Curierul de Iassi, ianuarie-iunie 1877 (Anul 10, Nr. 1-69)

1877-04-22 / nr. 43

CURIERUL DE IA SSL ART. VI. Guvernul Romăn pune la disposițiunea ar­­m­tei ruse toate liniile ferate ale țerei pen­tru transportul seu, acela al materialului, al bagajelor și aprovisionamentelor ce o înso­­țesc, precum și acelora al cărora transport ar putea fi necesariu mai tărziu. Pentru a­­ceste transporturi armata imperială va fi pe deplin asimilată armatei princiare și se va bucura de aceleași drepturi și prerogative ca această din urmă, in tot ce privește obliga­țiunile companiilor drumurilor de fer in pri­vința trupelor și altor condițiuni și detaliuri stipulate, pentru transporturile militare, prin caieturile de însărcinări ale companiilor, și legile și regulamentele in vigoare in Româ­nia. Căt pentru tarifele de transport, gu­vernul romăn se obligă a priori pentru o re­­ducțiune de patru­zeci la sută asupra tari­felor ordinare și se reservă de a regula de­­taliurile acestei cestiuni prin o înțelegere ulterioară cu companiile. In ceea ce privește insă cheltuelile și plă­țile adiționale, precum înregistrări, manipu­la­țiuni și altele, se va procede după cum se practică pentru transporturile militare ro­­măne. ART. VII. Ministrul lucrărilor publice al României va da, asupra cererei șefului comunicațiunilor militare ruse, și instrucțiunile necesarii ad­­ministrațiunilor căilor ferate române pentru a asigura cu cel mai mare succes și celeri­tate posibilă transportul armatei imperiale cu mate­rialul, bagajele, aprovisionsmente, etc. după un plan ce va trebui a fi hotărât mai dinainte precum se va stipula mai la vale. Trenurile militare vor avea prioritatea asu­pra tuturor celorlalte trenuri, esceptăndu-se trenul poștă și fără prejudiciu pentru tans­­porturile trupelor romane. La trebuință, nu­mărul trenurilor ordinare de călători va pu­tea fi provizoriu redus, și circulațiunea tre­nurilor de mărfuri chiar pe deplin oprită, in cas de necesitate. ART. VIII. Pentru transportul trupelor imperiale și al materialului lor pe linia Iași-Ungheni, care are aceeași lărgime ca drumurile de fer rase, o unitate și continuitate a condițiunilor teh­­nice a mișcărei se vor stabili in urma unei înțelegeri intre ambele administrațiuni, pen­tru a se evita ori-ce întârziere sau transbor­­dament la frontieră. ART. IX. Pentru a se obține unitatea necesară in­terviciul liniilor române spre asigurarea trans­portului celui mai grabnic și celui mai regu­lat al armatei ruse cu bagajele ei, munițiuni, material de resbel și aprovizionamente de ori­ce fel, se va institui, sub direcțiunea minis­­teriului lucrărilor publice, un consiliu central, compus de delegații diferitelor companii, care posedă părți din rețeaua română. Un co­misar numit de șeful comunicațiunilor mili­tare a armatei imperiale, va fi delegat pe lăngă ministeriul lucrărilor publice pentru a facilita raporturile cu autoritățile militare ruse. Mișcarea și serviciul pe toate liniile țerei române se vor face provizoriu sub direcțiunea imediată a consiliului central, ale căruia dis­­posițiuni ministrul lucrărilor publice le va face a concorda cu exigențele și trebuințele ce-i vor fi exprimate de șeful comunicațiuni­lor militare, in privința transporturilor in cestiune. ART. X. Direcțiunea superioară și privegherea trans­porturilor armatei imperiale vor aparține șe­fului comunicațiunilor mlitare al acestei ar­mate. Pentru a asigura regularitatea și­ con­tinuitatea serviciului acestor transporturi, el va lucra prin mijlocirea comisarului romăn, delegat ad-hoc pe lăngă dănsul, și va provo­ca prin organul sau toate măsurile necesarii pentru acest sfârșit. ART. XI. Șeful comunicațiunilor