Cuvântul Liber, martie 2001 (Anul 13, nr. 42-64)

2001-03-07 / nr. 46

„CINEVA S-A GRĂBIT CU SEMNAREA TRATATULUI CU UCRAINA...” - Interviu cu DUMITRU COVALCIUC, istoric, etnolog, publicist din Cernăuţi -- Se bate miezul zilei la Cernăuţi. Cât de ...eminescian? „LA MANIFESTĂRILE LEGATE DE ANUL EMINESCU, N-AM ÎNCĂPUT LA CUVÂNT" - Oraşul Cernăuţi este eminescian. Eminescu a învăţat aici, de asemenea, sora lui, Aglae, la pensionul doamnei Catargi, sora cea mi­că a lui Eminescu a fost botezată la Cernăuţi, aici este mormântul lui Aron Pumnul. Sunt multe nume cu care s-a întâlnit biografia eminesciană. Ne-ar trebui o zi să le descifrăm de pe pietrele funerare. La prima vedere, mormântul lui Orest Renei nu spune mai nimic, dar să ne gândim la anul 1871, când România Jună din Viena a organizat Congresul­­Românimii de la Putna. Eminescu, Slavici, Vasilică Moraru au venit la Cernăuţi să ceară permisiune guvernamentală şi au fost refuzaţi. Orest Renei era atunci prefect de Rădăuţi şi el a permis desfăşurarea Serbării de la Putna. Aspasia, sora lui Renei, era prietenă cu Aglae. - Pulsează lunga vreme, ar spune Eminescu. Dar şi clipa contestatarilor Statuia poetului nu a adus la Cernăuţi doar bucurii...­­ S-a dezvelit, nu de mult, statuia lui Eminescu, opera lui Dumitru Gorşcovschi, reprezentându-l pe poet ca adolescent, aşa cum a fost când a părăsit oraşul. Statuia este aşezată în centrul oraşului, în drum spre Universitate, în fiecare dimineaţă, două­sprezece mii de studenţii trec pe lângă monument şi măcar fugar îşi lasă privirea spre bronzul care-l înfăţişează pe Mihai. Sunt şi români de-ai noştri care nu sunt de acord cu locul în care a fost amplasată. Unele gazete au vărsat multă murdărie şi continuă să scrie că nu aici îi este locul lui Eminescu. E drept că, în 1930, în scuarul Arboroasa, lângă Catedrala Ortodoxă, a fost dezvelit un bust al lui Eminescu, cu o înălţime de 1,40 m, care, în 1940, a fost distrus de sovietici. Acum n-a mai fost posibilă amplasarea în acelaşi loc. în ziua dezvelirii statuii, au venit unii cu steaguri de doliu, întrebând cine e chipul acela. - Care v-a fost răspunsul? - Vechiul loc, unde a fost bustul lui Eminescu, este locul de întâlnire al narco­­manilor, aproape de vacarmul străzii și în spatele colosului de piatră reprezentându-l pe soldatul sovietic eliberator, înalt de 11 m. Eu cred că e bine unde s-a amplasat noul monument, acum loc al românismului. Aici suntem mai acasă. Deunăzi s-a jucat aici Hora Unirii, îl văd pe Eminescu cu privirile îndreptate spre Nistru. Aşa mi-l închipui eu. Parcă creştem când privim statuia. îmi pare rău că inscripţia din spatele ei a fost ştearsă: „Bucovinenii recunoscători lui Eminescu că s-a întors în Bucovina". A fost scrijelită chiar în timpul festivităţii de dezvelire a statuii. Se recitau versuri de Eminescu şi, în acelaşi timp, cu dalta se înlăturau cuvintele pe care vi le-am spus, pentru că n-au convenit unora. - Îmi amintiţi de expresia academicianului Mihai Cimpoi, consemnată în Dialoguri cu eminescologi din lume, scuiparea în fântâna de lângă casă... - Textul inscripţiei nu era în proiectul aprobat de autorităţi şi sculptorul a făcut în aşa fel să nu se vadă până s-a turnat totul în bronz. Vigilenţii n-au tăcut. Cred că nu Stalin ne-a deportat, nu el ne cunoştea bine satele şi gospodarii, ci ai noştri, cozile de topor, ne-au fost binevoitorii. Monumentul este iniţiativa scriitorului Arcadie Opaiţ? Mai este domnia-sa pre­şedintele Societăţii „Mihai Eminescu"?