Curentul, noiembrie 1943 (Anul 16, nr. 5643-5672)
1943-11-01 / nr. 5643
ANUL XVI, Nr. 5643, Lunii Noemferie 1943 Curentul Viata politică ttamana somni de tcaaaane de MIRCEA V. PIENESCU De mai mulţi ani s’a luat obiceiul ca ziua de 31 Octombrie să fie sărbătoarea economiei. In catehismul bunului propagandist, asemenea sărbători, sunt folosite pentru a face să se răspândească ideia, pe care o doreşte cât mai cunoscută. Aşa ar trebui să se întâmple şi cu ziua economiei. Noi nu ne credem obligaţi a o face deoarece, spre deosebire de mulţi alţii, noi credem că Românul este pătruns de spritul de economie, în măsura in care este pătruns de spiritul de proprietate. Unul fără altul nu se pot concepe. Cine doreşte proprietatea dovedeşte şi spirit de economie. Românul s’a arătat dornic de proprietate : săteanul vrea pământ, vite şi unelte; orăşeanul vrea casă, mobile şi hale. Proprietatea este surplus economisit şi deci dacă doreşte proprietatea, individul doreşte implicit că are spiritul de economie. Dacă nu l-a arătat, în fapte, apoi sunt alte cauze pe care nu este locul să le înşrăm acum. Ceea ce am dori noi să arătăm astăzi este altceva. Spirtul de economie al românului tău a fost îndrumat şi nu şi-a găsit totdeauna înţelegerea cea mai bună. Nu a fost indrumat în sensul că masa mare nu a fost luminată asupra oportunităţii de a face econome şi nu i-a fost arătată tehnica economiei. A strâns atunci când trebuia să cheltuiască şi a cheltuit atunci când ar fi trebuit să strângă. A depus la ci°rap, sau a îngropat şi a pierdut ceea ce a strâns. Războiul a creiat bune împrejurări pentru economie. In unele ţări s’a recurs la economii forţate. Noi nu am luat astfel de măsuri, dar aceasta nu înseamnă că nu avem aceleaşi împrejurări prielnice economiei. Fiecare trebue să-şi facă socoteala singur şi să nu piardă prilejul. Aceste vremuri prielnice cc°nomiei ni-au găsit şi cu instituţii şi forme moderne care trebue să înlocuiască ciorapul. Nu trebue să le ocolim ci să facem apel la ele spre a nu se ajunge la formele de obligativitate la reconstrucţie şi aceasta cere bogăţie. După răsboiu se vor căuta b° găţii şi numai bine va fi de cel care le va avea. Marea încordare, pe care o trăim ni-a arătat că este imperios nevoie ca bunurile civilizaţiei să se întindă asupra întregii omenii. Un statistician curios a făcut socoteala că, din cei două miliarde două sute milioane de oameni, mai sunt un miliard jumătate care nu cunosc electricitatea şi nu ştiu ce este un cinematograf, şapte sute milioane care nu au consultat un medic şi două miarde care nu au făcut o baie caldă. Această stare nu va mai dura, înlocuirea ei va cere de asemenea multe bogăţii. Căutarea lor, în viitor, este o indicaţie pentru economie, in prezenţi Omul econom va folosi şi din această împrejurare Nu credem ca Phimas Tailor Barnum, marele întreprinzător american care a spus : ..Bogăţia nu este ele cât o chestie de putere. Cine nu ajunge la bani este un slăbănog fără nădejde un invalid în viaţă”. Dar nu putem să nu recunoaştem că naţiile care au indivizi bogaţi îşi pot împlini, ma bine, menirea lor socială şi îşi pot marca mai precis rostul lor civilizator. Temeiurile care ne îndreptăţesc să credem că economia este astăzi de cea mai mare actualitate sunt valabile pentru toate ţările şi pentru ţara noastră în special. Cei mulţi şi economi trebue să mediteze asupra lor şi suntem siguri că ne vor da dreptate. Economia de astăzi ne aduce binele de mâine. Ea trebue făcută