Curierul de Iassi, ianuarie-iunie 1877 (Anul 10, Nr. 1-69)
1877-04-22 / nr. 43
CURIERUL DE IA SSL ART. VI. Guvernul Romăn pune la disposițiunea armtei ruse toate liniile ferate ale țerei pentru transportul seu, acela al materialului, al bagajelor și aprovisionamentelor ce o însoțesc, precum și acelora al cărora transport ar putea fi necesariu mai tărziu. Pentru aceste transporturi armata imperială va fi pe deplin asimilată armatei princiare și se va bucura de aceleași drepturi și prerogative ca această din urmă, in tot ce privește obligațiunile companiilor drumurilor de fer in privința trupelor și altor condițiuni și detaliuri stipulate, pentru transporturile militare, prin caieturile de însărcinări ale companiilor, și legile și regulamentele in vigoare in România. Căt pentru tarifele de transport, guvernul romăn se obligă a priori pentru o reducțiune de patruzeci la sută asupra tarifelor ordinare și se reservă de a regula detaliurile acestei cestiuni prin o înțelegere ulterioară cu companiile. In ceea ce privește insă cheltuelile și plățile adiționale, precum înregistrări, manipulațiuni și altele, se va procede după cum se practică pentru transporturile militare romăne. ART. VII. Ministrul lucrărilor publice al României va da, asupra cererei șefului comunicațiunilor militare ruse, și instrucțiunile necesarii administrațiunilor căilor ferate române pentru a asigura cu cel mai mare succes și celeritate posibilă transportul armatei imperiale cu materialul, bagajele, aprovisionsmente, etc. după un plan ce va trebui a fi hotărât mai dinainte precum se va stipula mai la vale. Trenurile militare vor avea prioritatea asupra tuturor celorlalte trenuri, esceptăndu-se trenul poștă și fără prejudiciu pentru tansporturile trupelor romane. La trebuință, numărul trenurilor ordinare de călători va putea fi provizoriu redus, și circulațiunea trenurilor de mărfuri chiar pe deplin oprită, in cas de necesitate. ART. VIII. Pentru transportul trupelor imperiale și al materialului lor pe linia Iași-Ungheni, care are aceeași lărgime ca drumurile de fer rase, o unitate și continuitate a condițiunilor tehnice a mișcărei se vor stabili in urma unei înțelegeri intre ambele administrațiuni, pentru a se evita ori-ce întârziere sau transbordament la frontieră. ART. IX. Pentru a se obține unitatea necesară interviciul liniilor române spre asigurarea transportului celui mai grabnic și celui mai regulat al armatei ruse cu bagajele ei, munițiuni, material de resbel și aprovizionamente de orice fel, se va institui, sub direcțiunea ministeriului lucrărilor publice, un consiliu central, compus de delegații diferitelor companii, care posedă părți din rețeaua română. Un comisar numit de șeful comunicațiunilor militare a armatei imperiale, va fi delegat pe lăngă ministeriul lucrărilor publice pentru a facilita raporturile cu autoritățile militare ruse. Mișcarea și serviciul pe toate liniile țerei române se vor face provizoriu sub direcțiunea imediată a consiliului central, ale căruia disposițiuni ministrul lucrărilor publice le va face a concorda cu exigențele și trebuințele ce-i vor fi exprimate de șeful comunicațiunilor militare, in privința transporturilor in cestiune. ART. X. Direcțiunea superioară și privegherea transporturilor armatei imperiale vor aparține șefului comunicațiunilor mlitare al acestei armate. Pentru a asigura regularitatea și continuitatea serviciului acestor transporturi, el va lucra prin mijlocirea comisarului romăn, delegat ad-hoc pe lăngă dănsul, și va provoca prin organul sau toate măsurile necesarii pentru acest sfârșit. ART. XI. Șeful comunicațiunilor militare va avea facultatea de a cere, prin mijlocirea comisarului român, delegat pe lăngă dănsul, sau prin propriul S‘U delegat pe lăngă consiliul central, esecutarea tuturor lucrărilor necesarii pentru sporirea și securitatea mișcării, atăt paguii căt și in gare și materialul rulant, precum plateforme, rampe, căi de garagiu, ambranșamente auxiliare, gaze provisorii, apropriațiuni de vagoane de mărfuri și trucuri pentru transportul oamenilor, cailor și manuajului, etc. Toate cheltuelele ocasionale prin aceste lucrări vor fi in sarcina armatei ruse; modul esecutării lor va fi regulat intre ministrul lucrărilor