militare va avea fa­cultatea de a cere, prin mijlocirea comisaru­lui român, delegat pe lăngă dănsul, sau prin propriul S‘U delegat pe lăngă consiliul cen­tral, esecutarea tuturor lucrărilor necesarii pentru sporirea și securitatea mișcării, atăt pa­guii căt și in gare și materialul rulant, precum plateforme, rampe, căi de garagiu, ambranșamente auxiliare, gaze provisorii, apro­­priațiuni de vagoane de mărfuri și trucuri pentru transportul oamenilor, cailor și ma­­nuajului, etc. Toate cheltuelele ocasionale prin aceste lucrări vor fi in sarcina armatei ruse; modul esecutării lor va fi regulat intre mi­nistrul lucrărilor publice și șeful comunicațiu­nilor militare al armatei ruse. ART. XII. In cas de urgență, șeful comunicațiunilor militare va avea facultatea, in urma unei în­țelegeri prealab­le cu comisarul romăn, a în­locui prin mijloacele de care dispune tot ceea ce ar lipsi și ar amenința să împiedece mișcarea armatei ruse. Va putea face de a se suspenda imediat de cătră comisarul ro­măn și a cere de la ministrul lucrărilor pu­blice depărtarea impiegaților și agenților su­balterni, a cărora rea voință ar putea da te­meri de primejdii. ART. XIII. Dacă trebuințele de comunicațiune ale ar­matei ruse ar face necesare construirea pe teritoriul romăn a unui nou tronson (tronchon) sau ambrasament de cale ferată, lucrările vor fi executate prin îngrijirea autorităților mili­tare ruse cu cheltuiala guvernului imperial. Guvernul român va inlesni aceste lucrări și se va însărcina cu îngrijirile necesarii pentru a asigura armatei ruse dreptul de a se bu­cura timpurariu de terenurile indispensabile pentru instalarea acestor transoame sau am­­brasamente pa bas­ele adoptate in România pentru lucrările de utilitate publică. Când aceste linii vor deveni inutile, materialurile mobile intrebuințate la construirea lor vor fi la disposițiunea guvernului rus, iar lucrările esecutate vor deveni proprietatea guvernului romăn fără nici o remunerațiune. ART. XIV. Esploatarea rețelei române se va face de către companiile și administrațiunile esisten­­te sub direcțiunea consiliului menționat la articolul IX al convențiunei de față. Compa­niile vor fi indemnisate pentru toate tran­sporturile efectuate după tariful care se va stabili conform articolului VI. Aceste com­panii vor fi asemenea despăgubite pentru toa­te stricăciunile, cari ar putea fi comise in materialul lor prin greșeala trupelor ruse. ART. XV. Pl anul transportului trupelor, livretele de mersul trenurilor militare, formele și deta­­liurile rechisițiunilor de transport, documen­tele de comptabilitate și de control, terme­­nile și modul plății, precum și raporturile de stabilit in timpul transportului, intre tru­pele ruse și agenții locali ai căilor ferate ro­mane, vor fi regulate imediat după încheie­rea Convențiunei de față de către comisari ad hoc. Companiile și administrațiunile căi­lor ferate vor fi datoare de a le procura toa­te documentele și materialurile necesarii pen­tru compunerea acestui plan, a livretelor de mers și detaliurilor de serviciu și de a le da cel mai mare concurs. Toate cestiunile de detaliu, regulate de cătră acești comisari și consemnate intr’o instrucțiune specială, care va fi aprobată de șeful comunicațiunilor mi­litare al armatei imperiale și de comisarul r măp, delegat pe lăngă dânsul, vor fi obli­gatorii atât pentru trupele ruse căt și pen­tru impiegații căilor ferate. ART. XVI. In timpul pasagiului armatei imperiale, toa­ta crimele și delictele cari ar fi comise de impiegații căilor ferate cu intențiunea de a inpiedica sau de a opri transportul trupelor, sau de a pune in pericol securitatea trenu­rilor militare vor fi pedepsite