Curierul Foaea Intereselor Generale, 1875 (Anul 2, nr. 1-99)

1875-10-23 / nr. 83

_ ST LA VECHI D'UA PATRONUL D L_E1 | Restul Soarelui ! Apusul Soarelui | SUL NOU ! DUA I PA « RINUL PILEI Răsărit S reiu jj Apusa !' »reas :~~:5cTo~vid‘u'"''t'.........-------------------- ■ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] ' ' ==“~ I ba 18 Oct la | 33 | o £!»»viu 7 ’ ““ --------..............................1 " i ' o.,.-i. .,i,^—p. “ 12 Duminică Ap. prov. Tarah și Andronik 6 25 5 3 6 őrt. 35 m. 1 24 Duminică fi E 23 n. P. F. 6 25 11 5 3 , 13 Luni. Mart. Carp și Papii ® 27 5 2 dim. Juifina 25 Luni Kaspinus 6 27 5 2 14 Marți (f) Cuv. Paraschiva (corpu in las) 6 28 5 1 noua cu timp _1 26 Marți | Amuntus 6 28 5 1 1§ Mercuri. Mart. Luchian preotul 30 4 59 frumos pu- 27 Mercuri Sabina 6 30 4 59 “ 16 Joi Mart Login suUșiul 6 30 4 08 țun geru.* I *“ 28 Joi Simu. Jud 6 30 4 58 " 17 Vineri. Profetul © sie 6 32 4 57 “ 29 Vineri Naressus 6 32 4 57 18 Sâmbătă. Apost. Luch Eving. 6 33 4 56 30 Sâmbătă . Claudius 6 33 4 55 A -V CONFERINȚA^ DIN BONN, Ziarul «ântului Sinod al Rusiei „Cercovnyi Viestuie,“ relateza urmatorele despre resultatul conferinței de la Bonn . Cele șapte zile ce le-au petrecutu membrii Conferinței a dooa in Bonn, la finele lui August a acestui anu, au fosta consacrate cu deosebire tratațiunilor despre doctrina vechiei nedespărțite Biserce, relativa la cea mai Însemnată din chestiunile ce despartă tóte confesiunile apusene de Biserica orientale, anume relativii la chestiunea despre procedarea Sântului Duh. Aceste tratări s’eu făcuta nu atâta in s dubele generale ale conseavenței, care se adună, ca și in anul trecuta, in așa numita sală mificale a Universității din Bonn, si care ședințe, presidate de Dollinger, se compuneau din vechii catolici, din ortodoxi și din arwglo-americani, (1) pe câta in adunările pregatitori parțiale in casa episcopului Rembens, cari se compuneau uneori din vechi catolici și ortodoxi, alteori din vechi catolici și anglo-americani, alte dați din deputații de la tote aceste trei grupe. Se ințelege de la sine că fiecare din aceste trei grupe aveau și adunările lor particulare, la cari participau numai membrii ce aparțineau la aceeași confesiune. Lungele discursuri de cuprindere istorico-bisericesca cu cari Dollinger începea fiecare ședință generale a 2011 .ferenței, precum și unele din cele parțiale, numai in parte se reportau la chestiunea despre purcederea Sântului Duh, ci cu deosebire erau îndreptate nou la desvoltarea influenței sistemului papal care tindea la împuternicirea diferențelor dogmatice și rituale ce deosebescu Apusul de Răsăritu, și asupra nenorocitei stări eclesiastice-sociale a poparelor cari absoluta s’au supușii acestei sisteme, d. e. in Polonia, in America sudică, in Ispania, Itaia, Francia, in Austria, sau asupra unei amănunte explicări a orecăror JAuncte speciale atinse in Conferența din anul trecutu, preum au fosta discursurile asupra doctrinei Bisericei antice, despre rugăciunile pentru morți și despre epiființele bisericesei in oposițiune cu ulteriora doctrină a Bisericei apusane romane, despre purgatorii și indulgențe și despre legalitatea preoției anglicane. Tóte aceste discursuri, cari se distingeau prin bogăția sciinței istorice, prin claritatea depunerii și prin inspirațiinea oratorului, care din adâncuru sufletului era convins» din tóte pasiuunile de vedere despre perniciositatea absolutismului papal in lumea creștină, desi s’au ascultata cu cel mai viu interesa, ca expresiuni a privirii capului vechilor catolici asupra diverselor fenomene din viața istorică-eclesiastică, nu presentau insă ceva esențial, nu că pentru ascultătorii ortodoxi. Cuprinderea acestor dicursuri n’a ocasionatu nici o disențiune, nici