Cutezătorii, 1969 (Anul 3, nr. 1-52)

1969-01-02 / nr. 1

S-au deschis taberele de iarnă, zînele şi voinicii au părăsit bas­mele pentru a locui cîteva zile în «Orăşelele copiilor», carnava­lurile pioniereşti sînt în toi, în­floresc sorcovele, miroase pre­tutindeni a brad şi a cozonac. Ecranul nostru de azi este gazdă a foto-reporterilor inspiraţi de veselia vacanţei.­­ Ca să poată surprinde aceste zimbete de încîntare, fotorepor­terul s-a plasat — aţi ghicit, nu ? — lingă Moş Gerilă! Repetiţie pentru zborurile cosmice VACANŢĂ! 9 Spectacol pe gheaţă şi a, vesela, să trăiţi, cu~m­iniţi... şi cutezători DANSUL CUNOAŞTERII Pun mina pe pană, cutezătorule, vreau să scriu, dar gîndul e mic, şi vorba devine neincăpătoare în faţa faptei. Omul, semenul meu, contemporanul meu, cel care, doar cu ceva mai mult de o jumătate de secol in urmă, incerca să facă primul salt de lăstun în văzduhul ce-l chema neiertător să-i dezlege tainele, şi-a părăsit pentru prima dată casa şi ograda lui pămîntească şi se roteşte acum, intr-un dans de-a dreptul fantastic în jurul Lunii. E dansul cunoaşterii, cutezătorule. L-au jucat rind pe rînd fiinţele cele mai generoase, cele mai pasionate, cele mai visătoare, cele mai în­drăzneţe ale acestui pămint. L-a jucat Vlaicu. L-au jucat Gagarin şi Titov, îl joacă acum aceşti trei bărbaţi extraordinari, Frank Borman, James Lovell şi William Anders, care din apropierea Lunii îndreaptă teleobiectivele lor spre planeta-mamă, ca spre o imensă frunte ingîndurată, prin spaţiile fără de sfirşit ale Universului, ajutîndu-ne să ne pricepem mai bine pe noi înşine, îl vor juca alţii, şi alţii, rind pe rind, atita timp cit deasupra frunţilor omeneşti vor luci soare şi stele. Prinde-te in hora lui, cutezătorule ! E cel mai nobil, cel mai fascinant dans d­iscinant dans.­­ * marţi, 24 decembrie 1968 ^P 1404 R Nu de mult, locuitorii oraşului Tbilisi au fost martorii unui­­spectacol neobişnuit: o sută de perechi de fraţi şi surori care semă­nau uimitor între ei urcau scara Palatului pionierilor şi şcolarilor, unde se ţinea cea de-a treia întîlnire a gemenilor. Alaiul era deschis de surorile Manana şi Lamara Ka­­kam­idze, în vîrstă de 7 luni şi se încheia cu învăţătoarele Tamar şi Mariam Hundadze. Acestea din urmă, gemene, seamănă atît de mult între ele încît nu sînt nici acum sigure care e... Mariam şi care e Tamar. Şi asta din cauză că semnul care le distingea, o panglică legată la mîna uneia din ele, s-a pierdut încă din pruncie. Numele acestei fetiţe blonde şi foarte drăguţă este Nell Newman. Pe tatăl ei, Paul Newman, îl cunoaşteţi foarte bine, este un mare ac­tor, pe care l-aţi văzut de curînd în filmul «Homb­­re». Se pare că fetiţa a moştenit talentul părinte­lui. Ea filmează acum pentru pri­ma dată şi critica spune despre ea că este de pe acum o exce­lenţă comedia­­nă!

Next