Curierul Foaea Intereselor Generale, 1876 (Anul 3, nr. 51-101)

1876-10-14 / nr. 80

CTIRIERUL Acesta reservă o forte curiosă în acesta moment decisiva. Nordul se mărginesc« a desminți categorica uă depeșă din Viena care știce că Serbia nu va mai primi nici unu armistițiu. „Acésta aserțiune, nice elu, e dismințită formala prin sciri autentice din Belgrad.“ 3 Deutsche Zeitung de la 17 și 18 ale curentei, scrie urmatórele : „In cercurile bine informate de aici se vorbesce, că Grecii vor intra în curenda în acțiune. In curenda se va încheia și o alianță greco-sârbă. „Declararea resbelului ruso-turc se consideră ca faptă înplinită, și seirea noastră de ieri, privitore la neutralitatea Austriei, se afirmă cu certitudine. In acesta sens va fi concepută și scrisorea Imperatorului cătră Țarul, pe care o va înmâna adjutantulu Țarului, care se află în Viena și a cărui plecare la Livadia se așteptă în fiecare oră. Alianța celor trei împărați, care acumu câteva zile se anunța de unele jurnale ca desființată,—se zce că se confirmă din nou prin scrisorea împăratului. „Atențiunea deosebită a diplomației nóstre este încordată in momentulu de față asupra tratăriloru dintre Anglia și Rusia. Este vorba a cere o zonă de neutralitate fațsă cu constituirea eventuală a stateloru suzerane, și cabinetulu rusescu speră că in acestă privință va reuși să ajungă la uă complectă înțelegere ca cabinetul de St. James”. Estragem următorele dintr’uă corespondență din Paris de la 18 Octomvre . Nu stiu dacă a sositu tocmai momentulu de a promocia faimosulu cuventualea sacta est, dar cursul evenimentelor aprobază că avem dreptate a ne spune se vă feriți de apreciările generalminte optimiste a presei parisiene. Prin cercurile diplomatice au ajuns a se declara negociările neputinciose și rebelulu neevitabilu. E mai mult, se recunosce că resbelulu esistă, și că intrarea ’n scenă a Rusiei cu drapelulu desfășuratu nu va face decâtu se dore mai multă francheță situațiunii. In realitate, Rusia face resbelu Turcilor de șase luni, schimbările de note, protestările de pace, pretinsele silinți spre a se ajunge la un arangjamentu n’au fostu de câtu mubirca de a amula diplomația și a se câștiga timpu. Cu cătu se defileze ochii se vede apărându mai daru contururile unei alianțe evidente între Rusia, Austria și Germania. Se zice că Anglia e jucată și că nu mai are altă resursă decât de a abandona pe Turcia la ultima erasea de a se arunca in hasardulu unei lupte gigantice. Din punctulu de vedere exclusiv francesii, ultimul cuventu al politicilor aici este, neutralitatea Franciei, dar pare forte dificila ca acesta neutralitate se fie absolută in presența unui conflictu in care vor fi angagiate destinatele intregei Europi. Situațiunea e atâtu de gravă încâtu abia cuteza a esprimată opiniune. Mo mărginescu a înregistra nota sfășietóre și aprope desperată din Journal des Débats care face unu ultimu apelu la energia Țarului pentru a’l conjura se opréscu resbelul. «Convincțiunea nóstru profundă, de ce elu, a fostu in totdeauna că imperatorele Alexandru II avea dreptate contra anturagiului imprudenta care căuta, care caută mai multu de cătu oricându a’lu tîrî într’un resbelu plinu de surprise și de pericole. Rusia lucreze cu cea mai mare energie de la 1856, a’și organisa armata, finalele, Industria, a se pune la nivelulu celorlalte națiuni europene , a desvolta forțele imperiului seu. Va fi gloria lui Alexandru II de a fi întreprinsu acesta operă, care e astăzi aprópe pe deplina sevârșită. Dar n’ar trebui să se creda că totulu e terminat și că Rusia ar putea fără pericolu pentru prosperitatea sa interiorá, să se arunce într’uă mare aventură militară. Resbelul aru produce pentru dinsa efectul unui uraganu ce se precipiteza asupra unui edificiu in construcțiune; elu ar resturna ceea ce e deja clăditu, aru risipi materialurile adunate pentru lucrări viitóre, aru face să se cutremure terenulu unde s’au pusu temeliele. «Dacă este uă inchietudine pentru Rusia, oice cu reson Daily Telegraph, de a, crede că creștinii din Turcia n’ar putea fi fericiți și a avea siguranța vieței și că tronulu Sultanului se va putea întări in timpul duratei unei generațiuni, n’are de cât a se arunce să privire asupra situațiunii finanțelor sale, se considere ceea ce o costă pentru a conserva conchetele sale