Curentul, noiembrie 1943 (Anul 16, nr. 5643-5672)

1943-11-01 / nr. 5643

ANUL XVI, Nr. 5643, Luni­i Noemferie 1943 Curentul Viata politică ttaman­a somni de tcaaaan­e de MIRCEA V. PIENESCU De mai mulţi ani s’a luat obiceiul ca ziua de 31 Octombrie să fie săr­bătoarea economiei. In catehismul bu­nului propagandist, asemenea sărbă­tori, sunt folosite pentru a face să se răspândească ideia, pe care o doreşte cât mai cunoscută. Aşa ar trebui să se întâmple şi cu ziua economiei. Noi nu ne credem obligaţi a o face de­oarece, spre deosebire de mulţi alţii, noi credem că Românul este pătruns de sp­ritul de economie, în măsura in care este pătruns de spiritul de pro­prietate. Unul fără altul nu se pot concepe. Cine doreşte proprietatea dovedeşte şi spirit de economie. Ro­mânul s’a arătat dornic de proprie­tate : săteanul vrea pământ, vite şi unelte; orăşeanul vrea casă, mobile şi ha­le. Proprietatea este surplus e­­conomisit şi deci dacă doreşte pro­prietatea, individul doreşte implicit că are spiritul de economie. Dacă nu l-a arătat, în fapte, apoi sunt alte cauze pe care nu este locul să le în­­ş­răm acum. Ceea ce am dori noi să arătăm astăzi este altceva. Spirtul de economie al românului tău a fost îndrumat şi nu şi-a găsit totdeauna înţelegerea cea mai bună. Nu a fost indrumat în sensul că masa mare nu a fost luminată asupra oportu­nităţii de a face econome şi nu i-a fost arătată tehnica economiei. A strâns atunci când trebuia să chel­tuiască şi a cheltuit atunci când ar fi trebuit să strângă. A depus la ci°­­rap, sau a îngropat şi a pierdut ceea ce a strâns. Războiul a creiat bune împrejurări pentru economie. In unele ţări s’a re­curs la economii forţate. Noi nu am luat astfel de măsuri, dar aceasta nu înseamnă că nu avem aceleaşi împre­jurări prielnice economiei. Fiecare trebue să-şi facă socoteala singur şi să nu­ piardă prilejul. Aceste vremuri prielnice cc°nomiei ni-au găsit şi cu instituţii şi forme moderne care trebue să înlocuiască ciorapul. Nu trebue să le ocolim ci să facem apel la ele spre a nu se ajunge la formele de obligativitate la reconstrucţie şi aceasta cere bo­găţie. După răsboiu se vor căuta b° găţii şi numai bine va fi de cel care le va avea. Marea încordare, pe care o trăim ni-a arătat că este imperios nevoie ca bunurile civilizaţiei să se întindă asupra întregii omen­ii. Un statistician curios a făcut socoteala că, din cei două miliarde două sute milioane de oameni, mai sunt un miliard jumă­tate care nu cunosc electricitatea şi nu ştiu ce este un cinematograf, şapte sute milioane care nu au consultat un medic şi două m­­iarde care nu au făcut o baie caldă. Această stare nu va mai dura, înlocuirea ei va cere de asemenea multe bogăţii. Căutarea lor, în viitor, este o indicaţie pentru economie, in prezenţi Omul econom va folosi şi din această împrejurare Nu credem ca Phimas Tailor Bar­­num, marele întreprinzător american care a spus : ..Bogăţia nu este ele cât o chestie de putere. Cine nu ajunge la bani este un slăbănog fără nădejde un invalid în viaţă”. Dar nu putem să nu recunoaştem că naţiile care au indivizi bogaţi îşi pot împlini, ma bine, menirea lor socială şi îşi pot marca mai precis rostul lor civiliza­tor. Temeiurile care ne îndreptăţesc să credem că economia este astăzi de cea mai mare actualitate sunt valabile pentru toate ţările şi pentru ţara noastră în special. Cei mulţi şi eco­nomi trebue să mediteze asupra lor şi suntem siguri că ne vor da drep­tate. Economia de astăzi ne aduce bi­nele de mâine. Ea trebue făcută cu