publice și șeful comunicațiunilor militare al armatei ruse. ART. XII. In cas de urgență, șeful comunicațiunilor militare va avea facultatea, in urma unei înțelegeri prealable cu comisarul romăn, a înlocui prin mijloacele de care dispune tot ceea ce ar lipsi și ar amenința să împiedece mișcarea armatei ruse. Va putea face de a se suspenda imediat de cătră comisarul romăn și a cere de la ministrul lucrărilor publice depărtarea impiegaților și agenților subalterni, a cărora rea voință ar putea da temeri de primejdii. ART. XIII. Dacă trebuințele de comunicațiune ale armatei ruse ar face necesare construirea pe teritoriul romăn a unui nou tronson (tronchon) sau ambrasament de cale ferată, lucrările vor fi executate prin îngrijirea autorităților militare ruse cu cheltuiala guvernului imperial. Guvernul român va inlesni aceste lucrări și se va însărcina cu îngrijirile necesarii pentru a asigura armatei ruse dreptul de a se bucura timpurariu de terenurile indispensabile pentru instalarea acestor transoame sau ambrasamente pa basele adoptate in România pentru lucrările de utilitate publică. Când aceste linii vor deveni inutile, materialurile mobile intrebuințate la construirea lor vor fi la disposițiunea guvernului rus, iar lucrările esecutate vor deveni proprietatea guvernului romăn fără nici o remunerațiune. ART. XIV. Esploatarea rețelei române se va face de către companiile și administrațiunile esistente sub direcțiunea consiliului menționat la articolul IX al convențiunei de față. Companiile vor fi indemnisate pentru toate transporturile efectuate după tariful care se va stabili conform articolului VI. Aceste companii vor fi asemenea despăgubite pentru toate stricăciunile, cari ar putea fi comise in materialul lor prin greșeala trupelor ruse. ART. XV. Pl anul transportului trupelor, livretele de mersul trenurilor militare, formele și detaliurile rechisițiunilor de transport, documentele de comptabilitate și de control, termenile și modul plății, precum și raporturile de stabilit in timpul transportului, intre trupele ruse și agenții locali ai căilor ferate romane, vor fi regulate imediat după încheierea Convențiunei de față de către comisari ad hoc. Companiile și administrațiunile căilor ferate vor fi datoare de a le procura toate documentele și materialurile necesarii pentru compunerea acestui plan, a livretelor de mers și detaliurilor de serviciu și de a le da cel mai mare concurs. Toate cestiunile de detaliu, regulate de cătră acești comisari și consemnate intr’o instrucțiune specială, care va fi aprobată de șeful comunicațiunilor militare al armatei imperiale și de comisarul r măp, delegat pe lăngă dânsul, vor fi obligatorii atât pentru trupele ruse căt și pentru impiegații căilor ferate. ART. XVI. In timpul pasagiului armatei imperiale, toata crimele și delictele cari ar fi comise de impiegații căilor ferate cu intențiunea de a inpiedica sau de a opri transportul trupelor, sau de a pune in pericol securitatea trenurilor militare vor fi pedepsite după legile române existende și cu aceeași rigoare ca cum ar fi dirigerie contra armatei romăne. ART. XVII. Guvernul romăn acordă armatei ruse uzul poștelor și telegrafelor Statului și companiilor căilor ferate cu același titlu cu care se bucură autoritățile romăne ale căror cheltueli nu sunt trecute in budgetul Statului. Prin urmare depeșele oficiale ruse vor avea prioritatea asupra corespondenței private. Pentru a nu împiedeca serviciul ordinar al telegrafelor, armata rusă va avea facultatea, ori unde trebuința se va simți de a lega cu cheltuiala sa de slăbi telegrafici ai Statului și ai companiilor un fir telegrafic al ei și de a așeza aparaturi pentru uzul său particular. Aceste fire vor fi păzite și conservate după cum sunt firele romăne și fără altă cheltuială particulară pentru armata rusă, in sarcina căreia insă vor remănea reparațiunile. ART. XVIII. Se va stabili la spatele armatei ruse o linie și puncturi de etape (escapes) esceptăndu-se orașul București, unde nu vor fi trupe ruse. Este bine înțeles că trupele nu se vor opri de căt acolo unde vor fi silite de trebuințele odihnei sau de obstacole independente de voința lor, și numai pentru timpul strict necesar spre acest sfirșit. In lungul