Cuvântul Liber, octombrie-decembrie 1997 (Anul 9, nr. 191-253)

1997-10-24 / nr. 208

COTIDIAN MUREȘEANDEMOCRATIC SI INDEPENDENT * VINERI, 24 OCTOMBRIE 1997 , ANUL IX, NR. 208 (2.077) * 12 PAGINI, 1500 LEI. EDITORIAL OPOZIŢIA FACE TROTUARUL Nu puţine şi nici uşor de trecut cu vederea au fost, până acum, năzdrăveniile, bâlbâielile şi erorile săvârşite cu un rar sentiment al datoriei împlinite de Puterea instalată în noiembrie trecut. Nu puţine sunt greutăţile cu care s-a confruntat şi se confruntă ea, ca de altfel şi noi toţi. Vrem nu vrem, reforma pentru care a optat majoritatea acestei ţări include şi realităţi cu care, vreme de 50 de ani, am pierdut binişor contactul: şomaj, faliment, prag de sărăcie, concurenţă, rentabilitate, profit, active, bursă de valori. Problema, în cazul nostru, e cu atât mai nebuloasă, cu cât, oricât de departe ar bate dioptriile dlui Ciorbea, luminiţa de la capătul tunelului începe să însemne, pentru tot mai mulţi dintre români, o metaforă de carton, o simplă vorbă goală care, în plus, nu ţine nici de foame, de sete sau măcar de acoperiş deasupra capului. Cam atât, deocamdată, despre cei cărora, le-am dat sau nu votul, urmează să ne conducă cel puţin până la graniţa mileniului următor. Să vedem, în continuare, cu ce se îndeletniceşte, de aproape un an, vajnica noastră Opoziţie, de la care atârnă, putem spune, speranţele de mai bine ale multora şi, implicit, viitorul luminos al scumpei noastre patrii în care trăim, bârfim şi, de la 7 la 15, ne place să credem că muncim. Bineînţeles, in afară de obişnuitele declaraţii prin care Guvernul este făcut „iresponsabil", iar măsurile sale sunt calificate drept „funeste”. Am şezut, deci, blânzi şi am cugetat prelung la cum i-a combătut actuala Opoziţie pe cei care i-au „suflat” perfect democratic puterea, nu cu mult timp în urmă. Şi din ce-am cugetat mai mult, din ce ne-am dumirit că, mai ales PDSR-ul, e plin de băieţi discreţi, care, animaţi de cele mai nobile intenţii, vor din toată fiinţa lor să lase Guvernul să lucreze în linişte la implementat reforma, din Carpaţi şi până la Marea cea mare şi îngrijorător de poluată. Dar, când eram şi noi pe cale să ne formăm mai bine o opinie, hodoronc-tronc, mai toată Opoziţia iese în stradă, la demonstraţie. Inclusiv PDSR care, în astfel de momente solemne, ştie de minune să treacă peste micile pasiuni, hârjoane şi procese de calomnie din trecutul atât de apropiat, că te trec toate năduşelile. Drept pentru care, partidul dlui Iliescu şi-a şi găsit nişte aliaţi de nădejde cu care să defileze la braţetă, prin Piaţa Revoluţiei din Bucureşti: PRM, PSM şi Partidul Pensionarilor. Ce-i mâna pe toţi în luptă? Nivelul de trai al populaţiei, aflat, ce-i drept, în cădere cam liberă. Soluţii concrete de ieşire din criză? Două-trei tirade aplecate sub greutatea neologismelor, un pamflet şi un snop de poezele ad-hoc, înfierând dolarii şi societatea de consum. Asta da program artistic de redresare imediată a ţării! Bine mai zicea cineva, deunăzi, parafrazând un proverb binecunoscut: „Unde nu e Opoziţie, vai de steaua Puterii!" Şi de popor. Că s-a săturat de literatură politică orală! MARIUS ÎNSURÂŢELU Vremea va fi rece, cu cerul variabil. Vântul va sufla slab, la moderat,, cu unele intensi­ficări trecătoare. Temperaturile mini­me vor oscila între minus 3 şi zero grade, iar cele maxime, între 8 şi 10 grade C. TJjffc TEHNICĂ PARASOLARA III Comandaţi acum, cu 15% REDUCERE, USI ARMONICĂ 1­9 Utile în folosirea judicioasă a spaţiilor: 4.300 Târlu­ -Mureş, Piaţa Oneşti nr. 17, Tel./Fax: 065/ 16.44.62. DIN SUMAR: •„CUVÂNTUL LIBER" vă aparţine • AGENDA - pag. 2 •TAROM,în program de iarnă; CULTURA REGHI­­NEANĂ, COMERŢ şi antiCOMERŢ, „LIMBA VECHEŞENŢELEAPTĂ”­­pag.3 • ECONOMIE, FINAN­ŢE, TRAI-pag.4 • ÎMPOTRIVA DE­GRADĂRII VIEŢII RO­MÂNILOR-pag. 5 •ROMII- REALITĂŢI ÎNGRIJORĂTOARE - pag. 6 VA INFORMAM CU DEMNITATE, ÎN FAŢA DRAPELULUI DE LUPTĂ Mâine, 25 octombrie, ora 3, la ceasul aniversar al ARMATEI ROMÂNE, Batalionul 166 Cercetare va primi Drapelul de luptă, simbol al ţăriii poporului român şi întregului trecut de vitejie şi glone al străbunilor, eveniment de mare însemnătate în viaţa unităţii. Festivitatea va