Cutezătorii, 1971 (Anul 5, nr. 1-52)

1971-07-22 / nr. 29

istfPt fxaa*­­cT/i/^nece 1//иЪ jCASt'tO VFMOA/TFc a ?ал/ PA RF/&</ 04R. Nu ô£MO/VTF±t ftiM/e. AN) £/ Et*­­ d­Sf&Cti/NF: fNOASTATA / DE ALTFEt. cGED C*t O SD-Т/ E4C-4 PlAeF&F ACOLO fMEautb /ĂFt'E / jrv-^fca 100 așteptat o vreme. Nici un răspuns. — Hai să ne întoarcem, a ordonat Modavu. Mie, ce-i drept, mi-a mai venit inima la loc. Îmi ajungea cit am orbecăit pe sub pămlnt. — Dacă te-ai ascuns, arată-te,a mai strigat Marin. Nu ne face să pierdem o groază de vreme. Glasul li tremura. De supărare ori de teamă?!... Am aprins toate lanternele și ne-am întors să-l cău­tăm. Eu știam că totul era In zadar. Vasile se afla de mult In barcă, rlzlndu-şi de noi. Poate că se desprin­sese de mal ca să ne lase In gura tunelului, ca pe nişte prigorii uitate in cuiburi. Cum, necum, trebuie să scap eu şi din capcana asta şi-atunci să te fii, Olmazulel... Luminam pereţii cu toate lanternele. Nu dădeam peste nici o urmă. Numai din loc In loc, cile o șuviță subțire de apă se scurgea fără zgo­mot Nici murmurul acela domol nu se mai auzea. Poate că pămtntul se pregătea acum să ridă in hohote de noi. Ei, Olmazule, Olmazulel... Și totuși — cum de n-o văzusem plnă atunci? — Intr-unui din pereți am dat peste o deschizătură. Un fel de uşă pitică. — Te prind de nas, Vasile, dacă dau peste tine aici! s-a răstit comandantul. — Aş vrea s-o văd și pe astal am rls eu... Ne-am oprit In fata uşii. O încăpere mică — n-ar fi avut loc mai mult de doi, trei oameni In ea — cu tavanul sprijinit pe nişte curmezişuri de lemn. Dezertorul nicăieri. Intr-un colţ, o laviţă. O ieşitură din mal, cu o sclndură putredă deasupra, numai bună să te aşezi şi să te odihneşti. Ana a dat roată încăperii, cu lanterna aprinsă. Drept In faţa laviţei, un cufăr de fier. — Ăsta e, a strigat Modavu. Apropiați-văl L-am ascultat. Pe Olmazu II uitasem. O să-și dea el cu pumnii In cap, clnd o sa afle peste се-am dat. Două lacăte mari ca pumnul, fineau capacul. Am săltat neputincioși din umeri. — Ce-a fost greu am îndeplinit. Acum nu ne mai rămlne declt să ieșim din tunel, să facem rost de un ferăstrău de tăiat fierul şi mline, In zori, să ne întoar­cem. Taina pergamentului nostru e aproape dezle­gată. Glasul lui Marin avea clătinări domoale, iar ochii li sclipeau metalic. Am lăsat cufărul să mai doarmă o noapte sub pămlnt şi ne-am grăbit spre ieşire. Cu pufin înainte de girititura tunelului,tavanul se prăbu-101 șise, acoperindu-ne trecerea. Mi s-au înmuiat genun­chii. Ana și-a lăsat capul in jos. Comandantului i-au alunecat două broboane de sudoare de pe frunte. Primele două le-am văzut eu. După aia nu m-am mai uitat. — Acum ce facem, Modavule? l-am întrebat. Tu m-ai băgat aici, tu să mă scoţi. — Asta te frămlntă pe tine, Buică? Simplu ca bună­ziua. Trebuie să existe și-o a doua ieşire. Mergem înainte. '•* — Și dacă această a doua ieşire despre care vor­bești tu, o fi înfundată și ea? am continuat eu cu rău­tate. — Găsim noi o soluție. Mă tem insă că Olmazu... Nu-și isprăvi gindul. Și Ana și eu am inteles ce voia să spună. Aici a început răutatea mea. — Cine l-a pus să rămină In urmă?!... Marin și-a mutat lanterna din mina dreaptă in stingă, s-a uitat la mine întins, apoi mi-a dat o palmă și mi-a întors spatele. — Hai să ne grăbim, Ana. Trebuie să dăm de veste în sat. Mie nu mi se mai adresa. Părea că nu mai exist. M-am luat după ei. N-aveam încotro. Știam că am greșit, dar cum să-mi repar greșeala?... Au încercat să leg vorbă cu ei. Nu mi-au răspuns. Mi s-a părut mie? Nu, nu­ mi s-a părut;­­lumina lanternelor a început să pălească. La capătul tunelului am dat peste nişte trepte săpate In pămlnt. Nici Ana Miroslav n-a mai vorbit. Coiful gurii ei era umbrit de un zlmbet trist. După pufin am înţeles că dunga de lumină se strecura printr-o deschizătură de sclndură, mișcată de la locul ei. A Impins-o Modavu cu capul. Am ieșit In încăperea de dedesubt a morii. Glndul lui rămlnea tot la Vasile Olmazu. N-a zlmbit pentru izblndă. Bănuiala alungată pentru o clipă se Incăpățlna să rămlnă la intrarea tunelului, ca un cline care se face covrig pe un preș... (va urma) 99 Desene de VASILE OLAC

Next