joc de hazard şi nimeni să nu-şi facă speranţe, cari nu se vor îndeplini poate. In legătură cu aceasta, cores­pondenţii neutri sunt de părere că războiul nervilor n’a fost niciodată mânuit atât de rafinat de aliaţi, ca în zilele acestea. Dacă aceste discuţii britanice asupra invaziei simt con­siderate ca o acţiune a războiului nervilor, premergătoare întâmplări­­lor militare, atunci cercurile berline­­ze sunt dispuse, conform, ştirilor din Londra, la constatarea că acest răz­boiu al nervilor are un efect nedorit, asupra poporului britanic, căci în Germania nu se sinchiseşte nimeni de el, precum o poate observa oricine. Reacţia germană, cu privire la a­­nunţările invazioniste britanice atât de asidue, poate fi redată în mo­dul cel mai nimerit, printr’un pasaj din ultimul discurs al ministrului propagandei, care a constatat scurt şi precis: armata germană e gata să primească vizita invazionistă! Intr’a­­devăr, armata germană a luat toate măsurile pentru a respinge, oricând şi oriunde, o invazie. Aceasta e şi cauza principală de ce opinia publică ger­­mană diferă în ţinuta ei de neliniştea bolnăvicioasă a populaţiei engleze, nepreocupându-se de marea ghicitoa­re, când, unde şi în ce formă se va produce faimoasa invazie. Poporul german are deplină încredere în con­­ducerea militară a Reichului, care se pricepe şi la puternica organizare defensivă, tot atât de bine ca şi la surprinzătoarele lovituri ofensive. S’i făcut tot posibilul ca coastele Euro­pei să fie cât se poate de bine apă­rate. Se poate spune, în concluzie, că poporul german şi conducerea sa mi­litară a trecut cu bine războiul ner­­vilor, în chestia invaziei, şi că for­­ţele Germaniei sunt gata să transfer, de orice încercare de invazie într'o victorie răsunătoare a armelor ger­mane. CRONICA RĂZBOIULUI de ROMULUS SEIŞANU Ofensiva angio-americană împotriva insulelor italiene din­­canalul Siciliei. — Războiul submarin. Forţele sovietice pe care le-a angajat generalul Maslenikov în a treia sa acţiune ofensivă împotriva capului de pod Cuban, au fost compuse din 13 divizii şi trei bri­găzi de infanterie, şase formaţiuni blindate şi numeroase escadre ae­riene. Cu toată superioritatea nu­merică a acestor forţe, în raport cu cele germano-române, generalul Maslenikov n’a putut atinge obiec­tivele urmărite nici într’un sector al capului de pod Cuban. In cursul luptelor din ultimele două săptă­mâni — după comunicatul de eri al marelui cartier german — pier­,­dariile inamicului au fost severe, atât în morţi şi răniţi, cât şi în material: 100 de tancuri distruse şi 350 de avioane doborâte. Ofensiva combinată aero-navală angro-americană în canalul Siciliei, s-a concentrat împotriva celor trei insule mici italiene : Pantellaria, Linosa şi Lampedusa, —, situate între coasta orientală a Tunisiei şi insulele Sicilia şi Malta. Pantellaria, care are o suprafaţă de 83 km. p. prin poziţia sa geo­grafică, prin funcţiunea ce o înde­plineşte de post întărit de obser­vaţie în zona centrală a canalului Siciliei, ca şi prin bazele aeriene şi de submarine ce le posedă, pre­zintă o valoare strategică. Insula aceasta dispune şi de lucrări for­tificate de-a lungul coastelor sale, aşa că accesul său de pe mare, nu este atât de uşor pentru detaşa­mentele anglo-americane ce ar în­cerca o debarcare. Ca să poată zdruncina moralul garnizoanei italiene şi distruge for­tificaţiile şi instalaţiile bazelor de submarine şi avioane, formaţiuni puternice aeriene anglo-americane au bombardat continuu de la 9 Mai încoace insula Pantellaria,­­ tota­lizând până cri 140 de atacuri. In a­cel­aş interval de timp forţele na­vale anglo-americane concentrate în canalul Siciliei au bombardat şi ele de patru ori acest prim obiec­tiv