socoteală, adică să nu ajungă ava­riţie şi în comiţii moderne, adică fără ciorap şi fără groapă la rădăci­na micului. Aceasta este ceea ce va trebui să gândească fiecare în ziu, care este destinată drept sărbătoare a economiei. România modernă posedă instituţii care garantează şi fructifică economiile tuturor. Nu mai este per­mis să folosim mijloace învechite şi dăunătoare atât celui care le practi-Pacea, oricare va fi ea, va însemn * că, cât şi societăţii în care trăim. U marea proprietate şi problemele sociale economic „criza“ apare şi al doilea motiv „starea de război“ sub care se pretinde că agricultura românească nu-şi poate permite luxul unor refor­me sociale care nu pot fi realizate decât în timp de pace. Tema astăzi s-a amplificat: Nu este numai criza ci şi starea de război. Am rugat şi vom ruga permanent şi insistent pe reprezentanţii marilor agricultori, grupaţi în Uniunea sindi­catelor agricole, şi pe reprezentanţii oficialităţii să considere opinia noa­stră exprimată prin articolele Colţu­­lui social-ţărănesc ca o punte de în­ţelegere între proprietatea mare, pro­prietatea mică şi colaboratorii lor in­dispensabili , muncitorii agricoli. Toţi aceşti 3 factori trebue să trăia­scă înfrăţiţi şi întăriţi economiceşte. Nu se poate ca România să rămână o insulă izolată, o oază în mijlocul ţărilor agrare, care chiar în timp de criză şi chiar sub stare de război au legiferat ocrotirea muncitorilor agri­coli. Două din ţările cu care avem gra­niţe comune, precum şi Reichul Ger­man pr­n proectul dr. Ley, Anglia — p­in planul profesorului Beveridge — şi Statele Unite prin planul securităţii sociale enunţat d­e preşedintele Roose­­­­velt,­­ au realizat şi­­sunt încă în curs de realizare a extinderii proble­melor sociale în agricultură. Armonia socială, sporirea produc­­ţiunei agricole şi asigurarea liniştei In Monitorul Oficial din 30 octombrie crt. a apărut I. D. R. prin care se conferă Ordinul mili­tar „Mihai Viteazul“ cls. III-a ur­mătorilor ofiţeri din armata ger­mană: maiorului Principe Gottfried Hohenlohe; generalului de divizie interne depinde de satisfacerea celor I Kesis Hermann şi col. Reinhardt 3 factori care contribue la propăşirea­­ economică a ţărei. (Continuare din pag. 1-a) Apreciem importanţa capitală şi ro­lul decisiv al marelui plugar, care şi el trebue sprijinit printr’o politică de stat protecţionistă, dar socotim că nu­mai prin solidarizarea lui cu munci­tor­ii agricoli, aceste artere ale vieţii naţionale, se poate ajunge la un re­­gim de echilibru şi stabilitate. Marea proprietate, mica proprie­tate şi muncitorii lor sunt interesaţi, sunt chiar condamnaţi să trăiască în solidaritate şi toată strădania noa­stră a ceilor grupaţi în jurul rubricei „Colţul social-ţărănesc“ este să vedem înfăptuită această solidaritate. Oriunde este o bucată de pământ şi un br­aţ de muncă — suntem prezenţi să ne interesăm de soarta lor. ——oxoxoxox • xoxoxoxo---­D. R. loaniţescu Pentru casa generală de pensiuni Pensionarii rurali de toate categoriile văzând că timpul trece şi de soarta lor nu se mai vorbeşte nimic se întrea­bă cu mirare: Se aplică sau nu se a­­plică legea din 11 Iulie 1943. Arată ei că, pretinzându-li-se certificate de la autoritatea unde au servit, cu mari şi variate greutăţi au obţinut aceste cer­tificate pe care le-au trimes Casei ge­nerale de pensiuni. Cum până astăzi 20 Octombrie 1943 nu s’a făcut recalcularea, este de gân­dit ce se va întâmpla cu aceşti pen­sionari se vor mări pensiile ori nu şi în cazul când nu se vor spori cu ce vor