după legile ro­mâne existende și cu aceeași rigoare ca cum ar fi dirigerie contra armatei romăne. ART. XVII. Guvernul romăn acordă armatei ruse uzul poștelor și telegrafelor Statului și companii­lor căilor ferate cu același titlu cu care se bucură autoritățile romăne ale căror cheltueli nu sunt trecute in budgetul Statului. Prin ur­mare depeșele oficiale ruse vor avea priori­tatea asupra corespondenței private. Pentru a nu împiedeca serviciul ordinar al telegra­felor, armata rusă va avea facultatea, ori un­de trebuința se va simți de a lega cu chel­tuiala sa de slăb­i telegrafici ai Statului și ai companiilor un fir telegrafic al ei și de a așeza aparaturi pentru uzul său particular. Aceste­ fire vor fi păzite și conservate după cum sunt firele romăne și fără altă cheltu­ială particulară pentru armata rusă, in sar­cina căreia insă vor remănea reparațiunile. ART. XVIII. Se va stabili la spatele armatei ruse o li­nie și puncturi de etape (escapes) esceptăn­du-se orașul București, unde nu vor fi trupe ruse. Este bine înțeles că trupele nu se vor opri de căt acolo unde vor­ fi silite de tre­buințele odihnei sau de obstacole independente de voința lor, și numai pentru timpul strict necesar spre acest sfirșit. In lungul liniei și punturilor de etape, precum și pe linia miș­cării trupelor se vor putea așeza magazii și deposite de hrană, furagiuri, aprovisionamente de ori-ce natură, cuptoare pentru păine și pismeți, bucătării pentru preparațiunea hranei trapelor, etc. Locurile necesarii pentru acest sfirșit vor fi angajate de comisarii armatei ruse cu concursul comisarilor români, cu aceleași condițiuni ca și pentru trebuințele Statului. Se va procede tot ast­fel in ceea ce prive­ște achisițiunea materialelor necesarii pentru construirea și instalarea ziselor stabilimente. ART. XIX. Bolnavii și răniții armatei ruse vor fi tra­tați și îngrijiți in stabilimente sanitare, or­­ganisate pentru acest sfirșit pe linia de co­municațiune și de etape, ori­unde Coman­dantul cap rus va găsi indispensabil, afară de orașul București, și pe căt se va putea afară de centrările mari de populațiune, e­­xceptându-se spitalurile pentru răniți. Auto­ritățile romăne vor da concursul lor și vor acorda toate înlesnirile pentru instalarea sta­bilimentelor sanitare precum și pentru închi­rierea edificiurilor necesarii pentru asemenea întrebuințare. In localitățile unde nu s’ar găsi spitale ruse, bolnavii vor putea fi ad­miși provisoriu, in marginile posibilului, in stabilimentele sanitare romăne, plătindu-se cheltuelile de întreținere și de tratament. ART. XX In localitățile unde o oprire s’ar recunoaște necesarie in timpul trecerii trupelor ruse, in condițiunile stipulate prin articolul XVIII, a­­ceste trupe se vor bucura de înlesnirile de locuință și campament ce li se vor procura prin îngrijirile autorităților locale. Dacă prin acest fapt ar deveni necesare retribuțiuni, ele vor fi regulate prin o înțelegere intre comi­sarii respectivi. ART. XXL Pe linia de comunicațiune a armatei Im­periale, in localitățile unde necesitățile mili­tare ar reclama numirea de comandanți de etape ruse, acești comandanți vor comunica cu autoritățile locale prin mijlocirea comisa­rilor români prevăzute la articolul II. ART. XXII. Armata rusă va avea facultatea de a sta­bili poduri și comunicațiuni fluviale la punc­­turile unde se va recunoaște necesar și de a face lucrările indispensabile pentru a asigura și protege aceste treceri. Guvernul romăn va pune, pentru acest sfârșit, la disposițiu­nea armatei ruse bărbații, hatelurile etc., ce -și va putea procura și pe căt trebuințele ar­matei sale ii vor permite precum și cuanti­­tatea necesaria de lemne de