Curierul Foaea Intereselor Generale, 1873-1874 (Anul 1, nr. 38 - Anul 2, nr. 36-104)

1874-09-19 / nr. 77

Anuu­l Mt. 77 p KECIU­RI­LE A­BON­A­MEN­TU­L­UI. Pentru lassi pe an............20 franci , „ semestru. 10 , „ „ trimestru . 5 . Pentru districte pe an ... 24 franci. , “ semestru . . 12 . t „ trimestru . 6 „ Pentru Austria 30 Italia 40 tf Franța 1 ® Unii Mr. Weem Hsitt © resel ® r Generale. Proprietariu si Administratore: TW&e> Kocisiețiunea și Ramunisteațiurao» ro. localul Tipograflel A. iOoymianual In lanssl OjSk.BL.SEr’stirBL» zsimlkj*­« sa se s ® -srsz. satA.rst r»3 a. STIL VECH­I PIU A PATRONUL P­L.EI Haiaru­ril Sorelei­­ Apaiul Sorelui Unfc BIN. 5 53 5 54 5 55 5 56 5 58 5 59 5 58 OBE BU­ 6 49 6 47 5 46 5 44 5 42 5 40 5 39 lu 15 Sept. la 6 ore 24 m­oim. Lumina plină cu timp frigu. și puti­nă plaie. =3 ea­­ J SEPTEM­BR 27 28 29 30 Oct. 1 2 3 Duminică. Luni* Marți. Mer­curi. Joi. Vineri. Sâmbătă. Spare Joia si Dominica INSERTIUNI și Kh.Cl.AME rendu 60 bani Sciri locale l leu ANUNCIUNII.K Pagina I-a 50 bani. n * HI 30 . IV 10 . Epistole nefrancate nu primescu Manuscrisele ne publicate se vor­ arde ISO bani STIL NOU pIU A PATRONUL PIL.EI însorHn! Sereiii ipuem Virilai CM in HK BELLA-ROSA Rotuuri tradusa din limba fr­ancesă, done v­olumuri in 8 p­r esit de sub-pressa si se afla de vânzare la administra­­tiu­nea acestei foi cu preciu de 5 franci. Personele de prin districte, spre mai mare înves­­irire, potu­a ne trimete mărci poștale in jocu de bani. JUPTHNTUK 15 16 17 18 ! y ao 24 Duminică. Luni. Marți.­­Cercuri. Joi. Vineri. Sâmbătă. Sf. Nichita și sf. Visarion Sta Martira Efimia Sta Sofia agapia A. Cuv. Păr Ermenia Martirul Tranfimat M. martir Eustatiu Plncu­ Apost. Kochrat D. 18 Cozma Damian Venceslau C. Archang Mihail. Ieronim. Octomvie. Rem. Leodegar. Candid. 5 53 5 54 5 55 5 56 5 58 5 59 5 58 oue HI 5 49 6 41, 5 46 5 44 5 42 5 40 5 3 —2——---------—7XZ2S1 • IVREI­I IN­ICOMUNA ROMANA. La bi saus fice: „la Atenieni cându unu „strein sa amestecă in adunarea popo­rului se pedepsesce cu morte pentru car •„atunci dausurpă o parte din dreptul de­­ suveranitate a poporului.“ Montesquieu. »Trebue se prevenim prin me­suri legale „ai­bitrariul la care sc ar vedea cine­va și­­„litu se recurgă contra lor; jidovii suntu pin pericol de a se vedea măcelăriți, în­­ptro­­fi, de cătră aescinii din Alsacia— „precum au fostii de atâtea ori măcelări­i ■psi pururea din vina lor. njidovii nu SUntU in aceiași categoria ■v cu catolicii și protestanții, căci zeul ce af­a cu jidovii nu provine de la indivizi ce vie la însuși constituțiunea acestui popor. y,li A­rtbulescu judecați după dreptul­­ poliÍÉCM, iar nu după dreptul civil— ,­paci nu suntu ce­tat­ieni“. (Ședințele Cons. de Stătu din 30 April ■ț­ 7 Main 1806). filaptotev nu* Pf« cunoscu in iată anticitatea nici unu poporu a căruia f­tocrisie se fie fostu mai constantă și care se ß sciutu mai bine se ■ sacrifice mi filo cele pentru scopu.— JLa MSltote cIj321.v 19Înde­­moses et la societé Hebraique p. 145) "Pace Stipt. Anvemvimu asupra cestiunei de a se sei, dacă Evreii după noua lege lassi Jcri 19 Septem­bre 1974 Comunală pot lua parte la guver­nul Comunelor, adecă daca au drep­tul de sufragiu ? Este necontestat că după art. 20 L. Comunală guvernul Comunelor este încredințat Românilor sau im­­pumănteniților, adecă, acelor streini care au dobănditu cetățănia, con­form cu prescripțiunile legei civile, îndată ce unu streinu dobendește împământenirea el vine la exerci­­țiul drepturilor politice nu tocmai ca și un Român, fără nici o res­­tricțiune și fără nici o condițiune, prin urmare, vine și la exercițiul drepturilor in comună. Se vedemu dacă și Evreii prin simplu fapt al impămentenirei—pot se vie la esercițiul drepturilor co­munale, sau dacă pe lângă impă­­mentenire