­­ A fost reales. Ne place, nu ne place, are mulţi opozanţi, dar datorită hărniciei lui avem acest monument. Foarte important, pentru că ne-a dat curaj. Suntem porniţi să ridicăm un monument Ciprian Porumbescu la Cernăuţi. M-aţi întrebat cât de eminescian sună timpul la Cernăuţi. Să ne amintim de profesorul Sbiera. Ne-am obişnuit să spunem că cel mai îndrăgit dascăl al lui Eminescu a fost Aron Pumnul, însă acesta, din cauza bolii şi a lucrului la Lecturarium, după cercetările lui Dimitrie Vatamaniuc, i-a predat puţin lui Eminescu. Adevăratul profesor de limba română i-a fost I.Sbiera, unul dintre fondatorii Societăţii Academice de la 1866. în aceeaşi ordine de idei l-aş aminti pe Ioan Drogle, cumnatul lui Eminescu, autor de abecedare care circulau în secolul trecut nu numai în Bucovina, dar şi în Transilvania, îi puteţi vedea mormântul. Mormântul Aglaei s-a pierdut...­­ Pentru posteritatea eminesciană s-a pierdut şi casa în care a locuit Aglae la Cernăuţi. îmi imaginam că aparţine unui complex muzeal Eminescu, dar, ca şi Casa Aron Pumnul, e domeniu privat. Cât se poate vedea din stradă...­­ Casa Aglaei sau Casa Drogle se află pe strada Universităţii nr.34. Eminescu şi-a petrecut aici Crăciunul, în 1885, când a improvizat o reprezentaţie teatrală după Florin şi Florica de Alecsandri. în 28 decembrie 1885, Eminescu a plecat din Cernăuţi, la Suceava. Toată elita oraşului l-a condus la gară. La Cernăuţi n-a mai revenit niciodată. Docu­mentele vorbesc de anul 1875, când Eminescu a răspândit la Cernăuţi broşura lui Kogălniceanu despre împlinirea a 100 de ani de la răpirea Bucovinei de către Austria. Cu patru ani înainte a fost la Crasna, în casa preotului Bendescu, unde s-au copt colacii pentru Sărbătoarea de la Putna, din 1871. La Crasna este un muzeu Eminescu, în Casa Aron Pumnul, încă nu, deşi există o hotărâre oficială din anul 1989. Anul trecut, am fost, cu toată suflarea românească din Cernăuţi, la Primărie, unde ni s-a promis o clădire nouă­ pentru Muzeul Eminescu. Noi ţinem de memoria istorică şi insistăm pentru Casa Aron Pumnul, ca spaţiu muzeal. Avem şi exponate aduse din Făgăraş, de la baştina lui Pumnul. Trebuie să vorbească adevărul prin documente. Aminteam de Aspasia, prietena Aglaei. Era un fel de actriţă la Cernăuţi, despre care a scris şi Maiorescu. A fost una dintre necunoscutele amice ale lui Eminescu. în 1970, am văzut un document la Arhivele din Cernăuţi, prin care o poloneză, pe nume Kaplonska, trimite Guver­nământului Bucovinei cererea să i se asigure locuinţă la Cernăuţi şi cetăţenie română, întrucât are onoarea să fie fiica Aspasiei, născută Renei, logodnica marelui Eminescu. Cazul a fost luat în derâdere, în februarie 1944, Guvernământul Bucovinei autentifică cererea polonezei şi îi promite rezolvarea. Numai că, în martie 1944, administraţia civilă română s-a retras din Cernăuţi. La Biblioteca Academiei din Bucureşti am discutat despre aceste documente cu Şerban Cioculescu şi George Muntean, care au stăruit să le copiez. Documentele au fost însă luate şi duse la Chişinău. S-a comis un furt din arhive.