nu s’au resumatu in ore-cari proposițiuni, asupra cărora aru fi trebuita să trateze Conferența, a le priimi ori a le respinge. Interesul Conferentiei, cum s’a observata mai sus, a fostu concentratu principalmente la chestiunea despre procedarea Sântului Duh. Asceptându publicarea in detaliu a discursurilor și a declarațiunilor membrilor Conferinței, cari s’au notata chiar in timpul ședințelor, socotit de datoria a comunisa cititorilor „Anunțătorului bisericescul resurtatul la care a adjunsu a doua Conferența de la Bonn in chestiunea despre procedarea Sântului Duh. Acesta resultatii, după opiniunea mea, se póte exprima așa: teologii vechilorcatolici și a anglo-Hineticanilor, oei au participată la Conferință, ânteia au recunoscuta absoluta adevărată și obigatere pentru sine doctrina ecumenică despre procedarea Sântului Duh așa precum ea este spusă in simbolul nico-constantinopolitan, adică că Duhul Sânt proceda de la Tatăl ; alti ducilea desvoltarea sciențîfico-teologică a acestei doctrine, sau opiniunile teologice in acesta cestiune, ei s’au obligata a expune un altufolu decâtu numai in spiritul anticei doctrine a părinților bisericei nedispărute. Annume acestu sens și a urmat orele patru fese propuse spre tratare in una din primele ședințe generale ale Conferinței. 1) Suntem de acorda in primirea simbolurilor și a ecumenicilor confesiuni de credință a anticei biserice nedespărțite. 2) Suntem de «corum in recunoscerea că adăogirea „Filioquest in simbol s’a făcuta nu intr’unu moda regulatu bisericescu. 3) Ne obligămu a expune doctrina despre Sântul Duhaș » cum ea s’a predații de părinții bisericei nedespărțite. 4) Renundămu la ori-ce concepțiune și la ori-ce modu de expresiune in care s’aru cuprinde admiterea a doe principie in Treime. Trebue să adăogimu că episcopala Remichens a declarata membrilor conferinței decisiunea vechilor catolici ca la projectata editare a liturgiamba (Missle) vechilor Cíitoh fi *să se excludă „Fingue“ din simbol. Aceste patru țese expuse mai susu s’au primitei in generala edunare a conferinței fără nici o disențiune. Dar teologii vechilor catolici, precum și cei anglo-americani, nu s’au mârgnitu numai in primirea teseloru generale despre procedarea Sântului Duh de 11 T.tăl. Recunoscând doctrina simbolului niceo-construit,nepoliticii de adeverir ecumenicii și inviolabilii, si obligânduőe in desvoltarea acestui adevĕr a se conduce de opiniunile părinților anticei biserice nedespărțite, teologii eterodoxi sau propusu celor ortodoxi totu acum sa compune nisce țese mai detailate despre procedarea Sântului Duh cu prospiele cuvinte sau a mai multor părinți antici, cari special au tratatu deSspre acestu obiectu, deși ingreșita ei nu au avutu in vedere ulterira adăogire romana, se ia vreunuia dintre dânșii, și care totu-o dată să aparțină bisericei orientale , pentru că sânții părinți greci, sau in genere cei orientali, precum nu o dată și cu totul adevărata a declarata Dolinger, au fosta și lemâni dascălii Apusului in cestiunile teologiei, luată in înțelesul restrânsa a acestei tăceri (adecă s invățăturei despre Dumnez jleu, spre deosebire de învățătura teologică despre amil), și tutu-i’a-ma vor remânea judecători ai părinților și ai scriitorilor apuseni in aceste cestiuni. Realisarea acestei propuneri a provocata multe discuțiuni, proiecte și in fine formarea unui comitetu din câțiva membri ai Conferinței aleși din partea tutori ortodoxilor 1) anglo-americanilor și vechilor catolici, ce veniseră la Conferință. Comitetul s’a conțelesit ca să expună in urmatórele șosete;e doctrina despre procedarea Sântului Duh ca desvoltarea teologică a acestei dogme, cu propriele cuvinte ale sântului Ion Dmăscen. Acestu sântu părinte a fosta alesa, după