din Asia, să se gândescă bine asupra elementelor socialiste ce există printre poporele sale panslaviste, și asupra pericolelor ce o amenință despre Polonia și Germania; dacă, țlicem noi, Rusia va lua tote aceste lucruri în considerație ele vor ajunge fără îndoială de a o face înțeleptă la timpu. Tóte aceste suntu adevérate, și amicii cei mai buni ai Rusiei i le amintescu in acestu momentu. Ar fi prea tristu de a vedea opera civilisatore și liberală a imperatorelui Alexandru II amenințată de un resbelu a cărui peripeții nimeni nu le aru putea prevede. Continue dar Nordul aflata pasiunile societății rusesci, acesta’i treaba sa, noi înse nu vomu înceta de a încuragia pe guvernulu din St.-Petersburg se persevereze in conduita pacifică care a făcut pân’acum onarea unei domnii ș’a unei mari țeri* te« -Timpul și Republica Franceză, într’unu modu mai puțin espres, ținu aprópe același timpagiu. In schimbu, radicalii suntu fórte aproape de a aproba conduita Rusiei, și la oă întrunire a senatoriloru din estrema stingă, ținută la D. Victor Hugo, acesta din urmă a făcut un declarațiune forte clară in favorea eliberării populațiuniloru slave. Elut a criticatu cu viediune tăcerea guvernului și a susținuții necesitatea de a se da de către Francia unu sprijinu moralu națiunilor oprimate din Turcia. Explicațiuni asupra chestiunii Orientului suntu neapărate in viitórea întrunire a Cameriloru. Dar de acum în doue spre decenlile evenimentele vor face un pasu mare; situațiunea va fi desemnată clar și guvernulu nu va mai avea a spune nimicu nou terei asupra adevăratei însemnătăți a evenimenteloru. Din Livno (Bosnia) să anundă, că în măcelul ordonatu de Derviș-pașa la Glamociu, au fostu omoriți 20 de chreștini, între care ș’unu preotu. La 16 Septembre, Turcii s’au aruncatu asupra satului Kalandec, optu ore departe de Livno, ș’au omorît 26 persóne. Lui Jovo Ciurși ’i au găuritu limba și ’i-au trasu nă sforă printr’éasa, rupându’i apoi carnea de pe trupu bucățică cu bucățică, lui Nicolae Zermas ’i au bătutu una cuiu prin barbă și gură, au legata vă sfora de acestu cuiu și astfel in ’lu au têratu pe acestu nenorocitu pretutindeni. In satul Piulina de lângă Livno, au fostu omorîți 41 de chreștini, între care și popa Milan la baiei Turcu măcelărescu și drivinescu și acum pe chreștini, mai cu semă de când Derviș-pașa (Teskeredgi«j) este comandante în Livno. Neue freute Presse anuncță că "serii telegrafice forte de curând de la fruntaria Galiției, afirmă că deși nu se observă nimicu despre uă intrarea trupelor ruseșci, după cum se împrăștiase scomptul totuși însă pregătirile de mobilisare a armatei ruseșci să urmază cu un mare zelu. Un ziar grecescu scrie următorile in privința cruzimilor din Bulgaria: „Afară de mii de morți, barbați, femei și copii, doua-zeci mii de suflete sunt fără acoperiș și flămânzi rétacescu pe câmpiile pustiete și se nutresc cu iarbă. Aci bătrâni și babe de peste șepte^e doi ani, cari au petrecutu să viață îndestulătore și liniștită între uă mulțime de copii, lipsiți de totde nădată, își înghit lacrimele lor, în loca de pâne acolo văduve pe lângă trupurile reci ale bărbaților lor și pe lângă copii lor născuți de curând, pe care -i nutresc cu otrava din peptul lor secat; aprope de ei fete râmase góle abia pot cu cârpe se acopere părțile secrete ale corpului lor, toți viețuesc sub cerul deschis, se culcă pe pietre, chinuiți de feme, cerșescu câte puțin și cu puțin se mulțumesc Cu tote acestea, acești nenorociți și ei au fost ieri omeni fericiți, ca cei fruntași cu familie astăzi, cari privescu jocurile nevinovate ale copiilor lor, și ca fetele acele, cari se legănă în somnurile aurite ale tinerețelor lor.