Curentul, decembrie 1943-ianuarie 1944 (Anul 16, nr. 5673-5710)

1943-12-01 / nr. 5673

ANUL XVI, No. 5673 8 PAGINI 7 UEL Miercuri 1 Decembrie 1943___ Director 27.53 40.88 .4.84.40 10.88 .rttvS 8.27.53 4.89.28 PAMFIL SEICARU REDACTIA SI ADMINISTRATIA Strada Belvedere Nr. 6 TELEFOANE! ('ale directorulu- Ad­torul delegat Contab. st dspo? Abort si pubiten. Expediţia #1 varta Tipografia 6 24.47 5 54.82 3 40 80 3 40.84 4 23.32 4.84.48 4 92.89 Balul.' Hontendosk­i Proprietar: „Curentul” S. A. R. Tribunalul Ilfov. Registrul 'publicațiilor No. 174 1938 Taxa poștală plătită isr numerat- conform adresei direcției generale P. T. No. 2wpH/1939 ABONAMJOStE ',f*r­m• ' In provincie: 1 an 1.780 tei;­­6 ju mi 900 lei; 3 luni 800 leigp In Capitală: 1 an 2.000 lei; 6 luni 1.1­00 tei; 6 luni 600 lei; Instituțiile particulare $1 ce Stat 3.500 lei anual zimuil „iiES“ ii EuoLurm pomn eikleze de PAMFIL ŞEICARU Aflăm, prin mijlocirea postu­lui de radio Londra, că ziarul „Times“ din ultimele zile ale lu­nii Noembrie, a tratat în trei ar­ticole de fond problema politicii externe pe care Marea Britanie ar trebui s’o fa­că. Deci Marea Britanie nu are­ nncă politica ex­ternă aşa cum s’ar cuveni. Nea­­vând posibilitatea să cunoaştem textul celor trei articole ne vom mulţumi şi cu rezumatul făcut de postul de radio Londra, pe care îl redăm aci .­­ Ziarul „Times“ arată că Marea Britanie are un drept indiscuta­bil la conducerea politicii mon­diale. Bine­înţeles că pentru rea­lizarea acestui scop, anumite alianţe sunt indispensabile. Nu­cleul esenţial al acestor alianţe îl formează marile puteri aliate : Marea Britanie, Statele Unite şi Uniunea Sovietelor. Practica a dovedit că o înţelegere completă între aceste puteri este cu nepu­tinţă. In acest nucleu de alianţe, Marea Britanie este chemată să joace un rol conducător, de­oarece, deşi forţele acestor pu­teri sunt egale, Rusiei îi lipseşte încă un sentiment al individua­lităţii politice, precum şi o rădă­cină adâncă a sistemului ade­vărat democrat, iar Statelor Unite le lipseşte noţiunea des­­voltată a capitalismului indivi­dual, lipsă care stinghereşte dez­voltarea politicii externe a aces­tor State în cadrul mondial. Bine­înţeles că şi Marea Britanie are de adăugat la aptitudinea sa de a conduce politica mondială, o iniţiativă mult mai mare şi o energie mult mai dezvoltată a în­­tregei naţiuni engleze şi a Com­­monweath-ului britanic. Pentru conducerea acestei politici mon­diale, Marea Britanie va avea nevoe de un organism foarte mult modernizat. Poate că în acest scop ministerul de externe britanic va trebui lărgit conside­rabil, poate că paralel cu minis­terul de externe existent, va fi nevoe să se înfiinţeze încă unul care să se ocupe de diferite pro­bleme şi relaţiuni internaţionale, cele două ministere urmând a fi puse sub conducerea unui singur ministru. In orice caz, chestiunea organizării nu ocupă decât un loc secundar, rolul principal aparţi­nând problemei dominante. Prin­cipiul de bază trebue să fie su­veranitatea şi egalitatea tuturor naţiunilor, cu drept absolut de veto. Eşecul politicii britanice în perioada de la 1919 până la 1938 se explică prin faptul că postu­latele Marei Britanii nu erau proporţionate cu posibilităţile ei mai ales cele militare. Potenţia­lul unui Stat, însă, nu depinde numai de forţa lui militară ci şi de unitatea şi energia întregei naţiuni. Aceste fapte vor