cu socoteală, adică să nu ajungă avariţie şi în comiţii moderne, adică fără ciorap şi fără groapă la rădăcina micului. Aceasta este ceea ce va trebui să gândească fiecare în ziu, care este destinată drept sărbătoare a economiei. România modernă posedă instituţii care garantează şi fructifică economiile tuturor. Nu mai este permis să folosim mijloace învechite şi dăunătoare atât celui care le practi-Pacea, oricare va fi ea, va însemn * că, cât şi societăţii în care trăim. U marea proprietate şi problemele sociale economic „criza“ apare şi al doilea motiv „starea de război“ sub care se pretinde că agricultura românească nu-şi poate permite luxul unor reforme sociale care nu pot fi realizate decât în timp de pace. Tema astăzi s-a amplificat: Nu este numai criza ci şi starea de război. Am rugat şi vom ruga permanent şi insistent pe reprezentanţii marilor agricultori, grupaţi în Uniunea sindicatelor agricole, şi pe reprezentanţii oficialităţii să considere opinia noastră exprimată prin articolele Colţului social-ţărănesc ca o punte de înţelegere între proprietatea mare, proprietatea mică şi colaboratorii lor indispensabili , muncitorii agricoli. Toţi aceşti 3 factori trebue să trăiască înfrăţiţi şi întăriţi economiceşte. Nu se poate ca România să rămână o insulă izolată, o oază în mijlocul ţărilor agrare, care chiar în timp de criză şi chiar sub stare de război au legiferat ocrotirea muncitorilor agricoli. Două din ţările cu care avem graniţe comune, precum şi Reichul German prn proectul dr. Ley, Anglia — pin planul profesorului Beveridge — şi Statele Unite prin planul securităţii sociale enunţat de preşedintele Roosevelt, au realizat şisunt încă în curs de realizare a extinderii problemelor sociale în agricultură. Armonia socială, sporirea producţiunei agricole şi asigurarea liniştei In Monitorul Oficial din 30 octombrie crt. a apărut I. D. R. prin care se conferă Ordinul militar „Mihai Viteazul“ cls. III-a următorilor ofiţeri din armata germană: maiorului Principe Gottfried Hohenlohe; generalului de divizie interne depinde de satisfacerea celor I Kesis Hermann şi col. Reinhardt 3 factori care contribue la propăşirea economică a ţărei. (Continuare din pag. 1-a) Apreciem importanţa capitală şi rolul decisiv al marelui plugar, care şi el trebue sprijinit printr’o politică de stat protecţionistă, dar socotim că numai prin solidarizarea lui cu muncitorii agricoli, aceste artere ale vieţii naţionale, se poate ajunge la un regim de echilibru şi stabilitate. Marea proprietate, mica proprietate şi muncitorii lor sunt interesaţi, sunt chiar condamnaţi să trăiască în solidaritate şi toată strădania noastră a ceilor grupaţi în jurul rubricei „Colţul social-ţărănesc“ este să vedem înfăptuită această solidaritate. Oriunde este o bucată de pământ şi un braţ de muncă — suntem prezenţi să ne interesăm de soarta lor. ——oxoxoxox • xoxoxoxo---D. R. loaniţescu Pentru casa generală de pensiuni Pensionarii rurali de toate categoriile văzând că timpul trece şi de soarta lor nu se mai vorbeşte nimic se întreabă cu mirare: Se aplică sau nu se aplică legea din 11 Iulie 1943. Arată ei că, pretinzându-li-se certificate de la autoritatea unde au servit, cu mari şi variate greutăţi au obţinut aceste certificate pe care le-au trimes Casei generale de pensiuni. Cum până astăzi 20 Octombrie 1943 nu s’a făcut recalcularea, este de gândit ce se va întâmpla cu aceşti pensionari se vor mări pensiile ori nu şi în cazul când nu se vor spori cu ce vor