propunerea vechilor catolici, ca unu representantu alu doctrinei Bisericei antice despre procedarea Sântului Duh, nu numai pentru ca elu de pe timpul vietei sale încheia cu sinerstrul Sânților părinți teologi greci ai anticei Biserice nedespărțite, dar și pentru că elu in teologia sa reprezintă o colectiune de pisiunile părinților greci procadentchi, și elu însuși are autoritatea de sântu părinte și de erudit n teologii de-opotrivă atâta la Băritu câtu și la Apusu. I Intre expresiunile sântului Ioan Da Iuiiscen, despre procederea Sântului Duh , precum se scie, nu o dată se intimtviuă și de acele în cari positiv se zice despre procederea ((eeperevtiss) Sântului Duh prin fiul (digift). Acesta opiniune și expresiune a sântului păr linte, introdusă in fesa a 3-a, ortodoxii nu s’au credi«t in drept a o re- inunda, nu numai pentru că ea nu shi renundat și nu s’a condemnat de Biserica ecumenică, dar și pentru acea că sântul părinte vorbind despre principiul existenței lui, care principiu eru positiv îl reporta numai la Tatăl (despre care vorbesce cele două teze diniéin și cuvintele sântului părinte, citate literalmente ipiesa a 3-a) ci despre aparațiunea lui (ceea ce adeveresc atât aceleași cuvinte ale sântului părinte, cât și totatema a 4-a). Cu tote aceste ortodoxii și la aceste trieeri ale sântului părinte au făcuta o observațiune prealabile, în sensul că însuși pre acestu sântu părinte trebue a’lu explica nu altfeli de câtu in înțelesul doctrinei intregei Biserice nedespărțite, și dupe cetirea acestor tese in conferența, președintele ei a declarat că orientalii primesc acesta țese condițional, fară a prejudica decisiune ce pot pronuncia despre ele Bisericele ortodoxe locale cârora aparțin ei. E că aceste țese : 1. Sântul Duh precede de în Tatăl ca din principiul, causa, izvorul Divinității. 2. Sântul Duh nu procede din Fiul pentru că in Divinitate este numai un principiu o causă, prin care s’a produs tot ce este in Divinitate. 3 Sântul Duh precede din Tatăl prin Fml. 4. Sântul Duh este tipul Fiului a tipului Tatălui, procedând de la Ta fi) Au asistatu la ședințele generale ale conferinței și protestanți germani și americani, intre alții profesorul Krofft de la universtatea din Bonn și cunoscutul istoricu Schaff. Dar ei, in chestiunea despre puri edeiva Sântului Duh, nu s’au deosebiu de anglo-americani. fi) Dintre ortodoxi su ales deputați in comitet. Licurg, aici episcopul Sirei și Tinosului, profesorul I. T. Osnin, protocereul I L. Smigșov și archimandriții din Constantinopole Vicenia și Anastasiads. ___FON, FTPMA ____ TIMIPHLEPAf fi SîlLpi 6’sti? paingenu parisianu. (Urmare). El g I tu’ miserablu a cărui strehicită intsi- f.ști și facilitate prodigiosă o cunosom, poseda în gradul celu mai limbu facilitați a ia a U« a și na-nula id om« 1 • sflă.ne.— Elu învâța-e'n colegi» germana, inglesa, rusa și italiana. După ce trăi duói sau trei ani, cum putu, de cealaltă parte a Rhinului, vorbia limba germană cu uă curățenie nereproșabilă și fâr' de celu ma micu accent. Dprindu,— pentru rațiunile pe care le cunosceau,— de a’și schimba originea sa fiincosă, face se trecă dreptu Badeșu și’și procurare fără greutate unu actu de nascere pe numele de Frderic Muller. XXV. Veni uă ^i cându, norocul la jocu arezându se contrarui cu îndărătnicie, Robert de Loc-Barn sau dacă vreți, Frideric Muller, se găsi cu totul lipsitu și fără cea mai mică resursă. Nu’i mai remâne de acum decât se’și sdrobiască crierii, dar întâmplarea nu pusese’n re 1 »ținte cu unu june Prusianu, căruia manierele séle de gentleman și prodigiósa varietate a cunoscutelor câștigate îi inspirau multă simpatie și încredere. Acestu june, fiul unui bancheru bogat din Berlin, văslendu încurcătura acelui pe care lu credé