Curierul Foaea Intereselor Generale, 1877 (Anul 4, nr. 2-99)

1877-10-27 / nr. 83

L­ A CURIERUL TH. BALASSAN. IAȘI, 26 Octomvre 1877. Lucrurile de pe câmpul de război in A­­sia și Europa merg din ce în ce mai rău­­ pentru Turcii. In Asia, Rușii conduși de Marele Duce Mi­­h­ail în genere, și de generalii: Loris Melikoff, Tergucasoff, Heymann și Lazareff în specie, au reușit, sa bată cu desăvârșire armata lui Ghazi Mukhtar Pașa astfel, incăt n’au mai rămas de­cât resturi de tot neînsemnate de trupe, care culese și adunate de Mukhtar, alungate și înfricoșate de Rușii au acuma grena sarcină, ca, impreună cu trupele nedisciplinate și de­moralizate a lui Ismail Hakki Pașa, să impe­­dece Rușilor drumul spre Erzerum și de a­­colo spre Trapezunt și așa mai de­parte. Poarta s’a grăbit să trimită vro 10000 oameni, in ajutorul Erzerumului, distanța ce aceștii au însă­ a parcurge de la locul pornirei lor și până la cot a destinațiunei e prea mare incăt sa poată preveni Rușilor.—Astfel dară, lesne se va pute intămpla, ca Mukhtar Pașa împreună cu Ismail Pașa să se retragă mereu, lăsând poate Erzerumul in soarta lui, după cum au lăsat și Carsul in soarta intămplărilor. In scurt, armata turcească din Asia e de tot bătută și se află in starea cea mai periculoasă. In Europa armata turcă n’a ajuns încă tot în o asemene stare critică, peste scurt timp însă va avea a suferi zdruncinări atât de mari, în­cât Poarta va fi nevoită să învite puterile cele mari pentru o mijlocire de pace. Noi insă cre­dem, că Rusia va respinge asemenea mediațiuni, din ori­ce parte ar veni ele. Armata lui Osman Pașa e din ce în ce mai tare strânsă de cercul înconjurător format de trupele ruse și române, din zi în zi îi se îm­puținează hrana și munițiunile, și cu cât trece timpul, cu atât mai puțină speranță și proba­bilitate poate ca să aibă în un ajutor de afară sau în vr-o scapare, căci, energicul general Gurko alungă cu brava sa cavalerie ușoară pe Șefket Pașa tot mai mult în­spre Sofia de­­părtându-l de la Plevna și lățind groază și spaimă în trupele fugare a acestuia. In scurt, osițiunea lui Osman Pașa e din cele mai rele și de o ast­fel de natură, încât îl va sili sau să se predea armatelor ruso-române comandate de Măria Sa Domnitorul Românilor, sau să su­fere soarta lui Ghazi Muktar Pașa adecă să-și vadă armata sa decimată și spulberată, dacă cum­va s’ar încerca, să spargă rândurile și for­­tificațiunile armatelor ruso-române din jurul Plevnei. „Azi mie, mâne­tre,“ zice o veche zi­­cătoare. Mii de Ruși și Români au fost măci­­lăriți în văile și pe dâmburilor Plevnei, în lu­nile luli, August și Septembre; acuma însă a sosit timpul, când acea vechiă zicătoare se va adeveri de astă-dată și la Plevna. Armata lui Suleiman Pașa, a acestui ge­neral, carele chiar de la începutul venirei sale in capul armatei de la Lom, a fost nevoit să-și calce promisiunea solemnă dată Sultanului, se află in retragere și in starea, care nu îi per­mite să esecute nici o mișcare ofensivă urmată de succes. Mai remăne armata lui Reml Pașa, care e oprită de cătră Rușii din Balcani să dea un ajutor oare­care trupelor turce din Bulgaria. Așa­dară starea lucrurilor pe câmpul de război e foarte rea pentru Turcii și favorabile armelor aliate creștine. Cronica Externa. Turcia Paralela a 4-a a Întăririlor nóstre fiind terminată, și lucrările de apropiere asupra redutei inamice No. 2 a­­­junse pănă la limita extremă, comandantul divisiunei a 4 ceruse comandantului trupelor române, d-lui general Cer­nat autorizațiunea și latitudinea de a da asaltul redutei, cu trupele divisiei sale, atunci când va crede momentulu oportun. D. general Cernat acordase acestă autorisațiune și latitudine comandantului diviziei a 4-a, lăsând însă în responsabilitatea sa atât alegerea momentului celui mai nimerit pentru acel asalt, cât și buna lui combinare spre a se evita, pe cât posibilă,­perderi simțitore. In mai multe rânduri se făcuse atacuri simulate asupra redutei inamice, spre a deruta pe inamic și a’i pune in confusiune asupra atacului­ efectiv. Comandantulu divisiunei a 4-a hotărâ ca, in­­ ziua de 7 Octombre, să transforme simulacrele de atac cu care obicinuise pe inamic un atac real și in consecință, reunise în paralela a 4-a batalionul 1 de vânători, un