construcțiune și alte materi­aluri cu retribuțiune echitabilă. ART. XXIII. Toate plățile de efectuat cu ocasiunea tre­­cerei trupelor ruse prin România, atât gu­vernului princiar, căt și companiilor căilor ferate și particularilor, vor fi calculate pe baza unității monetară romană sau franceză. Se vor putea face in numerătoare, sau prin bonuri in regulă, emanând de la comandan­tul armatei imperiale și plătibile de casele acestei armate, in termen de două luni cel mult. Forma bonurilor, termenii, modul și lo­curile de plată și de control vor fi regulate și aduse la cunoștința publicului in urma u­­nei înțelegeri intre comandantul cap al ar­matei ruse și comisarul general romăn. ART. XXIV. Guvernul romăn acordă guvernului rus, pentru durata șederei trupelor imperiale in România și dincolo de Dunăre, libera impor­­tațiune pe teritorul său, fără plată de drep­turi, și liberul transit al tuturor articolelor și obiectelor de aprovisionament, de furni­tură, de material și de munițiuni de resbel, destinate uzului armatei imperiale, și chiar acelora, a cărora intrare in România s’ar găsi prohibită prin regulamentele romăne. ART. XXV. Dacă s’ar intampla deserțiuni din trupele ruse in timpul trecerei lor prin România, au­toritățile Princiara vor da concursul lor pen­tru dovedirea și arestarea culpabililor asu­pra indicațiunelor ce li se vor da de auto­ritățile militare ruse. Desertorii arestați vor fi predați in măniela comandanților militari ruși cei mai apropiați de locul unde aresta­rea a fost efectuată. ART. XXVI. Toate coșurile și diferendurile cari s’ar putea ivi cu ocasiunea tricerei trupelor ruse prin Romănia și cari n’ar fi prevăzute prin convențiunea de fața, vor fi regulate intr’un comun acord prin comisarii numiți ad-hoc de comandantul-cap al trupelor ruse și comisa­rul general romăn. Drept aceea plenipotențiarii respectivi au pus pe convențiunea suplementară de față semnăturile lor și sigiliurile armelor lor. Făcută un îndoit exemplar in București, jr 4 Aprilie, anul grației una mie opt sute șeapte zeci și șeapte. (Semnat) Baron D. Stuart. Agent diplomatic și consul general al Rusiei in România I (Semnat) M. Kogălniceanu. Ministru afacerilor străine in România. „Wiener­ Abendpost“ ziar oficios din Viena face următoarele considerații asu­pra convenției russo-romăne: „Ministrul Kogălniceanu au depus in camera romănă convenția, încheiată in­tre guvernul romăn și Rusia, privitoare la trecerea trupelor rusești prin Princi­­patele-Unite. Cea mai esențială stipu­lație a convenției este­ că armata ro­mănă nu va fi ținută la vr’o cooperare militară. In urma acestei stipulări, Ro­mânia au și retras intr’adevăr încă in cursul săptămănii trecute trupele sale din părțile mărginașe și le-au îndreptat că­tră București spre paza capitalei. Că gu­vernul princiar n’au incheiet un tratat analog cu Poarta, este o împrejurare, pe care ministeriul o motivează prin îngri­jirea ce­ o are, ca intr’un asemenea caz Turcia ar fi strămutat teatrul resboiului pe teritoriul românesc. Turcia nu re­cunoaște in genere Romăniei un suspa­­ciscendi politic, deci și mai puțin in pri­virea raportului ei cu puterea suzerană, incăt după această manieră de-a privi, încheierea unei asemenea convenții e tot așa de greu de gândit, precăt e de greu a crede, că Turcia va recunoaște vala­bilitatea convenției, incheiete cu Rusia și va considera, că prin convenție s’a înte­meiat in principiu pretențiunea, ce-o ridică Romănia, de a i se respecta necondițio­nat neutralitatea ei. In privința încrederii, ce-o inspiră per­soana D-lui Cogălniceanu cabinetelor stre­ine, „Mémorial deplomatique“ se expri­­ma astfel: „Pentru puteri e’n adevăr de mare