Curierul Foaea Intereselor Generale, 1889 (Anul 16, nr. 1-140)

1889-01-01 / nr. 1

Anul al XVII-lea No. I. IASSI Duminică I (13) Ianuarie 1889. Apare Duminica, Mercurea și tinerea PREȚUL ABONAMENTULUI ȘI ANUNCIURILOR IN TASST, pe an, 24 Fr. — pe semestru 12 Fr.— pe trimestru 6 Fr. [N DISTRICTR, pe an, 28 Fr.— pe semestru 14 Fr.— pe trimestru 7 Fr. STREINATATE................................................40 Fr.— INSERȚIUNI ȘI RECLAME, rândul . . . 1,6 Bani­ ȘTI IU LOCALE . ... 1 Fr.— EPISTOLE NEFRANCATE, nu se primesc. . . . Anund­uri: Pag. 1, 50 b. Pag. 111,40 b. Pag. IV, 30 b.CURIERUL Vin­­ Vi‘. 90 bani* FOAEA 1 DuminicR­i 2 Luni 3 M­ar fi 4 Mercuri 5 Joi 6 Vineri 7 __ Sâmbătă (TR BALASSAN) INTERESELOR GENERALE O st­i­n­d­a­r­u IS­P t 330. & 30 PAT­RONUL PILEI TIMPUL DIN SEPTAMANA (1) 8f. Vasile și Tăerea impr Părintele Silvestru, papa Romei Sf. Păr. Ma­lachia și Sf. Mat. Gordie Ad. celor 70 Ap. și Cuv. Teoctist Sf. Mat. Teofim și Teona (f) Botezul Domnulu­i (t) Prof. loan Botezătorul La 6 Ianuarie. Lună plină cu timp geros. STIL NOU lăm 13 14 15 16 17 18 19 P­I­U­A Duminică Luni Marți Mercuri Joi Vineri Sâmbătă CONRESPONDENȚI ÎN STRĂINATATE: Pentru FRANCIA , se primesc anunciuri la Domnul Adam, négociant-comissionaire 4, rue Clément Paris.— John F. Jones, 31 bis, Faubourg Montmartre , 31, Pas­sage Verdeau, Paris.—iSocietate mutuală de publicitate pentru anunciuri și reclame, Paris, D-nul Lorette, 51 bis strada St. Anna.­­­ Pentru AUSTRIA și GERMANIA la Rudolf Messe Seilerstatte No. 3, Wien. P A T RQNOL p I L E I__ R5». Söreim | Apus. Sórelui Iîariu 7—33 4—45 Felix 7—33 4-46 Mauru 7—32 4—47 Marcelin 7—31 4—48 Antoniu 7—31 4—49 Prisea 7—30 4—50 Oannt 7—30 4-51 Rotter & C-o Riemergasse 12 Wien.—Pentru ANGLIA a D. John F. Jones, 166, Fleet Street^JiOndra, K. C. M­anuscriptele nepublicate si tn lr. 90 bani. \\=. IBin­ -s --------------------------------------------­ STIL VECHIU­L I­II A fan. IASSI I Ianuarie, 1888. Anul noul Anul nou! Aceste cu­vinte se aud prom­oțându-se de la mic pană la mare, de avuți și săraci, de burghezi și aristocrați, de comer­­sanți și de industriași. Știm ca acesta exclamațiune de bu­curie scosă din atâtea pepturi este condamnata de toți acei cari pretind cât tot universul este un joc al întâm­plare!, ca nu există nici o ființă su­prema, că tot ce vedem asta­­ si nu este de­cât resultatul unor îmbina­țiuni chimice, dinamice sau mecanice. Cu tote acestea, toți filosofii lumei, începând de la timpii cei mai antici și fi­ind cu timpii cei mai moderni, n’au fost in stare a nimici acesta da­tina frumosa a anului nou. Istoria ne învața ca­­ jiua anului nou a fost serbată în timpii cei mai obscuri și presentul ne dovedește ca acesta datina s’a păstrat cu o perse­­veranțâ perpetua până in timpii noștri. Nu avam du­rât a na strgca pri­virile asupra tuturor statelor, nu nu­mai asupra acelor civilisate, ci chiar și asupra acelora, cari nu se pot bu­cura de favorea de a figura în riun­­da acestora, și vom vedea, cu tate, afara de puține excepțiuni serbează prin solemnități mai mult sau mai puțin pompose ,Ziua anului nou. Nu voim a face un studiu special despre modul cum se serbează ziua anului nou la diferitele State. Ne vom mulțumi numai de a con­stata ca ea se serbeza nu numai în Europa civilisata, ci și’o alte pârți ale globului terestru. Dacă acestA <ji a anului nou este destinata ca o de veselie și de fe­ricire în B­rancia, Austria, Germania, Italia, Spania și ’o tate statele Euro­pei, pentru ce România, acest stat june, frumos și romantic tocmai prin datinele sale strămoșești, ar vrea să se abată de la acesta regulă generală ? Pentru ce România s’ar feri a păzi­t cu sfințenie obiceiurile strămoșești, pe [când alte națiuni civilisate se fălesc­­ cu deoseb­ ? Germania, care juca astăzi și rolul principal în politică nu se sfiește de­­­loc a serba­­riu a anului nou prin ma­­­­nifestarile