li se mai cere și alte condițiuni ? Respunsul 1 găsimu in art. 24 L. Comunala Art. 24. Israeli­ ii pă­mânteni pana ce vor dovedi că au „sentimentele si moravurile roma­­­nesci, și pănă la­ o modificare a „legei de fapță nu vor putea efer­­„cita drepturile comunale decât in „condițiunile urmetore : a) Dacă servind in armata Ro­mână au dobândit rangul de sub­oficiării. b) Dacă au severșitu cursul de colegiu sau de facultate in România. c) Dacă are diploma de licențiat sau Doctor în vr’o sciința.... d) Dacă au intemeeat in Roma­nia o fabrică folositare. Din acestu articol resultă că, E­­vreii ne­fiind români, pentru ca se pictă și ei veni la exercițiul drep­turilor cetățănești, trebue mai inainte de tóte se capete impămentenirea. Inse fiind ca legiuitorul nostru au constatat ca Evreii n'au sentimente si moravuri romanești, apoi ei chiar împământeniți, nu vor putea exer­­cita drepturile comunale decât pro­­bânda că au dobândit și sentimen­tele și moravurile romanești; și le­giuitorul prin art. 24 L. C. au a­­ratat­ chiar și mijlocele de a proba acesta, și care sunt niște insum­­țiuni mai mult decât probe abso­lute. Aceste mijloce de probă sunt acele care enumera articolul 24 și care sunt in numaru de patru. A pretinde clar că un Evreu póte se esercite drepturile politice și prin urmare se vie se ia parte la gu­vernul comunelor ro­­manesti, fără se fie mai intăi impămentenitu, este mai mult decât o aberațiune ! Daca s’ar admite că un evreu numai prin singur faptul ca s’au născut in țară au dobândit și calitatea de român atunci ar trebui se conchidem, câ­t pentru batirul Evreilor legiuitorii noștri au calcat tóte regulele pres-Așa­dar in facia legilor positive și a principiilor raționale de orga­nizare a poporelor, ușa cetatei nu se deschide decât acelor streini cari in conformitate cu legea au dobân­dit cetățenia. Și pentru Evreii dacă vor mai proba că au sentimente și moravuri românești. Iată obiecțiunea care ne făcu Evreii: „Dacă după art. 24 L. C. pen­tru ca se esercităm drepturile Comunale trebue se simu pamenieni, după art. 7 din Const, noi nu putem dobândi impămentenirea, prin urmare art. 24 este o literă morta pentru noi. Vă înșelați le respundem,— voi faceți o confuziune între religiune și naționalitate. Constituțiunea prin art. 7 se ex­­primă ast­fel cu : „ Numai streinii de vrit creștin pot dobândi impaman­­tenirea.” Un Evreu pate să aparțină și la alt rit decăt la acel mosaic, póte prin urmare se aparțină unui ritu creștin, și atunci pentru acel Evreu constituțiunea nu va mai pune pe­­dică la împământenire, pe care do­­băndind’o și întrunind și cele­­ dte condițiuni cerute de art. 24 L. C. are tot dreptul atunci se exercite drepturile Comunale dar pănă a­crise de legile civile pentru im­pă- tuirea—nu.— Constituțiunea prin mentenire, și tot pentru hatîrul lor au falsificat tote principiile pe care se razimă constituirea națiunelor— dar acesta este mai mult decât im­posibil. art. 7 nu se ocupă de naționalitate se ocupa de ritul la care aparține streinul, prin urmare nu vă puteți plânge de art. 24 L. C, ca ar fi ne­aplicabil. Și acesta este forte adevărații căci chiar în Iassy se găsescu E­­vrei care aparținând religiutiei ca­tolice au dobândit impămentenirea de la Camerele legiuitore și având și diplome de doctori acum eser­­cită tóte drepturile cetățenești. Toți acei care pretind și au do­rință se esecute asemine drepturi, n’au de cât se urmeze pe acestă cale, și atunci fiindu in legalitate nimene nu’i va refusa. Pănă cându ve­ți aparținea ritului Mozaic nu aveți nici unu interesa chiar in comună, pentru ca,ast­feliu se puteți avea și dreptul a lua par­te la guvernul ei. Cetiți legea­­ Comunală, Cap. II despre Datoriile comunelor și spu­neți dacă din câte datorii are co­muna ve primveste vr’o una