interes, ca Romănia—ce desparte puterile astăzi in ajun de-a se’ncă era a­­le Rusiei și Turciei—ea, care va deveni teatrul unor evenimente, ce vor ave o’n­­r­urire mare asupra hotăririlor cabine­telor, să fie dirigiată in politica sa ex­­ternă, de un om, care are autoritatea, experiența afacerilor și valoarea persona­­­lă, ce le posede D. Cogălniceanu. România se află intr’o situație critică. Acest Principat care a dat Europii a­­tătea gagiuri de moderație și înțelepciu­ne, care, in mijlocul nnm­uririi, de care se lăsau a fi zărite populațiunile, de care este înconjurat, a știut să’și cumpăteze aspirațiile și să păzească atitudinea cea mai corectă, n’a putut cu toate acestea obține de la puteri, a cărora politică o servise cu atăta desinteresare, să’i re­cunoască formal neutralitatea și să’i-o garanteze intr’un mod eficace. Silințele necontenite, ce România a făcut de un an încoace in vederea aces­­tui resultat, pe care ea avea legitim drep­tul de a-l pretinde, au fost infructuoase și astăzi neutralitatea sa este in punc­tul de a fi violată, dacă cum­va nu va fi deja, nu marele prejudiciu al Europei întregi și al drepturilor umanității. Trebue să spunem cu toate acestea, că puterile, dacă nu au primit de loc a­­ceastă cerere care respundea la inten­țiunile ce ele aveau, asigurând autono­mia Principatelor, aceasta nu s’a intam­­plat, din vre o rea voință din partea lor, ci printr’un concurs de circonstanțe diverse, dintre cari cea mai supărătoare a fost ruptura subită a conferențlor de la Constantinopol. Acest eșec, care nu se poate de loc imputa României, o lăsă cu toate aces­tea intr’o situație destul de dificilă, și căreia pentru a-i face față nu va fi prea mult toată abilitatea d-lui Cogălniceanu și marea influență, ce-i dă renumele și relațiile sale personale cu oamenii cei mai eminenți din Europa. Printre per­­sonajele însemnate din România, nu este un altul care ar putea, in conjuncturile presinte, să inspire cabinetelor mai multă încredere. Toate antecedentele sale, cari sunt acelea ale unui om de Stat, per­spicace și ferm, precum in acela­și timp conciliant și înclinat la măsurile de mo­derație și de conservațiune, sunt pentru cabinete niște garanții sigure, că nu se va lăsa a aluneca prin nici o nim­urire, și la nici o ilujie și se va sili loial a concilia interesele superioare ale puteri­lor cu necesitățile situației. Această concilațiune, o recunoaștem, este foarte dificilă și este posibil ca d. Cogălniceanu, cu toată buna­voința și abilitatea sa politică să nu reușască nici­decum, pe atăta pe căt ar dori; dar in cazul acesta, cabinetele nu vor trebui să uite, că dacă Rușii trec Prutul, este, oare­cum, cu consimțimentul lor tacit, căci România a făcut totul pentru ca ele să pună obstacol la această violare a tractatelor. Depinde de la ele ca o nouă violare de acest fel să nu vre a se adăuga la aceasta, intervenind pe lăn­gă Poartă, pentru ca forțele ei să nu treacă Dunărea și să nu strămute astfel, teatrul ostilităților pe pământul româ­nesc. Nimic nu arată, pănă acum, că un a­­semenea proiect este in vedere; dar res­­boiul are v­iturile sale in contra cărora puterile pot și trebue să pună pe Poar­tă in gardă, arătăndu’i amical căt de rău ar recunoaște lunga și înțeleaptă ab­­stențiune­a Romăniei la o epocă in care intervenirea era așa de ardent solicitată pe malul drept al Dunărei, dacă ar a­­duce astăzi ororile resboiului pe terito­riul unor populații pacinice și neutre de pe malul stâng al acestui fluviu. Dacă aceste observații ar deveni ne­cesarii, suntem convinși că ele’și vor da fructul lor și că Poarta care a intrat serios pe o cale de reforme și de justi­ție, va cruța pe un Principat, a căruia atitudine a fost pănă acum așa de co­rectă, de relele a cărora greutate l’ar putea impinge la niște estremități su­părătoare, cari ar mai adăuga la marile dificultăți, ce guvernul otoman are a duce. In această împrejurare, ca in toate celelalte, România ne place a crede, va putea compta pe bună-voința Franciei.