face ei faţă la nevoi, în starea actuală de escesivă scumpete. Tin comunicat care să lămurească a­­r-■■■'- c'-'-stiune se impune. Predarea practică a gospodăriei şi a I aerul­ui în liceele comerciale de fete Pita decizia Ministerului Culturii Na­ţionale No. 194.559 publicată în „Moni­torul Oficial“ No 227 din 28 Septem­brie 1943, se fixează orele pentru cate­drele de dexterităţi şi modul de pre­dare in învăţământul secundar. Prin această decizie se hotărăşte nu­mărul de ore ce urmează a fi predat la fiecare obiect, precizându-se că, la pre­darea lucrului şi a gospodăriei, se­­va insista asupra părţei practice, lucrân­­du-se pentru armată şi înfiinţându-se cantine pentru elevii săraci. Deoarece pentru învăţământul profe­sional şi comercial nu este dat un ase­menea ordin, maestrele de gospodărie din acest învăţământ, cer respectuos domnului ministru a­l Culturii Naţiona­le, să le aplice acelaş tratament şi lor, stabilind acelaş număr de ore şi aceiaş modalităţile de predare. Insistându-se asupra predărei prac­tice a gospodăriei şi a lucrului, elevele au de folosit mai mult decât dacă li s-ar vorbi teoretic despre aceste înde­letniciri. Deaceia maestrele de gospo­dărie din învăţământul profesional cer : 1 Predarea practică a gospodăriei şi a lucrului, aşa cum s’a hotărât pentru învăţământul secundar. 2) Fixarea aceluiaş număr de ore de gospodărie şi lucru în învăţământul profesional, ca şi la învăţământul se­cundar. In ierarchia administrativă prevăzu­tă de art. 52 şi 53 din codul funcţiona­rilor publici în vigoare s-a introdus gradul de şef de secţie intermediar în­tre şeful de biurou şi şeful de serviciu. Acest grad nu a existat în legea sta­tutului funcţionarilor publici (art. 09 din reg.) ci a fost creiat prin legea pen­tru organizarea ministerelor din 31 Iu­lie 1929. Nu se vede care a fost necesitatea in­­roducerei şi menţinerei şi în legiuirile în vigoare a acestui grad, pentru că este echivalent cu gradul de şef de sec­ţie de la gard­ienii publici şi pompierii militarizaţi, servicii care n’au nici o legătură cu ierarchia administrativă propriu zisă. Introducerea acestui grad a lovit în carieră pe şefii de biurou, care sunt nevoiţi a sta în gradul de şef de biu­­rou şase ani, plus trei ani în cel de şef de secţie şi aceasta numai în caz fericit că pot înainta chiar la împlinirea aces­tor termene, dar cum de obicei trec poate peste dublu acestui stagiu, pen­sionarea vine şi-i surprinde şef de biu­­rou. In general ştiut este că un şef de biurou cu şase ani st­agiu în grad, no­tat tot timpul cu f. bine şi apreciat de şefii săi ierarchici ca un element de valoare, poate f. bine fi înaintat şef de Serviciu, fără a mai face un stagiu de câţi­va ani ca şef de secţie. De aceia rugăm onor comisiunea pentru modificarea codului funcţionari­lor publici, să suprime din ierarchia administrativă gradul de şef de secţie, rămânând gradele prevăzute în regula­mentul statutului din 1923 (art. 69), iar funcţionarii aflaţi actualmente cu gra­dul de şef de secţie să fie încadraţi prin lege astfel-I) Cei cu gradul de şef de secţie fără gradaţie cu şeful de biurou cu trei gradaţii cu care este echivalat în sa­lariu. II) Cei cu o gradaţie şi două grada­ţii cu şeful de serviciu cu două grada­ţii, iar III) Cei cu trei gradaţii şi vechimea în grad de minimum şase ani, şi un an, in ultima gradaţie, notaţi cu foarte bine timp de cel puţin cinci ani con­secutiv, au dat dovadă de pricepere, iniţiativă şi directive în conducerea , serviciilor ce le sunt încredinţate (cei­­ de la