trebui să fie luate în consideraţie când va fi pusă la ordinea zilei pro­blema teritorială. Marea Britanie trebue să fie foarte prudentă când va avea să hotărască, ce parte va lua în rezolvarea chestiunilor te­ritoriale, ţinând seamă că esen­ţialul consistă în proporţionarea postulatelor cu posibilităţile de acţiune şi că rezolvarea chestiu­nilor complicate depinde nu nu­mai de efectivele forţelor ar­mate, ci şi de unitatea conştiinţei naţionale. Socotim exact rezumatul celor trei articole de fond ale ziarului „Times“, şi dat fiind importanţa ce se atribue acestor articole, atunci când sunt rezumate chiar de postul de radio Londra, sun­tem îndreptăţiţi să socotim ar­ticolele din „Times“ ca o intro­ducere la politica de mâine a Ma­rei Britanii. Va să zică Anglia revendică dreptul incontestabil la condu­cerea politicii mondiale; este pentru prima oară când Marea Britanie părăseşte postul discret de regisor şi acceptă cu hotărîre răspunderea, afirmând fără nici o reticenţă această ambiţie. Cri­tica insuficienţii de organizare a ministerului de externe britanic, cât şi ■ mărturisirea necesităţii unui al doilea minister de ex­terne care să se ocupe special cu problemele şi relaţiunile interna­ţionale, putem să le considerăm ca o indicaţie a constrângerii simţite de Marea Britanie de a schimba tradiţionala ei politică de izolare într-o participare ac­tivă la viaţa internaţională şi cu totul altfel decât prin registratul din umbră, căutând să opună două mari puteri, să le învrăj­bească. Tema pe care o susţine Anglia pentru a obţine o raliere a tutu­ror micilor naţiuni este afirmată astfel: „Principiul de bază tre­bue să fie suveranitatea şi ega­litatea tuturor naţiunilor, cu un drept absolut de veto“. Cu atât mai ciudate ni se par aceste ar­ticole din „Times“ — evident inspirate de guvern — cu cât asistăm la o continuă abdicare a politicii engleze faţă de preten­ţiile ruseşti, toate reprezentând o tendinţă de anulare a drepturi­lor de suveranitate, de libertate a naţiunilor ursite să fie în veci­nătatea Rusiei sau pe drumul co­tropitoarelor ei tendinţe, între­barea (să ni se ierte nedumeri­rea, dar politica Marii Britanii este aşa de întortochiată, că nu se mai pricepe nimic) pe care o pu­nem este: valabilitatea acestui principiu de bază, suveranitatea şi egalitatea tuturor popoarelor, începe după ce Rusia sovietică cotropeşte Finlanda, Ţările Bal­tice, jumătate din Polonia, Basa­rabia şi tot ce va imagina ca in­dispensabil politica de expan­siune rusească ? Cu oarecare discreţie, foarte învăluit, ziarul „Times“ ne arată cum va fi politica de mâine a Marii Britanii, prin explicaţia pe care o dă înfrângerii politicei engleze în perioada de la 1919 până la 1938 inclusiv: „postula­tele britanice n’au fost propor­ţionate mai ales cu posibilităţile militare“. Ceea ce este perfect a­­devărat, dar organizarea posibi­lităţilor militare implică o schim­bare totală a spiritului englez — ostil serviciului militar obligator — o altă concepţie asupra rapor­turilor dintre individ şi Stat, o modificare substanţială a con­fortului fiecărui englez. De alt­fel, ziarul „Times“ o înţelege prea bine, atunci când spune: „potenţialul unui stat depinde nu numai de forţele sale militare ci şi de unitatea şi energia în­tregei naţiuni“. Nu ştim ce concluzii va fi tras din conferinţa tripartită, fireşte concluzii nemărturisite, dar este infinit