Cutezătorii, 1971 (Anul 5, nr. 1-52)

1971-07-22 / nr. 29

Exilat din Roma, în anul 8 al acestei ere, meridionalul cu profil de efigie, pe nume Publius Ovidius Naso işi deplîngea singu­rătatea printre geţii ţinuturilor boreale ale Pontului: «Măcar gonit din ţara în care mă născusem — se lamenta cîntăreţul iubirilor gingaşe — să fi avut eu parte de-un loc mai omenos, dar nu — continua poetul, poate convins, poate numai din dorinţa de a convinge — în fundul lumii eu zac, pe malul unirii, în veşnici zipadi de-a pururi îmbră­cat...»Panorame deşertice, cîmpii fără stă­­pin semănate doar de suliţi vrăjmaşe, ma­rea biciuită de duhuri eoliene şi bărbile îngreunate de chiciură ale băştinaşilor întruchipau imaginea unui sumbru tărîm pe care însăşi natura părea să-l fi hărăzit exilului şi dezolării. Această mare care ne leagănă matern zilele de vacanţă a devenit obiect de dispută lirică peste milenii, un milion şi jumătate de turişti într-o singură vară polemizează astăzi cu dramatica viziune ovidiană întorcind Pon­tul Euxin de la ţărmul exilului la cel al ospitalităţii. Priviţi o plajă în miezul fierbinte al verii, la Năvodari sau Mamaia, la Costineşti sau Mangalia şi veţi avea revelaţia unui ade­vărat ritual al Soarelui a cărei dogoare pare să se preschimbe în umanitate topită deopotrivă în trupuri armonioase, cu bra­ţele spre cerul înalt, şi în bronzul statuilor; tînguioasa melopee a Ponticelor se pierde în fundalul sonor dominat de veselia zgomotoasă a copiilor şi nimic, nici măcar zborul planat al pescăruşului nu exprimă mai solemn setea de perspective decît această exuberanţă a copiilor pe plajele litoralului. Ţărmul încruntat al Pontului a devenit, graţie unor intense eforturi con­structive, un ţărm generos căutat de oa­meni şi corăbii. Acest pămînt, etern în­văluit în foşnetul mării, îşi recheamă vechile mituri dăruindu-le miraculoasă întrupare, cu ce ar fi mai tulburătoare, de pildă, legenda argonauţilor decît această La tot pasul, arhitectură modernă. Corturile multicolore alcă­tuiesc mici aşezări romantice. Artişti şi arhitecţi au con­curat la crearea ambianţei de pitoresc şi modern pe intreg lito­ralul. In cetatea Soarelui — Năvo­dari — îşi petrec vacanţa în această vară 30 000 de copii.­­ Aşa arată toate plajele litoralului din iunie pînă la sfîrşit de septembrie, salbă de staţiuni mirifice răsărite în numai un deceniu şi jumătate? Pe vechiul loc al unor aşezări spontane, nespecializate, propice mai de­grabă unei temerare ex­plorări decît unei deconectante călătorii de agrement, se naşte un mapamond în miniatură popularizat în imagini de toate agenţiile turistice ale lumii. Mitul tinereţii fără bătrîneţe îşi găseşte întruchiparea în apele vii ale Tekirghiolu­­lui şi în reputatele sanatorii ale Eforiei şi Mangaliei, iar în strugurii Murfatlarului turiştii pot găsi în întregul ei farmec le­genda lui Dyonisos, descins, se pare, de pe aceste meleaguri. Păstrîndu-şi memoria Istriei in inspirate comori solare, acest pămint îşi cheamă cetăţile prezentului cu nume de zei şi de stele. Numai în vecinătatea Mangaliei a izbucnit, în ultimul timp, o adevărată constelaţie de staţiuni: Saturn, Venus, Neptun şi Olimpul aflat încă în febra construcţiei. Aş numi Năvodarii cetate­a Soarelui, sub semnul căruia vor exulta anul acesta peste 30 000 de copii români şi străini; aş pune apoi sub semnul Lu­ceafărului complexul de odihnă de la Costineşti ospeţind 25 000 de tineri in cuprinsul acestei veri şi ne-ar fi suficient să acoperim cu scăpărări astrale o întreagă boltă cerească. Măiestria lui Hefaistos pare să fi înnobilat spiritul constructorilor care s-au întrecut în a ne oferi adevărate surprize arhitectonice: bungaloburi şi vile cu elemente de stil maur, hoteluri cu curţi interioare aducînd în memorie mănăstirile noastre de pe valea Oltului, ori sugerînd forme inedite, de şarpe sau fagure, imense cupole adăpostind piscine cu apă de cleştar, toate numai vacanţă, toate numai îndemn la o mare şi necurmată sărbătoare. Sub ochiul scrutător peste milenii al lui Ovidiu s-a petrecut aici o neînchipuită de el metamorfoză, cînd zilele şi nopţile fierbinţi ale litoralului se sfîrşesc în miezul nostalgic al toamnei,cînd statuile se lasă ocrotite de frigul iernii cu scînduri negelui­te şi cînd vine de departe o adiere de vînt sarmatic, îi văd mantia fluturînd pe deasu­pra esplanadelor şi-i ghicesc uimirea în­treagă şi adîncă. Frumuseţile litoralului stau mărturie grăi­­toare puterii de creaţie a arhitecţilor şi constructorilor noştri, stau mărturie ospi­talităţii şi grijii acestei ţări pentru ca, de la cele mai fragede mlădiţe la vîrsta tîmplelor ninse, să ne putem bucura pe deplin de comorile generoase ale Soarelui şi ale Mării. CONSTANTIN NOVAC m p □m ш O găleţică cu apă, nisip din belşug, puţină imaginaţie şi... ga­ta castelul Ilenei Cosînzene, îmbietoare, valurile de zma­­rald cheamă la joacă deopotrivă pe copii şi părinţi. Instantaneu diurn, pe una dintre nenumăratele plaje ale li­toralului.­­ La plimbare... Mici «navigatori» O stea din constelaţia de staţiuni a litoralului românesc: Venus.

Next