batalionu din regimentul 5 de dorobanți, iar regimentul 13 de do­robanți se afla în susținere. La 12 ore și jumătate, bata­lionul 1 de vânători și batalionul din al 5-lea de doro­banți primiră ordinulu d’a­ ataca. La semnalulu convenit cele două batalione trecură peste paralelă, înaintând un pas gimnastic asupra redutei inamice; in același timp o­­menii aleși înaintară cu galiene pentru a prepara esca­ladarea. Trupelor române fură primite de un focu forte viu din reduta turcescă și tot-d’uă­dată tóte bateriele i­­namice, și mai ales acele trupe mamelonalu tare intăritu de la Bucova, deschiseră o­ canonadă așa de crâncenă decimând ast­fel rândurile celor două batalione ale nos­tre, in­cât nu le mai fu cu putință a înainta, și ele se 'f retraseră in paralelă. Comandantul divisiei a 4-a a voit să încerce un atacu de surprindere la începerea nopței, și a dat ordin regi­mentului 7 de infanterie a intra in paralela a 4-a. La apusul sorelui, la 6 l/a sara, comandatulu regimentului 7 de linie, punându-se in capul regimentul său, urmat de batalionul 1 de vânători, comandă înainte­­ la asalt. Tru­­pele trecură peste paralelă, se asvârliră asupra redutei și ajunseră la șanțuri, cari intrară făcându-se stăpâne pe dânsele. Uă luptă ferbinte se încinse atunci intre trupele nostre și Turci cari puneau silințe disperate spre a im­­pedica pe ai noștrii de a escalada parapetul,o luptă corp la corp, din cele mai sângerose. Aprópe uă oră trupele nostre s’au menținut in șanțul redutei, susținând acesta teribilă luptă. Vânând tóte sforțările lor nimicite spre a escalada d’a dreptul parapetul a pic al redutei inamice uă parte din soldații noștrii luară d’alungul șanțului spre a eși la gura redutei in spatele ei și a încerca a stră­bate pe acolo înăuntru. Dar inamicul, a cărei priveghere fusese deșteptată prin primul atac, își luase tote precau­­țiunile și, aci, bravii noștri soldați detera peste rezer­­vele turcești, cari ’i primiră cu un foc distrugător și le­ închiseră drumul. Lupta fiind concentrată asupra acestui singur punct, i­­namicul ’și putuse aduna tóte forțele pentru apărarea re­dutei atacate și strânsese rezerve puternice. Comandan­tul regimentului 7, loc.-colonel Grigore Ioan, fu rănit la luarea șanțului, mai toți oficialii erau puși afară din lup­tă, și eroicele sforțări ale trupelor nostre fură sfărâmate de numărul covârșitor al inamicului. Comandantul divisiei a 4-a, ve­nind, că,dacă ar angaja nouă trupe, perderile s’ar înmulți, opri, după mai bine do­uă oră de luptă, acest al d­oilea atac. Perderile nóstre in cele două atacuri din acestă ți­ sunt in total, de 2 oficiali uciși : căpitanul Gănescu Dimitrie și sub-locotenentul Lemnea Dimitrie, din regimentulu 7 de infanterie, și 283 soldați morți, 60 oficiali și 621 sol­dați răniți, din care insă numai 2 oficiali și vr’o 30 sol­dați au răni mai grave, iar cei alți 18 oficiali și 571 soldați au răni mai ușore, mai alesu la mâni și brațe, primite in sforțările ce făceau spre a se sui pe scări și și a esclada parapetul redutei. O­ mare parte din cei ușori râniți vor putea să se intorcă in curând restabiliți, la corpurile lor. Perderile inamice a trebuit să fie destul de simțitoare, căci, afară de morții și răniții ce i-au causat trupele noastre cari­­ lu atacau, toate bateriele noastre din divisia a 3-a, 4-a și două baterii din divisia a 2-a, în total 48 guri de foc, au susținut atacul bătând­­ revers bateriele turcești de la Bucova, drumul acoperit care conduce la redută, piețele de arme precum și tot terenul pe unde debușau reservele inamice. In noaptea de 7 spre 8 Octombre pe la carele 2 și un cuarț, atât ai noștri, cât și Turcii, voindu a redica morții și răniții, s’a început o împușcătură și Turcii au tras și câte­va lovituri de tunuri, însă focul a încetat în­dată și noi n’am avut nici o perdere In ziua de 8 Octombre, s’a urmat evacuațiunea răniți­­­lor la spitalele de evacuațiune provisor stabilite la Me­­­­­cica și Muselinselo și la spitalele din țară, pentru acei a căror restabilire reclamă un tratament mai indulgent. Duminică, 9 Octombre, s’a săvârșit la Parodia sânțirea bisericei bulgare de curând construită acolo, și care, din cauza evenimentelor resboiului, rămăsese nesfințită. A­ FOILETON MISTERELE