cele mai zgomotase de bu­curie. Francia, Austria, Italia, Spania și cele­ l’alte state europene serbeza ase­­­­menea într’un mod zgomotos acesta tfi, și fie­care individ, fie el bogat sau sărac, proprietariu sau muncitoriu, se bucură la cercul putinței sale de a­­­­cestu <ji. Dacă cu tote perceptele celor sa­­lvanți statele civilizate au știut sa păs­­­treze originalitatea serblrei anului nou,­­ Romania nu va fi de­sigur cea­­ Tin­tain care se renunțe la niște obiceiuri strămoșești atât de frumose. Din contra, să căutăm a le păstra din neam în neam, ca un semn de venerațiune în suvenirea strămoșilor noștri, cari s’au luptat cu bărbăție și cari ne-au pregătit prin multe sacri­ficii terenul de glorie și de mărire pe care ne mișcăm astă­­zi. Să ne bucurăm dar cu toții că a sosit anul nou 1889. Să ne urăm din inimă unii altora, ani mulți și fericiți! Să uităm relele trecutului, să ertăm greșelile greșiți­lor noștri și să sperăm într’un viitor mai strălucit! Prin acest mic prolog nu voim de cât a constata câ ț­­ua anului nou este o <fi de bucurie nu numai pentru tote națiunile civilisate, ci și pentru multe națiuni lipsite de cultură. Acesta ’i este serbată și’o secolul al XIX, ca și’o timpii cei mai antici prin diferite solemnități, cari nu au altă tendință de­cât de a începe cu bucurie o viață nouă. Morala acestei serbări n’a fost și eu pate fi alta, de cât a uita relele trecutului, a distruge din sufletul nos­tru tote orele și pasiunile și d’a păși cu unire și concordie pe calea pro­gresului. Să tragem deci un vel des asupra celor rele, și înarmați cu iubire, cu concordie și bună-voința să intrăm în lupta anului nou 1889, care, convin­­gându-se de silințele neatre sincere, de­sigur ca va protegia aspirațiunile nóstre ca și predecesorul său 1888. Dacă tota lumea se bucură de anul nou, dacă îl serbeza, de­sigur ca și ,­D KM KRil, acest organ de publicitate, care întră cu acesta <ji în anul al I?-lea al existenței sale și care de la aparițiu­­nea sa și până astă­zli n’a urmat alt scop de­cât binele comun, are tot dreptul de a participa la acesta bu­curie generală. „CURIERUL”, fóța intereselor ge­nerale, organ de publicitate, care nu aparține nici unui partid, care nu este subvenționat de nime, a dovedit în decurs de ș­ase­ spre­z­ece ani, că nu s’a abătut nici un moment de la calea ce și-a propus de a servi in­tereselor generale și că nu mulțume­ște existența sa de­cât numai mun­cei și energiei cu care s’a luptat în­­tr’un timp atât de îndelungat și bu­­nei-voiați din partea unor, lectori și lectrice, cari, apreciând micul nostru merit, au bine-voit a ne încuraja prin plata regulată a abonamentelor, cari constituesc singurul nostru mijloc de întreținere. Putem mărturisi cu mândrie, că cu tote dificultățile ce am întimpinat din causa crisei existente, nu numai Zia­rul nostru, dar și tipografia a fost în­curajată nu numai de cea mai mare parte a abonaților noștri ci și din par­tea onor­ public care s’au grăbit a ne da un bine-voitor concurs, pentru a putea păși pe calea de progres ce ne­am propus de la aparițiunea farului și fondarea tipografiei, adică, de a servi interesele generale ale Torei. Astî­ fzi, după o trecere de 16 ani de la înființarea fóiei nóstre, nu pu­tem tăgădui că onor­ public ne-a dat tot concursul posibil pentru realizarea scopului nostru. Fóia nostră a atins tot­deauna cu preferință acele chestiuni, de la cari depinde prosperitatea națională. N’am neglijat prin urmare de a vorbi despre agricultură, comerciu și industrie, presimțind cu drept cuvânt cât tocmai aceste chestiuni vor deveni ard­ătore. Ar fi o sumeție prea mare din par­tea noatra ca noi însuși să susținem că fara nostru a­ contribuit întru­cât­va la îndreptarea relelor existente și la introducerea de măsuri, menite ca România să înainteze progresând. Meritul nostru nu consistă de­cât în conștiința împăcată de a ne fi