probabil că viitorul nu l-a văzut d. Eden aşa de limpede, mai ales în ceea ce priveşte ne­vralgica problemă teritorială, altfel nu s-ar explica necesitatea unor măsuri de prudenţă mili­tară pentru perioada desbaterii la conferinţa păcii, a problemei frontierelor. Aşa se explică reco­mandarea desprinsă din artico­lele ziarului „Times“ şi subli­niată de postul de radio Londra. „Aceste fapte trebuesc luate în considerare, când va fi pusă la ordinea zilei problema teritoria­lă. Marea Britanie trebue să fie foarte prudentă în deciziunea chestiunii ce anume parte trebue să ia în rezolvarea chestiunilor teritoriale, ţinând seama că esen­ţialul este în proporţionarea pos­tulatelor cu posibilităţile şi că rezolvarea tuturor chestiunilor complicate depinde nu numai de efectivele forţelor armate ci şi de unitatea conştiinţei naţio­nale“. Deci „principiul de bază, suveranitatea şi egalitatea tutu­ror naţiunilor“, oricât de puter­nic ar fi conţinutul de dreptate, oricât ne-am încrede în ideia forţă a principiului naţionalită­ţilor, mai are nevoe şi de o forţă armată care să-l impună. Dar în afară de această pre­zentare a evoluţiei viitoare a po­liticii Marii Britanii în proble­mele internaţionale, este intere­santă observaţia critică făcută Statelor-Unite, desigur în raport cu eventualele pretenţii de a pre­lua conducerea politicii mondia­le. „Statelor-Unite le lipseşte o noţiune dezvoltată a capitalis­mului individual, lipsă care stin­ghereşte dezvoltarea politicei a­­cestor state în cadrul mondial Mai precis, capitalismul ameri­can a degenerat în trusturi, for­ţe agresive, prin însăşi natura lor. Este într’adevăr surprinză­toare această afirmaţie, indife­rent dacă este întemeiată sau nu, fiindcă se face în momentul când Statele­ Unite manifestă o aşa de activă voinţă de participare la politica mondială, cu pretenţia u­­nui drept indiscutabil la condu­cerea politicii mondiale. Dar unde începe într-adevăr senzaţionalul articolelor ziarului „Times“ este în critica pe care o aduce Rusiei sovietice în ceea ce priveşte pretenţia de a avea un drept în conducerea politicii mondiale. „Rusiei îi lipseşte incă un sentiment dezvoltat al indivi­dualităţii în cadrul libertăţilor politice, precum şi o înrădăcinare adâncă a sistemului adevărat de­mocratic“. Suntem într’adevăr emoţionaţi că ziarul „Times“ descoperă la 1943 ceiace­ştia şi afirma în ter­meni­ mai mult decât energici în 1939, această regăsire a mento­­riei este impresionantă. Numai că eufemismul, această îndulcire a expresiei, nu poate acoperi hi­doasa realitate antiumană care se chiamă Rusia sovietică. Indi­vidul este ostracizat, persoana umană socotită un atentat împo­triva statului sovietic, iar cât pri­veşte libertatea care condiţio­nează orice regim democratic, în Rusia ea este inexistentă. Istoria se explică : Rusia nu a cunoscut nici măcar formele rudimentare ale democraţiei, necum să aibă un regim adevărat democrat, fie şi cu rădăcini superficiale. De la tira­nia ţaristă, trecând printr-o fază de haos şi anarhie, dementă ma­nifestare a libertăţilor îndelung înăbuşite, Rusia a trecut la tira­nia bolşevică. Admirăm delicateţa cu care ziarul „Times“ aminteşte Rusiei sovietice că a strangulat indivi­dualitatea, a batjocorit persona­litatea omului, a asasinat toate libertăţile. Dar, oricum, este un semn plin de înţelesuri că se for­mulează, fie şi în chip aşa de sfios, o