face ei faţă la nevoi, în starea actuală de escesivă scumpete. Tin comunicat care să lămurească ar-■■■'- c'-'-stiune se impune. Predarea practică a gospodăriei şi a I aerului în liceele comerciale de fete Pita decizia Ministerului Culturii Naţionale No. 194.559 publicată în „Monitorul Oficial“ No 227 din 28 Septembrie 1943, se fixează orele pentru catedrele de dexterităţi şi modul de predare in învăţământul secundar. Prin această decizie se hotărăşte numărul de ore ce urmează a fi predat la fiecare obiect, precizându-se că, la predarea lucrului şi a gospodăriei, seva insista asupra părţei practice, lucrându-se pentru armată şi înfiinţându-se cantine pentru elevii săraci. Deoarece pentru învăţământul profesional şi comercial nu este dat un asemenea ordin, maestrele de gospodărie din acest învăţământ, cer respectuos domnului ministru al Culturii Naţionale, să le aplice acelaş tratament şi lor, stabilind acelaş număr de ore şi aceiaş modalităţile de predare. Insistându-se asupra predărei practice a gospodăriei şi a lucrului, elevele au de folosit mai mult decât dacă li s-ar vorbi teoretic despre aceste îndeletniciri. Deaceia maestrele de gospodărie din învăţământul profesional cer : 1 Predarea practică a gospodăriei şi a lucrului, aşa cum s’a hotărât pentru învăţământul secundar. 2) Fixarea aceluiaş număr de ore de gospodărie şi lucru în învăţământul profesional, ca şi la învăţământul secundar. In ierarchia administrativă prevăzută de art. 52 şi 53 din codul funcţionarilor publici în vigoare s-a introdus gradul de şef de secţie intermediar între şeful de biurou şi şeful de serviciu. Acest grad nu a existat în legea statutului funcţionarilor publici (art. 09 din reg.) ci a fost creiat prin legea pentru organizarea ministerelor din 31 Iulie 1929. Nu se vede care a fost necesitatea inroducerei şi menţinerei şi în legiuirile în vigoare a acestui grad, pentru că este echivalent cu gradul de şef de secţie de la gardienii publici şi pompierii militarizaţi, servicii care n’au nici o legătură cu ierarchia administrativă propriu zisă. Introducerea acestui grad a lovit în carieră pe şefii de biurou, care sunt nevoiţi a sta în gradul de şef de biurou şase ani, plus trei ani în cel de şef de secţie şi aceasta numai în caz fericit că pot înainta chiar la împlinirea acestor termene, dar cum de obicei trec poate peste dublu acestui stagiu, pensionarea vine şi-i surprinde şef de biurou. In general ştiut este că un şef de biurou cu şase ani stagiu în grad, notat tot timpul cu f. bine şi apreciat de şefii săi ierarchici ca un element de valoare, poate f. bine fi înaintat şef de Serviciu, fără a mai face un stagiu de câţiva ani ca şef de secţie. De aceia rugăm onor comisiunea pentru modificarea codului funcţionarilor publici, să suprime din ierarchia administrativă gradul de şef de secţie, rămânând gradele prevăzute în regulamentul statutului din 1923 (art. 69), iar funcţionarii aflaţi actualmente cu gradul de şef de secţie să fie încadraţi prin lege astfel-I) Cei cu gradul de şef de secţie fără gradaţie cu şeful de biurou cu trei gradaţii cu care este echivalat în salariu. II) Cei cu o gradaţie şi două gradaţii cu şeful de serviciu cu două gradaţii, iar III) Cei cu trei gradaţii şi vechimea în grad de minimum şase ani, şi un an, in ultima gradaţie, notaţi cu foarte bine timp de cel puţin cinci ani consecutiv, au dat dovadă de pricepere, iniţiativă şi directive în conducerea , serviciilor ce le sunt încredinţate (cei de la