administraţiile locale fiind încă- *­draţi deja prin schemele de organizare a serviciilor din 1942 ca conducători de servicii ,au trecut ca medie superioară lui 7 (media stabilită pentru trecerea examenului de şef de serviciu) cursu­rile administrative ţinute la Prefectu­rile de judeţe şi la ministerul aface­rilor interne ţinute în anii 1941 şi 1942, au deschise prin budgetele respective prevederea de salarii pentru gradul de şef de serviciu cu gradaţii, au o vechi­me în serviciul administrativ de cel puţin 20 ani şi au luat parte activă la războaiele României din 1913 şi 1916- 1919, iar actualul război au lucrat e­­fectiv ca mobilizaţi pe loc sau rechi­ziţionaţi pentru lucru, în cadrul ser­viciilor autorităţilor Iar, să fie absol­viţi de examenul de şef de serviciu, pe considerentul că în raport cu ve­chimea în gradul de şef de secţie şi birou — minimum 12 ani — rutina de biurou căpătată în decursul anilor de serviciu, examenul pentru gradul de şef de serviciu este o simplă formalitate, dar pentru aceşti funcţionari cu greu­tăţi familiare şi salarii minime pentru scumpetea de astăzi, contează mult câteva mii de lei (cel puţin 8—10.000 lei — transport şi întreţinere în Bucureşti zece-cinsprezece zile) pentru a trece a­­cest examen, — şi să fie încadraţi şef de serviciu cu 3 gradaţii. De reţinut că atât în anul 1942 cât şi în anul curent aceşti funcţionari din categoria ultimă, la mare depărtare de Capitală, nu s’a­u­ putut prezenta la examen din cauza lipsei de mijloace, materiale. Astăzi când s’au făcut atâtea derogări de la legile şi regulamentele în vigoare, pe cale administrativă chiar, este bine­venită această acordare de grad cu dispensă de examen şi atâtea forme Funcţionarii Monopolului Alcoolului roagă pe­­ ministru de finanţe să dea dispoziţie conducătorilor instituţiei din care fac parte, ca să li se distribue cota de l°/d din fondul de gratificaţie, prevăzut de art 17 din legea de organizare a monopolului alcoolului. Deşi dela în­­cheerea exerciţiului trecut s’au scurs 7 luni ei nu au primit nici până în prezent acest drept si se pare că nici nu-l vor primi in curând. ti­oierii a comis un ipemiru f cor» o c«$nUiM f&ct­­oaia MOf 'i ci Ofițeri germani decorați cu ordinul "Mihai Viteazul" Alfred. A­LCAZAR S’au scurs şapte ani de când Alcaza- ură a celor dela Moscova, împotriva lui din Toledo a înscris în istorie o pagină de sublim eroism. O mână de oameni hotărîţi, având în frunte pe colonelul Moscardo, a rezistat timp de şaptezeci de zile loviturilor înver­şunate ale roşiilor spanioli, cari alcă­tuiau avangărzile comuniste destinate de Moscova să intre prin apus în ce­tatea Europei. Bărbaţi, femei şi prunci animale şi ziduri, au făcut din sufletul şi din tăria lor, stăvilarul peste care bombele, dinamita şi urgia bolşevică n’au putut să-şi croiască drum. Apă­rătorii Alcazarului au fost de fapt, cei mai înverşunaţi soldaţi ai Bine­lui, ai Religiei, ai Patriei şi cei din­tâi scutieri ai civilizaţiei creştine îm­potriva păgânismului roşu. Şi tot ei au­­ridicat, într’o vreme când ne lă­sam legănaţi de iluziile unei păci în­delungate, vitejia, spiritul de jertfă şi onoarea, pe treapta cea mai de sus a sentimentelor omeneşti. Spania, ca şi întreaga lume, au avut de învăţat multe de la eroii Alcazaru­lui. In fruntea acestor percepte stă fără îndoială acela al rezistenţei până la capăt. „Nu vom părăsi niciodată Alcazarul, spunea una din numeroasele femei retrase în fai­moasa citadelă. Ba mai mult, de vor cădea bărbaţii, vom lua noi armele Prin câteva