condiţie de incompati­bilitate a regimului politic din Rusia sovietică cu rolul de stat conducător, îndrumător al poli­ticii mondiale. Să nu minimali­zăm deci nici sensul, nici impor­tanţa celor trei articole apărute în ziarul „Times“ şi rezumate în ziua de 28 Noembrie la postul de radio Londra. Prezentarea scrisorilor de acreditare pe lângă M. S. Regele a nouilor miniştri ai Spaniei şi Ungariei In ziua de 29 Noembrie 1943, la ora 11.30 Excelenta Sa Don Manuel Gomez y Garcia­tie Barzanaliana, Trimis Ex­traordinar şi Ministru Plenipotenţiar al Spaniei la Bucureşti, a fost primit in audienţă oficială, la Palatul Regal, cu ceremonialul obişnuit. Excelenta Sa a avut onoarea a remi­te MAJESTAŢII SALE REGELUI, în prezenta d-lui ministru Gheorghe Da­­videscu, Secretar General al ministeru­lui Afacerilor Străine, scrisorile sale de acreditare. După terminarea audienţei oficiale, Excelenţa Sa Don Man­iel Gomez y García de Sarzănallana a Fost reconpus la locuinţă cu acelaşi ceremonial ca la sosire. 11. Excelenţa Sa domnul Andor de Hertelendy Trimis Extraordinar ,şi Ministru Plenipotenţiar al Ungariei la Bucureşti, a fost primit in audien­ţă oficială, la Palatul Regal, cu ce­remonialul obişnuit. Excelenţa Sa a avut onoarea a re­mite MAJESTAŢII SALE RECELUI, în prezenţa d-lui ministru Gheorghe Davidesţiu, Secretar General al mi­nisterului Afacerilor Străine, atât scrisorile sale de acreditare cât şi a­­celea de rechemare ale predecesorul­­ui său E. S. d. Ladislas Nagy de Colanta. După terminarea audienţei oficiale, Excelenţa Sa domnul Andor de Her­­ielendy a fost recondus la locuinţă In ziua de 29 Noembrie 1943, la ora­ș cu acelaşi ceremonial ca la sosire. I 1 i h\V..xlf H Pii m m r j: ..vo • r lt m:r MMI •Noul ministru al Spaniei la București Bolşevicii tină spre înfiinţarea unui stat sovietic in Mexic MADRID, 29 (Rador). — Corespon­dentul Agenţiei DNR transmite : După cum se anunţă din Buenos Aires, ziarul argentinean PUEBLO publică un articol al unui colaborator al lui Alfonso Junca, în care se spune textual: „Aşa zisa dizolvare a Comin­­ternului nu poate înşela decât pe co­piii de şcoală căci această organizaţie continuă să desfăşoare o intensă pro­pagandă. Prin faptul restabilirii rela­­ţiunilor diplomatice dintre Mexic şi URSS, s’au deschis larg porţile ţării bolşevismului a cărnii influenţă merge crescând, demagogia lui servindu-se de toate mijloacele. Dat fiind faptul­­,că suntem aliaţi, bolşevismul îşi poate­­desfăşura în mod liber, activitatea lui in ţara noastră. Război­ nu este de­­cât un pretext, pentru­ Moscova. Ade­văratul ţel al bolşevicilor este înfiin­ţarea unui­ stat sovietic în Mexic. Vom simţi efectele acestui fapt. Trăgătorii de sfori nu vor lăsa să le scape nici o împrejurare. Manifestaţii şi marşuri ale înfometaţilor, reprezentaţii de tot felul, recepţii diplomatice, aşa zise congrese ale victoriei, toate acestea sunt pretexte pentru a se continua agitațiile bolşevice. Terrorist O filială a Kominternului dizolvat GENEVA, 29 (Rador). — Cores­pondentul Agenţiei DNR transmite: Ziarul englez DAILY HERALD ex­plică în modul următor denumirea „Tito" pe care o iau bandele de par­tizani. „Tito" este o prescurtare pen­ Contribuţia aviaţiei române în Răsărit p­ Pp Bombardierele române sunt încărcate cu bombe grele pentru inamic. (S. M. P.) In ziua de 28 Noembrie, grupul de forţe sovietice din stepa Nogai a început