avea loc la Cazarma „Podul Mureş". „AZOMUREŞ” A Încetinit plata DIVIDENDELOR După un început mai în forţă (luna septembrie) prin care „AZOMUREŞ" era hotărâtă să-şi onoreze în scurt timp obligaţiile faţă de acţionari, plata dividendelor pe 1996 a încetinit neaşteptat de mult Directorul general al S.C. „AZOMUREŞ", dl ing. Vasile Urdea, motivează fenomenul prin lipsa de lichidităţi. La solicitarea noastră de a avansa o dată aproximativă până la care dividendele pe 1996 vor putea fi achitate, interlocutorul a răspuns negativ, afirmând că operaţiunea în cauză poate dura mult posibil chiar până la anul. SC VOIAJOR SRL E 60 Tg. Mureş - Sighişoara km 1­­ Tel. 065-167023 Fax: 065-163114 GOOD YEAR • TOFAN GRUP IVECO • CASTROL CARBURANŢI • PIESE AUTO MARKET • RESTAURANT • BAR NOAPTE EDUCAŢIE ECOLOGICĂ Centrul de Eco-Consiliere şi Educaţie Ecologică FOCUS ECO CENTER organizează mâine, 25 octombrie 1997, ora 10, prima întâlnire a profesorilor de gimnaziu (cls. V-VIII) interesaţi în imple­mentarea educaţiei ecologice în şcoli, întâlnirea are loc la sediul Focus Eco Center, str. Belşugului nr. 6, Târgu- Mureş şi are ca temă: „Educaţia ecologică - metode de predare eficiente şi materiale didactice folosite în clasele V-VIII". AUTOGUVERNAREA Situată mai aproape cu un meridian de Greenwich, trecând în Ungaria, schimbi automat ora. Şi chiar dacă se scoală cu o oră mai târziu, ungurul ne-a luat-o înainte în multe. Fără a inventaria capitole de tot mari - NATO, UE etc. - , ideea avansată o susţine până şi câteva autostrăzi, un „ştraif" de vile la ţară, locuinţe rezidenţiale ale domnilor de la oraş, care nu s-au dat în vânt după blocuri (de locuit), alte şi alte jaloane ale unei civilizaţii VEST care, la noi, se insinuează ceva mai poticnit. Nu vom spune că toate merg ca pe roate în ţara vecină, un con­tract cât de sumar cu realitatea ungară anulează tentativa de părtinire, ca şi tendinţa unora de pe-aici de exaltare. Ca mai toţi la această MIHAI SUCIU (Continuare în pag. a 5-a) S.C. LAPTE MURES SA, SUS SEMNUL INCERTITUDINII! Interlocutor: ec. NAGY ERNEST - director economic la S.C. Lapte Mureş S.A.­ ­ Domnule director, în urma numeroaselor apeluri disperate ale producătorilor agricoli, vă rugăm să ne spuneți, să le spu­neţi celor care vă produc mate­ria primă, când veţi plăti laptele pe ultimele patru luni?­­ Şi noi suntem la fel de dis­peraţi, şi încă o dată îmi cer scuze că am ajuns în această situaţie. Doresc să fiu cinstit faţă de furnizorii noştri, cărora le adre­sez sincere mulţumiri pentru înţelegerea manifestată. Din păcate, la ora actuală, avem o datorie de 25 miliarde de lei, iar banii pe care trebuia să-i acor­dăm pentru laptele achiziţionat, începând cu luna iunie a.c. sunt blocaţi în stocuri de unt şi alte Consemnat­e. BOTA (Continuare in pag. a 5-a) VICEPREŞEDINTELE BĂNCII MONDIALE, LA TÂRGU-MUREŞ * Ieri, în cadrul întâlnirii săptămânale cu reprezentanţii mass-media, dna Valentina Lucian, şefa Biroului de relaţii publice al primăriei, a anunţat sosirea laTârgu-Mureş, duminică, a vicepreşedintelui Băncii Mondiale, dl Peter Keyle. Vizita domniei-sale este legată de activitatea Comitetului Internaţional OUTWARD BOUND, al cărui preşedinte este. Tot atunci, am fost informaţi asupra Programelor POLIS, finanţate de Uniunea Europeană, destinate administraţiei publice locale şi cooperărilor zonale. (G.P.) ___________(Continuare în pag. a 12-a)___________ LEGEA ASIGURĂRILOR SOCIALE, ÎN DISCUŢIE PUBLICĂ Anticipând lucrările atelierului interactiv programat joi, 30 octombrie, în cadrul Zilelor inimii, Fundaţia PROCARDIA a invitat jurnaliştii, ieri, la o întâlnire cu dr. Schwartz Ladislau, director adjunct cu reforma al Direcţiei sanitare Mureş şi cu dr. Marina Ciugudean, inspector de specialitate la Primăria Târgu-Mureş. Dezbaterile, moderate de dr. Kikeli Pál, preşedintele fundaţiei, au vizat demersurile necesare aplicării Legii asigurărilor sociale, votată de cele două camere ale Parlamentului, ce se va aplica începând cu data de 1 ianuarie 1998. Legea reglementează activitatea medicilor de familie, care vor îngrij­i maximum 1.200 de persoane. GENOVEVA POPA _________(Continuare în pag. a 12-a)__________

Next