­­ Cum descrieţi dumneavoastră, aici, la Cernăuţi, reperul biografic eminescian 1866? . După ce Eminescu a terminat şcoala primară la iubitul său învăţător Iancu Litrinciuc, a venit la Gimnaziul German de Stat, unde a rămas trei ani, după care a fost extern sau privatist, cum s-a numit el, până în 1866, la moartea lui Aron Pumnul, când a pornit-o spre Ardeal. 1866 a fost fatal pentru Bucovina. Războaiele austro-prusace au fost devas­tatoare. Românimea noastră din regimentele bucovinene a fost secerată pe Elba. Cătanele nu s-au întors acasă. A bântuit holera şi au năvălit lăcustele. La sfârşitul lunii mai a nins, şi n-a mai fost recoltă. în 1866 s-a deschis cimitirul, pe care l-aţi văzut astăzi, şi primul înmormântat a fost Aron Pumnul. Am vrut să rememorez aceste momente la manifestările legate de Anul Eminescu, însă n-am încăput la cuvânt. Cele organizate de Administraţia de Stat au fost în ucraineană, iar la Reuniunea scriitorilor români din Bucovina, organizată în Sala de orgă a Bis­ericii armeneşti din Cernăuţi, a fost prea puţin popor. La sate, în schimb, e mai mult suflet. „ŢARA S-A FĂCUT A NE UITA" * - Cine continuă, la Cernăuţi, exegeza eminesciană? - Publicaţia Zorile Bucovinei, care scoate o pagină Eminescu, din 1986. Alte publicaţii, la întâmplare. Un sufletist este ing. Gheorghe Gaficiuc, care a stabilit harta locurilor eminesciene în Bucovina. Are 70 de ani. A venit în România după un ajutor pentru editarea cărţilor sale. Nu l-a primit, în schimb, l-au înţeles austriecii, slovacii etc. îi apare o carte despre Eminescu la Viena, alta la Bratislava.­­ Există o catedră Eminescu la Uni­versitatea din Cernăuţi?­­ A fost o Sală Eminescu, într-o noapte au dispărut documentele. Primarul din Molodia, Petre Grosu, le-a găsit la o gunoişte de la marginea Cernăuţiului... Acum ni s-a aruncat un os cu monumentul acesta, pentru ca o bucată de timp să nu mai avem alte pretenţii. Entuziasmul nostru a scăzut după 1997, când cineva s-a grăbit cu semnarea Tratatului cu Ucraina. De atunci, entuziasmul la noi a murit. Toată lumea a aşteptat altceva, de la mic până la cel ajuns la dalb de bătrâneţe. După semnarea Tratatului, a început discordia dintre români, dezorientarea. Ţara s-a făcut a ne uita. E foarte dureros. 42 de parlamentari români ne-au promis că vor crea o comisie de monitorizare şi, pentru­ orice încălcare a drepturilor noastre, se va bate alarma. S-a zis, dar nu s-a făcut. Suntem lăsaţi în voia soartei. Mai,strângem mână de la mână şi mai facem câte un monument, mai refacem câte un mormânt. La Boian, se va ridica un monument al eroilor căzuţi în armata lui Antonescu. Aici se află moşia lui Neculce, Biserica lui Neculce, locurile copilăriei­ lui Ciprian Porumbescu. Vedeţi cum sunt casele gospodarilor? în trei culori, în apropiere e satul Mahala, care a dat-o pe Aniţa Nandriş, care a scris zgu­duitoarea carte 20 de ani în Siberia. O fi ajuns la Târgu-Mureş?­­ Un capitol al cărţii, intitulat Am fost şi eu martor, este scris la Târgu-Mureş, de dr. Nandriş. Să ne întoarcem pe aleile cimitirului. Am numărat opt morminte ale acade­micienilor români. Știe Academia Română care le este soarta?