în­deplinit datoria cu scrupulositate și în resultatul necontestat, că­­ fiarul nostru se bucură și astă­zi, după trecere de 16 ani de o bună-voințâ crescândă din partea abonaților sei. Așa­dar vom profita și noi de a­­cesta <?i solemnă pentru a exprima sentimentele nóstre cele mai câldurose tuturor acelor, în ai căror pepturi se bate o inimă cāldurosa. Urăm mai întăiu MM. NL. Rege­lui și Reginei mulți ani fericiți, do­rind ca creatorele să le inspire sen­timentele cele mai nobile pentru pa­tria nostra! Urăm guvernului asemenea, ca el să fie inspirat de patriotismul cel mai sincer pentru prosperitatea României, ca s’o potă conduce la glorie și mă­rire. Urăm ani fericiți representanților țârei și ’i conjurăm să lase tóte pasi­­unile politice, tóte urele personale, tóte animositățile la o parte, și să nu se gândiască la alta, decât la modul cum ar putea conduce ’Vata nóstra patrie la fericire și Demuria. Dorim au­ mulți și fericiți onora­­noștri abonați, lectori și red­rițe. Dorim ca anul 1889 să fie un oa­roditor, să fie scutit de secetă, de la­­custe, de grindină, de resbele, de epi­demie și epizotii. Dorim în fine ca anul 1889 îmbelșugat în tóte privințile, putem ca și noi să ne putem bucura de ru­dele cari se revarsă un an îmbelșugat. După tote aceste urări sincere ex­primate ca acesta ocasiune, dorim și pentru noi, ca unor­ noștri abonați să aprecieze silințele unui din cele mai vechi­­ fiare din România care există astă­zi. Din parte­e nu putem promite alta, de­cât că ne vom da tota silința, ca ANUL NOU BUCHETUL ÎNCÂNTAT. (Urmare și fine) ^ CAPITOLUL III. Mai mulți ani se strecurară fără ca Iani­nu se găsescă vre­o ros­t deslipită din bu­chet. Când, In fine, si fa dat de a reve­dea pe fiul său, el ii apăra ca eșarfa albă de comundant la braț, primind împărtășa­nia din mânele preotului, înconjurat de o elegantă adunare, care se ruga pentru co­pilul unit pentru tntăia ora cu corpul și sufletul mântuitorului omenirei. «Mumă!* țin­e el Încet, pentru ce nu ești tu aici ? un singur sărut, o singură desmerdare de la tine, mi-ar fi mai pre­­țidsft de­cât tote cadourile de care mă’n­­curcă acești strătini. Mai uitat nu­are ? El ridică o privire durerosa către ma­rele Christ ce era înaintea lui, și simți o sărutare, o sărutare de mamă pe obrazul scu­nd de o lacrimă. O sfinte lacrime a inimei materne! Cine nu’și aduce aminte c’a simțit, născându-se ln sufletul seu, sub acestat­rouă divină as­­pirațiuni către bine,—bune hotărâri,—pro­misiuni sfinte. CAPITOLUL IV. Timpul trecea prea încet după vroința lam­ei. Ea nu trăia de­cât din speranțe. Frumosa încă, ea fu­gerută în căsătorie de mai mulți onești omeni ; căci ea edifica pe tota lumea prin conduita sa nereproșabilă, pietatea sa exemplară și, admirabilul seu devotament pe lângă mici bolnavi din sat, la care ea risipea tote tesanțele tandreței sale. Dar ea respinse cu demnitate tote cererile de căsătorie, căci suvenirul scum­pului seu soț și a fiului seu de care ea visa cu mândrie reîntorcerea lângă dânsa, umplea tot sufletul seu. Acest fiu prea iubit, ea’l revăd­u într’o­­ri la o serbare datft iu onorea sa. După niște strălucite esamene, el venise de rem­­purtase tóte premiurile. Cu paharul în mână, el ciocnea ca ve­seli camarazi. Când fu la rândul seu de a ridica un toast, el se sculă, umplu cupa sa și, cu buza’nfior­tă cu ochiul umed. — Beau în sănătatea mamei mele! stri­gă el. Tóte capele se umplură la moment și întâlniră pe a sa într’o zingănire crista­lină : — A mamei tale, a mamelor neatre! strigară în cor toți acești fani nebuni, de­veniți serioși pentru un moment. Și Ianna venise de îmbrățișare pe acest scaup fia care nu o uita în bucuriele i­­nimei sale. CAPITOLUL V. Pe urmă un lung spațiu de timp se stre­­cură. Sermana văduvă nu mai era tânără Fire argintii se zăreau în frumosul ei păr brun. Rolul de pretendenți se rărise, se împr­ăștiase și finalmente dispăruse cu totul O mică moștenire adusese lam­ei o a­­dăugire în bunul traiu, dar inima sa de mamă nu simți de cât mai dureros absen­ța micului său copil. Oh !