pe voi Evrei de rit Mosaic . Art. 9. Fie­care comună este datare a îngriji de cultul, de bi­serica sau de bisericele religiunei la care aparține. Ea este datare a plăti pe preoții și servitorii bi­sericilor sale. N­imene nu este în­datorat se contribue pentru serviciul unui cult care nu este al seu. A­­ceasta datorie nu ve privește. Art. 10. Contribuțiunea pentru serviciul cultului va fi deosebitii de cele alte dări. Neci aceasta nu vi se impune. Art. 12. Fie­care comună este datare a îngriji de neputincioșii sei și de copii găsiți. Ospiciul vostru de infirmi si copii FOILETONI BELLA-ROSA (Urmare). Tre legea mea, domnule, sunteți învinsu, îi zise D. de Po­mezeu. Parmiteți’mi se me portu ca cum ați fi mortu. Contele trase unu clopoțelu și unu lacheu se presenză. — Labranche, îi țlise elu, alérga la grajdu, și spune visite­­tilui se gatéscu trăsura și se pue caii, plecămu la Chantilly. Acestu de pe urmă cuvéntu desceptă pe d. de Charny ca dintr’unu visu. — . lecați la Chantilly? strigă elu sculându­se. — Pre legea mea, da, dac'o permiteți. — Singuru? atunci îmi închipuescu. — U­ii­ți, scumpul meu domnule de Charny, că sunteți mort și că nu sunteți nici cum în stare a’mi adresa întrebări; cu tote aceste­a­ă vă tratezi ca viu și vé respunde iar’ ca acesta se aibă vr’uă consecință. Sunteți curioși se scrți dacă mă ducu sin­guru­l Chantilly ? — Da, reluă favoritul ministrului bătându din picioru. — I­ <4­ul meu­­ sunteți pre viu pentru unu omu ucisu, se vé spunu drepții, nu'mi place se voiagezu singuru, amu gustu se fiu în companie, și dac’o permiteți voiu lua cu mine pe Bella-Rosa și pe amicul meu La Deroute. — Asta’i pré multu, și nu voiu suferi-o. D. de Charny se repezi spre feréstru, dar d. de Pomereux ’la opri­t. drumu. — Ascultați, domnule, îi zise elu cu uă voce fermă, aici eu suntu stăpânu, hindu în casă la mine. Ați venitu fără ordinu și fă­­u titlu nu sciu pentru ce misiune pe care n’aveți dreptul a o esersa. Bandiții d-vóstre au trasu focuri asupra casei mele, asupra casei unui gentilomu­. Ași fi putut se punu pe omenii mei se va bată și se ve­dere afară, dar n’amu făcuto. V’ați bătutu în duel și ați fostu învinsu, pentru mine sunteți mortu; aduceți-ve aminte de condițiunile nóstre. Dacă acum­u veți mai zice unu cuventu, dacă veți striga sau veți chiama pe cine­va, pre legea mea de gentilomu ve ucidă. D. de Pomereux luă unu pistolu și’lu încărca. Elu era cam palidu și nu mai ridea. Unu minutu de tăcere oribilă urmă. D. de Charny nu se tem­é de morte, dar dacă mórtea ’lu aru fi lovit, speranța resbunerii îi scăpa. Elu se uită la secundă la D. de Pomereux. Fâșia contelui esprima hă­otărîre rece, și nu era de Iocu Imlucenire că elu nu’și va, esecuta amenințarea la cel d’ânteiu etr gătit. D. de Charity tăcu și se puse roșii. — Caii suntu înhămați! strigă Labrache deschidem­ ușa. La Deroute dispăru unu minutu după unu semnu a lui Bella-Rosa și se întorse ținendu în broșe pe micul Gaston care dormia liniștitu. — Urmați-me, amicii mei, și d-vóstre domnule, treceți îna­inte, adăogi elu adresându-se la D. de Charny. Scoborîră scările cele mari și cându fură josu, d. de Po­mereux se întorse spre duo­ din omenii sei.­­— V­edeți pe domnul, fi­­lise, elu, aretându pe d. de Charny, vi’lu încredințezu și’mi veți respunde de elu. După uă oră îi veți deschide porțile oțelului. Lacheii se plecară și ei trecură. La trăsura cu armele prin­țului de Conde se înhămase patru cai, surugii erau călări, călă­reții erau înarmați cu torcih aprinse și acceptau semnalul plecării pentru a alerga înainte ; lac­hei­stat cu călări pe lângă oblanele trăsurei. D. de Pomereux învită pe Bella-Rosa, pe La Deroute și pe copil să se suie și apoi se puse și elu lângă dânșii. — Haide 1 <Ilise elu Porta cea mare a otelului se închise după