insular mediteraneean. Mica garnizoană italiană din in­sula Lampedusa, după ce a nimicit primele detaşamente inamice ce au debarcat, continuă încă rezistenţa. Ea a lăsat fără răspuns cererea de predare ce i-a adresat-o prin me­­sagii aeriene generalul Spaatz, co­mandantul forţelor anglo-america­ne din sectorul Mediteraniei cen­trale. De 48 de ore mica insulă Lampedusa este împresurată de vase de război britanice. Ceea ce urmăresc însă anglo-americanii prin ofensiva lor împotriva celor trei insule — Pantellaria, Linosa şi Lampedusa — este stăpânirea canalului Siciliei, care pentru for­ţele lor navale se aseamănă cu nişte furci caudine ale Meditera­­nei. Ministerul aerului britanic a pu­­blicat un studiu asupra posibilită­ţilor de apărare aeriană a Italiei, din care reese că aceste posibilităţi ar fi reduse în cazul unor atacuri aeriene concentrice împotriva por­turilor, industriilor şi liniilor sale de comunicaţii; dar, totuşi se aş­teaptă din partea aviaţiei sale o apărare energică pentru apărarea patriei. Aviaţia italiană colabo­rează însă în­­ spaţiul Mediteranei şi al Africei de nord, cu cea ger­mană şi ele dispun de baze bine situate în insulele Sardinia, Sici­lia și în Italia peninsulară. In cursul numeroaselor atacuri ae­riene ce le-au dat în ultimul timp |Continuare în pag. Vii) Puternice cutremure de pământ înregistrate la Institutul meteorologic din Jena BERLIN, 9 (Rador).­­ La institu­tul meteorologic din Ioana s-a înre­gistrat Marţi la ora 21,56 (ora Europei centrale) un puternic cutremur de pământ al cărui epicentru se găseşte la circa 10.500 km. Miercuri, la ora 4,19, s’a înregistrat un al doilea cutremur de pământ, având acelaşi epicentru. In timp ce mişcările sismice ale ce­lui de al doilea cutremur de pământ continuau, la ora 5,22 s’a produs un alt cutremur de pământ Din înregis­trările făcute de diferite staţiuni me­teorologice reese că epi­centul acestor cutremure se găsește, după toate pro­babilitățile, spre periferia Asiei Ori­entale. Ministrul şi consulul Spaniei la Ankara transferaţi în Finlanda ANKARA 9 (Rador). — Corespon­dentul agenţiei * ŞTEFANI transmite ■următoarele. Ministrul şi consulul Spaniei la An­kara a­u fost transferaţi în Finlanda. Consulul general al Spaniei la Is­tanbul a asumat funcţiunea de însăr­cinat cu afaceri. Accident într'o mină GENEVA, 8 (Rador). — Corespon­dentul Agenţiei D. N. R. transmite: După o informaţie apărută în zia­rul AFRICAN WORLD din Dundee (Natal), 26 minieri indigeni au căzut victimele unei emanaţi de grizu în mina North® aidi din Natal. Doi mineri europeni şi peste 60 de indigeni serat daţi lipsă, întrucât sistemul de ventilare al minei nu funcţionează, aproape că nu mai sumit speranţe de a salva minerii ce lipsesc. de reconstrucţie în Mi recucerite in Carelia HELSINKI, 9. (Rador). — Un grup de înalţi reprezentanţi ai guvernului, din care fac parte primul ministru Linkomies, miniştrii de interne, agri­cultură, finanţe, comunicaţii, precum şi alte înalte personalităţi,, se află în­­tr’o călătorie de studii prin Carelia, pentru a-şi da seama la faţa locului de situaţia prezentă în teritoriilor re­­ce cucerite. După o vizită la Viipuri, călătoria a fost continuată spre est cu popasuri în mai­ multe localităţi. La Bjoerkoe, înalţii demnitari s-au ocupat de pro­blema instalaţiilor, portuare, care în acest moment este de o extremă im­portanţă şi cere o rezolvare grabnică. A urmat apoi o vizită la Muurila, Kaukajaervi, la vestitul câmp de bă­tălie din războiul de iarnă Summa şi în alte părţi. Această călătorie circulară a lua­t sfârşit la Viipuri, unde primul minis­tru a declarat într’o cuvântare că, a­­laturi de sarcinile războiului, opera de reconstrucție în teritoriile recucerite este una dintre cele mai importante probleme ale țării. Redacţia Vineri 11 Director: REDACŢIA ST e 1945 ŞEICARU Distraţi­a Strada B Nr. 6 TELEFO 3.27.53 Osbi,­..dist.actă gglui 6.24.46 Secretariatul 3.40.86 A’d^Wul ^delegat 5.54.82 Secretând gen. 4.84.40 CoBjfcgb.si'fltepoz. 