Cutezătorii, 1981 (Anul 15, nr. 1-52)
1981-01-01 / nr. 1
De ziua ta chem cerbii virstei mele cu toți să bea din ара-fi fermecată, să simtă-n piept tăria izvoarelor curată şi ozonul să-i îmbete cu purități de stele. Ce fericit sînt azi că-n grele ecuaţii sau in formulele ca nişte albe stoluri descopăr zborul tău fără ocoluri şi steaua străjuind înalt Carpafii, îmi ard un piept atitea vreri străbune şi visuri plămădite din raze de-adevăr, nu vreau să-fi fie bolta umbrită de vreun nor, o horă de luceferi timpla-fi incunune! Ca pe un fruct lumina din filele de carte o string pe ceru-nmiresmat al minţii-aşa cum au voit din veac de veac părinţii iţi voi dura columnă din muncă şi din fapte. ROMANTICA VALE A Motrului reportaj de Vasile Biran — Cunoaştem locurile? — Tu ce crezi! Sorin işi dădea seama că nu mă aflam pentru prima dată in drum spre Motru, dar nu voia să renunţe la misiunea sa de ghid, pe care, bineînţeles, şi-o luase singur. — De la Tirgu Jiu spre Motru, mi-a explicat el, putem merge... Ştiam: fie pe la Peştişani şi НоЬЦа, satul naşterii şi copilăriei lui Brâncuşi, trecînd, apoi, pe lingă zidurile Tismanei a căror arhitectură desenează turnuri mari şi porţi ferecate, şi pe la Padeş, cimpia ce se lasă spre Mehedinţi netedă, ca o apă îngheţată, rămasă sub bolta de glorii prin Proclamaţia lui Tudor, fie pe la Băleşti şi Corneşti, străbătind o vale paralelă, prin sate atit de străvechi, incit documentele în care sint menţionate au mai toate o vîrstă de peste o jumătate de mileniu. — De pe vremea lui loan de Hunedoara? — Exact. Casele acestor sate erau ridicate din blrne rotunde din gorun decojit, încheiate la colţuri, cu una şi două încăperi, acoperite cu treştilă şi lipite pe dinlăuntru, cu pămint, văruite şi împrejmuite cu ulucă ori stobori îngrămădiţi cu nuiele. într-o odaie, la capul patului era aşezată lada cu zestre, iar într-alta, deasupra vetrei atîrna lanţul de fier ce sprijinea luciul de fiert mămăligă. Mai apoi satele au evoluat, s-au modernizat, s-au schimbat în cele din urmă cu totul, dar şi astăzi ele mai păstrează chiar şi la casele cele mai noi, modelul gorjenesc,cu tradiţionalul stîlp incrustat şi porţi înflorate atit de adine studiate cîndva de marele autor al «Coloanei» şi al «Porţii sărutului». Şoseaua e largă, aşezările cochete, luminoase, aşa incit Valea se arată mereu ca o deschidere. Trecem prin Teleşti, ajungem la Clinic şi Ciuperceni, urcăm Dealul Bujorăescu, lăsăm în stingă Mătăsarii şi coborîm în depresiunea Motrului. Oraşul se vede încă de sus — «o pădure de blocuri» — metafora se potriveşte cel mai bine, aici, intre dealuri; şi, cum ninge, pădurea e albă, dar chiar de n-ar fi zăpada aceasta vremelnică de noiembrie, tînărul «codru» de jos ne-ar apărea tot alb din pricină că blocurile sunt ele însele albe. Mă sfătuiesc cu Sorin. E de acord să ne notăm impresiile astfel: la Motru, acum, tabloul se înfăţişează prin două culori fundamentale, albul şi negrul, fiindcă de jur-împrejur circulă aici, zi şi noapte, rîurile lignitului negru. — Ifi cui noştri oraşul, Sorine? Fruntea lui Sorin se încreţeşte. Nu încape nici o îndoială: s-a supărat, întrebarea mea a fost absolut neavenită. Un băiat de miner să nu-şi cunoască oraşul devenit cel mai vestit intre localităţile şi aşezările cărbunelui românesc? Cu atit mai mult cu cit intre el şi oraşul său diferenţa de vîrstă nu e prea mare: doi-trei ani. Istoria este dintre cele mai simple, dar şi dintre cele mai captivante. In anii 1956—1958, in urma lucrărilor de prospecţiuni, geologii au conturat pe hărţile lor viitorul bazin carbonifer. In vara anului 1960 au început lucrările miniere în galeria Horăşti, care s-au extins apoi spre Leurda şi Ploştina. La 1 ianuarie 1964 a intrat în exploatare mina Horăşti, iar la 1 iunie — mina Leurda. Cinci moderne unităţi miniere au fost create şi dezvoltate puternic în perioada cincinalului 1966—1970, alcătuind industria carboniferă a Motrului. — Şi oraşul? Spune-mi, Sorine, ştii citi ani are oraşul Motru? — Bineînţeles. In acest an a împlinit cincisprezece. Aşa este: din anul 1966 şi pînă azi s-a înălţat şi oraşul