o ofensivă puternică îm­potriva poziţiilor germane şi ro­mâne din istmul Perekop, — poziţii ce se găsesc în apropiere de linia cunoscută sub numele de ,,meter­e­­zurile Tătarilor“, deoarece sub Ţa­rina Caterina a II-a când trupele ruseşti au încercat să pătrundă în Crimeea, ele s’au izbit de întăritu­­rile ridicate de Tătari la sud de Ar­­miansk, între coasta mării Negre (golful Carchimei) şi malul limanu­lui Si­vas, numit şi „marea Pu­tredă“. După o pregătire de arti­lerie inamicul a atacat cu forma­ţiuni de infanterie şi blindate spri­jinite de aviaţie cu scopul de a străpunge barajul german. Cu toată superioritatea numerică a forţelor sale, inamicul n’a atins barajul căci a fost silit să se retragă spre poziţiile sale, sub focul concentric al tuturor armelor, lăsând pe teren numeroşi morţi. Al doilea atac a fost dat în după amiaza aceleaşi zi cu divizii proaspete, care şi el s’a prăbuşit cu pierderi grele. Pe stânga Niprului, atât în zona capului de pod german dela Nico­­pol, cât şi în regiunea dela sud-vest de Dnipropetrovsk şi sud-vest de Cremenciug, numeroase atacuri şi contraatacuri au alternat, cu rezul­tate schimbătoare, în cursul cărora trupele sovietice au pătruns în câ­teva puncte, unde luptele continuă cu înverşunare. In regiunea de la vest de Kiev o­­peraţiunile ofensive germane se dezvoltă cu succes cu toată rezis­tenţa îndârjită a forţelor sovietice din grupul de armate al genera­lului Vatutin, care are misiunea să apere cu orice preţ Kiewul. Alte lupte violente s-au dat şi în celelalte focare de la capul de pod Cerkasi, de pe dreapta Niprului mijlociu, de lângă Corosten (nord vest de Kiew) şi în spaţiul de la vest de Gomei şi în sectorul Bere­zina, unde o mare bătălie a început în ziua de 28 Noembrie. Inamicul atacă între Nipru şi Berezina cu un grup de forţe puternice şi urmă­reşte să angajeze trupele germane în mlaştinele Pripetului. Cu toată presiunea puternică a trupelor sovietice, germanii s’au menţinut pe linia principală de a­­părare şi contraatacă. In celelalte .. .­. .........­...... .... ■ ..........._____ (Continuare în pag. 7­ a) de ROMULUS SEIŞANU Luptele din istmul Perekop şi de pe linia Niprului. Un alt stat a intrat în război: Columbia Un soldat povestea••• de ELIZA MÂRZESCU „Am fost şi eu rănit în luptă. Nu m'a durut. Am simţit doar o lovitură puternică în piept, apoi ceva cald care-mi aluneca de-a lungul sânilor. Pe urmă, nimic... M'am trezit în sala de operaţie. Lume multă în jurul meu. Doctori în halate albe, infirmiere. Rana din piept nu mă chinuia. Nu­mai mâna dreaptă mă ardea, de parcă-mi plimbam degetele prin foc. Medicul kirurg hotărâse să-mi îngri­jească palma găurită de-o schije. „Vrei să te adorm?" M'a întrebat cu glas blând. Să mă adoarmă? De ce? M'am nă­pustit eu oare cu ochii închiși înspre primejdia ce năvălea spre mine, care alerga, nebună, înspre tovarăşii mei? Şi nu am fost tot eu oare acela care am deschis ochii mari, foarte m­ai, ca să prind bine pe vrăjmaş în mre­jele mele, înainte de-a cădea? De ce să mă adoarmă? „Are să te doară foarte tare", mi-a şoptit o soră de caritate. Ei şi? Nu mi-a fost frică de moarte, şi am să m­ă înspăimânt acum în faţa unei suferinţi? O suferinţă pe care trebuie să o îndur pentru binele meu? „Las’ să mă doară"... „Nu vrei"... mi-a mai spus cineva. „Am întors încet capul şi am privit necunoscutul care­ a rostit aceste două