3.40.80 Redacţia politică 3.40.88 Abonaşi publicit. 3.40.84 Redacţia sportivă­­ 3.27.53 Expediţia­ şi vânz. 4.23.33 Provincia 4.89.28 Tipografia 4.84.44 Biroul comenzilor Personalul Contenciosul 4.92.18 Proprietar: „Curentul" S. A. R. Tribunalul Ilfov. Registrul publicaţiilor No. 174/1938 Taxa poştală plătită în numerar conform adresei direcţiei generale P. T. T. No. 29.744/1939 Abonamente: 1 an 1700 lei; 8 luni 900 lei; 8 luni 500 lei; Institu­ţiile particulare şi de Stat 3500 lei anual. Pentru Ca­pitală: 1 an 2000 tel: 8 luni 1000 lei; 3 luni 600 lei Desen­­eri num­ am ------------------ de E. ROŞCA-MĂLIN _ O mână de magistraţi ardeleni au început în primăvara aceasta o ac­ţiune viguroasă de clarificare a si­tuaţiei juridice a averii ţăranului din provincia de peste Carpaţi prin trans­formarea cărţilor funciare vechi da­tând de acum 50-60 ani în altele noi cari să cuprindă actuala stare a pro­prietăţii. In strădania paznicilor legi­lor, pornită din imboldul conducăto­rilor actuali ai Cadastrului în frunte­a căruia munceşte cu mult suflet magi­stratul C. Pastia, trebue să vedem o nouă latură a luptei de a asigura pe­tecul de pământ al ţăranului pentru care a îndurat toate asupririle şi de care nu l-a putut despărţi nici greu­tatea de plumb a veacurilor pline de suferinţă. Intr'adevăr, vremurile noi" ne-au surprins, nu numai în Ardeal ci şi în alte părţi ale ţării, cu o proprie­tate ne­consolidată din punct de ve­dere juridic, în urma schimbării cu repercusiuni istorice a reformei agra­re. Răsturnarea proporţiilor dintre proprietatea mare şi cea mică, inter­venţia Statului în domeniul agricultu­rei particulare pentru a proteja înce­puturile noului fel de exploatare a pământului, precum şi grija de a dota pe ţăran cu uneltele necesare ex­ploatării, nu ne-au îngăduit până a­­c­um câţiva ani să procedăm la mă­surile ce se impuneau pentru stabili­rea siguranţei juridice a proprietăţii româneşti. La aceste motive se mai adaugă în Ardeal unul local. Se ştie anume că imediat după re­voluţia din­ 1848, autorităţile de atunci au ordonat odată cu ştergerea iobă­­giei şi refacerea tuturor vechilor ur­­barii — registre în cari­era trecută averea fiecărui proprietar — din în­treaga Transilvanie. Măsura s'a luat sub absolutism şi s'a pus în aplicare printr'o ordonanţă din 1853. Pe baza acelei ordonanţe s'au întocmit proto­coalele (registrele) funduare, iar după doi ani coaiele funduare — un fel de foi volante pe cari era trecută averea proprietarului şi sarcina ei. In terito­riile fostelor regimente de graniţă: Năsăud, Făgăraş, Secuime şi Banat, rămăseseră în vigoare un fel de cărţi funciare complectate în cari inducerile erau după sistemul comu­niunii casnice. Ulterior, prin 1885 şi 1886, guvernele de atunci au venit cu măsuri legale prin cari se dispuneau refacerea tuturor celor trei sisteme de evidenţiere a averii — adică trans­formarea protocoalelor, a coaielor funduare şi ale celor din regiunile foste militarizate — in coaie definiti­ve de carte funduară, ceiace nu s'a împlinit decât în foarte mică măsură. Situaţia aceasta am moştenit-o în 1918. Datorită faptului că transformarea generală nu a avut încă loc, suntem în situaţia că nu mai corespunde in­scripţia din cartea funduară cu cea de fapt. De­ aici necesitatea lucrărilor ce au început. • In Muntenia şi Moldova, până a­­proape la începutul veacului trecut nici nu se cunoştea înscrierea drep­tului de proprietate undeva, de aceia