Cutezătorii, 1971 (Anul 5, nr. 1-52)

1971-10-14 / nr. 41

MICRODOCUMENTAR • Mihail Sadoveanu s-a născut la Paşcani în anul 1880. lată casa copilăriei sale, din tîrgul Moldove­nesc care era odinioară, aşa cum spune marele scriitor, «o îngrămădire de căsuţe sărăcăcioase» (foto 1). • In anul 1897,M. Sado­veanu a absolvit gimna­ziul. Pe certificatul său se poate citi la rubricile: A­­tenţie — f. atent Silinţa, f. silitor, la coeficien­tul de clasificare, pri­mul din treisprezece, (foto 2). • In clasa a II-a gim­nazială, în pupitrul elevu­lui M. Sadoveanu se afla un manuscris intitulat «Haiducul Florea Cor­­beanul». Autor: Mihail Sadoveanu. Fascinat de isprăvile haiducului, bă­iatul de la Şcoala din Fălticeni a simţit nevoia să le povestească. Era un început. Adevăratul său debut în publicistică a avut loc în 1897, prin apariţia poeziei «Homo» în revista «Dracu». • Tînărul Mihail Sado­veanu a continuat învă­ţătura, după absolvirea gimnaziului, la Liceul na­ţional din Iaşi, vechea Academie Mihăileană. Li­ceul poartă astăzi numele marelui prozator. • Cit de bine a înţeles M. Sadoveanu cauzele suferinţelor ţărănimii se vede din aceste cuvinte pe care le scria într-un raport către Spiru Haret, privitor la răscoalele ţă­răneşti din 1907: «Prici­na revoltelor trebuie căutată mai ales între relaţiile dintre munci­tor şi exploatatorul de pămînt.» • Ilustraţie la «Neamul Şoimăreştilor» "(foto 5). • In anul 1950, marele scriitor român primeşte o înaltă distincţie: Pre­miul internaţional pen­tru pace (foto 3). • Din cuvintele adresa­te de Sadoveanu pionie­rilor: «Cartea bună, iubiţi pionieri, e solia care poartă necontenit prin veacuri flacăra civili­zaţiei umane. In ea su­nă învăţătura genera­ţiilor, îmblînzirea inimii omeneşti, înălţarea spi­rituală spre progres ne­contenit Cartea bună e priete­nul cel mai statornic, care sprijină şi mîngiie, care îmbărbătează şi ajută. Cărţile marilor poeţi şi gînditori care nu mai sînt devin urne sacre ce conţin inima lor. De aceea, iubiţilor, apropiaţi-vă de cărţile bune şi prietene cu dra­goste şi încredere. Ce­tiţi, cetiţi ca să deveniţi şi mai buni, mai înţe­lepţi, mai fericiţi, mai puternici în munca voastră pentru patrie, pentru pace, pentru u­­manitate.» * M. Sadoveanu în mijlocul muncitorilor ti­pografi (foto 4). RÎNDURI SCRISE DE POETUL GEORGE TOPIR­­CEANU ÎN ANUL 1930, ClND MIHAIL SADOVEANU Împlinea cincizeci de ani. O PAGINĂ DIN SADOVEANU DESPRE EL ÎNSUȘI Publicarea, aici, a primei pagini în manuscris din cartea lui Sadoveanu An/7 de ucenicie, nu poate să însemne decît un îndemn la lectură. Cartea este, cum însuşi titlul ne-o spune, o poveste despre copilărie şi descoperire, despre adoles­cenţă şi cunoaştere, despre tinereţe şi viaţă. Lumea copilăriei începe pentru Sadoveanu cu zilele fericite petrecute la Verşeni, la Apa Moldovei, la bunicii din partea mamei, cu poveştile despre unchi şi fraţi, cu istorisiri hazlii despre joaca cu copiii din vatra Paşcanilor. Natura i se înfăţişează lui Sadoveanu — copil ca o carte cu multiple taine din care el învaţă să citească şi de care se lasă fascinat. Şcoala este, la rîndu-i o treaptă de nebănuite bucurii, pentru lumina pe care o revarsă în sufletul său. Trăieşte, de aceea, în Anii de ucenicie întreaga sa re­cunoştinţă pentru primul său dascăl — domnul Busuioc, pentru Creangă — învăţătorul de odinioară,după al cărui abecedar şi-a dobîndit primele cunoştinţe. Cine nu l-a ascultat pe Sadoveanu citind din Eminescu și Creangă? Cine mai știe însă care a fost momentul descoperirii acestei pasiuni!... Dintr-o zi oarecare — ne spune el în Anii de ucenicie — profesorul său, Fîntîneru, a avut ideea să-l pună să citească cîteva pagini din Amintiri din copilărie atuncea s-a dove­dit, cum s-a arătat şi in alte împrejurări mai tirziu, in aite locuri, că maistrul meu humuleşteanul nu poate avea interpret mai bun, mai cald şi mai plin de dragoste decit mineri. Nu putem încheia scurta noastră privire asupra tezaurului de mărturii pe care ni le încredinţează scriitorul, fără a atrage atenţia asupra izvoarelor altor cărţi sadoveniene aflate în copilărie. Cele mai vechi amintiri, legate în mare parte de dragostea pe care i-a purtat-o mamei, Poveştile de la Bradu strimb, «bradul de lingă căsuţa lui Gheorghe Cucu, în care şuşuia vîntul» şi, desigur, împărăţia apelor — apele Somuzului de la Fălticeni, unde a deprins pescuitul cu undiţa. Copilăria sădeşte în fiecare dintre noi bucurii imense. Pentru Sadoveanu, ea a sădit în sufletul său sentimente temeinice pentru viitorul scriitor. Poezia de care eram înconjurat, pe care o respiram in orice clipă incă nu se cădea, ci se stratifica incet — incet in fiinţa mea cu seminţele ei, aşteptindu-şi timpul». CONSTÂND IN A BREZU, Muzeograf principal la Muzeul literaturii române . Printre prietenii săi mai mici.

Next