liniei și punturilor de etape, precum și pe linia mișcării trupelor se vor putea așeza magazii și deposite de hrană, furagiuri, aprovisionamente de ori-ce natură, cuptoare pentru păine și pismeți, bucătării pentru preparațiunea hranei trapelor, etc. Locurile necesarii pentru acest sfirșit vor fi angajate de comisarii armatei ruse cu concursul comisarilor români, cu aceleași condițiuni ca și pentru trebuințele Statului. Se va procede tot astfel in ceea ce privește achisițiunea materialelor necesarii pentru construirea și instalarea ziselor stabilimente. ART. XIX. Bolnavii și răniții armatei ruse vor fi tratați și îngrijiți in stabilimente sanitare, organisate pentru acest sfirșit pe linia de comunicațiune și de etape, oriunde Comandantul cap rus va găsi indispensabil, afară de orașul București, și pe căt se va putea afară de centrările mari de populațiune, exceptându-se spitalurile pentru răniți. Autoritățile romăne vor da concursul lor și vor acorda toate înlesnirile pentru instalarea stabilimentelor sanitare precum și pentru închirierea edificiurilor necesarii pentru asemenea întrebuințare. In localitățile unde nu s’ar găsi spitale ruse, bolnavii vor putea fi admiși provisoriu, in marginile posibilului, in stabilimentele sanitare romăne, plătindu-se cheltuelile de întreținere și de tratament. ART. XX In localitățile unde o oprire s’ar recunoaște necesarie in timpul trecerii trupelor ruse, in condițiunile stipulate prin articolul XVIII, aceste trupe se vor bucura de înlesnirile de locuință și campament ce li se vor procura prin îngrijirile autorităților locale. Dacă prin acest fapt ar deveni necesare retribuțiuni, ele vor fi regulate prin o înțelegere intre comisarii respectivi. ART. XXL Pe linia de comunicațiune a armatei Imperiale, in localitățile unde necesitățile militare ar reclama numirea de comandanți de etape ruse, acești comandanți vor comunica cu autoritățile locale prin mijlocirea comisarilor români prevăzute la articolul II. ART. XXII. Armata rusă va avea facultatea de a stabili poduri și comunicațiuni fluviale la puncturile unde se va recunoaște necesar și de a face lucrările indispensabile pentru a asigura și protege aceste treceri. Guvernul romăn va pune, pentru acest sfârșit, la disposițiunea armatei ruse bărbații, hatelurile etc., ce -și va putea procura și pe căt trebuințele armatei sale ii vor permite precum și cuantitatea necesaria de lemne de construcțiune și alte materialuri cu retribuțiune echitabilă. ART. XXIII. Toate plățile de efectuat cu ocasiunea trecerei trupelor ruse prin România, atât guvernului princiar, căt și companiilor căilor ferate și particularilor, vor fi calculate pe baza unității monetară romană sau franceză. Se vor putea face in numerătoare, sau prin bonuri in regulă, emanând de la comandantul armatei imperiale și plătibile de casele acestei armate, in termen de două luni cel mult. Forma bonurilor, termenii, modul și locurile de plată și de control vor fi regulate și aduse la cunoștința publicului in urma unei înțelegeri intre comandantul cap al armatei ruse și comisarul general romăn. ART. XXIV. Guvernul romăn acordă guvernului rus, pentru durata șederei trupelor imperiale in România și dincolo de Dunăre, libera importațiune pe teritorul său, fără plată de drepturi, și liberul transit al tuturor articolelor și obiectelor de aprovisionament, de furnitură, de material și de munițiuni de resbel, destinate uzului armatei imperiale, și chiar acelora, a cărora intrare in România s’ar găsi prohibită prin regulamentele romăne. ART. XXV. Dacă s’ar intampla deserțiuni din trupele ruse in timpul trecerei lor prin România, autoritățile Princiara vor da concursul lor pentru dovedirea și arestarea culpabililor asupra indicațiunelor ce li se vor da de autoritățile militare ruse. Desertorii arestați vor fi predați in măniela comandanților militari ruși cei mai apropiați de locul unde arestarea a fost efectuată. ART. XXVI. Toate coșurile și diferendurile cari s’ar putea ivi cu ocasiunea tricerei trupelor ruse prin Romănia și cari n’ar fi prevăzute prin convențiunea de fața, vor fi regulate intr’un comun acord prin comisarii numiți ad-hoc de comandantul-cap al trupelor ruse și comisarul general romăn. Drept aceea