dânșii, călăreții plecară în galopu, clăti­nându’și torcele, trăsura’! urmă, și totă es­corta porți în mijlocul lumineloru și a vițetului. Gendarmeria ascepta’n stradă. La vederea trăsurei unde fuce marca cu trei flori de crini de auru, eșită. Ea era fără șefi și lipsită de ordini. Cel care comenda banda ascultă de proverbu și se abținu. — Faceți jocu trăsurei prințului de Conde! strigară călăreții. Gendarmii, uimiți, se dădură în lături, și cortejul trecu ca fulgerul iluminându întunecimele Parisului. — E totu­m­a 1 scumpul meu, și-60 d- de Pomereux lui Bella- Rosa cându apucară strada Roi-de-Sicile, credu că ați fi făcutu mai bine se ucideți pe D. de Charny. XLIX. Primavéra anului 1672. In Iocu de a se îndrepta spre Chantilly, trăsura d-lui de Po­mereux îndată ce trecu Saint-Denis, apucă spre Pontoise, Gaston, care deschisese unu minutu ochii îi închise îndată și adormi oră și legănatu de mișcarea trăsurei, La Deroute își freca mânele și se uita din cându în când spre Paris, ri­lend cu hohotu. — Pre legea mea, căpitane, 4se eIu> cându eșiră la câmpu, d. de Pomereux pare că are dreptate, dar v’o mârturisescu că fi­gura furiosă și disperată a d-lui de Charny mé um­plé de bucurie ; elu șede pe scaunu albu ca uă fantomă și’și sgâria palma mâne­­loru cu unghiele. Mortu, n’or fi fostu decâtu mortu, dar viu elu turbezu! Sóreie lucé de doue seu trei ore când caii plini de spumă se opriră înaintea porților monastirei. Grippard, care era ca’u­iadu cându nu vede pe sergentu, semnală cel d’auteiu sosirea tră­surei. Suzana, prevestită de elu, alergă înaintea lui Bella-Rosa.­­ D-lui de Pomereux îi suntu datorii că vé mai reve­lu,­­lise căpitanul presentând pe contele la femeia sa. Suzana luă amândouă manele d lui de Pomereux în manele »ele: — Bar d-vestra ! strigă ea , sunteți risipitor de devotament — Ce vreți, dovină ! respinse contele, cându îmi plesnesce prin capu se amâ­ză virtute, trebue tot­de una se animi de den­sa unu defeetu. Gaston se uita la tête cu unu aeru­ seriosu, ținend de mână pe amicul seu La Deroute. Bella-Rosa ’lu conduse la Suzana. — Baca,­­lise elu, motivul absenței mele; elu e, după cum vedeți, unu motivu pré plăcutu pe care’lu veți iubi forte curându. Nu’i așa cu’i mândru și frumosu ca Abil? Suzana se plecă spre copilu care zimbra înroșindu-se, și’lu sărutu. — Acest’ai fiul d-lui d’Assonville, relua Bella-Rosa. — Fiul d-lui d’Assonville! strigă Suzana mișcată, ohi îlu iu­­bescu deja ! Era óra cându starița de la Santa-Clara d’Ennery sta în can­celaria s­i după serviciul de dimineță. Bella­ Rosa ceru­se’i vor­­biască și părăsi pe Suzana, luându pe Gaston cu densul. Goi­e­­vieva îlu primi cu acelu dulce zimbetu pe care’lu avea tot­de’una, cându îi vorbia. Copilul accepta într’uă odaie de alături. — Plecase și, Iacob, 48e starița, uitând că viața ta nu’ți ma aparține. — Viața’mi aparține acelor care’mi au scăpat’o, nu v’o da­­torescu ore și d-vostră pușin ? respinse Bella-Rosa. In vocea junelui era ceva care mișcă pe Genevieva. Ea lu privi căte­va minute, căutându a’i citi în ochi. — Facemu și eu vr’uă parte în voiajul d­téle? relua ea. — Erau­ totul. Stalița se îngălbeni și-și puse mâna la inimă, pe care o tul­­burare necunoscută o face să i se bată. Bella­ Rosa lua acesta mână încetișoru. — In momentul cându amu plecatu, adăogi elu, Suzana nu’mi spusese ca are se fie mamă, și nu trebuia óre se mă gândescu și bu­nă altă mamă ? Uă bucurie nespusă inundă inima Geneviei, — I­­­ leul meul striga ea, ți-ai adusu aminte de Gaston? Și într’unu accesu de iubire nebună, uitând jurământul care o despărția de lume, săruta de Bella-Rosa pe frunte. Dar acesta scrutare de mumă era așa de castă, încât s ângerul păzitorii alu Geneviei a trebuitu se’lu acopere cu aripele sale și sa’lu vodă far’ a se’nro^i.

Next