Cutezătorii, 1971 (Anul 5, nr. 1-52)

1971-06-10 / nr. 23

.,­ savanţi de renume, astro­­­,unii din Bologna sunt încă tri­butari ai concepţiilor vechi. Sunt gata să discute, îşi admiră disci­polul dar nu-i înţeleg pe deplin căutările neliniştite. După Bologna, Copernic îşi con­tinuă studiile la Universitatea din l­udova, unde urmează medicina. Ulterior, la Universitatea din Fer­rara obţine titlul de doctor în drept. Avea 30 de ani şi sosise timpul să se întoarcă pe pămîntul natal. Drumul lui Copernic spre patrie este lung. Pini la Frombork, unde i se repartizase o eparhie, are tot timpul să viseze, închide ochii. Se vede în turnul cel mai înalt al bisericii, observînd stelele şi în­­cepind să scrie la lucrarea la care de atîta vreme se gîndea şi pentru care strînsese multe date. O să se îngrijească de locuitorii eparhiei, o să-i vindece de boli. Erau nu­mai visuri căci şederea lui Co­pernic la Frombork a durat foarte puţin. N-au trecut nici două luni şi unchiul său, episcopul Warmiei, îl cheamă la el. Ocupaţiile lui Copernic la reşedinţa episcopală, sînt cu totul diferite de ceea ce visează să facă. Dar treburile po­litice, audienţele încep să-l acapa­reze din ce în ce mai mult. Odată însă cu lăsarea nopţii, retras în chilia sa, la lumina slabă a unei luminări, Copernic lucrează. El vrea să pună temelia, unei noi concepţii despre univers. La început, lucrarea trebuia să fie un mic comentariu, conţinînd ideile sale asupra mişcării cereşti. Apoi va va ierta îndrăzneala, că oficială se va arunca asupra lui. De aceea, îşi să înceapă cu prudenţă, va fi concisă şi de circulaţie res­­trînsă. După multe nopţi de lucru, el reuşeşte ca în zece pagini, caligrafiate cu un scris mărunt, să cuprindă ce avea de spus, în sistemul său, Pămîntul, satelit al Soarelui, devine centru pentru sa­telitul său propriu — Luna. Pînă atunci, în sistemul antic al lui Ptolemeu, se susţinea că Luna şi Soarele erau corpuri cereşti care se învîrteau în jurul unui singur centru — Pămîntul, ca şi celelalte planete. Cu «Micul comentariu», cum avea să-şi intituleze Copernic lucrarea, începe să se zguduie temeliile de pînă atunci ale astro­nomiei. In sudul Warmiei, în regiunea lacurilor Mazuriene, se înalţă cas­telul Olsztyn, cetate puternică în calea atacurilor de pradă şi jaf ale cavalerilor teutoni. Anul 1520 îl găseşte pe Nicolaus Copernic guvernator al acestei regiuni pe care cavalerii teutoni doreau s-o supună. Cu priceperea care-l ca­racterizează, Copernic începe să organizeze apărarea: zidurile cas­telului sînt întărite, apeductele concepute de el sînt gata. Castelul­­cetate are mari rezerve de arma­ment, alimente și apă. Oricît de îndelungat va fi asediul teutonilor, cetatea va rezista. în iarna anului 1521, atacul teutonilor se dezlănțui cu furie. Alături de poporul Warmiei, Co­pernic luptă cu spada în mină, se dedică lucrării sale de bază. Dar spiritul viu al lui Copernic deranjează oficialităţile care încep să ţeasă tot felul de intrigi în jurul său. împovărat de ani şi amără­ciune, astronomul nu se descura­jează şi continuă să lucreze la marea sa operă începută odinioară cu «Micul comentariu». Intr-o zi, la poarta casei bă­­trînului Copernic se aud cîteva bătăi puternice. — Cine-i? — Sînt eu, profesorul Ioachim Rheticus, vin de departe. într-adevăr, tinărul profesor so­sea tocmai de la universitatea din Viena. Înfruntînd multe primejdii, ajunsese pînă la bătrînul astronom, suspectat de oficialități, dar cu care el voia să înveţe. Bătrînul Copernic se bucură de prezenţa viguroasă, plină de optimism a oaspetelui. Zilele sînt mai plă­cute, discuţiile mai vii în tovără­şia unui prieten. Vizita lui Rhe­ticus se prelungeşte. într-o zi, bătrînul astronom i-a întins cu mina tremurîndă un manuscris pre­ţios. Era lucrarea sa de o viaţă: «Mişcările de revoluţie ale cor­purilor cereşti». Săptămîni în şir, Rheticus studiază manuscrisul. — Trebuie publicat în ciuda oricărei oprelişt. Este necesar ca lumea întreagă să cunoască cu­prinsul lui! După multe ezitări Copernic îi încredinţează prietenului său ma­nuscrisul, spre publicare. Concepţiile înaintate ale lui Co­pernic nu scapă atacurilor. Sal­timbanci plătiţi de oficialităţi joa­că prin bîlciuri felurite comedii în care ţinta batjocurii este vesti­tul astronom care pretinde că Pămîntul se mişcă. Copernic, spun ei în cîntece tendenţioase, nu-i altceva decît un astrolog care a înnebunit de atîta citit. Rheticus a plecat de mult. De mult, iisul său voios nu mai răsu­nă în chilia bătrinului astronom. Copernic a rămas singur. E foarte — Frate Copernic, iată tratatul tău tipărit! Cu o ultimă scînteie de viaţă, astronomul, într-o supremă încor­dare, ia cu mîinile tremurînde veni rindul unei lucrări de m­ai proporţii. Deocamdată, Copern­ic va arata că Pămîntul este o simţ­­ă planetă intre planete, care se tră­­teşte în jurul Soarelui. Copernic ştie că biserica ş­­i Castelul Olsztyn rezistă şi cava­lerii teutoni sînt nevoiţi să în­cheie armistiţiul. Copernic se întoarce din nou pentru scurt timp la Frombork, în sihăstria de acolo, Copernic bolnav. De la tinărul său prieten n-are nici o veste. Fără îndoială, manuscrisul s-a pierdut. Sau poate că focul l-a nimicit pentru tot­deauna. O noapte de mai, călduţă. Anul 1543. Copernic nu şi-a mai reve­nit din starea de inconştienţă. O bătaie în uşă îl trezeşte. Cine poate fi la o oră atît de tîrzie? Un sol de la Nürnberg, trimis de Rheticus, aduce o carte ne­­apărută: cartea pe care o visase o viaţă întreagă, în sfirşit, poate muri liniştit. Bibliografie: ''",adi. B. VLĂDESCU

Next