“ „Românul“ spune că intre Brăila și Galați, pe malul turcesc al Dunării, sa­tele creștine sunt in flacăre, iar pacini­­cii bulgari și Români de dincolo de Du­năre prădați de toată averea lor, tre­cuți unii pe sub ascuțișul săbiei, luați alții ca vitele spre a servi pe împilători, văzură locuințele lor distruse și familiile batjocorite in modul cel mai monstruos. Bălțile din fața Galațului și Brăilei sunt pline de femei și de copii creștini, cari fac semne de desperare spre țărmul romănesc, sperând că vor fi zăriți și că li­ se vor trimite ajutoare. In această a­­devărată vănătoare de oameni, înaintea sălbaticelor Cerkeji, femeile și copii nu pot găsi scăpare de­căt prin bălți și prin stufuri, acolo unde calul Cerkezului nu mai poate se inainteze. In bălțile din fața Galațului se află vre 30 familii refugiate, fără nici un adăpost și cari cer necontenit ajutor prin diferite semne. Prefectul a trimis 5 bărci spre a scoate pe acei nenorociți din bălți. La 18 a­le curentei, pe la 6 jum. sara, veni in portul Galați o luntre cu patru femei și un copil, cari fugiseră din satul Azaclar, din fața Țiglinei, de spaima Cerkezilor, cari amenință pe lo­cuitori și le incendiază satele. De la Măgurele se comunică, că un calc, supt bandiera elenă, a încărcat po­rumb și la 16—28 a plecat pentru Bră­ila. Guvernatorele de la Rusciuk a silit pe căpitan se descarce acolo. Senatul a votat proiectul de lege pen­tru rechiziții militare, introducăndu’i că­­te­va modificări, prin cari se prevede că el să nu se aplice de căt un timp de resboiu, ca rechisițiele de producte să nu treacă peste a treia parte din cantita­tea necesară pentru hrană, și ca con­travențiunile la legea rechisițiilor să se judece de tribunalele ordinare, nu de cele militare. Din Giurgiu se vestește că o procla­mație a lui Abdul-Kerim-pașa, genera­lisatul armatei de la Dunăre, va opri cu totul comunicarea pe acest riu, de la 21 c. incepănd. Agenția vapoarelor austriace a retras la Severin toate vasele iei și mărfurile aflate la Giurgiu. Autoritatea militară din Rusciuk a capturat in 19 c. zece vase cu producte incarcate din porturile romane din sus, și le-a dus la Rusciuk. Posesorii acestor producte au trecut și dănșii la Rusciuk pentru a reclama, dar nu li s’a ținut nimic in samă și s’au văzut nevoiți a se adresa la Agenția grecească din Con­­stantinopole pentru a dobândi satisface­re, fiindcă sunt supuși grecești. Intre aceste vase era un vapor cu trei șlepuri, al d-lui Negroponte, patru cariațe grecești și trei otomane, încăr­cate cu productele mai multor comer­cianți. Revista Externă. Turcia. Testul manifestului Porții e ur­mătorul : După ce Rusia a declarat imperiului oto­man resboiul și numai decăt a inceput osti­litățile, intrând in provinciele noastre asiati­ce și intr’unul din Principate care formează o nedespărțită parte a statelor Sultanului, a dat tulburărilor politice, care agită Orientul de aproape doi ani, cea mai dureroasă so­­luțiune. Europa care, in interesul umanită­ții și spre a-și asigura propria liniște, cu zel și perseveranță a stăruit spre a evita acea­stă înfricoșată eventualitate, fără îndoială are dreptul de a căuta căușele nereușitei oste­nelilor ei și să hotărască, asupra căruia din ambele state va trebui să cadă răspunderea pentru resboiu și pentru greutățile, care vor urma dintr’énsul. Guvernul Sultanului, in