NEW-YORKULUI. Cartea. Intera 3 Dosarul t­r­iu­mf­ăt­o­r. (Urmare.) De fapt, costumul seu n’avea nimic realminte cău­tat. Un fel de surtuc, care fusese­ră­dinioră în dungi negre și albe, reduse prin multa întrebuințare la uă coloare unică și fără nume, ascunde rou uă ab­sență totală de cămașă. Cât pentru pantaloni, do­uă colore roșietică sau mai bine indecisă, cădea cu estremitățile lor pline de noroi pe nisce papuci le­gați cu sferă, și de la care un călcăiu se rătăcise în mijlocul curselor vagabonde a țiilei. Cu tote aceste Bam se simțea din ce in ce mai reanimat, mai ales la căldura unei calorifere invi­­sibile care redăde membrelor sale amorțite suple­­ța lor. De­ nă­dată, vă idee păru ca lucreze în spiritul seu. Se întorse spre Estra și, cu un gest cam isbi­­tor, îi­­ lise : — Bine-voi­ veți, miss, se’mi dați uă picătură de rachiu? Juna tetă luă de pe uă măsuță uă garafă ele­gantă, și o aduse pe tablaua sa de cristal. Tillinghast, printr’un semn din ochi, arătă fiicei sale ca doria să remâe singur cu personagiul. Effia ’nțelese. In momentul când se retrăga, Bam, sculându-se și vătămându-se de spetele fotoliului său, îi adresă oă salutare profundă, pe care n’ar fi denegat’o Frideric sub sdvențele lui Robert Macaire. Bam era iluminat de­uă lampă cu globul ne­lustruit. El era un voinic sdravăn, de vr’mă două-z­eci de ani și do­uă statură frumosă. Părul seu, negru și des, îi căde pe frunte în bucle neregulate, pe care le aruncă pe spete trecând prin ele amăndouă mâ­­nele sale ca uă greblă în desimea unei brazde. Fa­­ț­a sa avea pete vinete, dar sub acestă mască de obosială și de desfrânare, trăsăturile nu lipseau de ore și­ care frum­useră. Nasul, cam lat la baza sa, era ferm și bine desemnat. Gura, voluptosă, era înca­drată de un clusă mustață negru, pe când uă barbă brună, pe care briciul n’o atinsese de mai mult do­uă săptămână se’ntinde în jurul obrajilor și a băr­biei. — Domnule,­­lise atunci bancherul, sunt forte bolnav... sunt murind... permite’mi se nu perd timp pentru a intra în materie, și fii destul de bun pen­tru a răspunde la întrebările mele cât se va pute mai scurt. Tonul murindului făcu ore­care impresiune asu­pra lui Bam, care, machina ficesce, se inclină din nou. — Trebue mai ântăi, urma bancherul se scri la cine esci și cine sunt... Mă numesc Tillinghast, de la Banca of New-England. Pentru ași da cine­va bine sema despre efectul acestei intrări in joc, cum ar fi ț­is escelentul Trip, trebue se’și Inch­ipuiască emoțiunea ce ar produce asupra unui trențar de la Chaillot numele lui Roth­schild. Bam se dădu c’un pas înapoi. — Aud ?­­lise el. Ceva mai mult, și ar fi strigat: — Dar nu v’am furat nimic! Se continu și așteptă explicarea enigmei. — Acum când ți-am făcut cunoscut numele meu, relua Tillinghast, fii destul de bun pentru a’mi spu­ne pe al d-tele... — D’apoi nu’l sciți? — Pate... — Mă numesc Bam, zise nu fără preși­care va­nitate condesanul de la Old­ Flag , sunt Bam, de la casa Trip, Mop, Bam and C­ia, destul de bine cu­noscută în piatră, adăogi el cu un rîs cinic. — Ți-am­ spus ca n’am timp de perdut... In a­­cest moment îti ții sorta în mânele d-tele... te sfă­­tuesc a nu o lăsa se’ți scape... Rechiamă’ți dar a­­mintirile, și spune’mi dacă nu ai și un alt nume... Bam esită. Ochiu’i se opri, neîncrezător, pe faț­a — palidă a murindului. — Nu, (hse el brusc> — Nu eșci franc... nu spui drept... sau atunci ai lipsă de memorie, lasă-mă se te ajut. Nu esci năs­cut la Antioch, cinci-d­eci mile de la San-Francisco? Bani păzi tăcerea. — In fine, relua Tillinghast cu un ore­care ne­răbdare, te numesci John­ Hardwin, fiul lui Mihail Hardwin, spânzurat, acum zece ani, pentru crimă de asasinat asupra persanei fratelui său, Mark Hardwin. Bam își strînse pumnii, și făcu­tă mișcare ca și când ar fi voit să se arunce asupra bancherului. Fâră a se mișca de acastă veleitate de violență, bancherul întinse brațiul, lua un revolver ce era pe un mesuță, unde’i ajunge mâna, și’l puse cu ne­­glijență pe genunchii sei. Acest simplu gest avu de resultat a liniști îndată esaltațiunea trecătore a onestului Bam, care se mul­țumi d’a scote uă grohăitură semnificativă. — După întâmplarea nenorocită a cărei victimă a fost tatăl d-tele, te-ai dus la Filadelfia... așa este?

Next