tinăr cu clădirile sale albe, cu şcolile şi grădiniţele sale, cu lăcaşurile sale de ştiinţă şi de cultură, oraşul cu 20 000 de locuitori — minerii Motrului — oraş ce impresionează printr-un farmec aparte fiindcă, pe citifi apare de odihnitor, pe atit este el împresurat de vuietul neîntreruptei curgeri a cărbunelui — afluent principal al marelui fluviu energetic al țârii. — Și știi tu unde se duce acest rîu neîntrerupt, Sorine? Sorin imi propune să ne imaginăm o hartă sui-generis. Iată-l iradiind: mari benzi de transport alimentează termocentrala de la Rovinari, în vreme ce convoaie de autobasculante şi lungi şiruri de vagoane de cale ferată aleargă spre giganticul «siloz» de la Turceni; alte ramificaţii se duc spre Italniţa şi valul scapără şi energia urcă in liniile de înaltă tensiune spre Slatina, unde declanşează electroliza aluminiului, spre Craiova, unde asigură funcţionarea uriaşelor retorte ale combinatului chimic şi a maşinilor ce prelucrează metalul la «Electroputere», spre Rimnicu Vilcea şi Piteşti, spre Reşiţa şi Oţelul Roşu, spre toate colţurile ţării. Pentru că, dacă aproape trei sferturi din producţia de lignit a patriei o dă bazinul carbonifer al judeţului Gorj, Motru — importantă zonă minieră a acestui bazin — se înscrie în competiţie ca unul din furnizorii de seamă. Oraşul Motru datează, aşadar, din anul 1966, înregistrat fiind pe lista aşezărilor urbane ale ţării prn cea dinţii vizită de lucru, in această zonă, a tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Au trecut de atunci 15 ani. Sorin e ceva mai mic. Are doisprezece ani şi jumătate. S-a hotărît să-şi fină un jurnal cu întimplările de fiecare zi ale oraşului său. Nu de mult, îmi povesteşte el, a avut loc aici o acţiune extraordinară. S-a numit «Acţiunea 70001». Despre ce este vorba? La chemarea secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, de a se da ţării cu mai mult cărbune — pîinea de fiecare zi a industriei — au venit la Motru în luna iulie a acestui an aproape 7000 de muncitori şi o mulţime de maşini, o imensă coloană de autobasculante mari, garnituri de trenuri, trailere purtînd utilaje terasiere grele, excavind şi decopertind o rezervă de cărbune de peste un milion două sute de mii de tone! — Ce înseamnă decopertare, Sorine? — Ştiţi ce înseamnă? Să mui dealuri din loc! Sorin nu exagerează nicidecum la Motru, intre 15 iulie şi 15 octombrie 1980, cei 7000 de muncitori, specialişti şi militari veniţi in sprijinul minerilor gorjeni spre a mări producţia de cărbune au mutat, pur şi simplu, dealuri de steril pentru a fi lăsat liber lignitul, in locul dealului Găleşoaiei, de exemplu, a început să se întindă un tronson de benzi care va duce lignitul de la Tismana II direct spre gurile de foc ale termocentralei de la Rogojelu. Cei 7000 de muncitori veniţi aici din Suceava şi Maramureş, din Galaţi şi din Constanţa, din Harghita şi din Ilfov, din Alba şi Caraş-Severin din toate judeţele ţării, au ajutat, totodată, la lucrări de montaj, de construcţii de drumuri şi pod un, la transportul şi depozitarea sterilului! Au mutat nu numai dealuri, ci şi ape. Rîul Motru, îmi dă Sorin încă un exemplu, a fost deviat pe o distanţă de 4 km! Astfel incit, îmi atrage el atenţia, frumoasa frază cu care începe cartea «De pe valea Motrului» «Motru! continuă să curgă prin valea lui de totdeauna, printre şirurile dealurilor verzi, în acelaşi ţinut zimbitor şi romantic, udind acelaşi pămint», va trebui revăzută. Fiindcă, iată, numai intr-o vară s-au petrecut transformări destul de mari in înfăţişarea acestui ţinut, intr-adevăr, zimbitor şi romantic. Ţinut al cărbunelui, al oamenilor plini de cutezanţă. A! acelor oameni — mineri ai Gorjului — care s-au angajat să dea încă din acest an ţării 100 000 de tone de cărbune in fiecare zi! Un angajament izvorît din romantismul revoluţionar al timpului nostru. O duminică întreagă am colindat cu Sorin romantica vale a Motrului. Am privit încă o dată de sus oraşul, apoi ne-am despărţit. A doua zi el urma să se ducă la şcoală, iar eu să scriu despre acest miracol dintr-o călătorie greu de uitat. ж/C Corneliu Stoica