dacă nu Prusianu celu puțin Garman, îi oferi d’a face se fie admisu în biusourile tatălui seu. Loc Barn nici se gândi a refusa, și se achita cu uă superioritate necontestabilă de funcțiunea ce i se încredințase; astufeliu, că atunci cându baronul Worms ruga pe colegul seu se’i proure, pentru corespondință generală, unu impiegații care se cunoscă mai multe ] mici, Berlinesul se grăbi a’i <specta pe Frideric Muller cu recomandațiunile cele mai firbinti). Scriiu deja că după cinoi ani falsul Badesu fu râdea tu la situcțiunea importantă de casiera. Or,câtu de necrezutu de aru paré acésta afirmămu câ în timpul acestei lungi periode du aprópe septe ani. Robert de Loc-Barn se purtă ca omu oneștii, cu tutu trecutul sei» îngrozitori, sau cine se e, pe e chiar din causa acestui trecutu .. Comparându viéta sa de altă dată, periculosă, precară, neliniștita, cu esistența sa actuală, calmă, ficilă, onorita, casierul ș’o mărturisia ca era plăcuta a adormi sera, după uă Z' lucru, cu siguranța d’a nu fi trezitu a doua Z' din viața de unu comisar de poliție escortata de duoi agenți. Pungașul caiiu se vede deja, după douăzeci ani de muncă necontenită, posesor unei averi destul de rotunde ș nt agend a daniei nn complu justiției omnesci. Numai, și din nenorocire, acea moralitate nouă era uă moralitate de calcul și de egoisim ; ea nu repansa pe niei una din acele case solide de onore și de credință, care, singure, potu face pe unu omn nestre aluzat în dreptatea și lealitatea sa. Astfeliu—o scimu— îndată ce Robert de Loc Barn, care nu iubise nici-vă-dată, nu, nici-vă-dată, nici char pe Henrieta d’Auberive, acea creatură admiabilă, se înamoră dobitocesce de domnișora Portocală-Fina, își fură casa după ce-și epuisa iconomiele, și, voindu a acoperi deficitul, încercă operațiuni hasardese de Bursă care, departe de a remedia reul, îlu făcură nereparabil In scurm, cu câteva zi 6 înainte de balul travestitu datu de baronul Worms, se făcuse imposibill ca casierul se reușască a întărzia cu mai mult de două sau trei săptămâni descoperirea furturilor cefmise de dânsul, cu totă dibăcia cu care-și falsificase condicele Aflând după dată amorul Valenei Worms și a vicontelui du Predes, și proiectul lor de plecare, veni pseudo-Bâdesului id,da de a comute unui nou furtu, m i importantu decâtu tóte acele ce’lu precedase, și de a se arauga așa felni încâtu se pue acistu furtu in sarcina fagirilor. In seru plecărei baronesei și a lui Gilbert se introduce în grădină, apoi în otelu, aprinseră lumânare, deschise casa, luâ biletele de bancă și aurul, re’mir se ladă d«stru, și se gătia se dispară cându au și pe scările ascunse pasul tudescu al lui Worms. Navu decâtu timpul de a stinge luminările și de a lăsa preste elu per ele de la ferestră. Bancherul, o’unu sfeșnicu în mână, venia se iae cincisprezece «ha de franci pentru Alina Pradier. —La rândul seu deschise casa, și găsind'o golă, aruncă în juru’i uă privire plină de spaimă. Acestă privire se opri asupra perdelei și’i vézu înduci turile de nă tremurătură ușora a cărei natură o înțelese râu. — După aceste draperii,— își zie eh>>— feréstra’i descinsă, și pe acolo a fugitu furul.. Făcu dnci pași spre a se asigura. Gasierul trebuia neapăratu se fie descoperiu.— Baronul, fâr’ de nici uă înduplă, avea se clnă de ajutoru.— Era arestarea imediată, curtea cu jurați și temnița. Robert de Loc-Barn purta totu de’una’n pozunaru unu cuțitu pumnalu.