administraţiile locale fiind încă- *draţi deja prin schemele de organizare a serviciilor din 1942 ca conducători de servicii ,au trecut ca medie superioară lui 7 (media stabilită pentru trecerea examenului de şef de serviciu) cursurile administrative ţinute la Prefecturile de judeţe şi la ministerul afacerilor interne ţinute în anii 1941 şi 1942, au deschise prin budgetele respective prevederea de salarii pentru gradul de şef de serviciu cu gradaţii, au o vechime în serviciul administrativ de cel puţin 20 ani şi au luat parte activă la războaiele României din 1913 şi 1916- 1919, iar actualul război au lucrat efectiv ca mobilizaţi pe loc sau rechiziţionaţi pentru lucru, în cadrul serviciilor autorităţilor Iar, să fie absolviţi de examenul de şef de serviciu, pe considerentul că în raport cu vechimea în gradul de şef de secţie şi birou — minimum 12 ani — rutina de biurou căpătată în decursul anilor de serviciu, examenul pentru gradul de şef de serviciu este o simplă formalitate, dar pentru aceşti funcţionari cu greutăţi familiare şi salarii minime pentru scumpetea de astăzi, contează mult câteva mii de lei (cel puţin 8—10.000 lei — transport şi întreţinere în Bucureşti zece-cinsprezece zile) pentru a trece acest examen, — şi să fie încadraţi şef de serviciu cu 3 gradaţii. De reţinut că atât în anul 1942 cât şi în anul curent aceşti funcţionari din categoria ultimă, la mare depărtare de Capitală, nu s’au putut prezenta la examen din cauza lipsei de mijloace, materiale. Astăzi când s’au făcut atâtea derogări de la legile şi regulamentele în vigoare, pe cale administrativă chiar, este binevenită această acordare de grad cu dispensă de examen şi atâtea forme Funcţionarii Monopolului Alcoolului roagă pe ministru de finanţe să dea dispoziţie conducătorilor instituţiei din care fac parte, ca să li se distribue cota de l°/d din fondul de gratificaţie, prevăzut de art 17 din legea de organizare a monopolului alcoolului. Deşi dela încheerea exerciţiului trecut s’au scurs 7 luni ei nu au primit nici până în prezent acest drept si se pare că nici nu-l vor primi in curând. tioierii a comis un ipemiru f cor» o c«$nUiM f&ctoaia MOf 'i ci Ofițeri germani decorați cu ordinul "Mihai Viteazul" Alfred. ALCAZAR S’au scurs şapte ani de când Alcaza- ură a celor dela Moscova, împotriva lui din Toledo a înscris în istorie o pagină de sublim eroism. O mână de oameni hotărîţi, având în frunte pe colonelul Moscardo, a rezistat timp de şaptezeci de zile loviturilor înverşunate ale roşiilor spanioli, cari alcătuiau avangărzile comuniste destinate de Moscova să intre prin apus în cetatea Europei. Bărbaţi, femei şi prunci animale şi ziduri, au făcut din sufletul şi din tăria lor, stăvilarul peste care bombele, dinamita şi urgia bolşevică n’au putut să-şi croiască drum. Apărătorii Alcazarului au fost de fapt, cei mai înverşunaţi soldaţi ai Binelui, ai Religiei, ai Patriei şi cei dintâi scutieri ai civilizaţiei creştine împotriva păgânismului roşu. Şi tot ei auridicat, într’o vreme când ne lăsam legănaţi de iluziile unei păci îndelungate, vitejia, spiritul de jertfă şi onoarea, pe treapta cea mai de sus a sentimentelor omeneşti. Spania, ca şi întreaga lume, au avut de învăţat multe de la eroii Alcazarului. In fruntea acestor percepte stă fără îndoială acela al rezistenţei până la capăt. „Nu vom părăsi niciodată Alcazarul, spunea una din numeroasele femei retrase în faimoasa citadelă. Ba mai mult, de vor cădea bărbaţii, vom lua noi armele Prin câteva