­­ Din păcate, nu. Am refăcut aceste morminte în 1991. în ianuarie 1996, în noaptea de 6 spre 7, au fost zdrobite cu ranga, nu numai mormintele academicienilor, ci şi alte 526 de morminte. Nu-mi ajung mâinile să le pot restaura pe toate.­­ Morminte care nu mai răspund la strigarea privirii, sate întregi care nu mai răspund la apelul istoriei.­­ Au fost multe rase de pe faţa pământului, înspre Nistru, dintr-un sat românesc n-a mai rămas decât o bisericuţă de lemn pe o rână. Nimeni nu ştie povestea anilor '52-'53, de până la moartea lui Stalin. Moscova a poruncit să fie strămutată populaţia în regiunile sudice ale Ucrainei. Localnicii erau încărcaţi în trenuri, ca animalele. în urmă, casele erau demolate. A dispărut satul Buci, de lângă Toporăuţi. Un sat, Frunza, din zona Herţei. Un sat de lângă Vama Siret, Prisaca. Satul Albovăţi, de lângă Storojineţ, a fost distrus complet, pe locul lui aflându-se acum un poligon de tancuri. în satul Proboteşti, atât de masacrată a fost populaţia, că, în 70 de ani, luând reper recensământul din 1930, echilibrul demografic nu s-a restabilit. Ţi se urcă părul măciucă atunci când răsfoieşti documente de arhivă. Despre masacrul de la Fântâna Albă, aproape că, în România, nu se vorbeşte. Coloane de români au pornit spre ţara lor, paşnici, cu cruci, prapori şi icoane în mâini. Au fost masacraţi. Statistica rusească anunţa 29 de morţi. Au fost mii, aruncaţi în gropi, jumătate vii. Alţii au fost duşi în Siberia, fără întoarcere, alţii, împuşcaţi pe toloacă la Ropcea sau Carapciu, Pătrăuţii de Sus sau Hliboca. în 1994, un coleg ucrainean, care lucra la Arhiva Grănicerilor de la Moscova, a făcut copii după documente foarte preţioase, spunându-mi: „Aceasta este istoria şi lacrima voastră. Cumpăraţi-mi-le!" N-am avut banii solicitaţi. Am dat alarma în ţară. Nimic... Fără documente, vorbim la întâmplare. Mă grăbesc să definitivez o carte de istorie a Bucovinei după război, care îmi este şi teza de doctorat. - De ce spuneţi „mă gră­besc "? - Pentru că vine după noi un tineret pe care nu-l mai interesează ce-a fost, ce-o să fie... Am salutat, acum doi ani, înfiinţarea Junimii la Cernăuţi. Nu mai este, s-a dizolvat. Au avut şi publicaţii. Şi-au încetat apariţia. Tinerii vorbesc ruseşte, e aproape o modă a limbii ruse. Copiii noştri merg în România şi vorbesc ruseşte. Mă grăbesc să scriu istoria de ce se pomeneam, ca să arunc fâşii de lumină asupra evenimentelor de care nu se mai vorbeşte. Conduc din 1992 Institutul Obştesc de Istorie „Dimitrie One­lul", care editează monografii ale satelor, restabileşte listele deportaţilor, masacraţilor, deschide muzee săteşti etc. în ţară, pe nimeni nu interesează efortul nostru, niciodată n-am fost măcar întrebaţi despre activitatea Institutului. Pentru dumneavoastră flacără, pentru noi indolenţă?­­ Cum, de altfel, nu se ştie cât ar trebui despre Mecca românismului de la 1848, satul Cernauca, unde s-au adunat Alecsandri şi Kogălniceanu, şi Bărnuţiu, şi Cuza. Acolo am deschis un muzeu Hurmuzachi şi se va inaugura monumentul bătrânului Eudoxiu Hurmuzachi. S-a găsit un bloc de piatră de două tone, care a fost cioplit. Se lucrează pe unde se poate. Dacă nu în Cernăuţi, într-un sat...­­ Dacă nu într-un sat, într-un suflet... „De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet..." VALENTIN MARICA Cernăuți, octombrie 2000

Next