cuvinte, asediaţii de atuncea, au tălmăcit tot sensul luptei lor epocale. Alcazarul a învins. Dar comunis­mul nu s’a dat bătut. Astăzi el ase­diază Europa dinspre răsărit, isbind de zidurile ei nevăzute milioane de oameni sprijiniţi de o adevărată ploaie de bombe. Şi ura, neîmpăcata Aurel Popovici noului Alcazar, care nu ierea să se predea cu niciun preţ, loveşte cu aceeaş sete cu care roşii spanioli vă­­tămau bisericile, sfărâmau icoanele şi călcau în picioare enoriaşii. Ceea ce n’au reuşit ciracii acum şapte ani, în mic, vor să împlinească astăzi în mare, maeştrii teroarei şi ai crimei Dar Europa opune, după pilda fără de asemuire a Alcazarului, o împotri­vire de mii de ori mai tare. La zidul răsăritean al cetăţii, s’au rânduit sol­daţii Crucii, făcând din iscusinţa, sufle­tul şi armele lor, un uriaş stăvilar. Uneori, suferinţa şi sângerarea sunt mari, dar şi pilda eroismului lor e fără margini. De aceea istoria îi pri­meşte larg între scoarţele ei, tămâ­­indu-le jertfa cu cuvinte ce vor stârni admiraţia omenirii şi peste 3 se­­c­ole. Şi vorbele pe cari le-a spus cândva colonelul Moscardo, acest exemplar rar de viteaz, rămân valabile şi pen­tru situaţia de astăzi: „dacă am preda cetatea ne-am pierde onoarea, trădându-ne datoria“. Soldaţii Europei ştiu ce au de făcut şi ştiu mai ales cum se va termina lupta lor. Căci şi cei din Alcazar au suferit, dar au biruit prin răbdare şi curaj. Acum şapte ani Alcazarul din To­ledo a scris prima pagină de luptă eroică împotriva bolşevismului. Is­toria nu se poate plânge că opera începută atunci, nu este desăvârșită astăzi cu tot elanul de întreaga Eu­ropă. Răsfoind presa transilvană... D. Ghiţă Pop, publică în ultimul nu­măr al ziarului „Ardealul“ un lung şi substanţial articol privind propaganda românească“ dinaintea rasboiului mon­dial, din care reţinem : Dacă este inexact că România ar fi câştigat graniţele de la Trianon graţie propagandei sale externe, in schimb se poate spune că răsboiul şi pacea ce -au urmat au fost rodul unei înde­lungate activităţi de propagandă in­ternă. Această activitate a început încă din clipa când au descălecat primii dascăli şi profesori ardeleni în Principatele Româneşti. Timp de, aproape o sută de ani începând cu Gh­eorghe Lazăr, ne­număraţii profesori veniţi de peste munţi au sămănat aici în toate şcolile secundare ii­era unităţii etnice ,apoi culturale şi ,în ultima consecinţă, po­litică a tuturor Românilor. Concepţia latiniştilor ardeleni despre originea ro­mană a poporului nostru şi concepţia unei istorii generale româneşti de­a­­supra hotarelor desplăţitoare, desvol­­tată întâia oară de Gheorghe Şincai, a fost altoită în mintea şcolarilor an cu an, generaţie cu generaţie, şi a coborit tot mai adânc în conştiinţa clasei con­ducătoare româneşti. Ea a dat ca prim rezultat unirea Principatelor şi era fatal să ducă la aspiraţia creierii unei Românii Mari. După dascălii, poeţii şi scriitorii au fost pregătitorii Unirii. Este de ajuns să rostim numele lui Bălcescu şi Russo, Mureşalau, Eminescu şi Vlahuţă, Coşbuc, Iosif şi Goga, dar trebuie să adugă îi şi activitatea publiciştilor mari şi mici începând tot cu Eminescu şi mergând până la scrisul prodigios de bogat a lui Nicolae Iorga şi al discipolilor lui. Când a izbucnit primul război mon­dial, în anul 1914, sufletul naţiunii era pregătit printr’o propagandă, în sensul cel mai nobil al cuvântului, desfăşurată timp de trei sferturi de veac în Vechiul Regat. A fost firesc şi inevitabil ca a­tâtea gânduri înălţate şi atâta generoa­să