cuvinte, asediaţii de atuncea, au tălmăcit tot sensul luptei lor epocale. Alcazarul a învins. Dar comunismul nu s’a dat bătut. Astăzi el asediază Europa dinspre răsărit, isbind de zidurile ei nevăzute milioane de oameni sprijiniţi de o adevărată ploaie de bombe. Şi ura, neîmpăcata Aurel Popovici noului Alcazar, care nu ierea să se predea cu niciun preţ, loveşte cu aceeaş sete cu care roşii spanioli vătămau bisericile, sfărâmau icoanele şi călcau în picioare enoriaşii. Ceea ce n’au reuşit ciracii acum şapte ani, în mic, vor să împlinească astăzi în mare, maeştrii teroarei şi ai crimei Dar Europa opune, după pilda fără de asemuire a Alcazarului, o împotrivire de mii de ori mai tare. La zidul răsăritean al cetăţii, s’au rânduit soldaţii Crucii, făcând din iscusinţa, sufletul şi armele lor, un uriaş stăvilar. Uneori, suferinţa şi sângerarea sunt mari, dar şi pilda eroismului lor e fără margini. De aceea istoria îi primeşte larg între scoarţele ei, tămâindu-le jertfa cu cuvinte ce vor stârni admiraţia omenirii şi peste 3 secole. Şi vorbele pe cari le-a spus cândva colonelul Moscardo, acest exemplar rar de viteaz, rămân valabile şi pentru situaţia de astăzi: „dacă am preda cetatea ne-am pierde onoarea, trădându-ne datoria“. Soldaţii Europei ştiu ce au de făcut şi ştiu mai ales cum se va termina lupta lor. Căci şi cei din Alcazar au suferit, dar au biruit prin răbdare şi curaj. Acum şapte ani Alcazarul din Toledo a scris prima pagină de luptă eroică împotriva bolşevismului. Istoria nu se poate plânge că opera începută atunci, nu este desăvârșită astăzi cu tot elanul de întreaga Europă. Răsfoind presa transilvană... D. Ghiţă Pop, publică în ultimul număr al ziarului „Ardealul“ un lung şi substanţial articol privind propaganda românească“ dinaintea rasboiului mondial, din care reţinem : Dacă este inexact că România ar fi câştigat graniţele de la Trianon graţie propagandei sale externe, in schimb se poate spune că răsboiul şi pacea ce -au urmat au fost rodul unei îndelungate activităţi de propagandă internă. Această activitate a început încă din clipa când au descălecat primii dascăli şi profesori ardeleni în Principatele Româneşti. Timp de, aproape o sută de ani începând cu Gheorghe Lazăr, nenumăraţii profesori veniţi de peste munţi au sămănat aici în toate şcolile secundare iiera unităţii etnice ,apoi culturale şi ,în ultima consecinţă, politică a tuturor Românilor. Concepţia latiniştilor ardeleni despre originea romană a poporului nostru şi concepţia unei istorii generale româneşti deasupra hotarelor desplăţitoare, desvoltată întâia oară de Gheorghe Şincai, a fost altoită în mintea şcolarilor an cu an, generaţie cu generaţie, şi a coborit tot mai adânc în conştiinţa clasei conducătoare româneşti. Ea a dat ca prim rezultat unirea Principatelor şi era fatal să ducă la aspiraţia creierii unei Românii Mari. După dascălii, poeţii şi scriitorii au fost pregătitorii Unirii. Este de ajuns să rostim numele lui Bălcescu şi Russo, Mureşalau, Eminescu şi Vlahuţă, Coşbuc, Iosif şi Goga, dar trebuie să adugă îi şi activitatea publiciştilor mari şi mici începând tot cu Eminescu şi mergând până la scrisul prodigios de bogat a lui Nicolae Iorga şi al discipolilor lui. Când a izbucnit primul război mondial, în anul 1914, sufletul naţiunii era pregătit printr’o propagandă, în sensul cel mai nobil al cuvântului, desfăşurată timp de trei sferturi de veac în Vechiul Regat. A fost firesc şi inevitabil ca atâtea gânduri înălţate şi atâta