a­­cest caz de adâncă seriositate, are datoria de a arăta popoarelor și puterilor amice faptele și evenimentele politice care au creat situa­­țiunea actuală. In cursul anului 1875, două provincii agi­tate prin elemente revoluționare, care au ve­nit din afară, s’au ridicat in deplină resvră­­tire iu­potriva autorității legitime a Sulta­nului și răul amenința de a se respăndi sub stricăcioasa inm­urire a societăților panslavis­­te peste provinciile noastre și a aduce pră­darea și nimicnicirea intre pacinicii locuitori ai Imperiului. In două rânduri au încercat puterile ami­ce de a restabili pacea in aceste provincii, odată prin mijlocirea Consulilor, fără alt re­sultat insă, decăt spre a dovedi disprețul con­ducătorilor panslaviști pentru dorințele Eu­ropei, altă dată pe baza unui program de reforme propus de către cabinetul din Viena, care după ce a fost primit de către Poartă, a fost respins de către insurgenți. Atât spre a intimpina aceste atacuri, căt și spre a pu­ne piedică răspăndirea resboiului civil asupra altor provincii, guvernul imperial a apelat la toate puterile militare ale națiunii și grație acestei mari și patriotice silințe am putut stăpâni răscoala, menținea și scuti pe Euro­pa de urmările unei sguduiri in Orient. Tur­cia a împlinit dar o adevărată datorie față cu sine și față cu Europa, o datorie, apu­când armele pentru restabilirea ordinei, pen­tru păzirea liniștei și pentru menținerea pa­cei. O altă datorie nu mai puțin imperioasă i se impunea guvernului imperial și anume aceea, de a îndrepta greșelile trecutului, dând țărei instituțiuni liberale și a organiza sta­tul pe bazele civilizațiunei europene. Această operă a renașterei guvernamentale și administrative, care are de bază constitu­­țiunea proclamată de cătră Maiestatea Sa, se realisează in acest moment. Voința Dom­nitorului și a Miniștrilor săi care servesc această causă cu resignațiune este sprijinită prin voința țării, care a primit reforma con­stituțională cu bucurie și recunoștință, este sprijinită prin ostenelele și lucrările Came­relor, din care consistă parlamentul otoman. Europa a renunțat insă la speranța de a pune hotar unei stări de lucruri pe care nu fără cuvănt o privea ca primejdioasă. Pe de­plin încredințată, că guvernul Sultanului este gata a-i urma din nou pe calea împăciuirii, a propus a face să si convoace la Constan­­tinopl o conferință, care in înțelegere cu Poarta și pe baza unor principii convenite de mai nainte, să caute condițiunile definitive a restabilirii păc­i. Această rasă a cestiunii orientale e incă vie in memoria tuturora, in căt e de prisos a vorbi la acest loc mai din­adins despre dânsa. E destul a releva, că in această conferență, marile puteri, discutând intre dăusele cu excluderea Porții, au fost înduplecate a introduce in programul confe­­renței elemente nouă și opuse acelora care erau convenite intre guvernul imperial și Ea­­ghitera, cu toate că Poarta nu era dispusă a intra in discuțiune asupra unor cestiuni interne, ambasadorii ei, din respect către dorințele Europei, au dat cele mai satisfăcă­toare și mai depline încredințări, apa putea chiar zice cele mai puternice dovezi despre intențiunea Porții de a introduce reforme administrative; un sfărșit s’a stabilit comunul acord atăt relativ la acest punct, căt și la pacificarea provinciilor vasale, și dacă con­­ferența s’a desfăcut fără de a fi sacționat vre­unul din aceste resultate, causa e că Poarta a refuzat a primi așa numitele două puncte de garanție, pe care i le impuneau puterile. Dacă e clar un adevăr știut de cătră toți, pe care chiar nici vrăjmașii Turciei nu’l pun la îndoială, că amândouă acele condițiuni sunt !

Next