simţire naţională, acumulate in 2­1 generaţii, să facă din primul moment explozie, încă în cele dintâi zile ale războiului mondial. Bucureştiul fu teas­trul unor manifestaţiuni spontane ; ele dovedeau fără putinţă de îndoială că aspiraţiile acestui neam nu cunosc de­cât o singură direcţie : spre Nord spre Transilvania. Cei doi ani de neutralitate au desă­vârşit până în ultima expresie opera de pregătire sufletească a mulţimii, în sen­sul acestei aspiraţii, încercările inamici­lor de-a combate acest curent prin con­trapropagandă înfruntându-l­­sau de -l abate în altă direcţie, nu au izbutit decât să-l întărească şi să-l înverşu­neze încă şi mai mult. Niciodată presa naţională românească nu a avut o e­­pocă atât de strălucită, niciodată ea nu a stăpânit opinia publică atât de com­plet şi niciodată între ziarişti şi­ citi­tori nu a fost un contact şi o comunitate sufletească atât de perfectă ca în anii neutralităţii 1914-16. In fruntea acţiunii mergeau cei doi luceferi ai Acţiunii Na­ţionale, Nicu Filipescu şi Tache Iones­­cu şi alături de ei Barbu Delavrancea, dr. Istrate, Victor Ionescu şi o pleiadă întreagă de bărbaţi însufleţiţi de idea­lul unirii celei mari. Ei dirijeau patru cotidiane : „Epoca” lui Filpescu, „Da Roumanie“ a lui Tache Ionescu (autor al unor strălucite articole semnate La latin du Danube), „Adevărul’’ condus de Const. Mille şi „Universul”. Nu s’a văzut niciodată în istoria ţării o solidaritate şi unitate atâ de perfectă a opiniei publice româneşti, în ce pri­veşte calea de urmat, orientarea de a­­doptat in politica externă. O singură simţire străbătea ţara de la un capăt la altul Valul de mişcare naţională tălă­­zuia pretutindeni , până în cele mai de­părtate colţuri ale ţării curentul pen­tru orientarea francofilă, cum era nu­mit, ajungea desea la paroxism şi la exces. Puţinii, extrem de puţinii, ade­renţi ai orientării externe opuse erau puşi sub oprobiul general, socotiţi „vân­duţi” şi trădători” şi trebuiau să sufe­re uneori chiar şi agresiuni şi injurii. Nici o argumentaţie a lui Const. Stere nu mai putea să convingă sau să tem­pereze curenitul ; pasiunile erau dezlăn­ţuite şi imbrăcau formele fanatismului, iar Tache Ionescu rosti la discuţia Me­sajului în Parlament, celebra sa for­mulă despre politica instinctului naţio­nal, care nu vrea să asculte de ra­ţionamente, ci urmează glasul sentimen­tului popular, ce nu greşeşte. — Ori te vei încorona la Alba-Iulia ori vei muri ca Mihai, pe Câmpia Tur­­zii, spunea Nicu Filipescu, adresându-se regelui Ferdinand, în sala „Dacia’’ în­­tr’un discurs public, exprimând exact simţământul ţării întregi. Pentru oricine era învederat, că por­nirea era prea năvalnică şi că nimeni, niciun guvern, nu ar mai putea să ducă ţara şi oştirea în altă direcţie decât spre Carpaţi, pentru eliberarea Transilva­niei. Ce a făcut guvernul Brătianu faţă de aceste manifestări irezistibile ale con­ştiinţei naţionale ? Nimeni nu putea să ştie dacă România oficială se va ală­tura Aliaţilor sau Puterilor Centrale, căci guvernul se ferea în mod scrupu­los de orice manifestare care ar fi tră­dat intenţiile sale viitoare. Asaltat me­reu de opoziţie în Parlament, în întru­niri publice înlănţuite în serie conti­nuă, în presă neînfrânate de nici o cen­zură, primul ministru se învăluise in mantia unei tăceri enigmatice. Nici ata­curile, nici invectivele, nici satirzările nu putură să-l scoată din rezervă. Sfinxul de la Florica îi spuneau cei mai moderaţi, „Vizirul somnoros”, „Mutul de la Florica” cei violenţi, şi unii