generoasă simţire naţională, acumulate in 21 generaţii, să facă din primul moment explozie, încă în cele dintâi zile ale războiului mondial. Bucureştiul fu teastrul unor manifestaţiuni spontane ; ele dovedeau fără putinţă de îndoială că aspiraţiile acestui neam nu cunosc decât o singură direcţie : spre Nord spre Transilvania. Cei doi ani de neutralitate au desăvârşit până în ultima expresie opera de pregătire sufletească a mulţimii, în sensul acestei aspiraţii, încercările inamicilor de-a combate acest curent prin contrapropagandă înfruntându-lsau de -l abate în altă direcţie, nu au izbutit decât să-l întărească şi să-l înverşuneze încă şi mai mult. Niciodată presa naţională românească nu a avut o epocă atât de strălucită, niciodată ea nu a stăpânit opinia publică atât de complet şi niciodată între ziarişti şi cititori nu a fost un contact şi o comunitate sufletească atât de perfectă ca în anii neutralităţii 1914-16. In fruntea acţiunii mergeau cei doi luceferi ai Acţiunii Naţionale, Nicu Filipescu şi Tache Ionescu şi alături de ei Barbu Delavrancea, dr. Istrate, Victor Ionescu şi o pleiadă întreagă de bărbaţi însufleţiţi de idealul unirii celei mari. Ei dirijeau patru cotidiane : „Epoca” lui Filpescu, „Da Roumanie“ a lui Tache Ionescu (autor al unor strălucite articole semnate La latin du Danube), „Adevărul’’ condus de Const. Mille şi „Universul”. Nu s’a văzut niciodată în istoria ţării o solidaritate şi unitate atâ de perfectă a opiniei publice româneşti, în ce priveşte calea de urmat, orientarea de adoptat in politica externă. O singură simţire străbătea ţara de la un capăt la altul Valul de mişcare naţională tălăzuia pretutindeni , până în cele mai depărtate colţuri ale ţării curentul pentru orientarea francofilă, cum era numit, ajungea desea la paroxism şi la exces. Puţinii, extrem de puţinii, aderenţi ai orientării externe opuse erau puşi sub oprobiul general, socotiţi „vânduţi” şi trădători” şi trebuiau să sufere uneori chiar şi agresiuni şi injurii. Nici o argumentaţie a lui Const. Stere nu mai putea să convingă sau să tempereze curenitul ; pasiunile erau dezlănţuite şi imbrăcau formele fanatismului, iar Tache Ionescu rosti la discuţia Mesajului în Parlament, celebra sa formulă despre politica instinctului naţional, care nu vrea să asculte de raţionamente, ci urmează glasul sentimentului popular, ce nu greşeşte. — Ori te vei încorona la Alba-Iulia ori vei muri ca Mihai, pe Câmpia Turzii, spunea Nicu Filipescu, adresându-se regelui Ferdinand, în sala „Dacia’’ într’un discurs public, exprimând exact simţământul ţării întregi. Pentru oricine era învederat, că pornirea era prea năvalnică şi că nimeni, niciun guvern, nu ar mai putea să ducă ţara şi oştirea în altă direcţie decât spre Carpaţi, pentru eliberarea Transilvaniei. Ce a făcut guvernul Brătianu faţă de aceste manifestări irezistibile ale conştiinţei naţionale ? Nimeni nu putea să ştie dacă România oficială se va alătura Aliaţilor sau Puterilor Centrale, căci guvernul se ferea în mod scrupulos de orice manifestare care ar fi trădat intenţiile sale viitoare. Asaltat mereu de opoziţie în Parlament, în întruniri publice înlănţuite în serie continuă, în presă neînfrânate de nici o cenzură, primul ministru se învăluise in mantia unei tăceri enigmatice. Nici atacurile, nici invectivele, nici satirzările nu putură să-l scoată din rezervă. Sfinxul de la Florica îi spuneau cei mai moderaţi, „Vizirul somnoros”, „Mutul de la Florica” cei violenţi, şi unii