plenipotențiarii respectivi au pus pe convențiunea suplementară de față semnăturile lor și sigiliurile armelor lor. Făcută un îndoit exemplar in București, jr 4 Aprilie, anul grației una mie opt sute șeapte zeci și șeapte. (Semnat) Baron D. Stuart. Agent diplomatic și consul general al Rusiei in România I (Semnat) M. Kogălniceanu. Ministru afacerilor străine in România. „Wiener Abendpost“ ziar oficios din Viena face următoarele considerații asupra convenției russo-romăne: „Ministrul Kogălniceanu au depus in camera romănă convenția, încheiată intre guvernul romăn și Rusia, privitoare la trecerea trupelor rusești prin Principatele-Unite. Cea mai esențială stipulație a convenției este că armata romănă nu va fi ținută la vr’o cooperare militară. In urma acestei stipulări, România au și retras intr’adevăr încă in cursul săptămănii trecute trupele sale din părțile mărginașe și le-au îndreptat cătră București spre paza capitalei. Că guvernul princiar n’au incheiet un tratat analog cu Poarta, este o împrejurare, pe care ministeriul o motivează prin îngrijirea ce o are, ca intr’un asemenea caz Turcia ar fi strămutat teatrul resboiului pe teritoriul românesc. Turcia nu recunoaște in genere Romăniei un suspaciscendi politic, deci și mai puțin in privirea raportului ei cu puterea suzerană, incăt după această manieră de-a privi, încheierea unei asemenea convenții e tot așa de greu de gândit, precăt e de greu a crede, că Turcia va recunoaște valabilitatea convenției, incheiete cu Rusia și va considera, că prin convenție s’a întemeiat in principiu pretențiunea, ce-o ridică Romănia, de a i se respecta necondiționat neutralitatea ei. In privința încrederii, ce-o inspiră persoana D-lui Cogălniceanu cabinetelor streine, „Mémorial deplomatique“ se exprima astfel: „Pentru puteri e’n adevăr de mare interes, ca Romănia—ce desparte puterile astăzi in ajun de-a se’ncă era ale Rusiei și Turciei—ea, care va deveni teatrul unor evenimente, ce vor ave o’nrurire mare asupra hotăririlor cabinetelor, să fie dirigiată in politica sa externă, de un om, care are autoritatea, experiența afacerilor și valoarea personală, ce le posede D. Cogălniceanu. România se află intr’o situație critică. Acest Principat care a dat Europii atătea gagiuri de moderație și înțelepciune, care, in mijlocul nnmuririi, de care se lăsau a fi zărite populațiunile, de care este înconjurat, a știut să’și cumpăteze aspirațiile și să păzească atitudinea cea mai corectă, n’a putut cu toate acestea obține de la puteri, a cărora politică o servise cu atăta desinteresare, să’i recunoască formal neutralitatea și să’i-o garanteze intr’un mod eficace. Silințele necontenite, ce România a făcut de un an încoace in vederea acestui resultat, pe care ea avea legitim dreptul de a-l pretinde, au fost infructuoase și astăzi neutralitatea sa este in punctul de a fi violată, dacă cumva nu va fi deja, nu marele prejudiciu al Europei întregi și al drepturilor umanității. Trebue să spunem cu toate acestea, că puterile, dacă nu au primit de loc această cerere care respundea la intențiunile ce ele aveau, asigurând autonomia Principatelor, aceasta nu s’a intamplat, din vre o rea voință din partea lor, ci printr’un concurs de circonstanțe diverse, dintre cari cea mai supărătoare a fost ruptura subită a conferențlor de la Constantinopol. Acest eșec, care nu se poate de loc imputa României, o lăsă cu toate acestea intr’o situație destul de dificilă, și căreia pentru a-i face față nu va fi prea mult toată abilitatea d-lui Cogălniceanu și marea influență, ce-i dă renumele și relațiile sale personale cu oamenii cei mai eminenți din Europa. Printre personajele însemnate din România, nu este un altul care ar putea, in conjuncturile presinte, să inspire cabinetelor mai multă încredere. Toate antecedentele sale, cari sunt acelea ale unui om de Stat, perspicace și ferm, precum in același timp conciliant și înclinat la măsurile de moderație și de conservațiune, sunt pentru cabinete niște garanții sigure, că nu se va lăsa a aluneca prin nici o nimurire, și la nici o ilujie și se va sili loial a concilia interesele superioare ale puterilor cu necesitățile situației. Această concilațiune, o recunoaștem, este foarte dificilă și este posibil ca