ros­teau chiar cuvântul de „trădare”. Dar Ionel Brătianu era lipsit de sus­ceptibilitatea excesivă de irascibilitatea bolnăvicioasă a multor oameni ajunşi în fruntea trebilor statului. Respectuos pentru libertăţile publice, pentru nimic nu ar fi recurs la măsuri represive con­tra presei sau contra întrunirilor. Rar s’a văzut un om politic atât de stoic in faţa unor atacuri atât de ne­drepte Precum au demonstrat eveni­mentele, în sufletul său el frământa a­­celeaşi gânduri şi aceelaşi aspiraţii ca şi mulţimea, pe care părea că o neso­coteşte. Astfel s-a plămădit cea mai glorioasă acţiune politică, militară şi diplomatică, din care a ieşit România Mare, din co­laborarea, în aparentă contrazicătoare a celor doi factori antagonici : din fră­mântarea furtunatică şi tumultoasă a o­­poziţiei de o parte şi din rezerva mută, dar de fapt activă a guvernului de altă parte. ------OXOXOXOX % XOXOXOXO-----­ Donaţii pentru armată Domnul profesor Mihai Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniş­tri a mai primit următoarele donaţii pentru armată : Ion Gr Prototpopescu, pensionar Mangalia, 300 depune lunar; Preot. Gh. Ionescu, Catedrala Sf. Nicolae Călăraşi — Ialomiţa, 2.000, depunere lunară pe luna Iulie; Grigore Sorop I. M. P întreprinderile Municipiului Ploeşti, 1.000 depunere lunară pe Au­gust; Cpt. Adm. Covaci Iosif. Serv. Indenţii Corp IV Armată, 300 depu­nere lunară luna August; Preşedin­tele Căminului Cultural Comuna Coşcova Jud. Orhei Preot Paroh Gh. Cernit, 11.600; Lucrătorii mobilizaţi ai fabricii de Cărămizi şi ţigle Ha­­gienoff & Roşca Urziceni — Ialomiţa 9.000; Lt. ref. Ciurea Ştefan Muzeul Militar, 1.062 depune lunar; Pricop Ilie Maestru armurier. Muzeul Mili­tar, 1.000 depune lunar; Iapati Eu­­graf, Primăria Municipiului Odes­a, 6.930; Căminul Cultural Comuna­ Co­­păceni, judeţul Bălţi, 5.284; Elevele de curs supra-primar din Cubei ju­deţul Cahul. 2.500. Sold precedent lei 82.348.318 Total General ., 82 383.194 " r * «‘♦♦♦♦♦♦©‘♦♦♦♦■fr 444 la-ţi un loz la loterie. -ă nororiţi-î bătrânel, s’aştepta ca el să vie Bu-te în drum spre el. % Vine idm­a cu grijile ei... LEMNE, PROVIZII, ÎMBRĂCĂMINTE, TAXE ȘCOLARE, CHIRIE­­, toate se pot procura din belşug jucând la Loterie unde pofi câștiga LEI 30 MILIOANE, acum la clasa 5-a. LOTERIA DE STAI claseia U 3-4-5, 9-10-11, 14-15-16, 18-19-20, 23-21 '5 ,­ 28 NO'1'*»«’” »ttut I: I 1 n »44444444« 30.000. 000 20.000. 000 10000.000 3.000. 000 2.000. 000 1.000.000 W 16 999 PlflfR D-voastr» ar»* ru*v«t* «In jH­ Hlu$e(e uos* metice Kaloderma pentru a fi «’esnie tânără Crema Kaloderma pentru curățatul tenului, cu o mare putere de pătrundere în adâncimea porilor, este baza unei îngrijiri a pielei cu cel mai deplin succes Apa de faţă Kaloderma, minunată pentru împrospătarea fojei şi un element ideal, cu efect terapeutic contra ridurilor şi oboselei pielei Coldcrome Kaloderma, specială pentru hrana pielei, o compoziţie care înlocuieşte lipsurile organice de pielei în modul cel mai natural, evitându-se astfel încrețirea ei şi petele Crema de ras Kaloderma, e crema delicată şi fin par­­fumată care dă tenului acel aspect catifelat şi totuși strălucitor LX DRLfl NOU SPRE O NOLA FRÜH LSETE * 4444444444*« * * •»*»«*** *■?♦♦*♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦•.► f *1 ^ b & • 3 FRICȚIUNEA FRANZ BRANT WEIN • 44 *- ^444444444444444444444444 • • r» **v»»4v*4*44444+,»4 „ *'..4*»4♦4-44-41 .lemediu suveran contra Scabiei (râie) Vindecare sigură în 2 zile ‘ rdiîse „MEmr s.y De vânzare la farmacii si aremiem­­

Next