­cum ar fi voit ea să știe unde să’l găsască! La cea întăia ocasie, își zise ea, îl voiu readuce cu mine, el nu va fi mân­dru, el mă iubește, și mă va erta că pen­tru fericirea sa, am renunțat la presența lui lângă mine. Iotr’o diminără, spre imensa sa bucurie, una din cele doaă din urmă roze căzu în fine din benitier. Agitată de un vesel presentiment, Ian­­na’și puse hainele sale de sărbători mari, culese un frumos buchet de Iasmin și vio­rele și puse roza încântată pe inima sa. Fu din nou în biserică că ea revărsu pe fiul său. Sunetele grave a orgei resunau la urechia sa. Pentru cine aceste flori, aceste covore, acest gard de curioși înaintea ușei sfân­tului loc ? Cu sufletul plin da o bucurie divină, Ianna lunecă prin mulțime, invizibilă pen­tru toți. Ea pătrunde pănă lângă fiul meu, care îmbrăcat cu o strălucită uniformă, pepini ornat cu crucea legiunei de onore—pane în degetul Luisei, devenită o încântătore fină fată, inelul bine­cuvântat, spre a se uni înaintea lui D-zeu cu aceia ce el a ales de soție. Pe urmă el ridică capul, o­­chii sei strelucesc de o entuză secretă; el purta în vag, pe un punct luminos, în­trevăzut de ochiul său singur, privirea i­­luminată de razele sufletului seu;—el în­tinde urechia la vocea bine-cunoscută a germanei sale mame, pe care inima sa o invocare în acestă mută rugăciune: «Te bine-cuvintez din fundul inimei mele, scumpul meu fiu, aș fi dorit forte mult de a te fi văd­ut în fine revenit lângă mine, însă înțeleg că locul acestei frumose tinere fete nu este în modesta mea locu­ință. Adio dar, sau mai bine la revedere, fiul meu prea iubit, tesaurul meu, viața mea !* Ea se’ntorse singură și discurajată acasă. CAPITOLUL VI. Din acesta zi un văl negru părea că se întinsese pe sufletul seu. Singurătatea îi deveni grea, tristă ; ea sperase că’și va readuce fiul în țară! Iaima sa sîngegiia din ce in ce mai mult, și dacă o frumosa rosă n’ar mai fi remas în benitfer, lăsându’i speranța de a se re­vedea pe fiul seu pentru cea din urmă era,—ea ar fi rugat cerul, ci și nópte, de a o reuni in fine ca scumpul sen­sor în­tr’o lume mai bună. Intr’o nópte furtunosa Ianna se sculă ca să închidă cu îngrijire ferestrele. Ea’și reaprinse lamba și ca tot d’auna, alerga înainte de tote la beniffer. In fine­ cea din urmă roză căzuse. Sermana mamă o sărută și, îmbracân­­du-se în grabă puse florea pe inima sa. Chiar la moment, ea se găsi transpor­tată într’un câmp întins. Păsări sinistre sburau, spăimântate de zgomotul pașilor ser; apeluri plângătóre resunau la ure­chile sale, și ea simți sufletul său cuprins de o groza mortală. .Fiul meu! fiul meu!“ gemu ea, cău­tând a pătrunde cu privirea la acest lu­gubru loc. «Mama mea !* murmură de­odată o voce la piciorele văduvei, care plecându-se, auzi pentru cea din urmă oră acest apel su­prem, acest dalce nume de «mamă» exa­­lându-se de pe buzele fiului seu expirând. Mânile sale tremuratore căutau, dar in van­a deschide uniforma: ele nu’ntâlnesc de­cât crud­, ordine, mama apăsă urechea pe inima copilului seu... Acesta inimă încetase de a bate! «O țleule! crudule ! țlen, tu mi-ai luat fiul! tu l’ai făcut să mdră’n florea vrîstei sale! Oh ! sermanul meu iubit! De ce nu te am ținut lângă mine ! De ce n’am făcut din tine un umilit plugar, în loc de a visa pentru tine averea și gloria ! Tu ai fi a­­cum lângă mine, plin de viață și gustând în pace încă lungi zile de fericire, între mama, soția și copii tăi, și tu ai fi care mi-ai include ochii !* «Adio dar, adio pentru tot­deauna, ser­manul meu fiu, unica mea bucurie în a­­cesta lume t­eartă’mi nebuna ambițiune la care am sacrificat fericirea de a te păstră lângă mine, și așteptă-mi acolo unde nu este nici despărțire nici marte.*

Next