d. Cogălniceanu, cu toată bunavoința și abilitatea sa politică să nu reușască nicidecum, pe atăta pe căt ar dori; dar in cazul acesta, cabinetele nu vor trebui să uite, că dacă Rușii trec Prutul, este, oarecum, cu consimțimentul lor tacit, căci România a făcut totul pentru ca ele să pună obstacol la această violare a tractatelor. Depinde de la ele ca o nouă violare de acest fel să nu vre a se adăuga la aceasta, intervenind pe lăngă Poartă, pentru ca forțele ei să nu treacă Dunărea și să nu strămute astfel, teatrul ostilităților pe pământul românesc. Nimic nu arată, pănă acum, că un asemenea proiect este in vedere; dar resboiul are viturile sale in contra cărora puterile pot și trebue să pună pe Poartă in gardă, arătăndu’i amical căt de rău ar recunoaște lunga și înțeleaptă abstențiunea Romăniei la o epocă in care intervenirea era așa de ardent solicitată pe malul drept al Dunărei, dacă ar aduce astăzi ororile resboiului pe teritoriul unor populații pacinice și neutre de pe malul stâng al acestui fluviu. Dacă aceste observații ar deveni necesarii, suntem convinși că ele’și vor da fructul lor și că Poarta care a intrat serios pe o cale de reforme și de justiție, va cruța pe un Principat, a căruia atitudine a fost pănă acum așa de corectă, de relele a cărora greutate l’ar putea impinge la niște estremități supărătoare, cari ar mai adăuga la marile dificultăți, ce guvernul otoman are a duce. In această împrejurare, ca in toate celelalte, România ne place a crede, va putea compta pe bună-voința Franciei.“ „Românul“ spune că intre Brăila și Galați, pe malul turcesc al Dunării, satele creștine sunt in flacăre, iar pacinicii bulgari și Români de dincolo de Dunăre prădați de toată averea lor, trecuți unii pe sub ascuțișul săbiei, luați alții ca vitele spre a servi pe împilători, văzură locuințele lor distruse și familiile batjocorite in modul cel mai monstruos. Bălțile din fața Galațului și Brăilei sunt pline de femei și de copii creștini, cari fac semne de desperare spre țărmul romănesc, sperând că vor fi zăriți și că li se vor trimite ajutoare. In această adevărată vănătoare de oameni, înaintea sălbaticelor Cerkeji, femeile și copii nu pot găsi scăpare decăt prin bălți și prin stufuri, acolo unde calul Cerkezului nu mai poate se inainteze. In bălțile din fața Galațului se află vre 30 familii refugiate, fără nici un adăpost și cari cer necontenit ajutor prin diferite semne. Prefectul a trimis 5 bărci spre a scoate pe acei nenorociți din bălți. La 18 ale curentei, pe la 6 jum. sara, veni in portul Galați o luntre cu patru femei și un copil, cari fugiseră din satul Azaclar, din fața Țiglinei, de spaima Cerkezilor, cari amenință pe locuitori și le incendiază satele. De la Măgurele se comunică, că un calc, supt bandiera elenă, a încărcat porumb și la 16—28 a plecat pentru Brăila. Guvernatorele de la Rusciuk a silit pe căpitan se descarce acolo. Senatul a votat proiectul de lege pentru rechiziții militare, introducăndu’i căteva modificări, prin cari se prevede că el să nu se aplice de căt un timp de resboiu, ca rechisițiele de producte să nu treacă peste a treia parte din cantitatea necesară pentru hrană, și ca contravențiunile la legea rechisițiilor să se judece de tribunalele ordinare, nu de cele militare. Din Giurgiu se vestește că o proclamație a lui Abdul-Kerim-pașa, generalisatul armatei de la Dunăre, va opri cu totul comunicarea pe acest riu, de la 21 c. incepănd. Agenția vapoarelor austriace a retras la Severin toate vasele iei și mărfurile aflate la Giurgiu. Autoritatea militară din Rusciuk a capturat in 19 c. zece vase cu producte incarcate din porturile romane din sus, și le-a dus la Rusciuk. Posesorii acestor producte au trecut și dănșii la Rusciuk pentru a reclama, dar nu li s’a ținut nimic in samă și s’au văzut nevoiți a se adresa la Agenția grecească din Constantinopole pentru a dobândi satisfacere, fiindcă sunt supuși grecești. Intre aceste vase era un vapor cu trei șlepuri, al d-lui Negroponte, patru cariațe grecești și trei otomane, încărcate cu productele mai multor comercianți. Revista Externă. Turcia. Testul manifestului Porții e următorul : După ce Rusia a declarat imperiului otoman resboiul și numai decăt a inceput ostilitățile, intrând