— Elu se răpi Z> «a Hă măță-tigru, și baronul, cu gâtul taetu, cu un fâr a scote unu țipetu. Atun î asasinul, cu unu sânge rece monstruosu aprinse arăși luminarea, tăe în două să filă luată din biuroul seu, scrise biletul anonimu deguisându’și scrisorea, și, far’ a lăsa celor din urmă rânduri timpul de a se usca cu desevârșire, boți hârtia și o strecură în mâna mortului. Seini restul. Trecută lună. Pretinsul Godard, proprietarii în Seine et- Oise, pretindendu câ sufere deuă durere de retunat is aiu venită subiții, nu’și părăsia de locu gazda din strada St-Dominic, și portarul, care re punde la numele de fata Andrei, îi aduce de mâncare și Zarie. După cinci spre Zece Z'h» închisul de bună voie, constată că nu se mai ocupa cineva de afacerea Worms. Toe di marșele poliției de a găsi pe Frideric Muller că Zendru, se presupune că miserabilul avusese dibăcia de a trece frontiera și de a se intorce în Germania. Nimeni nu crede că casierul e ascuns în inima Parisului, și, lipsind informațiuni despre densul, se vorbia de altuceva. Barba adevărată a falsului Godard cresce în acela timpu sub cea falsă. —El a recunoscu la finele lunei că întrebuințarea deguisarii devenia inutilă.—Metamorforia era complectă— Pare imposibil de acum nainte de a se stabili identitatea acestui Francesc cu barba și părul negru, cu casierul german cu părul arămiu și favoritele roșii lungi. Celu care fusese Frideric Muller anunciă dar lui tata Andrei că, reumatismul seu înceții udu, se grăbesce a se’ntorce la țară, și într’adevăru părăsi Parisul, luându cu sine cei patru sute cincizeci și șăpte mii franci ai baronului Worms. Mulți saruri,mulțumitu cu acesta sumă care constituia unu traiu neonestit, dar Robert de Loc Barn, în urma legăturei sale trecătore cu Alina Pradier, simțise renăscendu și crescând în elu instinctele sale de lucru și de traiu mare, apetiturile sale de petreceri desfrânate. Ca în timpul când se vede deja posesoru peste imensa avere a d-lui d’Auberive, elu visa milióne. Pentru ce se depărta elu de Paris, și care erau proiectele sale imediate ? Mai auteiu, crede neapăratu d’a trăi departe de marele on și pân’ în Zua când afacerea Worms nu va mai exista decâ în stărea de suvenir.1, 7‘ puțin deportată pe lângă acesta fiind dată ușurința Parisienilor și graba cu care uită ei. Apoi, simț auă imperiasă necesitate de a’și «reală individualitate nouă, nu numai probiila și deuă asămănare suficientă,, dar cu totul nediscutabilă, găsindu pre primejdióse manele de fantasie care, suspecte din natură, adăpostesc greu un trecutu sinistru. Pentru a ajunge se realizeze acesta incarnațiune dificilă se dispune a voiagia multu, asceptând tot de la ’ntâmplare și de la steua sa cea bună. Și una și alta ’lu servră după dorință. Uă aventură galantă, incepută în drumul de ferii, și cu totul de prisos de istorisit îlu condusese în Franche-Compté, în kănișorul unui sătișoru din valea Guiancei nu tocmai departe de Baume-les-Dames. Intr’nă seră, fumându’ș’ i g«ra în ușa karam după prânzu, admira ca artistu peisagiul pitorescu și cam selbntecu ce se desfășura sub ochii sei,—uă jumătate cercii de costișe stâncose la base, acoperite cu păduri la vârfu, dominând satul, și, pe platoul celei mai înainte, încunjurate cu unu oceanu de verduță, ruinele unei construcțiuni fodale, și superba alură a unui turru pătrat aprópe neatinsu, aretându’și crestele sale negre pe azurul închisu alu cerului. — Ce e acesta ?— întrebă elu pe hangu.. — Acesta’i domnule ceea ce remâne din castelul de Croix Dieu... — Unu nume frumosu...— murmură Loc- Barn. — Baronii de Croix-Dieu, domnule,— reluă hangiul,— au fostu în timpul vechilor nobili forte renumiți și mai bogați decât mardasul de Corobas însuși!—Tote pădurile și tote pământurile cultivable erau a lor, de la Cusance pân’la Pont-les Moulins, de cealaltă parte de Guillon, și chiar mai departe...— Aceste s’au dusa puțin câte puțin... — Familie etânsa ?... — Nu de totu, dar mai același lucru. — A! mai suntu încă Croix-Difu ?... — Țist!—I se bangui în locu de a răspunde, puneadu uau dgetu la gură. (Va urma).