rosteau chiar cuvântul de „trădare”. Dar Ionel Brătianu era lipsit de susceptibilitatea excesivă de irascibilitatea bolnăvicioasă a multor oameni ajunşi în fruntea trebilor statului. Respectuos pentru libertăţile publice, pentru nimic nu ar fi recurs la măsuri represive contra presei sau contra întrunirilor. Rar s’a văzut un om politic atât de stoic in faţa unor atacuri atât de nedrepte Precum au demonstrat evenimentele, în sufletul său el frământa aceleaşi gânduri şi aceelaşi aspiraţii ca şi mulţimea, pe care părea că o nesocoteşte. Astfel s-a plămădit cea mai glorioasă acţiune politică, militară şi diplomatică, din care a ieşit România Mare, din colaborarea, în aparentă contrazicătoare a celor doi factori antagonici : din frământarea furtunatică şi tumultoasă a opoziţiei de o parte şi din rezerva mută, dar de fapt activă a guvernului de altă parte. ------OXOXOXOX % XOXOXOXO----- Donaţii pentru armată Domnul profesor Mihai Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri a mai primit următoarele donaţii pentru armată : Ion Gr Prototpopescu, pensionar Mangalia, 300 depune lunar; Preot. Gh. Ionescu, Catedrala Sf. Nicolae Călăraşi — Ialomiţa, 2.000, depunere lunară pe luna Iulie; Grigore Sorop I. M. P întreprinderile Municipiului Ploeşti, 1.000 depunere lunară pe August; Cpt. Adm. Covaci Iosif. Serv. Indenţii Corp IV Armată, 300 depunere lunară luna August; Preşedintele Căminului Cultural Comuna Coşcova Jud. Orhei Preot Paroh Gh. Cernit, 11.600; Lucrătorii mobilizaţi ai fabricii de Cărămizi şi ţigle Hagienoff & Roşca Urziceni — Ialomiţa 9.000; Lt. ref. Ciurea Ştefan Muzeul Militar, 1.062 depune lunar; Pricop Ilie Maestru armurier. Muzeul Militar, 1.000 depune lunar; Iapati Eugraf, Primăria Municipiului Odesa, 6.930; Căminul Cultural Comuna Copăceni, judeţul Bălţi, 5.284; Elevele de curs supra-primar din Cubei judeţul Cahul. 2.500. Sold precedent lei 82.348.318 Total General ., 82 383.194 " r * «‘♦♦♦♦♦♦©‘♦♦♦♦■fr 444 la-ţi un loz la loterie. -ă nororiţi-î bătrânel, s’aştepta ca el să vie Bu-te în drum spre el. % Vine idma cu grijile ei... LEMNE, PROVIZII, ÎMBRĂCĂMINTE, TAXE ȘCOLARE, CHIRIE, toate se pot procura din belşug jucând la Loterie unde pofi câștiga LEI 30 MILIOANE, acum la clasa 5-a. LOTERIA DE STAI claseia U 3-4-5, 9-10-11, 14-15-16, 18-19-20, 23-21 '5 , 28 NO'1'*»«’” »ttut I: I 1 n »44444444« 30.000. 000 20.000. 000 10000.000 3.000. 000 2.000. 000 1.000.000 W 16 999 PlflfR D-voastr» ar»* ru*v«t* «In jH Hlu$e(e uos* metice Kaloderma pentru a fi «’esnie tânără Crema Kaloderma pentru curățatul tenului, cu o mare putere de pătrundere în adâncimea porilor, este baza unei îngrijiri a pielei cu cel mai deplin succes Apa de faţă Kaloderma, minunată pentru împrospătarea fojei şi un element ideal, cu efect terapeutic contra ridurilor şi oboselei pielei Coldcrome Kaloderma, specială pentru hrana pielei, o compoziţie care înlocuieşte lipsurile organice de pielei în modul cel mai natural, evitându-se astfel încrețirea ei şi petele Crema de ras Kaloderma, e crema delicată şi fin parfumată care dă tenului acel aspect catifelat şi totuși strălucitor LX DRLfl NOU SPRE O NOLA FRÜH LSETE * 4444444444*« * * •»*»«*** *■?♦♦*♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦•.► f *1 ^ b & • 3 FRICȚIUNEA FRANZ BRANT WEIN • 44 *- ^444444444444444444444444 • • r» **v»»4v*4*44444+,»4 „ *'..4*»4♦4-44-41 .lemediu suveran contra Scabiei (râie) Vindecare sigură în 2 zile ‘ rdiîse „MEmr s.y De vânzare la farmacii si aremiem