in provinciele noastre asiatice și intr’unul din Principate care formează o nedespărțită parte a statelor Sultanului, a dat tulburărilor politice, care agită Orientul de aproape doi ani, cea mai dureroasă soluțiune. Europa care, in interesul umanității și spre a-și asigura propria liniște, cu zel și perseveranță a stăruit spre a evita această înfricoșată eventualitate, fără îndoială are dreptul de a căuta căușele nereușitei ostenelilor ei și să hotărască, asupra căruia din ambele state va trebui să cadă răspunderea pentru resboiu și pentru greutățile, care vor urma dintr’énsul. Guvernul Sultanului, in acest caz de adâncă seriositate, are datoria de a arăta popoarelor și puterilor amice faptele și evenimentele politice care au creat situațiunea actuală. In cursul anului 1875, două provincii agitate prin elemente revoluționare, care au venit din afară, s’au ridicat in deplină resvrătire iupotriva autorității legitime a Sultanului și răul amenința de a se respăndi sub stricăcioasa inmurire a societăților panslaviste peste provinciile noastre și a aduce prădarea și nimicnicirea intre pacinicii locuitori ai Imperiului. In două rânduri au încercat puterile amice de a restabili pacea in aceste provincii, odată prin mijlocirea Consulilor, fără alt resultat insă, decăt spre a dovedi disprețul conducătorilor panslaviști pentru dorințele Europei, altă dată pe baza unui program de reforme propus de către cabinetul din Viena, care după ce a fost primit de către Poartă, a fost respins de către insurgenți. Atât spre a intimpina aceste atacuri, căt și spre a pune piedică răspăndirea resboiului civil asupra altor provincii, guvernul imperial a apelat la toate puterile militare ale națiunii și grație acestei mari și patriotice silințe am putut stăpâni răscoala, menținea și scuti pe Europa de urmările unei sguduiri in Orient. Turcia a împlinit dar o adevărată datorie față cu sine și față cu Europa, o datorie, apucând armele pentru restabilirea ordinei, pentru păzirea liniștei și pentru menținerea pacei. O altă datorie nu mai puțin imperioasă i se impunea guvernului imperial și anume aceea, de a îndrepta greșelile trecutului, dând țărei instituțiuni liberale și a organiza statul pe bazele civilizațiunei europene. Această operă a renașterei guvernamentale și administrative, care are de bază constituțiunea proclamată de cătră Maiestatea Sa, se realisează in acest moment. Voința Domnitorului și a Miniștrilor săi care servesc această causă cu resignațiune este sprijinită prin voința țării, care a primit reforma constituțională cu bucurie și recunoștință, este sprijinită prin ostenelele și lucrările Camerelor, din care consistă parlamentul otoman. Europa a renunțat insă la speranța de a pune hotar unei stări de lucruri pe care nu fără cuvănt o privea ca primejdioasă. Pe deplin încredințată, că guvernul Sultanului este gata a-i urma din nou pe calea împăciuirii, a propus a face să si convoace la Constantinopl o conferință, care in înțelegere cu Poarta și pe baza unor principii convenite de mai nainte, să caute condițiunile definitive a restabilirii păci. Această rasă a cestiunii orientale e incă vie in memoria tuturora, in căt e de prisos a vorbi la acest loc mai dinadins despre dânsa. E destul a releva, că in această conferență, marile puteri, discutând intre dăusele cu excluderea Porții, au fost înduplecate a introduce in programul conferenței elemente nouă și opuse acelora care erau convenite intre guvernul imperial și Eaghitera, cu toate că Poarta nu era dispusă a intra in discuțiune asupra unor cestiuni interne, ambasadorii ei, din respect către dorințele Europei, au dat cele mai satisfăcătoare și mai depline încredințări, apa putea chiar zice cele mai puternice dovezi despre intențiunea Porții de a introduce reforme administrative; un sfărșit s’a stabilit comunul acord atăt relativ la acest punct, căt și la pacificarea provinciilor vasale, și dacă conferența s’a desfăcut fără de a fi sacționat vreunul din aceste resultate, causa e că Poarta a refuzat a primi așa numitele două puncte de garanție, pe care i le impuneau puterile. Dacă e clar un adevăr știut de cătră toți, pe care chiar nici vrăjmașii Turciei nu’l pun la îndoială, că amândouă acele condițiuni sunt !