când călătorul C. Golescu descopere la Voiena o condică „pentru fiecare om", cu toate moşiile hotărâte geo­­metriceşte şi întărite de stăpânire, îi apare aceasta drept o soluţie salva­toare pentru limpezirea proprietăţii de (Continuare în png- V-a) maiorii români câzuti in răsărit adaugă lespede grea de zidire la femeiia Patriei şi a Pompei noiii O nouă pagină din istoria războiu­lui nostru sfânt îşi deschide astăzi, măreţia, în faţa sufletelor româneşti. O pagină grea de jertă, de eroic şi de sublim, înaintea căreia, întregul neam, îşi pleacă inima şi genunchii ca în faţa scripturilor din zilele marilor praznice. Din aurul slovelor ei, se desprind aureolate, chipurile celor chemaţi să încrusteze cele dintâi slove de foc în cartea începută pentru hronic de ev nou. E o pagină nouă, străbătută de fio­rul divinităţii, în care un lung şir de viteji maiori români şi-au înscris pen­tru totdeauna gloria şi măreţia sacri­ficiului, aşa cum au făcut generalii lor, colonelii şi locotenenţii coloneii, dăruiţi cu aceeaşi cerească seninătate biruinţa româneşti. Căci alături de ei, maiorii români căzuţi în luptele din Răsărit, formea­ză un mănunchi de ctitori pentru o­­rânduirile viitorului. Ca şi ei au pornit în ceasul în care limbile iadului roşu începeau să sân­gereze coastele Apusului, hotărâţi să stăvilească cu viaţa şi cu sufletul pâra­jolul. Ca şi ei au murit, neclintiţi în faţa puhoaielor revărsate ca un potop din înceţoşatele stepe, pământul tuturor vrăjmăşiilor şi cotropirilor seminţii­lor barbare. Au sărit toţi, îndată, umăr lângă umăr, soldaţii şi comandanţii, cu toa­tă dârzenia strămoşească răscolită în piept. Şi-au pornit, unii lângă alţii, fără osebire, cum a pornit dea­ lungul veacurilor întregul Neam românesc să lupte şi să învingă ."... Răsăritul, peste care hătie biruinţa românească, stă mărturie dreaptă pururi de vitejia şi bărbăţia luptă­torilor noştri. Jertfa lor, peste care creşte crez şi lume nouă, înalţă slăvitor imnul unui popor brav, ridicat ca întotdeu­va, mai semeţ, mai aprig, din furtunile care nu l-au putut nicicând îndoi. Jertfa maiorilor români adaugă les­pede grea de zidire la temelia Patriei şi a Europei noui. In faţa ei, Neamul îşi înclină fruntea, plecându-şi sufle­tul să primească harul şi lumina pen­­tru drumul nou deschis spre zările unui strălucit viitor. Stau înşirate, în fila istoriei, nu­mele bravilor maiori, jertfiţi pentru dreptate şi civilizaţie. Sunt câţiva numai, din rândurile celor căzuţi, o parte din mucenicii neamului. Dumitrescu Cristofor Iordan Emil. Savin Ioan Marinescu Constantin Ionescu I. Dumitru Iomnescu Alexandru Rujan Nicolae Dăscălescu Vasile Fudula Luca Florescu Constantin Gerigan Constantin Popescu St. Nicolae Verulescu C. Constantin Petrovici P. Dumitru Paulon Giuseppe Stoenescu Constantin K­­oc­oş Ştefănescu Gheorghe Antonescu Vasile Meţeanu Nicolae Popescu Damian Fidea Balada Irimia Asmarandei Nicolae Conabie Ştefan Dragomir Nicolae Popa Gheorghe Mustaţă Gheorghe Petruţă Constantin Cristescu Ilie Stoian C. Constantin Stănescu I. Ştefan Chiappele Alexandru. Carp Ignat Lt. C­dor Dudea Gheorghe Popescu Tiberiu Galeş Ioan Damian Gheorghe Pârvu Spiru Dobrescu N. Gheorghe Filipescu Gheorghe Pop Remus Ceacu Al. Deacu Him­en Modest Maxim Gheorghe Trandafir­escu D. F. Grigoraş N. Gheorghe Koenig Carol András Popescu M. Ion, medic Dintre ei, mulţi su­nt decoraţi cu or­dinul Mihai Viteazul, pentru fapte glorioase de arme şi avansaţi în grad post mortem. Sacrificiul lor grăeşte ca semne mari, lumii întregi. El reprezintă to­tala abnegaţie şi dăruirea pentru zi­direa nouilor temelii europene. Un general german, comandant al fortificaţiilor armatei, inspec­tând coasta canalului Mânecii. (Ph Wb.)

Next