cuvinte. Era colonelul meu. Cum de nu i-am recunoscut glasul? Răsu­na altfel pe câmpiile de bătălie, a­­tunci când dădea comanda unui atac, sau transmitea ordinele urgente. Vor­bea acum domol, ca un părinte bun. Îngăduitor. Nu știu ce mi-a venit să-i spun: „Domnule colonel, dacă, într’ade­văr, trebuie să mă doară atât de tare, lăsaţi-mă să îmi culc tâmplele pe pieptul dumneavoastră. Nu-mi mai trebueşte nimic. Şi, pentru nimic în lume, nu vreau să ma adoarmă"... Colonelul s’a apropiat de mine, mi-a proptit bine capul de umărul său vânjos, iar medici, toţi, au înce­put să scoată pansamentele de la mână. Nu simţeam nimic. Îmi era cald şi bine. Şeful, meu Îmi mângâia părul, şi-mi şoptea din când în când: „Maci ai puţină răbdare, băiatule... Acuş e gerta"... O străfulgerare. De parcă mi s'a rupt ceva din inima. Simţeam cum izvorăşte sudoarea pe­ frunte. Apoi, din nou, mi-a fost cald şi bine... Colonelul, meu a plecat diin nou pe front. Eu, am rămas în spital. „După două zile, mi-a venit rân­dul la schimbatul pansamentului., Doctorul nu prea era mulţumit de rana mea de la mână. Vorbea de in­fecţie... De tăiat alt deget... De ars carnea putredă... „Nu am vrut nici atunci să mă a­­doarmă. Unui soldat nu-i place să plece către necunoscut aşa, cu ochii închişi, fără să ştie ce se 'ntâmplă cu el, ce îl aşteaptă. De data aceas­ta, nu mai era colonelul meu lângă mine. Eram singur. M’am uitat la perna alba pe care trebuia să-mi culc capul, pe cors, nemişcat, trebuia să aştept săgeţile durerii. Am oftat. O voce de femes m-a trezit din gândurile singurătăţii mele. „Vrei să-ţi apeşi capul pe umărul meu? Ai să suferi mai puţin, ştiind că ai un suflet cald alături de dum­neata"... (Continuare în pag. 7-a) Ordin de zi pe naţiune Nr 51 din 27 Noembrie 1943 Luând parte la operaţiuni de la înce­putul campaniei şi până în prezent, unităţile Diviziei 10 Infanterie s-au a­­coperit de glorie luptând în diferite sectoare ale frontului de răsărit. ODESA, KORPECI, RUSNAJA-OZE­­REIKA, ADAGUN, KIJEVSKOJE, CUBA­­NUL, CRIMEEA, statornicesc dramul de glorie al faptelor de arme ale acestei Divizii. Luptând contra unor forţe numeroase, în situaţiile schimbătoare şi grele ale câmpurilor de bătălie, ofiţerii, subofi­ţerii şi trupa acestei brave Divizii au săvârşit fapte de arme al căror răsunet și-a găsit ecou departe peste hotare: Regimentul 33 Infanterie în bătălia de la KORPECI din Februarie 1942, compania căpitan Dabija în lupta eroică dela JUSNAJA-OZEREIKA și la est de PE­­EEKOP d­in Noembrie 1943. Pentru faptele de arme, spiritul de tru „Third International Organisation După acelaşi ziar, această organ! _ . ..____ zaţ­ie face parte din komit­em­ul dizol-! s'er^®,­âârzenia şi eroismul de care an . I dat dovadă — mai bine de 2 ani —­ pe­­ îndepărtatele câmpuri de bătălie, se ci-tează prin ordin de zi pe Naţiune, ofi­ţerii, subofiţerii şi trupa din Divizia 19 Infanterie. Ion Antonescu Mareşal al României Şi Conducătorul Statului Citaţi pe Naţiune Pentru fanta de omenie şi patrio­tism ce au săvârşit, ocroind părin­teşte timp de doi ani şi susţinând momi şi material pe elevii Perce® Arcadie şi Bruja Nicolae, refugiaţi fără părinţi din Bucovina cutropită, D-na Maria Lt. col. Gheorghiu, institutoare şi d. R. col. Gheorgh­e din Botoşani, se citează ca exemplu de Naţiune. Nr. 14. ANTONESCU MAREŞAL AL ROMÂNIEI ŞI CONDUCĂTORUL STATULUI CRONICA RĂZBOIULUI

Next