® Credem că nici unu comentariu nu -și are locul în fața celor ce numitul Zorist de nareză. tot omul care are inimă nobilă se va uni cu noi, că mai mult decât ori și când ajutorul nostru frățescu este reclamat, spre alinarea durerilor suferinzilor noștri frați de peste Dunăre. Să ne punem numai—închipuindu-ne—în posițiunea lor n, óru — pe cei nenorociți—în posțiiunea nostra, și la întrebare: dacá trebue se întindem mână de ajutor celor suferinzi? inima nebilă a fiecărui patriot, credem că împreună cu noi va râspunde afirmativ. Să ne gândim cu toții cu maturitate și se nu uităm, câ sorta omului este schimbătare! Fata norocului, se învârtește necontenita, și partea cea de susu cade josu. ér cea de josu se urcă sus! și așa merge în eternitate nitu. Averea omului nu póte fi statornică. ne conte- Azi la mine, mâne la tine or poimăne cine scie la cine, Avis la toți și mai cu semă celor avuți! CAPITUL XVII Nebuna. Noptea era îngrozitore dă tăcere profundă domnia’n Madrid și nu era ’ntreruptă din moment un moment decât de șuerătura vântului, care bătea vârfurile edificiilor și merge printre stradele, slab iluminate la lungi distanțe de lumina tremurătore a felinarelor. Se audiau o vibrațiune sinistră. Umflări teribile a vântului sguduiau gemurile ferestrelor, care, lovindu-se de cercevelele lor, scotea un sunet melancolic, asemine cu clopotul depărtat al morților. Fulgerul, șerpuind repede, arunca la intervale, printre gemurile unei ferestre, vă palidă lumină asupra patului desordonat pe care se svârcolia un femee ca un cadavru. Oblonele acestei ferestre, bătute de vânt, fac cu un vuet nesuferit. Femeea cadaverică era Maria. Slăbită de suferinți, nenorocita dormea un somn profund. Se făcu în brusca un vuet slab, pe care în sunetul depărtat al tunetului îl făcu aprope nesimțit, și ușa camerei Mariei, întorcându-se’n ruinele sale, deschise trecere negrului de care am tul ultim, care, cu pumnitul într’uă vorbit în capimană și felinarul în cealaltă, păși fus cu pas și cu totă precauțiunea ce’și póte închipui cineva. Acest nenorocit sclav, îmbrăcat numai cu uă cămașă, uă giletcă și nișce pantaloni scurți de pânză in dungi, avea un aspect îngrozitor. Figură’i se perde în întunerec și nu lăsa să se vedă decât albul ochilor săi mari, agitați de mișcări convulsive și intorcându-se în tote părțile. După un minut, ei se opriră asupra patului sermanei Maria. Negrul, apropiindu-se încet pentru a asculta, n’au<jia decât suspinuri înăbușite, gemete surde, ca plângerea unui corp îngrenat de oboselă, sau a unui suflet in prada a niște visuri sfășietore. In fine negrul atinse patul sermanei nebune și simți uă terore secretă înghețându’i tot sângele. — Bac’a victima, își z ise el privind pe Maria. Cât e de schimbată!... Uă dinioru frumuseța sa făce admirațiunea lumei întregi... și acum o resping, pentru ca e nebună ! O ! dar mie... ce’mi face asta ?... Nici vă milă ! Resbunare! resbunare ! Se versăm sângele acestei femei, e uă victimă mai mult oferită sufletului tatălui meu. Voi flice ca s’a împotrivit... câ numai omorând’o îi putem lua medalionul... câ a voit se mé musce... da, se mä musce... și marciusa ’mi a spus câ e natural se se apere cineva, și câ trebue se seu madalionul de la dânsa sĕu de la cadavrul seu. Se lovim fară milă! Și la aceste cuvinte făcură mișcare pentru a da lovitura. Sguduitura desceptă pe Maria, care deschide ochii, sare din pat, și scote un țipet de spaimă ce face pe asasin se se dea ’napoi. După un minut de tăcere, ea iise cu liniște: — A da... da... eșafodul este dresat... e acel pe care au ucis pe tatăl meu... Iți mulțumesc, amicul meu, iți mulțumesc; tu esci călăul, nu-i așa, și vii se me iei pentru a mé conduce la supliciu . Nu mă tem de tine , e așa de dulce d’a muri !... in lume cineva sufere atât de mult!... și când nu mai ai tată, ce se mai aștepți pe pământ?... dureri... dar dureri grozave... căci tu nu o soli... dar nu e nimic mai grozav decât de a vede asasinându-se pe un părinte pe care’l aderezi! __ O! așa este!... așa este!... striga Toma înduioșat; și după ce’și șterse ochii cu mâna, adăogi , pici c’au asasinat pe tatăl d-tele ? — L’au dus la eșafod. — Au asasinat și pe al meu! — Ce spui! — Spun ca și eu plâng un tată pe care nișce asasini infami l’au măcelărit cu lașitate. __ Oricine de ai fi, te plâng... căci nimic nu se póte compara cu durerea acelui ce plânge mortea unui tată... Dar ce faci ?... se plecăm... Nu mă conduci ? — Unde, domnișară ! — La eșafod !... nu te teme... o! eu, nu’s inocentă ca tatăl meu... merită pedepsa aspră... pedepsa patrici Zilor. — A patrici Zilor! strigâ negrul. __ Da... a patrici Zilor ! adaose nebuna cu un voce sfășietore... Am ucis pe muma mea !!!... și îndată scoțând un țipet lamentabil, adaose: Nu... nu... e peste putință... peste putință... calomnie... calomnie a unui călugăr pe care D-deu l’a blestemat... D-deul meu!... D-Zeul meu !... ce chiu atroce !... Ah! de milă... condu-me la eșafod. (Va urma)